Introducere Ciupercile (REGNUL FUNGI) constituie un grup aparte, diferit de plante deoarece, spre deosebire de acestea din urma, el nu contine clorofila. Se hranesc cu organisme vii sau moarte, exact ca animalele. Nu au nici radacina, nici tulpina, nici frunze si nici flori si se reproduc intr-un mod specific. Exista peste 100.000 de specii de ciuperci.

Oriunde in lume unde viata este posibila, se gasesc ciuperci. Acestea traiesc pe animale vii sau moarte, pe plante, in aer, pe sol si in apa, foarte multe dintre acestea fiind insa atat de mici incat nu se pot observa cu ochiul liber. Din aceasta cauza ciupercile se impart in ciuperci superioare (buretii) si ciuperci inferioare (mucegaiul, drojdia de bere). Pe langa aceasta impartire, ciupercile se grupeaza in patru clase: g2y9yt
· Arhimicete-ciuperci microscopice si parazite
· Zigomicete-ciuperci de obicei saprofite
· Ascomicete- ciuperci saprofite sau parazite
· Bazidomicete-ciuperci superioare

1. Arhimicetele
In aceasta clasa se gasesc ciupercile cele mai primitive si mai simple, lipsite de miceliu. Au aparatul alcatuit dintr-un gimnoplast sau plasmodiu. Sunt ciuperci endoparazite. Se inmultesc prin zoospori sau spori imobili, care provin din transformarea intregii celule. Inmultirea sexuata se face prin izogamie.Din aceasta clasa fac parte ciupercile care produc insemnate pagube culturilor de cartof, varza, plante furajere etc.
2. Zigometice
Cuprinde ciuperci care au talul unicelular, polinucleat, simplu sau ramificat, in care caz se numeste sifonoplast. Cele mai multe si in acelasi timp cele mai daunatoare, sunt endoparazite. Unele Ficomicete sunt saprofite. Inmultirea asexuata se face prin spori la cele inferioare sau prin conidii, care in realitate sunt zoospori caduci.
3. Ascomicetele
Se caracterizeaza printr-un aparat vegetativ bine dezvoltat. Majoritatea ciupercilor din aceasta clasa au un tal filamentos, miceliu fiind alcatuit din hife pluricelulare, adeseori ramificate, izolate sau anastomozate. Inmultirea asexuata se face prin diferite feluri de spori: conidii, picnospori, etc.

Ciupercile sunt organisme eucariote, unicelulare sau pluricelulare, microscopice sau macroscopice. Corpul este alcatuit din celule multinucleate, numite hife, care formeaza un miceliu. De asemenea, ele prezinta un perete celular de natura chitinoasa, sau (rar) celuzoica, in citoplasma existand glicogen si picaturi de ulei. Ciupercile nu au clorofila, din aceasta rezultand o nutritie heterotrofa, fie saprofita, fie parazita.

Alcatuirea
Ciupercile se impart, dupa cum am mai spus, in ciuperci superioare si ciuperci inferioare.

Manatarca (numita ‘hrib’ sau ‘pitarca’)- Boletus edulis este o ciuperca superioara tipica. Este alcatuita dintr-un picior si o palarie carnoasa. Sub aceasta palarie, lamele roz sau inchise la culoare sunt dispuse in raze. Piciorul si palaria constituie un intreg, carpoforul, care este partea vizibila a ciupercii. In afara de acesta, ciuperca desfasoara sub pamant o retea de filamente subtiri si fragile-miceliul.
Miceliul joaca rolul unei radacini: extrage din sol si din resturi vegetale apa si alimentele de care ciuperca are nevoie pentru a se dezvolta. Miceliul este format din hife, niste structuri delicate cu pereti subtiri, care contin protoplasma. Hifele cresc foarte repede in lemn, sol sau in orice suprafata care asigura hrana ciupercilor.

Ciupercile inferioare sunt foarte diferite. Ele nu au carpofor, ci se compun numai din miceliu. Cele mai cunoscute sunt ciupercile de mucegai, care se dezvolta pe mancare, si drojdia de bere, folosita la fabricarea berii sau a painii.

Hranirea
Deoarece ciupercile nu au clorofila in componenta lor, ele nu isi pot produce propria hrana. Din aceasta cauza ele se hranesc cu ceea ce se numeste hrana organica, adica hrana ce a fost preparata in prealabil de o planta sau un animal viu. Ciupercile folosesc enzime pentru a transforma hrana intr-un lichid. Nutrientii lichizi sunt apoi absorbiti in ciuperca si folositi pentru a furniza energie. Cipercile saprofite sunt cele care traiesc pe plante si animale moarte. Ciupercile parazite sunt cele care se hranesc folosind plante sau animale vii, ca Plasmopara viticola, care ataca via.

