Fiind situat în Câmpia Aranca, oraşul Sânnicolau Mare adăposteşte elemente de floră similare cu cele ale întregii Câmpii de Vest, (în Banat există circa 21.000 de specii, reprezentând 2/3 din flora ţării).
Activităţiile umane au produs modificări majore în fizionomia covorului vegetal, prin extinderea terenurilor agricole şi diminuarea vegetaţiei naturale.
În lunca Aranca apar terenuri agricole, dar şi pajişti mezofile cu: iarba câmpului (Agrostis tenuis), coada vulpii (Alopecurus pratensis), firuţa ( Poa pratensis), păiuşul de livadă (Festuca pratensis), specii de trifoi (Trifolium pratensis), lucernă sălbatică (Medicago arabica), iar dintre arbori: salcia ( Salix alba), plopul ( Populus nigra).
Hotarul oraşului Sânnicolau Mare se poate încadra, ca tip de vegetaţie, la stepă şi silvostepă, cu păduri de stejar. În zona de stepă, stratul ierbos este constituit din toporaşi (Viola odorata), viorele ( Scila bifolia), ghiocei (Galanthus nivalis). Structura floristică a silvostepei cuprinde stejar penduculat (Quercus robur), stejar pufos (Quercus pubescens), plopul alb (Populus alba). În cadrul pădurii de stejar apar, pe lângă stejar şi specii ca ulmul (Ulmus minor ) şi frasinul (Fraxinus angustifolia).
În zona oraşului Sânnicolau Mare sunt numeroase specii endemice ce ocupă un areal foarte restrâns: laleaua (Tulipa gesneriana), creasta cocoşului (Celosia cristata), muşcată curgătoare (Pelargonium peltatum), begonie (Begonia semperflorens), crizantema (Chrysanthemum indicum), vârdoage ( Tagetes patula)
În parcurile oraşului se mai întâlnesc şi specii străine precum Ginkgo biloba, originar din China, iar dintre speciile de conifere apare tisa (Taxus bacata)

FAUNA

Fauna este de tip central european cu elemente submediteraneene, cu pătrunderi şi amestec de specii venite din nordul, sudul şi vestul ţării. Asociaţiile faunistice sunt specifice silvostepei şi pădurii de stejar.
Fauna stepei şi silvostepei se caracterizează prin prezenţa rozătoarelor precum popândăul (Citellus citellus), hârciogul (Cricetus cricetus), iepurele de câmp (Lepus europaeus), iar dintre păsări: turturica (Streptopelia turtur), privighetoarea (Luscina megarhznchos), prepeliţa (Coturnix coturnix) şi potârnichea (Perdix perdix).
În lunca Aranca şi în mlaştinile din jurul oraşului trăiesc numeroase specii de raţe sălbatice, gâşte, stârci între care ţigănuşul (Plegadis falcinellus), buhaiul de baltă (Bombina bombina), iar dintre animalele cu blană preţioasă apare vidra (Lutra lutra).
Fauna de pădure e reprezentată prin căprioară , vulpe, iepure iar dintre păsări sunt aceleaşi prezente şi în stepă şi silvostepă.
Fauna piscicolă prezentă în canalul Aranca şi în Mureş cuprinde somnul pitic (Silurus glanis), crapul (Cyprinus caprio), ştiuca (Esox lucius), carasul (Carassius auratus gibelio), ţiparul (Angiullo) şi obleţul ( Alburnus alburnus).

SOLURILE

Solurile sunt corelate cu roca, clima şi vegetaţia şi sunt foarte variate.
Solurile din cadrul zonei Aranca prezintă mai multe caractere comune : toate solurile au aceeaşi rocă mamă la bază - aluviunile şi cu mici excepţii loessul pe terenurile mai ridicate; toate solurile actuale se găsesc într-un stadiu de evoluţie medie şi conţin un procent ridicat de săruri uşor solubile .
În funcţie de aceste caractere şi de formele geomorfologice, solurile se împart în două grupe : hidromorfe de luncă şi solurile antomorfe. Solurile din cadrul luncilor şi a câmpiilor joase sunt formate exclusiv pe aluviuni şi au evoluat sub influenţa directă a apei freatice. În cadrul acestei grupe se deosebesc mai multe tipuri genetice de soluri.aluviosolurile ce ocupă o suprafaţă de 3.800 ha şi se află în imediata apropiere a văilor Aranca şi Galaţca ;gleiosolurile ocupă suprafeţe destul de mari în perimetrul cadastral al localităţii, mai ales în Lunca Mureşului şi a canalului Aranca. Se întâlnesc mai ales gleiosolurile cernice şi molice şi alcalizate.
Salsodisolurile sunt prezente prin soloneţuri şi diferite subtipuri aflate în diferite stadii de sodizare. Solurile antomorfe şi antohidromorfe sunt situate înspre nord-est, spre Variaş. În cadrul acestei grupe apar mai multe subtipuri genetice .
Din p unct de vedere agricol, aluviosolurile, sunt soluri uşor de lucrat şi foarte productive, în afară de cele salinizate şi cele excesiv afectate de apa freatică.
Influenţa şi acţiunea în timp a factorilor pedogenetici (relief, rocă, climă, hidrologie,), ca şi intervenţia omului prin importantele lucrări hidroameliorative începute cu mai bine de 200 ani în urmă, au determinat existenta unei cuverturi de sol de o accentuată complexitate şi diversitate.
Dominante sunt următoarele tipuri de soluri :
1. Cernoziomuri calcarice, 1-18 (tipice, gleizate, sărăturate): 37%
2. Cernoziomuri cambice, 19-24 (gleizate, vermice, sărăturate): 5%
3. Eutricambiosoluri, 25-43 (molice, gleizate, sărăturate): 16 %
4. Gleiosoluri, 44-63: 5%
5. Soloneţuri, 64-74 (gleizate, sărăturate): 8 %
6. Aluviosoluri, 74-84 (molice, gleizate sărăturate): 8%
7. Asociaţii de vertosoluri, cernoziomuri şi soloneţuri 701-720: 20% (Ţăranu şi Luca,2002)

Terenul agricol al oraşului se constituie din următoarele folosinţe: arabil: 10.768.0 ha, păşuni 11701 ha, vii 3,3 ha şi livezi387,3 ha.
Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), categoria de folosinţă "arabil", a terenurilor agricole se prezintă astfel: cl. I 480,6 ha (3,9%), cl. a-II-a 6132,0 ha (49,5%), cl. a-III-a 4355,0 ha (35,2%), cl. a-IV-a 1060,0 ha (8,6%), cl a-V-a 350,7 ha (2,8%).
Factorii limitativi care grevează asupra calităţii pământului în această zonă sunt dimensionaţi de fenomenul de sărăturare severă-moderată (salinizare 0,15% din suprafaţă şi alcalizare 0,29%) şi sărăturare redusă (salinizare 7,09%şi alcalizare 18,13%) de conţinutul redus în humus (7.27%), de textura argiloasă (moderată 20.22% şi redusă 45.69%) şi de tasare (severă 11,39%, moderată 10,43%, redusă 52,63%).
Ameliorarea şi valorificarea potentialului productiv al pământului se poate realiza în condiţiile abordării integrate a măsurilor hidroameliorative cu cele agropedoameliorative şi culturale curente care vor viza asigurarea unui regim aerohidric în sol la parametri optimi de funcţionalitate, cât şi prin introducerea de noi sisteme tehnologice de conservare şi de adaptare a tehnologiilor culturale curente la specificul condiţiilor pedoclimatice (soiuri, hibrizi ).
Fertilitatea naturală a solului a constituit un factor de atractivitate în procesul de formare şi constituire a comunităţii pe această vatră. Din timpurile străvechi, pământul în această zonă a fost fertil, asigurând atât hrana oamenilor şi a animalelor, cât şi comercializarea produselor, fie prelucrate, fie ca materie primă.