Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Tehnici proiective - TEHNICA DESENULUI
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
n5i5ip
Desenul ca modalitate de expresie
Asemeni muzicii si dansului, desenul permite omului sa se exprime fara cuvinte, sa dea sens lumii sale interioare fara sa traduca in concept, ii permite sa vorbeasca lumii, existentei, celuilalt si siesi, despre sine, cel de acum si cel de totdeauna printr-o modalitate care reuseste sa retina in concretul desenului, sunetului sau miscarii, atat ceea ce este exprimabil verbal, dar si intelesuri traite dar inexprimabile prin cuvinte. Desenul este o astfel de organizare si ordonare in care eul reuseste sa dea sens unor continuturi adesea irationale fara a pierde prea mult din ceea ce, acum si aici, nu reuseste sa descifreze, ii ramane misterios, nelamurit, dar foarte real atata vreme cat pentru propria fiinta exista.
Am incercat sa surprindem, astfel, definirea pe care Jung o da simbolului ca sinteza vie intre functia ordonatoare a constiintei si functia transcendenta a inconstientului.
Desenul, ca tehnica proiectiva, se adreseaza acestei esente creatoare a omului, indiferent daca este construit de un copil sau de un adult.
Utilizarea desenului pentru a putea studia si trata problemele emotionale ale adultului si ale copilului a fost introdusa de C.G. Jung, autorul a numeroase prezentari de cazuri si a unui cadru interpretativ bine documentat empiric. De-a lungul vietii si a practicii sale terapeutice, Jung a continuat sa deseneze si sa ceara subiectilor sa deseneze, uneori pentru a-si exprima visele, alteori pentru a exprima ceea ce era dificil de surprins prin descrierea in cuvinte, lumea interioara de imagini puternic incarcata afectiv.
Metoda sa nu era reductiva, nu reducea prezentul la trecutul persoanei. Jung diagnostica, prin aceasta abordare sintetica, simbolica a desenului, spre ce conducea aceasta viata interioara, continuturile ei, problematica specifica preznetului si viitorului persoanei. Pentru Jung, ca psihoterapeut, nu analiza imaginilor in sine este importanta, ci incurajarea persoanei sa se exprime prin aceste imagini si sa le urmeze pe masura ce acestea i se revela, se desfac din propria interioritate. Intr-o anumita masura, eul se da la o parte pentru o scurta perioada pentru a permite miscarilor si imaginilor inconstientului sa emearga.
In desen, ca si in joc, dincolo de regulile grafismului si de limitarile paginii si exprimarii cu ajutorul unui instrument, creionul, persoana va lucra adesea spontan asupra temelor fanteziei - fantasmei care au relevanta directa pentru lupta sa psihologica.
Multe dintre desenele libere ale persoanelor cu probleme emotionale vor exprima teme implicand polaritatea sau opozitia pe care o traieste ca insurmontabila in viata sa constienta, careia nu-i gaseste nici o solutie rationala. Astfel de opuse integrate prin simbolismul grafic sunt viata si moartea, masculin vs. feminin, afectivitate vs. autoritate, mama vs. tata, dragostea si nevoia de afectivitate vs. ura si distructivitatea. Astfel isi proiecteaza blocaje care sunt dominante in prezentul vietii sale si care au sens pentru dezvoltarea sa viitoare, blocaje care nu permit instinctelor normale vitale sa se manifeste, umanizeze si integreze in viata individului.
Forma desenului ca si continutul sau au semnificatie personala si in acest registru trebuie urmat sensul lor, la fel cum simbolul prezinta o virtualitate de semnificatii articulate in jurul unui sens dominant, trebuie descifrate conotatiile personale alaturi de cele caracteristice. Combinatiile de teme sunt sub dominatia unei constelari determinante a inconstientului, formate din continuturi caracteristice, fantezii, impresii si asociatii libere si conditionate, amintiri de trairi mai mult sau mai putin ordonate de interventia modelatoare a consemnului, respectiv a eului. Din moment ce inconstientul se exprima prin imagini, limbajul desenului este un mod mult mai direct si autentic pentru exprimarea problemelor de la acest nivel.
Analizand functia desenului ca tehnica proiectiva si terapeutica pentru copii, Wildoecher distinge 4 nivele in exprimarea caracterului si afectivitatii:
- valoarea expresiva a desenului, gestul grafic, modul in care copilul trateaza suprafata alba a colii, alegerea formelor si culorilor care exprima aspecte ale starii emotionale;
- valoarea proiectiva propriu-zisa, prin stilul general al figurii care exprima anumite dispozitii fundamentale ale modului cum traieste lumea si relatia cu obiectele acesteia;
- valoarea narativa a desenului; prin desen copilul isi dezvaluie centrele de interes, tensiunile, grijile, gusturile;
- valoarea simbolica, prin interventia unor procese si mecanisme defensive care releva natura temelor inconstiente. Planul inconstient nu dispune de procedee expresive caracteristice astfel ca alegerea culorilor, trasaturile desenului, tema desenului ales liber pot avea la origine acest plan interior inconstient, cu un tip de motivatie complementar, uneori opus celui constient. In acest sens, psihologia analitica, asemeni psihanalizei, insista asupra analogiei dintre desen si vis, dintre desen si joc ca spatiu unde exprimarea energiilor liber conduce la exprimarea realitatii interioare prin simboluri.
Acest lucru este evident la copiii mici, unde eul insuficient de coerent si puternic nu poate dirija coerent exprimarea grafica. Desenul apare surprinzator prin faptul ca pe masura ce ei deseneaza si povestesc, tema desenului se poate schimba, modificand sensul initial al desenului. Procesul devine incomprehensibil daca nu este pus in legatura cu dinamica comentariilor copilului pe parcursul desenarii. Analiza continutului acestor desene ne poate conduce spre experientele care au stat la originea alegerilor sale si la fanteziile pe care imaginatia sa le proiecteaza pe scena desenata. Intr-o masura mai mica, acest tip de dinamica se poate regasi si la adultul care reuseste sa deseneze "mai liber", directionandu-si mai putin exprimarea grafica si pastrand pentru un moment ulterior operatia constienta de a da sens.
Desenul este o reflectare a procesului de gandire si fantazare si a modificarilor survenite in mintea copilului; pe masura ce deseneaza, gandirea incearca sa mentina tema initiala, iar fantezia incearca sa aduca temele interioare in prim planul trairii. Desenul apare astfel ca o sursa de noi asociatii care modifica cursul realizarii lui. Anumite transformari sau adaugiri pot fi generate de exemplu de faptul ca un detaliu din desen apeleaza la reprezentarea unui obiect. Alt factor al schimbarii este dat de interpretarile secundare care corijeaza sensul initial al desenului, datorita fie analogiilor morfologice, fie unei erori care poate transforma un detaliu intr-alt ceva decat ceea ce s-a intentionat initial: un personaj masculin se poate transforma intr-unul feminin pentru ca desenarea unui pectoral prea pronuntat ii evoca sanii, un pantalon prea larg evoca o fusta etc.
Elaborarea desenului apare ca un compromis intre doua tendinte, una favorizind schema grafica initial gandita, cealalta transformarile, schimbarea, adaugirile etc. Dominarea primei tendinte si a gandirii conduce la un desen schematic, prea putin expresiv. Daca domina cealalta tendinta, desenul va purta incarcatura proceselor inconstiente.
Lagache considera ca fantasmele exprimate in desene sunt mici naratiuni "concrete si particulare" care enunta o relatie dintre un subiect si un obiect, sau intre diferite "obiecte", naratiuni similare unei scene dramatice cu mai multe personaje. Fantasma este de fapt o relatie intre subiectul care o gandeste si obiectul care se afla inclus in ea. De exemplu, daca gasim in desenul liber al unui copil tema recurenta a unei fiinte lipsite de aparare care este devorata de o alta atotputernica si monstruoasa, in spatele acestei teme se afla o fantasma, iar acestei fantasme ii corespunde o dorinta inconstienta. Prin fantasma, copilul se identifica cu unul dintre cele doua personaje, sau posibil este el insusi scindat periculos intre cele doua ipostaze. Fantasma este o drama in care se gaseste o dorinta si raportarea lui alter ego la aceasta dorinta. Prin evocarea dramei, subiectul isi va asuma toate peripetiile care se desfasoara in sufletul sau.
Desenul este o tehnica proiectiva care apeleaza la spontaneitate, provoaca exprimarea sentimentelor si dinamica interioara fara a recurge la cuvinte, restrangand actiunea constrangatoare a intentionalitatii constiente.




