Cap I. Introducere Intre magie si medicina: SAREA Intr-un basm romanesc, o fata de imparat ii spune tatalui ei ca-l iubeste ca "sarea-n bucate". O declaratie ciudata in aparenta, dar care ascunde un adevar, pe care medicina populara il stie demult: sarea este un element esential al vietii.

Cu conditia sa fie neaparat naturala si sa nu fie folosita in exces Ca mancarea n-are nici un gust fara ea se stie. Dar ca sarea este si un medicament redutabil mai stie azi cineva? Cu toate astea, nelipsita sare-n bucate este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, cuprins in celebre tratate medicale ale Antichitatii, intens studiat apoi de alchimistii Evului Mediu, apreciat in medicina populara ca leac de capatai. Toate astea pana la inceputul veacului al XX-lea, cand trufia medicamentelor atoatevindecatoare au impins-o in uitare.

Cine sa creada astazi ca praful acesta alb, superprocesat, combinat cu antiaglomeranti, numit "sare de masa" are proprietati vindecatoare? Nici n-are! Vindecatoare cu adevarat este doar sarea naturala, sub forma de cristale mari, care erau macinate inainte vreme in casa. O sare care contine mai mult de 80 de substante minerale, pe langa clorura de sodiu, si care avea o multime de proprietati terapeutice. Un vechi tratat medical chinez (Peg-Tzao-Kan-Mu), scris cu 2700 de ani inainte de Hristos, mentiona nu mai putin de 40 de tipuri de sare, fiecare cu indicatiile sale, cu modul de administrare si cu efectele sale specifice.

Ei bine, taranii romani merita sa figureze in cartea recordurilor. In medicina noastra populara sunt mentionate peste o suta de utilizari terapeutice si, mai ales, magice ale sarii, care era considerata un adevarat panaceu impotriva spiritelor rele si a impregnarilor malefice ale obiectelor, locurilor sau fiintelor. Provenienta Sapaturile arheologice au scos la iveala vase de lut smaltuite sau pahare de lut, poroase, nesmaltuite, datand din Epoca Bronzului si care se presupune ca erau utilizate pentru concentrarea sarii prin fierbere.


Astfel de pahare, denumite "briquetage" au fost identificate in Europa in special pe coasta atlantica in Franta, in Belgia, in Marea Britanie, pe coasta caucaziana a Marii Negre, in Germania si Austria precum si in America de Sud (precolumbiana). In Evul Mediu (secolele XIII - XV), in Europa, cele mai importante locuri pentru productia de sare solara au fost in nordul Marii Negre, Cipru, Creta, Cagliari, Ibiza, coasta de sud si sud - vest a Spaniei, coasta portugheza si coasta de vest a Frantei. Deoarece energia provenita din radiatiile solare nu era disponibila decat o perioada scurta de timp , in alte tari precum Japonia, nordul Frantei si Marii Britanii s-au utilizat alte metode de obtinere a sarii.

Nisipul plajelor era inundat din abundenta cu apa de mare si apoi uscat la soare pe timp de vara pentru concentrarea continutului de sare. Ulterior sarea era extrasa cu apa de rau sau chiar apa de mare iar saramura astfel obtinuta era concentrata prin fierbere. O alta sursa pentru productia de sare se regaseste in izvoarele de apa sarata (brine), sursa exploatata inca din Epoca Bronzului.

De exemplu in secolul XX, in Mauritania, sarea era inca obtinuta din astfel de brine prin evaporarea apei sub actiunea radiatiei luminoase. Apele izvoarelor sarate erau captate in gropi sapate in pamant, cu o adancime de 0.3 m si o suprafata de circa 0.

5 m2. Dupa evaporarea apei se obtineau bolovani de pamant cenusiu, cu gust sarat. O astfel de sare, nerafinata a fost transportata multi ani cu caravanele de camile pentru a fi vanduta in pietele stabilite in aria de sud a Saharei.

In Evul Mediu, in Europa brinele erau folosite la inundarea nisipurilor care apoi erau spalate iar saramura obtinuta concentrata prin fierbere. In aceasta perioada cantitatea si calitatea sari erau considerabil influentate de dezvoltarea tehnologica. Sarea a fost obtinuta si prin extractie din minele de sare.

