In drumul mereu ascendent al materialelor plastice, o deosebita importanta
a avut descoperirea facuta de Karl Ziegler, in anul 1954, si anume ca
amestecul de combinatii organo-aluminice si tetraclorura de titan catalizeaza
polimerizarea etilenei la presiuni joase. Pana la acea data, polietilena
se obtinea numai prin polimerizarea radicalica la presiuni de ordinul catorva
mii sau chiar zeci de mii de atmosfere (5000-20.000) atmosfere, conducand
la asa numita polietilena de presiune inalta si foarte inalta sau
polietilena de densitate joasa (0,92 g/cm3). Macromoleculele acestui polimer
prezinta numeroase ramificatii, ceea ce face ca materialul plastic sa aiba o
cristalinitate de numai 40-50%. Ca urmare, polietilena de densitate joasa se
caracterizeaza prin rezistenta termica si mecanica relativ scazute (polietilena
moale). v5p4pg
Procedeul Ziegler a revolutionat tehnologia de obtinere a polietilenei, permitand
obtinerea industriala a acesteia la presiuni de numai cateva atmosfere.
Aceasta polietilena este formata in principal din macromolecule liniare,
cu foarte putine ramificatii, ceea ce permite impachetarea usoara a macromoleculelor.
Drept urmare, creste continutul in faza cristalina pana la 94%,
iar proprietatile termomecanice ale acestui material plastic sunt considerabil
imbunatatite.
Polietilena obtinuta prin procedeul Ziegler este cunoscuta sub numele de polietilena
de mare densitate, (0,97 g/cm3) sau polietilena dura. Pe langa utilizarile
clasice in domeniul ambalajelor, ea are si alte intrebuintari, cum
ar fi: conducte de presiune, izolatii electrice, rezervoare foarte mari, ambarcatiuni
usoare sau chiar roti dintate.
Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltata cu succes de lucrarile lui Giulio
Natta si ale scolii sale. In anul 1955 Giulio Natta pune bazele polimerizarii
stereospecifice care permite obtinerea polimerilor stereoregulati, folosind
drept catalizator de polimerizare produsii de reactie ai combinatiilor organo-aluminice
cu compusii materialelor traditionale (asa numitii catalizatori Ziegler-Natta).
Importanta acestor descoperiri rezulta si din faptul ca in 1963, celor
doi savanti le-a fost decernat premiul Nobel pentru chimie.
Cu acesti catalizatori au fost polimerizati cei mai diversi momomeri, obtinnandu-se
materiale plastice cu proprietati noi. Una din proprietatile de baza este aceea
ca sunt apte de a cristaliza, datorita aranjamentului spatial regulat al monomerilor
si ai substituentilor acestora, faptul acesta conferindu-le o rezistenta mecanica
si termica superioara celor ale materialelor plastice atactice (nestereoregulate).
In acest sens o mare realizare a constituit-o obtinerea polipropilenei
izotactice cu structura cristalina a carei temperatura de topire este de circa
165°C, pe cand polipropilena atactica, amorfa are intervalul de inmuiere
la 100-120°C. Deosebit de interesanta este obtinerea unor polimeri de propilena
stereobloc. Sinteza decurge astfel incat in macromolecule
se gasesc blocuri cristaline si amorfe. Un asemenea material plastic se topeste
intr-un interval larg de temperatura, (100-170°C) ceea ce ii
faciliteaza prelucrarea.
Pentru a imbunatati calitatile maselor plastice se recurge si la alte
procedee. Materialele plastice izotactice se utilizeaza atat ca atare,
cat si sub forma compozitiilor lor ranforsate (cu fibre de sticla, grafit,
fibre de azbest etc). Ranforsarea (armarea) materialelor plastice mareste mult
rezistenta mecanica si greutatea specifica, dar in acelasi timp creste
si pretul lor.
Alte cai e modificare a proprietatilor materialelor plastice constau in
formarea de aliaje intre ele, grefari de macromolecule pe un material
dat etc.
***
Iata pe scurt cateva dintre cele mai interesante domenii de aplicare
a materialelor plastice.
Industria de ambalaje este si va ramane si in viitor in lume
principalul consumator de materiale plastice. Se estimeaza ca rata de dezvoltare
a ambalajelor din plastic va fi in continuare in medie de 10% anual
in lume, iar pe tari o dezvoltare proportionala cu produsul national brut.
Materialele plastice au patruns adanc in domeniile de utilizare
ale sticlei, tablelor si foliilor metalice, extinderea si perfectionarea sistemelor
de ambalaje.