TESTUL DESENATI O PERSOANA

Istoric
Testul desenului unei persoane umane a inceput in anii 1926 cand Florence Goodenough publica testul Desenati un om pentru diagnoza capacitatii de gandire conceptuala si a capacitatii de observatie a copiilor.
Sophie Morgenstern, 1928, a avut pentru prima oara ideea de a se servi de desenele libere ale copiilor. In Franta, ulterior, ideea a fost utilizata si de alti autori in diagnoza si terapie, precum Bandoin, A.Berge, M. Rambert, F. Dolto-Marette.
Ceea ce a inceput la Goodenough printr-o proba de dezvoltare a condus la numeroase observatii privind comportamentul copiilor de diferite varste si valentele testului pentru a obtine informatie asupra factorilor de personalitate. Acest lucru a determinat in parte evolutia ideii desenarii unui om spre structurarea unui test proiectiv.
Tot ca teste pentru masurarea nivelului inteligentei prin desen sunt mai cunoscute Testul Fay in care se cere desenarea unei doamne care se plimba prin ploaie, care implica integrarea complexa a diferite elemente, si Testul Francoise Minkowska, care implica diagnosticarea tipologica, tipul rational vs. tipul senzorial, in functie de precizia si rigoarea cu care este realizat desenul liber al persoanelor, dar si de imobilitatea si gradul de interrelationare a acestora.
In 1949, K. Machover publica lucrarea "Proiectia personalitatii in desenarea figurii umane", sistematizand observatiile proprii si ale altor autori, si standardizand in buna masura modul de administrare pentru copii si pentru adulti, precum si ipotezele interpretative.
J. Buck, in 1948 -1949, propune o abordare combinata, Casa - Copac - Persoana, House - Tree - Person, publicand standardizarile administrarii si interpretarii testului H.T.P.
I. Jolles, publica in 1952 un "Catalog de interpretare calitativa a H.T.P".
W. Urban, in 1963, publica un "Catalog de analiza interpretativa pentru testul Desenati o persoana", sintetizand modalitatile de interpretare a indicilor testului pentru copii si adulti, pentru aspecte de normalitate si diferite modalitati patologice.

Descriere si administrare
Varianta Machover
Karen Machover utilizeaza testul in 1949 ca o proba proiectiva, Human figure drawing, Desenerea figurii umane.

Materialul testului
Este necesar un teanc de coli de hartie alba si un creion bine ascutit, de tip HB. Acestea se aseaza la indemana subiectului astfel incat sa poata alege o foaie de hartie, sa o aseze si utilizeze dupa cum doreste.

Consemn:
In varianta pentru copii, Machover, consemnul este "Desenati un om". Pentru adult,
“Va rog sa faceti desenul unei persoane”.
Examinatorul va observa comportamentul subiectului, inregistrand reactiile verbale spontane in protocol, precum si timpul de executie. Se insista pentru a se obtine desenul unui om in intregime.
Dupa ce prima figura este desenata, examinatorul il roaga pe subiect sa deseneze o persoana de sex opus. Se va evita folosirea termenilor de “barbat” sau “femeie”, permitand subiectului sa le defineasca. Daca subiectul pretinde ca prima persoana desenata nu are sex, i se va spune sa o considere de ce sex doreste.
Daca desenele subiectului sunt figuri stereotipe, schematice, caricaturi, desene stilizate, se poate intreba subiectul daca a terminat reprezentarea unei figuri umane, sau i se poate cere sa incerce un alt desen.
Dupa completarea probei, examinatorul multumeste si marcheaza data si ordinea desenelor.
Exista posibilitatea folosirii si unei copii prin indigo, pentru a vedea stersaturile si modificarile fata de original. Asemenea schimbari indica zone de preocupare si dificultati.
Subiectii “normali” tind sa faca schimbari care imbunatatesc desenele, aratand mai mult echilibru si control; persoanele anxioase fac modificari care releva control slab, rigiditate, fragilitate si constrangere.
Subiectii rigizi tind sa evite exprimarea de sine si incearca sa devalorizeze situatia de testare, desenand figuri schematice.
Este indicat sa se ceara subiectilor reconsiderarea desenului capului sau zonei toracelui in cazul in care au desenat figuri lipsite de detalii.
In varianta pentru copii, autoarea cere copiilor sa raspunda la un numar de intrebari privind cele doua siluete, chestionar care poate fi completat si de intrebari suplimentare. Aceasta etapa este inlocuita pentru adult cu o ancheta privind cele doua desene care stabileste reperele mentale ale subiectului, posibilele sale identificari.
Copilului i se cere sa inventeze o poveste a personajului - pentru fiecare dintre cele doua personaje - ca si cum ar fi un basm. Apoi i se cere sa raspunda la urmatoarele intrebari unele intrebari fiind adaptate in functie de situatia desenului:
1. Ce face personajul?
2. Ce varsta are?
3. Este casatorit?
4. Are copii? Baieti, fete?
5. In ce clasa este?
6. Ce lucreaza, ce profesie are?
7. Care este dorinta sa cea mai mare?
8. Este dragut, amabil?
9. Este sanatos?
10. Arata bine?
11. Care partea corpului este cea mai reusita?
12. Care parte a corpului este cea mai putin reusita?
13. Este fericit?
14. Care sunt framantarile lui?
15. In ce situatii se infurie? Cum se infurie?
16. Ce obiceiuri are?
17. Care sunt 3 dintre cele mai proaste obiceiuri ale lui?
18. Care sunt partile sale cela mai bune?
19. Are multi prieteni? Mai varstnici sau mai tineri?
20. Ce se spune despre el?
21. Isi iubeste familia? Tatal? Mama?
22. Ii place scoala?
23. Are prieteni? Baieti, fete?
24. Cand a spus ca s-a distrat bine?
25. Vrea sa se casatoreasca?
26. La ce varsta?
27. Cu ce tip de baiat / fata ar vrea sa se casatoreasca?
28. Care sunt 3 dintre cele mai mari dorinte ale lui?
29. Cui ii seamana?
30. Ti-ar place sa-i semeni?
31. Spune-mi tot ce mai vrei in privinta acestui personaj.

