Tehnici Proiective
Tehnici Proiective
CUPRINS
INTRODUCERE IN TEHNICI PROIECTIVE 7 h1g12gz
TEHNICA ASOCIATIV-VERBALA 39
TEHNICA PETELOR DE CERNEALA 65
TEHNICA REPRODUCERII GESTALTULUI 112
TEHNICA APERCEPTIEI TEMATICE 122
TEHNICA FRUSTRARII 157
TEHNICA ANALIZEI DESTINULUI 183
TEHNICA ANALIZEI CULORILOR 198
TEHNICA DESENULUI 224
TEHNICA CONSTRUCTIEI 261
Note si comentarii 302
Bibiografie
INTRODUCERE IN TEHNICI PROIECTIVE
Denumire
1939, Lawrence K.Frank, utilizeaza pentru prima data denumirea de "teste
proiective".
In conceptia sa, "In esenta, o tehnica proiectiva este o metoda
de studiu a personalitatii care confrunta subiectul cu o situatie pentru care
va raspunde urmand sensul pe care aceasta il are pentru el si in
functie de ceea ce resimte in timpul acestui raspuns. Caracterul esential
al unui test proiectiv este acela ca evoca in subiect ceea ce este, in
diferite feluri, expresia lumii sale personale si a proceselor personalitatii
sale" (in P. Pichot, Les tests mentaux, Puf, 1967).
Principale caracteristici si limite ale tehnicilor proiective
Metodele proiective se situeaza pe un continuum intre tehnicile testarii
psihometrice propriu-zise si tehnicile terapeutice clinice, intre examenul
psihometric cu regulile sale de standardizare si sistematizare care ii
confera principala sa calitate, cea a obiectivitatii materiale, si examenul
clinic care confera in esenta o individualizare a cunoasterii personalitatii
subiectului examinat. De-a lungul acestui continuum pot fi vizualizate pozitiile
diferitelor probe si metode proiective, unele denumite simplu “test”,
altele denumite emfatic “tehnici”, tocmai pentru a sublinia complexitatea
abordarii si distantarea de conditia propriu-zisa a unui test psihologic.
Mai mult, in functie de modalitatile noi de interpretare - in general
de sorginte psihanalitica -‚ una si aceeasi metoda poate fi incadrata
in conditia de tehnica diagnostica si / sau de tehnica terapeutica (de
exemplu, testul desenului utilizat in sedinte seriale).
Stimulii sunt slab structurati - conditie favorabila dar nu indispensabila -
si dau nastere la un numar mare de raspunsuri si o varietate la fel de larga.
Tehnicile proiective utilizeaza in mare masura conceptele psihanalitice.
Proiectia, in sens psihanalitic, implica: caracterul inconstient al procesului
de proiectie, functia de aparare a eului, reducerea tensiunilor psihice.
Tehnicile proiective nu respecta, in ansamblul lor, cele trei conditii,
observa P. Pichot. Astfel s-au propus redenumiri:
• teste de imaginare, White;
• teste de aperceptie, Murray reluat de Bellak;
• teste de dinamica, Cattell;
• teste nonstructurate, Eysenck.
Din perspectiva aplicabilitatii acestor metode psihologice, putem vorbi de un
continuum care are la o extrema utilizarea lor ca mijloc de a “sparge
gheata”, de a distrage atentia subiectului de la propria anxietate de
examen, reducand apararea in fata situatiei de examinat, trecand
apoi prin aplicarea lor cu scop diagnostic propriu-zis ce are ca obiectiv general
determinarea si evaluarea caracteristicilor functionarii psihice si continuturilor
psihice ale subiectului. Unii utilizeaza aceste tehnici pentru a sustine procesul
de auto-constientizare, de auto-clarificare a unor aspecte anterior neverbalizate.
La cealalta extrema, ca tehnici terapeutice, sunt utilizate pentru a exprima
si elibera tensiuni (reducerea tensiunilor), dar si pentru sensibilitatea lor
fata de schimbarile intrapsihice, ceea ce permite o diagnoza - prognoza privind
tipul de terapie si efectele terapiei asupra psihismului subiectului. De asemenea,
sunt utilizate ca tehnici psihoterapeutice expresive. Astfel incat,
in prezent, aproape intreaga arie a psihologiei aplicative este
in masura sa obtina prin tehnicile proiective date semnificative, indiferent
daca este vorba de psihologia educationala, psihologia organizationala sau psihologia
clinica.
Caracteristicile psihometrice ale tehnicilor proiective raman aceleasi
ca pentru orice proba psihologica autentica: fidelitatea, validitatea, normarea,
sensibilitatea.
Caracteristicile specifice de tip calitativ le disting insa de testele
obisnuite. Astfel, orice metoda proiectiva introduce in joc principala
ipoteza stiintifica, respectiv interdependenta dintre gradul de ambiguitate
al materialului stimul si activarea proiectiei ca mecanism intrapsihic: cu cat
stimulii situatiei problematice cu care se confrunta subiectul sunt mai putin
structurati, mai ambigui, cu atat sunt mai capabili sa activeze zone mai
profunde ale psihismului subiectului (Murstein, 1963, Klopfer si Taulbee, 1976).
Este adevarat ca unele studii adresate direct acestei ipoteze au amendat aceasta
afirmatie in sensul ca, in masura in care relatia statistica
intre ambiguitate si proiectie a aparut ca nelineara, putem mai degraba
considera ca un grad intermediar de ambiguitate ar reprezenta un optimum din
perspectiva scopului atragerii proiectiei. In orice ca, pentru metoda
proiectiva, spre deosebire de probele psihometrice, principala caracteristica
ramane gradul de ambiguitate /nedeterminare / nestructurare a situatiei
stimul cat si a consemnelor deschise. De asemenea, subiectului i se cere
un raspuns deschis, ceea ce, in majoritatea cazurilor, inseamna
expresie creativa divergenta (mai multe raspunsuri inalt individuale).
In plus, in aceste conditii, chiar relatia subiect - psiholog devine
sursa de stimulare a proiectiei.
Daca am modela aceste aspecte am putea vorbi de existenta in mediul extern
a unui complex de factori care actioneaza asupra subiectului activand
proiectia, - respectiv materialul specific tehnicii date, personalitatea constienta
si inconstienta a examinatorului, consemnul deschis.
In plus, in termeni aleatori, va interveni si eroarea datorata intamplarii,
influenta unor factori de stare precum foamea, deprivarea de somn, efectul unor
medicatii, anxietatea, frustrarea si, in acelasi timp, modul de percepere
de catre subiect a situatiei de testare. Intervin aleator si factori de abilitate
a subiectului, mai ales verbala, dar si de manipulare sau perceptie.
Psihismul constient al subiectului trebuie sa ia o decizie, care este mult ingreunata
datorita caracterului deschis si / sau ascuns al unora dintre stimuli, astfel
ca, in dinamica specifica subiectului, se vor activa unele continuturi
inconstiente atrase de caracteristici ale materialului ambiguu, de caracteristici
inconstiente ale examinatorului, de caracteristici ale consemnelor si, relativ
si la capacitatea eului de a face fata unor astfel de trairi, se va constitui
ca un raspuns simbolic mai degraba decat strict rational.
Folosim termenul de “simbolic” mai ales in sensul dezvoltat
de Jung, acela al expresivitatii creative proiective; continuturile astfel activate
se vor proiecta pe ansamblul de stimuli exteriori, iar raspunsul va fi marcat
de aceste continuturi inconstiente carora eul va incerca sa le dea un
sens adaptativ fata de real. De asemenea, pentru unele probe, raspunsul subiectului
va fi influentat si de nivelul de dezvoltare al unor abilitati, in principal
cea verbala. Raspunsul subiectului este o structura complexa care poate fi analizata
din perspectiva unei polisemantici.
