u3o19or
Administratia scolara reprezinta activitatea de conducere executiva a sistemului de invatamant, realizata in mod planificat, pe baza legislatiei in vigoare aplicabila pen tru gestiunea corespunzatoare a resurselor pedagogice existente la nivel central, teritorial si local.
Sarcinile specifice administratiei scolare vizeaza astfel organizarea si valorificarea urmatoarelor categorii de resurse pedagogice:
- resurse didactico-materiale ale institutiei scolare (spatiul si timpul scolar, mijloacele de invatamant, arhitectura scolara etc.)
- resurse umane ale institutiei (cadrele didactice, elevii etc.) si ale comunitatii e-ducative locale ( raporturile cu parintii, cu alti agenti sociali etc.)
- resurse financiare, provenite prin distribuirea bugetului central, teritorial si local si prin antrenarea altor surse, interne si externe, de suplimentare si de ajustare a fondurilor necesare;
- resurse informationale, preluate din legi, hotarari, ordine, dispozitii, regulamente, norme, instructiuni, previziuni, statistici etc.
Evolutia activitatii de administratie reflecta mutatiile istorice inregistrate in conceptia despre gestiunea resurselor ( De Lansheere. Viviane. 1992. pag. 704-711).
Administratia traditionala, dezvoltata in secolul XIX, presupune o gestiune artizanala, bazata pe aplicarea integrala si "servila" a unor reguli care sunt mai mult implicite decat explicite.
Administratia industriala, dezvoltata la inceputul secolului XX, presupune o gestiune a Intreprinderii cu o anumita baza stiintifica de organizare care urmareste cresterea randamentului in munca, realizarea sarcinilor de productie in etape precise, transformarea omului dintr-un simplu executant intr-un "om-masina".
Administratia umanista, dezvoltata pe fondul elanului democratic al anilor 1930, presupune o gestiune a muncii care angajeaza participarea omului la alegerea obiectivelor si a mijloacelor tehnice adecvate, o transformare a sa dintr-un executant intr-un initiator.

Administratia de tip structuralist, dezvoltata in anii 1950. presupune o gestiune a sistemului bazata pe: definirea operationala a problemelor - elaborarea solutiilor ipotetice - aplicarea solutiilor ipotetice - realizarea actiunilor necesare pentru rezolvarea problemelor - evaluarea rezultatelor.
Acest tip de administratie, desi marcheaza un progres tehnologic evident, are tendinta de "a gira mai mult ceea ce exista decat ceea ce ar trebui sa existe" (idem, pag.707).
Administratia realizata in sistem deschis, dezvoltata dupa 1960-1970, presupune gestiunea competentelor afirmate individual si in retea in conditii specifice intreprinderilor complexe de tip postindustrial. in acest context decizia se bazeaza nu numai pe rezultatele factuale ale executantilor ci si pe calitatile creative ale initiatorilor (capacitate de comunicare-organizare-flexibilizare-activare in echipa) valabile in conditii de descentralizare si de autonomie functionala.
Specificul administratiei scolare, in conditiile societatii postindustriale. de tip informational, evidentiaza tendinta transformarii organismelor de conducere executiva in servicii de conducere manageriala, care implica abordarea globala-optima-strategica a problemelor educatiei. Ele asigura caile de actiune necesare pentru comanda si executia corecta a sarcinilor in termeni de autoritate politica si de responsabilitate juridica, revelatori la nivelul functionarii organizatiei scolare in ansamblul sau ( Dic-tionnaire encyclopedique de l'education et de laformation, 1994. pag.37-39).
Acest proces marcheaza saltul de la gestiunea administrativa a resurselor educatiei la gestiunea pedagogica a intregii activitati de formare-dez\'oltare a personalitatii umane la nivelul unei organizatii scolare, care solicita conducatorului (profesor-inspector scolar, profesor-director, profesor-metodist, profesor-consilier etc.) calitati noi, speciale, de animator, formator, inovator etc.
Factorii de conducere implicati in administrarea educatiei sunt angajati astfel nu numai in cunoasterea si aplicarea "textelor legislative oficiale", ci si in gestionarea pedagogica a sistemului de invatamant care presupune:
- stimularea metodologica a echipei didactice, individual si in grup, "pentru a constientiza propriile sale necesitati" ( Dictionnaire encyclopedique de l'education etde la formaiion, 1994, pag.64);
- rationalizarea sociala a raporturilor existente intre costurile si beneficiile educatiei;
- valorificarea prioritara a resurselor umane existente la nivelul institutiei scolare si la nivelul comunitatii educationale locale;
- reglarea-autoreglarea permanenta a activitatii prin actiuni de perfectionare si de cercetare pedagogica/didactica;
- asumarea rolului de agent al dezvoltarii si al inovarii organizatiei scolare la nivel de sistem si de proces.
Aceasta evolutie impune operationalizarea "unui vocabular specializat in administratia scolara" care permite analiza raporturilor dintre:
- cost si beneficii, cheltuieli si eficacitate;
- nevoile educative fundamentale - nevoile educative speciale;
- mecanismele manageriale de centralizare-descentralizare;
- structurile de conducere bazate pe autoritate formala-nonformala;
- actiunile manageriale de informare-evaluare-decizie ( Valerien, Jean, 1991, pag. 199-209).
- Conducerea scolii.