Iar in lunca pudruita cu marunt margaritar Salt-o veverita mica pe o creanga de stejar. s7p13pn
(VASILE ALECSANDRI, SANIA)
Imposibil de a fi confundata cu un alt animal, imposibil de a nu fi recunoscuta imediat de toata lumea, veverita ocupa un loc de frunte in povestirile despre animale, datorita aspectului ei caracteristic si tem­peramentului vioi si ju'aus. Are corpul suplu si alungit, cu lungimea pina la 30 cm, iar coada, care este stufoasa si tinuta indoita ca o litera "S", are 20 cm. Greutatea corpului este cuprinsa intre 250 - 400 g. Blana este alcatuita din doua rinduri de peri, puful si spicul, si este foarte moale si matasoasa. Culorile sint foarte diferite, de la rosu-cara-miziu pina la brun-cenusiu inchis. Pe partea ventrala, blana este alba. Urechile sint mari si ascutite, cu smocuri de peri lungi la virf, in special dupa napirlirea pentru iarna. Picioarele anterioare au cite 4 degete (tetradactile) si cele posterioare cite 5 degete (pentadactile), fiind pre­vazute cu unghii ascutite si puternice, excelente pentru catarat. Este comuna in toate padurile de deal si munte precum si in unele din zona de cimpie, dar este raspindita mai mult pe versantul sudic al Carpatilor Meridionali. Mediul cel mai prielnic veveritei il constituie padurile de rasinoase cu fructificatie abundenta, padurile de foioase in amestec cu rasinoasele. Este frecventa in apropierea livezilor si in parcurile mari. Cu toate ca uneori pot fi vazute mai multe veverite in acelasi arb*ore, acest fapt, se datoreaza fie cautarii hranei, fie epocii de imperechere, veverita fiind un animal singuratic. Devine matura sexual la virsta de un an, iar perioada de imperechere dureaza din luna ianuarie pina in luna iulie. Dupa o gestatie de 5 saptamini si jumatate, ea fata 3-7 pui, lipsiti de vedere timp de o luna. Acestia ramin in cuib vreme de inca 2 saptamini. Deci perioada de alaptare este de 6 sapta nini.

Are activitate diurna prin excelenta, fiind deosebit de activa in primele ore ale diminetii. Se hraneste cu seminte de arbori forestieri, fructe de padure, fructe de livada uneori oua de pasari. De la mere si pere maninca numai semintele acestora. Consuma si insecte, din care unele sint daunatoare padurii. S-a constatat ca poate mine a ciuperci otravitoare fara a se intoxica. Adesea roade coarnele de cerb si caprior gasite in padure, din necesitatea de a toci incisivii, altfel, roade orice poate sa-i serveasca la tocirea lor. In perioadele cu hrana putina intre­prinde deplasari mari, terminate prin invadarea unor suprafete res-trinse, cu hrana bogata. Are obiceiul sa faca mai multe depozite de hrana pentru iarna, pe care le regaseste intotdeauna. Ierneaza in scor­buri, in tuiburi vechi de pasari. Nu intra in hibernare, dar poale ramine mai multe zile la rind in cuib dormitind. Dintre dusmanii sai naturali cel mai inversunat este jderul, urmat de rapitoarele de noapte si pisica salbatica. in captivitate si adesea si in parcuri si paduri intrasilvane, veveritele se obisnuiesc cu prezenta omului si se pot chiar domestici. In vremea lui Alexandru cel Bun, blana de veverita era socotita un obiect cautat in1 negot pentru confectionarea unor articole de imbra:aminte. Au fost nenumarati vinatori dornici sa aiba in casa o veverita natura­lizata, de regula, cu o nuca intre labele din fata. Cu alte cuvinte, acest animal platea un scump tribut faptului ca are o alura deosebit de agrea­bila si un trup gratios. Cu toate ca uneori distruge multe conuri de brad si tle molid, nu este considerata daunatoare.

Este declarata specie de vinat, clar vinarea sa este oprita.
Denumirea stiintifica uzuala este Sciurus vulgaris fuscoater, Altum, 1876, vechea denumire, azi nefolosita, era Sciurus vulgarls italicus, S-hnapp, 1963.
Numiri straine: engl. red squirrel; fr. ecureiiil d1 Europe; germ. Eichhornchen; it. scoiattolo; sp. ardula comun.