Artropodele au luat nastere din viermii inelati anelizi, fapt dovedit de segmentarea
corpului. l8c12cd
Cele mai vechi artropode au aparut in era paleozoica. Ele sunt reprezentate
prin: trilobiti, forme inrudite cu crustaceii giganti (Euripterus), care
atingeau dimensiuni de 1 -;2 m, si insecte de asemenea foarte mari (30
cm), asemanatoare cu libelulele.
Artropodele reprezinta un grup foarte numeros de specii, al caror numar depaseste
un milion. Ele se afla raspandite pe toata suprafata Pamantului,
fiind intalnite in toate mediile de viata.
Artropodele se caracterizeaza prin aceea ca au picioare articulare, adica formate
din mai multe segmente, de unde si denumirea lor:arthron= articul,pus-podos=picior.
Tegumentul secreta o substanta organica numita chitina, care formeaza la exteriorul
corpului un schelet. Uneori chitina este impregnata cu carbonat de calciu, constituind
astfel un invelis mai rezistent (crusta).
Corpul are o simetrie bilaterala, cu o segmentatie inegala, observandu-se
de cele mai multe ori trei parti distincte: cap, torace si abdomen.
In cavitatea generala gasim si aici un sistem lacunar, determinat, de
asemenea de o retea de tesut conjunctiv (parenchim), in care se afla sangele
(lichidul celomic).
Sistemul nervos este ganglionar, asmanator cu al viermilor inelati, iar organele
de simt sunt destul de bine dezvoltate, fiind reprezentate prin ochi simpli
(oceli), sau compusi, organe senzoriale tactile, olfactive si gustative.
Aparatul digestiv este reprezentat printr-un tub digestiv, ale carui segmente
sunt adaptate naturii hranei, si prin glane anexe ale tubului digestiv.
Hrana este de natura vegetala sau animala, avand diferentiat un aparat
bucal, adecvat acesteia.
Respiratia este traheala, branhiala, pulmonara sau cutanee, depinzand
de mediul de viata. Aceste formatiuni sunt de origine ectodermica. Traheele
sunt niste tuburi foarte ramificate, care alcatuiesc un sistem traheal. In
interiorul lor se afla un fir chitinos, spiralat care le tine deschise.
Structura unei trahei:
1-peretele traheii
2-firul chitinos spiralat
Este de retinut ca la artropodele traheate sangele nu indeplineste
si functia de transport al gazelor, astfel ca traheele au rolul sa conduca aerul incarcat cu oxigen pana la intimitatea tesuturilor si sa ia de aici bioxidul de carbon, pentru a-l elimina.
Aparatul respirator este reprezentat printr-o inima tubulara sau poligonala
(multicamerala), situata dorsal, si prin vase sanguine deschise, care sunt in
legatura cu sistemul lacunar. Sangele este, in general, incolor,
desi contine pigmenti respiratori, si se afla atat in organele aparatului
circulator, cat si in lacune. Excretia se face prin nefridii modificate,
in numar pereche, fiind astfel omogene cu organele de excretie ale viermilor
inelati.
Inmultirea este sexuata. Sexele sunt separate, masculii deosebindu-se
de femele prin unele caractere morfologice, observandu-se astfel un dimorfism
sexual. Trebuie retinut faptul ca unele artropode se inmultesc prin oua
nefecundate, fenomen numit partogeneza.
In ceea ce priveste dezvoltarea larvei, aceasta se face de cele mai multe
ori prin metamorfoza, insotita de mai multe naparliri.
Avand in vedere anumite caractere morfologice, artropodele se impart
in doua grupe: chelicerate, cu clasa arahnide, si antenate, cu clasele
crustacee, miriapode si insecte.
CELICERATELE
Clasa arahnide
Arahnidele sunt artropode adaptate, in general, la viata terestra; numai
unele forme, ca o adaptare secundara, duc o viata parazitara. Sunt animale carnivore,
dar se intalnesc si forme care se hranesc cu plante.
Corpul este alcatuit din cefalotorace si abdomen. Pe cefalotorace sunt prinse
toate apendicele, si anume: partru perechi de picioare si doua perechi de maxile.
La unele arahnide prima pereche de maxile a suferit modificari, transformandu-se
in arme de atac si aparare, cunoscute sub numele de chelicere.
Arahnidele au mai multi ochi simpli si sunt lipsite de antene.
Sistemul nervos, la cele mai multe, este concentrat in partea anterioara
a corpului.
Tubul digestiv este adaptat sa inmagazineze hrana de rezerva, avand
cecumuri (diverticule gastrice).
Respiratia este traheala si pulmonara.
Aparatul circulator este reprezentat printr-o inima tubulara, asezata dorsal,
alcatuita din mai multe camarute succesive (ventriculite), un sistem vascular
deschis, slab dezvoltat si un sistem lacunar.
Excretia se face prin nefridii modificate, o pereche de tuburi Malpighi care
se deschid in ultima parte a tubului digestiv.
In multirea se face prin oua din care ies indivizi asemanatori cu parintii;
nu se observa deci metamorfoza.
Arahnidele se impart in trei ordine: scorpioni (scorpionide), paianjeni
(arahnide) si capuse (acarieni).
Ordinul scorpionilor
In acest ordin sunt cuprinse formele cele mai inferioare dintre arahnide.
Scorpionii au corpul segmentat, avand infatisarea unor racusori.
La partea posterioara a abdomenului exista un ghimpe, care este in legatura
cu o glanda cu venin.
La noi in tara ii intalnim prin Muntii Carpati, ducandu-i
viata pe sub pietre. In tarile tropicale traiesc scorpioni de dimensiuni
mari, a caror intepatura este mortala si pentru om.
