y5c18cy
Aptitudinea pedagogica reprezinta un ansamblu de calitati psihosociale, generale
si specifice, necesare pentru proiectarea activitatilor care au ca finalitate
formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii umane, activitati realizabile
in diferite medii institutionale, in conditii relevante la nivel de
produs (rezultatele obtinute, valorificate) si de proces (resursele interne angajate,
valorificate).
in psihologie, aptitudinea este abordabila din perspectiva raporturilor
sale cu capacitatea umana (savoir-faire). Ea este interpretata ca fiind: sinonima,
reala, in raport cu capcitatea umana; virtuala, potentiala in raport
cu capacitatea umana.
In literatura de specialitate anglo-saxona este avansat termenul de abilitate
"care, fara a face distinctie, incearca sa acopere notiunea de aptitudine
cu notiunea de capacitate". Aptitudinea devine un suport al capacitatii;
capacitatea reprezinta continutul obiectivat al aptitudinii ( Dictionnaire actuel
de l'education. , . ).
Functia aptitudinii angajeaza resursele intregului sistem psihic uman. Valorificarea
proceselor-activitatilor-insusirilor-conditiilor psihice, la niveluri de
performanta maxima "permite aprecierea acestora ca aptitudini generale sau
speciale". Pe de alta parte, "aptitudinea este cea care permite diferentierea
indivizilor, cu o educatie egala, priviti din punctul de vedere al randamentului"
( Dictionnaire de la psychologie, , .).
Functia generala a aptitudinii pedagogice depaseste sfera actiunii didactice,
angajand toate resursele educative ale activitatii umane, valorificabile
la nivel de: continut: intelectual-moral-tehnologic-estetic-fizic; forma: formala-nonformala-infor-mala;
cercetare: fundamentala, orientativa, aplicativa; management educational/con-ducere
globala-optima-strategica a sistemului si a procesului de invatamant.
Functia specifica a aptitudinii pedagogice angajeaza insusirile fizice,
psihice si sociale ale "actorilor educatiei" care asigura reusita in
activitatea didactica proiectata si realizata la nivelul procesului de invatamant.
Aceasta functie directioneaza resursele invatarii, orientate la nivel de
activitate cu finalitate adaptativa, care confera "procesului instructiv-educativ
calitatea de cel mai important factor de formare si dezvoltare a aptitudinilor
elevilor" (Mitrofan, Nicolae, , .).
Structura aptitudinii pedagogice sintetizeaza "un complex de insusiri
psihosociale" care asigura competenta subiectului educatiei in actiunea
de formare-dezvoltare permanenta a obiectului educatiei (prescolar, elev, student
etc). In cadrul acestei structuri determinanta este capacitatea de comunicare
pedagogica a educatorului. Ea sustine valorificarea si integrarea adecvata a tuturor
trasaturilor aptitudinale realizabile efectiv la nivel de:
- capacitate de a cunoaste si de a intelege obiectul educatiei (elevul etc);
- capacitate de stimulare a creativitatii necesare pentru adaptarea la conditiile
noi care apar continuu pe parcursul desfasurarii actiunii educationale/didactice.
- capacitate de organizare manageriala a activitatii la nivel de proiectare-desfasu-rare-evaluare-autoperfectionare,
prin elaborarea circuitelor de conexiune inversa.
Teoriile psihologice moderne evidentiaza linia de continuitate existenta intre
aptitudinea pedagogica si competenta profesorului, in calitatea sa de principal
subiect al educatiei ( Dragu, Anca, ). Personalitatea sa angajeaza trei categorii
de capacitati operationale:
- capacitatea raportarii la realitatea educationala cu mijloace specifice inteligentei
generale;
- capacitatea cunoasterii si abordarii elevului simultan ca realitate, intelectuala
-afectiva - motivationala - volitiva - caracteriala;
- capacitatea transmiterii informatiei stiintifice la niveluri de intelegere
si de aplicatie valorificabile in sens prioritar formativ.
Aceste capacitati operationale asigura valorificarea structurii instrumentale
a aptitudinii pedagogice, bazata pe: dispozitia naturala potentiala, diferenta
individuala realizata, eficienta demonstrata in actiune ( Dictionnaire
actuel de l'education, , . ).