Reproducere
Buretele de camp este un bun exempu pentru intelegerea reproducerii ciupercilor superioare, sau bazidomicete. Ciupercile prezinta alternanta de generatii: gametofitica si sporofitica, din care predomina faza diploida, adica generatia sporofitica. Carpoforul ciupercilor(piciorul si palaria) constituie un fel de fruct; lamelele palariei produc nenumarate celule microscopice, sporii, granule foarte fine, invizibile pentru ochiul liber. Acesti spori se desprind de palarie, cad pe sol, germineaza si produc un nou miceliu.
Acesta creste putin cate putin; se asociaza cu un alt miceliu si formeaza un nou carpofor, adica o noua ciuperca. Miceliul ciupercilor poate trai si se poate dezvolta timp indelungat, atingand uneori o marime exagerata. Ciupercile inferioare, care nu au carpofor, isi au sporii direct pe miceliu.

Ciupercile au forme variate. Unele, cum sunt manatarcile, nu au lamele sub palarie, ci pe o suprafata care seamana cu un burete, alcatuita din tuburi minuscule. Extremitatea acestor tuburi prezinta mici orificii, numite pori; in aceste orificii se formeaza sporii necesari pentru reproducere. Zbarciogii au forma foarte speciala; o palarie de forma ciudata, ciuruita de alveole. Daca unele ciuperci, cum sunt manatarcile sunt delicioase la consum, altele sunt veninoase si toxice- ca muscarita (Amanita muscaria)- sau chiar mortale, cum este ciuperca alba(Amanita phalloides).

Importanta
Multe ciuperci au un rol benefic in natura. Pentru a se dezvolta, ele absorb substantele nutritive din frunzele moarte si resturile lemnoase adunate pe sol; astfel, ele contribuie la descompunerea si dezagregarea acestor elemente vegetale care, fara actiunea ciupercilor, ar acoperi rapid padurile. Alte specii (hribi, amanite sau vinecioare) formeaza micorize, pe radacinile arborilor din paduri (pini, stejari, castani). Datorita acestora, arborii absorb mai usor substantele necesare pentru crestere si, in schimb, ciupercile beneficiaza de adapost si de hrana. Dimpotriva, alte ciuperci sunt daunatoare: ele sunt parazite. Este cazul manei sau taciunelui, tipuri inferioare de ciuperci care pot distruge campuri intregi de grau sau porumb. Alte ciuperci paraziteaza omul, producand maladii numite micoze.

Studiul ciupercilor este numit micologie, iar astazi exista micologisti in toate marile universitati. Ciupercile sunt crescute pe jeleu transparent, iar cresterea si viata sunt studiate. Dintr-o astfel de cultura, de Penicillium, obisnuita ciuperca verde care creste pe fructe si pe gem, a fost descoperita penicilina.

Penicilina este un medicament ce face parte din descoperirile secolului XX, dar oamenii s-au folosit de ciuperci din timpuri stravechi pentru a face bauturi alcoolice si branza. Vechiul Testament mentioneaza paine crescuta, adica paine careia i s-a adaugat drojdie de bere pentru a creste. In industria berii si a vinului, alte ciuperci produc enzime care sparg zaharul in alcool, proces numit fermentare.

