Clasa reptilelor este foarte heterogena, avand importanta evolutiva deosebita, caci din ele s-au desprins ramuri care au dus mai departe la individualizarea pasarilor si mamiferelor. In clasificarea nenumaratelor tipuri de reptile, paleontologii iau in considerare caracterele scheletului, mai ales conformatia craniului. u9k20ko
Unele reptile primitive, carbonifer-permiene, din grupul Cotylosauria, prin structura craniului si a scheletului in general, denota asemanari cu stegocefalii de tipul Seymuria.
Alte reptile, din grupul Theriodontia, in decursul permo-triasicului, dobandeau multe caractere foarte apropiate de ale mamiferelor, mai ales privind dentitia, conformatia craniului etc.
Fata de aceste grupe primitive, adeseori cu caractere colective, de-a lungul erei secundare s-au individualizat ramuri de reptile, de cele mai multe ori foarte specializate, care au reusit sa domine toate mediile de viata.
Dintre reptilele de uscat retinem grupul dinozaurilor (deinos-teribil, suara-soparla, l.greaca ), care reuneste diferite tipuri, cateodata de forme dintre cele mai bizare. Multe dintre ele au capatat dimensiuni impresionante, ceea ce, dealtfel, vrea sa sugereze si numele ce li s-a dat. Unii dintre acesti dinozauri erau erbivori, iar altii, dimpotriva, s-au adaptat la un regim carnivor. In cadrul dinozaurilor erbivori s-au realizat cele mai extraordinare si mai robuste tetrapode existente vreodata pe planeta noastra. Istoria lor se deruleaza de-a lungul perioadelor jurasic-cretacic, deci pe parcursul a 120 milioane de ani. Mai bine cunoscute sunt genurie:
Brontosasurus,gasit in depozitele jurasic-superioare din America de Nord, atingea o lungime ce putea depasi 20 m si cantarea circa 30 t. Corpul enorm era sprijinit de patru membre scurte, masive si cilindrice, adevarati “piloni de sustinere”. Imensul “deal de carne si oase ” era inzestrat cu un cap mic, ce se pare ca abia putea sa coordoneze putinele miscari de care era in stare uriasa reptila;
Diplodocus, contemporan cu brontozaurul, este considerat a fi fost cel mai lung dintre dinozauri: aproape 27 m! Coada, de vreo 9-10 m, ca un… bici enorm, trebuie sa fi constituit o arma defensiva eficace. Gatul subtire si lung de 5 m, purta un cap mic, de numai 70 cm!
Tot din jurasicul superior nord-american s-a descris si imensul Brachiosaurus, gasit mai tarziu si in depozitele continentului african. Denumirea (“soparla cu brate”) ii vine de la bratele anterioare mult mai lungi decat cele posterioare. Scheletul unui brahiozaur, descoperit in Africa, are o lungime totala de 23 m si o inaltime, la greaban, de 6 m. Datorita lungimii membrelor anterioare si a gatului, capul acestui animal se afla la aproape 12 m deasupra solului. Greutatea exemplarului amintit este estimata la 78 t. S-au gasit oase izolate apartinand la aceeasi specie, ce depaseau dimensiunile celor din scheletul complet; aceasta i-a facut pe specialisti sa creada ca erau brahiozauri si mai mari, de pana la 100 t greutate.
Greutatile amintite erau intr-adevar extraordinare pentru niste animale terestre. Se presupune, de aceea, ca acesti uriasi duceau o viata amfibie, asemanatoare cu a hipopotamilor actuali.
In rastimpul jurasic superior—cretacic inferior a trait si Stegosaurus, de la care s-au conservat schelete complete mai ales in terenurile nord-americane. Parti de schelet au fost gasite si in Europa. Probabil ca traia in regiuni mlastinoase, cu vegetatie luxurianta, dar se apreciaza ca era adaptat si zonelor zvantate, cu vegetatie luxurianta, din interiorul continentului. Armura osoasa dorsala, formata din doua randuri de placi ce in regiunea codala se transforma in tepi puternici, constituie un caracter esential al stegozaurilor.
Din cretacicul inferior de pe teritoriul belgian s-a descris Iguanodon, dinozaur biped, de 8-10 m lungime si 4-5 m inaltime. La mers, iguanodonii se serveau numai de membrele posterioare, bine dezvoltate; labele anterioare erau scurte. Coprolitele impietrite ale iguanodonilor arata ca preferau ramuri tinere de copaci, pe care le ajungeau cu ajutorul limbii lor lungi, la fel ca girafele de astazi. Numele acestor fosile vrea sa sugereze asemanarea lor cu iguanele actuale, reptile din America.