Principalele centre europene de extractie a sarii in aceasta perioada s-au aflat in Spania, Marea Britanie, Franta, Germania, Polonia, Rusia. Productia, comertul si transportul cu sare devenind o afacere profitabila, a determinat autoritatile sa impuna restrictii in exploatarea terenurilor bogate in zacaminte de minerale, metale, carbune. Din secolul XI in multe tari regaliste europene exploatarea unor astfel de terenuri se realiza numai cu acordul regelui care putea oferi dreptul de exploatare ca "feuda", il putea vinde sau inchiria.

In astfel de conditii, factorii de productie a sarii au ajuns in posesia unor persoane puternice (nobilimea, regele) sau a unor institutii (biserici, manastiri) care au instaurat monopoluri si au dictat pretul la sare diminuand exploatarea acestui produs. Au aparut astfel si taxele impuse de autoritati pentru consumul si in special pentru comertul cu sare. Astfel de taxe, au fost resimtite cel mai puternic in Franta medievala, cunoscute sub denumirea de "la gabelle".

In afara rascoalelor provocate aceasta taxa a dat nastere expresiei "vive le Roy sans la gabelle" ramasa celebra pana in secolul XVIII (aproape 500 ani). Razboiul de 100 ani dintre Anglia si Franta a fost in mare parte finantat din taxele impuse activitatilor comerciale cu sare. Dintre aspectele negative legate de utilizarea sarii se poate aminti distrugerea agriculturii cartagineze de catre soldatii romani care au aruncat sare peste toate terenurile agricole ale noii zone cucerite.

In Evul Mediu a existat ca metoda de pedepsire distrugerea proprietatilor vinovatului prin "tratarea" cu sare sau saramura. In ciuda multor actiuni locale de razvratire intre posesorii dreptului de a exploata sarea, in decursul vremurilor a existat un singur razboi declansat de dreptul de proprietate asupra unui teren bogat in multe zacaminte de saruri. Razboiul, cunoscut sub denumirea de Razboiul Saltpetrului de Chile, a avut loc intre Bolivia si Peru in 1879 - 1883, cand Chile a castigat in cea mai mare parte Atacama Altiplano si Bolivia a pierdut accesul la Pacific.

In zilele de azi sarea are mult mai multe aplicatii decat la inceputuri. La origine a fost folosita ca si aditiv alimentar sau condiment, dar datorita efectelor sale de conservant (de ex. actiunea biocida asupra microbilor), ulterior a fost utilizata atat in alimentatie cat si pentru a conserva hrana (carne, sunca, conserve de carne, salam, peste, oua, varza acra, muraturi, masline, cereale insilozate, piele).

Sarea s-a utilizat in productia de sapunuri, in tabacarie, in rafinarea metalelor nobile. Produsele secundare de la obtinerea sarii, respectiv sulfatul de calciu, sulfatul de magneziu (sarea amara), sulfatul de sodiu (sarea Glauber), clorura de magneziu, carbonatul de calciu au avut o importanta economica pana in secolul XIX cand inca se mai utilizau pentru fertilizarea terenurilor. In ultimul timp s-a dezvoltat industria clorosodica in care principala materie prima o constituie sarea, obtinandu-se hidroxid de sodiu, clor gaz, acid clorhidric, carbonat de sodiu.

In medicina sarea este folosita in solutia Ringer si baile medicinale, in laboratoare este utilizata la regenerarea rasinilor schimbatoare de ioni, este utilizata in amestecurile de racire in combinatie cu gheata iar pe timp de iarna la indepartarea ghetii de pe sosele. Cuvantul sare, in multe din limbile europene este derivat din cuvantul indo-european sal(d) care defineste un material crud, nerafinat, gri-murdar. Ulterior acest cuvant s-a dezvoltat in sal (salis) in latina, sal in spaniola si portugheza, sel in franceza, sale in italiana, sealt in anglosaxona, salt in engleza, daneza, suedeza, salz in germana, sol in rusa, hals (halos) in greaca si al in armeana.