Ciupercile haluginogene
Sub influenta acestui drog:
Apar halucinatii, calatorii mintale.
Informatii de baza:
Exista doua tipuri de ciuperci halucinogene salbatice in Marea Britanie. "Palaria libertatii" este mica si maron cu o proeminenta mai inchisa la culoare in varf. Are un picior lung, cu un mic guleras la nivelul palariei. "Agarul zburator" este o ciuperca frumoasa , cu palaria rosie cu pete albe (ca acelea pe care le intalnim in cartile ilustrate cu povesti pentru copii).
Cum sunt consumate:
"Palaria libertatii" pot fi mancate crude sau uscate (20-30 fiind doza intreaga), infuzate ori gatite. "Agarul zburator" este de obicei gatita sau consumata uscata (1-3 palarii pentru o doza).
Efecte si riscuri:
Efectele ciupercilor halucinogene sunt similare LSD-ului, dar "calatoriile" pot fi mai intense. Consumate in cantitati mici pot genera o stare de bine, marirea pupilelor si a ritmului cardiac. Dozele mari produc halucinatii. Daca consumatorul nu este experimentat sau este anxios ori nemultumit, calatoriile mintale pot fi extrem de neplacute, caracterizate prin frica intensa putand evolua in timp catre un episod psihotic. Ambele tipuri de ciuperci pot produce ameteala, dureri de stomac si senzatie de voma.
Exista multe tipuri de ciuperci mai ales cu palaria de culoare rosie ca si "Agarul zburator", care sunt asemanatoare cu ciupercile halucinogene, dar care sunt otravitoare. Diferentierea intre ciupercile halucinogene si cele otravitoare este dificil de realizat. Daca nu culegi ciuperca potrivita poti sa te otravesti, iar consecintele pot fi fatale. Consumata in cantitate mare "Agarul zburator" poate fi la randul ei otravitoare.
Stiati ca:
Ciupercile halucinogene, ca si LSD, folosite prea des nu mai au efect halucinogen. Specfic pentru acest tip de substante chimice este instalarea rapida a tolerantei astfel ca nici macar la doze foarte mari nu mai apare efectul dorit. Trebuie sa treaca un interval de timp, in care persona sa nu mai consume deloc aceste droguri si de abia dupa aceea pot experimenta din nou efectele lor halucinogene.
CIUPERCI COMESTIBILE
Boletus edulis - Hribi,manatarci
Palaria este de culoare castanie-bruna, bombata, sferica la inceput, himisferica, apoi devine intinsa.Tuburile sporifere sunt simple, albicioase, apoi galbene, verzui.
Porii de aceeasi culoare au tuburile sporifere, sunt ciurculari. Piciorul e umflat la baza, are culoare brun deschis, ornamentat cu o retea sub palarie. Carnea este alba, tare, cu gust si miros placut. Creste pe sol, primavara, vara, toamna, izolata sau in grupuri, in paduri de foioase si de conifere, in luminisuri. Este comestibila, foarte buna. Pentru a nu fi confundata cu alte specii mai putin apreciate, sau necomestibile, se recomanda sa nu se recolteze exemplare prea tinere (mici).

Boletus rufus - chitarca, chitarcuta, manatarca rosie
Palaria are culoare portocalie sau brun-rosiatica, este sferica, hemisferica, apoi intinsa, foarte carnoasa, putin vascoasa pe timp umed. Tuburile sporifere sunt albe, albicioase sau cenusii, lungi. Porii sunt la inceput albi, apoi cenusii-bruni, si mici, circulari. Piciorul e cilindric, usor ingustat sub palarie, albicios sau cenusiu, se pateaza in verde la atingere si este prevazut cu solzi negriciosi. Carnea este alba dar devine cenusie-rosiatica, albastra- verzuie sau negricioasa in contact cu aerul; are gust si miros placut. Sporii sunt galbeni, ocraceii in masa, fusiformi, netezi, gutulati. Creste izolat sau in grupuri, in paduri de foioase, mai ales pe unde cresc salcii, plopi si mesteceni, in luminisuri, vara si toamna. Este comestibila.

Boletus aereus - Hribul pucios
Palaria globuroasa este groasa, hemisferica, bombata, la maturitate intinsa, de culoare brun inchis, pe margine prezinta solzisori fibrilosi si cazatori. Tuburile sporifere sunt albicioase, apoi galbene sau galbene-verzui, lungi. Porii de aceeasi culoare cu tuburile sporifere sunt circulari. Piciorul bulbos, ingrosat spre baza are culoarea brun deschis spre brun. Tuburile sporifere sunt albicioase, apoi galbene-verziu. Carnea este alba, tare cu gust placut.
Creste pe sol in paduri si in liziere, vara si toamna in special. Este foarte buna.

Cantharellus cibarius - Galbiori, bureti galbeni

Palaria in stadiul tanar este boltita, ca o emisfera, cu marginile aproape regulate, rasucite in jos, iar la maturitate se aseamana cu o palnie cu marginile incretite, lobate sau ondulate regulat. Culoarea se aseamana cu aceea a galbenusului de ou. Piciorul este plin, continuandu-se cu palaria fara o limita definitiva. Carnea galbiorilor este alba in interior, galbena-aurie spre exterior, are un miros si un gust placut.Aparatul fructifer al galbiorilor este carnos sau fibrocarnos.
Este una dintre ciupercile mult apreciate si rareori e atacata de daunatori. Galbiorii cresc in grupuri, prin paduri umbroase si umede de rasinoase si de foioase (mesteacan, fag).