In domeniul materialelor de constructii, masele plastice isi vor
continua de asemenea ascensiunea, pe plan mondial atingandu-se ritmuri
de crestere a productiei si consumului de 10-15%. Principalele categorii de
produse sunt profilele din materiale plastice ca inlocuitor ai tablelor
ondulate si profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate
cu izolatie termica si fonica din spume poliuretanice, retele sanitare si electice
cuprinzand tevi din policlorura de vinil si poliolefine, instalatii sanitare
din poliesteri armati, polimeri acrilici sau aliaje din diferite materiale plastice
cum ar fi acrilonitrilul, butadiena si stirenul(ABS).
Electrotehnica si electronica, beneficiari traditionali ai materialelor polimere,
au cunoscut o patrundere relativ importanta a maselor plastice, in special
polmerii traditionali ca policlorura de vinil, polietilena, polistirenul dar
si unele mase plastice speciale cum sunt policarbonatii, poliacetalii, polifenilen
oxidul etc.
Industria constructiilor de masini si autovehicule a inregistrat cel mai
inalt ritm de asimilare a mateeialelor plastice: in medie, pe plan
mondial, 44% anual. Principalele tipuri de polimeri folositi sunt policlorura
de vinil, poliolefinele si polimerii stirenici. Directiile de utilizare a materialelor
plastice in constructia de masini se diversifica si se multiplica continuu.
In agricultura ponderea ce mai mare o detin filmele de polietilena de
joasa presiune, folosite pentru mentinerea umiditatii solului, protejarea culturilor
in sere si solarii, impermeabilitatea rezervoarelor si canalelor.
***
Alte domenii de aplicatii ale materialelor sintetice polimere sunt tehnicile
de varf. Iata cateva exemple:
Industria aerospatiala. Conditiile principale impuse materialelor plastice utilizate
in acest domeniu sunt: sa reziste la temperaturi ridicate si scazute,
sa nu arda, iar daca ard sa nu produca fum. Astfel hublourile avioanelor se
confectioneaza din policarbonat rezistent la foc si care are si o exceptionala
rezistenta la soc. Pentru cabinele de pasageri se fosesc laminate din rasina
epoxidica sau fenolica ranforsate cu fibre de sticla si acoperite cu un strat
metalic subtire pentru o cat mai buna rezistenta la foc. La constructia
navelor spatiale se utilizeaza placi cu structura sandwich de grafit-rasina
epoxidica-bor-aluminiu care rezista la temperaturi ridicate.
Industria nucleara. Politetrafluoretilena si politriclorfluoretilena, care rezista
la compusii fluorurati agresivi cum este si hexaflurura de uraniu, se utilizeaza
la instalatiile industriale destinate separarii izotopice a uraniului, ca elemente
de legatura pentru pompe si compresoare, conducte, clape de vane etc. Pentru
imbunatatirea rezistentei fata de radiatiile beta sau de amestecurile
de radiatii si neutroni provenite de la pilele nucleare se utilizeaza polimeri
fluorurati (fluoroplaste) grefati radiochimic cu monomeri de stiren, metil-metacrilat
etc.
Industria chimica. In acest domeniu, materialele plastice isi gasesc
cele mai diverse aplicatii, incepand de la conducte pana la
piese componente ale pompelor si compresoarelor care lucreaza in medii
corozive, gratie greutatii scazute si rezistentei chimice si mecanice ridicate
al acestor materiale. Dar materialele plastice cunosc utilizari importante chiar
in constructia unor aparate si utilaje la care cu greu si-ar fi putut
inchipui cineva ca se poate renunta la metal. S-au executat astfel reactoare
chimice din polipropilena izotactica si poliester armat cu fibre de sticla avand
o capacitate de nu mai putin de 48 t, diametrul reactorului fiind de 3m, iar
inaltimea de 7,5m.
In prezent se utilizeaza schimbatoare de caldura pentru racirea lichidelor
corozive cu tuburi din politetrafluoretilena. Materialele folosite prezinta
o rezistenta mult mai mare la coroziune decat tuburile din fonta, avand
un cost similar dar o greutate mult mai mica. S-au construit de asemenea tuburi
de atomizare a materialelor, de 15m inaltime si 25m diametru, placate
in interior cu politetrafluoretilena, pentru solutiile concentrate de
saruri alcaline. Politetrafluoretilena, avand proprietati antiaderente
impiedica formarea crustelor pe peretii turnului.