O principala dificultate a tehnicilor proiective, dificultate care se repercuteaza
asupra capacitatii lor de a face fata cerintelor psihometrice, este faptul ca
prin ele nu se exploreaza o dimensiune lineara a personalitatii, altfel spus
o singura variabila, ci exploreaza si deci prezinta persoana in termenii
unei scheme dinamice de variabile, ele insele intercorelate (M. D. Ainsworth,
1951, D. Anzieu, 1952, 1961, V. Sentoub, N. Rausch, 1956). In acest caz insa
putem observa ca validarea unei astfel de probe psihologice egaleaza procesul
de validare al unui set de ipoteze stiintifice printr-o cercetare stiintifica
autentica. Anzieu subliniaza in acest sens (1961) ca un test proiectiv
implica transformarea unei mase de date cantitative intr-o forma manipulabila,
astfel incat fiecare sistem de interpretare a testului se leaga
in fapt de un sistem de clasificare a raspunsurilor care nu va avea sens
decat prin interpretarea pe care o legitimeaza. Dar valoarea unei clasificari
tine mai mult de fidelitatea ei decat de validitate.
Pozitii critice extreme legate valoarea si limitele testelor proiective
Eysenck, le compara cu Sfantul Imperiul Roman despre care se poate spune
ca nici nu este un imperiu si nu era mai roman decat sfant: nu se
poate spune ca este vorba de teste in sensul clasic si nici macar nu pun
deloc in joc un mecanism de proiectie.
Diethelm, succesul utilizarii tehnicilor proiective depinde de factori necunoscuti.
Cele mai bune rezultate par sa se obtina cand sant utilizate de
psihologi clinicieni competenti.
Principalele limite (Anzieu, 1961, 1963, 1992, A. Anastasi, 1954 - 1988, Cronbach
1949, 1956, H.J. Eysenck, 1955, H. Pichot, 1967, C. Enachescu, 1973) sunt legate
de acest proces complex al standardizarii, normarii si evidentierii fidelitatii
si validitatii probelor.
Dintre dificultatile care contravin standardizarii, inteleasa in
termeni clasici, sunt subliniate aspecte de administrare care conduc la faptul
ca o variabilitate datorata chiar unor usoare schimbari in setul de instructiuni,
datorata interventiei aleatoare a psihologului, sau chiar unor caracteristici
ale stimulului, poate influenta decisiv calitatea trairilor si raspunsurilor
subiectului. O dificultate semnificativa consta in primul rand in
faptul ca variabilele care trebuie cotate nu sunt adesea cuantificabile, pentru
ca sunt aspecte calitative.
De asemenea, din perspectiva standardizarii interpretarii si a cerintelor privind
normarea, se considera ca exista o prea mare imprecizie la unele tehnici in
scorarea si mai ales interpretarea datelor brute. Adeptii preciziei extreme
au desfasurat studii de restructurare a cotarii si interpretarii cantitative
chiar pentru unele tehnici care aveau deja un sistem cantitativ bine exprimat,
precum Rorschach (J. Exner jr. realizeaza un sistem cuprinzator strict cantitativ
de cotare si interpretare, de-a lungul a peste 21 de ani de cercetari, incepand
cu 1968). Importanta expertizei‚ a nivelului formarii si a “experientei
clinice” a psihologului format pentru a lucra cu o anumita tehnica ramane
insa un deziderat princeps pentru autenticitatea interpretarii.
Dupa cum vom argumenta analizand relatia subiect - psiholog, diminuarea
gradului de subiectivitate se refera inclusiv la capacitatea celui din urma
de a-si cunoaste si neutraliza principalele vulnerabilitati psihice pentru a
nu provoca fenomene de tip transfer sau contratransfer care sa interfereze in
situatia stimul sau in interpretarea protocolului. De asemenea, interpretarea
mai poate fi subiectul influentei unei distorsiuni datorate memoriei, ingustimii
unor cadre teoretice, unor preconceptii si idiosincrasii ale psihologului.
Din perspectiva interpretarii, exista tehnici care refuza o normare propriu-zisa,
sau altele a caror normare este relativa, bazata fiind pe populatii descrise
prea vag. Chiar daca unele tehnici includ o normare, aceasta ramane tributara
realizarii pe sub-grupuri, loturi aleatorii etc.
O alta limita in termenii psihometriei este, in general, numarul
inadecvat de studii privind fidelitatea, atat din perspectiva consistentei
interne cat si a constantei rezultatelor. Ambiguitatea fundamentala pentru
astfel de studii consta in contributia necunoscuta a deprinderilor si
subiectivitatii celui care coteaza si interpreteaza.
Experimente cu interpretari "in orb" releva ca rapoartele de
interpretare concorda in aspectele de esenta. Iar experimentari fara expunerea
vizibila a autorului demonstreaza ca exista posibilitatea de a recunoaste protocolul
dupa interpretarea oferita. Aspecte inca necunoscute privind mecanismele
de interpretare fac sa nu fie posibile comparatii propriu zise intre protocoale
ale unor interpreti diferiti.
Validitatea, sub diversele ei aspecte, a fost mai mult cercetata, dar si aici
sunt dificultati ce provin din cauze precum: criterii externe care ele insele
au o validitate contestabila, rezultatele persoanei, datorita caracterului global
al variabilelor si intercorelarii lor, trebuie considerate in ansamblul
lor. Despre dificultatile in privinta determinarii caracteristicilor validitatii,
Anzieu accentueaza in 1992 faptul ca tehnicile nu exploreaza o singura
variabila, ci prezinta individul sub forma unei scheme dinamice de variabile,
ele insele intercorelate.
In general, studierea unui protocol are doua etape, cea formala si cea
de continut calitativ / simbolic. In context, desi demersul analitic este
sine-qua-non, el are mai degraba un rol pregatitor. Pichot, 1967, observa ca
un rezultat izolat nu are in sine insusi nici o valoare; valoarea
o realizeaza contextul. Chiar faza analitica este complexa, cerand adesea
nivele succesive de interpretare. In acest fel, paradoxal, datorita faptului
ca fiecare individ este unic si aceasta unicitate este esenta interpretarii
materialului proiectiv, intreg acest adevarat esafodaj de analiza cuantificata
si calitativa nu face decat sa aduca in final o progresiva obiectivitate,
mai mare decat a testelor psihometrice.
Majoritatea studiilor de validitate se adreseaza validarii concurente prin criteriu,
bazandu-se pe performante ale unor grupe contrastante. Exista si studii
privind validarea predictiva, mai ales privind succesul in formarea specializata,
in performante sau raspunsul la terapie.
De asemenea, sunt studii comparative adresate validarii de construct. Exista
esecuri multiple in contravalidare si in validarea semnelor diagnostice
clinice.
Progresele in validare pot proveni din mai multe surse conjugate, precum
standardizarea administrarii, raportul dintre subiect si examinator, combinarea
analizei atomiste, de detaliu, cu analiza globala, vizand configuratia
ca intreg coerent (Anzieu, 1992).
Aspecte pozitive privind aplicabilitatea
Probele proiective, spre deosebire de cele care implica pregnant abilitatile
si capacitatea de rationare si decizie, distrag atentia subiectului de la el
insusi reducand apararea si stanjeneala. Astfel sunt deosebit
de utile pentru copii, persoane analfabete sau cu handicap ori deficiente de
vorbire.
Sunt mai putin susceptibile de falsificari, pentru ca scopul lor real nu este
vizibil si subiectul nu cunoaste metoda de interpretare. Totusi exista si unele
studii care indica ca sunt posibile falsificari pozitive sau in sens negativ
a continutului raspunsurilor.
Aspecte privind sensibilitatea
Testele proiective au ca obiectiv determinarea si evaluarea caracteristicilor
de functionare psihica ale subiectului, deci, ne punem problema daca ele pot
reflecta, intr-un sens coerent cu teoria, schimbarile fundamentale survenite
in personalitatea acestuia odata cu varsta, boala, circumstantele
exceptionale existentiale.
