CAPITOLUL I.

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cautat mijloace ajutatoare ca sa vindece sau sa usureze suferintele si durerile lor. Au utilizat proprietatile terapeutice primare ale apei, luminii solare si ale miscarii. Cel mai probabil este ca aplicarea initiala a masajului a fost un gest instinctiv, rezultat prin experienta imediata a proprietatilor curative ale acestuia. Oamenii au observat ca gestul de netezire, frictionare si framantare ale diferitelor parti ale corpului uman poate aduce remedii pentru starile organismului, afectate de boala, lovite sau ranite. q7o1on
Se poate afirma deci ca masajul, ca disciplina curativa, a aparut intr-o maniera oarecum simultana la popoarele lumii, in paralel cu dezvoltarea celorlalte ramuri ale medicinii populare, si asta inca din vremea culturilor primitive.

CAPITOLUL II.

SCURT ISTORIC AL MASAJULUI

Din punct de vedere istoric, nu exista date precise care sa localizeze in timp exact aparitia masajului si a tehnicilor aferente acestuia. Exista afirmatii care sustin ca ar fi fost descoperit de chinezi dar si altele care spun ca ar fi fost inventat de greci sau de vreun alt popor, insa certitudinea originii aparitiei acestuia se pierde in negura timpurilor.
Practica masajului a evoluat in timp la aproape toate popoarele lumii. Cel mai vechi tratat cunoscut despre masaj este considerat manuscrisul „Kong-Fou” aparut in anul 3000 i.e.n. In anul 2500 i.e.n. apare lucrarea „Huoang-Ti Nei King Sou-Wen”, cel mai vechi tratat de medicina interna din lume, care constituie sursa tuturor lucrarilor de specialitate in domeniu.
In India in anul 1800 i.e.n., Ayurveda (medicina traditionala a plantelor) prezinta toate procedeele de masaj folosite de brahmani (neteziri, frictiuni, ciupituri, rasuciri), imreuna cu baia purificatoare si uleiurile aromate.
Egiptul antic, prin papirusurile, inscriptiile si picturile rupestre ramase, pastreaza marturii incontestabile ale practicii masajului in scopuri terapeutice.
Asiria, Persia, Babylon foloseau de asemenea masajul pentru vindecarea si recuperarea razboinicilor.
Evreii promovau in cartile de cult diferite tehnici de masaj si pastrarea igienei.
Gecia antica foloseste pentru prima oara in istorie masajul si automasajul in pregatirea fizica a sportivilor olimpici.
Hipocrat (460-377i.e.n), parintele medicinii, descrie efectele si influentele fiziologice ale masajului.
In imperiul roman, gimnastica sportiva si masajul vor cunoaste o mare inflorire prin migrarea grecilor catre Roma, impreuna cu arta lor. Practica masajului devine un mod de viata al celor puternici si bogati.
Tehnicile de masaj folosite de practicieni erau netezirile, frictiunile, framantatul, ciupiturile, presiunile, alaturi de folosirea pulberilor si uleiurilor aromate.
Tarile arabe, alaturi de lucrarile in domeniul stiintelor, pastreaza marturii precise despre practicarea masajului, hidroterapiei si dieteticii. Reprezentativa in acest sens este „Cartea legilor medicinei”, opera marelui medic si invatat Avicena.
Renasterea aduce o noua lumina asupra stiintelor si medicinii antichitatii. Hieronimus Mercurialis, in lucrarea „De arte gymnastica” (Venetia, 1596), demonstreaza importanta masajului, exercitiilor fizice si a bailor.
Anglia, Franta, Germania si Rusia, promoveaza noi idei despre aplicatiile masajului prin ganditori ca Jack, Fenelon, Hobbes, J.J.Rousseau, Hoffman
In Suedia, Pehr Henrik Ling (1776-1837), pune bazele stiintifice ale masajului si gimnasticii moderne. Ii urmeaza Gustaf Zander (1835-1920), inovator al unor aparate speciale pentru masajul mecanic.
Poporul roman a cunoscut si practicat masajul din cele mai vechi timpuri. Scopul era deopotriva de a obtine efecte curative si de a intretine sanatatea organismului. De asemenea, tot prin tehnici de masaj se cauta eliminarea oboselii. In satele si orasele de pe teritoriul tarii noastre, anumite metode empirice, traditionale de masaj s-au transmis si sunt aplicate chiar si in zilele noastre, alaturi de alte mijloace de ingrijire a bolnavilor.
Masajul medical a inceput sa se dezvolte in Romania incepand cu a doua jumatate a sec. XIX. Se pare ca primii medici care au introdus aceasta metoda in spitale au fost cei de ortopedie, chirurgii, traumatologii si reumatologii, mai tarziu sfera de aplicare extinzandu-se si in alte specialitati medicale.
Scoala romaneasca de masaj incepe sa se formeze cu adevarat in jurul anilor 1930, la Institutul de Educatie Fizica din Bucuresti, in cadrul catedrei de Gimnastica medicala. Aici avea sa predea studentilor, cu multa convingere si maiestrie, profesorul doctor Ioan Lascar.
In 1939, dr. Adrian Ionescu redacteaza lucrarea „Automasajul”, sub forma de curs pentru studentii A.N.E.F., apoi in 1940 lucrarea „Masajul”, ambele fiind considerate de o valoare inestimabila, fiind valabile si in zilele noastre.
In anii comunismului tehnicile de masaj nu au fost neglijate, dar a fost evitata considerarea lor ca terapie de sine statatoare, fiind aplicata mai degraba ca metoda complementara. Abia in anii ce au urmat caderii regimului comunist, in tara noastra masajul a cunoscut o implementare tot mai spectaculoasa, atat prin multele publicatii si scrieri de specialitate care au aparut pe piata, cat si prin cresterea numarului de terapeuti si al scolilor in care acestia s-au format ca adevarati specialisti.

