Bucurindu-se de o popularitate deosebita, cunoscut de toata lumea, in jurul ursului s-au tesut povestiri in care nu Intotdeauna poti delimita adevarul de legenda si adesea aeste privit cu un amestec de teama si atractie. v9m1me
Puternic si masiv, ursul are corpul in lungime de pina la 2,60 m, iar coada de numai 5 cm, practic nici nu se vede. La greaban poate atinge inaltimea de 1,35 m, iar greutatea ajunge pina la 450 kg. Capul apare turtit in plan orizontal, urechile sint mici dar vizibile, cu virfurile usor rotunjite. Picioarele sint viguroase, groase, iar cele 5 degete ale fie­carui picior sint prevazute cu unghii deosebit de puternice, lungi si recurbate, care nu se retrag in tecile lor. Talpile sint puternice, capabile sa sustina corpul masiv al ursului si datorita mersului plantigrad se imprima in totalitate in zapada sau pe sol moale, inclusiv unghiile. Corpul este acoperit cu o blana densa, alcatuita din doua rinduri de peri, puful si spicul, de o culoare de baza bruna-cafenie, cu foarte multe variatii de nuante, de la roscat-scortisoara pina la brun-inchis, aproape negru. La unele exemplare se intilnesc pete albe la baza gitului, care formeaza un adevarat guler de culoare. Botul este relativ mic dar robust, iar maxi­larele sint prevazute cu o dentitie de omnivor si nu de carnivor, cum s-ar crede. Caninii sint deosebit de puternici si masivi, dar molarii au suprafete tuberculi forme, rotunjite, caracteristice omnivorelor. Din totdeauna existent in codrii nostri, ursul se gasea in trecutul indepartat si in padurile de cimpie. Dezvoltarea asezarilor si a activi­tatii omenesti, ca si reducerea marilor masive paduroase din zona de cimpie 1-a silit, de-a lungul secolelor, sa se retraga la adapostul sigur al Carpatilor.
Romania este tara care se bucura de cel mai mare efectiv de ursi dintre toate tarile europene. Este suficient sa dam un exemplu: in FYanta mai exista aproximativ 20 ursi localizati in Pirinei, pe cind in Carpatii nostri efectivul de urs depaseste 5 000 exemplare. In, prezent, aria sa de raspindire prezinta masivitate si continuitate, de-a lungul intregului lant al Carpatilor, inclusiv in Muntii Apuseni.

Prefera padurile intinse, linistite, cu hrana vegetala si animala abundenta. Lista sa de hrana este extrem de variata si se compune din fructe si seminte forestiere, fructe de livada, ierburi, radacini si tulpini subterane suculente, larve, rime, insecte, batracieni, pesti, carne. Daca devine carnivor, ataca animalele domestice, iar dintre cele salba­tice, mai ales mistretul si mult mai rar cerbul. isi desfasoara activitatea in timpul noptii, dar adesea poate fi vazut si ziua, mai ales cind in tere­nul respectiv este liniste. Masculii traiesc singuratici, iar femelele isi pastreaza puii linga ele timp de 2 ani. Toamna, aflati in cautarea fructelor, se aduna citeva zeci de exemplare in suprafete mici de padure, astfei incit pot fi vazuti dintr-o privire mai multi ursi la un loc. Aceasta esle o situatie trecatoare, o concentrare sezoniera determinata de hrana si nu expresia unui mod de viata in colectivitate permanenta. Perioada de Imperechere este destul de lunga, din luna martie pina in iunie, si, dupa o gestatie de 28-32 saptamani, ursoaica fata 1 - 2 pui. Acestia au la inceput doar circa 500 g, pentru ca ulterior cresterea lor in greutate sa fie rapida. in luna septembrie ating 7 - 10 kg. Faptul ca la fatare, in luna ianuarie sau februarie, puii au o greutate atit de mica, repre­zinta o adaptare a speciei la conditiile de iarna, deoarece in aceasta epoca ursul se afla in birlog, in somnul de iarna si nu se hraneste. Puii sint lipsiti de vedere 4-5 saptamini. inainte de fatare ursoaica isi pre­gateste un birlog bine adapostit, sub arbori mari cazuti, in grote, sub stinci si se dovedeste a fi o mama excelenta tot timpul cresterii puilor. Faptul ca ursul nu hiberneaza, ci parcurge sezonul rece intr-o stare numita somn de iarna, cu modificari metabolice sumare si superficiale, este cunoscut inca din vremea lui Aristotel si a lui Pliniu cel Batrin. De altfel trezirile din acest somn sint frecvente. De asemenea, contrar parerii aproape generale, ursul nu ataca omul decit in cazuri speciale, si anume atunci cind este incoltit, ranit, deranjat de la prada sau ur­soaica isi simte puii in pericol. in ciuda aparentei sale de animal greoi, ursul este deosebit de agil, se catara bine si inoata la nevoie. Toamna, la capatul tubului digestiv se formeaza din resturi vegetale un fel de dop care mentine un echilibru in metabolismul animalului pe timpul iernii. Daca din intimplare pierde acest dop, animalul slabeste si simte imperios nevoia sa se hraneasca. Dusmani naturali nu prea are. Rar, foarte rar, o haita de lupi prea infometati se incumeta sa atace un urs tinar sau slabit, pe care l-ar intilni iarna. De asemenea, foarte rar, ursul se infrunta cu mistretul. Daca este vorba de un vier batrin si viguros, nu intotdeauna ursul este cel care invinge. Dar, de obicei, exemplarele puternice din cele doua specii se ocolesc reciproc. In tinerete, ursul se domesticeste cu usurinta si se ataseaza de omul care il ingrijeste. Am avut prilejul sa studiez comportamentul a peste 300 pui de urs crescuti in captivitate, in loturi esalonate, in circa 6 ani. Am constatat ca, fara exceptie, puii inteleg si se bucura de ceea ce s-ar putea numi joaca, fie intre ei, fie individual. In orice caz erau capabili sa desfasoare cele mai hazlii giumbuslucuri si figuri acrobatice. Totodata s-a observat ca la ursi se instaleaza un riguros reflex conditionat in ceea ce priveste res­pectarea orarului de administrare a hranei, pe care o reclamau in mod zgomotos. Tot asa, am observat ca, avind hrana zilnic asigurata, ursii nu au intrat in somnul de iarna, cu toate ca, in acest scop, se amena­jasera birloage confortabile. Pe acestea le foloseau pentru odihna in timpul noptii, deoarece ziua se aflau in activitate, fapt ce constituie inca o confirmare a modificarii comportamentului in captivitate. Si o ultima observatie a fost cea dupa lansarea in libertate a puilor de urs, la virsta de un an si jumatate, cind implinisera in medie greutatea de 80 kg. Astfel, fiind lansati in grupuri de 10 - 15 exemplare, cel putin in iarna urmatoare lansarii, traiau in grup si nu intrau in somnul de iarna obisnuit. in general, ursul se poate dresa bine in tinerete si poate fi invatat sa execute lucruri incredibile pentru un animal, cum ar fi mersul pe motocicleta. Dar niciodata, nicicind intr-un circ, ursul nu a aparut cu botul liber, nelegat cu o curelusa care sa-1 impiedice sa-1 deschida si sa muste. Daca un dresor indrazneste sa-si vire capul intre falcile unui leu dresat, nu va face niciodata aceasta cu un urs, reactiile acestuia fiind imprevizibile.

Durata de virsta a unui urs este de 20-25 ani. Reprezentind un element faunistic de o importanta exceptionala, ursul nu poate fi vinat decit numai cu autorizatie, in cadrul unui sezon de vinatoare cuprins intre 15 martie si 15 mai si intre 1 septembrie si 31 decembrie. Ca spe­cie de vinat, ursul a adus Romaniei o salba de medalii de aur si recordul mondial absolut pentru trofeele prezentate de blana si craniu. Ca o mos­tenire valoroasa de la strabunii nostri, ursul trebuie pastrat, perpetuat si daruit, mai departe, urmasilor nostri.

Pozitia sistematica a ursului brun a stirnit nenumarate contro­verse si a fost supus unor numiri stiintifice in binom si trinom, care insumau 275 de formulari. Intr-o lucrare de referinta, omul de stiinta si vinatorul francez Marcel A.J. Couturier a demonstrat unitatea siste­matica a ursului brun si existenta unei singure specii: Ursiis arctos arc­tos, Linne, 1785. Nefondate stiintific, au fost formulate si in tara noastra citeva denumiri stiintifice, iesite astazi din uz. De exemplu: Ursus arctosca-daverimus, Nedici, 1942; Ursus arctos brachycephalus; Ursus arctos lon-gicephalus, Botezat, 1942, care ar corespunde unor denumiri populare, de asemenea eronate, de urs furnicar si urs mincator de hoituri.
Numiri straine; engl. brown bear; fr. ours brun; germ. Braunbar; it. orso bruno; sp. oso.