Daca schimbarea indusa in personalitate de astfel de evenimente nu este
decat temporara sau partiala, protocolul releva o structura de personalitate
intacta.
Progresele contemporane in validare s-au petrecut odata cu:
• perfectionarea standardizarii in administrare (v. Rorschach -
metoda Exner)
• controlul relatiei dintre subiect - examinator - reducerea factorilor
care provoaca transferul (influenta sexuala este redusa, dar cea rasiala apare
mai importanta).
Clasificari
Depind de criteriul utilizat. De exemplu, tipul de stimul, gradul de standardizare,
cotarea - analize formale sau simbolice. Privind cu atentie pozitia diferitilor
autori se poate observa ca nici unul nu epuizeaza intreaga gama virtuala
a testelor proiective si ca, in functie de orientarea teoretica, se opereaza
un decupaj posibil. O posibila clasificare a clasificarilor deosebeste de exemplu
autorii care intervin cu o perspectiva formala de cei care introduc o viziune
functionala.
Din prima perspectiva, exemplificam prin clasificarea lui Eysenck si cea realizata
de Bell.
Eysenck considera 4 tipuri de teste proiective:
• teste de completare, - subiectul completeaza un lant de asociatii, o
fraza, o povestire al carei debut este stimulul);
• teste de interpretare, - subiectului i se cere sa interpreteze, discute,
povesteasca pornind de la o situatie stimul: imagine, poveste;
• teste de producere, - subiectul pornind de la situatia stimul deseneaza,
picteaza, construieste, produce o constructie ce va fi interpretata;
• teste de observare, - subiectului plasat intr-o situatie vag structurata
i se observa comportamentul.
Bell vorbeste de tehnici de asociatii de cuvinte si similare:
• tehnici care utilizeaza stimuli vizuali;
• tehnici de miscare expresiva si similare;
• tehnici de joc, drama, similare.
Din a doua perspectiva, reprezentative sunt taxonomiile realizate de Frank si
Rosenzweig.
Clasificarea lui Frank cuprinde:
• tehnici constitutive in care subiectul trebuie sa aplice o structura
si organizare asupra unui material nonstructurat si plastic ( Rorschach si derivatele);
• tehnici constructive in care subiectul, plecand de la un
material definit, trebuie sa construiasca o structura mai larga (testul mozaic,
testul lumii, jocul cu nisip etc.);
• tehnici interpretative, in care subiectul interpreteaza o experienta
sau o imagine cu o semnificatie afectiva: tip TAT, Szondi, Rosenzweig,
• tehnici catartice, in care sub efectul stimulului subiectul exteriorizeaza
o reactie emotionala: pictura cu degetele, dansul;
• tehnici refractive, unde personalitatea subiectului e revelata prin
supunerea la un mijloc de comunicare conventional: de tip miokinetic.
Discipolii lui Rapaport, formati in anii 70 in psihologia eului,
au propus o clasificare in 4 tipuri in functie de intersectia a
2 dimensiuni: claritatea sau ambiguitatea scopului si claritatea sau ambiguitatea
stimulului. Astfel, caracteristicile sarcinii date intervin semnificativ in
tehnicile de structurare vizuala precum testul Bender, in care se cere
subiectului ceva in mod explicit iar subiectul poate controla ceea ce
face comparand cu un model dat. Comparativ, in Rorschach ambiguitatea
apartine atat scopului cat si stimulului. Alte probe, precum completare
fraze sau imagini, desenul omului, sunt clare ca scop dar ambigui ca stimul.
Complementar, teste precum TAT, Rosenzweig sau testul mozaicului care sunt ambigui
ca scop si clare ca stimul.
D. Anzieu considera 2 categorii mari de tehnici proiective:
1. Tematice, al caror model esential este "Testul de aperceptie tematica"
Murray, unde subiectul poate proiecta ceea ce crede sau ar vrea sa creada, ceea
ce refuza sa fie, ceea ce altii sunt sau ar trebui sa fie in raport cu
el.
Exemplu: jocuri dramatice, desenele, povestirile libere si de completat, interpretarea
imaginilor sau fotografiilor.
Ele releva continuturile semnificative ale unei personalitati privind natura
conflictelor, dorintele fundamentale, reactiile fata de anturaj, momentele cheie
din propria viata traita.
Marja de incertitudine si eroare priveste efectul acestor diferite motive: sunt
ele cu adevarat sursa a comportamentelor obisnuite sau rare, sau sunt cauza
pentru anume aspecte parazite in realizarea actiunilor, sau nu produc
decat vise interioare
2. Structurale, care au ca prototip "Testul petelor de cerneala" Rorschach.
Ele permit o revelare a structurii, a sistemului de personalitate a subiectului,
informand despre echilibrul sau atitudinile sale prevalente, lumea sa
de forme, despre interrelatiile dintre eu - sine - supraeu.
Marja de incertitudine si eroare se refera la reprezentativitatea acestei felii,
acestei sectiuni: s-a realizat ea intr-un sector "bun", intr-un moment "bun",
sau a lasat deoparte ceva semnificativ?
Interpretarile psiholingvistice par sa confirme aceasta dihotomizare, atribuind
testelor tematice caracteristica sintagmatica a sarcinii, iar celor structurale,
caracteristica paradigmatica.
Saussure si Jacobson stabilesc existenta a doua axe fundamentale in interpretarea
limbajului:
• functie paradigmatica a limbajului;
• functie sintagmatica a limbajului.
Functia paradigmatica este un cod, o incorporare de sens intr-o
structura unitara care poate fi codificata si decodificata (ex. traducerea unui
cuvant dintr-o limba in alta).
Functia sintagmatica conduce la emiterea unui mesaj, la o punere in relatie
ordonata a unor sensuri pentru a construi un mesaj.
Codificarea cere mecanisme psihologice de selectie si substitutie prin similitudine.
Permite alegerea unui termen tinand cont de doua repere: termen cu sens
opus si termen cu sens invecinat.
Functia sintagmatica este o functie mai complexa: organizeaza mesajul; are loc
o dezvoltare a limbajului prin legaturi intr-un lant in care conteaza
o serie de reguli de compatibilitate lingvistica in functie de care sunt
inlantuiti termenii unul dupa altul.
Definirea conceptului de proiectie
Disciplina Acceptiune matematica Corespondenta intre doua puncte sau figuri. fizica (optica) Radiatii transmise de la o sursa pe un ecran. neurologie Corespondenta intre o arie cerebrala si un aparat senzorial
sau motor. psihofiziologie Localizarea senzatiilor de catre subiect la nivelul aparatului
receptor. psihologie Problematica fenomenului proiectiv se impune in contextul studiului
perceptiei, sub imboldul Psihologiei formei si al fenomenologiei: atitudinea
perceptiva pune in joc intreaga personalitate; stimulul se organizeaza
conform propriei configuratii, tributare specificului investirilor.
psihanaliza Operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza
in altul calitati, sentimente, dorinte, chiar obiecte pe care nu le cunoaste
sau le refuza in sine insusi .
Problematica proiectiei necesita discutarea relatiilor cu conceptul de transfer,
cu cel de identificare si cu cel de mecanism de aparare.
? proiectia-transfer: subiectul arata prin atitudinea sa faptul ca asimileaza
o persoana cu o alta (desi Freud nu vede transferul exclusiv in termenii
proiectiei);
? proiectia-identificare: subiectul se asimileaza altor persoane sau asimileaza
in sine obiecte externe;
? proiectia ca mecanism de aparare: in paranoia, in fobie, in
gelozia “proiectiva” (diferentiata de gelozia normala sau de delirul
de gelozie paranoiac).
Perspectiva lui Freud asupra fenomenului proiectiei
Anul Lucrarea Comentarii
1894 Psihonevrozele de aparare . Introduce termenul de proiectie.
1896 Noi observatii asupra psihonevrozelor de aparare Freud foloseste notiunea
de proiectie in sens clinic - este me¬ca¬nismul de aparare prin
care se cauta in exterior originea unei neplaceri.
