Poluarea reprezinta raspandirea in apa, aer, sol, etc. De substante toxice, daunatoare vietii; infectare. r3j4jt
Poluarea reprezinta o plaga a societatii moderne, gradul de poluare crescand in acelasi timp cu accentuarea urbanizarii si tehnologizarii localitatilor. A polua este extrem de usor, dar pentru a repara daunele provocate de poluare este nevoie de mult timp si fonduri.
In continuare voi prezenta principalele surse de poluare si modul in care acestea afecteaza mediul, eventual unele moduri de evitare.

Efectul de sera
Efectul de sera este un fenomen natural. Daca nu ar exista, pamantul ar fi de nelocuit, deoarece temperatura de pe pamant ar fi inferioara celor 33oC la cat se situeaza azi. Mecanismul efectului de sera este, schematic, urmatorul: razele solare incidente sunt in buna parte absorbite de pamant, indeosebi la suprafata, iar o parte sunt retrimise in spatiu sub forma de radiatii cu lungimi de unda mai mari. O parte a acestei radiatii este la randul sau absorbita si reflectata de gazele cu efect de sera din atmosfera, mai ales prin vaporii de apa, nori, dioxid de carbon (CO2), metan (H4), protoxid de azot (N2O) si clorofluor carburi (CFC). Cu alte cuvinte, Pamantul primeste in acelasi timp o radiatie care provine direct de la soare si o radiatie reflectata de atmosfera, ceea ce antreneaza o ridicare a temperaturilor medii la suprafata.
Acest efect este amplificat de formele contemporane de dezvoltare a activitatii umane.
Intr-adevar, majoritatea activitatilor umane (transport, incalzire, refrigerare, industrie, cresterea animalelor si deseurile produse de acestea) elimina gaze cu efect de sera. In particular, utilizarea surselor fosile de energie (carbune, petrol, gaz) sau de electricitate care se produce plecandu-se de la aceste surse fosile, emite dioxid de carbon, care difuzeaza foarte repede in atmosfera unde ramane, in medie, mai mult de un secol, inainte de a fi “capturat” in “puturi de carbon” cum este vegetatia.
Toate modelele avanseaza in consens previziunea ca emisiile antropogene de gaze cu efect de sera vor creste intr-un ritm sustinut in cursul deceniilor viitoare. Dupa OECD, totalul acestor emisii ar putea astfel sa se tripleze de acum si pana in anul 2050, pentru a atinge 50 -; 70 miliarde de tone de echivalent CO2 -; adica 15 -; 20 de miliarde de tone echivalent carbune pe an. (emisiile sunt exprimate cel mai adesea in tone de echivalent carbune -; adica 1 tona de carbune in 3,66 tone de dioxid de carbon).
Aceste emisii de gaze cu efect de sera tind sa se acumuleze in atmosfera. Este, de altfel stiut, faptul ca continutul gazelor cu efect de sera in atmosfera a crescut in mod semnificativ odata cu epoca preindustriala, si in special metanul (CH4 aproximativ + 140%), protoxid de azot (N2O, aproximativ 15%) si CO2 (aproximativ + 30%).
Concentratia de dioxid de carbon din atmosfera a crescut astfel de la 280 ppm la 360 ppm intr-un secol, in timp ce ea nu iesea dintr-o marja de 170 ppm - 280 ppm in cursul ultimilor 200.000 de ani (o ppm in volum este egala cu 1 cm3 la 1 m3 de aer).
Intre altele, lucrarile stiintifice coordonate de GEIC, indica ca temperatura medie la suprafata pamantului a crescut cu 0,3 - 0,6o C in era preindustriala, efectele acestei incalziri fiind partial mascate si atenuate in parte de inertia termica a oceanelor si de prezenta crescanda a aerosolilor (pulberi, sulfati) in atmosfera (unde ei ecraneaza radiatia solara).
In absenta masurilor energice de control a emisiilor de gaze cu efect de sera, GEIC estimeaza, in consecinta, ca temperatura medie de la suprafata pamantului ar putea sa creasca cu inca 2 0C intervalul 1990 -; 2100 (+10C pana la 3,5 0C dupa scenarii) ceea ce reprezinta (prin dilatare termica) o ridicare cu aproximativ 50 cm a nivelului marii (+15 l).

Consecinte
De altfel, schimbarea climatica ar putea sa favorizeze recrudescenta paludismului, precum si extinderea bolilor infectioase cum ar fi salmoneloza sau holera, din cauza ridicarii temperaturii si a inundatiilor frecvente.
Intre altele, schimbarea climatica va fi prea rapida pentru ca ecosistemele naturale sa se poata adapta. Va rezulta fara indoiala o puternica scadere a biodiversitatii (adica disparitia speciilor animale sau vegetale).
Au fost dezbatute si efectele schimbarii climatice asupra agriculturii. In general, o parte plantelor cultivate ar putea sa sufere de “stres hidric” (adica de alternanta perioadelor de uscaciune / pluviozitate pronuntata); pe de alta parte, acumularea de dioxid de carbon in atmosfera exercita si un rol fertilizant asupra plantelor (care tind sa creasca mai repede). Per total, schimbarea climatica va avea consecinte economice importante ce se vor regasi in costurile directe (daune provocate de furtuni) la care se vor adauga costurile de adaptare (construirea de diguri, modificarea de culturi etc.).
Aceste evolutii ar putea sa aiba impact negativ asupra agriculturii, mediului si turismului. De altfel, incalzirea climatului ar putea antrena disparitia unei treimi si chiar a unei jumatati din masa ghetarilor alpini in cursul viitorilor 100 de ani (ceea ce ar spori riscurile de avalanse) ca si o reducere sensibila a mantalei inzapezite din Alpi si Pirinei cu consecinte importante pentru statiunile de schi, de inaltimi medii.

Diminuare a stratului de ozon
In anul 1985, oamenii de stiinta au descoperit o “gaura” in stratul de ozon; aceasta “gaura” reprezinta o zona in care concentratia de ozon este mai mica decat cea normala.
Ce este ozonul
Ozonul este o molecula simpla, constituita din trei atomi de oxigen-O3. Concentratia sa maxima se afla la aproximativ 30 Km inaltime, in stratul atmosferei care poarta numele de stratosfera. Acolo, ozonul este dispus in asa numita « patura de ozon ». Rolul acestei paturi este esential pentru mentinerea vietii pe pamant, ea filtrand razele ultraviolete (UV) venite de la soare, dintre care cele mai periculoase sunt radiatiile ultraviolete B (UVB).
Cum este afectata patura de ozon
In 1974, doi oameni de stiinta americani au descoperit ca substantele chimice numite clorofluorocarburi (CFC), pot distruge molecula de ozon. De atunci, s-a demonstrat ca CFC si alte substante chimice distrug stratul de ozon al Terrei cu consecinte foarte grave asupra sanatatii si vietii, in general.
CFC au fost produse pentru prima oara in anul 1900. Incepand cu 1930, acesti compusi au inceput sa fie fabricati la scara industriala ca agenti de racire. Inaintand in timp, s-au gasit aplicatii ale CFC pentru spalarea materialelor plastice, a metalelor si a componentelor electronice, ca propulsori in spray-uri, agenti de spumare pentru spume industriale si poliuretani. Avantajele lor sunt incontestabile: nu sunt toxice pentru oameni, sunt neinflamabile, usor solubile, au pret scazut de productie. Astfel s-a ajuns ca productia anului 1986 sa fie de 1.209 milioane tone CFC.
Distrugerea ozonului este un proces extrem de complex. CFC si celelalte substante implicate in distrugerea paturii de ozon scapa din sistemele de racire ale frigiderelor, congelatoarelor si aparatelor de aer conditionat iesite din uz, din spray-urile care folosesc drept propulsor freonul, din procesele de fabricatie a spumelor industriale si din procesele de spalare a circuitelor electronice, a metalelor etc. Odata scapate, ele urca in straturile superioare ale atmosferei. Ajunse in stratosfera, ele sunt atacate de razele UV, eliberand un atom de clor sau de brom. Clorul(bromul) eliberat se ataseaza unei molecule de ozon, legandu-se de unul din atomii de oxigen al acesteia, pe care il desface, lasand in urma sa o molecula obisnuita de oxigen, cu doi atomi de oxigen. Compusul clor -; oxigen (monoxid de clor) este instabil chimic si se desface rapid. Atomul de oxigen liber se ataseaza unei alte molecule de ozon sau unui alt atom liber de oxigen. Astfel, din doua molecule de ozon se formeaza, pana in final, trei molecule de oxigen. Atomul de clor liber ramane in atmosfera si se ataseaza altor molecule de ozon, continuand actiunea de distrugere. Clorul reactioneaza ca un catalizator, substanta ce stimuleaza desfasurarea unor reactii chimice, fara a suferi el insusi vreo modificare.
Gaura de ozon apare in momentul in care concentratia atomilor de clor depaseste 1,5 -; 2 parti pe miliard (bilion) -; ppb. Remanenta CFC ajunse in atmosfera atinge mai mult de 100 de ani pana cand UV solare ajung sa le dovedeasca pe toate.

