k8g22gj
Denumirea Reprezentanti Caractere generale
Porumbei Porumbelul, turturica Ciocul moale la baza si cornos la varf. Corpul fusiform. Foarte bune zburatoare.
Scurmatoare Gaina, cocosul de munte, potarnichea, prepelita, fazanul, paunul etc. La cap au creasta si barbie. Picioarele puternice, terminate cu gheare tocite. Nu sunt bune zburatoare.
Inotatoare Rata, gasca, lebada, pelicanul etc. Ciocul latit, penele unsuroase. Picioarele asezate mult inapoia corpului, iar degetele unite printr-o membrana inotatoare. Corpul in forma de luntre.
Picioroange Barza, starcul, egreta mare, egreta mica, lopatarul. Cioc lung. Picioare lungi, subtiri,degetele avand membrana numai la baza.
Agatatoare Ciocanitoarea, cucul, etc. Picioarele cu doua degete indreptate inainte si doua inapoi. Duc viata arboricola. Se hranesc cu insecte si larvele lor.
Rapitoare:- de zi- de noapte Uliul, sorecarul, acvila, vulturul plesuv Cucuveaua, bufnita Ciocul ascutit si incovoiat. Simturi agere. Picioare puternice, terminate cu gheare ascutite si incovoiate. Ochii asezati in fata. Penaj moale.
Pasarile Vrabia, randunica, privighetoarea, mierla, ciocanitoarea etc. Corpul mic, picioarele foarte subtiri. Unele sunt bune cantatoare
Alergatoare Strutul Degete reduse la numar. Aripi scurte, corp greoi, picioare puternice. Bun alergator.

Pasarile sunt vertebrate bine adaptate la zbor, avand forma aerodinamica. Corpul este acoperit cu un invelis usor de: pene, fulgi si puf produse de piele. Au membrele anterioare transformate in aripi. Membrele posterioare, cu patru degete, asigura statiunea bipeda si mersul pe sol, dar si inotul, agatatul, scurmatul la unele specii. Picioarele sunt acoperite cu o piele solzoasa, ceea ce ne arata inrudirea lor cu reptilele. Oasele sunt pneumatice. Cele doua maxilare sunt invelite in cate o teaca cornoasa, formand ciocul.
Sistemul nervos este mai dezvoltat si are o structura mai complexa decat a reptilelor, datorita complexitatii zborului, orientarii si a activitatii instinctuale.
Dintre organele de simt, cel mai perfectionat este ochiul.
Sistemul digestiv diferentiat in functie de modul de hranire, prezinta cavitatea bucala, lipsita de dinti, gusa, pipota cu pereti musculosi, intestin subtire, intestin gros, rect scurt si deschis in cloaca. Prin cloaca se elimina si urina, dar vezica urinara lipseste.
Sistemul respirator prezinta cai aeriene, cu un organ fonator, propriu pasarilor, numit sirinx, la bifurcatia bronhiilor, doi plamani si noua perechi de saci aerieni in cavitatea generala a corpului, unii chiar in legatura cu cavitatile din oase.
Sistemul circulator este mai bine dezvoltat decat al reptilelor. Inima, relativ mare fata de dimensiunile corpului este tetrecamerala.
Circulatia este dubla si completa, ci separarea completa a sangelui oxigenat si cel neoxigenat.
Temperatura corpului este constanta (42°C), datorita respiratiei si circulatiei, care sunt foarte active.
In sistemul reproducator al femelelor se remarca reducerea ovarului si oviductului stang la majoritatea speciilor.
Pasarile sunt ovipare. Femelele depun oua bogate in vitelus, cu coaja tare, calcaroasa. Majoritatea pasarilor isi construiesc cuiburi in care depun ouale pe care le clocesc, apoi isi hranesc si isi ingrijesc puii. La aceste procese participa, in functie de specie, fie femela, fie masculul, fie ambii parinti, exceptiile fiind destul de rare.
Pasarile au o larga raspandire pe Glob, traind in cele mai variate medii de viata (stepa, desert, tufisuri, paduri, tarm, apa) si adoptand cele mai variate regimuri de hrana (insectivore, carnivore, granivore, omnivore), etc.
Multe pasari se deplaseaza toamna de la locuri de cuibarit la cel de iernat, cu clima mai calda si hrana mai abundenta, si revin primavara.
Sunt pasari migratoare. Pentru o anumita zona geografica ele pot fi oaspeti de vara, oaspeti de iarna sau pasari de pasaj. Mai putine sunt pasarile sedentare, care nu isi parasesc locurile de cuibarit.
Pasarile se clasifica in mai multe grupe dupa tabelul de mai sus.