CAPITOLUL III.

DEFINITII

Masajul este o prelucrare metodica a partilor moi ale organismului, manual sau instrumental, in scop fiziologic, curativ, profilactic, regenerativ, estetic sau sportiv.
Partile moi ale organismului asupra carora se actioneaza prin masaj sunt:
• Pielea si mucoasele;
• Tesutul conjunctiv;
• Muschii;
• Tendoanele si ligamentele
• Vasele si nervii;
• Organele profunde;
• Sangele si limfa;
• Elementele articulare.
Masajul se poate realiza manual sau cu aparate special concepute. In acest curs vom prezenta pe larg tehnicile manuale de masaj.

CAPITOLUL IV.

MASAJUL SI SCOPURILE SALE

Scopul masajului este deopotriva unul profilactic -; el reprezinta o metoda eficienta pentru prevenirea bolilor, prelungirea vietii si incetinirea proceselor de imbatranire -; cat si unul terapeutic -; este o metoda de tratament curativ a diferitelor afectiuni si dezechilibre patologice din organismul uman.
Scopul fiziologic al masajului consta in obtinerea unei functionari normale a aparatelor, organelor si sistemelor organismului.
S-a constat ca masajul :
? Imbunatateste circulatia sangelui si a limfei, care la nivelul celulei aduc nutrienti si oxigen, indepartand deseurile si toxinele;
? Determina modificari in structura sangelui, imbogatindu-l cu oxigen cu 10-15% mai mult;
? Ajuta la detensionarea muschilor contractati si ii poate stimula pe cei slabiti, flasci; poate intinde usor muschii si tesuturile, sustinand mentinerea elasticitatii lor;
? Mareste secretiile si excretiile corpului; s-a demonstrat ca masajul mareste producerea sucurilor gastrice, salivei si urinei, pe acest suport avand loc o eliminare marita de azot, fosfor anorganic si clorura de sodiu, ceea ce mareste rata metabolica;
? Echilibreaza sistemul nervos, calmandu-l sau stimulandu-l, in functie de nevoile individuale in acel moment;
? Influenteaza organele interne, prin stimularea directa sau indirecta a nervilor ce le alimenteaza, vasele de sange ale acestor organe dilatandu-se si permitand o alimentare marita cu sange
Cunoasterea efectelor fiziologice ale masajului face posibila o mai buna intelegere a beneficiilor asupra sanatatii si starii de bine a corpului. Ceea ce se produce in timpul unui masaj sub mainile terapeutului, are o influenta profunda pentru cei interesati de sanatate, de armonia propriului corp.

