Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Tehnici Proiective
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Tehnici Proiective

Tehnici Proiective

CUPRINS

INTRODUCERE IN TEHNICI PROIECTIVE 7 h1g12gz
TEHNICA ASOCIATIV-VERBALA 39
TEHNICA PETELOR DE CERNEALA 65
TEHNICA REPRODUCERII GESTALTULUI 112
TEHNICA APERCEPTIEI TEMATICE 122
TEHNICA FRUSTRARII 157
TEHNICA ANALIZEI DESTINULUI 183
TEHNICA ANALIZEI CULORILOR 198
TEHNICA DESENULUI 224
TEHNICA CONSTRUCTIEI 261
Note si comentarii 302
Bibiografie

INTRODUCERE IN TEHNICI PROIECTIVE

Denumire
1939, Lawrence K.Frank, utilizeaza pentru prima data denumirea de "teste proiective".
In conceptia sa, "In esenta, o tehnica proiectiva este o metoda de studiu a personalitatii care confrunta subiectul cu o situatie pentru care va raspunde urmand sensul pe care aceasta il are pentru el si in functie de ceea ce resimte in timpul acestui raspuns. Caracterul esential al unui test proiectiv este acela ca evoca in subiect ceea ce este, in diferite feluri, expresia lumii sale personale si a proceselor personalitatii sale" (in P. Pichot, Les tests mentaux, Puf, 1967).

Principale caracteristici si limite ale tehnicilor proiective
Metodele proiective se situeaza pe un continuum intre tehnicile testarii psihometrice propriu-zise si tehnicile terapeutice clinice, intre examenul psihometric cu regulile sale de standardizare si sistematizare care ii confera principala sa calitate, cea a obiectivitatii materiale, si examenul clinic care confera in esenta o individualizare a cunoasterii personalitatii subiectului examinat. De-a lungul acestui continuum pot fi vizualizate pozitiile diferitelor probe si metode proiective, unele denumite simplu “test”, altele denumite emfatic “tehnici”, tocmai pentru a sublinia complexitatea abordarii si distantarea de conditia propriu-zisa a unui test psihologic.
Mai mult, in functie de modalitatile noi de interpretare - in general de sorginte psihanalitica -‚ una si aceeasi metoda poate fi incadrata in conditia de tehnica diagnostica si / sau de tehnica terapeutica (de exemplu, testul desenului utilizat in sedinte seriale).
Stimulii sunt slab structurati - conditie favorabila dar nu indispensabila - si dau nastere la un numar mare de raspunsuri si o varietate la fel de larga.
Tehnicile proiective utilizeaza in mare masura conceptele psihanalitice. Proiectia, in sens psihanalitic, implica: caracterul inconstient al procesului de proiectie, functia de aparare a eului, reducerea tensiunilor psihice.
Tehnicile proiective nu respecta, in ansamblul lor, cele trei conditii, observa P. Pichot. Astfel s-au propus redenumiri:
• teste de imaginare, White;
• teste de aperceptie, Murray reluat de Bellak;
• teste de dinamica, Cattell;
• teste nonstructurate, Eysenck.
Din perspectiva aplicabilitatii acestor metode psihologice, putem vorbi de un continuum care are la o extrema utilizarea lor ca mijloc de a “sparge gheata”, de a distrage atentia subiectului de la propria anxietate de examen, reducand apararea in fata situatiei de examinat, trecand apoi prin aplicarea lor cu scop diagnostic propriu-zis ce are ca obiectiv general determinarea si evaluarea caracteristicilor functionarii psihice si continuturilor psihice ale subiectului. Unii utilizeaza aceste tehnici pentru a sustine procesul de auto-constientizare, de auto-clarificare a unor aspecte anterior neverbalizate. La cealalta extrema, ca tehnici terapeutice, sunt utilizate pentru a exprima si elibera tensiuni (reducerea tensiunilor), dar si pentru sensibilitatea lor fata de schimbarile intrapsihice, ceea ce permite o diagnoza - prognoza privind tipul de terapie si efectele terapiei asupra psihismului subiectului. De asemenea, sunt utilizate ca tehnici psihoterapeutice expresive. Astfel incat, in prezent, aproape intreaga arie a psihologiei aplicative este in masura sa obtina prin tehnicile proiective date semnificative, indiferent daca este vorba de psihologia educationala, psihologia organizationala sau psihologia clinica.




Caracteristicile psihometrice ale tehnicilor proiective raman aceleasi ca pentru orice proba psihologica autentica: fidelitatea, validitatea, normarea, sensibilitatea.

Caracteristicile specifice de tip calitativ le disting insa de testele obisnuite. Astfel, orice metoda proiectiva introduce in joc principala ipoteza stiintifica, respectiv interdependenta dintre gradul de ambiguitate al materialului stimul si activarea proiectiei ca mecanism intrapsihic: cu cat stimulii situatiei problematice cu care se confrunta subiectul sunt mai putin structurati, mai ambigui, cu atat sunt mai capabili sa activeze zone mai profunde ale psihismului subiectului (Murstein, 1963, Klopfer si Taulbee, 1976). Este adevarat ca unele studii adresate direct acestei ipoteze au amendat aceasta afirmatie in sensul ca, in masura in care relatia statistica intre ambiguitate si proiectie a aparut ca nelineara, putem mai degraba considera ca un grad intermediar de ambiguitate ar reprezenta un optimum din perspectiva scopului atragerii proiectiei. In orice ca, pentru metoda proiectiva, spre deosebire de probele psihometrice, principala caracteristica ramane gradul de ambiguitate /nedeterminare / nestructurare a situatiei stimul cat si a consemnelor deschise. De asemenea, subiectului i se cere un raspuns deschis, ceea ce, in majoritatea cazurilor, inseamna expresie creativa divergenta (mai multe raspunsuri inalt individuale). In plus, in aceste conditii, chiar relatia subiect - psiholog devine sursa de stimulare a proiectiei.

Daca am modela aceste aspecte am putea vorbi de existenta in mediul extern a unui complex de factori care actioneaza asupra subiectului activand proiectia, - respectiv materialul specific tehnicii date, personalitatea constienta si inconstienta a examinatorului, consemnul deschis.
In plus, in termeni aleatori, va interveni si eroarea datorata intamplarii, influenta unor factori de stare precum foamea, deprivarea de somn, efectul unor medicatii, anxietatea, frustrarea si, in acelasi timp, modul de percepere de catre subiect a situatiei de testare. Intervin aleator si factori de abilitate a subiectului, mai ales verbala, dar si de manipulare sau perceptie.
Psihismul constient al subiectului trebuie sa ia o decizie, care este mult ingreunata datorita caracterului deschis si / sau ascuns al unora dintre stimuli, astfel ca, in dinamica specifica subiectului, se vor activa unele continuturi inconstiente atrase de caracteristici ale materialului ambiguu, de caracteristici inconstiente ale examinatorului, de caracteristici ale consemnelor si, relativ si la capacitatea eului de a face fata unor astfel de trairi, se va constitui ca un raspuns simbolic mai degraba decat strict rational.
Folosim termenul de “simbolic” mai ales in sensul dezvoltat de Jung, acela al expresivitatii creative proiective; continuturile astfel activate se vor proiecta pe ansamblul de stimuli exteriori, iar raspunsul va fi marcat de aceste continuturi inconstiente carora eul va incerca sa le dea un sens adaptativ fata de real. De asemenea, pentru unele probe, raspunsul subiectului va fi influentat si de nivelul de dezvoltare al unor abilitati, in principal cea verbala. Raspunsul subiectului este o structura complexa care poate fi analizata din perspectiva unei polisemantici.
O principala dificultate a tehnicilor proiective, dificultate care se repercuteaza asupra capacitatii lor de a face fata cerintelor psihometrice, este faptul ca prin ele nu se exploreaza o dimensiune lineara a personalitatii, altfel spus o singura variabila, ci exploreaza si deci prezinta persoana in termenii unei scheme dinamice de variabile, ele insele intercorelate (M. D. Ainsworth, 1951, D. Anzieu, 1952, 1961, V. Sentoub, N. Rausch, 1956). In acest caz insa putem observa ca validarea unei astfel de probe psihologice egaleaza procesul de validare al unui set de ipoteze stiintifice printr-o cercetare stiintifica autentica. Anzieu subliniaza in acest sens (1961) ca un test proiectiv implica transformarea unei mase de date cantitative intr-o forma manipulabila, astfel incat fiecare sistem de interpretare a testului se leaga in fapt de un sistem de clasificare a raspunsurilor care nu va avea sens decat prin interpretarea pe care o legitimeaza. Dar valoarea unei clasificari tine mai mult de fidelitatea ei decat de validitate.