Strutul

Strutul mascul adopta o pozitie foarte diferita de pozitia sa ridicata obisnuita atunci cand se etaleaza in fata femelelor. Se lasa la pamant, isi deschide aripile in evantai si isi indoaie gatul spre inapoi.

Strutul este strans inrudit cu multe alte pasari nezburatoare, cu nandul din America de Sud, cazuarul si emu din Australia si pasarea kiwi din Noua Zeelanda. Aceste pasari, impreuna cu pasarile moa disparute din Noua Zeelanda si pasarile elefant din Noua Zeelanda, sunt adesea cunoscute sub numele de ratite.
Strutul este numit stiintific Struthio camelus, strutul este pasarea cea mai bine adaptata la viata de savana unde hoinaresc multi pradatori.
Strutul este singurul membru al familiei Strutbionidae. Pasari asemanatoare cu strutii exista de foarte mult timp. S-au gasit oase fosilizate in zone disparate precum Grecia, India si Mongolia. Cea mai veche ruda a strutilor dateaza din urma cu aproximativ 12 milioane de ani.
Strutul este o pasare speciala din mai multe puncte de vedere. Este cea mai mare si mai grea pasare in viata. Masculii au o inaltime de pana la 2,75 m si cantaresc pana la 150 kg. Dimensiunea mare are avantaje pentru o pasare care nu zboara: gatul sau lung ii da posibilitate sa se uite dupa rapitori pe deasupra vegetatiei inalte si picioarele foarte lungi ii permit sa alerge mai repede decat dusmanii sai. In sprinturi scurte, un strut poate sa atinga 70 kg/h, dar si mai impresionanta este rezistenta sa: el poate sa alerge o jumatate de ora cu o medie de 50 km/h.
Cel mai cunoscut mit legat de strut este acela al pasarii amenintate care isi baga capul in nisip. De fapt, cand incearca sa evite sa fie detectat un strut incearca sa ramana nemiscat, cu corpul, gatul si capul turtite la pamant.

Distributia
Strutii se gasesc acum doar in Africa, unde exista patru subspecii diferite. Cu un secol in urma o a cincia rasa, centrala de est, era raspandita intre Desertul Sirian si Peninsula Araba. Vanatoarea in exces a dus la descresterea rapida a populatiei si ultima pasare salbatica de acest fel a fost vazuta in Iordania in 1966. Strutii traiesc intr-o varietate de habitate deschise, de la desert adevarat pana la teren impadurit deschis, insa prefera pajistea sau savana semiarida.

