Tesuturi si organe.

Tesuturi. Totalitatea celulelor si substantei intercelulare, care au origine, structura si functii asemanatoare, se numeste tesut. In organismul uman deosebim patru grupuri principale de tesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos. b4y14yv
Tesutul epitelial formeaza tegumentele corpului, glandelor si captuseste cavitatile organelor interne.
Tesutul conjunctiv, de exemplu, cel osos si cartilaginos, serveste drept suport pentru organe. Alte tipuri de tesut conjunctiv, formand niste straturi intercalare printre organe, le leaga intre ele. Sangele si limfa alcatuiesc mediul intern lichid al organismului.
Tesutul muscular este componentul principal al muschilor scheletici si al multor organe interne. Functia de miscare este asigurata de tesutul muscular.
Tesutul nervos constituie masa creierului si maduvei spinarii. Fibrele nervoase, care pornesc de la neuroni(celule nervoase), se intind de la creier si maduva spinarii spre toate organele si tesuturile, asigurand o legatura operativa intre diferite parti ale organismului.
Organe si sisteme de organe. Din tesuturi se formeaza organe.
Organul este o parte a corpului cu forma, structura si localizare anumita si indeplineste una sau cateva functii. De exemplu, bratul, inima, rinichii, ficatul, pancreasul sunt organe.
O parte din organe sunt localizate in cavitatile corpului, de aceea sunt numite organe interne.
Unele organe apara corpul de leziuni, atele asigura locomotia sau participa la digestie. Exista organe ce transporta substantele nutritive si oxigenul prin organism. Fiecare organ este alcatuit din cateva tesuturi, insa unul dintre ele predomina si determina functia lui principala. Orice organ contine in mod obligatoriu vase de sange si nervi.
Organele, care executa in ansamblu functii comune, alcatuiesc sisteme de organe. Deosebim urmatoarele sisteme: nervos, locomotor, circulator, respirator, digestiv, excretor si cel al organelor de reproducere.
Deci, organismul uman are o structura complexa: el este alcatuit din sisteme de organe, fiecare sistem include diferite organe, fiecare organ consta din cateva tesuturi, fiecare tesut este format dintr-o multime de celule asemanatoare si din substanta intercelulara.

§ Respiratia.

Importanta respiratiei. Omul respira, captand din mediul extern oxigenul si eliminand in el bioxidul de carbon.
Fiecare celula din tesutul oricarui organ are nevoie de energie. Sursa acesteia in organism o constituie descompunerea si oxidarea necontenita a compusilor organici. Dat fiind faptul ca procesele de oxidare necesita oxigen, celulele trebuie sa-l obtina in flux necontenit. De pe urma oxidarii oricaror substante organice se formeaza bioxid de carbon si apa, care sunt evacuate din organism.
Aprovizionarea celulelor cu oxigen si evacuarea din ele a bioxidului de carbon se face prin sange. Schimbul de gaze dintre sange si aer are loc in organele de respiratie.
Sistemul organelor de respiratie este alcatuit din plamani, situati in cutia toracica, si din caile aeriene: cavitatea nazala, rinofaringe, laringe, trahee si bronhii.
Caile aeriene. Caile aeriene incep cu cavitatea nazala, care este divizata de un sept osteocartilaginos in jumatatea dreapta si stanga. In fiecare din ele se afla niste canale nazale sinuoase, care maresc suprafata interna a cavitatii nazale. Membrana mucoasa, care tapeteaza cavitatea nazala, are numerosi perisori, vase sangvine si glande mucipare. Mucusul produs de acestea nu numai ca retine microbii, ci si ii omoara. Impreuna cu particulele alipite mucozitatea este evacuata necontenit din cavitatea nazala. In aceasta cavitate aerul se incalzeste si se umecteaza.
Din cavitatea nazala aerul patrunde in rinofaringe, apoi in laringe.
Laringele are o forma de palnie, peretii careia sunt formati din cateva cartilaje. Intrarea in laringe in timpul inghitirii alimentelor este deschis de catre cartilajul numit epiglota. In cartilajele laringelui sunt niste pliuri ale membranei mucoase numite ligamente sau coarde vocale. Spatiul dintre coardele vocale se numeste glota.