Russula virescens - Vinetica pestrita
Palaria este hemisferica, convexa-plana si adancita la centru. Suprafata palariei are culoarea cenusie-verzuie, galben verzuie, cuticula usor separabila de carne, uscata si se crapa usor. Lamelele albe sau albe cu nuante galbui sunt libere. Piciorul este inalt, gros, alb sau alb cu nuante cenusii, plin buretos, cilindric. Carnea acestei ciuperci este alba, tare si sfaramicioasa. Are miros placut de miez de nuca. Creste in padurile de foioase si prin cranguri, incepand din iunie si pana in octombrie. Este comestibila, foarte buna.

Armillaria mellea - Ghebe sau opintici

Palaria este putin carnoasa si boltita in tinerete, iar la maturitate convexa, aproape plana, cu mici solzisori bruni, asezati in cercuri. Piciorul e lung mai gros la baza si mai subtire catre palarie. Pe picior la o mica distanta de palarie se afla un inel cu marginile rasfrante in jos. Carnea este alba ,frageda, cu gust si miros placut. Lamelele sunt fine, de culoare alba sau galbuie pe care se gasesc porii ciupercii. Este o ciuperca comuna, des intalnita pe cioatele de stejar, fag si brad sau pe resturi lemnoase. Ghebele apar toamna in tufe mari formate din mai multe exemplare. Este comestibila.
Morchella esculenta - Zbarciog
Palaria are forma ovoida sau conica, de culoare brun- deschis, galbuie-ocracee.Suprafata palariei este prevazuta cu numeroase alveole sinoase, neregulate. Regiunea himeniala este individualizata in adanciturile alveolare de la suprafata palariei. Palaria are forma de caciula, goala in interior si concrescuta cu piciorul. Piciorul alb e cilindric, bine dezvoltat si gol in interior. Carnea e frageda, cu miros si gust placut.
Apare primavara de timpuriu, prin aprilie sau mai, in special in paduri de foioase sau pe locuri nisipoase, in lunci etc.Este comestibila, foarte buna.

Morchella conica - Zbarciogul tuguiat

Palaria se apropie de forma conului, tot in forma de caciula, de culoare brun inchisa, cu nuante brun-galbui. Suprafata prezinta alveole profunde si inguste. Marginile sunt neregulate si concrescute cu piciorul. Piciorul ca si caciula (palaria) sunt goale in interior. Piciorul este cilindric, putin ingrosat spre baza, de culoare alb-galbui.
Creste in paduri de foioase si conifere, primavara (aprilie- mai).

Lepiota rhacodes

Palaria este sferica sau ovoida la inceput, apoi intinsa, nu este mamelonata, de culoare brun-cenusie, sau ocrace, acoperita cu solzi bruni poligonali, grosi, in centrul palariei este bruna, neteda. Lamelele sunt albe, patate cu rosu la maturitate, largi, libere, indepartate de picior. Piciorul este cilindric, bulbos la baza, de culoare cenusiu-brun. Inelul este alb-cenusiu, apoi brun rosiatic, mobil, membranos, paros la margime. Carnea este alba, se inroseste in contact cu aerul(cand se rupe), are miros si gust placut. Creste pe sol, izolat sau in grupuri, in paduri de conifere si de foioase, in gradini, locuri cultivate,vara si toamna. Este comestibila, fara picior.

Lepiota clypeolaria
Palaria este la inceput ovoida, apoi intinsa, mamelonata in centru, matasoasa, acoperita cu numeroase scvame, dispuse concentric, culoarea brun-roscat sau galbuie, bruna si neteda in regiunea mamelonata. Lamelele sunt libere, albe sau albe-galbui. Piciorul este lung, cilindric, mai gros spre baza, culoare alba cenusie, cu scvame sub inel. Inelul se poate misca sub picior. Carnea este alba, cu miros si gust de fructe. Creste pe sol in paduri. Este comestibila.

Clavaria flava - Creasta cocosului

Aceasta ciuperca are corpul fructifer in forma de trunchi albicios cu numeroase ramuri galbene-aurii, comprimate si striate in lungime, fragile, care se ramifica la randul lor in ramuri subtiri acoperite de stratul himenial. Carnea este alba. Creste in padurile de foioase si conifere toamna. Este comestibila.

E o ciuperca voluminoasa de 10-12 cm in diametru si 7-15 cm in inaltime, cu piciorul (ca un trunchi) alb, apoi galbui, carnos, tare, cu ramuri foarte bogat ramificate, cilindrici, drepte sau indoite, carnoase, fragile, galbui, care se divid in ramuri mai mici, asemanator unor corali. Creste izolata in paduri de foioase sau conifere, vara si toamna. Comestibila mai ales in stadiu tanar. La batranete devine indigesta.