Cuvantul sare se regaseste in denumirea multor localitati sau rauri in intreaga Europa: Saltcoats (Scotia), Salzburg, Salzkotten, Hallein, Hall, Heilbronn (Germania, Austria, Elvetia), Salins (Franta), Salinas (Spania). In multe tari ale lumii, in vocabularul oricarui om exista un cuvant foarte apreciat, derivat de la sare si care se cheama salariu (latina - salarium), care la origine a insemnat o plata suplimentara data soldatilor romani pentru a cumpara sare. Alchimistii utilizau 28 de simboluri diferite pentru rocile de sare si cel putin alte 29 pentru sarea preparata, fara insa sa cunoasca formula chimica a sarii.

Identificau sarea dupa aspect (culoare, cristale), gust si modul de obtinere. Chimistii au definit sarea ca un compus anorganic format dintr-un metal si un ion nemetalic. Ulterior in aceasta definitie au fost incluse si sarurile formate cu anioni organici.

O alta definitie, considerata mai aproape de realitate arata ca sarea este produsul de reactie dintre un acid si o baza. Multe religii considera sarea un element pozitiv. In Roma antica, painea si sarea erau considerate esentiale pentru a asigura traiul decent al locuitorilor orasului.

In centrul si estul Europei se mai pastreaza si astazi obiceiul de a intampina oaspetii de seama cu paine si sare . In Egiptul antic, in Grecia si in Imperiul Roman sarea era adusa drept ofranda zeilor. Religia crestina a acordat, la inceputul ei, mai multa importanta sarii comparativ cu zilele de azi.

Iisus s-a adresat apostolilor folosind cuvintele Voi Sunteti Sarea Pamantului (Matei 5:13). Scriitorul roman Plinius cel Batran a introdus fraza "cum grano salis", ceea ce ar insemna "cu un graunte de sare", utilizata in sensul ironic "adevarul nu se spune cuvant cu cuvant". Sarea se intalneste in multe aspecte ale vietii umane pentru ca este esenta ei.

Cap.II : Intrebari si raspunsuri Sarea afecteaza greutatea? Sarea de bucatarie (clorura de sodiu) nu are nici o valoare energetica si deci nu cauzeaza nici slabire si nici ingrasare corporala. Consumul excesiv de sare poate provoca o crestere temporara in greutate, in sensul retentei hidrice.

Dimpotriva, consumul scazut de sare poate conduce la o pierdere ponderala datorata cresterii diurezei in absenta mineralelor din sare. Exista o serie de diete drastice care se bazeaza pe alimente care contin foarte putina sare si pierderea in greutate rezultata este cauzata practic de eliminarea excesiva a apei iar dupa ce se va reveni la alimentatia normala se va recastiga imediat aceasta "pierdere". In acelasi timp nu se poate spune despre sare ca nu are nici un impact pe termen lung asupra greutatii.

De fapt, dietele bogate in sare afecteaza si presiunea sangelui, care la randul ei este asociata cu supraponderabilitatea. Acest lucru se explica prin faptul ca alimentele bogate in sare sunt si foarte incarcate caloric, au un continut mnim de fibre si sunt foarte procesate. Si invers, o dieta hiposalina va consta in general, din alimente sanatoase, hipocalorice si sunt asociate cu scaderea ponderala.

Sare sau sodiu? In general, adaugam sare de bucatarie la gatit si in farfurie pentru a imbunatati gustul alimentelor. Producatorii din industria alimentara adauga insemnate cantitati de sare pentru a ameliora gustul alimentelor procesate si pentru a le conserva cat mai bine. Insa atunci cand ne uitam pe eticheta produselor alimentare, cautam de fapt cantitatea de sodiu pe care o contine respectivul produs.

Asadar notiunile de sare si sodiu sunt diferite: sodiul se gaseste natural in produsele alimentare neprelucrate iar sarea de bucatarie contine si sodiu in procent de 40%. Asadar cand se adauga unui aliment, suplimentar, sare, va creste aportul de sodiu al respectivului aliment cu 40%. De ce sarea cauzeaza retentie hidrica? Organismul nostru contine o serie de electroliti (in principal sodiu si potasiu) care conduc impulsurile nervoase ce contraleaza functiile de baza ale corpului nostru.

Pentru o buna functionare a organismului se impune deci ca acesti electroliti sa aiba o concentratie constanta si deci eliminarea totala a sarii din alimentatie nu este recomandata. In acelasi timp, concentratiile prea mari de electroliti aflate in circuitul sanguin, declanseaza mecanismul senzatiei de sete si de aceea se va consuma o anumita cantitate de apa pentru reechilibrare hidrica si electrolitica. Acesta este motivul pentru care foarte multe baruri si restaurante ofera gratis alune si cipsuri foarte sarate, tocmai pentru a se consuma multe lichide.

Cap III.Sarea si intrebuintarile ei in medicina Terapia interna cu sare (toate recomandarile privesc exclusiv sarea naturala, grunjoasa, numita si sare gema, si nu sarea "fina" de masa) . Digestie dificila, constipatie, slabiciune corporala subponderalitate) - se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se gasesc in comert), care au un gust mult mai intens. S-a constatat ca sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireste - cu conditia sa fie consumata cu moderatie.

De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul medic si alchimist al Evului Mediu Paracelsus observa intr-un tratat ca digestia si excretia sunt mult perturbate de absenta sarii din alimentatie. . Hipotensiune arteriala, aritmie cardiaca - dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300 ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de an.

Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant vegetariana. l Osteoporoza, crampe musculare - se vor sara alimentele exclusiv cu sare gema neiodata, care este foarte bogata in oligoelemente implicate in procesele de asimilatie a calciului. . Intoxicatii cu substante luate pe cale orala - intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine.

Se bea rapid, pe nerasuflate. Imediat dupa ingerare, se va produce o senzatie puternica de voma. Vom evacua continutul stomacului, aplecandu-ne in fata, gadiland cu inelarul si aratatorul mainii drepte glota (omusorul) si presand cu mana stanga cu putere stomacul.

Reflexul vomitiv va aparea imediat. . Tuse persistenta, tuse uscata - se tin pe limba cat mai mult timp cateva granule de sare gema (nu mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.

Contraindicatii la administrarea interna a sarii Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide si ale ulcerului gastroduodenal. Tratament extern cu sare . Calculi renali, colici renale - un saculet de panza plin cu sare gema se pune pe un calorifer sau pe alta sursa de caldura si se lasa sa se incalzeasca, pana la 50-60 de grade Celsius. Se aplica apoi pe sale (zona lombara), unde se tine vreme de o jumatate de ora.

. Ulceratii pe piele - in doua linguri de miere de albine se pune o jumatate de lingurita de sare si se amesteca bine, pana cand se omogenizeaza. Se aplica apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un stravechi remediu mentionat in tratatele medicale grecesti.

. Arsuri de gradul I si II - pe zona afectata se presara sare grunjoasa din belsug. Aceasta aplicatie va spori pe moment senzatia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapida. Nu se aplica sare pe arsurile grave, cu rana deschisa, intrucat produce o usturime insuportabila.

. Nas infundat (rinita cronica) - la un pahar de apa calda se pune o lingurita de sare gema sau marina si se amesteca bine pentru a se omogeniza. Se pune aceasta apa sarata calda in palma si se trage pe nara stanga si pe nara dreapta, alternativ, pentru desfundarea cailor nazale. Acest procedeu este bine sa se faca in fiecare dimineata, pentru drenarea cailor respiratorii, inlaturarea surplusurilor de mucus, marirea acuitatii olfactive.

. Dureri de gat (faringita, laringita, amigdalita) - se pun doua lingurite de sare naturala intr-un pahar cu apa fierbinte, dupa care se amesteca bine cu o lingurinta, pana cand sarea se dizolva complet. Se face gargara cu acest preparat cat mai fierbinte, lasand apa sarata sa ajunga cat mai mult pe gat. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a afectiunii.

