De la prima vedere oricine isi poate da seama de uimitoarea ase­manare dintre un muflon si un berbec de casa. Aceeasi conformatie a corpului si mai ales a coarnelor, aceeasi statura. Asemanarea nu este intimplatoare, deoarece dupa indelungate controverse intre diferiti cercetatori, inca din timpul lui Darwin, muflonul este admis astazi ca fiind unul dintre stramosii oii de casa.

Corpul are lungimea de 1,1 -1,3 m, iar coada, 3-6 cm. La greaban are o inaltime de 0,6-0,75 m si greutatea de 40 - 50 kg. Blana este linoasa, de culoare roscata in timpul verii si bruna-roscata in timpul iernii. Un semn cromatic caracteristic il constituie o pata deschisa de culoare, pe fiecare parte a corpului, indaratul coastelor, asemanatn-ire fu o sa, cum, de altfel, se si numeste. Pe abdomen, pe picioare, mai jos de genunchi, pe partea posterioara a picioarelor dinapoi, precum si pe bot, culoarea blanii este cenusie-deschis. in regiunea gitului, parul din blana masculului este des si lung, alcatuind un fel de barba. Masculul, berbecul, are coarne inelate, puternice si recurbate, care pot creste in spirala proportional cu virsta animalului, asemanatoare coarnelor ber­becului domestic, putind atinge o lungime de 0,50-0,85 m. Femela poarta rareori coarne, care sint mult mai scurte, recurbate, atingind abia 10 - 12 cm. Muflonul nu isi leapada coarnele, acestea crescind in continuare, prin adaugare de materie cornoasa in fiecare an. Copita este despicata, ca si la oaia domestica, formata din cele doua degete mediane, iar lateral si mai sus se gasesc alte doua degete rudimentare. o7h17hf
Dupa unele incercari mai vechi si nereusite de repopulare cu mufion a unor zone, de exemplu in Muntii Retezat, in ultimele doua decenii a fost adus in Dobrogea. unde evolutia sa a fast buna. Ulterior, a mai fost introdus cu succes si in alte puncte din tara, in jurul Bueurestiukii, judetul Alba, in judetul Arges, unde se dezvolta bine si manifesta un ridicat grad de fidelitate fata de teritoriu. Este un animal gregar, traind in cirduri. De obicei, masculii traiesc izolati de femele. La noi s-a aco­modat foarte bine in padurile din zona de dealuri joase, ca si in cele <!e (.im.jjib. Muflunul este inzestrat cu simturi excelente, fiind deosebit de ager si sprinten. in mod obisnuit, isi desfasoara activitatea la crepm ui si in timpul noptii. Se imperecheaza toamna in octombrie - noiembrie, cind berbecii se lupta intre ei pentru femele. Izbiturile coarnelor sint puternice si adesea se ranesc. Dupa o gestatie de aproximativ 22 de saptamini, femela, oaia, se retrage in locuri ascunse si linistite si fata, de regula, un singur miel, cu care revine in cird dupa citeva zile. Hrana muflonului este modesta, alcatuita din ierburi de padure, precum si din frunzele si lujerii unor specii forestiere. Uneori poate fi vazut si in cimpul agricol din vecinatatea padurii. Dusmanii sai sint, in primul rind, clinii hoinari. Deocamdata arealul muflonului de la noi, fiind restrins, si nesuprapunindu-se cu cel al lupului, acesta din urma nu constituie un pericol real. Mai degraba vulpea si pisica salbatica produc pagube, atacind mieii. Dintre boli, este vulnerabil la galbeaza, in tere­nurile foarte umede. in general, muflonul evita apa si nici nu inoata. Este o specie de vinat de viitor, care ar trebui sa se bucure de mai multe actiuni de populare. in prezent vinatoarea de mufloni este oprita. Pe­rioada legala de vinatoare este 15 septembrie-31 octombrie.
Denumirea stiintifica este Cm ammon musimon, Pallas, 1811.


Numiri stranie: engl. nwuflon, wild sheep; ir. mo uf Ion; germ. Mou-flon, Muffeltier; it. mufloiie; sp. mufion, musmon.
Acest vej.hi locuitor al stincariilor insorite din Corsica si din Sar­dinia, face parte, din punct de vedere sistematic, din familia Bondar,, alaturi de zimbru, capra neagra si capra ibex.