Interpretare
In varianta Machover, se realizeaza o analiza formala si o analiza de continut.
Analiza formala include observarea marimii desenului, amplasarea in pagina, precizia trasaturii, realismul, gradul de finisare, simetria, modul de desenare a liniei si perspectivei, proportiile, realizarea umbrelor, adaugirile.
Analiza de continut se poarta asupra temei desenului, atitudinii personajului, realizarii fundalului si solului si relatia personajului cu acestea, precum si asupra diversitatii si exactitatii diferitelor parti ale corpului, a imbracamintii, accesoriilor, expresiei faciale si posturii.
In interpretare ipoteza generala este ca desenul persoanei exprima imaginea corporala a subiectului. De exemplu, formele rotunde vor exprima feminitatea, submisivitatea, narcisismul. Formele unghiulare, agresivitatea, masculinitatea, opozitia.
O a doua ipoteza considera ca asupra corpului sunt proiectate trebuintele sociale, aspiratiile intelectuale, tendinta la control rational precum si procesele de elaborare mentala ale subiectului. In sensul acestei ipoteze, imaginea de sine proiectata in test suporta omisiunile si deghizarile in functie de partile vulnerabile ale personalitatii celui ce deseneaza.
Interpretarea clinica si simbolica va incerca sa sugereze detaliile semnificative din aceasta perspectiva. Subiectii tind sa deseneze in primul rand o persoana de acelasi sex, dar cercetarile au evidentiat ca tendinta creste odata cu varsta la barbati ) 70% dintre baieti si 90% dintre barbati deseneaza primul un personaj masculin); tendinta scade odata cu varsta la femei (75% dintre fetitele intre 5 - 8 ani, 80 - 90 % spre 9 - 12 ani, 50 - 60 % dintre femeile adulte deseneaza un personaj feminin). Se considera ca stereotipul social valorizeaza imaginea masculina. In acest sens, o inlocuire a sexului subiectului, dar mai ales o diferenta notabila intre varsta reala si cea a personajelor desenate, sunt de natura sa indice o tulburare la nivelul identificarii.
Se considera, de asemenea, ca un mod de a valoriza sexul cu care se identifica subiectul este desenarea unui personaj mai mare, multiplicarea in desen a atributelor sexului (imbracaminte, trasaturi, accesorii). Nuditatea personajelor este rara, apare ceva mai frecvent la subiectii femei.

Un pas initial este descrierea figurilor desenate. Sunt tinere sau batrane, active sau inactive, flexibile sau rigide, comune sau nu, musculoase sau atrofiate, agresive sau pasive. Aceste observatii pot sugera diferite ipoteze interpretative (perceperea imaginii corporale prin desen implica proiectia unor trairi personale care ghideaza inconstient subiectul).
Se poate cere subiectilor descrierea figurilor desenate: “De ce fel de persoane va aminteste acest desen ?”, “Ce fel de persoana este ?”, “Faceti o mica povestire despre aceasta persoana”. Desi nestandardizata aceasta metoda asigura puncte de sprijin pentru interpretare.
Urmatorul pas il constituie cercetarea celor 4 zone majore ale desenului DAP:
• capul;
• mainile, bratele, umerii si pieptul;
• torsul (trunchiul);
• picioarele si labele picioarelor.
Scopul este identificarea zonelor de conflict, exagerare, omisiune si distorsiune. Evidentierea prin hasurare, marire sau omitere, stersaturi, accentuari, linii slabe, unde dispare controlul motor, linii intrerupte sau valurite. Odata zonele identificate, se constituie in ipoteze.

Capul. Este sediul conceptiei despre sine, al eului. Aici se acumuleaza informatiile despre lumea exterioara, prin ochi, urechi, informatii prelucrate de creier. Gura serveste pentru incorporare, exprimarea agresivitatii, prieteniei, emotiilor. Aici se manifesta frustrarile si aspiratiile intelectuale; se accepta sau respinge, ignora dragostea. Se accepta sau respinge lumea altor fiinte. Se pot observa aspiratii de stralucire printr-o detaliere faciala. Dispret sau agresivitate in ochii intunecosi sau sfredelitori. Detalierea urechilor trimite catre hipersensibilitate si chiar suspiciune.

Mainile, bratele, umerii si pieptul. Reprezinta unitatea functionala executorie. Se observa marimea, forma, puterea, extinderea spre exterior, agresivitatea si semnele conflictuale. Figurile cauta ajutor, sunt agresive, lupta cu lumea ? Smulg ceea ce ofera ceilalti sau se retrag ? Sunt apti fizic sau inadecvati ? Care este raportul dintre forta fizica a desenului si cea a desenatorului ?

Torsul (trunchiul). Indica trasaturi de putere similare zonei anterioare. Imbracamintea este fatada, “frontispiciul”, partea de prezentat lumii. Se observa sublinierea liniei mediane la persoanele dependente sau la cele preocupate de dificultati somatice. Pulsiunile apar deschis sau accentuat, ca in cazul nudurilor sau figurilor in costum de baie, sau a celor imbracate rigid, formal. Cravata, cordonul, bijuteriile, care taie (reteaza) pulsiunile asociate torsului sunt indicatori ai constrangerii si controlului.
Picioarele si labele picioarelor. Indica autonomia (picioarele lungi), auto-miscarea, auto-directia si echilibrul. O figura echilibrata (sau simetrica) arata stabilitate emotionala, una care se clatina (sau asimetrica), instabilitate. La figurile barbatesti picioarele indica masculinitatea sau dubiile legate de aceasta; la figurile feminine picioarele indica preocupari sexuale.

In interpretarea indicilor este esentiala interactionarea celor patru zone corporale. Examinatorul ia in consideratie mediul subiectului, structura familiala, principale nemultumiri, descrierea desenelor si comentarii spontane. Pune in relatie reactiile subiectului la problemele sale cu ipotezele de lucru din desen. Interpretarea se rafineaza odata cu observarea detaliilor si semnificatiilor oferite de catalogul interpretativ Urban. Sinteza ipotezelor in tabloul personalitatii este necesara dar dificila. Testul permite in buna masura diagnoza calitativa si functionala a unor continuturi ale personalitatii, in special a celor legate de imaginea de sine, sau in sens psihanalitic, de coeziunea si dificultatile imaginii corporale. In acest sens, sunt numerosi indici care permit relevarea imaturitatii psihice, nivelul controlului pulsiunilor si a agresivitatii, modurile de defensa care functioneaza rigid. De asemenea, sunt posibile, coroborate, diagnosticul unor tulburari semnificative pentru psihopatologie, boala organica, conditia psihosomatica, nivelul functionarii cognitive.
W. H. Urban, a integrat indiciile in Catalogul interpretativ, incluzand detalierea fiecarui element posibil. Interpretarea acestor indicii cere o analiza prin sinteza, respectiv integrativa pentru a putea intelege care anume semnificatie este completata de tabloul general si de interferarea cu ceilalti indici. In acest sens, are importanta atat coerenta semnificatiilor diferitilor indici, dar este foarte fructuoasa si cercetarea eventualelor situatii paradoxale, cand o parte a interpretarii tinde sa sublinieze un aspect, complementar sau opus semnificatiei altor indici. Este importanta deci formularea unor ipoteze initiale bazate pe analiza principalelor patru parti ale desenului, continuarea cu decelarea semnificatiei unor indici de detaliu pentru fiecare dintre cele doua personaje. Desigur clarificari pot fi formulate prin prisma a ceea ce subiectul releva despre sine in ancheta si indicii de comportament in proba (cu ce a inceput desenul, daca au aparut indici nonverbali pe parcurs etc.). In a doua etapa, cele doua desene sunt puse in comparatie, atat formala (marime, tratare diferentiata etc.) cat si calitativa, pentru a se evidentia problematica identificarilor psihosexuale.