CAPITOLUL V.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA
ORGANISMULUI

5.1. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA PIELII
Pielea are un rol important in fiziologia umana, fiind un organ protector, excretor si de termoreglare, impreuna cu glandele sebacee, cu vasele sanguine si cu terminatiile nervoase. Activitatea acesteia influenteaza foarte multe dintre procesele vitale ale organismului uman.
Pielea este dotata cu un numar foarte mare de receptori, aflati intr-o stransa interactiune cu sistemul cerebral spinal si cel vegetativ; ea este cea care preia cele mai multe informatii legate de lumea exterioara si le transmite mai departe creierului pentru a fi prelucrate si filtrate prin procesul reflexogen.
Masajul are asupra pielii urmatoarele efecte:
? Elimina stratul de celule moarte ale epidermei, fapt ce inlesneste respiratia cutanata si ajuta la intensificarea proceselor de eliminare din organism a produselor de descompunere, prin glandele sebacee si sudoripare;
? Dilata vasele sanguine din piele, intensificand circulatia locala iar nutritia pielii si a glandelor ei sporeste; deasemeni, dilatarea vaselor produce cresterea temperaturii pielii, fenomen ce duce la dilatarea porilor si intensificarea schimburilor cu exteriorul;
? Actioneaza asupra intregului aparat nervos, prin terminatiile somatice si vegetative ale nervilor, influentand in mod reflex repartitia sangelui in organism;
? Mareste activitatea vitala a elementelor celulare din straturile profunde ale pielii, avand rolul ce mai important in functia de secretie interna, in formarea histaminei si a substantelor similare d.p.d.v. chimic, rezultate din descompunerea moleculei de albumina.
Dupa cum am aratat mai sus, pielea este primul organ al omului care primeste excitatiile produse prin diferitele actiuni ale masajului.

5.2. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA TESUTURILOR CONJUNCTIVE
Tesutul conjunctiv (sau de umplutura), are rolul de a face legatura dintre piele si celelalte tesuturi. Acest tesut indeplineste un mare numar de functii mecanice si fiziologice:
? Completeaza functia de protectie pe care o indeplineste pielea;
? Contribuie la functiile de sprijin si de deplasare in spatiu, prin raporturile pe care le are cu elementele aparatului locomotor;
? In acest tesut se ramifica o vasta retea vasculara si nervoasa;
? Au loc o serie de fenomene de natura hormonala de regenerare si protectie a tesuturilor;
? Aici se depoziteaza grasimea si alte rezerve necesare bunei functionari a organismului
Tesutul conjunctiv prezinta o suplete foarte mare, data de un numar important de fibre elastice ce intra in constitutia sa. Pierderea elasticitatii prin cicatrizare, fibrozare, sclerozare sau degenerare, scade considerabil rolul sau fiziologic si mecanic.
Se poate spune ca masajul intretine si reface elasticitatea sa, care favorizeaza miscarile corpului, dar dezvolta si tonusul si rezistenta elementelor care au rolul de a fixa si proteja tesuturile si organele. Activand circulatia sanguina, se stimuleaza schimburile nutritive locale si are loc un efect de intensificare a eliminarii reziduurilor metabolice. In mod normal, rezervele de grasime se depun in straturile de tesu conjunctiv subcutanat, fie uniform, fie mai mult in anumite regiuni ale corpului. In cazurile de obezitate, exercitiile fizice si masajul contribuie la resorbtia si scaderea acestor depozite din tesuturi.
Influentele cele mai importante ale masajului asupra tesutului conjunctiv sunt de natura reflexa, stimuland intregul organism.