Pozitii critice extreme legate valoarea si limitele testelor proiective
Eysenck, le compara cu Sfantul Imperiul Roman despre care se poate spune ca nici nu este un imperiu si nu era mai roman decat sfant: nu se poate spune ca este vorba de teste in sensul clasic si nici macar nu pun deloc in joc un mecanism de proiectie.
Diethelm, succesul utilizarii tehnicilor proiective depinde de factori necunoscuti. Cele mai bune rezultate par sa se obtina cand sant utilizate de psihologi clinicieni competenti.
Principalele limite (Anzieu, 1961, 1963, 1992, A. Anastasi, 1954 - 1988, Cronbach 1949, 1956, H.J. Eysenck, 1955, H. Pichot, 1967, C. Enachescu, 1973) sunt legate de acest proces complex al standardizarii, normarii si evidentierii fidelitatii si validitatii probelor.

Dintre dificultatile care contravin standardizarii, inteleasa in termeni clasici, sunt subliniate aspecte de administrare care conduc la faptul ca o variabilitate datorata chiar unor usoare schimbari in setul de instructiuni, datorata interventiei aleatoare a psihologului, sau chiar unor caracteristici ale stimulului, poate influenta decisiv calitatea trairilor si raspunsurilor subiectului. O dificultate semnificativa consta in primul rand in faptul ca variabilele care trebuie cotate nu sunt adesea cuantificabile, pentru ca sunt aspecte calitative.
De asemenea, din perspectiva standardizarii interpretarii si a cerintelor privind normarea, se considera ca exista o prea mare imprecizie la unele tehnici in scorarea si mai ales interpretarea datelor brute. Adeptii preciziei extreme au desfasurat studii de restructurare a cotarii si interpretarii cantitative chiar pentru unele tehnici care aveau deja un sistem cantitativ bine exprimat, precum Rorschach (J. Exner jr. realizeaza un sistem cuprinzator strict cantitativ de cotare si interpretare, de-a lungul a peste 21 de ani de cercetari, incepand cu 1968). Importanta expertizei‚ a nivelului formarii si a “experientei clinice” a psihologului format pentru a lucra cu o anumita tehnica ramane insa un deziderat princeps pentru autenticitatea interpretarii.
Dupa cum vom argumenta analizand relatia subiect - psiholog, diminuarea gradului de subiectivitate se refera inclusiv la capacitatea celui din urma de a-si cunoaste si neutraliza principalele vulnerabilitati psihice pentru a nu provoca fenomene de tip transfer sau contratransfer care sa interfereze in situatia stimul sau in interpretarea protocolului. De asemenea, interpretarea mai poate fi subiectul influentei unei distorsiuni datorate memoriei, ingustimii unor cadre teoretice, unor preconceptii si idiosincrasii ale psihologului.
Din perspectiva interpretarii, exista tehnici care refuza o normare propriu-zisa, sau altele a caror normare este relativa, bazata fiind pe populatii descrise prea vag. Chiar daca unele tehnici includ o normare, aceasta ramane tributara realizarii pe sub-grupuri, loturi aleatorii etc.

O alta limita in termenii psihometriei este, in general, numarul inadecvat de studii privind fidelitatea, atat din perspectiva consistentei interne cat si a constantei rezultatelor. Ambiguitatea fundamentala pentru astfel de studii consta in contributia necunoscuta a deprinderilor si subiectivitatii celui care coteaza si interpreteaza.
Experimente cu interpretari "in orb" releva ca rapoartele de interpretare concorda in aspectele de esenta. Iar experimentari fara expunerea vizibila a autorului demonstreaza ca exista posibilitatea de a recunoaste protocolul dupa interpretarea oferita. Aspecte inca necunoscute privind mecanismele de interpretare fac sa nu fie posibile comparatii propriu zise intre protocoale ale unor interpreti diferiti.
Validitatea, sub diversele ei aspecte, a fost mai mult cercetata, dar si aici sunt dificultati ce provin din cauze precum: criterii externe care ele insele au o validitate contestabila, rezultatele persoanei, datorita caracterului global al variabilelor si intercorelarii lor, trebuie considerate in ansamblul lor. Despre dificultatile in privinta determinarii caracteristicilor validitatii, Anzieu accentueaza in 1992 faptul ca tehnicile nu exploreaza o singura variabila, ci prezinta individul sub forma unei scheme dinamice de variabile, ele insele intercorelate.
In general, studierea unui protocol are doua etape, cea formala si cea de continut calitativ / simbolic. In context, desi demersul analitic este sine-qua-non, el are mai degraba un rol pregatitor. Pichot, 1967, observa ca un rezultat izolat nu are in sine insusi nici o valoare; valoarea o realizeaza contextul. Chiar faza analitica este complexa, cerand adesea nivele succesive de interpretare. In acest fel, paradoxal, datorita faptului ca fiecare individ este unic si aceasta unicitate este esenta interpretarii materialului proiectiv, intreg acest adevarat esafodaj de analiza cuantificata si calitativa nu face decat sa aduca in final o progresiva obiectivitate, mai mare decat a testelor psihometrice.
Majoritatea studiilor de validitate se adreseaza validarii concurente prin criteriu, bazandu-se pe performante ale unor grupe contrastante. Exista si studii privind validarea predictiva, mai ales privind succesul in formarea specializata, in performante sau raspunsul la terapie.
De asemenea, sunt studii comparative adresate validarii de construct. Exista esecuri multiple in contravalidare si in validarea semnelor diagnostice clinice.
Progresele in validare pot proveni din mai multe surse conjugate, precum standardizarea administrarii, raportul dintre subiect si examinator, combinarea analizei atomiste, de detaliu, cu analiza globala, vizand configuratia ca intreg coerent (Anzieu, 1992).
Aspecte pozitive privind aplicabilitatea
Probele proiective, spre deosebire de cele care implica pregnant abilitatile si capacitatea de rationare si decizie, distrag atentia subiectului de la el insusi reducand apararea si stanjeneala. Astfel sunt deosebit de utile pentru copii, persoane analfabete sau cu handicap ori deficiente de vorbire.
Sunt mai putin susceptibile de falsificari, pentru ca scopul lor real nu este vizibil si subiectul nu cunoaste metoda de interpretare. Totusi exista si unele studii care indica ca sunt posibile falsificari pozitive sau in sens negativ a continutului raspunsurilor.
Aspecte privind sensibilitatea
Testele proiective au ca obiectiv determinarea si evaluarea caracteristicilor de functionare psihica ale subiectului, deci, ne punem problema daca ele pot reflecta, intr-un sens coerent cu teoria, schimbarile fundamentale survenite in personalitatea acestuia odata cu varsta, boala, circumstantele exceptionale existentiale.
Daca schimbarea indusa in personalitate de astfel de evenimente nu este decat temporara sau partiala, protocolul releva o structura de personalitate intacta.
Progresele contemporane in validare s-au petrecut odata cu:
• perfectionarea standardizarii in administrare (v. Rorschach - metoda Exner)
• controlul relatiei dintre subiect - examinator - reducerea factorilor care provoaca transferul (influenta sexuala este redusa, dar cea rasiala apare mai importanta).