Binecunoscuti sunt si “dinozaurii cu coarne”, care au trait in cretacic. Triceratops, din cretacicul nord-american, avea un corp indesat, de 8,5 t greutate si 6-8 m lungime. Se remarca prin craniul sau enorm, aparat de trei coarne; o placa osoasa se prelungea acoperind gatul scurt si masiv al reptilei. Triceratopsii erau erbivori, avantandu-se mult spre interiorul continentului, multumindu-se cu ierburi tari si aspre.
Aceste cohorte de erbivore, de o extraordinara diversitate, aveau numerosi dusmani, individualizati chiar din cadrul dinozaurilor — erau asa-numitii dinozauri carnivori, ce urmareau erbivorele, atacandu-le fara crutare. De aceea nu ne miram ca in celebrele culcusuri fosilifere de dinozauri din America de Nord, din Mongolia etc., alaturi de erbivore se intalnesc si carnivore.
Tyranosaurus, din cretacicul superior, ramane cel mai salbatic pradator din cadrul dinozaurilor. Corpul, asemanator cu al unui cangur, putea atinge 15 m lungime, 6 m inaltime, si cantarea circa 7 t; se apreciaza ca fiind cel mai mare carnivor al tuturor timpurilor.
Reptilele zburatoare. Spre inceputurile evolutiei lor, in jurasic, reptilele zburatoare (Pterosaurienii) erau de dimensiuni modeste. Mai tarziu, in cretacic, au atins dimensiuni impresionante — de ordinul mai multor metri; dar tot in cretacic pterosaurienii au disparut fara sa-si lase urmasi. La aceste reptile s-a realizat un soi de aripi, care avea sa le dea posibilitatea sa zboare. De fapt, “aripa” era facuta dintr-o membrana pieloasa, prinsa intre membrele anterioare si corp; n-ar fi exclus ca aceste “soparle zburatoare” sa fi fost la inceput doar niste stangace planoare vii, care, mai apoi, s-au perfectionat. Uriasul pterosaurienilor este considerat Pteranodon-ul, gasit in cretacicul superior nord-american, cu anvergura aripilor de 7-8 m. Se remarca prin ciocul sau enorm, de aproape 1 m lungime, care spre partea dinapoi era contrabalansat de o creasta osoasa impunatoare. Se pare ca pteranodonii duceau o viata asemanatoare cu a albatrosilor actuali.
Reptilele marine mezozoice au atins o diversitate asemanatoare cu ceea ce semenii lor au realizat pe uscaturile continentale. Viata acvatica a determinat transformarea membrelor in “palete inotatoare” si, bineinteles, o adaptare corespunzatoare a corpului.
Ihtiozaurii sau “soparlele-pesti”se considera a fi fost grupul de reptile cel mai bine adaptat mediului acvatic. Un mare paleontolog (G. Culvier) le definea ca animale carnivore lacome cu ”bot de delfin, dinti de crocodil, cap de soparla si labe de cetaceu”. Conformatia “soparlelor-pesti” arata in mod clar ca erau in intregime tributare apei, fiind incapabile sa se catere pe tarm. Primii ihtiozauri si-au facut aparitia in triasic, iar in decursul jurasicului au atins apogeul; in cretacicul inferior au devenit din ce in ce mai rari, pentru ca in cretacicul superior sa se stinga definitiv.
Pleziozaurii s-au adaptat mediului marin in mod diferit de grupul precedent. Structura reptiliana originala a suferit modificari mai putine. De fapt, aceste reptile “alunecau” pe apa de maniera broastelor testoase sau a pinguinilor actuali, folosindu-se de inotatoarele lor ca de un fel de palete. Din cauza gatului lung, sinuos, pleziozaurii au mai fost numiti si “soparle-lebede”. Au fost raspanditide-a lungul intregii ere mezozoice, dar mai cu seama in marile jurasice.
Ar mai fi de amintit si alte grupe de reptile care au populat mai cu seama marile si uscaturile perioadelor erei secundare, dar ne vom opri aici, nu, insa, inainte de a retine ca din cretacicul superior al Bazinului Hateg s-au descris mai multe forme de dinozauri, pterozauri, crocodili etc.