Interpretari in registrul psihanalitic



Desenele copilului, omul, casa, arborele, pun in joc, prin procese de introiectie si proiectie, imaginea corporala. Psihanaliza considera ca, la nivelul imaginii corporale, corpul este trait ca mijloc al relatiei cu celalalt si, inca din perioadele timpurii, suporta consecintele intregului sistem de semnificatii infralingvistice organizat in jurul stadiilor de dezvoltare psihosexuala si a semnificatiilor proprii fiecaruia dintre aceste stadii. Astfel ca, testele proiective de desen, dar si cele tematice aperceptive, pun in joc fie integrarea reusita a acestor stadii, fie fixatiile sau regresiile la nivelul unuia dintre ele.
Pentru C. Chabert , introiectia si proiectia presupun, intarind-o, o reprezentare elementara a interiorului si a exteriorului. Indistinctia primitiva traita de sugar in raport cu cele doua corpuri, al sau si ale mamei, care poate alimenta ulterior fantasme de fuziune cu mama, in raport de imaginea mamei "bune" sau mamei "rele". Clivajul dintre obiectul "bun" si cel "rau" functioneaza, considera M. Klein, este primul mecanism de aparare al sugarului, vital, care ii permite sa pastreze ceea ce este bun in interior si sa arunce in afara ceea ce este "rau". Consecinta acestui clivaj este reprezentarea unui invelis, suprafata corpului propriu, "o bariera poroasa si subreda, dar oricum bariera, care protejeaza de pierderea a ceea ce este bun si de invazia ceea ce este rau" (Anzieu). Acest fenomen este denumit de Anzieu "eul piele" si este pus in relatie cu pulsiunea de atasament, evidentiata de Bowlby. Conditia acestui invelis, de suprafata strapunsa de orificii ambivalente - face posibila intrarea ceea ce este "bun" si sa iasa ceea ce este "rau" pentru placere si bucurie, sau, invers, lasand sa iasa binele si sa intre raul - face posibila interpretarea desenului din perspectiva conceptelor psihanalizei moderne, precum clivaj, invelis, orificiu, ambivalenta primara.
Aplicarea conceptului de eu piele si eu corporal conduce spre modul cum persoana isi reprezinta entitatea, unitatea proprie. Spatiul imaginar locuit de propriul corp in interiorul simetriei stanga - dreapta si sus - jos, pune in relatie eul cu alteritatea. "Celalalt" devine simetric si complementar eului, iar reprezentarea alteritatii este construita si structurata cu o dubla incarcare a implinirii imaginare a dorintelor subiectului. Prin imaginea corpului propriu copilul se reprezinta pe sine idealizat - frumos, puternic, fascinant, "marcat de rani glorioase" (Anzieu") - in sensul atotputerniciei magice. In aceasta situatie, desenele vor contine indiciile virilitatii, dar si a narcisismului persoanei, fiind afectate de reprezentarile eului ideal.
Interpretat din perspectiva psihanalizei si a conceptului de imagine corporala, corpul desenat in testul omului "este o reprezentare idealizata de sine, care tinde sa mascheze slabiciunile si zonele reprehensibile, dar care, in acelasi timp, poarta urma traumatismelor psihice traite" (Anzieu). Descifrarea lor trimite la modalitatea de a lucra cu imaginile din vis, respectiv mecanismele de condensare, deplasare, elaborare secundara.

Dintre cercetatorii focalizati pe dezvoltare si psihologie infantila, Rhoda Kellog, 1969 studiaza mii de cazuri, respectiv desene ale copiilor care reprezentau oameni, in principal, arbori, case sau alte elemente. Studierea cronologica a acestor desene, incepand cu primele mazgalituri pana la varste mai mari, a indicat un proces deosebit de interesant, care poate fi inteles mai ales din perspectiva datelor de psihologie analitica.
Astfel, s-a demonstrat ca initial, copilul de 2 ani care are in mana un creion, are tendinta de a desena cercuri. Gestaltul este neregulat, dar tendinta de a mazgali forme circulare din ce in ce mai definite este dominanta.
Apoi incepe sa figureze linii in aceste cercuri, forme primitive ale crucii.
Cand incepe sa deseneze chipuri umane, acestea apar sub forma unor cercuri, contrar experientei perceptive cu gestaltul real. Copilul mic figureaza omul sub forma rotunda, initial cu raze exprimand bratele si picioarele, apoi adaugand si elemente care exprima gura, ochii, ulterior parul.
Aceasta tendinta apare evidenta la toate varstele mici care tin de pilda de primii 5 ani de viata, treptat corpul incepe sa fie si el exprimat distinct in desen, prin forma de cerc, triunghi sau patrat. Terapeutii care lucreaza cu copii si cu desene ale copiilor, considera ca, odata cu regasirea mandalei in desenul unui copil in tratament, se poate anticipa restabilirea echilibrului psihic.
Mandala apare astfel ca imagine cu rol simbolic atat pentru relatia initiala confuza cu viata si pentru modul cum copilul isi traieste propria fiinta, cat si ulterior, pentru coerenta si unitatea imaginii de sine. Din aceasta perspectiva, desenul omului poarta, chiar si la varste adulte, ceva din simbolismul mandalei asa cum a fost definit de C. G. Jung . Aceste date sunt cu atat mai interesante, cu cat studierea modalitatilor arhaice de exprimare prin scriere si semne primitive ale diferitelor popoare ne conduce spre forme primitive ale desenului, care par sa sustina, de asemenea, proiectia in desene a stadiului psihic primar de inflatie, caracteristic pentru omul primitiv, dar si pentru copilul mic.

Raportul final.
Include:
1. descrierea situatiei de testare si a reactiilor subiectului la testare;
2. descrierea sumara a atitudinii subiectului fata de DAP: temator, vorbaret, auto-revelator; linistit, metodic, impulsiv; a cerut suport, indrumari; a fost preocupat de sine, auto-depreciativ, rigid, dispretuitor; a incercat sa faca placere examinatorului; a fost iscoditor; cat a durat proba; a intrebat subiectul despre timp, despre tipul de desen cerut.
3. impresia generala oferita de figurile desenate.
4. tratarea diferentiala a figurilor masculine si feminine: sexul desenat intai; sexul mai atragator; sexul mai apropiat de varsta subiectului; sexul mai activ, cu o dispozitie mai buna; diferenta de profil, marime sau plasare; sexul cu care subiectul se identifica; sexul mai detaliat care ocupa mai mult timp desenatorului; sexul cu cei mai multi indicatori de conflict.
5. discutarea ipotezelor interpretative gasite in catalog.
6. rezumat.

Precautii.
Nici o interpretare nu trebuie facuta fara utilizarea globala a datelor despre mediul bio-social al subiectului. Nu se recomanda prezicerea dificultatilor viitoare daca datele clinice si anamnestice nu ofera o baza solida descoperirilor DAP. Chiar si cele mai bizare desene indica situatii prezente. Cand interpretarile sunt necesare, prezentarea lor trebuie sa fie discreta, respectuoasa si sincera, mai degraba decat spectaculara.

Caiet de protocol in interpretarea W. H. Urban

Nume, Prenume Varsta Sex Data nasterii
Adresa Telefon Profesie
Educatie
Motivele referirii
Date medicale-neurologice-psihologice
Date socio-economice
Concluzii si apreciere rezumativa:
Tulburare mentala / afectiva:
0 -; 4 5 -; 9 +
11 - 16 ++
Leziune cerebrala organica:
0 -; 7 - sau +
8 - 14 ++
Recomandari
Examinator:
Data:
Analiza siluetelor:
Trasaturile capului
Silueta masculina Descriere Interpretare
Par
Ochi
Urechi
Nas
Gura
Barbie
Silueta feminina
Par
Ochi
Gene
Sprancene
Urechi
Nas
Gura
Barbie
Umeri, brate, maini, degete
Silueta masculina
Umeri
Brate
Maini
Degete
Silueta feminina
Umeri
Brate
Maini
Degete
Zone cu simbolistica sexuala
Silueta masculina
Perineu
Slit
Maiou (marimea)
Par (hasurare)
Picioare
Fese
Silueta feminina
Perineu
Sani
Fese
Par (hasurare)
Picioare
Trasaturi ale controlului
Silueta masculina
Piept
Mansete
Atitudine
Calitatea liniei
Gradul detalierii
Linia gatului
Silueta feminina
Piept
Mansete
Atitudine
Calitatea liniei
Gradul detalierii
Linia gatului