Clasificari
Depind de criteriul utilizat. De exemplu, tipul de stimul, gradul de standardizare, cotarea - analize formale sau simbolice. Privind cu atentie pozitia diferitilor autori se poate observa ca nici unul nu epuizeaza intreaga gama virtuala a testelor proiective si ca, in functie de orientarea teoretica, se opereaza un decupaj posibil. O posibila clasificare a clasificarilor deosebeste de exemplu autorii care intervin cu o perspectiva formala de cei care introduc o viziune functionala.
Din prima perspectiva, exemplificam prin clasificarea lui Eysenck si cea realizata de Bell.
Eysenck considera 4 tipuri de teste proiective:
• teste de completare, - subiectul completeaza un lant de asociatii, o fraza, o povestire al carei debut este stimulul);
• teste de interpretare, - subiectului i se cere sa interpreteze, discute, povesteasca pornind de la o situatie stimul: imagine, poveste;
• teste de producere, - subiectul pornind de la situatia stimul deseneaza, picteaza, construieste, produce o constructie ce va fi interpretata;
• teste de observare, - subiectului plasat intr-o situatie vag structurata i se observa comportamentul.
Bell vorbeste de tehnici de asociatii de cuvinte si similare:
• tehnici care utilizeaza stimuli vizuali;
• tehnici de miscare expresiva si similare;
• tehnici de joc, drama, similare.
Din a doua perspectiva, reprezentative sunt taxonomiile realizate de Frank si Rosenzweig.

Clasificarea lui Frank cuprinde:
• tehnici constitutive in care subiectul trebuie sa aplice o structura si organizare asupra unui material nonstructurat si plastic ( Rorschach si derivatele);
• tehnici constructive in care subiectul, plecand de la un material definit, trebuie sa construiasca o structura mai larga (testul mozaic, testul lumii, jocul cu nisip etc.);
• tehnici interpretative, in care subiectul interpreteaza o experienta sau o imagine cu o semnificatie afectiva: tip TAT, Szondi, Rosenzweig,
• tehnici catartice, in care sub efectul stimulului subiectul exteriorizeaza o reactie emotionala: pictura cu degetele, dansul;
• tehnici refractive, unde personalitatea subiectului e revelata prin supunerea la un mijloc de comunicare conventional: de tip miokinetic.
Discipolii lui Rapaport, formati in anii 70 in psihologia eului, au propus o clasificare in 4 tipuri in functie de intersectia a 2 dimensiuni: claritatea sau ambiguitatea scopului si claritatea sau ambiguitatea stimulului. Astfel, caracteristicile sarcinii date intervin semnificativ in tehnicile de structurare vizuala precum testul Bender, in care se cere subiectului ceva in mod explicit iar subiectul poate controla ceea ce face comparand cu un model dat. Comparativ, in Rorschach ambiguitatea apartine atat scopului cat si stimulului. Alte probe, precum completare fraze sau imagini, desenul omului, sunt clare ca scop dar ambigui ca stimul. Complementar, teste precum TAT, Rosenzweig sau testul mozaicului care sunt ambigui ca scop si clare ca stimul.
D. Anzieu considera 2 categorii mari de tehnici proiective:
1. Tematice, al caror model esential este "Testul de aperceptie tematica" Murray, unde subiectul poate proiecta ceea ce crede sau ar vrea sa creada, ceea ce refuza sa fie, ceea ce altii sunt sau ar trebui sa fie in raport cu el.
Exemplu: jocuri dramatice, desenele, povestirile libere si de completat, interpretarea imaginilor sau fotografiilor.
Ele releva continuturile semnificative ale unei personalitati privind natura conflictelor, dorintele fundamentale, reactiile fata de anturaj, momentele cheie din propria viata traita.
Marja de incertitudine si eroare priveste efectul acestor diferite motive: sunt ele cu adevarat sursa a comportamentelor obisnuite sau rare, sau sunt cauza pentru anume aspecte parazite in realizarea actiunilor, sau nu produc decat vise interioare
2. Structurale, care au ca prototip "Testul petelor de cerneala" Rorschach. Ele permit o revelare a structurii, a sistemului de personalitate a subiectului, informand despre echilibrul sau atitudinile sale prevalente, lumea sa de forme, despre interrelatiile dintre eu - sine - supraeu.
Marja de incertitudine si eroare se refera la reprezentativitatea acestei felii, acestei sectiuni: s-a realizat ea intr-un sector "bun", intr-un moment "bun", sau a lasat deoparte ceva semnificativ?
Interpretarile psiholingvistice par sa confirme aceasta dihotomizare, atribuind testelor tematice caracteristica sintagmatica a sarcinii, iar celor structurale, caracteristica paradigmatica.
Saussure si Jacobson stabilesc existenta a doua axe fundamentale in interpretarea limbajului:
• functie paradigmatica a limbajului;
• functie sintagmatica a limbajului.
Functia paradigmatica este un cod, o incorporare de sens intr-o structura unitara care poate fi codificata si decodificata (ex. traducerea unui cuvant dintr-o limba in alta).
Functia sintagmatica conduce la emiterea unui mesaj, la o punere in relatie ordonata a unor sensuri pentru a construi un mesaj.
Codificarea cere mecanisme psihologice de selectie si substitutie prin similitudine. Permite alegerea unui termen tinand cont de doua repere: termen cu sens opus si termen cu sens invecinat.
Functia sintagmatica este o functie mai complexa: organizeaza mesajul; are loc o dezvoltare a limbajului prin legaturi intr-un lant in care conteaza o serie de reguli de compatibilitate lingvistica in functie de care sunt inlantuiti termenii unul dupa altul.

Definirea conceptului de proiectie
Disciplina Acceptiune matematica Corespondenta intre doua puncte sau figuri. fizica (optica) Radiatii transmise de la o sursa pe un ecran. neurologie Corespondenta intre o arie cerebrala si un aparat senzorial sau motor. psihofiziologie Localizarea senzatiilor de catre subiect la nivelul aparatului receptor. psihologie Problematica fenomenului proiectiv se impune in contextul studiului perceptiei, sub imboldul Psihologiei formei si al fenomenologiei: atitudinea perceptiva pune in joc intreaga personalitate; stimulul se organizeaza conform propriei configuratii, tributare specificului investirilor.

psihanaliza Operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in altul calitati, sentimente, dorinte, chiar obiecte pe care nu le cunoaste sau le refuza in sine insusi .
Problematica proiectiei necesita discutarea relatiilor cu conceptul de transfer, cu cel de identificare si cu cel de mecanism de aparare.
? proiectia-transfer: subiectul arata prin atitudinea sa faptul ca asimileaza o persoana cu o alta (desi Freud nu vede transferul exclusiv in termenii proiectiei);
? proiectia-identificare: subiectul se asimileaza altor persoane sau asimileaza in sine obiecte externe;
? proiectia ca mecanism de aparare: in paranoia, in fobie, in gelozia “proiectiva” (diferentiata de gelozia normala sau de delirul de gelozie paranoiac).

Perspectiva lui Freud asupra fenomenului proiectiei
Anul Lucrarea Comentarii
1894 Psihonevrozele de aparare . Introduce termenul de proiectie.
1896 Noi observatii asupra psihonevrozelor de aparare Freud foloseste notiunea de proiectie in sens clinic - este me¬ca¬nismul de aparare prin care se cauta in exterior originea unei neplaceri.
1901 Credinta in hazard si superstitie din Psihopatologia vietii cotidiene Conceptia mitologica despre lume, care anima pana si religiile cele mai moderne, nu este altceva decat o psihologie proiectata in lumea exterioara . Proiectia in sensul ei “normal” permite punerea in imagine, cuvant, sens sau scena a unei perceptii endopsihice, constituindu-se intr-un spatiu de elaborare psihica, intr-un ecran al proiectiei.
1909 Micul Hans Explica fobia ca proiectie a unui pericol pulsional: releva calitatea animalelor de a deveni, pentru copii, un obiect fobic; animalul preia (prin proiectie) sentimentele ostile adresate tatalui -; fobia “micului Hans” exprimata de acesta prin: “mi-e frica pentru ca o sa ma muste un cal” (fapt ilustrat si prin cazul unui copil de noua ani, studiat de M. Wulff, care-si identifica tatal cu un caine (1912) si de “micul Arpad” al lui S. Ferenczi (1913), care spunea ca: “Tatal meu este cocos”).
1911 Cazul presedintelui Schreber
Proiectia in paranoia, unde perceptia interioara este inlocuita cu una exterioara : o perceptie interioara este reprimata, iar ca inlocuitor apare continutul sau dupa ce a cunoscut o anumita deformare, devenind constienta ca o perceptie din exterior .
1912 Totem si tabu Proiectia in afara a perceptiilor interioare este un mecanism de aparare primitiv cu ajutorul caruia se structureaza reprezentarea lumii exterioare . Proiectia intervine in superstitie, mitologie, animism; elementele proiectate sunt dorinte si afectele pe care subiectul nu le accepta.
1917 Complement metapsihologic la teoria visului in Metapsihologie Visul este deci o proiectie, exteriorizarea unui proces intern.
1920 Dincolo de principiul placerii Problema originilor fenomenului proiectiv -; proiectia ca mecanism de aparare primar: pentru a se opune excitatiilor interne care produc neplacere, acestea sunt tratate ca si cum ar provine din exterior. Acesta este originea proiectiei care joaca un rol atat de important in procesele psihopatologice .

Definire diferentiala: proiectie - introiectie
Termenul de introiectie a fost introdus de Avenarius pentru a corespunde procesului de expulzare a unui continut subiectiv pe un obiect . Jung comenteaza in context ca termenul de proiectie cuprinde mai bine acest sens.
Ferenczi defineste modern introiectia ca opusa proiectiei, ca o preluare a obiectului in sfera subiectiva de interes: "in timp ce paranoicul expulzeaza, elimina din egoul sau emotii ce au devenit dezagreabile, nevroticul se serveste cu o bucata din lumea externa, atat de mare pe cat o poate ingera egoul sau si face din ea un obiect al fanteziilor inconstiente" (Introjection and transferance).
Introiectia ca mecanism e un fel de proces de diluare, o expansiune a cercului de interes, la fel de normal precum proiectia.
Cuplul proiectie-introiectie joaca un rol important in geneza binomului subiect - obiect, eu -noneu. Atunci cand copilul exclude obiecte din blocul sau perceptiv (care formeaza lumea sa externa pana atunci unitara), opune pentru prima oara un eu lumii externe - obiectul exclus nu mai apartine lumii externe ci trairilor subiective. Astfel realizeaza prima sa proiectie (cea primitiva), eul resorbind o parte din lumea externa -; introiectia primitiva.
Se proiecteaza:
• pulsiunea -; ca in cazul fobiei;
• afectul ca in situatia proiectiei paranoiace;
• obiectul rau -; eul-placere originar introiecteaza tot ceea ce este bun si proiecteaza tot ceea ce este rau.
Freud opune proiectia paranoiaca (“refularii in exterior”) refularii din nevroza obsesionala (“refularii in interior”). In "Cazul Schreber" proiectia apare ca lumea paranoiaca a intoarcerii refulatului. Astfel se contureaza doua acceptiuni ale proiectiei:
• ecran de proiectie pentru obiectele existente in subiect si necunoscute;
• proces de expulzare -; subiectul nu vrea sa fie sau nu vrea sa cunoasca anumite aspecte subiective.
Perspectiva lui Jung asupra fenomenului proiectiei
Pentru C. G. Jung proiectia reprezinta transferarea in exterior, intr-un obiect, a unui proces subiectiv intemeiat pe identificarea arhaica subiect-obiect , moment din filogeneza in care lumea interioara nu era precis delimitata de cea exterioara .
Ponderea proiectiei este atat de mare incat nu vom putea niciodata afla cum arata in-sinele lumii deoarece in demersul cunoasterii transformam procesul fizic intr-unul psihic .
Astfel tot ceea ce este necunoscut, orice vid, este umplut prin proiectie, ceea ce se crede ca se recunoaste in materie este de fapt proiectia datelor inconstientului subiectului cunoscator .
Jung remarca existenta unei proiectii pasive (forma patologica a proiectiei si a multor proiectii normale, neintentionate, intamplatoare) si a unei proiectii active ca parte componenta esentiala a empatiei.
Comparativ, daca proiectia este un proces de dezasimilare a obiectului din subiect prin expulzarea unui continut subiectiv pe obiect, introiectia este un proces de asimilare, o asimilare a obiectului in subiect. Daca proiectia este un proces de introversie, -pentru ca conduce spre diferentiere si separare a obiectului de subiect, introiectia este un proces de extraversie pentru ca asimilarea la obiect cere empatie si o investire a obiectului cu libido.
Procesul proiectiei joaca un rol patologic dominant in mecanismele sindromului paranoiac, care de obicei sfarseste prin totala izolare a obiectului de subiect.
In proiectie, prin dezasimilare subiectul scapa de continuturi dureroase si inacceptabile, dar si de valori pozitive care nu ii sunt accesibile constient. La origine, spune Jung, exista o identitate arhaica intre subiect si obiect care se sprijina pe procesul de proiectie. Identitate recognoscibila usor in psihologia copilului mic, sau a popoarelor primitive. Ca denumire specifica, proiectia desemneaza, in sens restrans, necesitatea dizolvarii acestei identitati cu obiectul cand starea de neadecvare este deja observata si apare disfunctionala pentru persoana.
Alte perspective de considerare a proiectiei in tehnicile proiective
Pentru Leopold Bellak, principala asertiune freudiana privind proiectia este aceea ca engramele perceptiilor trecute influenteaza perceperea stimulilor actuali. Astfel, maxima lui J. Locke - nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu - este o teorie perceptiva a personalitatii, pentru ca toate perceptiile actuale sunt influentate de cele trecute . Orice interpretare subiectiva constituie o distorsiune aperceptiva dinamica, de aceea existenta perceptiei pure ramane pe taramul ipotezei.
Bellak gaseste necesara redefinirea conceptului de proiectie, in sens freudian, in termenii procesului distorsionarii aperceptive si a teoriei gestaltiste a invatarii. Gasind termenii de proiectie si perceptie irelevanti, Bellak propune pe cel de aperceptie, prin care intelege procesul prin care noile experiente sunt asimilate celor vechi si transformate prin acestea. Reziduumul de experienta il denumeste masa aperceptiva.
Astfel, in viziunea lui Leopold Bellak, proiectia reprezinta extrema distorsiune cognitiva in care anumite aspecte ale masei aperceptive controleaza intr-atat perceptia actuala incat afecteaza intr-un grad mare aspectul adaptativ al cognitiei.
Tipuri de proiectie
Bellak, Abt isi prezinta modelele asupra proeceselor perfceptive in lucrarea “Psihologia proiectiva”,1950. Exista o distorsiune de tip aperceptiv, spune Bellak, doar daca analiza este subiectiva (de exeplu, istorioarele subiectului la plansele T.A.T. sunt incarcate puternic de elemente personale -; distorsionare aperceptiva).
Bellak considera ca, in functie de implicarea constiintei, exista 4 niveluri de distorsiune aperceptiva:
• nivelul cel mai apropiat de constient: exteriorizare -; subiectul recunoaste ca raspunsul este incarcat de propria subiectivitate;
• constientul intervine, dar mult mai putin: sensibilizare -; discriminarile de tip aperceptiv sunt mai fine -; domenii ce se refera la emotii sustinute de o tensiune reala; partial raspunsul e o satisfacere a unei trebuinte;
• proiectia simpla - transfer prin invatare (de exemplu, in situatia in care persoana a avut experiente negative cu mai multe persoane, in prezent, indiferent de persoana implicata, va proiecta asupra ei sentimentele generate de experientele anterioare); constientul nu mai face distinctia intre real si subiectiv;
• proiectia cu inversiune -; mecanism care intervine in proiectia interpretativa, de tip paranoia.
Pentru Abt, definirea proiectiei intervine in functie de nivelele de anxietate carora subiectul poate sau nu sa faca fata. Aperceptia, in general, are rolul de a permite individului sa mentina in el o stare de anxietate. Cand situatia exterioara devine tot mai putin structurata, atunci anxietatea are tendinta de a creste, subiectul nu mai poate uza de mecanismele de aparare obisnuite, intervine proiectia pentru a realiza adaptarea la situatia noua.
La Melanie Klein, proiectia are sensuri mai nuantate, legate de idnetificarea proiectiva, conform careia o parte din Sine este atribuita unui obiect. Astfel o parte a Eului - o stare psihica, este perceputa ca aflandu-se in alta persoana si renegata.
Alte sensuri: proiectie a obiectului intern (absenta mamei este perceputa ca o prezenta activa in stomac a unui obiect rau care provoaca foamea. Prin tipat si planset, obiectul ajunge sa fie perceput ca expulzat din corpul copilului in exterior, obiectul pare ceva mai putin terifiant astfel. Externalizarea conflictului este procesul prin care conflictul intern sau relatia interna este proiectat in exterior.
L. K. Frank ia in consideratie trei sensuri ale proiectiei:
• descarcare pulsionala si emotionala;
• stabilirea unei corespondente structurale intre personalitate si productiile acesteia intr-o situatie experimentala;

• vehicularea reprezentarilor intrapsihice, a tendintelor si pulsiunilor, cu asocierea lor in exterior.
Ombredane descrie trei forme ale proiectiei:
• proiectia speculara - atribuirea propriei personalitati cu unele caracteristici gasite in exterior;
• proiectia catarctica - atribuirea exteriorului cu unele caracteristici pe care subiectul nu le poseda;
• proiectia complementara - atribuirea sentimentelor si atitudinilor proprii altor persoane.
E. Kretschmer se ocupa de fenomenul proiectiv in relatiile sale cu psiho¬patologia si cu psihologia medicala gasind ca proiectia este legata de fenomenul de perceptie si reprezentare, avand ca scop realizarea de imagini mentale .
Proiectie si simbolizare
Modul de realizare al proiectiei este de tip simbolic, prin reproducerea in “imagini simbolice” a continutului intrapsihic.
Expresia este procesul psihic asociat proiectiei reprezentand forma exterioara de manifestare si instrumentul prin care este vehiculat continutul proiectat; expresia este deci purtatoarea sensului simbolic astfel incat proiectia desemneaza sensuri iar expresia le vehiculeaza. In aceasta ordine, mecanismele de simbolizare sunt constituite din doua componente :
• componenta interna - mecanismul proiectiei;
• componenta externa - expresia.
Procesul expresiei este de tip superior, constient, intelectual, purtator al continutului proiectat.
Cele doua componente ale mecanismelor de simbolizare - proiectia care consacra continutul si expresia care determina forma - sunt reunite in cadrul actului creatiei.
Legile creatiei formulate de Freud, dezvoltate de Kretschmer, stau, conform scolii psihanalitice, la baza oricarei creatii simbolico-figurale:
• legea aglutinarii imaginilor (crearea de noi imagini prin relegarea celor vechi);
• legea stilizarii (transformarea imaginilor externe conform propriilor tendinte);
• legea proiectiei.
In cadrul psihodiagnosticului proiectiv se determina o creatie experimentala declansata si dirijata de situatia-test. Etapele trecerii de la “imaginea mentala” la “imaginea plastica” in testul proiectiv includ:
• etapa receptiv-cognitiva in care se formeaza imaginea primara a obiectului perceput;
• etapa reproductiv-instrumentala in care se formeaza schema imaginii mentale;
• etapa simbolica in care schema se transforma, prin proiectie, intr-o structura mentala cu semnificatie simbolica;
• etapa instrumental-simbolica in care se realizeaza reproducerea externa a structurii cu ajutorul expresiei.
In literatura asupra proiectiei exista o relativa diferentierea autorilor privind felul cum inteleg analiza de continut. Dilema consta in modul de intelegere a simbolului: simbolul ne spune ceea ce gandeste subiectul sau simte in raport cu sine si ceilalti, sau simbolul reflecta ceea ce se petrece in el insusi cu adevarat?
O serie de copaci cazuti indica anxietatea subiectului legata de castrare sau faptul ca subiectul este psihologic castrat? O serie de animale agresive in raspunsurile subiectului la petele Rorschach indica faptul ca el crede ca intr-adevar poseda impulsuri ostile, sau faptul ca, in realitate are astfel de impulsuri? Animalul amenintator poate reflecta felul cum vede subiectul lumea, sau un astfel de simbol releva fortele inconstiente care ameninta eul, faptul ca subiectul se simte amenintat de forte interioare, sentiment pe care il poate proiecta pe lumea exterioara?
Proiectiile deriva din sfera eului care-si exprima astfel atitudinile, sau deriva din inconstient, dincolo de accesul eului?
In psihologia analitica, activitatea inconstientului este conceputa ca relativ autonoma, independenta de constiinta. Jung demonstreaza ca teoria freudiana a represiei este doar o explicatie partiala deoarece inconstientul consta din mult mai mult decat continuturile reprimate. Inconstintul consta din multe potentialitati care nu au devenit inca constiente si din modele arhetipale care au o natura universala.
Din aceasta perspectiva, felul cum Jung intelege simbolul este diferit radical de modalitatea psihanalitica freudiana. Simbolul nu este necesar o referinta dechizata la un material reprimat. Nu este nici un semn care reprezinta altceva. Simbolul este o expresie a unei conditii care nu poate fi la fel de bine exprimata in alt mod; este o descriere in imagine a unei stari psihice interioare. Este manifestarea naturala a unei conditii psihice intangibile, forma primara in care se exprima inconstientul, prin care acesta ajunge in constiinta. "Simbolul, spune Jung, are intotdeauna o natura extrem de complexa, fiind alcatuit din date proprii tuturor functiilor psihice. El nu este nici rational, nici irational. Are o latura accesibila ratiunii, dar si una care scapa acesteia, fiind constituit nu doar din date de factura rationala, ci si din date irationale, venind din pura perceptie interioara si exterioara" .
Procesul de formare al simbolului este definitoriu pentru existenta umana si este definit de Jung ca functie transcendenta: "inteleg prin functie nu o functie fundamentala ci una complexa, compusa din alte functii, iar prin transcendent nu o calitate metafizica, ci faptul ca aceasta functie opereaza o trecere de la o atitudine la alta. Materia prima prelucrata de teza si antiteza care reuneste contrariile in procesul ei formativ este simbolul viu" (idem, par. 900).
In context, o proiectie pe materialul Rorschach sau pe imaginile T.A.T., un desen realizat de subiect, nu sunt imagini distorsionate ale unui eveniment real pe care individul nu indrazneste sa-l exprime deschis, ci sunt, dimpotriva, forma cea mai buna posibil de exprimare a sentimentelor, atitudinilor sau conflictelor care nu pot fi formulate rational. Nu exista o demarcatie fixa intre continuturile de origine personala si cele arhetipale, colective. Majoritatea simbolurilor exprima in acelasi timp variate calitati. Exista cel putin trei fatete de sens care pot fi descifrate in simbolul inconstient:
• intelesul personal, care desemneaza asociatii la continuturi reprimate, la impulsuri sau experiente inacceptabile;
• intelesul colectiv, care implica aspecte care tin de inconstientul colectiv precum experientele rasei si moduri de gandire mostenite odata cu structura creierului, ce pot fi amplificate prin referinta la mituri, folclor, religie sau alte modele simbolice prin care s-a exprimat omenirea;
• intelesul general al simbolului, care reprezinta implicarea oricarei perceptii pe care individul o poate discerne, indiferent de formarea sa psihologica; fateta ce apare in poezie, drama, pictura ca forme de manifestare creative.

Definirea fantasmei in tehnica proiectiva
Conceptul de fantasma apare circumscris in mod obisnuit celui de activitate imaginativa: imagini mentale vii, insotite de variate stari afective, cu rol important in dinamica si economia psihismului uman.
Fantasma, in intersectia viziunii traditionale asupra imaginatiei ca proces psihic, corespunde mai ales procesului de reverie, visarii in stare de veghe, conditie in care elementul activ sunt dorintele, asteptarile, pulsiunile uneori neverbalizabile ale persoanei, realizandu-se o satisfacere fictiva, virtuala a acestora si o reducere a tensiunii psihice generate de acestea.
Fantasma apare ca o punere in scena, dramatizand, - intr-o forma mai mult sau mai putin dechizata (psihanaliza), sau in cea mai buna modalitate de simbolizare accesibila (acceptiunea analitica) - o dorinta nesatisfacuta, semiconstienta sau inconstienta. Din aceasta perspectiva, fantasma intervine pregnant in formarea imageriei visului.
Pentru freudieni, fantasma apare ca un scenariu imaginar in care subiectul este prezent si care, intr-o forma mai mult sau mai putin deformata, deghizata, exploreaza implinirea unei dorinte inconstiente. Astfel, fantasma poate apare in forma fantasmei constiente sau de vis diurn; fantasme inconstiente, precum cele care sunt implicate in structura continutului latent; fantasme originare.
Freud implica opozitia dintre imaginatie si realitate perceputa, fara ca fantasma sa fie considerata un produs iluzoriu. Este o realitate psihica, un nucleu eterogen, rezistent, "singurul cu adevarat real in raport cu majoritatea fenomenelor psihice" (Laplanche, Pontalis). In travaliul visului, fantasma este prezenta la ambele extremitati ale procesului: pe de o parte este legata de dorinta inconstienta cea mai profunda, pe de alta, la celalalt pol, este prezenta in elaborarea secundara. "Ele (fantasmele), considera Freud inca din 1915, sunt pe de o parte foarte organizate, necontradictorii, folosindu-se de toate avantajele sistemului constient, ratiunea noastra distingandu-le cu dificultate de formatiunile acestui sistem; pe de alta parte sunt inconstiente si incapabile sa devina constiente".
Din perspectiva dinamicii psihice, "intreaga viata a individului se dovedeste a fi modelata, aranjata, organizata prin ceea ce s-ar putea numi, pentru a-i sublinia caracterul structurant, "o fantasmatica" caracteristica.
Din perspectiva psihanalizei ortodoxe, fantasma are urmatoarele caracteristici;
• este un scenariu organizat, susceptibil de o dramatizare vizuala; in interiorul scenariului subiectul este prezent si poate el insusi opera permutari de atribute, roluri, actiuni;
• functia primara a acestor scenarii este de a dramatiza dorinta inconstienta, concomitent cu ilustrarea interdictiei; sunt astfel puse in joc in fantasma mecanisme de aparare care tin de elaborarea secundara;
• fantasma nu este iluzorie, ea este o realitate psihica de profunzime dar distincta de realitatea obiectiva;
• asemanator visului, fantasma are un continut manifest si un continut latent, primul manifestandu-se la limita constiintei, putand fi constientizabil si tradus in act constient sau blocat; al doilea tine de inconstient, si poate fi constientizat doar prin analiza. Intre cele doua continuturi relatia de simbolizare reciproca este prezenta.
La baza vietii fantasmatice exista fantasmele originare: reintoarcerea la viata intrauterina, scena originara (actul sexual in cuplul parental), seductia si castrarea. Aceste fantasme originare organizeaza viata fantasmatica a omului indiferent de experienta sa personala. Sunt structuri universale, comune tuturor si transmise de-a lungul filogenezei.
Teoria asupra originii fantasmelor originare nu este bine definita; fantasmele apar ca evenimente reale petrecute intr-un timp istoric arhaic. De-a lungul experientelor, realitatea traita s-ar fi transformat in realitate psihica. Laplanche si Pontalis subliniaza ca, tematic, fantasma se raporteaza la origini: "Asemeni miturilor colective, ele vor sa propuna o reprezentare si o solutie pentru ceea ce ii apare copilului ca o enigma majora... In scena originara este simbolizata insasi originea individului; in fantasmele de seductie, originea, aparitia sexualitatii; in fantasmele de castrare, originea diferentei dintre sexe".
Pentru Jung fantasma reprezinta un complex de reprezentari caruia nu ii corespunde o stare de lucruri exterioara. Apare ca rezultat al unei activitati spirituale creatoare care determina combinarea unor elemente psihice incarcate de energie.
Pentru Jung, fantezia implica doua aspecte diferite: fantasma si activitatea imaginativa. Fantezia in acceptia de fantasma implica "un complex de reprezentari care se deosebeste de alte complexe de reprezentari prin faptul ca nu ii corespunde un continut real". Fantasma se b poate baza pe reamintirea unor imagini traite, dar continutul fantasmei nu corespunde unei realitati exterioare ci "in esenta, este emanarea activitatii creatoare a spiritului, o actiune sau un produs al unor elemente psihice dotate cu energie". Declansarea fanteziei poate fi realizata partial sau in totalitate constient, in masura in care i se poate imprima o directie arbitrara. In realitatea vietii cotidiene, fantezia este declansata fie de o atitudine intuitiva, de asteptare, fie este o erupere in constiinta a unor continuturi inconstiente.
Fantasmele pot fi declansate de o atitudine intuitiva aflata in stare de asteptare, sau de o iruptie a continuturilor inconstiente. Prima situatie corespunde fantasmei active, in care functia intuitiva energizeaza continuturi inconstiente si le aduce la suprafata in forme perceptibile. Sensul acestei fantasme active este cel de compensare complementara, fata de atitudinea constienta a persoanei. A doua situatie corespunde fantasmei pasive, care apare intr-o stare relativ disociata a psihicului; in dinamica psihica o cantitate mare de energie se sustrage controlului constient energizand elemente inconstiente. Sensul fantasmei este compensator, dictat de functia de autoreglare a psihismului, dar procesul este acum total opus celui din constiinta, nu complementar.
Fantasmele active, pentru a fi integrate in activitate, trebuie intelese; cele pasive, cer o atitudine critica, datorita tendintei lor de a impune nediferentiat constiintei punctul de vedere opus al inconstientului. Cand constiinta domina, putem vorbi de fantezie, activitate imaginativa; cand interventia constiintei este absenta, suntem martorii unui proces patologic in care fantasmele pasive irup la suprafata.
Constituientii principali ai fantasmei sunt imaginile. O imagine care "nu vine sa inlocuiasca realitatea si este totdeauna deosebita de realitatea perceptibila, fiind o imagine interioara". Apare ca o expresie condensata a situatiei psihice luate ca intreg la un moment dat. Fantezia, dupa Jung, poate fi inteleasa, din perspectiva cauzala, ca un simptom al unei stari fiziologice sau personale si, in acelasi timp, din perspectiva finalista, fantezia apare ca un simbol care incearca sa caracterizeze sau sa interpreteze cu ajutorul materialelor existente un tel anumit sau mai degraba o anume linie de dezvoltare psihologica viitoare".
Caracteristic, putem sintetiza conform teorie analitice urmatoarele aspecte:
• Fantasma este un complex de reprezentari, cel mai adesea sub forma imaginilor, caruia nu-i corespunde o realitate exterioara. Ea exprima in structura ei situatia de ansamblu a psihismului in momentul prezent, si include intr-o forma metaforica atat elemente inconstiente constelate de situatia actuala, cat si pozitia constientului.

• Fantasmele pot fi diferentiate in raport de gradul de implicare al constiintei in elaborarea lor in active - constientul are o atitudine receptiva fata de inconstient - si pasive, elementele inconstiente invadeaza constiinta in ciuda sau tocmai datorita opozitiei acesteia.
• Fantasmele sunt rezultatul functiei transcendente, religioase, creatoare de simboluri a psihicului uman, asemenea miturilor. Ele incearca sa acopere prin imaginea simbol distanta dintre realitatea obiectiva si cea interioara; sensul este de compensare, conform functiei de autoreglare a psihismului.
• Originea profunda a fantasmelor o constituie activitatea arhetipurilor, denumite initial de Jung "imagini primordiale". Arhetipurile isi exercita functia de centralitate, de autoreglare si unificatoare, prin intermediul imaginilor interioare, a fantasmelor prezente in vise si comportamentele asociate: in ordine patologica, halucinatia, delirul iar in ordine creativa si evolutiva, prin sinteza operata in expresivitatea creativa.


Relatia intre tehnica proiectiva si tehnica psihanalitica
D. Anzieu defineste situatia proiectiva dupa cea psihanalitica , stabilind ca puncte comune: regula asociatiei libere; regula nonomisiunii; regula abstinentei; neutralitatea binevoitoare; instituirea transferului.
In psihanaliza, pacientul e invitat sa vorbeasca liber idei, senzatii, imagini mentale, afecte, avand in fata un timp nedefinit ca numar de sedinte - durata sedintei fiind limitata la 50 minute.
In tehnica proiectiva, situatia este analoga din perspectiva libertatii, nu si al duratei. De asemenea, se introduce un material prealabil si o ancheta ulterioara. Libertatea consta in faptul ca subiectul face ce vrea plecand de la materialul prezentat si tipul de activitate propus. Prima ideea ce ii apare in constiinta e buna. Materialul proiectiv are o structura nu logica, ci afectiva si fantasmatica.
Diferente: in tehnica proiectiva dispunem de un numar limitat de sedinte (maximum 10, in metoda lui Szondi) - denumite "proces psihanalitic scurt".
Asemanari: libertatea de expresie, libertatea de timp. Particularitati prin faptul ca in tehnica proiectiva totul se petrece de-a lungul unei sedinte, sau a unui numar mic de sedinte, iar "asociatiile libere" trebuie provocate.
Materialul este pe cat posibil informal si ambiguu.
Consemnele ii evoca subiectului sa se bazeze pe propriile dorinte (desenul unui arbore, alegeri de fotografii sau culori...). De aici si necesitatea de a proceda la final la o ancheta pentru a discerne dinamica psihica personala care a condus subiectul la formularea raspunsului dat.
Consemnul care ii lasa subiectului cea mai mare libertate, dar in acelasi timp il si constrange: subiectul este condamnat sa fie liber, sa se revele pe sine. Aceasta "libertate" poate mobiliza in interior angoasa in fata emergentei unor dorinte interzise in propria intimitate. De aici teama de libertate, de campul posibil de dorinte.
In psihanaliza acest paradox se exprima in doua reguli fundamentale: regula nonomisiunii, regula abstinentei.
In situatia proiectiva cele doua reguli sunt implicite prin consemnul de a spune tot ceea ce poate vedea iar regula prin care se angajeaza sa spuna analistului dorintele fara a cauta sa le realizeze cu acesta este implicita. Subiectul nu poate face decat ceea ce i se propune, nimic altceva. Examinatorul este frustrat: obliga subiectul sa-si dezvaluie dorintele refuzand sa se exprime; este obligat sa afiseze neutralitatea binevoitoare asemanator psihanalistului, ceea ce poate facilita instalarea unei relatii de transfer.
Diferenta de psihanaliza consta, in mod fundamental, in introducerea unui mediator intre subiect si psiholog. Subiectul isi dezvaluie indirect dorintele, ii vorbeste prin intermediul elaborarii materialului prezentat. Subiectul ramane mai liber in ceea ce priveste transferul.
In consemnele testului proiectiv apare un paradox (scoala de la Palo Alto) ce consta mai degraba in sublinierea dublei apartenente: interna si externa, fantasmatica si perceptiva, care permite crearea unui "obiect tranzitional". Anzieu considera ca situatia proiectiva este susceptibila de a solicita comportamente care apartin unor fenomene tranzitionale. Testele proiective apeleaza la o dubla referinta: recurg la imaginar si recurg la real. Obiectele figurate in plansa sunt simultan identificate ca forme banale, apropiate de real si investite ca suport al unor scenarii fantasmatice, al unui sistem de reprezentari si afecte a caror conotatie subiectiva si apartenenta la iluzoriu sunt aduse de subiect.
Specificul testelor proiective consta in faptul ca materialul-test constituie un ecran intercalat intre subiect si psiholog care permite dezvaluirea indirecta a fantasmelor, complexelor, dorintelor subiectului; acest lucru se realizeaza prin elaborarea afectelor mobilizate de continuturile latente ale materialului-stimul. Asociatiile libere sunt provocate prin ancheta ulterioara care urmareste relevarea dinamicii de raspuns a subiectului.
Se pot contura patru factori specifici ai testului proiectiv ideal : sarcina tematica - programul standard de urmat; situatia-test - totalitatea reactiilor si modul general de comportament al subiectului in cadrul sarcinii; raspunsul - elaborarea proiectiv-expresiva a personalitatii; interpretarea rezultatelor.