5.3. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI MUSCULAR
Una din proprietatile fiziologice esentiale ale muschilor este aceea de a se contracta. Contractarea acestora este provocata de excitanti chimici, termici, mecanici si de alta natura. In grupa excitantilor mecanici intra si masajul. Masajul, ca actiune mecanica asupra muschiului, determina contractia acestuia si produce modificari complexe chiar la nivelul celulelor musculare:

? Intensifica procesele metabolice din muschi;
? Reface muschiul obosit prin cresterea schimburilor vasculare cu aport de substante nutritive proaspete si indepartarea reziduurilor;
? Regenereaza si stimuleaza muschii atrofiati, traumatizati sau paralizati;
? Combate depozitele patologice periarticulare.

5.4. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA ARTICULATIILOR SI TENDOANELOR
Datorita masajului, aparatul articular si ligamentar capata o mobilitate mai mare. Tulburarea mobilitatii normale poate avea loc in articulatiile coxo-femurale, ale umerilor si ale gleznelor. In aceste cazuri are loc o incretire a capsulelor articulare si o modificare a lichidului intra-articular. Toate acestea pot fi indepartate prin diverse tehnici specifice de masaj.

5.5. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI CIRCULATOR SI LIMFATIC
Se manifesta prin accelerarea scurgerii sangelui si a limfei, de la diferite organe spre inima.
? Intensificarea curentului sanguin si a celui limfatic produce micsorarea stazei si a exudatelor in regiunea articulatiilor, a cavitatii abdominale, etc., contribuind la resorbirea edemelor;
? Prin dilatarea moderata a vaselor periferice se usureaza activitatea aspiratoare a inimii;
? Prin masaj se favorizeaza cresterea numarului de globule rosii si de trombocite, avand efecte benefice asupra bolnavilor anemici.

5.6. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI RESPIRATOR
Influenta directa asupra cutiei toracice produce o inspiratie si o expiratie profunda. Legaturile fiziologice ale plamanilor cu sistemul nervos si cu celelalte organe sunt foarte numeroase. Pentru domeniul masajului insa, un interes deosebit il prezinta legaturile care au la baza actiuni nervoase reciproce de ordin reflex.

5.7. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI NERVOS
Se realizeaza prin actiunea pe care masajul o exercita asupra aparatului receptor si asupra terminatiilor senzitive ale sistemului nervos vegetativ din piele.
? Se produc efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos, marind reactivitatea nervilor prin manevre executate energic;
? Se produc efecte de relaxare, calmante, linistitoare prin manevre executate lent;
? Se creeaza stare de relaxare, deconectare, destindere sau de crestere a energiei;
? Se atenueaza intensitatea durerilor prin stimularea terminatiilor nervilor periferici.

5.8. INFLUENTA MASAJULUI ASUPRA METABOLISMULUI

Cea mai importanta influenta a masajului asupra metabolismului este eliminarea urinei in cantitati foarte mari, datorita actiunii mecanice directe asupra tesutului muscular sau indirecte, prin intermediul sistemului nervos.
In cazul combinarii masajului cu procedee termice (bai calde si fierbinti), procedee cu namol, se constata o crestere a eliminarii prin urina a fosfatilor, sulfatilor si acizilor organici, si in acelasi timp eliminarea prin transpiratie a excesului de bioxid de carbon. Aceeasi intensificare a metabolismului se poate observa si atunci cand exercitiile fizice sunt folosite impreuna cu masajul.

CAPITOLUL VI.