1901 Credinta in hazard si superstitie din Psihopatologia vietii cotidiene Conceptia mitologica despre lume, care anima
pana si religiile cele mai moderne, nu este altceva decat o psihologie
proiectata in lumea exterioara . Proiectia in sensul ei “normal”
permite punerea in imagine, cuvant, sens sau scena a unei perceptii
endopsihice, constituindu-se intr-un spatiu de elaborare psihica, intr-un
ecran al proiectiei.
1909 Micul Hans Explica fobia ca proiectie a unui pericol pulsional: releva
calitatea animalelor de a deveni, pentru copii, un obiect fobic; animalul preia
(prin proiectie) sentimentele ostile adresate tatalui -; fobia “micului
Hans” exprimata de acesta prin: “mi-e frica pentru ca o sa ma muste
un cal” (fapt ilustrat si prin cazul unui copil de noua ani, studiat de
M. Wulff, care-si identifica tatal cu un caine (1912) si de “micul
Arpad” al lui S. Ferenczi (1913), care spunea ca: “Tatal meu este
cocos”).
1911 Cazul presedintelui Schreber
Proiectia in paranoia, unde perceptia interioara este inlocuita
cu una exterioara : o perceptie interioara este reprimata, iar ca inlocuitor
apare continutul sau dupa ce a cunoscut o anumita deformare, devenind constienta
ca o perceptie din exterior .
1912 Totem si tabu Proiectia in afara a perceptiilor interioare este un
mecanism de aparare primitiv cu ajutorul caruia se structureaza reprezentarea
lumii exterioare . Proiectia intervine in superstitie, mitologie, animism;
elementele proiectate sunt dorinte si afectele pe care subiectul nu le accepta.
1917 Complement metapsihologic la teoria visului in Metapsihologie Visul
este deci o proiectie, exteriorizarea unui proces intern.
1920 Dincolo de principiul placerii Problema originilor fenomenului proiectiv
-; proiectia ca mecanism de aparare primar: pentru a se opune excitatiilor
interne care produc neplacere, acestea sunt tratate ca si cum ar provine din
exterior. Acesta este originea proiectiei care joaca un rol atat de important
in procesele psihopatologice .
Definire diferentiala: proiectie - introiectie
Termenul de introiectie a fost introdus de Avenarius pentru a corespunde procesului
de expulzare a unui continut subiectiv pe un obiect . Jung comenteaza in
context ca termenul de proiectie cuprinde mai bine acest sens.
Ferenczi defineste modern introiectia ca opusa proiectiei, ca o preluare a obiectului
in sfera subiectiva de interes: "in timp ce paranoicul expulzeaza,
elimina din egoul sau emotii ce au devenit dezagreabile, nevroticul se serveste
cu o bucata din lumea externa, atat de mare pe cat o poate ingera
egoul sau si face din ea un obiect al fanteziilor inconstiente" (Introjection
and transferance).
Introiectia ca mecanism e un fel de proces de diluare, o expansiune a cercului
de interes, la fel de normal precum proiectia.
Cuplul proiectie-introiectie joaca un rol important in geneza binomului
subiect - obiect, eu -noneu. Atunci cand copilul exclude obiecte din blocul
sau perceptiv (care formeaza lumea sa externa pana atunci unitara), opune
pentru prima oara un eu lumii externe - obiectul exclus nu mai apartine lumii
externe ci trairilor subiective. Astfel realizeaza prima sa proiectie (cea primitiva),
eul resorbind o parte din lumea externa -; introiectia primitiva.
Se proiecteaza:
• pulsiunea -; ca in cazul fobiei;
• afectul ca in situatia proiectiei paranoiace;
• obiectul rau -; eul-placere originar introiecteaza tot ceea ce
este bun si proiecteaza tot ceea ce este rau.
Freud opune proiectia paranoiaca (“refularii in exterior”)
refularii din nevroza obsesionala (“refularii in interior”).
In "Cazul Schreber" proiectia apare ca lumea paranoiaca a intoarcerii
refulatului. Astfel se contureaza doua acceptiuni ale proiectiei:
• ecran de proiectie pentru obiectele existente in subiect si necunoscute;
• proces de expulzare -; subiectul nu vrea sa fie sau nu vrea sa
cunoasca anumite aspecte subiective.
Perspectiva lui Jung asupra fenomenului proiectiei
Pentru C. G. Jung proiectia reprezinta transferarea in exterior, intr-un
obiect, a unui proces subiectiv intemeiat pe identificarea arhaica subiect-obiect
, moment din filogeneza in care lumea interioara nu era precis delimitata
de cea exterioara .
Ponderea proiectiei este atat de mare incat nu vom putea niciodata
afla cum arata in-sinele lumii deoarece in demersul cunoasterii
transformam procesul fizic intr-unul psihic .
Astfel tot ceea ce este necunoscut, orice vid, este umplut prin proiectie, ceea
ce se crede ca se recunoaste in materie este de fapt proiectia datelor
inconstientului subiectului cunoscator .
Jung remarca existenta unei proiectii pasive (forma patologica a proiectiei
si a multor proiectii normale, neintentionate, intamplatoare) si
a unei proiectii active ca parte componenta esentiala a empatiei.
Comparativ, daca proiectia este un proces de dezasimilare a obiectului din subiect
prin expulzarea unui continut subiectiv pe obiect, introiectia este un proces
de asimilare, o asimilare a obiectului in subiect. Daca proiectia este
un proces de introversie, -pentru ca conduce spre diferentiere si separare a
obiectului de subiect, introiectia este un proces de extraversie pentru ca asimilarea
la obiect cere empatie si o investire a obiectului cu libido.
Procesul proiectiei joaca un rol patologic dominant in mecanismele sindromului
paranoiac, care de obicei sfarseste prin totala izolare a obiectului de
subiect.
In proiectie, prin dezasimilare subiectul scapa de continuturi dureroase
si inacceptabile, dar si de valori pozitive care nu ii sunt accesibile
constient. La origine, spune Jung, exista o identitate arhaica intre subiect
si obiect care se sprijina pe procesul de proiectie. Identitate recognoscibila
usor in psihologia copilului mic, sau a popoarelor primitive. Ca denumire
specifica, proiectia desemneaza, in sens restrans, necesitatea dizolvarii
acestei identitati cu obiectul cand starea de neadecvare este deja observata
si apare disfunctionala pentru persoana.
Alte perspective de considerare a proiectiei in tehnicile proiective
Pentru Leopold Bellak, principala asertiune freudiana privind proiectia este
aceea ca engramele perceptiilor trecute influenteaza perceperea stimulilor actuali.
Astfel, maxima lui J. Locke - nihil est in intellectu quod non prius fuerit
in sensu - este o teorie perceptiva a personalitatii, pentru ca toate perceptiile
actuale sunt influentate de cele trecute . Orice interpretare subiectiva constituie
o distorsiune aperceptiva dinamica, de aceea existenta perceptiei pure ramane
pe taramul ipotezei.
Bellak gaseste necesara redefinirea conceptului de proiectie, in sens
freudian, in termenii procesului distorsionarii aperceptive si a teoriei
gestaltiste a invatarii. Gasind termenii de proiectie si perceptie irelevanti,
Bellak propune pe cel de aperceptie, prin care intelege procesul prin
care noile experiente sunt asimilate celor vechi si transformate prin acestea.
Reziduumul de experienta il denumeste masa aperceptiva.
Astfel, in viziunea lui Leopold Bellak, proiectia reprezinta extrema distorsiune
cognitiva in care anumite aspecte ale masei aperceptive controleaza intr-atat
perceptia actuala incat afecteaza intr-un grad mare aspectul
adaptativ al cognitiei.