Lista de verificare a tulburarilor severe mentale sau emotionale:
Tulburari severe mentale / afective cerebrale organice
1. organe interne vizibile 1. capul disproportionat
2. silueta care se clatina 2. cap mult prea mare
3. organe genitale accentuate la silueta nuda 3. linii greoaie si simple
4. siluete dezumanizate 4. sinteza slaba
5. trasaturi animalice 5. absenta detaliilor, multe omisiuni
6. lipsa trasaturilor faciale 6. siluete mult prea mari
7. figuri sasii 7. exprimarea neputintei
8. degete in forma de gheare 8. rigiditatea abordarii
9. inconsecventa profilului facial 9. stereotipie
10. gura cascata, ranjita 10. schitarea greoaie a capului
11. siluete rigide, diagramatice 11. apasarea neobisnuita
12. gura crestata (buze subtiri) 12. incadrarea siluetelor cu linii suplimentare
13. hasurare puternica, patata 13. stersaturi neobisnuite
14. desene mici, golase 14. proportionalitate slaba
15. hasurarea excesiva a ochilor si urechilor
Total = Total =
Interpretare
0 -; 4 Nesemnificativ daca tabloul clinic nu sustine ipoteza 0 -; 7 Probabilitate mica de existenta a unei leziuni cerebrala
5 -; 9 Tulburare afectiva acuta 8 -; 14 Probabilitate mare de existenta a unei leziuni cerebrala
10 -; 16 Tulburare afectiva severa
Dinamica personalitatii

Examinator Data

Comportamentul subiectului in situatia de testare DAP:
Indicatie: examinatorul va incercui cuvintele care-l descriu cel mai bine pe subiect.
Aparenta Curatenie meticuloasa Medie Neingrijit
Ingrijire Curat, ingrijit Mediu Neingrijit
Postura Rigida Dreapta Medie Aplecata
Mers Energic Mediu Ezitant Stangaci
Strangere de mana F. puternica Puternica Ferma Moale
Reactia fata de examinator Prietenoasa Placuta Rezervata Rece
Abordare DAP Usoara Spontana Ezitanta Refuz
Energie Rapid Repede, usor Muncitor Incet
Raportul cu examinatorul Bun Mediu Rece Suspicios
Comportament Normal Aparte Bizar Autist
Anxietate manifesta Frunte umeda Palme umede Tremur
Dependenta de examinator Autonom Pasiv Cere ajutor
Reactia la DAP Dornic Interesat Negativ
Verbalizare Abundenta Medie Fara comentarii
Atitudine defensiva Simte DAP folositor Neutru Critic
Implicarea eului Serioasa Aparenta Neprovocat
Stersaturi Nici una Multe Putine
Atitudine fata de sine Supraapreciere Realista Subapreciere
Incredere in sine Sigur pe sine Unele dubii Oscilant
Limbaj Bun Mediu Defectuos
Nivel de inteligenta Alert Mediu Prost

Impresii privind desenele siluetelor DAP
Indicatie: examinatorul interpreteaza impresiile sale asupra figurilor DAP desenate de subiect. Interpretarea se face prin diferentiator semantic, pentru ambele siluete DAP, trecand in revista urmatoarele atribute polare:
Viguros-pasiv, deschis-inchis, prietenos-ostil, bine dispus-prost dispus, stralucitor-sters, chipes-urat, curat-murdar, regulat-schimonosit, natural-artificial, matur afectiv-imatur afectiv, adult-infantil, capabil-incapabil, masiv-mic, drept-inclinat, controlat-impulsiv, detaliat-grosier, perceptiv-orb, sofisticat-naiv, sensibil, insensibil, rational-visceral, euforic-disforic, consecvent in tratare-inconsecvent in tratare.
Tratarea Barbat - Femeie Barbat Femeie
Care sex este mai aproape de varsta subiectului
In care desen foloseste mai multa energie
Pentru care desen arata mai multa concentrare
Care desen este mai detaliat
Care desen este mai inalt
Care desen pare mai puternic
Care sex pare mai sanatos
Care este sexul dominant
Care sex arata mai multa miscare
Care sex arata mai multe probleme psihopatologice

Ipoteze interpretative
Indicatii:
1. Rezumati descoperirile majore ale DAP. Utilizati ipotezele sugerate in Catalogul interpretativ.
2. Integrati concluziile privind reactiile si raspunsurile subiectului la DAP.
3. Descrieti tratarea diferentiata a sexelor.

Completati rezumatul si concluziile din raportul interpretativ al DAP cu ideile de mai sus. Legati aceste descoperiri cu “motivele referirii”.


Raportul interpretativ final:

Nume, Prenume Varsta Sex Data nasterii
Adresa Telefon acasa
Ocupatia Tel. serviciu
Scoala (in curs) Educatie
Stare Civila Nr. copii Varsta
Referinte Adresa Telefon
Motivele referirii
Locul examinarii DAP Examinator Titlu

Rezumat si concluzii: observatii si descoperiri DAP
Recomandari
Examinator Data


Alte teste derivate din desenarea persoanei

TESTUL FAMILIEI

Testele Desenati o familie si Desenati o casa, un copac, o persoana, sunt considerate variatii ale temei fundamentale, a desenarii omului.



Testul desenarii familiei implica interpretari ale tuturor figurilor desenate dar si a amplasamentului acestora, a relatiei dintre erou, parinti si frati.
In context, testul HTP implica desenarea pe una, doua sau trei coli de hartie a unei case, a unui copac si a unui om. Casa simbolizeaza nivelul gratificarii dependentei, copacul natura relatiilor sale interpersonale sau sociale, iar Persoana desenata, subiectul. Este important sa se observe casa daca este "vie" , deci daca prezinta ferestre, usi, perdele, jaluzele, horn, fum iesind din horn, flori, animale, este atractiva etc.; sau daca este "moarta", desenul este steril, fara viata, fara caldura, fara urme de viata. Aceste aspecte sunt legate in interpretare de felul cum subiectul isi priveste dependenta sau ratificarea afectiva. In aceeasi masura, se analizeaza gradul in care pomul este "viu", deci plin de ramuri, colorat, puternic, mare, inflorit etc.; sau este "mort", fara flori, frunze, ramuri, fara viata.

Teoria
Testul desenului familiei a fost publicat de Louis Corman, sub denumirea "Testul desenului familiei in practica medico-pedagogica", cu 103 figuri in 1967.

Administrarea
Consemnul pentru copil este: "Deseneaza o familie", sau "Imagineaza-ti o familie si deseneaz-o". Se poate adauga, daca copilul nu intelege, "Deseneaza tot ce vrei; persoanele dintr-o familie, daca vrei, obiecte, animale".
Examinatorul va urmari incurajand daca apar inhibitii si observand comportamentul in proba.
Ancheta se desfasoara sub forma unei convorbiri care cuprinde urmatoarele faze:
- incurajarea copilului, indiferent de "valoarea" desenului; "este bine, mai descrie-mi aceasta familie pe care ai desenat-o. Unde sunt ei? Ce fac? Descrie-mi toate personajele incepand cu primele pe care le-ai desenat. Pentru fiecare se intreaba numele, rolul in familie, sexul, varsta.
- Se incearca sa se afle care sunt preferintele afective ale unora pentru ceilalti.
- Se pun 4 intrebari; "Care este cel mai simpatic dintre toti?", "Care este cel mai putin simpatic?", "Care este cel mai fericit?", "Care este cel mai putin fericit?" Pentru fiecare intrebare se adauga si un "De ce?". In final, este intrebat: "Tu pe cine preferi din toata familia?"
- Se mai pun intrebari circumstantiale precum: "Tata propune o plimbare cu masina, dar nu are loc pentru toti. Cine va ramane acasa?", "Copilul nu a fost cuminte. Cum va fi pedepsit?"
- Urmeaza etapa care implica identificarea, in care se intreaba: "Sa presupunem ca si tu faci parte din familie. Cine vei fi tu?" Daca copilul ezita, se poate adauga: "Ne jucam ca faci parte din aceasta familie, fii cine vrei tu". Daca copilul intra in joc, este intrebat de ce a facut alegerea avand in subsidiar ipoteza ca principiul placerii este cel care actioneaza in identificare.
Daca copilul si-a desenat propria familie desi este suficient sa i se ceara identificarea, poate fi continuata investigarea cu intrebarea: "Ce alt personaj ai dori sa fii dintre cei din familia ta?"
Se urmaresc reactiile afective in timpul probei. La terminarea desenului copilul este intrebat daca este multumit de desen. Apoi este intrebat cum ar face daca ar trebui sa mai deseneze inca o data.
In interpretare se compara datele din desen cu situatia reala a copilului in relatie cu membrii familiei sale.