Cand omul tace, coardele vocale se deschid si glota are aspectul unui triunghi echilateral. In timpul vorbirii coardele vocale se inchid. Aerul expirat loveste in coarde si ele incep sa vibreze. Astfel apare sunetul.
Timbrul vocii omului depinde de lungimea coardelor lui vocale. Cu cat coardele vocale sunt mai scurte, cu atat frecventa oscilatiilor lor e mai mare si timbrul mai inalt. La femei coardele vocale sunt mai scurte decat sa barbati. Iata de ce vocea feminina e totdeauna mai inalta.
Strigatul aduce daune coardelor vocale. Ele se supraincordeaza, cand se apropie prea tare, lovindu-se si vatamandu-se una pe alta. Inflamatiile frecvente ale cailor de respiratie lezeaza de asemenea coardele vocale. Asupra aparatului vocal influenteaza daunator fumatul si consumul de alcool.
Din laringe aerul inspirat trece in trahee, care are forma de tub. Peretele ie anterior este forat din semicercuri cartilaginoase unite intre ele prin ligamente si muschi. Peretele posterior este moale, alipit de esofag fara a impiedica trecerea alimentelor. Traheea se bifurca in doua bronhii care intra in plamanul drept si stang.
Plamanii. In plamani fiecare bronhie se ramifica asemanator unui arbore si lumenul tuburilor aeriene devine din ce in ce mai mic. Capetele celor mai mici tuburi bronhiale se termina cu niste ciorchini de alveole pulmonare cu pereti subtiri, umplute cu aer. Peretii lor sunt alcatuiti dintr-un singur strat de celule epiteliale si sunt acoperiti cu o retea deasa de capilare. Celulele epiteliale ale alveolelor secreta substante bioactive, care tapeteaza sub forma de pelicula foarte fina suprafata lor interioara.
Aceasta pelicula mentine volumul constant al alveolelor si nu le permite sa se stranga. In afara de aceasta, substanta bioactiva a peliculei neutralizeaza microorganismele, care patrund in plamani odata cu aerul. Pelicula uzata este evacuata prin caile aeriene sub forma de sputa sau este „consumata” de catre fagocitele pulmonare.
In caz de pneumonie, tuberculoza si alte boli pulmonare infectioase pelicula poate fi vatamata, alveolele pulmonare pot sa se stranga si nu pot participa la metabolismul gazos. La fumatori alveolele isi pierd elasticitatea si capacitatea de a se curati, pelicula devine rigida din cauza substantelor toxice din fumul de tutu. Aflarea in aer liber, respiratia intensa in timpul muncii fizice si practicarii sportului contribuie la reinnoirea peliculei, care tapeteaza alveolele pulmonare.
Alveolele pulmonare formeaza o masa spongioasa, din care sunt constituiti plamanii. Acestia ocupa cavitatea toracica in intregime cu exceptia spatiului ocupat de inima, de vasele sangvine, de caile aeriene si de esofag. Fiecare plaman este alcatuit din 300-350 mln. de alveole pulmonare. Aria lor totala depaseste 100 m2, adica e de circa 50 de ori mai mare decat suprafata corpului.
La exterior fiecare plaman este acoperit de o membrana neteda lucioasa de tesut conjunctiv numita pleura pulmonara. Peretele interior al cavitatii toracice este tapetat de pleura parietala. Cavitatea pleurala aflata intre aceste membrane este umeda, ermetica si nu contine aer deloc. Din aceasta cauza plamanii sunt strans lipiti de peretele cavitatii toracice si volumul lor se schimba intotdeauna odata cu schimbarea volumului cutiei toracice.
Respiratia artificiala. Respiratia artificiala se aplica pentru a acorda primul ajutor persoanelor inecate, electrocutate de curent sau fulger, intoxicate cu gaz de cahla si in caz de alte accidente.