Baile cu apa sarata Sunt un remediu traditional de medicina populara, care se aplica si acum, in clinici moderne din Austria sau Germania, cu un succes extraordinar. Se prepara prin punerea la o cada de apa calda (aproximativ 150 de litri) a doua kilograme de sare (amestecata in prealabil cu apa fierbinte, pentru a se dizolva mai usor). Baia dureaza 20-30 de minute si este important ca temperatura apei sa fie mentinuta mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca actiunea terapeutica sa fie maxima.

Cercetatorii au observat ca aceste bai, care se fac de regula o data la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice in preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile inainte), cand este de altfel recomandat sa fie incepute. Iata indicatiile acestor bai: . Dermatozele infectioase - se fac bai partiale, inmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, in apa sarata calda, preparata prin punerea a 7 linguri de sare la litru. Imediat dupa baie, pielea nu se sterge, ci se tamponeaza putin si se lasa sa se usuce.

Este excelent acest remediu in tratarea infectiilor bacteriene si micotice (produse de ciuperci parazite). . Reumatismul - se fac de doua ori pe saptamana bai complete cu apa sarata fierbinte. Cele mai eficiente sunt baile preparate cu sare marina, dar efecte foarte bune s-au obtinut si cu sarea de mina, cu cristale mari (nemacinata).

. Cistitele, infectiile urinare - se fac bai complete sau bai de sezut cu apa ceva mai sarata: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi facuta in fiecare seara, pana la vindecarea afectiunii, iar apa trebuie sa fie cat mai fierbinte, insa suportabila (peste 38 de grade). Imediat dupa baie va veti sterge si va veti relaxa la caldura, evitand ferm expunerea la frig sau curent.

. Anexita, metro-anexita - se aplica procedura de la infectiile renale. Suplimentar, se va adauga in apa sarata de baie putina tinctua de iod. Este un tratament eficient ca adjuvant si in anumite infectii genitale.

. Raceala si gripa - se fac bai ale picioarelor (talpi si glezne) cu apa fierbinte cu foarte multa sare (10 linguri la litru). Baile vor dura 10 minute, dupa care ne vom incalta cu sosete groase si ne vom aseza la caldura, asa incat sa transpiram. Sarea si bioenergia S-a constatat experimental (prin fotografierea aurelor cu dispozitive Kirlian) si deductiv (prin rezultatele practice obtinute) ca sarea naturala, netratata prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasa influenta asupra corpului bioenergetic al fiintei umane.

Toti cercetatorii din acest domeniu de frontiera sunt de acord ca sarea naturala este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca si apa, sarea absoarbe - se pare - radiatiile bioenergetice nocive, curatand - din punct de vedere energetic - zonele in care este aplicata. Iata cateva aplicatii practice ale acestor proprietati bioenergetice ale cristalelor de sare: . Radiatiile electromagnetice sunt o puternica sursa de perturbare a biocampului fiintei umane.

Se pare ca foarte multe tulburari ale omului modern, de la durerile de cap la oboseala sau de la sensibilitate marita la stres, sunt accentuate de campurile electromagnetice pe care le emit aparatele si dispozitivele electrice, cu care el interactioneaza practic permanent. Punerea unor cristale mari de sare de mina (extrasa din pamant) in preajma locului in care dormim sau in care lucram (de exemplu, intre noi si calculator) are un efect de absorbtie, de atenuare a influentelor nocive ale campurilor electrice. . Oboseala - o procedura de medicina populara romaneasca ce si-a dovedit adesea eficienta este sa punem un saculet cu sare calduta pe ceafa atunci cand suntem obositi.

Acelasi saculet cu sare era pus in leaganul copiilor ca sa nu se deoache si sa aiba somnul lin, intre haine, ca sa le asigure durabilitatea, precum si pentru a le impregna cu o misterioasa capacitate de protectie impotriva "facaturilor de tot felul". . Bijuteriile - mai ales cele vechi - se spune ca poarta cu ele foarte multe din impregnarile negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasa o perioada de minimum 49 de zile sa stea in sare gema, inainte de a fi purtate.

La fel se procedeaza si cu cristalele sau cu pietrele semipretioase. Structura Sarea de bucatrie are structura cubica