Clorofluorcarburile (CFC) si derivatii lor?
CFC sunt folosite ca agenti de racire in congelatoare, frigidere, aparate pentru aer conditionat si pompe termice, reprezentand 25 % din consumul global de CFC.
25-30 % din consumul global de CFC este legat de productia de spume si bureti.
Industria foloseste aceste substante pentru realizarea de talpi pentru pantofi, bureti pentru scaune si baie, izolatii pentru frigidere si ambalaje.
Aerosolii. CFC care se gasesc in aerosoli reprezinta cca. 27 % din totalul de CFC folosit.
Extinctoarele. Acestea contin haloni si, desi reprezinta doar 7 % din consumul total de CFC, potentialul lor distructiv trebuie luat in considerare.
Solventii. CFC 113 este folosit ca solvent pentru spalarea circuitelor electronice, a instrumentelor de precizie, a metalelor si a imbracamintei. El reprezinta 16 % din consumul total de CFC -; industria electronica reprezinta 80 % din acest procent.
Consecintele distrugerii paturii de ozon
Cresterea nivelului radiatiilor UVB ar avea consecinte dezastruoase pentru orice forma de viata de pe planeta:
• ?arsuri grave in zonele expuse la soare;
•? scaderea activitatii si, implicit, a eficacitatii sistemului imunitar, care are ca rezultat o crestere semnificativa a procentului de infectii si de cancer al pielii;
•? sporirea incidentei cazurilor de cataracte si orbiri;
•? scaderea eficientei programelor de vaccinare, in special la copii;
• ?micsorarea dimensiunii frunzelor la plante ca fasolea, varza, soia s.a. care devin astfel mai vulnerabile la daunatori si boli; valoarea culturilor scade cu grave consecinte pentru tarile care si asa sufera de foame. Efectele asupra vietii marine se concentreaza mai ales asupra planctonului -; o serie de plante si animale microscopice si macroscopice, dar cu dimensiuni extrem de mici, care traiesc in suspensie aproape de suprafata apei. Animalele care se hranesc cu plancton ar scadea ca numar din datorita disparitiei surselor trofice. Rapitorii si-ar reduce si ei numarul, din aceeasi cauza. Omul ar fi afectat in primul rand prin faptul ca ar scadea cantitatea de peste comestibil, iar cei ramasi ar suferi de tot felul de boli mai mult sau mai putin periculoase. Fiecare scadere cu 1 % a concentratiei de ozon in atmosfera inseamna o crestere cu 2 % a cantitatii de raza UVB prin atmosfera, ceea ce cauzeaza un procent mai ridicat cu 3-5 % a cancerelor de piele, cataractelor si scaderii efectivitatii sistemului imunitar.
Substantele chimice care distrug patura de ozon sunt responsabile pentru 20 % din totalul procesului de incalzire globala.
Ozonul, atat de folositor in stratosfera devine periculos cand pare in concentratii crescute in troposfera, adica in stratul cel mai de jos al atmosferei, cel cu care noi venim in contact direct.
Alternative la CFC
•? Pentru sistemele de racire -; amestecul de propan / butan care se gaseste in noile modele de frigidere «Greenfreeze» produse in Germania.
•? Pentru solventi -; ape neionizate, gheata, curatire semi - uda, gaze sub presiune -; acestea sunt alternative pentru procesele de spalare a sistemelor electronice folosite pentru productia de computere.
•? Pentru aerosoli -; folosirea aerosolilor in spray-uri a fost stopata in toata lumea, cu exceptia tarilor din Europa Centrala si de Est. Alternative -; pulverizatoare mecanice, non-spray-uri, gaze sub presiune si inhalatoare de praf uscat pentru folosinta medicala.
•? Pentru extinctoare -; folosirea amestecurilor de gaze inerte precum azot / argon sau dioxid de carbon / azot / argon / ce pot inlocui folosirea halonilor.
•? Pentru spume si bureti -; in acest caz se pune problema daca folosirea spumelor, a izolatiilor si buretilor este necesara de la bun inceput ; in cazul in care aceasta este absolut necesara, se pot inlocui cu fibre de sticla, hartie sau carton. Alternative pentru agentii de spumare : dioxid de carbon, monoxid de carbon, apa si pentan.