Ordinul paianjenilor
Cel mai cunoscut paianjen dintre cei care traiesc in tara noastra este
paianjenul cu cruce (Epeira diademata), pe care il intalnim
prin locurile mai putin umblate. Aici isi construieste o capcana (panza
paianjenului), urzita din fire foarte fine, provenite dintr-o substanta vascoasa,
produsa de niste glande numite glande sericigene. Aceasta substanta la contactulcu
aerul se intareste.
Tragerea firului se face prin organe speciale, numite filiere, care sunt in
legatura cu glandele sericigene din abdomen. Pe reteaua de fire, paianjenul
depune din loc in loc- la intervale egale- cate o picatura dintr-o
substanta lipiciosa, de care se va prinde prada (muste, tantari);la o
capcana de dimensiuni mai mari se pot observa pana la 100.000 de astfel
de picaturi. Capcana diferitilor paianjeni este caracteristica pentru fiecare
specie.
Prin crangurile noastre se intalnesc si paianjeni care nu-si
construiesccapcane, ci isi prind prada pandind-o.
Astfel de paianjeni se numesc paianjeni vagabonzi. Unul dintre acestia este
Licosa, care traieste prin regiunile meditereaniene si a carui femela isi
poarta puii pe spate.
Un paianjen care prezinta un interes deosebit este paianjenul-de-apa (Argyroneta
aquatica). Plasa sa este construita in apa si are forma unui clopot cu
gura in jos.In clopot se gaseste aer adus de el de la suprafata
intre perisorii de pe corp. Femela depune ouale sub clopot, iar puii de
paianjen iesiti din acestea gasesc aici aerul necesar respiratiei.
In alte regiuni de pe glob rtaiesc paianjeni ale caror muscaturi sunt
foarte dureroase, otravitoare, uneori mortale, chiar pentru animalele mari si
om.
Tarantula, care traieste in jurul Marii Mediterane, este un paianjen mare
si isi face galerii sapate in pamant.
Karacurt, un paianjen mic din Asia centrala, are muscatura mortala chiar si
pentru om.
Ordinul capuselor
Ordinul capuselor prezinta o iportanta deosebita, intucat cea
mai mare parte dintre ele paraziteaza atat pe corpul unor animale domestice
cat si pe al omului.
Capusa (Ixodes ricinus), care paraziteaza pe caini, oi, bovine, etc.,
hranindu-se cu sangele acestora.In afara de faptul ca le anemiaza
considerabil, ea poate transmite la bovine un protozoar patogen, care urinare
cu sange.
Alte capuse din genul Ixodes paraziteaza pe pasari si chiar pe om, unele, putand
sa transmita encafalita, febra recurenta, tifos exantematic etc.
Sarcoptul-raiei (Sarcoptes scabiae) este o capusa care paraziteaza in
pielea omului, unde isi sapa galeriile.
Alte de Sarcoptes produc raia la capre, oi, caini etc. Trebuie retinut
ca toate formele de raie intalnite la animale pot trece si
la om.
ANTENATE
Clasa crustacee
Crustaceele sunt artropode acvaticecare au corpul acoperit cu un invelis
alcatuit din chitina impregnata cu carbonat de calciu, numita crusta, de unde
si numele clasei.
La cei mai multi capul este unit cu toracele, alcatuit din cefalotorace.Picioarele
sunt formate din doua ramuri bifurcate, iar la unele forme, primele perechi
sunt prevazute cu clesti si servesc la prinderea hranei.
La un cap au doi ochi compusi, doua perechi de antene si un aparat bucal, alcatuit
din mai multe piese chitinoase(mandibule, maxile, maxilipide) care au rolul
de a faramita hrana.
Respiratia se face prin branhii, care de obicei se afla prinse la baza picioarelor.
Inima este pentegonala, iar sangele este colorat in albasrtu, datorita
prezentei pigmeului respitaror, femocianina, intalnit si la gasteropode.Excretia
se face prin nefridii modificate, care datorita structurii si culorii lor au
fost numite glande verzi.
In dezvoltarea lor crustaceele trec prin forma larvara, numita nauplius.
Crustaceele se impart in doua grupe: crustacee inferioare (entomostracee)
si crustacee superioare (malacostracee).
1. Crustaceele inferioare sunt de talie mica si se gasesc in numar foarte
mare atat in apele marine cat si in cele dulci.
Se caracterizeaza prin aceea ca numarul segmentelor corpului si al picioarelor
este variabil(10-100).
Dintre acestea citam: dafnia sau puricele-de-apa, ciclopul, saculina(parazit
pe crab), etc. Acestea constituie o veriga in lantul alimentatiei animalelor
acvatice. Dafniile sunt folosite pentru pestii din acvarii.
2. Crustaceele superioare, spre deosebire de crustaceele inferioare, sunt de
talie mare, iar numarul segmentelor corpului si picioarelor este constant.
La unele forme, capul nu este unit cu toracele, iar corpul are aspect inelat.
Asa sunt: latausul (Gammarus), care traieste pin apele dulcistatatoare sau prin
paraie, si molia-zidurilor (Oniscus), forma readaptata la mediul terestru,
care-si duce viata in locuri umede, unde nu patrunde lumina(in pivnite,
pe sub lemne).
Altele au capul unit cu toracele(cefalotorace)si un numar de cinci perechi de
picioare. Din aceasta categorie fac parte:
Racul de rau (Astacus fluviatilis), pe care il intalnim
prin iazuri, balti si ape curgatoare. De cefalotorace sunt prinse cele cinci
perechi de picioare, primele trei perechi terminandu-se cu cate
un cleste; cel de la prima pereche este cel mai puternic. Abdomenul (coada)
este alcatuit din segmente. Pe fata ventrala a primelor sase segmente se afla
niste apendice abdominale, iar ultimul segment (telsonul) este mai latit, nu
are apendice si foloseste la inot. La femela de apendicele abdominale
sunt prinse ouale, din care dupa fecundare ies pui asemanatori cu parintii.
Ei raman prinsi aici un timp oarecare.
In timpul dezvoltarii, racul naparleste de mai multe ori. Avand
crusta indepartata poate sa creasca. Crusta se reface din niste granule
de calcar (gastrolite) care se gasesc in stomacul racului. Culoarea crustei,
verde bruna, se datoreaza prezentei a doi pigmenti: albastru si rosu. Prin fierbere
pigmentul albastru, mai putin rezistent, se distruge, ramanand numai
cel rosu, de unde rezulta culoarea racului fiert.
Racul merge pe substrat (fundul apei) cu ajutorul picioarelor. Atunci cand
este atacat, el inoata inapoi mai repede, izbind apa cu inotatoarea
codala (telesonul), prin indoirea brusca a abdomenului.
Din aceeasi categorie mai amintim:homarul, un crustaceu de culoare bruna-albastrie,
care poate la o lungime de o jumatate de metru si o greutate de 4-5 kg. Prima
pereche de picioare prezinta clesti foarte mari si puternici.Il intalnim
in Marea Neagra si pe langa tarmul Marii Nordului; langusta (Palinurus)
ese de talie ceva mai mica decat homarul si nu are clesti mari. Culoarea
sa este bruna-violeta, patata cu galben; traieste prin Marea Nordului si Marea
Mediterana .Carnea lor este comestibila.
Pe langa tarmul marilor (foarte comun si in Marea Neagra) se intalneste
adesea crabul, care are cafalotoracele bine dezvoltat si sub care se gaseste
abdomenul recurbat si inchircit. Se hraneste cu cadavre, din care cauza
esre considerat ca unul dintre ,,sanitarii” marii.
Un crustaceu superior, a carui mod de viata prezinta un interes deosebit, este
pagurul. El a fost amintit la celenteratele antozoare, unde se arata convietuirea
sa cu Adamsia palliata.
Clasa miriapode
Miriapodele sunt artropode ale caror corp este compus din segmente numeroase,
asemanatoare cu ale viermilor inelati.Sunt forme antenate, iar de fiecare segment
al atrnchiunui se afla prinse cate una sau doua perechi de picioare.Se
cunosc specii care au 179 de perechii de picioare, de aici a provenit si denumirea
clasei:mirii-zece mii; pus,podos-picior.
Caracteristic in structura lor remarcam: sistemul nervos este ganglionar
scalariform, respiratia traheala, aparatul circulator reprezentat printr-o inima
tubulara asezata dorsal, formata din mai multe camarute (ventriculite) succesive,
vase sanguine deschise si sistem lacunar, iar excretia se face prin tuburi Malpihhi.
Dupa natura hranei, miriapodele se impart in carnivore si vegetariene.
Dintre miriapodele carnivore fac parte urechelnita (Lithobius forficatus) si
scolopendra (Scolopendra morsitans), care traiesc sub frunzisul cazut din paduri,
pe sub muschi, pietre, trunchiuri de copaci, etc., unde isi gasesc hrana
alcatuita din insecte, rame, paianjeni, melci tineri, etc.Unele scolopendre
din regiunile tropicale sunt veninoase, fiind periculoase chiar si pentru om.
Dintre miriapodele vegetariene fac parte sarpele-orb (Iulus terrestris), care
traieste prin frunzisul padurilor, hranindu-se cu plante in putrefactie,
ciuperci, etc. Alte miriapode vegetariene se hranesc cu radacinile plantelor
de cultura (graminee, sfecla, castraviti, etc.)
Este important de retinut faptul ca, daca comparam cele doua categorii de miriapode-
carnivore si vegetariene- se poate observa cum modul de viata al acestora se
reflecta atat in morfologia externa cat si in comportarea
lor.Astfel, miriapodele carnivore (urechelnita, scolopendra), fiind obligate
sa-si urmareasca prda, au picioarele lungi si puternice, putandu-se deplasa
cu repeziciune, iar corpul, care este turtit dorso-ventral, le permite, in
caz de pericol, sa se strecoare printre crapaturi sau alte adaposturi.
Miriapodele vegetariene, nefiind obligate sa urmareasca si sa atace prada, au
picioarele foarte scurte, ceea ce le face sa se deplaseze incet, tirindu.se,
iar atunci cand sunt in pericol, corpul lor cilindric se rasuceste
in spirala orizontala- sarpele-orb- sau se face ghem (Glomeris).
Clasa insecte
In aceasta sunt cuprinse artropodele care au organizatia cea mai evoluata.
Reprezinta grupa de animale cu cel mai mare numar de specii; din cele 1 500
000 de specii de animale, aproape 1 000 000 apartin insectelor.
Insectele sunt adaptete la cele mai variate conditii de viata. Le intalnim
in varf de munte sau in pesterile adanci, in desisurile
padurilor sau in campiile deschise, in tundra sau in
desert, in parauri, lacuri sau helestee, in parul mamiferelor,
in fulgii pasarulor, in locuinte, in depozitele de alimente,
printre carti, etc.
Corpul lor acoperit cu chitina (exoschelet) este segmentat si alcatuit din trei
regiuni caracteristice insectelor: cap, torace si abdomen. Pe cap au o pereche
de antene iar pe torace au trei perechi de picioare (hexapode) si 2 sau 4 aripi,
care reprezinta organele de locomotie.