Structura functionala a aptitudinii pedagogice, dezvoltata in jurul capacitatii
de comunicare pedagogica eficienta, coreleaza patru tipuri de competente generale:
- competenta politica, demonstrata prin receptarea si angajarea corecta a responsabilitatilor
directe si indirecte transmise de la nivelul finalitatilor macrostructurale
(i-deal pedagogic - scopuri pedagogice);
- competenta psihologica, demonstrata prin receptarea si angajarea corecta a
responsabilitatilor, directe si indirecte, transmise de la nivelul finalitatilor
microstructu-rale (obiective pedagogice generale si specifice, operationalizabile
in sensul individualizarii depline a activitatii de instruire;
- competenta stiintifica, demonstrata prin calitatea proiectelor elaborate la
linia de continuitate dintre cercetarea fundamentala-orientata-aplicata;
- competenta sociala, dependenta prin resursele de adaptare ale "actorilor
educatiei" la cerintele comunitatii educative nationale, teritoriale, locale,
aflate in permanenta miscare.
Evolupa aptitudinii pedagogice depinde de un ansamblu de imprejurari analizabile
cu ajutorul unui model cu valoare metodologica ridicata. Un asemenea model este
activat in literatura de specialitate prin "teoria factorului prim"
care vizeaza capacitatea definitorie pentru structura functionala a aptitudinii
pedagogice.
Evolutia aptitudinii pedagogice depinde astfel de calitatea capacitatii de comunicare
pedagogica a profesorului dar si de capacitatea sa de conduita empatica efectiva
care stimuleaza capacitatea de motivare sociala interna a tuturor "actorilor
educatiei".
Aptitudinea pedagogica angajeaza un tip de comunicare formativa care evidentiaza
calitatile profesorului raportabile la trei criterii de apreciere globala:
- frecventa unui comportament creativ, adaptabil la schimbarile inovatoare declansate
la nivel de sistem si de proces;
- evantaiul situatiilor pedagogice bazate pe aplicarea structurii de functionare
a actiunii educationale/didactice, in termeni de autoreglare continua;
- intensitatea reactiei pedagogice eficiente in conditiile unui camp
psihosocial deschis, care influenteaza conduita "actorilor educatiei".
Capacitatea de comunicarea formativa reprezinta actualizarea permanenta a aptitudinii
pedagogice. Ea reflecta cerintele unei noi paradigme de proiectare a actiunii
educationale, paradigma curriculara care pune accent pe obiectivele psihologice
(cognitive-afective-psihomotorii), in contextul realizarii unei corespondente
optime intre acestea si continutul si metodologia activitatii de predare-invatare-evaluare.
Ea incurajeaza creativitatea profesorului dar si restructurarea procesului
de formare initiala si continua a cadrelor didactice la toate nivelurile sistemului
de invatamant. Aceasta presupune cresterea rolului programelor de
pregatire pedagogica, psihologica si metodica a profesorilor de toate specialitatile,
programe institutionalizate la nivel universitar si postuniversitar.
Dimensiunea practica a aptitudinii pedagogice evidentiaza tripla ipostaza a
profesorului, realizabila pe tot parcursul carierei sale socioprofesionale,
pe baza valorificarii unor calitati complementare.
Ipostaza de profesor de specialitate (limba romana, matematica, fizica,
biologie, filosofie etc.) vizeaza un anumit tip de aptitudine didactica, bazata
pe valorificarea capacitatii de proiectare-realizare-evaluare a cunostintelor,
deprinderilor, strategiilor si atitudinilor necesare in activitatea de
invatare, organizata conform obiectivelor specifice disciplinei scolare/universitare
respective.
Ipostaza de profesor-diriginte vizeaza un anumit tip de aptitudine educativa,
bazata pe valorificarea capacitatii de formare a convingerilor morale, de transformare
a acestora in obisnuinte si atitudini integrate la nivel de actiune morala,
angajata in dezvoltarea globala (intelectuala-tehnologica-estetica-fizica)
a personalitatii elevilor, in mod individual si in contextul comunitatii
educationale locale, al scolii, clasei, grupei, microgrupului.
Ipostaza de profesor-consilier, profesor-metodist, profesor-director, profesor-inspector
scolar vizeaza un anumit tip de aptitudine pedagogica manageriala, bazata pe
valorificarea capacitatii de conducere a scolii exercitata la nivel de sistem
si de proces pe baza unor actiuni de informare-evaluare-decizie, realizate in
sens global, optim, strategic.
Aptitudinea pedagogica sintetizeaza ansamblul acestor capacitati angajate in
"clasele de situatii educative" care solicita profesorului rezolvarea
problemelor specifice activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii elevului
( Dictionnaire encyclo-pedique de l'education et de laformation, , .).