Industria electronica. Sunt cunoscute in general proprietatile electroizolante
ale polimerilor sintetici. S-au gasit insa utilizari ale materialelor
plastice si ca inlocuitori de materiale conductoare si semiconductoare
traditionale. Utilizarea lor in acest domeniu se bazeaza pe urmatoarele
considerente:
· usurinta de formare a piesei cu geometria dorita, aplicand tehnicile
conventionale de prelucrare a materialelor plastice;
· posibiliatea de realizare a gradului de conductibilitate dorit;
· greutate mult mai scazuta a piesei.
Materialele plastice cu conductbilitate electrica se realizeaza pe doua cai
principale. Prima este de obtinere de amestecuri polimerice electroconductibile
prin introducerea de grafit sau pulberi metalice in masa materialului.
Cea de a doua consta in realizarea polimerilor cu structuri moleculare
particulare, prin sinteza directa sau prin modificarea catenei polimerice, ca
de exemplu: poliftalocianina, polifenocen, polimeri de condensare.
Materialele plastice semiconductoare sunt de doua tipuri:
· cu semiconductibilitate de tip ionic, ca de exemplu poliacrilatul de
sodiu;
· cu semiconductibilitate de tip electronic, datorita prezentei de electroni
delocalizati (de obicei, electroni de tip p). Un exemplu il constituie
polimerul obtinut prin incalzirea poliacrilonitrilului (Ladder-polymer).
Aceste materiale plastice isi gasesc utilizarea la fabricarea tranzistoarelor.
Schimbarile cele mai spectaculoase nu au loc insa in domeniul asa
numitilor polimeri clasici. Anii ‘80 au marcat dezvoltarea unui sector
deosebit de important al sintezei materialelor plastice- cel al polimerilor
speciali. Produsi in cantitati mici, in conditii speciale, ei sunt
capabili sa ofere utilizatorilor performante ridicate.
Simpla aditivare, de exemplu, a cunoscutelor rasini epoxi cu fibre de carbon,
duce la aparitia unui material al carui modul de elasticitate specifica este
de 10 ori mai mare decat al celor mai bune oteluri produse in acea
vreme.
Alte modificari, de data aceasta in insasi structura polimerilor,
pot aduce calitati spectaculoase in comportamentul acestora. De exemplu
daca lanturile hidrocarbonate ale polimerilor nu sunt lasate sa se plieze la
intamplare ci sunt intinse prin etirare, ia nastere o structura
semicristalina a masei de material plastic care este caracterizata de o mare
reziatenta mecanica. Un alt exemplu il constituie articulatiile din plipropilena
etirata, care datorita structurii cristaline rezista la milioane de indoiri.
O alta posibilitate de a modifica srtructura masei de polimeri o constituie
legarea chimica a lanturilor hidrocarbonate intre ele. Rezulta asa-numitii
polimeri reticulati, care se aseamana cu o retea tridimensionala. Caracteristice
pentru aceasta structura sunt infuzibilitatea, o rigiditate neobisnuita, insolubilitate
in orice dizolvant.
Materialele plastice speciale se impun tot mai mult si prin calitatile lor optice.
Cele mai spectaculoase realizari le consemneaza fibrele optice din polimeri
acrilici sau poliamidici, care au o ductibilitate, o rezistenta si o elasicitate
mult superioare fibrelor din sticla minerala. In sfarsit , in
acelasi domeniu sunt de mentionat polimerii cu structura tridimensionala de
foarte mare regularitate, cilindrica sau in lamele echidistante. Ei sunt
foarte asemanatori cristalelor lichide. Daca distantele dintre cilindri sau
lamele sunt de ordinul lungimilor de unda ale radiatiilor luminoase, are loc
un proces de difractie a acestora. Astfel, un material plastic cu o asemenea
structura se comporta ca un colorant irizant.
De asemenea, polimerilor sintetici li se poate conferi capacitatea de a conduce
curentul electric sau pot deveni electreti-substante cu incarcatura electrica
bipolara permanenta.
In sfarsit, cea mai interesanta aventura a materialelor plastice,
pare sa devina in viitor, biocompatibilitatea. Prin grefarea pe lantul
polimerului a unor grupari chimice adecvate se spera ca acesta nu va mai fi
considerat strain de organismul uman. Cat de utila ar fi o asemenea proprietate
pe langa medicina viitorului este usor de imaginat, la nivelul actual
de cunostinte de care dispunem.