Psalliota arvensis - Ciuperca de camp
Palaria este ca un ou la inceput, devine apoi ca un clopot, iar la maturitate convex-plana. Suprafata palariei este alba, matasoasa, cu aspect fainos. La maturitate este neteda si uneori valurata. Lamelele sunt albe, apoi devin alb-rosii. Piciorul este inalt, cilindric, ingrosat spre baza, alb si gol in interior, este prevazut cu uninel lat. Creste pe camp, in gradini si fanete, vara si toamna. Este comestibila si foarte buna.

Amanita caesarea - Craite, ronite, burete domnesc

In stadiu tanar, aceasta ciuperca e ovoida, de culoare alba, avand aspectul unui ou. Palaria e portocalie sau galben-aurie, neteda, lucioasa, carnoasa, sferica la inceput, henmisferica, apoi intinsa cu marginea fin striata. Lamelele sunt galbene. Piciorul e invelit la baza intr-o volva (ca un manson) dezvoltata, alba. Culoarea piciorului e galbena. Inelul este galben, striat, lasat in jos. Carnea este alba, galbena au cuticula palariei si piciorului, cu miros si gust foarte placut. Este una dintre cele mai pretuite ciuperci si creste prin paduri de foioase, pe campii si in lungul drumurilor in regiunile mai calduroase, in iulie si august. Este comestibila, foarte buna.

Compozitia chimica a ciupercilor
Componentul La 100 g Componentul La 100 g
Apa 90 g Fosfor 135 mg
Substante azotoase 5 g Clor 80 mg
Glucide 2,5 g Caroten 0,04 g
Grasimi 0,5 g Vitamina B1 0,04 mg
Potasiu 470 mg Vitamina B2 0,20 mg
Sodiu 12 mg Vitamina PP 60 mg
Calciu 3 mg Vitamina C 8 mg
Magneziu 14 mg
Fier 4,5 mg Valoare calorica 35 calorii

CIUPERCI NECOMESTIBILE
Amanita muscaria - Buretele pestrit, muscarita

Palaria este globuloasa in tinerete, apoi ca un clopot bombat, iar spre maturitate devine aproape plana. Culoarea palariei este rosie cu scvame albe, ce se iau usor cu unghia. Piciorul este alb, bulbos la baza, inconjurat de volva in forma de solz. In stadiul tanar volva este puternic dezvoltata. Piciorul la partea superiora prezinta un inel bine vizibil. Carnea este alba, devenind roscata sub cuticula ce acopera palaria. Lamele sunt albe. Aceasta ciuperca este toxica, dar nu la fel de periculoasa ca Amanita phalloides, Amanita verna, Amanita virosa, Amanita citrina si Amanita pantherina. Creste in luminisuri de paduri de conifere si de foioase. Semnele intoxicatiei la muscarita apar dupa cateva ore si se manifesta prin greata, ameteala, pierderea cunostintei, un fel de betie, uneori cu delir furios.

Amanita phalloides - Buretele viperei

Palaria este carnoasa, la inceput aproape sferica, apoi dreapta. Are culoarea verzuie sau maslinie. Pe suprafata, palaria are niste dungi fine care pleaca din centru spre marginea palariei. Carnea este alba, cu miros urat mai ales la ciupercile batrane. Lamelele sunt colorate alb-galbui. Exista si varietati cu palaria bruna, galbena sau chiar alba. Piciorul este inalt, carnos, de culoare alba, cu volva dezvoltata si cu inel alb. Creste prin padurile de rasinoase si foioase, prin tufisuri, din iunie si pana in octombrie. Este ciuperca cea mai toxica dintre Amanite. Simptomele intoxicatiei la aceasta ciuperca apar tarziu (dupa 10-12 ore).

Amanita verna - Buretele primavaratic

Aceasta ciuperca are palaria alba si creste prin padurile de rasinoase si foioase, din mai pana in august. Este o ciuperca foarte toxica.

Amanita pantherina - Buretele panterei

Palaria este in forma de clopot, apoi semisferica si in cele din urma plana, cu adancituri la mijloc. Suprafata palariei este de culoare brun-deschis sau brun-cenusiu, lipicioasa pe timp umed, prezinta solzi albi, fainosi si concentrici. Lamelele albe si libere sunt ingustate spre picior. Piciorul este inalt de 6-11 cm si gros de 1-2 cm, este plin, cilindric, ingrosat la baza, unde prezinta o volva alba, dubla si groasa care este vizibila la ciupercile tinere. Inelul este alb si usor incretit. Carnea este frageda, subtire si alba, nu are miros si gust. Creste in padurile de foioase si rasinoase din iulie si pana in octombrie. Este o ciuperca foarte toxica.