Pentru acordarea primului ajutor unui inecat, se cere, in primul rand, sa evacuam cat mai repede apa din caile respiratorii si din plamani. Cu acest scop salvatorul, stand intr-un genunchi, il culca pe sinistrat pe coapsa sa in asa fel, incat capul si partea superioara a corpului sa atarne liber. In continuare ii deschide gura si ii aplica o serie de lovituri usoare pe spate, ceea ce contribuie la evacuarea apei din caile respiratorii. Apoi inecatul va fi culcat pe spate, eliberandu-i gatul, pieptul si abdomenul de partile jenante ale imbracamintei. Sub scapule i se pune un rulou moale, iar capul i se trage indarat si mandibula inainte. Dupa aceasta incepem a propulsa aer prin gura sau nasul sinistratului, acoperite cu o batista. Astfel de propulsari se fac aproximativ de 16 ori pe minut. Vom avea grija ca dupa fiecare „inspiratie” artificiala cutia toracica a accidentatului sa coboare definitiv. Durata acestei „expiratii” trebuie sa fie mai indelungata decat cea a „inspiratiei” aproximativ de doua ori. Daca inima a incetat sa bata, aceasta procedura se va face simultan cu masajul indirect al inimii: dupa fiecare propulsare de aer in plamani se fac 4-5 apasari izbite pe a treia parte inferioara a sternului in directia perpendiculara coloanei vertebrale. Sternul in timpul apasarilor se va stramuta cu 4-5 cm. la adulti si cu 1-2 cm. La copiii de varsta mica cu un ritm de 70-90 apasari pe minut. Dupa 4-5 apasari se face propulsarea urmatoare de aer prin gura sau nas.
Aceste masuri de reanimare se considera reusite daca la sinistrat s-au ingustat pupilele, pielea a devenit roza si a aparut pulsul. Acordarea primului ajutor nu va inceta pana cand sinistratul nu va incepe sa respire singur si va reveni in cunostinta. Dupa aceasta i se va servi un ceai fierbinte, va fi invelit in ceva calduros si transportat la spital.
Gripa. Gripa este provocata de virusuri. Ele sunt ultramicroscopice si nu au structura celulara. Virusurile de gripa se afla in mucusul eliminat din nasul oamenilor bolnavi, in sputa si saliva lor. In timpul stranutului si tusei oamenilor bolnavi milioane de picaturi invizibile, dar infecte, nimeresc in aer. Daca ele patrund in caile respiratorii ale unui om sanatos, acesta poate sa se molipseasca de gripa. Din aceasta cauza gripa face parte din infectiile aerogene prin picaturi.

Gripa se raspandeste foarte repede, de aceea oamenii bolnavi de gripa nu pot fi admisi la lucru la intreprinderi, institutii, lectii etc. Nu e corect de a considera gripa ca o boala simpla, ce dureaza trei zile. Ea este periculoasa prin complicatiile pe care le provoaca. Contactand cu oamenii bolnavi, se cere sa purtam o masca confectionata dintr-o bucata de tifon impaturita in patru straturi, cu care se va acoperi nasul si gura. Ea lasa sa treaca aerul, insa retine picaturile, in care se afla agentul patogen. In caz de tuse sau stranut gura si nasul se vor acoperi cu batista. In acest mod ii veti feri pe cei din jur de contaminare.
Tuberculoza. Agentul patogen al tuberculozei este bacilul Koh, care ataca mai ales plamanii. El se poate afla in aerul inspirat, in picaturile de sputa, pe tacamuri, imbracaminte si alte obiecte aflate in folosinta bolnavului. Tuberculoza este o infectie transmisa pe cale de picaturi si praf.
In locurile umede, unde nu ajunge lumina solara, agentii tuberculozei isi pastreaza vitalitatea un timp indelungat. In locurile uscate si luminate bine de soare ei mor repede.
Efectul fumatului asupra organelor respiratorii. Fumul de tutun in afara de nicotina mai contine circa 200 de substante extrem de daunatoare pentru organism, inclusiv gazul de cahla, acidul cianhidric, benzipirenul, funinginea etc. In timpul fumatului aceste substante patrund in cavitatea bucala, in caile respiratorii superioare, se depun pe mucoasele lor si pe pelicula alveolelor pulmonare, sunt inghitite odata cu saliva si nimeresc in stomac.