La gura se afla sase piese chitinoase, care alcatuiesc aparatul bucal sau armatura
bucala. Aceste piese sunt: buza superioara (labrum), buza inferioara (labium),
doua maxile si doua mandibule. In functie de modul de hranire ele au suferit
diferite adaptari (apucat si rupt, intepat si supt, dizolvat si supt).
Pe partile laterale ale capului se gasesc doi ochi mari, compusi din mai multe
elemente vizuale numite omatidii, care au la exterior fatete hexagonale. In
fiecare omatidie se formeaza imaginea separata a unei parti din corpul de la
care vine excitatia vizuala, astfel ca imaginea integrala a corpului de vazut
este rezultatul imaginilor culese de toate omatidiile. O astfel de vedere poarta
numele de vedere mozaic.
Si celelalte organe de simt sunt destul de bine dezvoltate. Astfel, simtul pipaitului,
al gustului si in special al mirosului sunt percepute de celule specializate
in acest sens, care se gasesc pe antene si pe anumite piese bucale.
Sistemul nervos este ganglionar scalariform si asezat ventral, ca si la celelalte
nevertebrate. Spre deosebire de ganglionii cerebroizi, subesofagieni si totacici
(3 perechi), ganglionii abdominali alcatuiesc de cele mai multe ori o masa nervoasa,
de la care pornesc filete nervoase pentru diferite organe abdominale.
Tubul digestiv este adaptat pentru harana naturala vegetala sau animala. Ca
anexa ale tubului dugestiv au numai galandele salivare; hepatopancreasul lipseste.
Respiratia este traheala.
Aparatul circulator este asemanator cu cel de la arahnide si miriapode (inima
tubulara alcatuita din mai multe ventricule, vase sangulare deschise si sistem
lacunar).
Sangele este incolor, neavand rol in respiratie, transporta
numai substantele hranitoare si pe cele de excretie.
Excretia se face prin tuburi Malpighi, formatiuni intalnite si la
celelalte artropode, cu deosebirea ca aici sunt in numar mai mare.
La insecte sunt sexe separate. Din oua, care contin foarte putin vitelus nutritiv,
ies larve care trec prin mai multe stadii de dezvoltare, naparlind in
acest timp de mai multe ori. Astfel, la unele insecte, stadiile de dezvoltare
sunt urmatoarele: ou, larva si apoi adult. Acest mod de dezvoltare poarta numele
de metamorfoza incompleta. La altele se trece de la stadiul de larva, la un
stadiu imobil de nimfa sau pupa, si apoi la forma de adult. Aceasta este o forma
cu metamorfoza completa si este o forma mai dezviltata decat matamorfoza
incompleta.
Insectele au unele comportari care uneori uimesc, ca de exemplu amenajarea cuiburilor,
hranirea larvelor, strangerea de rezerve de hrana sau modul de comunicare
intre furnici, care se face prin sunete produse prin frecarea antenelor,
sau dansurile in zbor ale albinelor, semnalizand distanta la care
se gasesc anumite flori cu un anumit nectar si polen. De multe ori acestea sunt
atribuite unei ,,inteligente”. In realitate ele nu sunt altceva
decat instincte, si nicicum inteligenta.
Toate aceste manifestari sunt innascute, efectuarea lor facandu-se
ca ,,de la sine”, fara sa aiba lor un proces de gandire care este
propriu numai omului. Pentru a dovedi aceasta savantul francez Fabre, in
urma multor observatii facute asupra vietii insectelor, a descris modul cum
o vespe, care isi face rezerve de hrana pentru larve intr-o galerie
sapata de ea sub pamant, executa in timpul procurarii hranei de
rezerva miscari inutile, care ar putea fi eliminate, daca insecta ar gandi.
Astfel, inainte de a introduce prada in galerie, viespea obisnuieste
sa intre singura in aceasta, ca si cum aceasta ar face un control pentru
a se asigura ca nu exista acolo ascuns un dusman al sau, si numai dupa aceasta
duce prada inauntru. Fabre surprinzand o astfel de viespe care tocmai
aducea o lacusta, a lasat-o sa intre in galerie si dupa aceea a luat lacusta,
lasata de viespe la intrarea in galerie si a pus-o la o mica distanta
de aceasta. Iesind, viespea a gasit cu destula usurinta prada si a readus-o
la gura galeriei, apoi a intrat din nou singura in galerie. Fabre a facut
operatia aceasta de 40 de ori, iar viespea a repetat intregul ceremonial
tot de atatea ori. Iata un fapt care ne dovedeste ca actiunile insectelor
nu sunt gandite, ci innascute, automate, pornesc din ceea ce numim
instinct.
Insecte cu metamorfoza incompleta
Ordinul ortoptere
Acest ordin cuprinde insecte care au doua perechi de aripi neegale; prima pereche
este pergamentoasa si asezata in lungul corpului, de unde si denumirea
de ortoptere (orthos- drept; pteron- aripa), iar a doua pereche de aripi este
membranoasa si impaturita in forma de evantai sub prima pereche.
Aparatul bucal este specializat pentru apucat, rupt si sfaramat (aparat
bucal masticator). Unele cum sunt lacustele si greierii au ultima pereche de
picioare adaptata pentru a sari; la altele, ca la coropisnita prima pereche
de picioare este adaptata pentru sapat.
Inmultirea lor se face cu matamorfoza incompleta (ou -;larva -;adult).
Alte insecte inrudite cu ortopterele sunt: gandacul negru de bucatarie
(Blatta orientalis), gandacul cfeniu de bucatarie (Blatta germanica),
termitele, care in regiunile calde isi construiesc musuroaie solide
si inalte de cativa metri, etc.
Ordinul hemiptere
Ordinul hemiptere cuprine insectele care au prima pereche de aripi jumatate
chitinoase (elitre) si jumatate membranoase, de unde si denumirea ordinului
de hemiptere (hemi -;jumatate; ptera-pteron= aripa).
Inmultirea se face cu metamorfoza incompleta.
Din ordinul acesta face parte plosnita cerealelor (Eurigaster), insecta foarte
daunatoare agriculturii.
Alte hemiptere sunt lipsite complet de aripi (aptere) ca plosnita obisnuita
(Cimex lactuarius), paduchele de corp (Pediculus vestimenti), paduchele de cap
(Pediculus capitis).
Aparatul bucal ale acestor insecte este adaptat pentru intepet si supt.
Toate hemipterele sunt daunatoare economiei si sanatatii omului, unele sug sucuri
din plante, iar altele sunt hemetofage, sugand sange de la oameni
si putand transmite totodata si boli grave.
Ordinul odonate
In acest ordin sunt cuprinse insectele cunoscute sub denumirea de libelule.
Ele traiesc langa apele dulci. Dezvoltarea lor se face in apa, sunt
deci insecte amfibii, traind si pe uscat si in apa. Metamorfoza este incompleta.
Corpul libelulelor este, in general, lung si zvelt, prezentand culori
stralucitoare cu reflexe metalice albasrtui, verzui , galbene, etc.
Aripile sunt membranoase si transparente, fiind strabatute de numeroase nervuri
fine; au aspect sticlos, sunt neegale si indreptate lateral. Odonatele
fac parte din categoria insecte carnivore, hranindu-se cu alte insecte (larve
sau adulti); larvele lor se dezvolta in apa si se hranesc cu larvele altor
insecte acvatice. Adultii prind insecte din zbor.
Insecte cu metamorfoza completa
Ordinul coleoptere
Insectele din acest ordin au prima pereche de aripi scortoasa, iar a doua
pereche de aripi este membranoasa si serveste la zbor. In repaus aripile
membranoase stau impaturite sub cele scortoase, care au rolul sa le protejeze,
iar in timpul zborului sa mentina echilibrul corpului.
Aparatul bucal este specializat pentru apucat, rupt si sfaramat, deci
este un aparat bucal de tip masticator.
Inmultirea se face cu metamorfoza completa (ou -; larva -;pupa
-;adult).
Dupa natura hranei, coleopterele se pot grupa in coleoptere vegetariene
si coleoptere carnivore.
Coleopterele vegetariene: se hranesc cu radacinile, frunzele sau tulpinile plantelor
de cultura, din eceasta cauza ele fiind daunatoare omului.
Carabusul de mai (Melolontha melolontha) este cel mai frecvent si mai cunoscut
dintre coleoptere. Elitrele sunt de culoare castanie, iar dimensiunile corpului
de 2 -;2,50 cm lungime. Adultul se hraneste cu frunzele arborilor, iar
larva, cunoscuta sub numele de viermele alb, traieste in sol 3 -;4
ani, timp in care se hraneste cu radacinile plantelor. Este unul dintre
cei mai importanti daunatori ai agriculturii.
Carabusul cerealelor traiese prin lanurile de grau si secara. Adultul
ataca boabele din spic, cand acestea sunt crude, iar larva se hranelte,
ca si cea a carabusului de mai, timp de 3 ani cu radacinile plantelor.
Gargarita sfeclei are culoarea bruna cenusie si o talie destul de mare (12 -;16
mm). In lungul fiecarei elitre are cate o dunga neagra. Capul are
o prelungire, ca un fel de cioc. Adultul se hraneste cu frunzele de spanac,
loboda, etc., iar larvele cu radacina sfeclei, producand mari pagube.
Gargarita mazarii este un coleopter de talie mica (4-5 mm) de culoare neagra,
cu un puf cenusiu roscat. Femela depune ouale in floarea de mazare. Larvele
rod tanara pastaie si patrund in boabe. Aici cresc odata cu ele
si se hranesc din continutul lor.
Puricele de varza este de asmenea de talie mica, avand dungi galbene pe
elitrele de culoare neagra. Distruge frunzele de varza.
Gandacul de Colorado este unul dintre cei mai importanti daunatori ai
agriculturii. Are talia de aproximativ 10 mm si se recunoaste usor: dupa cele
10 dungi negre, in lungul elitrelor care sunt de culoare galbena. Atat
adultul cat si larva, care are culoare rosie distrug frunzele culturilor
de cartofi, aducand mari pagube. De asemenea ataca si frunzele de patlagele,
rosii, vinete, etc., plante care fac parte din aceeasi familie cu cartoful (solanacee).
Gandacul de Colorado este cu atat mai daunator cu cat da mastere
la mai multe generatii pe an.
Craiul tipograf este intalnit in padurile de conifere. Este
un coleopter mic (4-6 mm). Femela isi depune ouale sub scoarta de pe trunchiurile
molizilor si brazilor. Larvele se hranesc cu tesutul liberian, sapand
galerii de o parte si de alta a unui sant central, dand aspectul unei
gravuri.Prin distrugerea acestor tesutri, arborele se usuca.
Radasca (Lucanus cervus) are culoare castanie-inchis si este cel mai mare
colopter de la noi. Masculul se deosebeste de femela prin mandibulele sale foarte
mari si ramificateca si coarnele de cerb. Traieste mai ales prin padurile de
stejar, iar larva sa isi sapa galerii in lemnul de stejar.
Nasicornul este un gandac de talie mare. Culoarea corpului este cafenie-inchis.
Masculul se deosebeste de femela, avand pe corp un corn, de unde si numele
de nasicorn. Traieste prin padur; larvele sale ataca lemnul tulpinelor arborilor.
Croitorul se caracterizeaza prin antene noduroase si foarte lungi, ajungand
uneori la 6-7 cm. Traieste prin paduri; larvele sale sapandu-si galerii
in trunchiurile si ramurile arborilor.
Coleoptere carnivore: se hranesc cu alte insecte, cu adultii si larvele acestora,
cu cadavre de diferite animale etc. Datorita acestui mod de hranire, coleopterele
carnivore sunt folositoare omului.
Dintre acestea citam:
Calosoma traieste prin paduri si gradini. Este un coleopter verde-auriu, cu
santuri longitudonale pe elitre. Aripile membrenoase sunt scurte, nedezvoltate.
Aceasta ne arata ca el nu poate zbura, este in schimb un bun alergator,
avand picioarele lungi. Se hraneste in special cu omizi, fiind un
ajutor al omului in lupta sa impotriva insectelor daunatoare.
Carabul traieste prin aceleasi locuri ca si calosoma. Are culoarea aurie sau
rosie-bronzanta. Il recunoastem usor dupa o gatuitura la nivelul
toracelului. Elitrele acopera aripile membranoase, care sunt reduse la niste
solzi. Este, ca si calosoma, un bun alergator. Se hranestecu viermi, larve de
insecte si cu limacsi.
Buburuza (Coccinela septempunctata) este un coleopter mic, cu elitrele bombate,
de culoare rosie si cu puncte negre. Atat adultul cat si larva se
hranesc cu purici-de-plante (aphide).
Buhaiul-de-balta traieste in apa alaturi de carabusul-de-apa (Ditiscus
marginalis). Sunt niste coleoptere mari, de culoare neagra-maslinie. Ditiscul
se deosebeste de buhai prin aceea ca are o dunga galbuie pe marginea elitrelor.
Ultima pereche de picioare este latita, adaptata pentru inot. Se hranesc
cu melci, cu mormoloci de broaste, dar si cu puiet de peste.
Ordinul iepidoptere
In acest ordin sunt cuprinse insectele cunoscute sub denumirea de fluturi.
Spre deosebire de celelalte insecte, aripile fluturilor sunt mari si acoperite
cu niste solzi foarte fini, de unde si numele ordinului (lepis-solz). Aparatul
bucal este adaptat pentru supt, formand o trompa care poate sa patrunda
prin desfasurare in cupa florilor, de unde suge nectarul. Larvele, cunoscute
sub numele de omizi, sunt daunatoare, intrucat se hranesc cu frunzele
diferitelor plante.
Inmultirea se face cu metamorfoza completa: ou-larva (omida)-pupa, (crisalida)-adult.
Dupa timpul cand isi duc viata activa, fluturii se impart
in:
Fluturi diurni, care se caracterizeaza prin forma maciucata a antenelor si pozitia
verticala a aripilor, atunci cand fluturele se afla in repaus. Dintre
acestia citam:
Albinita sau fluturele-de-varza (Pieris brassicae), adesea intalnit
prin gradinile de zarzavat. Aripile sunt de culoare alba, cu cateva puncte
negre, prima pereche avand si la varfuri cate o pata neagra.
Adultul se hraneste cu nectarul florilor, pe care il ia cu ajutorul trompei,
iar omizile (larvele), care au culoarea verde, asemanatoare frunzelor de varza,
din care cauza se observa greu, se hranesc cu frunzele de varza, aducand
mari pagube.
Nalbarul (Aporia crataegi) este cel mai obisnuit fluture din livezile si padurile
noastrede foioase. Are aripi mari, de culoare alba, cu nervuri negre. Omizile
(larvele) sale fac ravagii in padurile de foioase si in livezile
de pomi roditori neingrijite. Toamna, femelele depun ouale pe frunze,
pe care le infasoara intr-o retea fina ca de matase si apoi le leaga
pe ramuri, astfel ca, dupa uscarea lor, raman suspendate de acestea si
in timpul iernii (cuiburi de omizi). Primavara, din oua ies omizile, care
ataca mugurii si primele frunze. Este unul dintre cei mai importansi daunutori
ai pomilor.
Coada-randunicii (Papilio machaon) este un fluture frumos, cu aripile
mari de culoare galbena si brazdate de nervuri negre. Adoua pereche de aripi
are caracteristic doua prelungiri ca o coada de randunica, de unde si
numele acestui fluture.
Dintre fluturii de zi mai putem aminti: fluturele-rosu (Venessa yo), cu pete
albe si negre, lamaita (galben).
Fluturi crepusculari ies dupa hrana in zorii zilei si in amurg.
Se caracterizeaza prin aspectul fusiform sau in trei muchii ai antenelor
si pozitia orizontala in repaus a aripilor.
Fluturele-cap-de-mort (Acherontia atropos) masoara cu aripile intinse
aproximativ 15 cm. Corpul este paros, iar pe partea dorsala a toracelui are
un desen asemanator unui craniu, de unde numele fluturelui. Trompa este scurta,
pentru ca nu se hraneste cu nectarul florilor, ci cu sucuri de plante si miere,
fiind considerat ca un dusman al stupurilor de albine. Omida sa traieste in
pamant si ataca tuberculele de cartofi.
Rachitarul (Cossus cossus) este intalnit prin zavoaie, unde sunt
adevarate paduri de salcii. Prima pereche de aripi, care o acopera pe cea de-a
doua, prezinta pe fata superioara niste desene asemanatoare cu coaja salciilor,
ceea ce il face sa nu fie vazut de dusmani. Omizile sale se hranesc cu
frunzele de rachita, de unde si numele pe care l-a obtinut fluturele.
Fluturii nocturni, care se recunosc dupa forma penata a antenelor, iar pozitia
aripilor- in repaus- este in forma de cort. Unii dintre acestia
sunt:
Buha-semanaturilor (Agrotis segetum) este un fluture de talie mijlocie. Aripile
sunt de culoare bruna-cenusie. Omizile (larvele) sale ataca tulpinile si frunzele
tinere de grau.
Molia -;marului (Carpocapsa pomonella) este un fluturas cu aripile cenusii-cafenii,
cu pete si cu marginile franjurate, de culoare mai deschisa. Omida sa se dezvolta
in interiorul merelor si al perelor, consumandu-le semintele.
Molia-de-haine (Tyneola) are o talie de 12 mm. Prima pereche de aripi este cafenie,
fara pete, iar a doua pereche este cenusie-galbuie. Zboara numai masculii; femelele
stau ascunse prin dulapurile cu haine, unde isi depun ouale. Larvele traiesc
10 lunisi an tot acest timp rod stofele de lana, blanurile, matasea,
etc.
Molia-de-faina (Ephestia) este un fluture de talie mijlocie (20-25 mm), de culoare
cenusiu-plumburie, cu aripile franjurate si cu pete albe, puncte negre si linii
frante.Omida lui este galbuie-albicioasa si cu capul cafeniu.Se intalneste
prin magaziile unde se depozireaza faina sau cereale.
Omizile acestui fluture, in afara de faina, seminte de cereale, mai consuma
cereale si seminte de leguminoase, fructe uscate, faguri de ceara, etc.
Ochi-de-paun-de-noapte (Saturnia) este cel mai mare fluture de la noi. Are corpul
paros, iar pe aripile colorate in brun-galbui sunt patru pete rotunde,
cu diferite culori, asezate concentric, asemanatoare cu desenele de pe penele
paunului, de unde si numele ce se da acestui fluture.Omida este paroasa si de
dimensiuni mari. Culoarea sa este verde, iar pe inele se afla niste ridicaturi
de culoare albastra, asemanatoare unor margeluse.
Fluturele -de -matase (Bombix mori) este singurul fluture folositor. A fost
adus din Asia pentru gogosile sale care acopera pupu si din care se scoate matasea.
Este un fluture greoi, de culoare alba-galbuie, cu aripile mai scurte decat
corpul. Nu zboara si nici nu se depleseaza decat pe distante foarte mici.
Traieste numai cateva zile, in care timp are loc imperecherea.
In aceasta perioada nu se hraneste. Din ouale depuse de femela ies larvele
(omizle), cunoscute sub numele de viermi-de-matase. Ele se hranesc cu frunze
de dud, stejar sau mesteacan (depinde de specie), pe care i le pune la dispozitie
omul. Dupa 5-6 saptamani, larvale se transforma in pupa (crisalida).
Inainte de aceasta, ele isi infasoara corpul cu un fir de
matase produs de niste glande, numite glande sericigene, formand o ,,gogoasa”
sau cocon. Aici, larvase transforma in pupa, di care isi va lua
nastere fluturele. Inainte ca fluturii sa iasa din gogosi, de pe acestea
se trag firele de matase, care apoi sunt tesute, obtinandu-se matasea
folosita atat de mult in industrie. Cresterea viermilor-de-matase,
se numeste sericicultura. Aceasta ocupatie, avand importanta economica, este
incurajata de stat.
Ordinul himenoptere
Caracteristica insectelor himenoptere consta in faptul ca ambele perechi
de aripi sunt membranoase, transparente si foarte fine, de aici si denumirea
ordinului: himenos -;membrana subtire.
Aparatul bucal este adaptat pentru rupt si lins.
Himenopterele sunt, in general, legate de o clima calda si uscata. In
regiunile temperate, unele forme isi fac rezerve de hrana, si astfel rezista
in timpul anotimpului rece.
Ele fac parte din categoria insectelor care au organizatia cea mai evoluata
si sunt totodata cele mai bune zburatoare.
Din ordinul himenopterelor face parte si albina, care are o importanta deosebita
in viata omului, atat ca insecte polenizatoare, cat si ca
producatoare de miere si ceara. Mierea este produsa intr-o portiune a
tubului digestiv (gusa), din amestecul nectarului cu saliva. Parcurgerea distantelor
mari in vederea colectarii hranei se reflecta intr-o mare dezvoltare
a aparatului respirator care formeaza adevarati saci cu aer. Pe langa
cei doi ochi mari compusi de pe partile laterale ale capului, mai au pe frunte
trei ochi simpli (oceli). Antenele si palpii bucali au rol tactil, olfactiv
si gustativ.
Ordinul diptere
Insectele cuprinse an acest ordin au numai doua aripi (dis -;doua), celelalte
doua fiind atrofiate.
La unele diptere aparatul bucal este specializatpentru dizolvat si supt (musca
de casa), iar altele pentru intepat si supt (taunul, tantarul).
La muste dezvoltarea larvelor se face in gunoaie, pe cadavre, iar la tantari
in apele statatoare. Toate dipterele sunt daunatoare omului si animalelor,
ele fiind transmitatorii multor boli.
Arta camuflajului la insecte
Existenta insectelor este un joc continuu intre viata si moarte, cand
aproape la fiecare moment prada si pradatorul se gasesc fata in fata.
Cele peste 650 000 constituie, de pilda, un element gastronomic foarte cautat
in lumea pasarilor. Printre diferitele arme de aparare folosite de insecte
in lupta lor pentru supravietuire este tehnica de a se face invizibile,
adica de a se confunda cu lumea vegetala inconjuratoare. Adapostindu-se
printre frunzele moarte, uscate sau verzi, prin vegetatia putreda, unele insecte
iau forma si culoarea frunzelor respective, imitand pana si nervurile
cele mai fine care le brazdeaza. Entomologii au numit acest mod dea se adapta
culorilor din mediu, coloratie de disimulare sau criptica; ea poate fi activa
sau schimbatoare atunci cand insecta isi modifica nuanta corpului
in functie de mediul in care se gaseste, sau dimpotriva, poate fi
pasiva, atunci cand ea are un caracter stabil si ereditar.