Interpretare
Analiza se realizeaza in plan formal si in cel de continut. Elementele formale ale desenului sunt impartite in doua categorii: trasaturi izolate si structuri de ansamblu. Exista astfel trei nivele ale interpretarii standardizate de Corman: nivelul grafic, nivelul structurilor formale si nivelul continutului.
Analiza la nivel grafic se refera la: modul de desenare a liniilor, calitatea si forta acestora si la zona de plasare.
Analiza structurilor formale include gradul de perfectionare a desenului, structura formala a grupului de personaje cu interactiunea reciproca dintre acestea diferentiind intre tipul de personalitate rigid si cel senzorial.
Analiza la nivelul continutului introduce ipoteza diferentei dintre situatia in care copilul, renuntand la imaginatie si fantezie, ne prezinta propria sa familie prezentand in desen ordinea ierarhica a varstelor si importantei si situatia cand interventia factorilor interiori subiectivi il va conduce spre proiectarea in desen a dorintelor. Se cere in acest sens compararea intre realitatea familiei copilului si familia din desen, conform atitudinii generate de nivelul controlului si de prevalenta principiului placerii vs. principiul realitatii. Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectiva si al adaptarii la real, modul de functionare al mecanismelor de aparare in apararea fata de angoasa.
Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostica intervin:
• valorizarea prin atentie, care poate fi evidenta prin numarul de amanunte si expresivitatea personajului desenat, desenarea de la inceput, talia mai mare a figurii, detalii supraadaugate, rolul privilegiat relevat prin ancheta, identificarea copilului cu respectivul personaj;
• devalorizarea exprimata prin: talia mai mica a personajului, plasarea in planul ultim sau pe marginea paginii, distantarea de celelalte personaje sau mai jos, desenarea ei evident cu detalii importante lipsa sau cu mult mai multe detalii, prin schimbarea varstei sau estimari depreciative la ancheta, schimbarea numelui real in situatia cand celorlalte personaje li s-a pastrat numele si, in anumite cazuri, prin identificare explicita. Un mod extrem de exprimare a devalorizarii este bararea sau taierea personajului dupa ce a fost desenat;
• deplasarea, care poate interveni prin schimbarea sexului, varstei sau situatiei personajelor desenate (de exemplu, in cazul unei regresii, personajele pot fi reprezentate ca si copiii foarte mici sau bebe), sau sub forma unor personaje dubluri, respectiv personaje foarte asemanatoare ca varsta, sex, situatie reprezentand o tendinta a subiectului care nu se poate exprima direct. In unele situatii, personajul poate fi si un animal, travestiul reprezentand un maxim de cenzura. In general, cand apar animale in desen, fenomenul de regresie este evident;
• modul de exprimare a legaturilor afective prin distanta sau apropierea dintre personaje;
• analiza identificarii si a nivelului acesteia, constient sau inconstient, precum si a dinamicii conflictuale a personajelor.
Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile, reactiile agresive, reactiile depresive, precum si complexul oedipian. Testul exprima activitatea imaginativa a copilului in registrul ei constient, dar si in cel al fantazarii pasive. Autorul insista in acest sens asupra faptului ca psihologia relatiilor interpersonale nu poate fi inteleasa fara permanente referinte la cadrul conceptual psihanalitic.
In planul dezvoltarii psihice, testul poate, alaturi de celelalte tehnici de desen mentionate, studia maturizarea psihomotorie si intelectuala, precum si caracteristicile diferentiale dintre cele doua sexe.

TESTUL ARBORELUI

Istoric
In 1928, Emile Junker cere copiilor sa deseneze arbori si incearca prima data o interpretare empirica in cadrul efortului de a stabili instrumente pentru orientarea profesionala.
In 1934, Schliebe, studiaza exprimarea afectelor prin desene succesive de arbori. Subiectului i se cere sa deseneze un arbore oarecare, un arbore inghetat, un arbore vesel, un arbore apeland la ajutor, un arbore in suferinta si, in final un arbore mort.
In 1947, discipolul lui Goodenough, Buck, introduce ideea desenarii succesive a unei case, a unui pom si a unei persoane, testul HTP.
In 1949, elevetianul Carl Koch in urma unui studiu sistematic si statistic introduce Testul Arborelui, standardizat ca administrare, cotare si interpretare a indicilor . Studii ulterioare au facut obiectul unor interpretari a testului ca proba de dezvoltare a personalitatii si stadialitatii intelectuale la copil.
Testul a fost rapid adopat in Franta, unde Rene Stora aprofundeaza cercetarile lui Koch mai ales in ceea ce priveste aplicarea testului pentru copii, realizand un studiu comparativ, precum si norme de interpretare. DE asemenea, cercetatori si practicieni precum F. Dolto, A. Canard, R.Davido desfasoara studii cu privire la semnificatiile desenului arborelui la copii.

Teorie
C. Koch considera arborele ca arborele are o mare valoare simbolica. Studiul sau se refera la date din cultura diverselor popoare demonstrand ca simbolul arborelui este foarte vechi si raspandit in practic toate culturile omenirii. Arborele este purtatorul in principal a simbolului omului, in principal al verticalitatii, al cresterii si fecunditatii, al puterii si misterului. Desenarea unui arbore, va purta proiectia continuturilor inconstiente ale imaginii de sine, in toate dimensiunile ei, structurala - relatia dintre nivelele psihismului, dar si a gradului de organizare a acestor instante, a defenselor, a atitudinii in fata alteritatii, a vietii si mortii.

Descriere si administrare
Instructaj: "Desenati un arbore fructifer, cat de bine puteti. Puteti folosi intreaga pagina". Dupa terminarea desenului se poate cere: Desenati un alt arbore.
Material: foaie A4 si un creion HB sau B. Masa de lucru nu trebuie sa fie moale. O guma. Se va urmari procesul desenarii: de unde incepe sa deseneze, ce sterge, cum sterge, ce accentueaza, unde insista, unde trece cu vederea, unde liniile sunt nesigure, unde liniile sunt prea apasate, ce verbalizeaza si cum, ce exprima comportamentul nonverbal.
Diferente semnificative de aplicare apar in tehnica dezvoltata de Renée Stora . In administrarea autoarei se dau patru desene. Instructajul indica: Desenati un arbore fructifer, indiferent care, dar nu un brad. Pentru desenul II: Un alt arbore, indiferent care, dar nu un brad. Desenul III: Desenati un arbore din vis, din imaginatie, un arbore care nu exista in realitate. Desenul IV: Desenati un arbore, indiferent care, dar inchizand ochii.
Pentru Stora primul desen reprezinta reactia persoanei in fata mediului necunoscut, strain si efortul sau de autocontrol. Desenul II corespunde reactiei fata de o situatia psihologice cunoscute si exprima deci modul de adaptare la mediul sau obisnuit. Desenul III informeaza despre dorintele ramase nesatisfacute, dificultatile actuale ale persoanei. Desenul IV poate revela un traumatism sau un conflict acut al copilariei, ale carui consecinte au persistat pana in prezent.

