Coloana vertebrala si maduva spinarii

Fig.1.Coloana vertebrala.
. Coloana vertebrala- segmentul axial al scheletului trunchiului- este alcatuita din 33-34 vertebre. Vertebrele sunt dispuse metameric- una deasupra alteia- si sunt impartite , dupa regiunile carora le apartin, in vertebre: cervicale(7), toracale(12), lombare(5), sacrale(5) si coccigiene(4 sau 5).
. Coloana vertebrala prezinta, in plan sagital (antero-posterior), 4 curburi fiziologice: cervicala, toracala, lombara, sacrala. Aceste curburi cresc rezistenta si elasticitatea coloanei vertebrale, mentinand pozitia normala a corpului.


Fig.2.Tipuri de vertebre.


Fig.3.Alcatuirea unei vertebre.
. Fiecare vertebra este formata dintr-un corp vertebral in partea ventrala, si un arc vertebral, in partea dorsala. Gaura vertebrala este cuprinsa intre arc si corp. Prin suprapunerea vertebrelor se formeaza un canal in care se gaseste maduva spinarii. Arcul vertebral poseda cate trei prelungiri- apofize. Morfologia vertebrelor difera de la o regiune la alta a coloanei, in functie de rolul lor.
. Măduva spinării și-a păstrat organizarea metamerică fiind alcătuită din mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervând schematic un teritoriu cutanat (dermatomer), muscular (miomer) și visceral. Macroscopic metameria este indicată de locul de origine în succesiune regulată, al perechilor de nervi spinali. Toate neuromerele funcționează ca un tot sub acțiunea coordonatoare și controlul centrilor superiori.
. Maduva spinării - Așezare și raporturi: Adăpostită în canalul vertebral, măduva spinării are ca limită superioară un plan orizontal care trece pe marginea superioară a arcului posterior al atlasului, iar ca limită inferioară un plan orizontal care trece prin discul separator dintre prima și a doua vertebră lombară. Lu
ngimea ei este în medie de 43 cm la femeie și 45 cm la bărbat. Măduva nu ocupă în întregime lungimea și lărgimea canalului vertebral. În lărgime măduva este separată de pereții osoși ai canalului printr-un spațiu perimedular, împărțit prin prezența membranelor medulare de înveliș, meningele, într-un spațiu epidural (cavum epidurale) cuprins intre peretele osos și dura mater, un spațiu subdura; virtual situat între dura mater și arahnoidă și un spațiu subcrahnoidian (cavum subarachnoideale) cuprins între arahnoidă și pia mater în care se găsește lichidul cerebrospinal (liquor cerebrospinalis). În lungime, din cauză că măduva se termină la nivelul L2, nu există o corespondență între segmentele medulare și cele ale coloanei vertebrale: măduva cervicală (pars cervicalis) se întinde până la vertebra C6, măduva toracică (pars thoracica) până la T9, măduva lombară (pars lumbalisj până la vertebra T11, iar măduva sacro-coccigiană până la L2. Ca o consecință, rădăcinile nervilor spinali care se îndreaptă spre orificiile intervertebrale pentru a părăsi canalul vertebral iau o direcție cu atât mai oblică caudal cu cit distanta dintre neuromerul de origine și orificiul intervertebral de același număr, este mai mare. Astfel, în regiunea cervicală inferioară diferența este de două vertebre, în regiunea toracică superioară de trei vertebre, în regiunea toracică inferioară de patru vertebre, în regiunea lombară inferioară de cinci vertebre, iar în regiunea coccigiană de 11 vertebre. Așa se explică de ce începând din regiunea toracică inferioară rădăcinile devin din ce în ce mai lungi, distanta intre originile lor foarte mică și de ce sînt nevoite să se apropie una de alta de așa manieră incit ajung să acopere și să ascundă conul medular și filum terminale, luând dispoziția numită în \"coadă de cal\".
. Configurația externă. Măduva are înfățișarea unui cilindru plin, ușor turtit în sens anteroposterior. În dreptul regiunilor cervicală între C3-4-D1-2 și lombară între D10-L1, măduva prezintă două regiuni mai voluminoase, intumescența cervicală (intumescentia cervicalis) și infumescența lombară (intumescentia lumbalis), ce corespund rădăcinilor membrelor și plexurilor brahial și lombar. Intumescenta lombară se termină cu conul medular (conus medullaris) continuat cu filum terminale, segment rudimentar al măduvei. Filum terminale prezintă un segment superior înconjurat de cele trei membrane meningeale, având pe fața laterală câteva fascicule de fibre nervoase, care probabil reprezintă rădăcinile nervilor coccigieni 2 și 3 și un segment inferior fuzionat cu dura mater ce se întinde până pe fata dorsală a primei vertebre coccigiene. Canalul centrnl (canalis centralis) medular se continuă în filum terminale pe o distanță de 5-6 mm, apoi se dilată formând ventriculul terminal (ventriculus terminalis).
. Fața anterioarăa măduvei prezintă pe linia mediană un șanț larg și adânc, fisura mediană (fissura mediana), în profunzimea căruia se vede comisura albă (commissura alba). În această fisură, într-o pâslă de țesut conjunctiv pial (linea splendens), se găsesc arterele perforante, ramuri ale arterei spinale anterioare. De o parte și de alta a fisurii se găsesc cordoanele anterioare medulare drept și stâng (funiculus anterior), ce se întind lateral până la șantul lateral ventral, locul de emergență a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali.