Entomologii au stabilit de altfel, mai multe tipuri de coloratii, si anume:
Coloratia defesiva (procriptica),cea mai raspandita,
Ce consta in imprumutarea temporara de catre insecta a culorii mediului
inconjurator in care traieste in mod obisnuit. Fluturele Gonepterix-rhamni
imita la perfectie cu ajutorul aripilor sale o frunza proaspata cu toate nervurile
ei, in timp ce Poligonia- album are un aspect de frunza moarta, mototlita
si sfaramata.
Coloratia defensiva speciala: cand travestirea nu se limiteaza numai la
culoarea propriu-zisa a aripilor, ea extinzandu-se si asupra formei si
aspectului general, insecta imitand la perfectie o frunza, o scoarta de
copac, etc.
Coloratia ofensiva (anticriptica): uneori camuflajul nu constituie numai un
mijoc de aparare, ci poate fi utilizat si ca o forma de atac.
Coloratia ofensiva speciala reprezinta tipul de camuflaj in care insecta
adopta nu numai culoarea, dar si forma mediului in care se ascunde. Calugarita
(Mantis- religiosa), de exemplu, atrage albinele imitand florile pe care
acestea le cauta de preferinta.
Coloratia activa este relativ rar intalnita, ea fiind practicata
de o singura familie de paianjeni (Thonise) care atunci cand stau la panda,
imprumuta in mod progresiv culoarea florilor respective.
Sunt insa unele insecte care in loc sa se confunde cu mediul din
care fac parte, se impodobesc cu un numar impresionant de culori violente
si iau atitudini provocatoare, care inspaimanta pur si simplu pe
cei care ar indrazni sa le atace. Asa este lacusta americana Zonocerus
-;variegatus care are fata, pieptul si picioarele colorate cu negru, rosu,
galben, verde -;ca o masca de trib indian- si care nu poate sa treaca neobservata.
Ea isi previne astfel dusmanii.
Aceste coloratii de avertisment sunt de trei categorii:
Coloratia aposematica, intalnita mai ales la o specie de fluturi
cu o culoare simpla, omogena, dar batatoare la ochi, si care sunt in acelasi
timp otravitori. Astfel omida fluturelui Danais se hraneste cu sucul unei plante
otravitoare, transmitand aceasta toxina si imprudentei pasari care va
risca sa-l inghita. Alti fluturi se imita intre ei: Eronia- valeria
imita culoarea fluturelui Danais, care nu este mancat.
Coloratia sinaposematica, cunoscuta si sub denumirea de ,,mimetism mullerian”,
dupa numele entomologului E. Muller. Trei familii de fluturi, toate necomestibile,
in loc sa aiba fiecare din ele propria lor coloratie de avertisment, ele
au culori perfect asemanatoare, ca un fel de siguranta mutuala contra pasarilor
pradatoare. O pasare care ataca un astfel de fluture necomestibil, va sti pe
viitor sa se fereasca si de celelalte familii asemanatoare.
Coloratia pseudoaposematica, sau ,,mimetism batesian”, a fost studiata
de H.W. Bates. Insecta lipsita de un mijloc de aparare propriu, preia infatisarea
unei alte insecte periculoase, pe care pasarile o cunosc bine, si fata de care
au o repulsie evidenta.
Specia de paianjen cu cea mai puternica otrava, paianjenul calator brazilian,
traieste in apropierea omului, intra in locuinte si se ascunde in
imbracaminte si incaltaminte. Daca este deranjat introduce otrava
in victima prin mai multe muscaturi consecutive. Muscatura sa poate fi
mortala pentru oameni, dar exista antidoturi eficiente impotriva veninului
acestui paianjen.
In Insulele Filipine luptele intre paianjeni este o adevarata
distractie. Oamenii prind femele de paianjen de banana, le hranesc cu libelule,
fapt ce se spune ca le confera o putere mai mare si ii fac mai feroce.
Arma acestui paianjen este firul. Castigator este cel care isi imobilizeaza
adversarul cu firul sau lipicios.
Crevetele- pistol care traieste in recifurile de corali din marea caraibelor,
are un mod deosebit de a-si captura hrana: el produce o detunatura puternica,
plesnindu-si clestii, iar valul de soc astfel creat, imobilizeaza victima in
timp ce crevetele se napusteste asupra sa.
Depunerile de scoici pe fundul unui vas, din timpul unui singur an, poate
sa-i modifice atat de mult directia de navigare, incat sa-i
produca o crestere a consumului de combustibil de pana la 40 %. Pentru
a preveni acest fapt, proprietarii de nave aplica o vopsea speciala ce impiedica
depunerea scoicilor. Metoda aceasta este puternic combatuta de multe grupari
ecologiste.
Se cunosc aproximativ 39000 de specii de crustacee, ce sunt grupate in
10 clase.
Paianjenul Argyoneta aquatica ,desi este fiinta terestra, reuseste sa stea
in apa ore intregi, datorita unui saculet, pe care il confectioneaza
din firele sale, in care isi strange aerul.
Albina lucratoare poate zbura pe o distanta de 4-5 km, cu o viteza de 30 km
pe ora.
Un gram de venin este recoltat de la 10000 de albine.
Albina bate din aripi de 440 ori pe secunda.
O pereche de muste poate da nastere intr-o vara la peste 100 milioane
de urmasi.