Interpretare
Principii interpretative
Desenele comporta doua nivele de analiza. Un prim nivel, formal, centrat pe indici cu rol de semn, simptom. Specificitatea acestor indici se releva insa in planul analizei corelative, contextuale. Interpretarea nu se opreste la analiza formala, cere si analiza calitativa, contextuala si a simbolurilor aparute in desen.
Koch si discipolii sai aplica testul arborelui mai ales pe copii, realizeaza studii statistice pentru diferiti indici si tabele de frecventa pentru 58 de indici in functie de varsta subiectului.
R. Stora standardizeaza analiza formala a indicilor pe baza unei fise care coteaza 177 caracteristici grupate in 15 rubrici: 1. Libertatea fata de consemne, 2. Solul, 3. Radacinile, 4. Simetria, 5. Crucea, 6. Pozitia in pagina, 7. Forma coroanei, 8. Hasurari sau innegriri ale desenului sau partilor din desen, 9. Trunchiul, 10. Inaltimea totala, 11. Inaltimea coroanei, 12. Largimea coroanei, 13. Iesiri in afara paginii, 14. Trasaturi dominante, 15. Trasaturi suplimentare.
Stora indica semnificatii pentru fiecare dintre caracteristici precum si frecventa lor la copii, pe baza unor studii experimentate realizate pe varste intre 4 si 15 ani. Diferentiaza semnificatia pentru fiecare nivel de varsta si pentru cele doua sexe. Faptul ca aceste caracteristici par sa se organizeze in diferite tipuri de constelari saumodele ii permite autorului sa realizeze tipologii de "copii-problema", si a nivelelor de inteligenta si afectivitate. Stora publica tabele standardizate si profile de personalitate in functie de constelatiile de trasaturi pentru criterii precum varsta scolara, debutul scolaritatii, perioada de scolarizare si preadolescenta.
Ca regula fundamentala, analiza se poarta succesiv asupra urmatoarelor aspecte:
1. Plasamentul desenului in pagina.
Plasarea "normala" este cea centrala, cu o relativa deviere spre stanga care poate fi considerata normala; cam 15% de la baza, 15% de la marginea de sus a paginii. In interpretare, plasarea in partea stanga extrema a paginii indica orientarea predominanta spre propria persoana, spre dreapta extrema - orientarea spre exterior. Plasarea in josul paginii indica stare depresiva, in partea de sus, optimism, entuziasm.
2. Marimea desenului.
Desenul foarte mare indica entuziasm dar de tip compensatoriu, iar daca desenul este dezorganizat, necontrolat, indica tendinte de exteriorizare. Desenele mici indica o stima de sine scazuta, eu slab, depresie, sentimente de inadecvare.



3. Perspectiva.
Desenele schematice din cateva linii indica tendinta de a evita, posibil datorita lipsei de siguranta. Desenele incluse intr-un peisaj, deci carora li se adauga alte obiecte, fiinte in afara instructajului, indica in plus nevoia de sprijin, suport afectiv, dependenta subiectului de ceilalti, nesiguranta interioara.
4. Calitatile liniei.
Liniile puternice, negre sugereaza agresivitate; cele usoare, abia vizibile indica abandon, tendinta de a ceda, nesiguranta, eu slab. Liniile schitate indica in general anxietate (cu exceptia profesionistilor), de asemenea nesiguranta si timiditate. Liniile desenate fara grija, impulsiv, indica tendinte de exteriorizare lipsita de control indiferent de celelalte calitati mentionate pana acum; invers, liniile desenate ordonat, cu precizie, unde predomina controlul si grija indica aceasta capacitate de control a persoanei. O accentuare pe partea de mijloc a desenului sugereaza probleme legate de imaginea corporala, chiar teama de "dezmembrare". Simetria evidenta a desenului sugereaza dominanta logicului si controlului, dar cu cat aceasta simetrie este mai accentuata, cu atat putem vorbi de compulsivitate si rigiditate; invers, impulsivitatea sau lipsa totala de simetrie indica tendinte de exteriorizare necontrolata.
5. Tratarea diferentiata (exprimarea unei atentii relativ neobisnuite pentru unele parti ale desenului).
Omiterea unor parti importante ale figurii desenate poate fi considerata ca ne-accidentala si poate fi interpretata prin efortul subiectului de a face fata unei probleme interioare amenintatoare, presante, legate de semnificatia simbolica a acelei parti ceea ce se exprima prin evitarea constienta a acelei parti. Distorsiunile care apar, precum marimea exagerata a unei parti in raport cu celelalte, accentuari prin linii groase, punctarea foarte apasata, reluarea unora dintre parti, indica de asemenea un conflict interior legat de simbolismul partii distorsionate. Stergerea prea apasata a unei parti indica acelasi lucru. Umbrirea sugereaza de asemenea anxietate legata de parte de desen umbrita; umbrirea pana la innegrire indica nu numai anxietate ci si agresivitate legata de simbolismul partii respective.
6. Impresia generala pe care o face desenul.
Pentru a putea avea o impresie cu adevarat autentica, cel care interpreteaza isi poate pune intrebarea: Ce s-ar intampla daca brusc desenul ar fi viu? Va cadea datorita slabiciunii!? Exprima furie! Exprima tristete si abandon! Exprima forta vitala! Care ar fi impresia pe care o creeaza viu fiind?
Acest tip de analiza poate duce la ipoteze privind structura personalitatii, relatiile dintre diferitele nivele ale psihismului, autocontrolul, atitudinea prevalenta.
In continuare, interpretarea se va axa pe elementele componente ale copacului distingand intre un nivel stabil: scheletul copacului - radacini, trunchi, coroana si ramuri, si elementele de decorare: frunze, fructe, peisaj.

Radacinile, suporta proiectia situatiei inconstientului si sunt desenate mai ales de copii si in situatia unor tulburari nevrotice sau mentale, prezenta lor la adult fiind un indicator al tulburarilor afective (pana la regresie afectiva), si a unor probleme legate de reprezentarile originii.
Simbolic radacinile reprezinta originea, legatura cu pamantul. Copacul creste in doua directii -; ascendent si descendent; traieste in lumina si prin lumina dar traieste de asemenea in intunericul pamantului si prin pamant. Doua moduri de a fi intr-unul singur. Copacul este inradacinat in lumina si in pamant. Puterea luminii si a pamantului se intalnesc in copac. Ramurile coroanei, legatura cu spiritul, cerul, arata ca o radacina intoarsa invers, ca o renuntare la pamant. Radacina este un copac intors, subteran. Radacina este cea mai durabila parte a copacului. Copacul isi poate pierde ramurile, pot fi taiate, dar radacina este protejata de orice interventie artificiala.
Radacina se hraneste din pamant, se intinde in pamant; fara ea copacul nu s-ar sustine. Radacina este inchisa in pamant, este viata invizibila, este inchisa in pamantul care hraneste toti copacii; traieste in elementul comun -; pamantul -; inconstientul colectiv.
Radacina este simbolul pentru invizibil, inconstient, profunzime, ansamblul experientelor primitive.

Baza trunchiului este aproape de radacina si este de asemenea legata de aparitia pe lume, de momentul nasterii la suprafata pamantului, simbolic, de intrarea in viata.
Cu cat baza trunchiului se divide ca o radacina, cu atat exprima greutatea miscarii, nu greutatea omului mort care este intepenit, ci greutatea omului mort care traieste (nevroticii deseneaza radacina la fel de mare ca restul copacului).
Aparitia unor ierburi, neregularitati la baza trunchiului este considerata un indicator pentru traumatisme legate de momentul nasterii.
Linia solului, care separa aerul de pamant, este deseori linia care separa doua tipuri de existente -; nu numai constientul de inconstient, ci doua moduri de a fi, o viata dubla.