. Fața posterioară prezintă pe linia mediană un șanț puțin adânc, șanțul median posterior (sulcus medianus sive posterior) și lateral de acesta, de fiecare parte, câte un cordon posterior (funiculus posterior) ce se întinde până la șanțul lateral posterior (sulcus lateralis posterior), locul de intrare a rădăcinilor posterioare ale nervilor spinali. În regiunea cervicală a măduvei, fiecare funicul posterior este divizat prin prezenta unui șanț intermediar (sulcus intermedius posterior) în două fascicule. Între șanțul lateral anterior și cel lateral posterior se găsește cordonul lateral (funitulus lateralis).
. Configurația internă. La interior măduva spinării este alcătuită din substanța albă (substantia alba), periferică, ce înconjoară substanța cenușie (substantia grisea), centrală.
Substanța albă formată numai din axoni și glie interfasciculară corespunde fasciculelor ascendente situate în general periferic, celor descendente situate i ntermediar și celor de asociație, așezate profund lângă substanța cenușie. Periferic este delimitată de membrana limitantă superficială de natură glială, originea septului median posterior, rafeu nevroglic ce separă cele 2 cordoane posterioare ajungând până la substanța cenușie, și a unor prelungiri întinse de-a lungul vaselor intramedulare. Între vase și aceste prelungiri există spatii perivasculare ce comunică cu spațiul subarahnoidian. Prezența septului median posterior și a fisurii mediane împarte substanța albă în două jumătăți unite între ele prin comisura albă formată din fibrele încrucișate ce conduc sensibilitatea termică și dureroasă, din fibrele motorii din cordonul anterior destinate nucleilor din cornul anterior contralateral al substanței cenușii. Substanța albă este divizată în cordoane sau funiculi (funiculi medullae spinalis): între septul median posterior și cornul posterior al substanței cenușii se află funiculul posterior alcătuit din fasciculul gracil sau al lui Goll (fasciculus gracilis) și fasciculul cuneat sau al lui Burdach, ambele ascendente, și câteva fascicule de asociație (vezi măduva intersegmentară). În cordonul lateral se găsesc următoarele tracturi ascendente: spinocerebelos posterior (tractus spinocerebellaris posterior), spirtocerebelos anterior (tractus spinocerebellaris anterior), spinotectal (tr. spinotectalis), spinotalamic lateral (tr. spinothalamicus lateralis). Ca tracturi descendente există : piramidal sau corticospinal lateral (T. pyramidalis sau corticospinalis lateralis), fectospinal, fibrele laterale (T. tactospinalis), reticulo-spinal (T. reticulospinalis), rubrospinal (Ț. rubrospinalis), olivospinal, dorsolateral (T. dorsolateralis). Fibrele de asociație formează fasciculele proprii (fasciculi proprii). În cordonul anterior sunt următoarele tracturi ascendente : spinotalamic anterior (T. spinothalamicus anterior), spinoreticular anterior, spinovestibular anterior, spinoolivar. Ca tracturi descendente se găsesc: piramidal sau corticospinal anterior (T. pyramidalis sau corticospinalis anterior), vestlbulospinal (T. vestibulospinalis), tectospinal medial, reticulospinal medial, tasciculul longitudinal medial (fasciculus longitudinalis medialis). Ca fascicule de asociație sunt fasciculele proprii (fasciculi proprii medullae spinalis) cu rol în reflexele intraspinale și intersegmentare.
. Substanța cenușie: (substanta grisea), situată central, este sediul centrilor nervoși medulari. În secțiunea transversală a măduvei ea are forma literei H, două bare laterale întinse în sens sagital în formă de semilună unite între ele printr-o bară transversală in care se găsește canalul central (canalis centralis). Segmentul din bara laterală situat dorsal de baza transversală este cornul posterior (cornu posterius) care de-a lungul măduvei formează columna posterioară (columna posterior). Segmentul anterior sau cornul inferior (cornu anterius) formează și el columna anterioară (columna anterior). În regiunile cervicală inferioară și toracică, pe fața externă a barei sagitale se găsește o proemiuentă mică situată între cele două coarne anterior și posterior, cornul lateral (cornu laterale) și respectiv columna laterală (columna lateralis).
Între cornul lateral și baza cornului posterior substanța cenușie trimite o serie de prelungiri în substanța albă a cordonului lateral, unde formează o rețea, formația reticulară (formatio reticularis) mai bine individualizată în regiunea cervicală. În bara transversală, substanța cenușie din vecinătatea canalului central formează substanța irtermediară centrală (substantia intermedia centralis), care conține puține celule nervoase și numeroase celule gliale. Semnificația ei este neclară. Ea este împărțită prin prezenta canalului central în comisura cenușie anterioară și comisura cenușie posterioară. Restul barei transversale constituie substanța intermediară laterală (substantia intermedia lateralis). Substanța intermediară conține celule cu funcții asociative ce mediază conexiunile dintre celulele senzitive și motorii și interneuionii interpuși intre căile descendente și motoneuronii medulari.
Cornul anierior asociat funcției motorii este voluminos, prezentând un cap și o bază. Cornul posterior asociat funcțiilor senzitive este mai complex având cap, gât și bază.