CONTRAINDICATIILE MASAJULUI

Utilizarea masajului fara a se tine seama de contraindicatii poate avea un efect daunator, chiar daca a fost corect executat. Schematic, contraindicatiile masajului se impart in: generale si partiale; definitive si temporare.
• Contraindicatia generala -; presupune interzicerea aplicarii oricarei tehnici de masaj;
• Contraindicatia partiala -; se refera fie la aplicarea manevrelor de masaj doar pe anumite zone ale corpului, fie doar la aplicarea anumitor manevre;
• Contraindicatia definitiva -; se hotaraste doar in cazul unor boli cronice grave incurabile, care s-ar putea inrautati prin masaj;
• Contraindicatile temporare -; intalnite frecvent -; sunt impuse de boli, tulburari sau leziuni usoare si trecatoare.
Cele mai frecvente contraindicatii sunt date de bolile de piele. Este foarte important de retinut ca masajul trebuie aplicat doar pe o piele perfect sanatoasa. Nu se va executa masaj celor care prezinta: eczeme, eruptii, plagi, arsuri sau alte manifestari patologice, care prin masaj s-ar putea extinde, agrava sau contamina. Nu se va aplica masajul pe regiuni ale pielii care acopera un proces inflamator profund (furuncule, abcese, flegmoane sau alte colectari purulente).
Masajul este contraindicat in toate starile patologice febrile, insotite de agitatie, oboseala acuta si debilitate intensa; in toate bolile infecto-contagioase; in inflamatia centrilor nervosi; in hemoragiile cerebrale recente.
Se interzice categoric masajul in bolile sau leziunile cu caracter hemoragic si atunci cand exista pericolul unor complicatii grave cum ar fi: bolile de cord si ale aparatului circulator -; miocardita, endocardita, infarctul miocardic si emboliile, hipertensiunea arteriala, flebite, anevrismele aortei, varice voluminoase si inflamate, ulcerul varicos, hemofilia, leucemia.a
Contraindicatiile masajului sunt prezente si in cazul bolilor acute ale plamanilor si pleurelor (pneumonii si pleurezii), tuberculoza pulmonara, dar mai ales in abcesele pulmonare si pleureziile purulente.
Masajul abdominal este interzis in inflamatiile acute si cronice de orice natura, in tulburarile digestive, in bolile acute ale organelor abdominale cu caracter hemoragic (ex.: ulcer), tumoral, inflamator (ex.: apendicita-peritonita). In orice forma de „abdomen acut”, masajul abdominal este cu desavarsire interzis.
Masajul este contraindicat cu desavarsire in cazul tumorilor canceroase dar si in unele boli psihice cu caracter excitant si confuzional, sau stare de ebrietate. Nu se face masaj mai devreme de 2-3 ore dupa servirea mesei, in timpul unei furtuni, dupa mese copioase. Ca regula generala, se recomanda ca in toate cazurile in care masajul ar putea produce efecte negative, sa aplicam principiul hipocratic „Primum Non Nocere!” („In primul rand sa nu faci rau”) si sa se renunte la masaj.

CAPITOLUL VII.

PRINCIPALELE FORME DE MASAJ

Principalele forme de masaj sunt: masajul manual si masajul mecanic.

7.1. MASAJUL MANUAL
Reprezinta forma cea mai eficienta de prelucrare a tesuturilor supuse acestui procedeu terapeutic, intrucat mana omului dispune de multiple posibilitati pentru adaptarea si perfectionarea miscarilor, ea se muleaza foarte bine pe segmentele masate, simtind perfect gradarea si dozarea manevrelor. Mana este o reala sursa de sanatate, ea oferind persoanelor epuizate, dezechilibrate sau carentate din punct de vedere energetic, un supliment de energie. Acest fenomen se reflecta intr-o stare buna de sanatate, intr-un psihic echilibrat si optimizarea activitatii energetice a receptorului. Astfel, masajul nu se rezuma a fi numai o simpla procedura terapeutica prin care sunt prelucrate anumite segmente si tesuturi. Din ce in ce mai convingator, el a devenit o tehnica prin intermediul careia se poate completa deficitul de energie sau uniformiza surplusul acesteia la nivelul zonelor asupra carora s-a actionat, pentru ca in final sa se realizeze echilibrarea energetica a intregului organism.