Animale sociale
Strutul isi petrece majoritatea timpului in compania altor membrii ai speciei. In timpul zilei grupuri de struti se hranesc impreuna pe terenurile deschise ale Africii de Est si de Sud. Noaptea dorm impreuna in culcusuri comune. Un motiv pentru aceasta ar fi siguranta: mai multe perechi de ochi au sansa mai mare de a localiza un rapitor. Din acelasi motiv strutii se hranesc printre carduri de animale ierbivore precum zebrele. De obicei strutii se hranesc in grupuri familiale mici, dar uneori se aduna (in jurul unei ape de exemplu) in carduri mai mari, de pana la 680.
Fiecare grup are o „structura a puterii” care influenteaza o gama intreaga de aspecte comportamentale. Membrii subordonati ai grupului tind sa copieze comportamentul masculului dominant, astfel incat ne e neobisnuit sa ii vedem pe toti membrii grupului curatindu-si penele, tavalindu-se in praf sau hranindu-se in acelasi timp.
Regimul alimentar al strutului este variat, insa cea mai mare parte a hranei lor preferate este materia vegetala, in special radacinile, frunzele, florile si semintele. El nu este strict vegetarian si va suplimenta verdeturile cu insecte, soparle si chiar broaste testoase mici. Strutii nu au nevoie sa bea apa, desi o vor face atunci cand au ocazia: cea mai mare parte a apei pe care o consuma provine din vegetatie. Asemenea altor cateva grupuri de pasari, strutii sunt atrasi de obiecte mici si stralucitoare si in stomacul pasarilor captive s-au gasit monede, cuie si bucati de sarma.

Grupuri de imperechere
In zonele foarte aride unde hrana este putina, strutii aflati la varsta imperecherii alcatuiesc perechi monogame. Insa mult mai adesea ei vor forma un grup de imperechere cu masculul dominant, o „femela principala” si mai multe „femele secundare”. Masculul dominant apara un teritoriu si va alunga orice mascul rival. Femela principala si masculul dominant se vor imperechea si cei doi impart sarcina clociri oualor si a ingrijirii puilor de strut.
Femelele secundare se imperecheaza cu masculul dominant si cu masculii maturi ratacitori. Aceste femele isi pot depune ouale intr-un cuib pregatit de masculul dominant, dar ele nu isi clocesc ouale. Femela principala rearanjeaza ouale astfel incat ale ei sa fie in mijlocul cuibului si cele ale altor gaini sa formeze un inel exterior. Astfel nu este surprinzator ca intr-un singur cuib poate fi gasit un numar mare de oua: recordul este de 78, dar numai 21 dintre ele au fost clocite. Ouale sunt foarte mari, cantarind 1,5 kg. Ele sunt foarte tari: o coaja groasa de 2 mm face ca un ou de strut sa poata sustine greutatea unui om -; ceea ce e bine daca niste pasari de 150 kg tropaie prin apropiere!

Zilele ingrijirii
Puii ies din oua dupa aproximativ sase saptamani si pasarile tinere sunt ingrijite de ambii parinti. Daca un rapitor se apropie amenintator, pasarile mature il pot indeparta de pui prefacandu-se ranite. Daca aceasta „diversiune” nu functioneaza si amenintarea se apropie si mai mult, strutul poate ataca, lovind cu picioarele sale infricosatoare. Strutii pot rani astfel si pe rapitorii mari, si au existat cazuri in care un strut a sfaramat craniul unui leu.
La varsta de 4 sau 5 luni puii au deja jumatate din dimensiunile unei pasari mature si alearga foarte rapid. Nu e obisnuita imaginea unei familii, inclusiv puii, alergand ca din pusca in savana.
Cand doua grupuri familiare se intalnesc, pasarile mature isi pot disputa proprietatea asupra pasarilor tinere, dupa care partea victorioasa „rapeste” o alta multime de pasari imature. Astfel se pot naste mega-cresa din mai multe sute de pui. Unele pasari mature raman cu puii pana la urmatoarea perioada de imperechere, apoi pasarile imature formeaza carduri de varste mixte. Puii sunt capabili de imperechere la varsta de 3-4 ani. Daca supravietuiesc primele saptamani si luni periculoase ale vietii, strutii pot trai mult: in salbaticie traiesc pana la 30-40 de ani; pasarile captive au ajuns la varsta inaintata de 50 de ani.

Masculii si femelele impart sarcina clocirii oualor: nu toate ouale dintr-un cuib sunt depuse de femela dominanta a grupului.