Tipuri de proiectie
Bellak, Abt isi prezinta modelele asupra proeceselor perfceptive in
lucrarea “Psihologia proiectiva”,1950. Exista o distorsiune de tip
aperceptiv, spune Bellak, doar daca analiza este subiectiva (de exeplu, istorioarele
subiectului la plansele T.A.T. sunt incarcate puternic de elemente personale
-; distorsionare aperceptiva).
Bellak considera ca, in functie de implicarea constiintei, exista 4 niveluri
de distorsiune aperceptiva:
• nivelul cel mai apropiat de constient: exteriorizare -; subiectul
recunoaste ca raspunsul este incarcat de propria subiectivitate;
• constientul intervine, dar mult mai putin: sensibilizare -; discriminarile
de tip aperceptiv sunt mai fine -; domenii ce se refera la emotii sustinute
de o tensiune reala; partial raspunsul e o satisfacere a unei trebuinte;
• proiectia simpla - transfer prin invatare (de exemplu, in
situatia in care persoana a avut experiente negative cu mai multe persoane,
in prezent, indiferent de persoana implicata, va proiecta asupra ei sentimentele
generate de experientele anterioare); constientul nu mai face distinctia intre
real si subiectiv;
• proiectia cu inversiune -; mecanism care intervine in proiectia
interpretativa, de tip paranoia.
Pentru Abt, definirea proiectiei intervine in functie de nivelele de anxietate
carora subiectul poate sau nu sa faca fata. Aperceptia, in general, are
rolul de a permite individului sa mentina in el o stare de anxietate.
Cand situatia exterioara devine tot mai putin structurata, atunci anxietatea
are tendinta de a creste, subiectul nu mai poate uza de mecanismele de aparare
obisnuite, intervine proiectia pentru a realiza adaptarea la situatia noua.
La Melanie Klein, proiectia are sensuri mai nuantate, legate de idnetificarea
proiectiva, conform careia o parte din Sine este atribuita unui obiect. Astfel
o parte a Eului - o stare psihica, este perceputa ca aflandu-se in
alta persoana si renegata.
Alte sensuri: proiectie a obiectului intern (absenta mamei este perceputa ca
o prezenta activa in stomac a unui obiect rau care provoaca foamea. Prin
tipat si planset, obiectul ajunge sa fie perceput ca expulzat din corpul
copilului in exterior, obiectul pare ceva mai putin terifiant astfel.
Externalizarea conflictului este procesul prin care conflictul intern sau relatia
interna este proiectat in exterior.
L. K. Frank ia in consideratie trei sensuri ale proiectiei:
• descarcare pulsionala si emotionala;
• stabilirea unei corespondente structurale intre personalitate
si productiile acesteia intr-o situatie experimentala;
• vehicularea reprezentarilor intrapsihice, a tendintelor si pulsiunilor,
cu asocierea lor in exterior.
Ombredane descrie trei forme ale proiectiei:
• proiectia speculara - atribuirea propriei personalitati cu unele caracteristici
gasite in exterior;
• proiectia catarctica - atribuirea exteriorului cu unele caracteristici
pe care subiectul nu le poseda;
• proiectia complementara - atribuirea sentimentelor si atitudinilor proprii
altor persoane.
E. Kretschmer se ocupa de fenomenul proiectiv in relatiile sale cu psiho¬patologia
si cu psihologia medicala gasind ca proiectia este legata de fenomenul de perceptie
si reprezentare, avand ca scop realizarea de imagini mentale .
Proiectie si simbolizare
Modul de realizare al proiectiei este de tip simbolic, prin reproducerea in
“imagini simbolice” a continutului intrapsihic.
Expresia este procesul psihic asociat proiectiei reprezentand forma exterioara
de manifestare si instrumentul prin care este vehiculat continutul proiectat;
expresia este deci purtatoarea sensului simbolic astfel incat proiectia
desemneaza sensuri iar expresia le vehiculeaza. In aceasta ordine, mecanismele
de simbolizare sunt constituite din doua componente :
• componenta interna - mecanismul proiectiei;
• componenta externa - expresia.
Procesul expresiei este de tip superior, constient, intelectual, purtator al
continutului proiectat.
Cele doua componente ale mecanismelor de simbolizare - proiectia care consacra
continutul si expresia care determina forma - sunt reunite in cadrul actului
creatiei.
Legile creatiei formulate de Freud, dezvoltate de Kretschmer, stau, conform
scolii psihanalitice, la baza oricarei creatii simbolico-figurale:
• legea aglutinarii imaginilor (crearea de noi imagini prin relegarea
celor vechi);
• legea stilizarii (transformarea imaginilor externe conform propriilor
tendinte);
• legea proiectiei.
In cadrul psihodiagnosticului proiectiv se determina o creatie experimentala
declansata si dirijata de situatia-test. Etapele trecerii de la “imaginea
mentala” la “imaginea plastica” in testul proiectiv
includ:
• etapa receptiv-cognitiva in care se formeaza imaginea primara
a obiectului perceput;
• etapa reproductiv-instrumentala in care se formeaza schema imaginii
mentale;
• etapa simbolica in care schema se transforma, prin proiectie,
intr-o structura mentala cu semnificatie simbolica;
• etapa instrumental-simbolica in care se realizeaza reproducerea
externa a structurii cu ajutorul expresiei.
In literatura asupra proiectiei exista o relativa diferentierea autorilor
privind felul cum inteleg analiza de continut. Dilema consta in
modul de intelegere a simbolului: simbolul ne spune ceea ce gandeste
subiectul sau simte in raport cu sine si ceilalti, sau simbolul reflecta
ceea ce se petrece in el insusi cu adevarat?
O serie de copaci cazuti indica anxietatea subiectului legata de castrare sau
faptul ca subiectul este psihologic castrat? O serie de animale agresive in
raspunsurile subiectului la petele Rorschach indica faptul ca el crede ca intr-adevar
poseda impulsuri ostile, sau faptul ca, in realitate are astfel de impulsuri?
Animalul amenintator poate reflecta felul cum vede subiectul lumea, sau un astfel
de simbol releva fortele inconstiente care ameninta eul, faptul ca subiectul
se simte amenintat de forte interioare, sentiment pe care il poate proiecta
pe lumea exterioara?
Proiectiile deriva din sfera eului care-si exprima astfel atitudinile, sau deriva
din inconstient, dincolo de accesul eului?
In psihologia analitica, activitatea inconstientului este conceputa ca
relativ autonoma, independenta de constiinta. Jung demonstreaza ca teoria freudiana
a represiei este doar o explicatie partiala deoarece inconstientul consta din
mult mai mult decat continuturile reprimate. Inconstintul consta din multe
potentialitati care nu au devenit inca constiente si din modele arhetipale
care au o natura universala.
Din aceasta perspectiva, felul cum Jung intelege simbolul este diferit
radical de modalitatea psihanalitica freudiana. Simbolul nu este necesar o referinta
dechizata la un material reprimat. Nu este nici un semn care reprezinta altceva.
Simbolul este o expresie a unei conditii care nu poate fi la fel de bine exprimata
in alt mod; este o descriere in imagine a unei stari psihice interioare.
Este manifestarea naturala a unei conditii psihice intangibile, forma primara
in care se exprima inconstientul, prin care acesta ajunge in constiinta.
"Simbolul, spune Jung, are intotdeauna o natura extrem de complexa,
fiind alcatuit din date proprii tuturor functiilor psihice. El nu este nici
rational, nici irational. Are o latura accesibila ratiunii, dar si una care
scapa acesteia, fiind constituit nu doar din date de factura rationala, ci si
din date irationale, venind din pura perceptie interioara si exterioara"
.
Procesul de formare al simbolului este definitoriu pentru existenta umana si
este definit de Jung ca functie transcendenta: "inteleg prin functie
nu o functie fundamentala ci una complexa, compusa din alte functii, iar prin
transcendent nu o calitate metafizica, ci faptul ca aceasta functie opereaza
o trecere de la o atitudine la alta. Materia prima prelucrata de teza si antiteza
care reuneste contrariile in procesul ei formativ este simbolul viu"
(idem, par. 900).
In context, o proiectie pe materialul Rorschach sau pe imaginile T.A.T.,
un desen realizat de subiect, nu sunt imagini distorsionate ale unui eveniment
real pe care individul nu indrazneste sa-l exprime deschis, ci sunt, dimpotriva,
forma cea mai buna posibil de exprimare a sentimentelor, atitudinilor sau conflictelor
care nu pot fi formulate rational. Nu exista o demarcatie fixa intre continuturile
de origine personala si cele arhetipale, colective. Majoritatea simbolurilor
exprima in acelasi timp variate calitati. Exista cel putin trei fatete
de sens care pot fi descifrate in simbolul inconstient:
• intelesul personal, care desemneaza asociatii la continuturi reprimate,
la impulsuri sau experiente inacceptabile;
• intelesul colectiv, care implica aspecte care tin de inconstientul
colectiv precum experientele rasei si moduri de gandire mostenite odata
cu structura creierului, ce pot fi amplificate prin referinta la mituri, folclor,
religie sau alte modele simbolice prin care s-a exprimat omenirea;
• intelesul general al simbolului, care reprezinta implicarea oricarei
perceptii pe care individul o poate discerne, indiferent de formarea sa psihologica;
fateta ce apare in poezie, drama, pictura ca forme de manifestare creative.
Definirea fantasmei in tehnica proiectiva
Conceptul de fantasma apare circumscris in mod obisnuit celui de activitate
imaginativa: imagini mentale vii, insotite de variate stari afective,
cu rol important in dinamica si economia psihismului uman.
Fantasma, in intersectia viziunii traditionale asupra imaginatiei ca proces
psihic, corespunde mai ales procesului de reverie, visarii in stare de
veghe, conditie in care elementul activ sunt dorintele, asteptarile, pulsiunile
uneori neverbalizabile ale persoanei, realizandu-se o satisfacere fictiva,
virtuala a acestora si o reducere a tensiunii psihice generate de acestea.
Fantasma apare ca o punere in scena, dramatizand, - intr-o
forma mai mult sau mai putin dechizata (psihanaliza), sau in cea mai buna
modalitate de simbolizare accesibila (acceptiunea analitica) - o dorinta nesatisfacuta,
semiconstienta sau inconstienta. Din aceasta perspectiva, fantasma intervine
pregnant in formarea imageriei visului.
Pentru freudieni, fantasma apare ca un scenariu imaginar in care subiectul
este prezent si care, intr-o forma mai mult sau mai putin deformata, deghizata,
exploreaza implinirea unei dorinte inconstiente. Astfel, fantasma poate
apare in forma fantasmei constiente sau de vis diurn; fantasme inconstiente,
precum cele care sunt implicate in structura continutului latent; fantasme
originare.
Freud implica opozitia dintre imaginatie si realitate perceputa, fara ca fantasma
sa fie considerata un produs iluzoriu. Este o realitate psihica, un nucleu eterogen,
rezistent, "singurul cu adevarat real in raport cu majoritatea fenomenelor
psihice" (Laplanche, Pontalis). In travaliul visului, fantasma este
prezenta la ambele extremitati ale procesului: pe de o parte este legata de
dorinta inconstienta cea mai profunda, pe de alta, la celalalt pol, este prezenta
in elaborarea secundara. "Ele (fantasmele), considera Freud inca
din 1915, sunt pe de o parte foarte organizate, necontradictorii, folosindu-se
de toate avantajele sistemului constient, ratiunea noastra distingandu-le
cu dificultate de formatiunile acestui sistem; pe de alta parte sunt inconstiente
si incapabile sa devina constiente".
Din perspectiva dinamicii psihice, "intreaga viata a individului
se dovedeste a fi modelata, aranjata, organizata prin ceea ce s-ar putea numi,
pentru a-i sublinia caracterul structurant, "o fantasmatica" caracteristica.
Din perspectiva psihanalizei ortodoxe, fantasma are urmatoarele caracteristici;
• este un scenariu organizat, susceptibil de o dramatizare vizuala; in
interiorul scenariului subiectul este prezent si poate el insusi opera
permutari de atribute, roluri, actiuni;
• functia primara a acestor scenarii este de a dramatiza dorinta inconstienta,
concomitent cu ilustrarea interdictiei; sunt astfel puse in joc in
fantasma mecanisme de aparare care tin de elaborarea secundara;
• fantasma nu este iluzorie, ea este o realitate psihica de profunzime
dar distincta de realitatea obiectiva;
• asemanator visului, fantasma are un continut manifest si un continut
latent, primul manifestandu-se la limita constiintei, putand fi
constientizabil si tradus in act constient sau blocat; al doilea tine
de inconstient, si poate fi constientizat doar prin analiza. Intre cele
doua continuturi relatia de simbolizare reciproca este prezenta.
La baza vietii fantasmatice exista fantasmele originare: reintoarcerea
la viata intrauterina, scena originara (actul sexual in cuplul parental),
seductia si castrarea. Aceste fantasme originare organizeaza viata fantasmatica
a omului indiferent de experienta sa personala. Sunt structuri universale, comune
tuturor si transmise de-a lungul filogenezei.
Teoria asupra originii fantasmelor originare nu este bine definita; fantasmele
apar ca evenimente reale petrecute intr-un timp istoric arhaic. De-a lungul
experientelor, realitatea traita s-ar fi transformat in realitate psihica.
Laplanche si Pontalis subliniaza ca, tematic, fantasma se raporteaza la origini:
"Asemeni miturilor colective, ele vor sa propuna o reprezentare si o solutie
pentru ceea ce ii apare copilului ca o enigma majora... In scena
originara este simbolizata insasi originea individului; in fantasmele
de seductie, originea, aparitia sexualitatii; in fantasmele de castrare,
originea diferentei dintre sexe".
Pentru Jung fantasma reprezinta un complex de reprezentari caruia nu ii
corespunde o stare de lucruri exterioara. Apare ca rezultat al unei activitati
spirituale creatoare care determina combinarea unor elemente psihice incarcate
de energie.
Pentru Jung, fantezia implica doua aspecte diferite: fantasma si activitatea
imaginativa. Fantezia in acceptia de fantasma implica "un complex
de reprezentari care se deosebeste de alte complexe de reprezentari prin faptul
ca nu ii corespunde un continut real". Fantasma se b poate baza pe
reamintirea unor imagini traite, dar continutul fantasmei nu corespunde unei
realitati exterioare ci "in esenta, este emanarea activitatii creatoare
a spiritului, o actiune sau un produs al unor elemente psihice dotate cu energie".
Declansarea fanteziei poate fi realizata partial sau in totalitate constient,
in masura in care i se poate imprima o directie arbitrara. In
realitatea vietii cotidiene, fantezia este declansata fie de o atitudine intuitiva,
de asteptare, fie este o erupere in constiinta a unor continuturi inconstiente.
Fantasmele pot fi declansate de o atitudine intuitiva aflata in stare
de asteptare, sau de o iruptie a continuturilor inconstiente. Prima situatie
corespunde fantasmei active, in care functia intuitiva energizeaza continuturi
inconstiente si le aduce la suprafata in forme perceptibile. Sensul acestei
fantasme active este cel de compensare complementara, fata de atitudinea constienta
a persoanei. A doua situatie corespunde fantasmei pasive, care apare intr-o
stare relativ disociata a psihicului; in dinamica psihica o cantitate
mare de energie se sustrage controlului constient energizand elemente
inconstiente. Sensul fantasmei este compensator, dictat de functia de autoreglare
a psihismului, dar procesul este acum total opus celui din constiinta, nu complementar.
Fantasmele active, pentru a fi integrate in activitate, trebuie intelese;
cele pasive, cer o atitudine critica, datorita tendintei lor de a impune nediferentiat
constiintei punctul de vedere opus al inconstientului. Cand constiinta
domina, putem vorbi de fantezie, activitate imaginativa; cand interventia
constiintei este absenta, suntem martorii unui proces patologic in care
fantasmele pasive irup la suprafata.
Constituientii principali ai fantasmei sunt imaginile. O imagine care "nu
vine sa inlocuiasca realitatea si este totdeauna deosebita de realitatea
perceptibila, fiind o imagine interioara". Apare ca o expresie condensata
a situatiei psihice luate ca intreg la un moment dat. Fantezia, dupa Jung,
poate fi inteleasa, din perspectiva cauzala, ca un simptom al unei stari
fiziologice sau personale si, in acelasi timp, din perspectiva finalista,
fantezia apare ca un simbol care incearca sa caracterizeze sau sa interpreteze
cu ajutorul materialelor existente un tel anumit sau mai degraba o anume linie
de dezvoltare psihologica viitoare".
Caracteristic, putem sintetiza conform teorie analitice urmatoarele aspecte:
• Fantasma este un complex de reprezentari, cel mai adesea sub forma imaginilor,
caruia nu-i corespunde o realitate exterioara. Ea exprima in structura
ei situatia de ansamblu a psihismului in momentul prezent, si include
intr-o forma metaforica atat elemente inconstiente constelate de
situatia actuala, cat si pozitia constientului.
• Fantasmele pot fi diferentiate in raport de gradul de implicare
al constiintei in elaborarea lor in active - constientul are o atitudine
receptiva fata de inconstient - si pasive, elementele inconstiente invadeaza
constiinta in ciuda sau tocmai datorita opozitiei acesteia.
• Fantasmele sunt rezultatul functiei transcendente, religioase, creatoare
de simboluri a psihicului uman, asemenea miturilor. Ele incearca sa acopere
prin imaginea simbol distanta dintre realitatea obiectiva si cea interioara;
sensul este de compensare, conform functiei de autoreglare a psihismului.
• Originea profunda a fantasmelor o constituie activitatea arhetipurilor,
denumite initial de Jung "imagini primordiale". Arhetipurile isi
exercita functia de centralitate, de autoreglare si unificatoare, prin intermediul
imaginilor interioare, a fantasmelor prezente in vise si comportamentele
asociate: in ordine patologica, halucinatia, delirul iar in ordine
creativa si evolutiva, prin sinteza operata in expresivitatea creativa.
Relatia intre tehnica proiectiva si tehnica psihanalitica
D. Anzieu defineste situatia proiectiva dupa cea psihanalitica , stabilind ca
puncte comune: regula asociatiei libere; regula nonomisiunii; regula abstinentei;
neutralitatea binevoitoare; instituirea transferului.
In psihanaliza, pacientul e invitat sa vorbeasca liber idei, senzatii,
imagini mentale, afecte, avand in fata un timp nedefinit ca numar
de sedinte - durata sedintei fiind limitata la 50 minute.
In tehnica proiectiva, situatia este analoga din perspectiva libertatii,
nu si al duratei. De asemenea, se introduce un material prealabil si o ancheta
ulterioara. Libertatea consta in faptul ca subiectul face ce vrea plecand
de la materialul prezentat si tipul de activitate propus. Prima ideea ce ii
apare in constiinta e buna. Materialul proiectiv are o structura nu logica,
ci afectiva si fantasmatica.
Diferente: in tehnica proiectiva dispunem de un numar limitat de sedinte
(maximum 10, in metoda lui Szondi) - denumite "proces psihanalitic
scurt".
Asemanari: libertatea de expresie, libertatea de timp. Particularitati prin
faptul ca in tehnica proiectiva totul se petrece de-a lungul unei sedinte,
sau a unui numar mic de sedinte, iar "asociatiile libere" trebuie
provocate.
Materialul este pe cat posibil informal si ambiguu.
Consemnele ii evoca subiectului sa se bazeze pe propriile dorinte (desenul
unui arbore, alegeri de fotografii sau culori...). De aici si necesitatea de
a proceda la final la o ancheta pentru a discerne dinamica psihica personala
care a condus subiectul la formularea raspunsului dat.
Consemnul care ii lasa subiectului cea mai mare libertate, dar in
acelasi timp il si constrange: subiectul este condamnat sa fie liber,
sa se revele pe sine. Aceasta "libertate" poate mobiliza in
interior angoasa in fata emergentei unor dorinte interzise in propria
intimitate. De aici teama de libertate, de campul posibil de dorinte.
In psihanaliza acest paradox se exprima in doua reguli fundamentale:
regula nonomisiunii, regula abstinentei.
In situatia proiectiva cele doua reguli sunt implicite prin consemnul
de a spune tot ceea ce poate vedea iar regula prin care se angajeaza sa spuna
analistului dorintele fara a cauta sa le realizeze cu acesta este implicita.
Subiectul nu poate face decat ceea ce i se propune, nimic altceva. Examinatorul
este frustrat: obliga subiectul sa-si dezvaluie dorintele refuzand sa
se exprime; este obligat sa afiseze neutralitatea binevoitoare asemanator psihanalistului,
ceea ce poate facilita instalarea unei relatii de transfer.
Diferenta de psihanaliza consta, in mod fundamental, in introducerea
unui mediator intre subiect si psiholog. Subiectul isi dezvaluie
indirect dorintele, ii vorbeste prin intermediul elaborarii materialului
prezentat. Subiectul ramane mai liber in ceea ce priveste transferul.
In consemnele testului proiectiv apare un paradox (scoala de la Palo Alto)
ce consta mai degraba in sublinierea dublei apartenente: interna si externa,
fantasmatica si perceptiva, care permite crearea unui "obiect tranzitional".
Anzieu considera ca situatia proiectiva este susceptibila de a solicita comportamente
care apartin unor fenomene tranzitionale. Testele proiective apeleaza la o dubla
referinta: recurg la imaginar si recurg la real. Obiectele figurate in
plansa sunt simultan identificate ca forme banale, apropiate de real si investite
ca suport al unor scenarii fantasmatice, al unui sistem de reprezentari si afecte
a caror conotatie subiectiva si apartenenta la iluzoriu sunt aduse de subiect.
Specificul testelor proiective consta in faptul ca materialul-test constituie
un ecran intercalat intre subiect si psiholog care permite dezvaluirea
indirecta a fantasmelor, complexelor, dorintelor subiectului; acest lucru se
realizeaza prin elaborarea afectelor mobilizate de continuturile latente ale
materialului-stimul. Asociatiile libere sunt provocate prin ancheta ulterioara
care urmareste relevarea dinamicii de raspuns a subiectului.
Se pot contura patru factori specifici ai testului proiectiv ideal : sarcina
tematica - programul standard de urmat; situatia-test - totalitatea reactiilor
si modul general de comportament al subiectului in cadrul sarcinii; raspunsul
- elaborarea proiectiv-expresiva a personalitatii; interpretarea rezultatelor.
Situatia de examen proiectiv: transfer si relatie analitica
Tabel privind modul de actiune al materialului stimul asupra psihicului subiectului
Psihicul subiectului
Eul constient
Material test R
Continuturi inconstiente
Cerinte si consemne
R reprezinta raspunsul sau raspunsurile subiectului la materialul testului.
Schema de mai sus se refera la relatia subiectului cu materialul testului, care
aparent prin concretetea sa si calitatile perceptive, precum si prin consemne,
pare sa atraga nivelul constient, rational al psihismului, respectiv capacitatea
eului de a controla realitatea.
In acelasi timp insa, calitatile de nestructurare, ambiguitate,
precum si desavarsita libertate a crearii unui raspuns, acceseaza nivelul
continuturilor inconstiente, pulsiunile, sau, in alt context teoretic,
continuturile complexuale de care subiectul nu este constient. Aceste continuturi
sunt obiectul proiectiei sau identificarilor subiectului. Raspunsul va fi elaborat
purtand, in mai mare sau mai mica masura, si urmarile activarii
acestor continuturi, in functie si de forta eului si de capacitatea sa
de a media intre real si fantasma invadatoare (reprezentarile). In
viziunea lui Jung, raspunsul este o constructie simbolica la care participa
atat dominantele inconstiente cat si eul subiectului, intr-o
sinteza sui-generis.
In acest context, largind relatia la nivelul celor trei protagonisti,
examinator (psiholog, psihoterapeut), materialul testului si subiect (pacient),
situatia de examen poate fi tratata in termenii interventiei fenomenelor
de transfer si contratransfer.
Jung afirma (in cadrul lectiilor din clinica Tavistock) : transferul nu
reprezinta niciodata un avantaj. Transfer sau non-transfer, nu are nici o legatura
cu analiza. Daca nu exista transfer, cu atat mai bine. Nu transferul este
cel care ne ofera material. Poti avea cat material doresti din vise .
Transferul reprezinta o relatie interumana defectuoasa -; dificultatea
in a stabili contactul si armonia afectiva intre doctor si pacient.
Transferul este o forma particulara a proiectiei .
In 1946, intr-o scrisoare catre Aniela Jaffe, Jung afirma: Doresc
si sper ca nimeni sa nu devina jungian. Il las pe fiecare sa negocieze
cu faptele in felul sau, devreme ce eu insumi revendic aceasta libertate
.
In intalnirea analitica si implicit in cea din tehnica
proiectiva, intre partenerii relatiei analitice tind sa intervina fantezii
inconstiente care reprezinta nevoi vitale. Aceste fantezii influenteaza analiza
producand rezistenta, iluzii puternice sau erotizand relatia .
Freud, in "Studii asupra isteriei", 1895, arata ca sunt trei
modalitati in care poate fi distorsionata relatia analitica : senzatia
analizantului ca analistul nu-l ia in serios, ca ii ridiculizeaza
sau desconsidera cele mai intime secrete; senzatia (femeilor) ca isi vor
pierde independenta indragostindu-se se analist; socul trairii de fantezii
scandaloase despre analist.
Freud ajunge la concluzia ca transferul poate reprezenta un avantaj in
directia vindecarii, prin reactivarea dorintelor reprimate in copilarie
si deci prin atingerea nucleului nevrozei. De aceea, Freud va considera transferul
ca necesar procesului terapeutic -; persoanele care nu pot dezvolta un
transfer nu sunt indicate pentru analiza. Cele trei forme de nevroza in
care intervin reactii tranferentiale sunt isteria de conversie, fobia si nevroza
compulsiva -; Freud le denumeste nevroze de transfer.
Pe de alta parte, transferul este cel care se opune vindecarii, nevroza initiala
se transforma intr-una de transfer -; dependenta de analist indeparteaza
orice responsabilitate a analizantului; analizantul se simte copilul analistului
si nu vrea sa renunte la dependenta. Pentru a putea iesi din rezistenta produsa
de transfer se impune “regula abstinentei” -; lipsa raspunsului
afectiv a analistului, care se va produce doar prin interpretare .
Atentia flotanta va proteja, de asemenea, viata afectiva a analistului.
De ce este necesara aceasta atitudine rece, neresponsiva a analistului? Pentru
ca gratificarea pacientului ar insemna mentinerea sa in dependenta.
Analistul trebuie sa interpreteze motivele dependentei. Nevoile de gratificare
sunt repetitii ale dorintelor infantile conflictuale. Aceasta este lectia pe
care analizantul trebuie sa o invete -; dorintele sale actuale nu
au o baza reala ci sunt repetari ale celor infantile.
Astfel teoria lui Freud este clara -; in analiza nu apar decat
afecte repetate dupa cele originale.
Freud era preocupat numai de cauza transferului -; nevroza de transfer.
Jung considera transferul este un fenomen normal in orice relatie, care
trebuie, de aceea, sa aiba nu doar o cauza ci si un scop . Astfel, Jung releva
ca in transfer sunt implicate si elemente arhetipale, astfel incat
transferul nu mai reprezinta repetarea de situatii personale de viata. In
inconstient gasim de asemenea indicii privind dezvoltarea ulterioara.
Transferul este o forma a proiectiei. Etimologic, este traducerea latinescului
projectio -; proiectie. Astfel folosim termenul de proiectie pentru proiectiile
care se petrec in cadrul relatiei analitice.
Proiectia se manifesta atunci cand continuturi psihice, tinand de
experienta intrapsihica, sunt traite in lumea exterioara, in relatie cu
alte obiecte .
Continuturile proiectate nu sunt numai repetari ale celor reprimate, ci pot
consta si din material nou, creativ -; produs in ordinea procesului
de individuare -; indicand care zone psihice au nevoie vitala de
constientizare .
In context, apare semnificativ paradoxul narcisic exprimat de psihanalistul
suedez Jurg Willi: Sunt eu insumi doar daca implinesc asteptarile
mamei mele. Daca totusi sunt cum simt eu, atunci nu sunt eu insumi .
Conform pozitiei analitice, transferul este o situatie de proiectie in
care imagoul este nu materialul testului, ci persoana analistului.
Diagrama transferului heterosexual este conceputa de Jung mai ales pentru cazurile
unde individuarea este aspectul central.
Prima parte a intalnirii analitice consta in obtinerea unei
imagini generale asupra conditiei pacientului. Treptat psihologul si / sau analistul
si subiectul si / sau pacientul se vor angaja atat la nivelul psihismului
constient, cat si a celui inconstient. Diagrama transferului heterosexual
este exemplificata de Jung in "Psihologia transferului", O.
C. Vol 16.
Pentru Jung, anima si animus sunt concepute ca si complexe, respectiv ca reprezentari
ale inconstientului personal, dar au si o fundamentala dimensiune arhetipala
ca reprezentari ale virtualitatii continuturilor colective.
Eul pacientului a Eul analistului
d e f c
Inconstient (anima) b Inconstient analist(animus) inconstient comun
La Jung, sagetile <-;-;-;-;-;-;-;-;-;-;-;-;>
reprezinta acele forme de relatie considerate de el a conduce spre "cea
mai mare confuzie posibila" in masura in care continuturile
care se vehiculeaza de-a lungul acestor linii de reciprocitate nu sunt integrate
constiintei.
Litera a reprezinta alianta terapeutica in plan constient. Literele c,
d reprezinta legaturile cu inconstientul, eu - animus pentru subiecta, eu -
anima pentru analist. Nu este reprezentata in diagrama realitatea capacitatii
psihanalistului de a-si cunoaste unele continuturi pe linia relatiei c.
Diagrama este simetrica, analistul si pacientul apar ca egali, la fel de mult
cuprinsi in procesul analitic. Dar, de fapt, observa M. Fordham , analistul
a trecut printr-o analiza formativa, are experienta in analizarea pacientilor.
Astfel, in fapt, c reprezinta relatia sa cu anima, stabila datorita unui
Eu puternic si capabil sa integreze continuturi inconstiente, iar a, include
perceptiile constiente asupra pacientului.
Linia c, indica astfel situatia in care, pentru analist, gradul de proiectie
si introiectie este considerat mai mic, mai flexibil, mai deschis si este calea
pentru a obtine informatii despre procesele inconstiente ale pacientului. Analistul
are o probabilitate mai mica de a cadea in aceleasi iluzii despre sine
ca pacientul pe linia nesigura a relatiei constient - inconstient, d.
Animus-ul, inconstientul pacientului este proiectat pe eul analistului, f, si
nu poate fi retras datorita rezistentelor interioare care previn pacienta de
a-si constientiza animusul, astfel ca d devine un proces desfasurat in
o singura directie.
Relatia pe linia b indica relatia de proiectie inconstient - inconstient, animus
- anima, incarcata in cel mai inalt grad de "participare
mistica", respectiv de continuturi nedifrentiate.
Transfer si contratra