7.2. MASAJUL MECANIC

Acesta se realizeaza cu ajutorul unor dispozitive si mecanisme care cunosc astazi o mare varietate, dar care nu pot inlocui mana omului, a carei capacitate de a se adapta la sensibilitatea si particularitatile anatomice ale tesuturilor este inegalabila.

CAPITOLUL VIII.

CLASIFICAREA PROCEDURILOR
DE MASAJ

8.1. TEHNICILE DE BAZA ALE MASAJULUI
8.1.1. NETEZIREA (sau EFLEURAJUL)
Netezirea este cel mai raspandit procedeu de masaj. Ea actioneaza direct asupra pielii avand urmatoarele efecte:
• Curata pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;
• Imbunatateste functia glandelor sudoripare si sebacee;
• Mareste temperatura locala a pielii;
• Accelereaza circulatia sangelui si a limfei in vase;
• Influenteaza terminatiile periferice ale nervilor;
• Influenteaza sistemul nervos central.
Efectul ce mai important al netezirii este scurgerea mai puternica a limfei si a sangelui in vase.
Prin neteziri energice, circulatia sangelui si a limfei se intensifica. Acest lucru are o influenta majora asupra distribuirii sangelui in portiunile masate, si deci contribuie la inlaturarea manifestarilor de staza si edeme.
S-a constatat ca prin netezire de la periferie spre centru, circulatia sangelui si a limfei se amelioreaza si in vasele mai mari, nu numai in cele aflate imediat sub piele. In cursul masajului absorbtia lichidelor din tesutul celular subcutanat se accelereaza cu 16÷18%, si aceasta accelerare este direct proportionala cu durata netezirii.
Adresandu-se pielii, tesutului subcutanat si celui conjunctiv, executia acestei manevre cunoaste tehnici variate. Specialistii masajului practica efleurajul executat simultan sau alternativ, cu o mana sau cu ambele maini, folosind suprafata palmara sau dorsala a mainilor, cu degetele apropiate sau indepartate.
Miscarile descrise pot fi lungi sau scurte, in linie dreapta, serpuita, in zig-zag, dispuse transversal sau longitudinal, in cerc, elipsoidal sau cu „priza in bratara”, alunecand sacadat sau neintrerupt, in functie de particularitatile anatomice ale suprafetelor masate.
Pe suprafetele mici se recomanda efleurajul executat cu 1,2,3 sau toate degetele, sau numai cu fata palmara a policelor.
Segmentele cilindrice ale membrelor superioare si inferioare necesita netezirea executata in bratara, cuprinzand regiunile masate intre degetul mare si degetele opozante, inaintand sacadat cu pasi mici, dinspre extremitati.
Indicatii metodice generale: a) directia mainii maseurului este determinata totdeauna de directia anatomica a vaselor limfatice, deoarece scopul principal este de a realiza o mai buna scurgere a limfei; b) netezirea nu se face prea rapid, ci ritmic, linistit, pentru ca limfa circula incet prin vase; se face fara intreruperi, in asa fel incat sa ajunga pana la ganglionii limfatici cei mai apropiati; c) presiunea mainii care face masajul trebuie sa creasca progresiv pe prima jumatate a segmentului masat si sa scada apoi pe cea de-a doua jumatate; d) mainile maseurului nu trebuie sa se lipeasca de portiunea masata, ci dimpotriva, sa alunece usor si liber; e) orice masaj trebuie sa inceapa si sa se termine prin netezire, pentru a inlatura staza limfei si a contribui la scurgerea produselor metabolice in vase; f) in timpul unei sedinte de masaj nu trebuie in mod obligatoriu sa folosim toate felurile de neteziri. Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmarit, de configuratia portiunii de masat, cat si de timpul rezervat masajului; g) netezirea este de obicei considerata un masaj pregatitor in edeme si atunci cand partea masata a corpului este foarte dureroasa. In acest caz, in primele zile masajul se reduce exclusiv la neteziri concentrice circulare; h) in chirurgie si ortopedie, in traumatismele articulare, netezirile si frictiunile au un rol hotarator in masajul pregatitor.

8.1.2. FRICTIUNEA
Frictiunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.
Procedeele care alcatuiesc frictiunea se deosebesc de netezire prin aceea ca pielea impreuna cu tesuturile profunde se frictioneaza in diverse pozitii. Ele se efectueaza printr-o miscare de apasare si deplasare a tesuturilor moi pe planul osos, in limita elasticitatii proprii.
Frictiunile se executa cu o singura mana sau cu ambele maini, alternativ sau simultan, cu toata suprafata palmara sau numai cu suprafata palmara a degetelor, cu pumnul inchis sau semiinchis, in spirala cu radacina palmei. Frictiunile au ca efect intensificarea circulatiei locale si maresc absorbtia diferitelor produse patologice care se acumuleaza in piele sau sub piele.
Frictiunea este procedeu de baza terapeutic in urmatoarele situatii:
• traumatisme articulare;
• traumatisme sportive;
• transsudate si exudate vechi;
• pentru restabilirea mobilitatii normale a pielii;
• mareste supletea si elasticitatea tesuturilor;
• dureri in nevrite si nevralgii.
Indicatii metodice generale: a) in frictiune, directia mainii nu este determinata de directia vaselor limfatice, si poate fi executata si in sensul contrar circulatiei sangelui si a limfei; b) toate procedeele de frictiune se reduc la miscari rectilinii, in spirala sau circulare, la care participa in functie de necesitati o parte dintre degete sau toate; c) eficacitatea frictionarii articulatiilor se mareste daca frictiunea se face intr-o baie de apa fierbinte, asa cum o recomanda specialistii in domeniul masajului; d) frictiunile energice in punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelereaza circulatia locala si imbunatateste considerabil nutritia tesuturilor; e) frictiunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece impiedica in articulatii formarea diverselor exudate care determina in portiunea afecata procese inflamatorii de lunga durata; f) cu ajutorul frictiunilor, un masor cu experienta incepe sa cunoasca modificarile patologice care se produc in tesuturile profunde, mai ales in regiunea articulatiilor.

8.1.3. FRAMANTATUL

Framantatul este unul din procedeele de baza ale masajului cu ajutorul caruia se maseaza in principal masa musculara. In timpul acestui procedeu se trage de pe planul osos grupa musculara masata.
Framantatul are urmatoarele efecte:
• produce o marire vizibila a mobilitatii tendoanelor;
• fortifica muschii si ajuta la regenerarea tesutului muscular;
• activeaza circulatia limfei si a sangelui, imbunatatind schimburile nutritive si ajutand la eliminarea toxinelor rezultate in urma activitatii musculare;
• procedeele de framantare maresc puterea de contractie a muschilor, reprezentand astfel o gimnastica pasiva deosebit de importanta in cazul atrofierii muschilor.
Multi specialisti acorda importanta marita framantatului, afirmand ca „a masa inseamna a framanta”.
Tehnica framantatului variaza in functie de particularitatile anatomice si fiziologice ale suprafetelor pe care le masam. Astfel, pe regiunea spatelui, torace, brate, coapse este indicat un framantat in cuta, cand tesutul se strange intre degete si podul palmei, dupa care este ridicat si presat fara deplasarea mainii de pe piele si fara a scapa cuta, in aceeasi directi sau in sens invers, in zig-zag sau circular, pana se maseaza intreaga suprafata. Pe abdomen se poate aplica framantatul in cuta sau cel in val, cu conditia de a nu presa tesuturile in profunzime. Pe membre se aplica tehnica framantatului in cleste, in cuta sau in val.
Indicatii metodice generale: a) framantatul se face intotdeauna intr-un ritm lent; b) se vor evita smuciturile bruste, smulgerile, rasucirea muschiului, provocarea durerilor si nu se va sari de la o parte a corpului la alta; c) la framantarea fasciculelor musculare izolate, masajul se va incepe intotdeauna din portiunea de trecere a muschiului in tendon, deoarece produsele metabolismului si ale oboselii se aduna in cantitati mari in tecile tendoanelor. Tot aici sunt retinute timp indelungat produsele infectioase de orice natura.

8.1.4. TAPOTAMENTUL
Este o manevra principala care se adreseaza tesuturilor superficiale, celor profunde si terminatiilor nervoase. El se caracterizeaza prin aplicarea unor lovituri scurte si ritmice, executate superficial sau profund in functie de scopul urmarit. Tapotamentul poate fi executat cu pulpa sau cu fata palmara a degetelor, cu palmele, cu pumnii, cu antebratul sau cu mainile facute caus. Aceste lovituri se executa din caderea moale a mainilor si a degetelor.
Tapotamentul cunoaste mai multe variante, in functie de particularitatile anatomo-fiziologice ale suprafetelor pe care la masam:
• in nuiele;
• percutat;
• plescait;
• cu palma in caus;
• cu pumnul semiinchis;
• cu pumnul inchis.
Tapotamentul se executa cu ambele maini, usor departate intre ele, prin loviri care cad pe piele in ritm foarte viu.
Efectele tapotamentului sunt:
• ajuta la micsorarea si incetarea durerilor, cand gradul de excitatie al nervului este marit;
• favorizeaza un aflux puternic de sange spre regiunea masata, determinand astfel inbunatatirea nutritiei acelei regiuni;
• are efect vasodilatator la nivelul pielii si al tesutului conjunctiv;
• produce modificari favorabile ale tensiunii arteriale;
• influenteaza ritmul cardiac, rareste pulsul si corecteaza aritmia.

8.1.5. VIBRATIILE
Sunt miscari ritmice oscilatorii si presiuni continue executate cu o singura mana sau cu ambele maini, cu varful degetelor sau cu fata lor palmara, cu podul palmei, cu radacina mainii, cu toata palma, cu degetele intinse, cu pumnul deschis sau inchis si se aplica pe suprafata corpului cu un grad diferit de presiune.
Vibratiile au urmatoarele efecte:
• intensifica functionarea glandelor;
• calmeaza durerile in diferite afectiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);
• imbunatatesc capacitatea de efort;
• au efect calmant, relaxant;
• influenteaza organele si tesuturile profunde (stomac, ficat, inima, muschii, peretii abdominali si intestinali);
• influenteaza secretia majoritatii glandelor si organelor (stomac, glande salivare, glande sexuale, etc.).
Vibratiile care au o amplitudine si o intensitate mai mare decat vibratiile obisnuite se numesc trepidatii. Ele se aplica pe spate si torace, asociate cu miscarile respiratorii.
Scuturatul este tot o tehnica de baza a masajului care se aplica membrelor superioare si inferioare.
Daca nu sunt insotite de miscari trepidante, vibratiile se transforma in presiuni. Acest procedeu se executa cu varful degetelor unei singure maini. Procedeul se executa prin cateva presiuni scurte si rapide, aplicate asupra trunchiului nervos, sau asupra ramurilor care au un sprijin osos sau muscular. Scopul presiunii este de a inlatura durerea.
Indicatii metodice generale: a) vibratiile sunt unul dintre cele mai obositoare procedee pentru maseur si cer un antrenament sustinut din partea acestuia; b) pentru a obtine o executie satisfacatoare in vibratii, se va face urmatorul exercitiu: se aseaza varfurile degetelor pe o masa de marime mijlocie, care are in centru un pahar cu apa, si se executa miscari tremuratoare, vibratoare; daca degetele vibreaza bine, suprafata apei incepe si ea sa vibreze in centrul paharului, in caz contrar se misca toata suprafata apei, de la o margine la alta a paharului; c) bratul care efectueaza vibratiile trebuie sa fie putin flexat, iar muschii centurii scapulare nu se contracta puternic.