Boletus satanas - Hrib tiganesc, buretele dracului

Palaria are 10-15 cm diametru, de culoare alb-cenusie, apoi ruginie palid sau putin verzui. Piciorul este ovoid, cu o retea rosie ca sangele in partea de sus. Carnea este alba sau alb-galbuie. Creste vara prin pasuni, tufisuri si in poienile din padure. Aceasta ciuperca este foarte toxica.

Tricholoma tigrinum
Este o ciuperca mare (8-20 cm), cu palaria tipica de culoarea tigrului. Lamelele sunt lungi, cu reflexe verzui. Aceasta ciuperca provoaca tulburari violente gastro-intestinale. Este necomestibila.

RECUNOASTEREA CIUPERCILOR

Recunoasterea ciupercilor este cea mai dificila operatie si din aceasta cauza, recunoasterea sigura se face numai tinand seama in primul rand de caracterele botanice si anume forma aparatului fructifer si a partilor componenete: talie, aspect, palarie, picior, suprafata palariei, lamele sau tuburi etc., luate in complexitatea lor si nu dupa celelalte caractere, care pot duce la confuzii cu urmari grave.
Forma ciupercilor(talie,aspect) este un caracter ce se refera mai mult la aparatul fructifer. Acesta prezinta o forma proprie pentru fiecare specie de ciuperca. Aparatul fructifer poate avea forme diferite: de sfera, de ou, de clopot etc. Forma cea mai des intalnita in stadiul de maturitate la ciupercile superioare, de altfel comuna la cele mai multe ciuperci, este cea de umbrela.
Aceeasi ciuperca, pana la stadiul de maturitate, trece printr-o serie de forme: astfel, in tinerete este ca un ou, apoi ca o maciuca, ca un clopot, iar la maturitate ajunge la forma unei umbrele.
Palaria poate fi dreapta, mai mult sau mai putin boltita, luand forma unei palnii in dreptul piciorului sau a unei ridicaturi(gheba). Marginea palariei poate fi dreapta cu fire fine(dungi). Partea superioara a palariei este acoperita de o membrana numita peridium, care poate fi neteda, lucioasa, mata, umeda, cleioasa, uscata, cu circomvolutiuni sau linii, catifelata, acoperita cu solzi sau tepi. Se poate desprinde de tesuturile (false) care opera palaria sau nu.
La unele ciuperci, aparatul fructifer este acoperit de un invelis in tinerete, care odata cu dezvoltarea ciupercii, se rupe de jur imprejurul palariei si ramane sub forma unui inel in partea superioara a piciorului.
Inelul poate fi fix sau mobil pe piciorul ciupercii si se gaseste cam la mijlocul piciorului, sau la jumatatea lui superioara. Forma inelului constituie de asemenea, un caracter de indentificare a ciupercilor care-l poarta.
La unele ciuperci, corpul fructifer este acoperit de doua invelisuri in tinerete, prin dezvoltarea piciorului si a palariei, invelisul exterior se rupe. Partea inferioara a piciorului a ramas invelita intr-un manson, ca intr-o teaca. Aceasta teaca se numeste volva.
Cele mai multe ciuperci necomestibile prezinta volva (buretele viperii, buretele panterei, buretele de lamaie etc.), totusi sunt si ciuperci comestibile cu volva(craitele sau buretele domnesc). Alte ciuperci sunt acoperite cu o membrana fina, denumita cortina.
Ciupercile se identifica si dupa forma si alcatuirea partii inferioare a palariei. Din acest punct de vedere, ciupercile cu palarie se impart in: ciuperci cu lamele, cu tuburi sau cu tepi.
Piciorul ciupercilor este de asemenea un criteriu de identificare: acesta poate fi central (in palarie), excentric sau lateral (situat la marginea palariei). Inaltimea piciorului variaza de la o specie la alta si chiar la aceeasi specie. Este scurt in tinerete si se inalta odata cu cresterea ciupercii.
Piciorul poate fi cilindric, ingrosat in partea inferioara, subtiat spre palarie sau spre baza.In interior, piciorul poate fi plin sau gol, la exterior este neted acoperit cu o retea regulata de fire fine.
Forma, dimensiunile si culoarea sporilor sunt caractere de care trebuie sa se tina seama, deoarece prezinta o importanta deosebita in determinarea ciupercilor. Intrucat sporii nu se vad cu ochiul liber, ci numai la microscop, recunoasterea ciupercilor dupa aceste caractere poate fi realizata numai in laborator.
In afara de caracterele botanice, la recunoasterea ciupercilor vor fi luate in considerare si statiunea, culoarea, schimbarea culorii, miros, gust,consistenta si varsta, dar acestea singure nu pot constitui caractere de deosebire a ciupercilor comestibile de cele necomestibile.
Statiunea: unele ciuperci cresc numai pe un anumit sol, nisipos, argilo-nisipos,mai mult saumai putin bogat in humus, mai umed sau mai uscat. Unele prefera locurile insorite, in timp ce altele locurile umbroase,
Pe un loc cu aceleasi conditii de vegetatie poate fi intalnita o ciuperca toxica langa una comestibila, deci statiunea nu constituie un caracter sigur de recunoastere.
Culoarea asa cum s-a mai amintit nu constituie singura un mijloc de detereminare. Interes prezinta schimbarea culorii la carnea ciupercii, prin ruperea palariei sau piciorului, caracter intalnit la cele mai multe ciuperci necomestibile.