Trunchiul suporta reprezentarile eului stabil si a transformarilor de-a lungul vietii, devenirii proprii pana in momentul desenarii.
Trunchiul conduce ascendent de la baza spre varful copacului. In natura, aceasta forma se intalneste la pomii fructiferi, uneori la par, dar niciodata la mar. Marul este prototipul pomului fructifer, fiind cel mai frecvent desenat. In jumatatea nordica a Europei coniferul este forma de copac cea mai impregnata in copilarie; este mai usor de desenat si face o mai mare impresie -; bradul de Craciun. Fizic, coniferul apare inaintea pomului fructifer, in ciuda semnificatiei arhetipale atasate pomului fructifer din Paradis, la care Geneza se refera ca la Pomul Vietii si care nu este conifer, chiar daca etnografic se descopera aceasta. Coniferul are o inradacinare mai veche decat pomul fructifer in constiinta copilului (intr-o stare de constiinta precara, primitiva, in care predomina vitalitatea instinctului, aproape de inconstient, de pamant, de origine), chiar daca pomul cu fructele interzise exista ca arhetip in straturile profunde.
Din perspectiva incarcaturii simbolice alaturi de stereotipia desenarii bradului, retinem consemnul de a desena un pom fructifer - la Koch, un arbore, altul decat un conifer - la Stora.
Trunchiul reprezinta elementul median si mentine echilibrul intre partea stanga si cea dreapta, avand totodata functia de sustinere a coroanei; aceste functii confera trunchiului statutul de cel mai stabil element - trunchiul este centrul: element vertical, purtator, substantial, durabil, stabil, neperisabil.

Ramurile impreuna cu coroana exprima modul de organizare mentala, gradul de diferentiere la care a ajuns individul, dar si modalitatea de aparare sau atac fata de lumea exterioara, de mediu. Directiile centripete sau centrifuge ale ramurilor, bogatia sau saracia coroanei in corelatie cu gradul de coordonare si organizare sunt indici majori pentru coroana si radacini.
La pomul fructifer trunchiul se divide in ramurile coroanei. In coroana se organizeaza trunchiul; dar in cazul coniferului aceasta organizare lipseste; prin trunchi expresia primitiva, instinctuala si dominatia pulsionala ajunge spre zonele superioare, constiente. Realitatea este invadata de aceste forte primitive care nu sunt, decat in mica masura, transformate de catre intelect. Persoana care deseneaza conifer va fi, de aceea, relativ primitiva, robusta si putin diferentiata.
Coroana si in special extremitatile acesteia formeaza zona de contact cu mediul, de relatie reciproca interior-exterior, de asimilatie, de respiratie. Astfel prin expresia grafica a coroanei vom obtine informatii despre modul de relationare si gradul de insertie al subiectului in mediu.
Accesoriile reprezinta nevoile de reprezentare in contactul si interrelatia cu ceilalti. In acest sen, se pot analiza si interpreta desenarea frunzelor, a florilor si fructelor precum si nevoile de sprijin exprimate prin elementele de peisaj: animale, pasari, integrarea in natura etc.

Indexul lui Wittgenstein
Premisa teoretica consta in faptul ca inaltimea arborelui, respectiv distanta de la baza desenului la varful coroanei, contine istoria de viata a subiectului.
Inaltimea arborelui desenat (H), este calculata in milimetri, de la baza desenului pana in punctul sau cel mai de sus. Aceasta dimensiune se imparte la varsta desenatorului calculata in ani si luni (V). Acest raport numeric, H/V reprezinta indexul, x.
Se masoara din nou, inaltimea in mm, de la baza desenului pana la punctul cel mai de sus al zonei de pe trunchi unde apare scorbura, ciotul, intreruperea in desenul trunchiului (h). Aceasta dimensiune se va imparti la indice, rezultatul insemnand varsta la care s-a produs in viata subiectului o trauma, un eveniment distorsionant. Deci h/x = varsta traumatismului.
Cu ajutorul sau se pot decela pe desen anumite aspecte ale istoriei individuale, in parte uitate, dar care au lasat urme in psihismul subiectului.
Exemplu: subiect de 40 de ani, deseneaza un arbore de 120 mm: 120/40=3. Indexul este 3. Linia stanga a trunchiului este intrerupta la o distanta de 12,9 mm de la baza desenului. Aceasta distanta se imparte la index: 12,9/3=4,3.
4,3 inseamna 4 ani si 4 luni. La aceasta varsta subiectului ii murise mama (traumatism in domeniul feminin-matern).

Interpretare
Cadrul interpretativ general este constituit plecand de la schema grafica a lui Max Pulver conform caruia se disting semnificatii diferite ale diferitelor zone ale hartiei. Dispozitia arborelui, echilibrarea diferitelor parti, situarea predominanta intr-una sau alta dintre aceste zone, orienteaza spre ipoteze diferite privind maturitatea afectiva, relatia dintre interior si exterior, atitudinea dominanta etc.
Pornind de la aceste date, schema de interpretare Grünwald-Koch are urmatoarea configuratie:
• Pagina de hartie este virtual impartita in patru parti egale, corespondente simetriei liniilor de demarcatie ale unei cruci, verticala care desparte pagina in jumatatea ei dreapta si jumatatea ei stanga, si orizontala care desparte pagina in jumatatea de sus si jumatatea de jos.
• Partea stanga a paginii va suporta, - cu cat suntem mai departe de centru si mai aproape de margine proiectia aspectelor care tin de trecut, pasivitate, feminitate, dependenta de afectivitatea maternala, extraversie.
• Partea dreapta, reprezentari legate de activism, viitor, relatia cu autoritatea paternala, introversie.
• Partea superioara suporta reprezentari care tin de aspectele constiente, proiectia spirituala, relatia cu aspiratiile, cerul.
• Partea inferioara a paginii exprima inconstientul, relatia cu pamantul, cu originea.
• Partea stanga - sus este zona de proiectie a pasivitatii, spatiu "spectatorului vietii".
• Zona dreapta - sus, zona infruntarii active cu viata.
• Partea din dreapta jos, zona pulsiunilor, a trebuintelor si instinctelor, a "nostalgiei" pamantului.
• Simetric, zona stanga - jos, zona conflictelor legate de debut, regresie, fixatia la stadii primitive.
• Delimitand pagina de-a lungul a doua oblice, coltul din stanga sus poate fi simbolizat de aer, respectiv emergenta in afara, inspre vid, neant. Coltul din dreapta sus are ca simbol focul, ca punct suprem al aspiratiei, dar in acelasi timp sfarsitul, moartea.
• Coltul din stanga jos, are ca simbol apa, ca suport pentru reprezentarile legate de origine, nastere, debut. Coltul simetric, dreapta jos, are ca simbol pamantul, reprezentari legate de materie, infern, cadere, demonic.
Interpretari ale simbolului arborelui
Copacul este unul dintre cele mai puternice simboluri ale umanitatii: intrupeaza viata, punct de unire a trei taramuri (cer, pamant si apa), si o axa a lumii in jurul careia este organizata lumea . Adorarea copacului este raspandita in aproape toate partile lumii unde clima a fost favorabila cresterii copacului. Unele sensuri precum imortalitatea, longevitatea pentru conifere, regenerarea si renasterea pentru copacii care isi pierd frunzele semnifica nevoia omului de a se reasigura in legatura cu continua sa existenta. Pentru C. G. Jung, dependent de traditia diferitelor culturi, arborele este o expresie a arhetipurilor latente, mostenite . Simbolistica cuprinde virtualitatea interpretarilor atasate arborelui: dezvoltarea, cresterea din radacini ascunse, evolutia spre totalitate, intr-un singur cuvant sensul uman. Toate mitologiile deriva din fenomenele psihologiei primitive, de aici incarcatura cu continuturi interioare proiectate asupra obiectelor lumii. In simbolismul copacului putem analiza atat sensul de "copac al vietii" cat si pe cel simetric "copac al morti", dar si copacul ca "axa a lumii", care permite unificarea intre material si spiritual, intre pamant si cer, conditie a existentei umane, dar si savarsirea simbolica a uniunii mistice spirituale, nuptiae coelestes hierosgamos.
M. Eliade a realizat un studiu al mitologiilor si traditiilor culturale car




Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta