g4d18dk
„O extraordinara uniformitate domneste in felul de a se imbraca ; fara indoiala, ea s­ar regasi si in suflete, daca ar putea fi zarite. Este ceea ce permite fiecaruia sa fie fericit.”
(André Gide, Le Retour de l’URSS)
Efortul ideologiei rosii era indreptat programatic inspre stergerea oricaror urme ale individualitatii umane. Cetateanul trebuia transformat intr­un robot de banda rulanta, executant obedient al unor directive centrale. Nici un mijloc nu era neglijat pentru atingerea acestui scop pervers. Tot ceea ce era strict individual trebuia sa se estompeze si apoi sa dispara. Pina si in vestimentatie functiona aceeasi tendinta dirijata spre depersonalizare prin monotonie, cu scopul vizibil de a inabusi mai intii orice initiativa, pentru ca, mai apoi, sa se poata gene-raliza… uniforma. Unii, precum chinezii lui Mao, mai avansati decit noi, au si reusit sa o faca. Cei dintre noi care am trait in epoca de aur ne mai aducem aminte de tragicomicele imagini televizate din „marea tara prietena”, cind, privind mase de oameni aliniati pe trasee ori asezati cuminti in banci, la vreun congres, era imposibil sa gasesti un singur reper de identificare a individului ; ne mai aducem aminte, desigur, si de anecdotele, pina la urma… triste, ce se faceau pe seama vestimentatiei lor. Nu conta ca ei aveau o traditie milenara in materie de confectii, ca din fabricile lor de textile plecau cele mai interesante modele „la export”, ca ei, chinezii, au fost descoperitorii matasei naturale, pe care — ca o culme a ironiei — chinezoaicele n­aveau dreptul s­o imbrace. Parea ca totul e facut la indigo, chiar si fizionomia lor…
Revenind in Romania socialismului biruitor, ne mai amintim ca nu numai vestimentatia, dar si infatisarea exterioara a omului trebuia sa fie oarecum standard, caci, daca nu corespundeai stasului, deveneai automat suspect ; ne mai amintim apoi de amenzile ce se plateau pentru portul de barba sau de plete, sub pretextul, de pilda, ca pe buletin erai pozat fara ele. Reflexele acestui mod de a gindi, inoculat si intretinut cu perseverenta ani in sir, s­au vazut bine in iunie 1990 ; atunci barba, manichiura si inofensivii ochelari devenisera insemne ale decadentei sau — si mai rau ! — ale apartenentei la „patura sociala” (suspecta) a intelectualilor, ceea ce pentru purtatorii de lampase era un delict foarte grav. Si, in consecinta, aplicau pe loc, cum se pricepeau ei mai bine, corectivul necesar.
Blocurile de locuinte erau tipizate tot in ideea de a se sterge diferentele dintre ele si, mai important, dintre locuitorii lor ; personalitatea oraselor era astfel anulata si ea, caci nu vad ce diferenta esentiala am putea des-coperi intre cartierul Balta Alba din Bucuresti si Calea Romanilor din Arad, intre Centrul Civic al Craiovei si omologul sau din Deva, intre cartierul Circumvalatiunii si Calea Sagului din Timisoara.
Arhitectura rustica traditionala, in infinita ei varietate de culori si forme, era complet nepotrivita cu conceptia „nivelatoare” a partidului unic, dar, mai ales, cu primi-tivul gust estetic al tiranilor aflati in fruntea statului : satele romanesti urmau, asadar, sa dispara, iar taranii sa fie viriti cu forta in cutiile de beton ale civilizatiei moderne. Dupa care, o data cu orasenii, puteau im-braca entuziasti uniforma fericirii, achizitionata la Casa de Moda pariziana… „André Gide”.