Fumul de tutun irita mucoasele cavitatii bucale si nazale, cailor respiratorii si ochilor. Aproape toti fumatorii sufera de inflamatia cailor respiratorii insotita de o tuse chinuitoare. Inflamatia constanta reduce proprietatile de aparare ale mucoaselor, deoarece fagocitele nu pot curati plamanii de microbi patogeni si de substantele daunatoare aduse de fumul de tutun. Din aceasta cauza fumatorii contracta mai frecvent ca altii boli infectioase si de raceala. Particulele de fum si gudron se depun pe peretii bronhiilor si alveolelor pulmonare. Capacitatile de aparare ale peliculei se reduc. Plamanii fumatorului pierd elasticitatea, se dilata cu greu, ceea ce face sa scada capacitatea vitala si ventilatia lor. Ca urmare scade si asigurarea organismului cu oxigen, deci se inrautateste brusc starea generala si capacitatea de munca.
Se stie ca fumatorii au cancer pulmonar de 6-10 ori mai frecvent decat nefumatorii. Fumatul rapeste anual mii de vieti in toate tarile lumii. Combaterea fumatului s-a transformat intr-o problema sociala serioasa. Medicii si fruntasii vietii publice din multe tari isi unesc fortele in combaterea fumatului. Participa la ea si Organizatia mondiala a sanatatii din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Intr-o serie de tari s-a remarcat, ca fumatul, mai ales printre tineret, a inceput sa dispara. Putem spera, ca ratiunea va triumfa si majoritatea oamenilor vor renunta odata si pentru totdeauna la aceasta obisnuinta nefasta.

§ Digestia.

Produsele alimentare si substantele nutritive. Alimentarea este una din conditiile necesare pentru cresterea, dezvoltarea si activitatea vitala normala a organismului.
In compozitia produselor variate intra principalele substante nutritive: proteine, glucide, saruri minerale, lipide apa si vitamine. Moleculele relativ mari ale proteinelor, lipidelor si glucidelor nu pot trece prin peretele tubului digestiv. Din aceasta cauza substantele mentionate se expun unui tratament chimic numit digestie. Digestia alimentelor are loc pe masura trecerii lor prin organele digestive.
Structura organelor digestive. Sistemul organelor digestive este alcatuit din tubul digestiv si glandele digestive.
Tubul digestiv include urmatoarele parti: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul gros si subtire, care se termina cu rectul si orificiul anal. Peretele tubului digestiv este alcatuit din trei straturi. In exterior el este acoperit de un tesut conjunctiv compact, sub care se afla un strat de muschi netezi. Datorita contractiilor ondulatorii alimentele se misca prin tubul digestiv. Membrana mucoasa interna a tubului este alcatuita din tesut epitelial. Mucoasa are o suprafata cutata si contine numeroase glande mici, care elaboreaza sucuri digestive si le secreta in cavitatea tubului. Glandele mari sunt situate in afara tubului digestiv. Ele isi trimit sucurile secretate in cavitatea tubului prin niste conducte speciale. Este vorba de trei perechi de glande salivare, ficat si pancreas.
In compozitia sucului secretat de glandele digestive intra enzimele, care sunt niste substante de natura proteica. Fiecare enzima catalizeaza o reactie anumita. Unele grupuri de enzime scindeaza glucidele, altele -; proteinele sau grasimile. Substantele formate in urma scindarii sunt de obicei solubile in apa si pot fi asimilate de organism.
Digestia in cavitatea bucala. In cavitatea bucala alimentele sunt probate, maruntite, mestecate si umectate cu saliva. Prelucrarea mecanica a alimentelor se face cu ajutorul dintilor si limbii. Omul matur are 32 de dinti. Structura si forma lor difera si depinde de functiile executate.
In partea dinainte a maxilei si mandibulei se afla cate patru incisivi plati. Dupa ei, pe fiecare parte, se dispune, cate un canin ascutit. Omul musca cu ajutorul incisivilor si caninilor. Dupa canini pe fiecare latura sunt dispusi cate doi molari mici si trei mari. Cu ajutorul molarilor bucatele sunt faramitate si mestecate.