Pierderea de biodiversitate
Biodiversitatea -; Concept de actualitate
Prin biodiversitate intelegem intreaga gama a modalitatilor prin care se manifesta viata, cu toate formele ei de existenta si de asociere: variabilitatea genetica a indivizilor, diversitatea speciilor din asociatiile de organisme si diversitatea ecosistemelor.
Preocuparile actuale pentru stoparea distrugerii biodiversitatii sunt justificate de rata nemaiintalnita cu care aceasta este pierduta, fiind intr-un real pericol de disparitie categorii intregi de componente ale sale. Biodiversitatea este sub o amenintare fara precedent datorita presiunii antropice. Speciile dispar cu o rata de 10.000 de ori mai mare decat rata naturala, in conditiile in care se estimeaza ca au fost descrise mai putin de 10% din specii din cele care exista in mod real. Dispar categorii intregi de ecosisteme, fara a se putea determina interactiunile dintre componentele lor care sa permita mentinerea calitatii vietii pe Pamant.
Speciile care supravietuiesc sufera o reducere a variabilitatii genetice. Distrugerea componentelor biodiversitatii reduce optiunile viitoare ale umanitatii si ameninta insasi posibilitatea continuitatii societatii umane.
In pofida pericolului evident si masurabil in termeni economici, se cauta inca si mai multe argumente pentru a justifica conservarea si protectia biodiversitatii (care implica costuri ridicate si limiteaza dezvoltarea economica). In prezent, termenul de biodiversitate a ajuns sa reprezinte ceea ce avem si este pe cale sa pierdem, un simbol al unei lumi in sanul careia au evoluat cultura si conceptele noastre, o lume care este pe cale sa se schimbe ireversibil. Tarile dezvoltate care au utilizat fara restriste resursele naturale manifesta acum o ingrijorare crescanda, desi tardiva, in fata distrugerii biodiversitatii. Studiul biodiversitatii este in prezent o directie prioritara de cercetare, dar exista inca diferente semnificative in modul in care este definita, delimitata si studiata. Aceste divergente duc la acumularea unor cantitati impresionante de date care nu permit o analiza exhaustiva pentru a putea fi adecvat interpretate.
Biodiversitatea trebuie conservata pretutindeni pe Pamant, deoarece genereaza pe de o parte bunuri si asigura servicii direct utilizabile sistemului socio-economic uman, iar pe de alta parte mentine procesele ecologice la nivel local, regional si global.
Cantitatea de informatii asupra distributiei biodiversitatii sporeste permanent. Se cumuleaza si cele care dovedesc rolul si importanta acesteia in mentinerea proceselor ecologice, dar si informatiile privind caile de deteriorare, care confirma, astfel, existenta unei crize globale.
La sfarsitul anilor ’60 studiul diversitatii biologice se limita doar la elaborarea listelor de specii periclitate, endemice sau rare (Liste Rosii). Conservarea se realiza specie cu specie la nivel local, fiind limitata la speciile incluse in Listele Rosii. Principalele masuri legislative din aceasta perioada au fost semnarea Conventiei privitoare la comertul international cu specii periclitate (CITES) si la elaborarea in SUA a Legii Speciilor Periclitate (Endangered Species Act).
In anii ’80 s-a atins un nivel superior de intelegere, studiul biodiversitatii extinzandu-se la nivel regional. Incepe sa fie studiata biodiversitatea ecosistemelor marine, sa fie recunoscuta importanta ecosistemelor reprezentative si a regiunilor biogeografice. Odata cu dezvoltarea ingineriei genetice, a industriei farmaceutice si cosmetice, incepe sa fie recunoscuta importanta economica a speciilor de plante, animale si microbiene.
Anii ’90 pot fi caracterizati prin dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversitatii. Doua evenimente majore caracterizeaza inceputul acestui deceniu: infiintarea Fondului Global de Mediu in cadrul Natiunilor Unite si Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, care a strans laolalta reprezentanti a 156 de guverne si a dus la semnarea Conventiei asupra diversitatii biologice. Astfel, in mai putin de 30 de ani s-a trecut de la un mod de abordare local, simplist si reductionist, la o perspectiva holista, cu o abordare regionala si globala, recunoscandu-se structura ierarhica a biodiversitatii.
Pentru stoparea pierderii de biodiversitate se aduc o serie de argumente si motivatii:
• motivatii economice asupra utilizarii potentiale, in prezent sau viitor, a unor specii, ca surse de hrana, medicamente, materii prime in biotehnologie, precum si prin prisma functiilor cuantificabile, uneori chiar in termeni monetar, pe care componentele le indeplinesc;
• ?aspectul stiintific, privind interrelatiile dintre diferitele componente ale ecosferei si posibilitatile de a intelege cum functioneaza aceasta;
• ?aspectul estetic, ce considera pierderea ireversibila a unor forme unice de viata, a unor categorii de ecosisteme si peisaje, ca o saracie a experientei si orizontului uman;
•? consideratii de ordin etic, care neaga prerogativele speciei umane de a distruge alte specii si sustin dreptul la existenta al oricarei forme de viata.
Daca pana recent conservarea naturii se baza pe o abordare economica utilitara, noua conceptie recunoaste importanta biodiversitatii si valoarea sa intrinseca.
Elemente constitutive ale biodiversitatii
Pentru a se putea elabora masuri eficiente de conservare si management sunt necesare date calitative si cantitative asupra diverselor componente ale biodiversitatii, astfel incat acestea sa poata fi cuantificate si comparate. In prezent, exista o mare varietate de clasificari ale componentelor biodiversitatii, unele improprii.
Considerand biodiversitatea ca intreaga variabilitate a organismelor vii si a habitatelor in care traiesc acestea, se delimiteaza patru componente ierarhice ale biodiversitatii: diversitatea specifica, diversitatea genetica, diversitatea ecosistemelor si diversitatea antropica.

Componenta principala este diversitatea specifica, deseori confundata cu biodiversitatea, deoarece este cel mai bine inteleasa si a fost studiata de multa vreme de catre taxonomisti. Ea se refera la varietatea speciilor la nivel local (biocenoza), regional (biom, regiune biogeografica) si global (biosfera). O categorie a acesteia, care permite stabilirea unor criterii de prioritate in conservare, este diversitatea taxonomica, care vizeaza varietatea taxonilor de rang superior.
O alta componenta a biodiversitatii este diversitatea genetica, care se refera la variabilitatea intraspecifica si care reprezinta insasi fundamentul procesului evolutiv. Studiul in acest domeniu este relativ recent, dar cunoaste o mare amploare datorita progreselor realizate in genetica si biochimie, care permit analiza pana la nivel molecular, prin utilizarea unor metode din ce in ce mai sofisticate.
O componenta importanta diversitatea ecosistemica, care se refera la nivelul la care au loc procesele evolutive si care include si o componenta nevie, biotopul. La acest nivel masurile de conservare isi propun sa mentina proprietatile si procesele ecologice caracteristice fiecarui tip de ecosistem (structura trofica, fluxul de energie si circuitele biogeochimice). Din punct de vedere al costurilor este mult mai eficient sa se opereze la nivelul grosier al ecosistemului, decat la nivelul, mai fin, al speciei. Speciile, care sunt alcatuite din populatii diferite din punct de vedere genetic, nu exista izolat, toate sunt componente ale unei biocenoze, fiecare ocupand o anumita nisa functionala. Fiecare specie depinde astfel de alte specii din cadrul ecosistemului.
Ultima componenta, diversitatea antropica sau etnoculturala, se refera la diversitatea etnica, lingvistica si culturala a comunitatilor umane.
Caile de deteriorare a biodiversitatii
Toate organismele vii, prin activitatile pe care le desfasoara, duc la modificarea mediului de viata, iar specia umana nu face exceptie. Odata cu cresterea efectivelor populatiei umane si a dezvoltarii tehnologice, natura si amplitudinea modificarilor antropice a crescut. Extinderea in spatiu a sistemului socio-economic uman a facut ca impactul activitatilor sale sa se manifeste la nivelul intregii ecosfere. Daca pana recent, termenul de ecosisteme dominate de specia umana se rezuma in principal la agroecosisteme, ecosisteme rurale si urbane, in prezent termenul se poate aplica, intr-o masura mai mare sau mai mica, tuturor sistemelor ecologice.
Viteza cu care oamenii modifica componentele biodiversitatii, gravitatea modificarilor si consecintele acestora sunt fara precedent in istoria umanitatii. In functie de circumstante, activitatile umane pot spori, mentine sau diminua diversitatea specifica, genetica sau a ecosistemelor intr-o anumita perioada, desi tendinta generala a fost scaderea ei permanenta la scara globala.
In cursul evolutiei sale societatea umana a actionat diferit. Initial, omul, ca specie invadatoare ce actiona ca pradator de varf, a eliminat direct prin vanatoare o serie de specii.
Apoi, in special datorita agriculturii si cresterii animalelor, a modificat, deteriorat, distrus si fragmentat habitatul si a introdus specii noi. Aceste transformari au creat conditii favorabile extinctiilor care vor persista timp de secole, chiar daca distrugerile si degradarea habitatelor ar inceta imediat. In plus, presiunile exercitate asupra capitalului natural vor spori datorita modificarilor climatice globale antropice.

Impactul direct si indirect al activitatilor umane asupra ecosferei

Amenintarea padurilor tropicale
Introducere
Padurile tropicale, prin cantitatea de oxigen eliberata in atmosfera, ca si prin consumul de CO2 folosit pentru fotosinteza, este principalul factor ce mentine inca un echilibru fragil, daca se poate numi asa, intre clima actuala a planetei si incalzirea acesteia. Si cum cresterea temperaturii terestre ne-ar afecta nu numai pe noi romanii, ci intreaga planeta, si cum scaderea cantitatii de oxigen oferita de aceste paduri ar avea efecte nu doar asupra sanatatii noastre, ci a intregii omeniri, salvarea acestora ne intereseaza si pe noi, in mod direct.
Scurt istoric
- varsta pamantului este de aproximativ 4,500 milioane ani.
- se considera ca viata a aparut acum aproape 3,7 milioane de ani.
- varsta unora dintre padurile tropicale este de 60 -; 100 milioane ani.
- acum 500 ani, padurile tropicale erau netulburate aproape in intregime.
- in ultimii 50 de ani, aproximativ jumatate din aceste paduri au disparut, 10% fiind distruse intre anii 1979 -; 1989.
- 100 milioane ani de evolutie pot fi distrusi in mai putin de 100 ani.
Padurile tropicale se intalnesc in trei arii principale ale globului: America Centrala si de Sud; Africa Centrala si de Vest, impreuna cu Madagascarul; Sud-Estul Asiei, impreuna cu insulele din Pacific. Ele sunt neuniform distribuite in tarile in curs de dezvoltare. Astfel, daca includem atat padurile tropicale inchise, cat si cele deschise, Brazilia le are intr-un procent de 26,8%, Zairul 9,2% si Indonezia 6,1%. Peru, Angola, Bolivia si India au fiecare aprox.3%. Restul este distribuit in alte 120 de tari tropicale.
In padurile tropicale exista mai multe specii sau clase de plante si animale decat in orice alt biom terestru. O zona de 4 mp din padurile Amazoniei contine peste 1500 specii de plante, incluzand 750 specii de copaci, 400 specii de pasari, 250 specii de mamifere. Se considera ca mai trebuie sa treaca multi ani pana cand vor fi descoperite si inventariate toate speciile de insecte care se gasesc aici.
Ciclul de viata al padurii
Cu toate ca aceste paduri sunt foarte bogate in specii, solul lor nu este aproape deloc fertil. Plantele moarte se descompun de 5 ori mai rapid in climatul umed tropical al padurilor, decat in conditiile temperate ale continentului nostru.
Popoarele tribale
In padurile tropicale, traiesc peste 200 milioane de oameni, organizati in triburi. Ei traiesc intr-o armonie perfecta cu padurea, vanand si cultivand plante pentru hrana si pentru uz medical. Acesti indigeni defriseaza portiuni mici de padure, pe care cultiva un numar foarte mare de plante in acelasi timp, recordul fiind detinut de indienii Tukaro din Rio Negro, Brazilia, care cresc 140 varietati de cassava pe acelasi teren.
Cum sunt distruse padurile tropicale
Padurile tropicale acopera 23% din suprafata pamantului, dar ele sunt pe cale rapida de disparitie. Pana in anii ’80 nu se stia cu precizie cat de rapid au disparut padurile tropicale. Unele autoritati sugerau 5,6 milioane ha pe an, altele, precum Academia Nationala de Stiinte din Statele Unite sugerau 20 milioane ha pe an. Printr-un efort comun al UNEP (Programul pentru Mediu al Natiunilor Unite) si al Organizatiei pentru Agricultura si Alimentatie s-a elaborat un studiu sistematic al acestei probleme, studiu in baza caruia s-a concluzionat ca din padurile inchise au disparut 7,5 milioane ha pe an, iar din cele deschise 3,8 milioane ha pe an. La nivel global, acest lucru inseamna ca padurile inchise sunt distruse la o rata de aprox.0,6% pe an, aceasta insemnand ca zonele de paduri tropicale inchise s-ar putea injumatati in mai mult de un secol. Prezenta concluzie este valabila pentru Africa, Asia si cele doua Americi. Banca Mondiala a estimat ca 12% din padurile Braziliei au fost taiate pana in 1988, desi pana in 1980 cateva din tarile invecinate, cu mult mai putine paduri, le-au pierdut mult mai rapid. Acelasi lucru se remarca si in Africa, de exemplu in Zair, ratele de despadurire merg pana la 0,2% pe an, dar in Coasta de Fildes ating 7%. Se asteapta ca padurile inchise sa dispara in intregime in decurs de 15 ani in 4 state din America de Sud, 3 din Africa si 2 din Asia. La nivel global inca 13 tari isi vor pierde padurile inchise in urmatorii 40 de ani daca nu se vor intreprinde pasi efectivi in conservarea lor.
Principala modalitate de distrugere a padurilor tropicale este arderea lor. Incendiile sunt provocate de colonisti, veniti din alte regiuni, care apeleaza la aceasta metoda pentru a afecta apoi terenul culturilor. Dar din cauza terenului nefertil, culturile sunt productive un numar mic de ani, dupa care aceste zone sunt parasite, alte arii de padure urmandu-le soarta (Se estimeaza ca practicarea agriculturii pe terenuri defrisate se ridica la 70% in Africa, 50% in Asia si 35% in cele doua Americi).
. Alte cauze ale defrisarilor au aceeasi importanta. Dezvoltarea moderna a accelerat distrugerea prin construirea de baraje hidroelectrice, care au provocat inundarea unor mari zone impadurite; construirea de drumuri, cum ar fi autostrada Transamazoniana; mineritul pentru extragerea de aluminiu si alte minerale importante. De asemenea, o mare cantitate de lemn exotic este exportata catre tarile bogate, fiind folosit la fabricarea de mobile si alte accesorii, cum ar fi scobitorile.
Consecintele distrugerii padurilor tropicale
- se pierde cel mai important factor de aparare impotriva incalzirii planetei;
- prin arderea padurilor, se elibereaza in atmosfera o cantitate imensa de CO2, care accelereaza efectul de sera.
- prin defrisari, solul va fi erodat in proportii masive, in urma inlaturarii micii portiuni de pamant ce contine nutrienti -; aflata la suprafata. Ploile torentiale vor cara pamant in bazinele riviere, provocand colmatarea lor si inundatii puternice.
Aceleasi ploi pot induce si un alt efect asupra solului, prin formarea unei cruste impermeabile la suprafata, ceea ce ar produse moarte plantelor prin uscare in zona cea mai umeda a Pamantului.
- in zonele tropicale, defrisarile vor produce o schimbare locala de climat, aceste arii devenind mai calde si mai uscate.
- toate speciile de animale adaptate la viata de jungla vor disparea pentru totdeauna
- tigri, pasari, maimute, fluturi, gorile si multe, multe altele.
- unele plante care cresc in padurile tropicale sunt folosite pentru fabricarea de medicamente. Se presupune ca unele plante, netestate inca, au proprietati anticancerigene sau pot fi folosite pentru vindecarea altor boli deocamdata incurabile -; SIDA numarandu-se printre acestea.
- oamenii care traiesc in acest mediu vor disparea.

Poluarea aerului. Ploile acide
In fiecare moment al vietii noastre respiram. Pentru a putea trai, inspiram aer -; un amestec invizibil de gaze -; format in cea mai mare parte din oxigen si azot, si expiram dioxid de carbon. Dar progresul tehnic al omenirii a reusit sa introduca in aerul nostru vital si alte substante, nocive sanatatii noastre si, in acelasi timp, mediului.
Surse de poluare
Transportul
In lumea noastra moderna, autoturismele si camioanele reprezinta o sursa majora de poluare. Pe teava de esapament se elimina un amestec de gaze, printre care si unele foarte otravitoare, cum ar fi monoxidul de carbon, oxizii de azot si hidrocarburile. In conditii de lumina si caldura solara, aceste gaze formeaza un smog fotochimic -; cunoscut in special sub numele de “L.A. smog” deoarece apare foarte frecvent in acest oras. Smogul reprezinta un amestec de fum si ceata continand gaze toxice, inclusiv ozon. Ozonul este, dupa cum am vazut, extrem de folositor in stratosfera - patura de ozon ce protejeaza Pamantul de razele ultraviolete -; dar foarte nociv cand apare aproape de nivelul solului. Aceste gaze rezulta din procesele de ardere ale benzinei sau motorinei in motoarele masinilor. Orice forma de transport motorizat produce probleme ecologice, dar autoturismele sunt, de departe, cele mai poluante. Utilizarea transportului public sau a mijloacelor nepoluante de deplasare -; biciclete, mersul pe jos -; poate reduce concentratia de gaze toxice din atmosfera. De asemenea, incurajarea oamenilor de a locui cat mai aproape de locul de munca ar fi o parte a solutiei.
Producerea de electricitate
Termocentralele de carbune sunt responsabile pentru o cantitate foarte mare de emisii de dioxid de sulf. Furnalele lor disperseaza fumul pe o zona foarte intinsa. Dioxidul de sulf din acest fum impreuna cu oxizii de azot au o mare contributie la producerea ploii acide (Obs. denumirea de ploaie acida provine de la combinatia oxizilor mai sus amintiti cu apa, combinatie care genereaza acizi ce ajung pe sol sau in apa odata cu precipitatiile); si daca fumul unei termocentrale din Marea Britanie poate cauza ploaia acida in Norvegia, atunci putem vorbi de efectul regional al poluarii aerului.
Toate formele de producere a electricitatii au un impact negativ asupra mediului. Cu toate acestea, sursele de energie neconventionala, cum ar fi vantul sau valurile, sunt mult mai putin poluante decat combustibilii fosili -; petrol, carbune, gaze. Fumul din termocentrale poate fi detoxificat folosindu-se unitati de desulfurizare, care pot elimina SO2, dar care nu pot stopa, insa, emisia de CO2, principala cauza a efectului de sera.
Industria
Datorita declinului industriei grele, poluarea aerului datorata industriei a scazut in ultimul timp. Dar aceasta nu inseamna ca ea a disparut, fiind mentinuta de procesele industriale de ardere a combustibililor fosili.
In 1984, in localitatea Bhopal din India, mai mult de 4000 persoane au murit si alte aproape 200.000 au avut de suferit in urma unei scurgeri de dioxina, survenita de la o fabrica agro-chimica. Acest incident demonstreaza consecintele dezastruoase ale poluarii aerului, survenita chiar accidental. Controale periodice ale nivelului emisiilor si stabilirea unor concentratii maxime admisibile, foarte stricte, ale diferitilor poluanti din aer sunt cai care pot preveni incidenta unor astfel de probleme.
Principalii poluanti ai aerului
Monoxidul de carbon (CO)
Circulatia rutiera produce cel mai ridicat procent de CO eliberat in atmosfera (aproximativ 85%). Aceste emisii pot fi insa reduse prin atasarea la masini a unor convertori catalitici. Persoanele cardiace, copii mici si batranii sunt cei mai expusi la intoxicarea cu CO.
Ozonul (O3) este cel de-al doilea agent poluant al aerului. El este rezultatul unor reactii chimice ce implica prezenta oxizilor de azot si a hidrocarburilor, sub incidenta luminii solare, in conditii constante. Concentratii ridicate de ozon se gasesc in acest tip de smog fotochimic.
Oxizii de azot ( NOx)

Principalele surse de NOx sunt emisiile autovehiculelor si termocentralelor. Oxizii de azot sunt: dioxidul de azot NO2 si monoxidul de azot NO -; ei contribuind la problemele cauzate de smogul fotochimic.
Dioxidul de sulf ( SO2))
Termocentralele de carbune reprezinta principala sursa de SO2; este urmata de industrie si de arderea in gospodarii a carbunelui -; aceasta din urma constituie cea mai importanta sursa de poluare in alte parti ale lumii, in special in lumea a treia.
Hidrocarburile
Acestea apar in urma arderii incomplete a combustibililor fosili, intalnindu-se sub forma gazoasa (metan) si solida (particule invizibile prezente in fum). Motoarele Diesel prost intretinute evacueaza gaze cu un continut ridicat de particule solide.
Efectele poluarii atmosferei
Poluarea aerului poate afecta mediul inconjurator in mod direct si indirect.
Concentratii mari de SO2 si NOx pot provoca daune arborilor si lichenilor, pot afecta sanatatea populatiei si pot coroda structura materialelor, cum ar fi otelul. Efectele directe apar de obicei in vecinatatea surselor de emisie.
SO2 si NOx pot forma acidul sulfuric si acidul azotic, substante ce sunt purtate de vant pe distante lungi, revenind pe pamant sub forma de ploi sau ninsori acide. In acest fel, solul si apa devin acide la distante mari de sursa de emisie.
Aciditatea este un efect care depinde de cantitatea de poluanti eliberati si de rezistenta opusa de sol si apa la acest fenomen.
Efecte asupra mediului
- acidificarea lacurilor si a apelor curgatoare, datorata ploilor acide.
- disparitia speciilor de plante si animale din apele cu aciditate crescuta.
- cresterea concentratiei de mercur in ape, implicit in animalele ce populeaza aceste ape; efectul cel mai negativ al acestui fapt este otravirea populatiei cu mercur.
- acidificarea solului, fapt ce produce cresterea concentratiei de aluminiu si a altor metale toxice, insotita de disparitia nutrientilor -; potasiu, calciu, magneziu.
- scaderea productiei agricole.
- imbolnavirea si disparitia padurilor.
- afectarea apelor freatice.
Efecte asupra sanatatii
- Monoxidul de carbon -; moleculele de CO inhalate de catre om, se ataseaza moleculelor de hemoglobina din sange, cele ce transporta oxigenul in corp. Acest fapt determina reducerea cantitatii de oxigen transportat de catre sange.
Concentratiile crescute de CO incetinesc reflexele si gandirea, in anumite cazuri provocand chiar moartea. Ozonul -; in concentratii mari, ozonul poate provoca serioase probleme pulmonare si diminuarea eficacitatii sistemului imunitar. In concentratii mici, ozonul irita caile respiratorii si plamanii; in acest caz cei mai afectati sunt cei ce efectueaza exercitii fizice sustinute, in special alergatorii.
- Oxizii de azot -; agraveaza bronsitele si infectiile pulmonare, provocand de asemenea probleme acute suferinzilor de astm.
- Dioxidul de sulf -; provoaca constrictii ale bronhiilor. Astmaticii sunt cei mai predispusi la afectiuni cauzate de SO2.(tabel 3).
- Hidrocarburile -; particulele solide emanate de motoare patrund adanc in plaman, transportand substante chimice cu potential cancerigen ridicat.
- Acidificarea puternica a apelor si a solului, provoaca aparitia unor concentratii mari de metale toxice, cum ar fi cadmiul, cuprul, aluminiul si plumbul.
- Cadmiul -; se acumuleaza in rinichi, provocand leziuni ale acestuia. Cadmiul este un element care se elimina foarte greu din corpul uman.
- Cuprul -; in cantitati mari, provenite din corodarea tevilor de apa sub actiunea aciditatii, provoaca diaree copiilor mici.
- Aluminiul -; in cantitati crescute, provoaca Boala Parkinson sau Alzheimer, conducand la senilitate prematura si moarte. Bolnavilor de rinichi le provoaca boli de schelet si creier.
- Plumbul -; este eliberat de apa acida si de catre emisiile provenite din arderea benzinei cu plumb. Ataca sistemul nervos, in special la copii.
- Mercurul -; are efect direct asupra danturii si a sistemului osos, inlocuind calciul din oase. Duce la fracturarea usoara a oaselor precum si la deformarea scheletului.

POLUANTUL GRUPUL DE RISC
NO2 (dioxid de azot) copii; persoane cu probleme respiratorii, inclusiv astmaticii;
CO (monoxid de carbon ) persoane cu boli de inima; femei insarcinate.
O3 (ozon) persoane cu probleme respiratorii, inclusiv astmaticii; persoanele in varsta; copii.
SO2 (dioxid de sulf) persoanele cu probleme respiratorii, astmaticii; persoanele in varsta; copii.
Particule de hidrocarburi persoanele cu probleme respiratorii, astmaticii; persoanele in varsta; copii.

2.1.4.Ploaia acida
Ploaia acida este un termen folosit pentru a descrie o serie de tipuri diferite de poluare, toate acestea constand in introducerea unor cantitati crescute de acizi in mediu. Mai bine zis, este vorba de precipitatii acide, termen ce include -; ploaia acida, ninsoarea acida, grindina acida, ceata acida.
Aciditatea si alcalinitatea sunt masurate pe o scara numita scara pH. Valoarea pHului se intinde de la 1 la 14; pH-ul 1 este extrem de acid, iar pH-ul14 este extrem de alcalin; pH-ul 7 este neutru (nici acid, nici alcalin). pH-ul normal al ploii este de 5,6. Aversele din multe zone europene au in genere pHul 4, acest lucru fiind descris ca o ploaie acida. Recordul de aciditate al unei ploi a fost inregistrat in 1974 la Pitlochry, Scotia, cu pH de 2,4, care reprezinta o valoare aproape egala de cea a sucului de lamaie.
In anumite zone ale lumii, cum ar fi Scandinavia, unde solul are o aciditate naturala crescuta, efectul ploilor acide a fost devastator. In sudul Norvegiei, 33.000 km2 de lacuri au fost afectate de ploile acide; din acestea, intr-un total de 13.000 km2 nu mai exista nici o specie de peste. Cand lacurile devin prea acide, metale toxice cum ar fi aluminiul, plumbul, mercurul si cadmiul se dizolva in apa. Aceste metale cauzeaza probleme foarte serioase mediului si sanatatii omului, asa cum a fost descris mai sus.
Ploile acide ameninta si existenta multor specii de plante si animale pe intinsul Europei. Lichenii, pietrele si zidurile sunt amenintate in aceeasi masura de ploile acide. Copacii sunt printre cei mai afectati, cele mai atacate fiind frunzele acestora. Alt efect distructiv al acestor ploi este indepartarea nutrientilor esentiali din sol.

Solutii pentru diminuarea poluarii aerului
Solutia de evitare a formarii ploilor acide este reducerea cantitatilor de SO2 si Nox eliberate in atmosfera. Acest lucru poate fi realizat prin “curatarea” emisiilor termocentralelor cu unitati de desulfurizare sau prin utilizarea carbunilor cu continut scazut de sulf -; exista carbuni cu continut de 0,6% sulf.
Metodele de conservare a energiei -; izolarea termica a locuintelor si utilizarea responsabila a energiei -; sunt cai de reducere a emisiilor de SO2 eliberata in atmosfera. Acest lucru se explica prin urmatorul lant: prin arderea carbunilor in termocentrale, se produce energie electrica ajunsa pe diferite cai la consumator. In functie de consumul de curent electric, se produce o cantitate mai mare sau mai mica de energie. Arderea carbunilor produce insa si emisii de SO2 in atmosfera, deci un consum mic de curent electric inseamna o cantitate mica de energie produsa, care determina o cantitate mai redusa de carbune ars, deci mai putin SO2 in atmosfera.
Folosirea surselor alternative de energie -; vant, maree, valuri, soare -; reduce, de asemenea, poluarea datorata SO2.
Convertoare catalitice
Convertorul catalitic este un dispozitiv anexat sistemului de evacuare a motorului auto, ce contine o structura “fagure”, ceramica sau metalica. Suprafata fagurelui este invelita cu un strat de platina. Contactul dintre acest strat de platina si gazele toxice evacuate de motor provoaca o reactie chimica in urma careia CO este transformat in CO2, iar hidrocarburile sunt desfacute in CO2 si apa. Oxizii de azot se transforma in azot simplu. Din pacate, convertoarele catalitice reclama folosirea doar a benzinei fara plumb, deoarece plumbul impiedica stratul de platina sa reactioneze eficient la trecerea amestecului de gaze. Exista convertoare care opresc emisia de CO si hidrocarburi, si altele, care pe langa aceste gaze, actioneaza si asupra oxizilor de azot. In cazul unei functionari corespunzatoare, aceste convertoare pot reduce emisiile toxice pana la 90%, cu un efect foarte mic sau chiar inexistent asupra comportarii autoturismului.
Eficienta combustibilului
Convertoarele catalitice nu reduc emisiile de CO2, principiul gaz responsabil pentru producerea efectului de sera. Acest lucru poate fi realizat prin imbunatatirea metodelor de folosire a combustibililor -; eficienta combustibililor.
In orice caz, cel mai efectiv mod de a reduce emisiile de CO2 este acela de a reduce numarul de autoturisme aflate in circulatie.
Poluare a apelor
Repartitia cantitatilor de apa in lume este impartita in mod inegal. In vreme ce populatia de pe continentul nostru consuma in medie 250 litri de apa zilnic, in zone intinse din Africa, apa reprezinta o bogatie dupa care tanjesc mii de oameni. Lipsa de apa reprezinta un paradox pe planeta noastra, a carei suprafata este acoperita in proportie de 2/3 de oceane si mari. Dar si aceasta sursa vitala de existenta este amenintata de activitatea cotidiana a oamenilor.
Apa ca resursa
Fiecare aspect al vietii noastre este legat de apa. Pe langa aer si lumina Soarelui, apa este un element esential al existentei oricarei fiinte. Sa nu uitam ca in mediul acvatic au aparut primele forme de viata de pe Terra.
Un adult are nevoie zilnic de 2 litri de apa pentru a-si mentine functiile biologice nealterate. Apa este folosita in aproape toate procesele industriale sau activitatile casnice cotidiene. Pentru obtinerea unui litru de bere, sunt necesari 350 litri de apa, Dar, deoarece acest lichid de care ne folosim in fiecare zi este considerat un lucru banal, adeseori ii uitam adevarata valoare.
Cauzele poluarii apelor
Din sistemele de canalizare
Toate apele provenite din sistemele de canalizare, atat cele tratate cat si cele netratate, sunt deversate in rauri si mari. In rauri este eliberata in genere apa tratata, dar in cazul unor ploi torentiale, se poate depasi capacitatea statiilor de tratare a apelor uzate, in apele raurilor putand ajunge astfel si substante netratate si deseuri. In mari se deverseaza apa netratata in prealabil.
Deseurile industriale
Industria este responsabila pentru un procent mai mare de 38% din totalul activitatilor ce polueaza mediul acvatic. Aproape toate ramurile industriale produc deseuri, care pe diferite cai, ajung in rauri si in mari. De exemplu, cadmiul reprezinta un deseu al procesului de fabricare al detergentilor cu fosfati. Fiind deversat din fabricile ce produc astfel de detergenti, el ajunge sa atace orice sistem viu cu care vine in contact, chiar si atunci cand se gaseste in concentratii reduse.
Poluarea provenita din agricultura
Ingrasamintele anorganice sunt folosite in mod curent in agricultura pentru realizarea unor recolte mai mari. Majoritatea ingrasamintelor sunt compuse din trei elemente: azot, fosfor si potasiu. Cele mai folosite sunt ingrasamintele ce contin azot si nitrati. Acest azot este absorbit de catre plante, el fiind un nutrient foarte important. Dar plantele nu pot consuma tot azotul imprastiat pe camp, astfel o mare parte este spalata de ploi, ajungand in lacuri, rauri sau canale unde provoaca fenomenul de eutrofizare (a se vedea mai jos). O alta cantitate de azot patrunde in pamant, fiind antrenat in subsol de apa provenita de la ploaie sau de la irigatii. Acolo, azotul se amesteca cu apa din rocile poroase -; panza freatica-; unde poate ramane o perioada lunga de timp -; ani de zile.
Pesticidele
Agricultura moderna este foarte dependenta de utilizarea pe scara larga a substantelor chimice sintetice, care au capacitatea de a ucide daunatorii agricoli. Exista mai multe feluri de pesticide, fiecare actionand asupra unui grup specific de organisme. Astfel, pentru combaterea insectelor se folosesc insecticidele, pentru combaterea buruienilor se utilizeaza ierbicidele, iar fungicidele sunt folosite pentru controlarea bolilor provocate de fungi -; ciuperci.O parte a acestor substante ajung in apa subterana sau in rauri, fiind spalate de pe suprafetele agricole. Altele ajung in apele de suprafata cu ocazia imprastierii lor din avioane sau alte utilaje. Unele substante persista in mediu un timp foarte indelungat, cauzand o serie de probleme ecologice. Alta cale de penetrare a acestor substante in mediul ambiant este determinata de proasta depozitare a acestora, in ambalaje si locuri necorespunzatoare.
Activitatea fermelor
Poluarea provenita din activitatile fermelor poate fi devastatoare. Lichidul provenit de la dejectiile animale (urina si fecale) si cel rezultat din procesele de fermentatie ale nutretului depozitat ca rezerva sau pentru compostare, cauzeaza probleme majore de poluare a apelor curate. Efectul provocat de aceste reziduuri este diminuarea cantitatii de oxigen din ape -; eutrofizare -; ceea ce determina moartea pestilor si a celorlalte forme de viata acvatica.
S-a constatat ca lichidul de fermentatie al nutretului este de 200 ori mai periculos decat apele uzate provenite din canalizari.
Efectele poluarii apelor
Eutrofizarea
Eutrofizarea este un fenomen ce apare ca urmare a imbogatirii mediului acvatic in nutrienti organici. Acesta este un proces natural, care apare dupa perioade indelungate de sute de ani. Datorita activitatii umane -; deversarea substantelor organice in lacuri, rauri si mari -; procesul de eutrofizare este puternic accelerat, perioada de aparitie a fenomenului scurtandu-se considerabil.
Ingrasamintele agricole, deseurile animale si deversarile sistemelor de canalizare introduc in mediul acvatic o mare cantitate de nutrienti. Aceasta cantitate, “in plus” fata de cea naturala, provoaca o crestere necontrolata a numarului de alge -; aceasta ducand la scaderea cantitatii de oxigen din apa, fapt produs mai ales toamna, cand mari cantitati de alge mor si incep sa se descompuna sub actiunea bacteriilor aerobe mineralizatoare, fenomen insotit de un mare consum de O2.
Lipsa de oxigen omoara pestii si celelalte forme de viata acvatica, iar in cazuri extreme, apa se transforma intr-o “supa moarta”. Principalii nutrienti care provoaca eutrofizarea sunt fosfatii, acestora adaugandu-li-se si nitratii.

Apa subterana
In adancul pamantului, la distante variabile fata de suprafata, apa se depoziteaza intr-o serie de roci poroase - acvifer -, constituind astfel apa subterana (panza freatica). Apa potabila -; de o importanta deosebita -; provine de foarte multe ori din astfel de surse; apa freatica nu scapa insa de efectele activitatii umane.
Exista mai multe cai de poluare a apelor subterane, printre care:
- poluarea cu nitrati proveniti din ingrasamintele agricole. Acestia pot ramane in apa freatica decenii intregi.
- poluarea cu solventi proveniti din procesele industriale, cei mai multi avand un potential de risc cancerigen.
- poluarea cu deseuri toxice, provenite din scurgeri aparute in zonele de depozitare a acestora -; amintiti-va de ceea ce s-a intamplat la Sibiu!
Apa potabila
Provine din rauri, rezervoare si ape subterane, adesea constituind un amestec al celor trei surse. In ciuda purificarii acesteia prin diverse metode, o parte a substantelor ce contamineaza raurile si apele subterane pot fi gasite in apa potabila. Pana acum au fost depistate peste 300 substante chimice diferite. Desi nu toti acesti constituenti ai apei potabile sunt periculosi, exista o ingrijorare provocata de eventuale amestecuri ale anumitor substante, in special datorita faptului ca nu se cunosc efectele pe termen lung pe care acestea le au asupra sanatatii.
Marile si zonele costiere
Poluarea marilor si a apelor de coasta a devenit o serioasa problema internationala, amenintand de asemenea si sanatatea umana. Principalii poluanti ai marilor sunt apele uzate deversate prin canalizari, deseurile toxice aruncate deliberat in apa si petrolul.
Poluarea datorata apelor uzate pune mari probleme sanatatii umane. In acelasi mod viata marina, cu predilectie cea din apele de coasta, a avut foarte mult de suferit din cauza acestei surse de poluare. Printre cele mai periculoase deseuri toxice aruncate in mare se numara deseurile nucleare.
Accidentele navale ale petrolierelor au constituit intotdeauna un pericol mortal pentru viata din mediul marin. Numai in 1989, din petrolierul “Exxon Valdes” s-au scurs cateva milioane de barili de petrol, devastandu-se peste 600 kmp de coasta in Golful Alaska.
Cateva solutii
Fosfatii pot fi indepartati din apele uzate prin procedee speciale. Scaderea concurentei acestor substante poate reduce nivelul de eutrofizare in mediul acvatic. Anumite produse casnice (substante chimice folosite pentru gradinarit, solventi si detergenti) contin substituenti poluanti. Evitand folosirea unor astfel de produse, si depozitand corect orice substante chimice sau petroliere, putem micsora nivelul de poluare al apelor.
Practica rotatiei culturilor ar necesita o mai mica folosinta a chimicalelor in agricultura. De asemenea, agricultura organica -; unde produsele sunt cultivate fara a se folosi nici un fel de ingrasamant artificial sau chimic -; reprezinta o alternativa.

De retinut
•?in 1988, mai multe mii de foci au murit in Mare Nordului datorita scaderii capacitatii de rezistenta la boli, lucru provocat de prezenta poluantilor in apele acestei mari.
•?intre 1979 si 1988, numarul incidentelor de poluare agricola a apelor curate a crescut cu 279%!

Deseurile si reciclarea lor
Introducere
In fiecare zi aruncam cate ceva. Fie ca este un obiect de care ne-am folosit numai o zi, fie ca este vorba de un lucru pe care l-am utilizat poate ani de zile, la un moment dat el devine inutil si sfarseste la gunoi. Ce se intampla dupa aceea cu el? Din pacate, lucrul acesta ne intereseaza prea putin.
Ce sunt deseurile
Rasfoind “Dictionarul limbii romane contemporane” al lui Vasile Breban -; Editura stiintifica si contemporana, Bucuresti 1980 - gasim urmatoarea definitie: deseu -; parte dintr-o materie prima sau dintr-un material care cade sau se degradeaza in cursul prelucrarii si nu poate fi folosita direct in acel proces de prelucrare. Deseurile toxice sunt acele produse (substanta sau solutie) pentru care nu se prevede o utilizare directa, dar care se transporta pentru depozitare, reprocesare, eliminare sau incinerare si pentru care exista o lista ce prevede cantitatea si concentratia de risc a acestora. Deseurile, insa, sunt de mai multe feluri, functie de provenienta lor -; deseuri menajere, deseuri industriale, deseuri nucleare etc.
In ultimii 200 ani, din ce in ce mai multe produse au devenit accesibile consumatorului. Prin dezvoltarea proceselor industriale, tehnicile de productie in masa au contribuit la cresterea nivelului de trai al populatiei din tarile dezvoltate sau in curs de dezvoltare. Insa felul in care folosim materialele prezinta unele dezavantaje. In primul rand, nu se tine seama de efectele asupra mediului pe care le provoaca procesele de productie. Costurile necesare pentru inlaturarea poluarii sau pentru restaurarea habitatelor naturale deteriorate nu pot fi calculate. De asemenea, costul poluarii produse nu este inclus in pretul produsului. Acest lucru determina consumatorul de a nu lua in considerare aspectele ecologice legate de producerea si folosirea obiectelor de care se serveste. Din fericire, astazi putem da si unele exemple pozitive legate de aceasta chestiune, cum ar fi pretul scazut al benzinei fara plumb, fapt ce incurajeaza folosirea ei si scaderea nivelului de poluare cu plumb. Ce ne facem cu Daciile noastre, care nu pot folosi un asemenea carburant?
In trecut, costurile de inlocuire a obiectelor stricate sau deteriorate erau ridicate, de aceea produsele erau de regula astfel concepute incat sa reziste mult timp sa fie usor de reparat. Astazi, bunurile moderne sunt produse astfel incat repararea sau reutilizarea lor sa fie profitabila. Cantitatile mari de ambalaje, unele absolut necesare pentru igiena produselor, altele avand un scop pur publicitar, reprezinta un procent ridicat din categoria deseurilor menajere. Majoritatea acestor ambalaje sunt de plastic, material ce nu este biodegradabil -; o sticla de 2 litri de Coca-Cola ingropata acum, poate fi descoperita de urmasii nostri in exact aceeasi stare si peste 10.000 de ani. Deseurile industriale sunt deosebit de periculoase pentru mediul inconjurator. Ajunse in natura, ele pot cauza mari stricaciuni zonelor in care se afla, amenintand sanatatea animalelor si a oamenilor care intra in contact. De departe, insa, cele mai periculoase pentru om sunt deseurile nucleare. Ele reprezinta resturile ramase in urma proceselor de fuziune nucleara ce se desfasoara in reactoarele centralelor nucleare si in cea mai mare “calitate” a lor este ca sunt radioactive. Depozitarea lor este extrem de pretentioasa, si desi dispar singure -; prin procesul de injumatatire -; acest proces dureaza intre sute si mii de ani.
Reciclarea deseurilor
Reciclarea reprezinta unul dintre cele mai bune mijloace de prevenire a poluarii si de conservare a resurselor. Prin reciclare, aproape toate materialele folosite initial la fabricarea unui anumit produs, sunt redate in folosinta prin reprelucrarea sau reutilizarea lor.
Procesul de reciclare nu reprezinta o noutate. Ciclurile naturale exista de la inceputurile Universului. Nutrientii sunt reciclati in soluri, prin intermediul unor cicluri complexe, cum ar fi, de exemplu, ciclul carbonului sau al azotului. Nutrientii din care este constituit corpul nostru au parcurs deja nenumarate procese de reciclare pana la actuala stare.
De ce sa „reciclare”
Iata cinci motive temeinice ce vin in ajutorul acestei probleme:
Conservarea resurselor
Aproape toate resursele naturale ale Terrei sunt in scadere. Dupa cum bine stim, aceste resurse se vor termina intr-o buna zi, de aceea este necesara o buna inmagazinare a exploatarilor, mai ales pentru noi si generatiile viitoare. Reciclarea este o solutie a problemei.
Economia de energie
Producerea si folosirea energiei este un proces ce provoaca multe daune mediului inconjurator. Printre acestea notam exploatarea resurselor de combustibili fosili, producerea de gaze ce provoaca poluarea aerului, ploile acide si efectul de sera.
Reciclarea materialelor economiseste aceasta energie deoarece reduce numarul de procese industriale necesare producerii lor. De exemplu: reciclarea aluminiului salveaza 95% din energia necesara producerii lui; reciclarea hartiei foloseste doar jumatate din cantitatea de energie folosita initial la obtinerea ei; fabricarea sticlei din materiale reciclate -; cioburi -; economiseste o treime din energia folosita la inceput.
Prin economisirea energiei se diminueaza efectele vatamatoare mediului.
Prevenirea poluarii
Fabricarea majoritatii produselor provoaca poluare provenita atat din procesele industriale de productie cat si din folosirea energiei. De asemenea, depozitarea deseurilor in gropi de gunoi sau alte asemenea locuri provoaca severe probleme de poluare.
Protejarea habitatelor naturale
Materiile prime sunt exploatate de multe ori prin minerit, proces ce are loc in zone naturale unde viata florei si faunei este pusa in pericol. Bauxita -; minereul din care se produce aluminiul -; este extras prin minerit si din zone acoperite in prealabil de paduri tropicale.
Prevenirea problemelor viitoare
Reciclarea este un proces economic cu efect pe termen lung. Prin scaderea cantitatii de materii prime se produce o crestere a pretului acestora, deci implicit a produselor aflate pe piata, fapt ce poate determina o mare instabilitate economica, cu efecte sociale binecunoscute. Reciclarea este de asemenea un proces ce poate crea locuri de munca.
Principalele surse de deseuri
Ambalajele
Aproape o treime din gunoiul menajer este produs de diferitele ambalaje. Materialele folosite la ambalarea produselor sunt hartia, sticla, plasticul si metalul. Principala functiune a ambalajelor este aceea de a proteja produsele si de a asigura igiena lor, dar o mare parte a lor este folosita doar in scop publicitar, pentru a ne convinge sa cumparam un produs in locul altuia. pentru aceasta se folosesc o serie de trucuri comerciale, benefice afacerilor si daunatoare mediului. Putem nota aici ambalarea sucurilor si a diferitelor bauturi alcoolice in cutii de carton ce nu pot fi refolosite si care sunt aruncate. Folosirea sticlelor returnabile reprezinta o solutie convenabila, atat d.p.d.v. ecologic cat si economic.
Hartia
Milioane de tone de hartie sunt folosite anual pentru diferite activitati. Fabricarea hartiei prezinta doua inconveniente: ea este produsa din materie lemnoasa, ce se obtine prin taierea copacilor, iar pentru fabricarea ei se foloseste o mare cantitate de energie cu efectele ecologice deja cunoscute, la care se adauga poluarea surselor de apa cu deseurile otravitoare rezultate din procesul tehnologic de fabricare a acesteia. Reciclarea hartiei are un efect benefic atat asupra protectiei mediului inconjurator, cat si asupra economiei. Din hartie reciclata se poate obtine o gama variata de produse, de la coli de scris si cartoane, pana la hartie igienica.
Sticla
Sticla este fabricata in mare parte din nisip si necesita o cantitate enorma de energie.
Mult mai putina energie este folosita pentru reciclarea ei, luand in considerare si faptul ca nisipul folosit la fabricare este excavat din locuri ce provoaca mai apoi un aspect neplacut peisajului. Reutilizarea sticlelor si borcanelor prin inapoierea lor producatorilor de bunuri ce sunt astfel ambalate, determina un efect pozitiv asupra mediului si economiei. Reciclarea sticlei din cioburi are efecte identice.
Materialele plastice
In lume exista peste 50 tipuri de materiale plastice ce sunt fabricate din materii prime epuizabile, cum ar fi petrolul, carbunele si gazul natural. Au o gama foarte larga de folosinta, peste o treime fiind utilizate ca ambalaje, si reprezentand peste 20% din cantitatea de deseuri menajere. principala problema a materialelor plastice este ca ele nu sunt biodegradabile, rezistand in mediu perioade foarte lungi de timp -; mii de ani. Reciclarea lor se face foarte greu, aceste tehnologii fiind destul de scumpe.
O alta problema foarte grava a ambalajelor de plastic -; sticle, butoaie -; o reprezinta faptul ca in timp, produsul continut de acestea intra in reactie cu plasticul. Astfel, daca am depozitat intr-o sticla de plastic o substanta toxica, Verde de Paris de exemplu, acea sticla nu va trebui sa fie folosita niciodata pentru depozitarea vinului, de exemplu, sau a apei potabile, deoarece aceasta bautura va fi infestata de molecule din otrava depozitata anterior, continuta de peretii sticlei, cu efecte mai mult decat nocive.
Metalele
Multe bunuri si ambalaje sunt fabricate din metale - tabla, otel si in special aluminiu.
Metalele se obtin prin prelucrarea minereurilor, ceea ce determina o mare poluare prin cantitatea de energie utilizata, si prin emanatiile si deseurile industriale ce rezulta din aceste procese. Minereul este de asemenea exploatat in principal prin minerit, activitate ce afecteaza grav mediul din zona de exploatare. Reciclarea si refolosirea deseurilor metalice are efecte pozitive deci, atat asupra mediului cat si d.p.d.v. economic.
Petrolul
Un litru de petrol scurs in apa se poate intinde pe o suprafata dubla decat cea a unui teren de fotbal, provocand numeroase daune. Anual, aproximativ 1,25 milioane tone de deseuri petroliere se scurg in mari si oceane. De multe ori, aceasta cantitate patrunde in pamant, bazinele riviere si sistemele de canalizare. Nu se poate vorbi de o reciclare a petrolului, dar exista tehnologii de reciclare a uleiurilor uzate.
Materialele textile
Hainele vechi si alte materiale textile pot fi refolosite in mai multe feluri. Ele pot constitui ajutoare pentru saraci sau pot fi stranse si utilizate pentru crearea unor noi haine, prelate pentru mobile si autoturisme, paturi, lavete.
Deseurile organice
Resturile organice pot fi refolosite prin producerea de composturi sau ingrasaminte naturale. Frunzele uscate mucegaite, in loc de a fi arse, pot fi folosite la acoperirea solurilor agricole, impiedicand aparitia buruienilor.
Reesaparea cauciucurilor reprezinta doar un exemplu privitor la complexitatea problemei deseurilor si a metodelor de rezolvare a