Sunt si ciuperci comestibile, care prin rupere se innegresc sau capata nuante verzui sau albastrui. Este totusi prudent a fi evitate ciupercile care se albastresc prin rupere.
Mirosul si gustul, dupa cum s-a mai amintit, nu constituie indicii de deosebire. Totusi se poate spune ca ciupercile cu miros si gust de faina, de castane, de alune sau de anason sunt comestibile.
Varsta: ciupercile necomestibile contin elemente toxice la orice varsta, in timp ce multe ciuperci comestibile, in tinerete sunt bune, iar la maturitate si la batranete devin indigeste sau chiar toxice. Este recomandabil sa se evite ciupercile batrane si cele atacate de viermi si melci.
Cea mai mare parte a accidentelor de intoxicatii cu ciuperci, se datoreza unor metode empirice, prejudecati de recunoastere eronata a caracterelor acestora:
-innegrirea unei piese de argint sau a inelului de aur, schimbarea culorii unui catel de usturoi sau a unei cepe plasate in sosul in care fierb ciupercile, nu da nici o indicatie asupra proprietatilor comestibile sau toxice;
-nu sunt juste criteriile, cum ca toate ciupercile din locurile umblate sunt inofensive;
-nu este just de asemenea a se crede ca toate ciupercile din padurile de pin sunt periculoase;
-schimbarile de culoare a ciupercii rupte, mirosul, fermitatea carnii, prezenta sucului laptos, nu ne furnizeaza nici o indicatie precisa;
-fierberea, uscarea, tratamentul cu sare, otet etc. nu transforma ciupercile periculoase in comestibile, iar un singur caracter al genului(ciupercilor) nu este suficient a o recunoaste.
Pentru a putea deosebi ciupercile comestibile de cele necomestibile, trebuie sa se tine seama de toate caracterele aratate la fiecare specie.
Cel mai sigur mijloc pentru deosebirea unei ciuperci comestibile de una necomestibila, este recunoasterea caracterelor botanice, ajutati fiind, de o descriere amanuntita, de planse colorate si luand in considerare cele amintite mai sus.
Cunoscut fiind, ca exista caractere sigure de deosebire a ciupercilor comestibile de cele necomestibile, merita sa se acorde mai multa importanta acestor produse de origine vegetala, pentru valoarea nutritiva si gustul lor deosebit.
Pentru comert si industrie, ciupercile de padure sunt riguros si stiintific controlate. Personalul care colecteaza (culege) aceste ciuperci este instruit temeinic si in repetate randuri. Pana in prezent la noi nu s-au inregistrat nici un fel de reclamatii, la livrarea sutelor de tone de ciuperci, anual.

In caz de intoxicare cu ciuperci
In cazul intoxicatiilor cu ciuperci, daca primul ajutor este prompt si bine condus, chiar cei intoxicati cu speciile cele mai periculoase pot fi salvati. De obicei, la orice intoxicatii si mai ales la intoxicatiile cu ciuperci, bolnavul vomita de la sine, asa ca administrarea unui vomitiv, cateodata poate fi daunatoare, sensibilizand si mai mult mucoasa stomacala.
In cazul intoxicatiei cu unele ciuperci (Amaniata muscaria- muscarita si Amanita pantheria- buretele panterei), daca lipseste asistenta unui medic, se dau bolnavului vomitive pentru golirea stomacului de toxine. Impreuna cu vomitivele se dau cantitati mari de apa, ceai si lapte cald. Vomitarea mai poate fi provocata dandu-se bolnavului emetic (de la farmacie) 10-15 ctg intr-un pahar cu apa, sau bolnavul trebuie sa bea cu inghitituri repetate apa sarata rece.
De asemenea, se recomanda cafea si ceai, care au o actiune stimulenta asupra organismului (pentru combaterea somnolentei).
Nu se va da bolnavului sa consume bauturi alcoolice.
La intoxicatia muscariniana, tratamentul se rezuma la purgative si calmante.
In cazul intoxicatiei cu cele mai periculoase ciuperci: Amanita phalloides (buretele viperei), Amanita verna (buretele primavaratic), Amanita virosa (buretele tomnatic) si Amanita citrina (buretele de lamaie), simptomele aparand tarziu, abia dupa 12 ore, stomacul in acest timp, in mod normal, nu mai contine nimic, deoarece substantele ingerate au trecut in intestin. De aceea, vomitarile ce s-ar produce sunt daunatoare, caci ele nu contribuie decat la iritarea stomacului, marirea durerilor si la obosirea bolnavului.
In cazul intoxicatiei cu aceste specii, denumita si intoxicatie de tip phalloidian, trebuie chemat imediat medicul, acesta facandu-i bolnavului injectii intravenoase cu un litru de ser fiziologic, pentru a dilua toxinele intrate in sange. Acestea se elimina apoi prin urina. Se fac frectii cu alcool camforat sau otet. De asemenea se da bolnavului sa inspire otet, eter sau amoniac si se fac frectii cu una din aceste substante. Calmantele recomandate sunt: bromura de potasiu sau de sodiu, iar depresiunea si somnolenta se vor trata cu cafea sau ceai si apoi eter (4-5 picaturi la 100g apa). Niciodata nu se vor administra bauturi alcoolice.
Purgativele sunt indispensabile in cazul intoxicatiei cu ciuperci, caci o parte din toxine se gasesc in intestine. Vor fi preferate purgativele saline ce produc o diluare a lichidului din intestin si usureaza eliminarea inceata a toxinei.
Pentru bolnavul adult, doza de purgative saline este de 40-50g sulfat de sodiu sau sulfat de magneziu, dizolvat intr-un sfert litru de apa. Dupa o ora, se da bolnavului un ceai diuretic in cantitate de cel putin 1/2 litru de apa (acest ceai este format dintr-o fiertura de limba mielului (Borrago officinalis) sau de pir (Agropirum repens)). Pentru a mari actiunea diuretica a decoctului, se adauga la cantitatea de mai sus 2g acetat de amoniu sau chiar bicarbonat de sodiu, cozi de cirese, matase de porumb.
Daca bolnavul are dureri mari de stomac, se da ca purgativ (pentru adult) 30g ulei de ricin, apoi se va face de catre medicul chemat, spalaturi stomacale uleioase, la care se vor adauga 20 picaturi de tinctura de opiu, iar pe abdomen se vor pune comprese cu acest lichid calmant. Pentru eliminarea rapida a toxinei din organism, bolnavul trebuie sa urineze mult si des si pentru aceasta, pe langa ceaiurile diuretice amintite, i se mai da sa bea si o cantitate mare de lapte.
Vomitarile prelungite se vor calma prin inghitituri de bucati mici de gheata, cu potiunea Rivieri, apa cloroformata sau in lipsa acestora prin apa gazoasa (sifon).
Toate aceste ingrijiri, in afara de spalaturile stomacale sau injectii, pot fi facute de cei din familie, pana la sosirea medicului. Vor fi aplicate imediat si cu perseverenta toate mijloacele posibile, pentru eliminarea toxinelor din corp.
De mentionat este faptul ca, intoxicatiile se produc si cand se folosesc unele ciuperci comestibile batrane sau vechi (care nu sunt proaspete). Acestea se manifesta prin vomitari, dureri stomacale, naduseli, paloarea fetei.
Pentru a putea lupta cu succes impotriva intoxicatiilor cu ciuperci, trebuie aplicat un tratament rational si la timp, sub supravegherea stricta a medicului. Numai procedand astfel, numarul victimelor vor scadea.
Daca primul ajutor este prompt si bine condus, chiar victimele intoxicate cu speciile cele mai periculoase, pot fi salvate.
Mijlocul cel mai sigur de a evita accidentele provocate de ciuperci ce contin substante toxice, este cunoasterea acestora dupa caracterele botanice (forma, culoare, etc.), atat a speciilor comestibile cat si a celor necomestibile, folosind in acest scop: planse colorate si carti de specialitate cu descrierea speciilor de ciuperci, putand a le deosebi cu usurinta unele de altele.

Stiati ca.....
Reteaua de filamente subterane ale ciupercilor poate da nastere mai multor picioare si ca acestea sunt de obicei dispuse sub forma unor cercuri regulate, numite ”cercuri ale vrajitoarelor”?