Fiecare dinte are radacina, aflata intr-o alveola adanca in osul maxilar, colet, care se afla in gingie si coroana, care proemineaza in cavitatea bucala. Smaltul dentar dur acopera coroana in exterior, aparand dintele de distrugere prin roadere si patrundere de microbi. Sub smalt se afla o substanta compacta asemanatoare cu cea a osului. Partea interna a dintelui este cava. In tesuturile moi conjunctive, care se afla in cavitatea dintelui, se ramifica vase sangvine si nervi.
Nou-nascutul nu are dinti. Aproximativ peste 6 luni la copii incep sa apara dintii de lapte, care treptat cad, cedand locul celor constanti catre varsta de 10-12 ani. Ultima pereche de dinti-de minte-;rasar de obicei la om la varsta de 20-22 de ani.
Mestecand alimentele, noi le miscam prin cavitatea gurii cu ajutorul limbii. Ea este inzestrata cu niste receptori datorita carora noi percepem gustul, proprietatile mecanice si temperatura bucatelor.
Omul nu poate simti gustul alimentelor uscate. In gura alimentele sunt umectate cu saliva. Ea este secretata de trei perechi de glande salivare mari si numeroase glandule mici situate in mucoasa limbii si cavitatii bucale. Glandele salivare elaboreaza de la 0,5 pana la 2 litri de saliva in 24 de ore.
Saliva omului contine niste enzime care scindeaza glucidele complexe in mai simple. Saliva are reactie usor bazica si contine o substanta dezinfectanta speciala numita lizozom. Lizozomul vindeca leziunile membranei mucoase bucale.

Secretia glandelor salivare se produce in mod reflex, cand receptorii sunt situati pe limba si in mucoasa bucala. De la ei excitatia porneste prin neuronii senzoriali spre centrul salivatiei, aflat in bulbul rahidian. De aici excitatia prin neuronii motori se transmite spre glandele salivare si acestea incep sa secrete saliva. Acesta este modelul de arc al celui mai simplu reflex de salivatie. Se stie, ca saliva poate sa se elimine nu numai in timpul mesei, dar chiar si la vederea bucate apetisante, la mirosul lor sau la zgomotul cu vesela.
Deglutitia. Din cavitatea bucala bolul alimentar trece prin faringe intr-un tub ingust vertical numit esofag. In timpul inghitirii laringele este acoperit de epiglota. Peretii esofagului se contracta ondular contribuind la miscarea alimentelor spre stomac. Mucusul elaborat de mucoasa esofagului inlesneste propulsatia lor.
Digestia in stomac. Din esofag hrana nimereste in stomac. La omul matur capacitatea stomacului e de aproximativ 1,5 litri. Numeroasele glande din mucoasa stomacului elimina in cavitatea lui suc gastric. Sucul gastric uman este un lichid incolor, ce contine enzime, mucus si o cantitate mica de acid clorhidric. Mucusul apara peretii stomacului de leziunile mecanice. Acidul clorhidric omoara bacteriile si stimuleaza enzimele.
O experienta simpla ne permite sa urmarim cum actioneaza sucul gastric asupra proteinelor. Intr-o eprubeta se toarna o cantitate mica de suc gastric natural si se adauga niste fulgi fini de albus de ou semifiert. Apoi eprubeta se pune in termostat pentru o jumatate de ora la temperatura de 38-39 grade C. Fulgii de albus „se topesc” treptat si, in sfarsit se dizolva definitiv. Enzimile sucului gastric responsabil de scindarea proteinelor, sunt active numai la temperatura corpului si in mediu acid.
Sucul gastric contine de asemenea enzime ce scindeaza proteinele, de exemplu, grasimea laptelui.
Functiile intestinului subtire. Chimul alimentar semilichid este propulsat din stomac in portii mici in urmatorul compartiment al tubului digestiv numit intestin. In intestinul subtire continua scindarea substantelor nutritive in componenti mai simpli si are loc absorbtia in sange si limfa.
Intestinul subtire are o lungime de 3-3,5 m. Portiunea lui initiala se numeste duoden. Lungimea medie a acestuia este egala cu latimea a 12 degete puse impreuna. In duoden se varsa ducturile ficatului si pancreasului. Enzimile sucului pancreatic actioneaza numai in mediu bazic fiind stimulate de bila.
In duoden sub influenta enzimelor sucului digestiv are loc scindarea proteinelor, lipidelor si glucidelor.
Bila elaborata de ficat care e cea mai mare glanda a organismului uman contribuie la digestia lipidelor.
Contractiile ondulare ale peretilor intestinelor propulseaza treptat chimul alimentar prin tubul digestiv. Chimul alimentar excita niste glandule situate in cantitati enorme in mucoasa intestinului subtire. Ele elimina suc intestinal. Sub influenta enzimelor sucului intestinal se termina scindarea substantelor nutritive pana la compusi simpli, solubili in apa: proteinele-pana la acizi aminici, lipidele-pana la glicerina si acizi grasi, glucidele-pana la glucoza.
In mucoasa intestinului se afla numerosi ganglioni limfatici, care sunt o parte a sistemului imun general al organismului. Deosebit de numerosi ganglioni limfatici se afla in apendicele vermicular, care se mai numeste amigdala intestinala. Inflamatia acestui apendice provoaca o boala numita apendicita. Drept cauza a acestei inflamatii pot fi diverse infectii intestinale, anginele. In acest caz ganglionii limfatici cresc in volum. Aceasta provoaca umflarea peretilor apendicelui si tulburarea miscarilor lui. In asemenea cazuri de obicei se recurge la interventia chirurgicala.
Apendicele vermicular este populat de un microb numit colibacil, care, nimerind in intestinul gros indeplinite cateva functii: Impiedica inmultirea microbilor patogeni, participa la sintetizarea unor vitamine necesare pentru organism.
Absorbtia. Suprafata interna a intestinului subtire are un aspect de catifea. Datorita vilozitatilor se efectueaza absorbtia produselor de scindare a proteinelor, lipidelor si glucidelor. Numarul enorm de vilozitati (2500 de vilozitati pe 1 cm2) sporeste in mare masura suprafata mucoasei intestinului subtire. Peretii vilozitatilor sunt alcatuiti dintr-un singur strat de epiteliu. In fiecare vilozitate este un vas sangvin si unul limfatic. Aceste vase absorb produsele de scindare a substantelor nutritive dizolvate in apa. Absorbtia nu este numai un proces fizic de filtrare si difuzie, ci si un proces fiziologic complicat, realizat pe cale transportarii active a substantelor prin peretii vilozitatilor. Vilozitatile executa si o functie de aparare, impiedicand trecerea in sange si limfa a microorganismelor care populeaza intestinele. Microorganismele si toxinele lor nimeresc in intestin in majoritatea cazurilor odata cu alimentele, cand se neglijeaza regulile elementare de igiena.
Rolul de protectie a ficatului. Tot sangele care refuleaza de la intestin trece prin ficat. In ficat se neutralizeaza pana la 95% din substantele toxice formate in procesul digestiei.
Functiile intestinului gros. Resturile ramase de la digestie trec timp de un 12 ore prin intestinul gros. In acest rastimp cea mai mare parte a apei trece in sange. Mucoasa intestinului gros nu are vilozitati, glandele ei secreta un suc care contine putine enzime, dar mult mucus care usureaza trecerea si evacuarea resturilor indigeste. Intestinul gros e populat de numeroase bacterii. Ele sunt necesare pentru digestia normala si participa la sinteza unor vitamine. Masele fecale, acumulate in intestinul gros, nimeresc in rect si de acolo sunt evacuate afara.
Bolile gastrointestinale. Consumul de produse alterate poate provoca intoxicatii alimentare. In caz de intoxicatie se cere sa inlaturam cat mai curand hrana din stomac. In acest scop suferindului i se va da sa bea cateva pahare de apa calda si i se va provoca vomitarea, iritandu-i radacina limbii sau peretele distal al faringelui cu lingurita de ceai sau alt obiect potrivit.
Odata cu bucatele in tubul digestiv pot patrunde si microbi patogeni. Multi dintre ei mor in cavitatea bucala sub actiunea substantelor ce se contin in saliva. Unii microbi sunt distrusi de acidul clorhidric din sucul gastric si de substantele bilei.
Exista insa microorganisme rezistente la aceste substante. Ele pot sa se inmulteasca in intestin, provocand boli infectioase: tifos abdominal, dizenterie, holera etc. Toxinele elaborate de agentii acestor boli otravesc organismul.
Dizenteria, tifosul abdominal si holera sunt forate contagioase. Iata de ce bolnavii sunt trimisi de urgenta la spital, iar in locuintele lor se face dezinfectie. Infectarea cu agenti de boli intestinale se produce deseori prin apele poluate, care nimeresc in fantani, rauri si alte bazine. Transmitatori ai agentilor de boli intestinale pot fi mustele. Unii microbi patogeni sunt transmisi prin intermediul obiectelor aflate in folosinta bolnavului.
Tratarea bolilor infectioase se face cu antibiotice. Antibioticele, omorand microorganismele patogene, distrug si bacteriile folositoare, de exemplu, colibacilul, ceea ce provoaca tulburari serioase in digestie. Aceasta are un efect negativ asupra sanatatii omului. Folosirea lactatelor fermentate, legumelor, fructelor, painii negre ajuta in aceste cazuri la restabilirea vitalitatii bacteriilor intestinale si proceselor digestive.
Invaziile cu helminti. Alimentele pe care se afla oua de helminti pot fi o sursa de infestare. Consumand carne fripta sau fiarta insuficient, ne putem infesta cu un helmint numit soliter. Pestele crud poate sa contina de asemenea larve de helminti.
Masurile de profilaxie a bolilor intestinale si invaziilor cu helminti. Microbii si toxinele nimeresc in tubul digestiv ca regula atunci cand omul neglijeaza chiar cele mai simple reguli de igiena.
Retineti: trebuie sa ne spalam mainile inainte de masa, sa mancam legume si fructe spalate, chiar daca sunt culese din gradina proprie, sa ferim bucatele de praf si muste, sa distrugem mustele prin toate metodele accesibile, sa nu bem apa nefiarta, sa folosim la masa carnea sau pestele dupa o prelucrare termica suficienta.
Influenta alcoolului si nicotinei asupra digestiei. Alcoolul si nicotina au o influenta distructiva asupra sistemului digestiv. Nimerind in stomac, ele excita glandele gastrice, intetind la inceput activitatea lor. Insa foarte curand functia glandelor gastrice se tulbura, se reduce cantitatea de suc gastric eliminat si scade pofta de mancare. La oamenii betivi pofta dispare definitiv, digestia si asimilarea hranei se tulbura. Apare o boala a mucoasei gastrice insotita de dureri, numita gastrita.
Alcoolul deregleaza si activitatea altor glande digestive. De exemplu, ficatul sub influenta acestuia se distruge si apare o boala numita ciroza.

§ Vitaminele.

Importanta vitaminelor. Vitaminele sunt niste substante bioactive necesare pentru activitatea vitala a organismului. Insuficienta de vitamine provoaca boli grave. Chiar in cantitati extrem de mici ele au o influenta puternica asupra metabolismului. Vitaminele participa la formarea enzimelor. Vitaminele patrund in organism patrund in organism cu alimentele vegetale si animale. Pentru a inlesni clasificarea lor, vitaminele sunt notate cu literele alfabetului latin: A,B,C,D etc. Vitamina C se contine in maces, coacaza neagra, rachitele, varza rosii, lamai, ceapa, usturoi, cartof etc. Cand in organism lipseste u timp indelungat vitamina C, apare scorbutul, o boala cunoscuta de calatori si marinari din timpuri stravechi. In cazul acestei boli incep sa sangereze gingiile, apar ulcere pe membranele mucoase ale cavitatii bucale, se clatina si cad dintii. Oasele devin fragile, apar dureri in articulatii, survine anemia si scade brusc rezistenta organismului la bolile infectioase. Omul matur are nevoie sa primeasca 50-78 mg. De vitamina C pe zi.
Vitamina A se contine mai ales in produsele animale, de exemplu in untura de peste, unt, lapte, galbenusuri, ficat, rinichi, icre de peste. Morcovul, spanacul, caisele, ardeiul rosu, rosiile contin o substanta vegetala numita carotina, care in organismul omului se transforma in vitamina A. Aceasta vitamina influenteaza cresterea organismului. Din cauza insuficientei ei in hrana la copii apar dereglari in cresterea dintilor, parului; plamanii si intestinele sunt atacati de diferite boli. Poate aparea boala numita „orbul gainilor”: in amurg la astfel de bolnavi slabeste vederea. Omul are nevoie de aproximativ 1mg. de vitamina A pe zi.
Din vitaminele grupului B pac parte: B1,B2,B6,B12. Vitamina B1 influenteaza asupra proceselor metabolismului glucidic. Ea este necesara pentru buna functionare a tuturor organelor cu metabolism glucidic intens: sistemul nervos, inimii, muschilor. Vitamina B1 se contine in tarata de cereale, in pastaioase, varza, ceapa, morcov, mere.
In caz de lipsa a vitaminei B1 apare o boala grava numita beri-beri. Odinioara ea era raspandita pe unele insule ale Oceanului Pacific, unde principala hrana o constituie orezul poleit. El nu contine vitamina B1. La bolnavii de beri-beri se deregleaza activitatea sistemului nervos: apar convulsii, paralizie. Deseori boala era mortala. Organismul are nevoie de 2-3 mg. de vitamina B1 pe zi.
Vitamina B2 se contine in cereale, ficat, carne lapte, oua. In caz de aport insuficient de vitamina B2 la omul matur se tulbura vederea si se lezeaza mucoasele cavitatii bucale.
Vitamina D se contine in untura de peste, ficat, galbenusul de ou si multe alte produse. In caz de insuficienta in ratia alimentara a vitaminei D la copii apare rahitismul. In caz de rahitism continutul de saruri in oase se reduce, din aceasta cauza cresterea copilului se retine, scheletul se formeaza incorect. La copii bolnavi de rahitism picioarele sunt strambe, capul si abdomenul manifesta exces de volum, cutia toracica e deformata. Astfel de copii sunt foarte receptivi la diverse boli.
Sub influenta soarelui in piele omului apare o substanta, care se poate transforma in vitamina D. Iata de ce copiii mici trebuie sa fie expusi unei solarizari moderate.
Vitaminele sunt necesare pentru activitatea vitala normala, insa supradozarea lor poate provoca tulburari grave in organism. E important sa nu se faca abuz de vitamine sintetice.

§ Metabolismul celular.

Fiecare celula are capacitatea sa-si creeze componentii structurali, folosind substantele nutritive-sursa de materie prima si de energie pentru constructie. Celulele animale primesc substantele nutritive din mediul extern, iar cele vegetale mai intai le produc, apoi le utilizeaza. Procesele celulare ce tin de obtinerea energiei si a substantelor nutritive poarta numele de schimb de substante si energie, sau metabolism.
Celula este un sistem in care au loc permanent si concomitent cateva zeci de reactii chimice, care o asigura cu substantele si energia necesara pentru activitatea vitala.
Reactiile biochimice celulare sunt de 2 tipuri:
- reactii anabolice (metabolismul plastic) -; reactii de sinteza a macromoleculelor complexe din micromolecule simple, cu cheltuieli energetice.

- reactii catabolice (metabolismul energetic) -; reactii de dezintegrare a macromoleculelor in molecule mici, simple, cu degajari energetice.

Totalitatea reactiilor chimice care decurg in celula constituie metabolismul celular.
Cele mai importante reactii anabolice sunt fotosinteza si biosinteza proteinelor. Fotosinteza este caracteristica doar celulelor vegetale care contin cloroplaste si unor celule bacteriene. Biosinteza proteinelor este tipica pentru toate tipurile de celule.
Catabolismul. Semnificatia biologica a catabolismului consta in a produce energia necesara celulei pentru mentinerea proceselor vitale: biosinteza, activitatea mecanica, diviziunea celulara, osmoza etc.
Energia degajata este repartizata in diverse compartimente celulare si convertita in diferite forme: termica, chimica, electrica etc. Pentru celula, cea mai rentabila forma energetica este cea chimica, stocata in legaturile macroergice ale ATP, deoarece ea este usor transmisibila in interiorul celulei sau de la celula la celula si se utilizeaza econom.