Printre povestirile padurarilor am auzit una care mi s-a parut si hazlie, dar si cu un simbure de adevar. Am aflat astfel ca, in urma unui ramasag, un padurar hitru si bun de pozne, a fagaduit unui prieten din aceeasi breasla care nu suferea cu nici un chip pisicile, ca il va face sa le indrageasca si sa se indeletniceasca cu cresterea lor. Si intr-o dimineata padurarul cu pricina si-a vazut ograda casutei din padure... plina de pisici-salbatice, aduse acolo de... mirosul staruitor de tinctura de valeriana cu care celalalt ii minjise usorii usii, palimarul salii si ulur-ile de la gard. q5s16sn
Asa se face ca pisicile atrase "magnetic" de substanta "vrajita" se inghesuiau in curtea padurarului cautindu-si perechea. Caci nimic pe lume nu atrage o pisica in calduri mai mult ca mirosul de odolean.
Este foarte asemanatoare cu pisica de casa, cu care se poate con­funda la prima vedere. Corpul are lungimea cuprinsa intre 50-70 cm si coada de 25-40 cm. La greaban atinge inaltimea de 35-40 cm, iar greutatea corporala ajunge la 7-8 kg. Blana are o culoare galbui-cenu-sie, formata din doua rinduri de peri. puful si spicul. Este mata­soasa si moaie la pipait. Pe partea ventrala blana este mai desehisa, iar pe partea dorsala, longitudinal, are o banda neagra de la cap la coada. Lateral, pe cap, in zona obrajilor, are smocuri de peri lungi si aspri. Botul este puternic si rotunjit si are vibrize lungi, cu rol tactil. in lungul crestetului, intre ochi si urechi, blana are 4 benzi de peri negri. Picioarele sint lungi, robuste si prevazute cu unghii ascutite recurbate si retractile, specifice felinelor, astfel ca pe urma imprimata a talpii nu se vad si urmele unghiilor. Spre deosebire de pisica domestica, are corpul mai mare, mai viguros, iar culoarea blanii are o nuanta galbui-cenusie. Citeva elemente caracteristice de diferentiere fata de pisica-de-casa, la care acestea lipsesc, sint grosimea egala a cozii pe toata lungi­mea ei, virful rotunjit al cozii care are o zona de culoare neagra de 4-5 cm latime, urmata de citeva inele negre bine conturate si de alte citeva inele inchise la culoare, dar mai putin conturate. Dentitia este tipica de carnivor, cu incisivi si canini puternici si ascutiti. Are o glanda perianala, cu secretie externa, care produce un lichid cu miros puternic (de valeriana), cu rol in gasirea partenerilor la imperechere si in deter­minarea teritoriului.


Pisica salbatica are o mare amplitudine ecologica, fiind raspindita din Delta pina la munte. Prefera padurile linistite, de intinderi mai mari, «u arbori batrini si cu hatisuri.
Se hraneste cu soareci, sobolani, pasari ele toate marimile, atacind si puii de iepure sau iezii de caprior. in general traieste izolat si numai in perioada de imperechere pot fi vazute mai multe exemplare laolalta. Animal crepuscular si nocturn, isi petrece ziua la adapost, in scorburi, vizuini parasite, gauri in stinci etc. Se imperecheaza la sfirsitul iernii, o data pe an, in februarie-martie, prilej cu care masculii scot un mieu­nat caracteristic. Dupa o gestatie de aproape 10 saptamani, fata 2 -4 pui, lipsiti de vedere 10-12 zile. Dupa o luna de alaptare, puii isi ur­meaza mama la vinatoare, iar la virsta de circa 3 luni pot vina singuri. Este inzestrata cu simturi excelente, dintre care auzul si mirosul sint pe primul loc. Ataca, de obicei, dupa o pinda rabdatoare, sau dupa un furisat urmat de salt. Alearga bine dar pe distante scurte. La nevoie poate inota, dar specialitatea sa este cataratul in arbori, fie atunci cind urmareste prada, fie cind este urmarita. Durata de viata este de circa 12 ani. Principalul sau dusman este risul, care o vineaza sistematic, acolo unde cele doua specii traiesc impreuna.
Datorita numarului mare de rozatoare pe care le distruge, pisica-salbatica este folositoare pentru agricultura si silvicultura. Produce insa pagube in efectivele de vinat mic, motiv pentru care legea permite vinarea sa tot timpul anului.
Se mai numeste mita-salbatiea, mirtan salbatic, cotoc salbatic.
Denumirea stiintifica in uz este Felis silvestris silecstris, Schreber, 1777, iar vechea denumire stiintifica, azi nefolosita, era Felis catus, Linne, 1758.
Numiri straine: engl. wild cat; fr. chat sauvage d'Europe; germ. IVildkatze; it. gatto selvatico; sp. gat6 monles.