Situatia de examen proiectiv: transfer si relatie analitica
Tabel privind modul de actiune al materialului stimul asupra psihicului subiectului
Psihicul subiectului

Eul constient
Material test R
Continuturi inconstiente

Cerinte si consemne

R reprezinta raspunsul sau raspunsurile subiectului la materialul testului.
Schema de mai sus se refera la relatia subiectului cu materialul testului, care aparent prin concretetea sa si calitatile perceptive, precum si prin consemne, pare sa atraga nivelul constient, rational al psihismului, respectiv capacitatea eului de a controla realitatea.
In acelasi timp insa, calitatile de nestructurare, ambiguitate, precum si desavarsita libertate a crearii unui raspuns, acceseaza nivelul continuturilor inconstiente, pulsiunile, sau, in alt context teoretic, continuturile complexuale de care subiectul nu este constient. Aceste continuturi sunt obiectul proiectiei sau identificarilor subiectului. Raspunsul va fi elaborat purtand, in mai mare sau mai mica masura, si urmarile activarii acestor continuturi, in functie si de forta eului si de capacitatea sa de a media intre real si fantasma invadatoare (reprezentarile). In viziunea lui Jung, raspunsul este o constructie simbolica la care participa atat dominantele inconstiente cat si eul subiectului, intr-o sinteza sui-generis.
In acest context, largind relatia la nivelul celor trei protagonisti, examinator (psiholog, psihoterapeut), materialul testului si subiect (pacient), situatia de examen poate fi tratata in termenii interventiei fenomenelor de transfer si contratransfer.
Jung afirma (in cadrul lectiilor din clinica Tavistock) : transferul nu reprezinta niciodata un avantaj. Transfer sau non-transfer, nu are nici o legatura cu analiza. Daca nu exista transfer, cu atat mai bine. Nu transferul este cel care ne ofera material. Poti avea cat material doresti din vise .
Transferul reprezinta o relatie interumana defectuoasa -; dificultatea in a stabili contactul si armonia afectiva intre doctor si pacient. Transferul este o forma particulara a proiectiei .
In 1946, intr-o scrisoare catre Aniela Jaffe, Jung afirma: Doresc si sper ca nimeni sa nu devina jungian. Il las pe fiecare sa negocieze cu faptele in felul sau, devreme ce eu insumi revendic aceasta libertate .
In intalnirea analitica si implicit in cea din tehnica proiectiva, intre partenerii relatiei analitice tind sa intervina fantezii inconstiente care reprezinta nevoi vitale. Aceste fantezii influenteaza analiza producand rezistenta, iluzii puternice sau erotizand relatia .
Freud, in "Studii asupra isteriei", 1895, arata ca sunt trei modalitati in care poate fi distorsionata relatia analitica : senzatia analizantului ca analistul nu-l ia in serios, ca ii ridiculizeaza sau desconsidera cele mai intime secrete; senzatia (femeilor) ca isi vor pierde independenta indragostindu-se se analist; socul trairii de fantezii scandaloase despre analist.
Freud ajunge la concluzia ca transferul poate reprezenta un avantaj in directia vindecarii, prin reactivarea dorintelor reprimate in copilarie si deci prin atingerea nucleului nevrozei. De aceea, Freud va considera transferul ca necesar procesului terapeutic -; persoanele care nu pot dezvolta un transfer nu sunt indicate pentru analiza. Cele trei forme de nevroza in care intervin reactii tranferentiale sunt isteria de conversie, fobia si nevroza compulsiva -; Freud le denumeste nevroze de transfer.
Pe de alta parte, transferul este cel care se opune vindecarii, nevroza initiala se transforma intr-una de transfer -; dependenta de analist indeparteaza orice responsabilitate a analizantului; analizantul se simte copilul analistului si nu vrea sa renunte la dependenta. Pentru a putea iesi din rezistenta produsa de transfer se impune “regula abstinentei” -; lipsa raspunsului afectiv a analistului, care se va produce doar prin interpretare .
Atentia flotanta va proteja, de asemenea, viata afectiva a analistului.
De ce este necesara aceasta atitudine rece, neresponsiva a analistului? Pentru ca gratificarea pacientului ar insemna mentinerea sa in dependenta. Analistul trebuie sa interpreteze motivele dependentei. Nevoile de gratificare sunt repetitii ale dorintelor infantile conflictuale. Aceasta este lectia pe care analizantul trebuie sa o invete -; dorintele sale actuale nu au o baza reala ci sunt repetari ale celor infantile.
Astfel teoria lui Freud este clara -; in analiza nu apar decat afecte repetate dupa cele originale.
Freud era preocupat numai de cauza transferului -; nevroza de transfer.
Jung considera transferul este un fenomen normal in orice relatie, care trebuie, de aceea, sa aiba nu doar o cauza ci si un scop . Astfel, Jung releva ca in transfer sunt implicate si elemente arhetipale, astfel incat transferul nu mai reprezinta repetarea de situatii personale de viata. In inconstient gasim de asemenea indicii privind dezvoltarea ulterioara.
Transferul este o forma a proiectiei. Etimologic, este traducerea latinescului projectio -; proiectie. Astfel folosim termenul de proiectie pentru proiectiile care se petrec in cadrul relatiei analitice.
Proiectia se manifesta atunci cand continuturi psihice, tinand de experienta intrapsihica, sunt traite in lumea exterioara, in relatie cu alte obiecte .
Continuturile proiectate nu sunt numai repetari ale celor reprimate, ci pot consta si din material nou, creativ -; produs in ordinea procesului de individuare -; indicand care zone psihice au nevoie vitala de constientizare .
In context, apare semnificativ paradoxul narcisic exprimat de psihanalistul suedez Jurg Willi: Sunt eu insumi doar daca implinesc asteptarile mamei mele. Daca totusi sunt cum simt eu, atunci nu sunt eu insumi .
Conform pozitiei analitice, transferul este o situatie de proiectie in care imagoul este nu materialul testului, ci persoana analistului.
Diagrama transferului heterosexual este conceputa de Jung mai ales pentru cazurile unde individuarea este aspectul central.
Prima parte a intalnirii analitice consta in obtinerea unei imagini generale asupra conditiei pacientului. Treptat psihologul si / sau analistul si subiectul si / sau pacientul se vor angaja atat la nivelul psihismului constient, cat si a celui inconstient. Diagrama transferului heterosexual este exemplificata de Jung in "Psihologia transferului", O. C. Vol 16.
Pentru Jung, anima si animus sunt concepute ca si complexe, respectiv ca reprezentari ale inconstientului personal, dar au si o fundamentala dimensiune arhetipala ca reprezentari ale virtualitatii continuturilor colective.


Eul pacientului a Eul analistului

d e f c

Inconstient (anima) b Inconstient analist(animus) inconstient comun

La Jung, sagetile <-;-;-;-;-;-;-;-;-;-;-;-;> reprezinta acele forme de relatie considerate de el a conduce spre "cea mai mare confuzie posibila" in masura in care continuturile care se vehiculeaza de-a lungul acestor linii de reciprocitate nu sunt integrate constiintei.
Litera a reprezinta alianta terapeutica in plan constient. Literele c, d reprezinta legaturile cu inconstientul, eu - animus pentru subiecta, eu - anima pentru analist. Nu este reprezentata in diagrama realitatea capacitatii psihanalistului de a-si cunoaste unele continuturi pe linia relatiei c.
Diagrama este simetrica, analistul si pacientul apar ca egali, la fel de mult cuprinsi in procesul analitic. Dar, de fapt, observa M. Fordham , analistul a trecut printr-o analiza formativa, are experienta in analizarea pacientilor.
Astfel, in fapt, c reprezinta relatia sa cu anima, stabila datorita unui Eu puternic si capabil sa integreze continuturi inconstiente, iar a, include perceptiile constiente asupra pacientului.
Linia c, indica astfel situatia in care, pentru analist, gradul de proiectie si introiectie este considerat mai mic, mai flexibil, mai deschis si este calea pentru a obtine informatii despre procesele inconstiente ale pacientului. Analistul are o probabilitate mai mica de a cadea in aceleasi iluzii despre sine ca pacientul pe linia nesigura a relatiei constient - inconstient, d.
Animus-ul, inconstientul pacientului este proiectat pe eul analistului, f, si nu poate fi retras datorita rezistentelor interioare care previn pacienta de a-si constientiza animusul, astfel ca d devine un proces desfasurat in o singura directie.
Relatia pe linia b indica relatia de proiectie inconstient - inconstient, animus - anima, incarcata in cel mai inalt grad de "participare mistica", respectiv de continuturi nedifrentiate.
Transfer si contratra


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta