BIOLOGIE -; STIINTE AGRICOLE

DEZVOLTAREA RURALA IN ZONA VALIUG

 

 

CUPRINS

I. INTRODUCERE

II. CADRUL NATURAL

III. ISTORICUL COMUNEI

IV. INVATAMANTUL

V. MUNCA CULTURALA

VI. ARTA POPULARA

VII. OCOLUL SILVIC

VIII. TURISMUL

ANEXA I

ANEXA II

FOTOGRAFII

I. INTRODUCERE

Intr-o regiune pitoreasca admirabila, la o departare de aproximativ 30 km spre SE de Resita, se afla linistita statiune Valiug. Intrucat in judetul Caras -; Severin predomina relieful montan, zona Valiugului ofera oaspetilor sai un cadru natural de o frumusete unica, obiective de un deosebit interes turistic si stiintific.
Valiugul este o statiune climaterica, care inca din anul 1879 a inceput sa fie vizitata de oaspeti veniti din toate colturile tarii.
Comuna Valiug este situata pe soseaua Resita -; Slatina-Timis, accesul fiind posibil pe sosea sau cu trenul pana in Slatina-Timis iar de aici pe sosea prin satul Garina. Valiugul se intinde de-a lungul raului Birzava, incepand de la asezarile din Crainicel pana la Hirtu, acolo unde se bifurca drumurile spre barajul Gozna(la dreapta) si spre Garana (la stanga).
Comuna Valiug (Franzdorf) ia nastere la 29 iunie 1793, prin stabilirea in zona a 71 de familii provenite din regiunea Salzkommergut - Austria,care impreuna cu un numar mic de romani (olteni) formeaza locuitorii acesteia. O parte dintre ei au fost repartizati la Crivaia (Krivei), iar cealalta parte in Poiana Valiugului (Iosefinental).
Din punct de vedere turistic triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape, Gozna si Secu avand in centru statiunea Semenic constitue punctul de interes central permitand desfasurarea activitatilor turistice atat iarna cat si vara.
Zona Valiugului impresioneaza prin caracteristicile reliefului, dispunerea unitatilor acestuia in trepte de la vest spre est ce au influentat etajarea vegetatiei. Prin varietatea, bogatia si originalitatea ei, fauna nu ramane cu nimic mai prejos in urma florei.
De asemenea se poate aminti prezenta lacului de acumulure Valiug, care functioneaza din 1909, in scop energetic si pentru alimentare cu apa, atat a comunei cat si a orasului Resita.
Putin mai tarziu se infiinteaza Ocolul Silvic Valiug care apartine de Directia Silvica Resita. Padurile acestui ocol au fost administrate de statul austro -; ungar pana in 1850, de Societatea de Cai Ferate (S.T.E.G) in 1855, care dupa anul 1919 se transforma in Uzinele de Fier si Domeniile Resita (U.D.R), iar odata cu nationalizarea, padurile trec in administrarea statului roman.Aceste paduri seculare au functii speciale de protectie, avand rolul de a ocroti prin existenta lor acumularile de apa Gozna, Valiug si Trei Ape, fiind de asemenea zona tampon in jurul Parcului Nationa : Cheile Carasului -; Semenic.
Vizitand doar obiectivele urmarite in prezenta lucrare veti ramane sigur impresionati de tinuturile acestei zone, zestre valoroasa pentru cei ce vor profita de binefacerile ei pentru viata si desigur, cred ca veti reveni ori de cate ori veti avea prilejul.

II. CADRUL NATURAL

Asezare

Intrucat in suprafata judetului Caras-Severin predomina relieful montan, zona Valiugului ofera oaspetilor sai un cadru natural de o frumusete unica si obiective de un deosebit interes turistic si stiintific.
Subzona Breazova - Crivaia s-a conturat in jurul a doua lacuri de acumulare Breazova, Gozna ( Valiug ) si imprejurimi. Aici la poalelele Muntilor Semenic la o altitudine de 535 m, la 22 Km de Resita se afla o regiune pitoreasca admirabila, in centrul careia se gaseste Statiunea Valiug.
Comuna Valiug s-a format in valea larga a Birzavei, fiind inconjurata de dealuri cu paduri de brazi si de molizi. Se intinde de-a lungul raului Birzava, incepand de la asezarile din Crainicel pana la zona finala a partii numita Hirtii, la locurile unde se bifurca drumurile la dreapta spre Barajului Gozna, la stanga spre Garina.
Intrarea este marcata de sectorul denumit Poiana Valiugului pe numele sau initial Iosefinental.
Vecini: fosta comuna Cuptoare, actualmente cartier al municipiului Resita, si satul Garana, care apartine de Brebu Nou.

Geomorfologie

Teritoriul administrat de Ocolul Silvic Valiug, este situat in sud-estul tarii, in provincia central-europeana, sub - provincia piemonturilor vestice, tinutul Muntilor Banatului, districtul Muntilor Semenic. Acesta cuprinde paduri situate pe culmile ce pornesc din masivul Semenic spre nord, est si vest si direct din vaile raurilor Barzava si Timis, ocupand partea superioara a acestora.
Altitudinal, suprafata ocolului se situeaza intre 500 m (Cotul Turcului) si 1452 m (Vf. Gozna), altitudinea predominanta fiind cea de 85 m.
Expozitia insorita ocupa 21%, umbrita - 32%, iar cea partial insorita 47%.

Hidrologie

Teritoriul Ocolului Silvic Valiug este strabatut de doua ape importante care au format doua mari bazine hidrografice: Timis si Barzava. Reteaua hidrografica este densa iar cursurile de apa au un debit permanent si in general constant datorita faptului ca strabat o zona aproape integral impadurita si se alimenteaza din izvoarele bogate care ies din masivul Semenic.
Regimul hidrografic echilibrat si debitul constant au facut posibila construirea in zona, in perioada 1890 -; 1968, unui sistem hidrografic complex format dintr-o retea de canale si apeducte si patru lacuri de acumulare, dintre care trei pe teritoriul acestui ocol.
Primul lac de acumulare din sud-estul europei a fost construit aici in anul 1907 -; 1909 (Lacul Breazova, cu dig zidit din piatra cu mortar de ciment).
Pe Birzava se succed in ordine, din amonte de comuna Valiug pana in apropierea Resitei urmatoarele lacuri:
1. Lacul de acumulare Gozna ( in lucrari de cercetare apare si sub denumirea de Breazova ), pus in functiune in 1953 are o suprafata de 66,2 ha si un volum de apa de 11.997.000 m.c., fiind folosit pentru hidrocentralele Crainicel si Grebla si cu bazin turistic in cadrul complexului turistic Crivaia.
2. Lacul de acumulare Valiug functioneaza din 1909 in scop hidroenergetic si pentru alimentare cu apa. Are o suprafata de 12,6 ha si un volum de 1.130.000 m.c. de apa.
3. Lacul de acumulare Secu, construit in 1963 cu suprafata de 105,67 ha si un volum de 15.132.000 m.c. apa, serveste la alimentarea cu apa a municipiului Resita avand si rol de agrement in cadrul Statiunii Turistice Secu.

Climatologie

Ocolul Silvic Valiug este situat intr-o zona cu clima temperat-continentala, cu usoare influente mediteraneene, cu ierni mai lungi, primaveri bogate in precipitatii, veri destul de calduroase si toamne relativ lungi si secetoase.
Precipitatiile sunt in general regulate si abundente. Astfel, in intervalele de altitudine 500-700 m, 701-900 m si 901-1350 m, precipitatiile inregistrate se incadreaza intre limitele 900-1100 mm/mp/an, 1000-1200 mm/mp/an, respectiv 1200-1400 mm/mp/an. Numarul anual de zile cu strat de zapada este intre 120 si 160 la altitudini mai mari de 1000 m si intre 80-120 sub 1000 m.
Prima zi de inghet este in jurul datei de 15 octombrie, iar ultima zi de inghet este in intervalul 10-20 aprilie. Durata intervalului de zile fara inghet este, in medie, in jur de 185.
Climatul stational local este moderat si puternic modificat de formele si elementele de relief, de diferentele de altitudine, vanturi etc. Vanturile cele mai importante in regiune sunt Cosava, cu directie nord-estica, viteza medie 1,7 m/s si Föhnul din directia sud-vestica, cu viteza medie mare de 1,7 m/s, care se manifesta in lunile de vara. Perioada de calm este de 25% si cea de vant de 75%.

Vegetatia

Zona padurilor este bine reprezentata, fagul ( Fagus silvatica ) constituind specia principala care determina aspectul general al padurilor din zona muntelui Semenic. Acesta este prezent in amestec cu ulmul de munte (Ulmus montana), paltinul ( Acer pseudoplatanus ), iar in partea superioara se amesteca cu bradul ( Abies alba ) si molidul ( Picea escelsa).
Predomina de asemenea pajistile cu iarba campului ( Agrostis tenuis ), paiusul rosu ( Festuca rubra ), teposica ( Nardus stricta ) si firuta ( Poa violacea, Poa alpina ).
Se mai intalnesc tufe de afin ( Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis idaea ), ienupar ( Juniperus sibirica ), garofitele de munte ( Dianthus sp. ), brandusele ( Croccus banaticus ), cupele ( Gentiana excisa ) si clopotei ( Campanula persicifolia, C. napuligera), etc.

Fauna

Prin varietatea, bogatia si originalitatea ei, aceasta nu ramane cu nimic in urma florei.
Viata freamata peste tot prin multe specii de animale reprezentate prin numeroase exemplare de reptile ( guster, sarpele de casa, sarpele de alun, s.a.); pasari ( mierla, sturzul, cucul, gaita, codobatura, vulturul, uliul, etc.) si mamaifere ca de exemplu soarecele gulerat, parsul, veverita, iepurele, mistretul, caprioara, vulpea si lupul.
Raurile de munte sunt bogate in pastravi indigen ( Salmo trutta fario ), pastrav curcubeu ( Salmo irideus ), zlavoaca ( Cottus gobio ) si cleanul ( Leuciscus cephalus ).

III. Istoricul comunei

Avand o legatura organica cu muntii, bogatiile miniere ale subsolului ca si ale florei -; padurile milenare, acestea au constituit o bogatie din cele mai valoroase. Natura, ofera aici conditii de lucru permanent, la exploatarea lemnului si numai atunci cand sunt forme exagerate de stihii ale naturii, se intrerupe activitatea.
Punctele turistice, solicitate de vizitatori si cei din categoria excursionistilor, ori a celor veniti in concediu, au nevoie de mana de lucru. si aceasta se selectioneaza mai ales din randul locuitorilor din Valiug.
Asezarea geografica a acestei localitati, atat ca zestre cat si ca bogatii din cele mai valoroase este firesc sa fi fost in centrul atentiei oricaror forme de existenta a omenirii in decursul istoriei. Daca ne referim numai la exploatarile miniere si cele ale padurilor, vom deduce adevarul.
Din perioada epocii fierului, a bronzului, care dateaza din cele mai vechi vremuri, se identifica urme ale inaintasilor acestor zone fiind cu neputinta sa nu gasim ramasite de forme ale uneltelor gospodaresti si casnice, din fier, bronz si chiar podoabe din aur si argint.
Nominalizarea urmatoarelor precizari autentice ne conduc la credinta existentei in aceste locuri a comune din vremuri de mult apuse. Dupa transformarea Daciei in provincie romana, s-au construit numeroase drumuri strategice si economice. Probabil sa fi legat si un drum ce lega Valea Cernei cu cel din centrul Banatului. Acesta pornea de la Teregova pe Valea Timisului spre Semenic, apoi pe Valea Barzavei, trecand prin Valiug, Resita, Bocsa pana la Berzovia. Drumurile erau pazite de castre si turnuri de aparare dovedite de urme arheologice si monede romane. Seria monedelor din secolele al II-lea si al III-lea d.Hr. cunoscute la Resita, sunt din perioada dintre Traian si Filip Arabul. Tot in zona Resitei s-a gasit o moneda de la imparatul Constantin (dupa D. Protase, „Problema continuitatii in Dacia in lumina arheologiei si numismaticii”, Bucuresti, 1966, pag. 177).
Resita si asezarile din jurul ei erau sub o puternica influenta romana dat fiind ca drumul de legatura, intre cele doua artere principale din Banat, trecea prin aceasta zona.
Aceasta situatie nu a afectat prea mult vechea forma de organizare a ostilor satesti de aici; procesul de romanizare s-a dezvoltat si aici ca si in alte parti supuse romanizarii, aceasta regiune integrandu-se organic in teritoriul pe care s-au format poporul roman si limba romana.
Instaurarea stapanirii romane a intensificat dezvoltarea economiei, indeosebi exploatarea fierului -; atat de necesar trebuintelor razboiului -; cat si a aurului, aducator de mari venituri.Urme de exploatare romana se intalnesc in apropierea Resitei la Talva Tapului, la Bocsa, Ocna de Fier si Dognecea (dupa Gh. Cimponieriu, op. cit., pag. 67).
Precizam ca pe teritoriul Valiugului, la 5 km distanta exista locul denumit Bogatul, sau Cuca, spre Groposu -; care dupa denumire indica ceva deosebit -;. De fapt, pe varful lui care are o inaltime de 1000 de metri, a existat o moara de vant. Aici s-a transmis din vechime, existenta unor bogatii, inca din vremea romanilor.
In vremurile contemporane, in deceniile 8-9 ale secolului nostru, s-au deschis mine de exploatare. Au fost gasite urme din vremuri apuse, de exploatari, unelte de lucru -; acestea dovedind ceea ce am anuntat mai sus.Exploatarile acestea au fost sistate, galeriile inchise ca de altfel cum s-a petrecut in mai multe localitati din tara, din acea perioada istorica a comunismului.
Concludem deci si prin aceste afirmatii la existenta omului pe aceste meleaguri. De fapt acestea nu tin loc de atestari .
Istoria demonstreaza ca populatia bastinasa daco-romana de pe teritoriul Banatului isi continua vechile indeletniciri, obstile din regiunea muntoasa isi pastrau o mai mare libertate, erau intr-o dependenta mai usoara fata de aristocratia triburilor migratoare, dand dijma din produsele obtinute sau alte ori dadeau contingente de ostasi care sa contribuie la intarirea fortelor militare ale cuceritorilor.
Migratia slava are o puternica influenta asupra populatiei daco-romane banatene si a contribuit la formarea poporului roman si a limbii romane, pe aceasta parte a teritoriului de nastere a poporului roman.
Are loc asimilarea slavilor in mediul bastinas si stratificarea sociala, luand nastere feudalismul, cand taranul este dependent de proprietarul de pamant.
In zona Resitei, in oranduirea aceasta feudala incepe consolidarea formatiunii incipiente si voievodatul condus in sec. X de voievodul Vlad care organizeaza lupte impotriva triburilor maghiare.
Din documentele istorice reiese ca locuitorii bastinasi din perimetrul Banatului in care este inclusa si localitatea Valiug, au fost linistiti in privinta pastrarii asezamintelor, dar Resita apare in secolul al XV-lea cand apartine Comitatului Caras, in sec. XVIII. La 1673 e mentionata cu numele de Reszinitzacare pe atunci platea tribut pasalacului Timisoarei.
In perioada 1690-1700, Resita impreuna cu alte localitati din jurul Barzavei este mentionata ca facand parte de districtul Bocsa.Dar dupa razboiul ruso-turc din 1716-1718, cand turcii sunt batuti, Banatul,care includea si Valiugul, este sub stapanirea austriaca. In acele vremuri de demult, localitatea Resita se afla in zona Resita-Montana, avand pe atunci 30 de familii de romani, din Oltenia, ce se ocupau cu producerea mangalului pentru uzinele din Bocsa.
Sa revenim la istoria stricta Valiugului.
Aceasta localitate cu bogatiile pe care le-a mostenit de la bunul Dumnezeu, nu putea fi neglijata de a fi in atentia si sub stapanirea unei puteri umane. De ar fi fost cu teren aparte, arid, deci fara conditii din cele mai fericite pentru viata sociala, ar fi si azi in afara atentiei societatii. Dar in zilele noastre aceasta localitate este foarte apreciata si dorita, poate mai mult ca atunci cu zeci de secole in urma.
La aceste aprecieri, revenim cu sustinerea ca numele localitatii Valiug se pomeneste, nu odata in istoria Romaniei.
Dupa datele culese pana la aceasta data, reiese ca in anul 1570 numele asezarii ar fi fost Borzafa, situata undeva in jurul localitatii actuale, fapt mentionat de Iosif Wintager, de profesie brigadier la Ocolul Silvic Valiug, intr-un singur document pana in 1793, despre care vom relata in curand in prezenta lucrare.
Era si o cetate cu acelasi nume, din timpul stapanirii turcesti care dupa luptele dintre localnici si turci, a fost jefuita si arsa. Soldatii cazuti in aceste lupte au fost inmormantati in Breazova, se zice. De la ei ne-au ramas denumirile „Ali-Beg”, „Cotul Turcului” s.a.
Existenta locuitorilor pe aceste plaiuri este confirmata si de denumirile urmatoare: Salistiuta, Cozia, Coziuta, Groposul, Breazova, Crainicel, Cuca, Balenilor, Delocian, Prunii Ponoranilor, Valea lui Iuga, Poiana Vasilie, Sestover, Raul Alb, Rachita s.a.
In aceste locuri s-au gasit suficiente obiecte si unelte utilizate in diferite munci, respectiv activitati gospodaresti, iar in mod special probe elocvente despre constructiile lor, de la locuinte pana la dependinte.

In plus, exista si azi in multe din aceste locuri, denumiri ale spatiilor naturale: ex. la Cozia, deasupra de Secul, la Cantonul Silvic cu acelasi nume care apartine de Ocolul Valiug, sunt nume ca: strada Tribunalului sau judecatoriei, de-a lungul careia se pot zari inca pomi imbatraniti de vreme s-au parti din ei, care inca mai dau poame.
La Groposul exista si in prezent mese si scaune, construite din stanca, cu forma deosebita, ce simbolizeaza masa de judecata, dar este mare pacat ca nu se iau masuri de conservare. Ba mai mult, dupa marturii ale celor in varsta, aceste obiecte sunt deja ingropate pana la jumatate de pamant, s-au de firele lungi de iarba, ceea ce ne poate duce cu gandul ca timpul le va lichida, in sensul ca nu se vor mai vedea.
La fel se pot vedea si azi urmele unor constructii, cum ar fi gaterul, fabrica de cherestea, aflate in partea cea mai apropiata de sat, Rachita, care au ars in jurul perioadei de constructie a barajului -;1945 -; 1947. Acest segment avea asezare la o distanta de cca. 1-2 km de zidul Barajului Gozna, in partea stanga a cursului Barzava, aproape de padurea limitrofa lacului in partea de vest -; aproximativ la 1/2 distanta de zid.
La prezenta lucrare anexez, un tabel cu locuitorii acesteia care au locuit, in numar de 20 de case, din care mai traiesc cel putin 15, ca si urmasi ai lor.

Credem ca suficiente informari am enumerat care sa nu puna la indoiala concluziile trase in favoarea consolidarii afirmatiilor despre existenta fiintei umane. Am adauga totusi ca aflarea de monede din secolul I-III, de pe Valea Barzavei, la Groposu, la Semenic, ca si la Piatra Alba la Cuptoare aproape de drumul circulabil chiar si azi, unde un agricultor sapand, a dat de sume importante de bani in anii 1880 si 1883, la Stancile mari din Cuptoare. De acum sa incepem a relata fapte mai elocvente, chiar mai palpitabile candva, pentru anumiti doritori de curiozitati reale.
Locurile enumerate sunt in general in padurile seculare de odinioara, prezente si in zilele noastre, dar oricum rostul acestor locuri era sa le asigure o dosire oamenilor din calea celor ce nu erau doriti si nu in ultimul rand sa le fie la indemana pentru a crea conditii mai usoare de trai lor si familiilor lor, cat si pentru amenajarea unui adapost trainic in aceste locuri izolate spre a se feri de animalele salbatice.
De fapt, viata trebuie sa fi fost deosebit de pretentioasa. Dar, oricum, ei au dovedit c-au reusit sa vietuiasca, sa reziste peste ani, ceea ce se poate deduce si din prezenta lucrare, caci cititorii acesteia vor ajunge usor la concluzii din cele afirmate.
In perioada de dezvoltare a uzinelor resitene, care aveau stricta nevoie de lemn pentru produs carbuni -; mangal -; trebuiau taiate lemne si aduse de la distantele respective pana la locul unde exista locul de depozitare. Apoi trebuiau transportate, fragmentate la marimi care sa le permita stivuirea in gramezi dupa niste sabloane unde sa fie arse intr-o anumita proportie spre a fi, a deveni carbune cu calorii suficiente ca fierul sa se poata incalzi la temperaturi ce sa permita prelucrarea lui, in conditii tehnice.
Intreprinderea Montana Resita, de care am pomenit mai sus -; asezata in zona din jurul Casei Muncitoresti de azi avea sub conducerea sa ocoluri silvice, mine, uzine.
In perioada anului 1793, vara, se reuseste a se obtine aprobarea de la Viena, capitala Austriei, care de fapt de pe atunci era imperiul care subordona si Banatul, inca de la 1718 cand invinsesera pe turci de la care preiau stapanirea si acestui teritoriu: Banatul, Transilvania si Bucovina, dislocarea, plecarea a 300 de locuitori de acolo si sa se aseze in Banat, incat sa devina cetateni ai acestor locuri. si sa se ocupe de munca de la minerit pana la taietori de lemne. Pentru aceasta se deleaga brigadierul silvic (magister silvarum) Franz Loidl care pleaca la imparatul imperiului.
Se aproba ca un efectiv de 300 familii sa se stabileasca in Resita si respectiv la Valiugul de azi. Din acestia, 71 de familii merg la Valiug.
Acest brigadier era de origine chiar din Salzkommercut (Austria) si stabilit in aceste locuri.
La data de 28 iunie 1793, brigadierul, la cererea Kaiserului se prezinta la palatul imparatesc unde acesta le da niste ordine, ce urmau a fi duse la indeplinire pe unde vor merge. Acesta le spune printre altele: … „mergeti in zona Banat -; nu se spunea ca in Romania -; si acolo sa fiti demni, harnici… si sa nu uitati sa va faceti locuinte mai intai, iar localitatea unde veti infiinta o sa-i puneti numele meu: Franzdorf (satul lui Franz)”, si le-a urat drum fericit si credinta in Dumnezeu sa paseasca la noua lor tara. Brigadierul ii conduce la drum si-i imbarca in vapor, pe Dunare din Viena cu care ajunge pana la granita, unde intra si azi acest fluviu in Banat, de unde ajunge in 29 iunie 1793, la Valiug.
Aici era padure seculara -; din cate se mentioneaza -; dar era un spatiu cu mare largime pana la Barzava, la dealul din versantul opus, adica unde e azi primaria -; la fel spre sud si nord unde este strada ce duce spre Crainicel si respectiv spre drumul de intrare in sat, venind de la Resita.

Deci a fost gasit ca loc corespunzator pentru intinderea corturilor de dormit, intre copacii ce existau si bineinteles si un spatiu mai inalt fiindca nu erau decat poteci sau potecute, cu apa de la Valiugel, care vine de la Poiana Valiugului, urmand a se varsa in Barzava.
Trebuie mentionat ca distanta de la Resita pana aici se parcurge pe jos, dar si acel pe jos era pe pante, pe drumuri presarate cu multe curbe care nu sunt mai putine de 100 nici azi, cand exista drum modernizat pana la Resita. In fine, nu mai depanam maruntisuri.
Incepand cu 30 iunie 1793, brigadierul ce i-a condus din Austria pana aici, va participa cu organele respective la impartirea locurilor de casa, de la punctul zero ( unde azi este adevaratul Parc de tei ). Mai sunt cativa, dar cel mai mare -; de pe atunci -; are circumferinta de 5035 mm -; deci, el este martorul care poate da lamuriri -; … de pe atunci…
Locurile de casa trebuiau date pentru tot atatea familii care au devenit adevaratii intemeietori ai unui sat organizat sub cerul liber. De atunci pana cand si-au construit case din barnele ce le aveau in cale, a trecut putina vreme, acestea din urma fiind foarte asemanatoare: o camera mai mare, una mai mica, o bucatarie, o prispa. Casutele s-au intins exact pana la podul de peste Barzava (la nord de actuala biserica catolica), langa casele lui Blaga (dar la sud pana la locuinta lui) si Ita Munteanu -; care este cumparata de la un locuitor german-austriac, plecat inapoi in imperiu… De atunci, acum vreo 12 ani, in 1986. Ca intindere la est pana la dealul cu care se termina, se intalnesc platurile de pe linia cu randul de case de pe randul primariei, iar spre vest pana la raul Barzava de azi (pe atunci Barzava nu avea un curs regularizat -; mergand cam pana la jumatate distanta dintre firul ei de azi, pana la strada asfaltata), cea care trece prin fata bisericii nemtesti.
Constructia caselor a durat mai putin de doua luni, fiindca locuitorii au fost repartizati la lucru imediat. De atunci, in continuare au lucrat printre picaturi la case.
Toate aceste case (minus doua dintre ele), au fost demolate si schimbate cu altele noi, pana-n anul 1919, cand fiecare si-a facut-o noua de la fundatie sau si-a renovat-o. Dintre casele ramase nedemolate, cele doua se mai pastreaza. Una este cea a lui Mathes Mooser de la nr. 66, azi decedat, casa fiind si la aceasta data exact ca in faza de origine din 1793.
Ca fapt divers, la renovarea sau la demolare mai precis, proprietarii au constatat ca lemnul fasonat din care a fost construit imobilul era ca si nou dupa 126 ani, introdus in zid sau la acoperis sub sindrila care asigura protectia -; pentru ca la acea data nu exista tigla sau tabla.
Iata-ne deci la Sfanta zi a lui Petru si Pavel, ziua zamislirii noii localitati de atunci -; Franzdorf - , adica Valiugul de azi, care a depins de cele 71 familii de austrieci, care sunt de azi, fondatorii acestui vechi tinut. El va purta acest nume pana la Marea Unire de la Alba Iulia -; 1918 -; cand Romania se reintregeste cu tinuturile romanesti de sub stapanirea fostilor asupritori.
Credem ca daca la acea data, ar fi fost identificata alta denumire a celor ce locuiau pe aici -; mai intai acestia nu indrazneau sa produca o asa imprudenta -, iar teritoriul nu gazduia fiinte omenesti organizate in colectiv.
Aceasta nu insemneaza ca pe aceste plaiuri nu erau bastinasi, caci sunt dovezi ca multi, sau foarte multi bastinasi -; romani -, s-au grabit sa ia cunostinta de noutate. Ei s-au asezat in vecinatatea colonistilor, in sus si in jos de raul Barzava -; care de fapt atunci a inceput sa centreze axul apei, care de fapt a durat multa vreme de zeci de ani pana la regularizarea raului.
Dovezi ale acestor relatari exista si in cartea scrisa de Loidl Walter de la Valiug, aflata azi in Germania la un nepot a-l acestuia stabilit acolo in ultimii 5 ani.
Iata o relatare: marele carturar Iosif Velceanu, nascut in Valiug la 13 aprilie 1874 marturiseste: „Parintii parintilor mei au locuit la Breazova, si de acolo s-au stabilit aici, dupa 1793”. Este o marturie din cele mai convingatoare.
In cazul de fata, exista doua afirmatii: data de 1570 precizata de brigadierul Wintager Iosif, mentionat mai sus careia ii dam crezare si aceasta din 1793, pe care n-o putem contesta.
Daca Resita a fost miezul asezarii muncitorilor olteni, la fel , bastinasii romani au fost din vremuri indelungate pe aceste tinuturi, dar traiau in micutele centre nominalizate mai sus, dispersati, intrucat nu aveau o localitate centralizata. Ei erau producatorii de bunuri in acele vremuri istorice. Aceasta explica si cresterea destul de abundenta a populatiei din aceasta zona formata din romanii stabiliti prin luminisurile din padurile din jur si colonistii austrieci.
Vom mai veni si cu alte elemente de sprijin in fixarea acestei localitati.
Conducerea Centrului industrial minier -; Montan Resita -; studiaza temeinic posibilitatile de construire a unui drum de tara de aici, de unde scriu, azi din Valiug -; prin Piatra Alba -; Secul -; Resita. Acesta era necesar transportului mangalului cu caruta cu cai sau cu carul cu boi, care ar fi fost foarte economicos fata de sistemul de transport prin convoi de cai, pe fiecare cal se pune maxim 70 kg in desagi pe spate si distanta se parcurgea in timp de 24 de ore dus si intors din aceste zone pana la Resita. Impedimente erau multe. Renuntam a le enumera.
Comanda pentru drum, precum si interesele pentru acesta sunt deci date inainte de 1793.Pregatirile in totalitatea lor cu efectuarea drumului de mai sus mentionat, dureaza pana la finele anului 1801 si incepand cu 1802 este dat in folosinta drumul taranesc precizat mai sus.
Colonistii austrieci, improvizeaza o scoala care functioneaza din toamna anului 1793, aducand cu ei ca invatator pe Anton Josef Priklmayer care profeseaza pana in anul 1808. In noua scoala construita si data in folosintainca din 1807, mai exact in singura sala de clasa, copii invata pana in 1962, cand scoala cu predare in limba germana se inchide din lipsa de efectiv de copii. Aceasta sala de clasa, am imprimezat-o in 1951, chiar subsemnatul facand din ea doua sali. Asa am facut si cu sala de la scoala cu limba de predare romana, tot in aceeasi perioada de vacanta de primavara. Despre aceasta valoroasa actiune obsteasca am precizat la capitolul „Invatamant” care e parte integranta a acestei monografii, sau mai bine zis istorii.
In primele saptamani ale lui octombrie 1793 a fost gata si au inceput slujbele la biserica greco-ortodoxa improvizata.
Biserica functioneaza de la data sosirii, in 1793, primul preot fiind Pater Benedict Braun care profeseaza pana-n 1818.
Date despre colonistii acestia se obtin din cartea lui Loidl Walter, locuitor al Valiugului, probabil chiar din generatia „29 iunie 1793”, care este plecat cu domiciliul in Germania, cum am mai anuntat mai inainte,patronul primei bisericute din lemn construita initial ca si al celei din 1861, adica cea de azi este Sf. Franz si Asisi.
Casa parohiala pentru preotul catolic s-a construit de catre credinciosi, tot in perioada aceasta prodigioasa, dar calitatea, planul conceput al cladirii sunt si azi din cele mai de apreciat -; asa cum a fost si pentru casele lor marturie si in contemporaneitate -; desi ei sunt plecati din Romania de 5 ani. Biserica a fost inzestrata de la Kaiserul lor cu doua clopote, un altar, o cruce si o orga cu sase registre care sunt si azi.
Biserica noua, construita in 1861, din beton, piatra si caramida nearsa, acoperita cu tabla galvanizata si sarpanta, din grinzi de lemn sanatos si incivoiat, este unica in felul ei.
In anul 1862, patronatul inzestreaza biserica cu: un baldachin, doua steaguri, o carte bisericeasca si o cruce. Prin contributie de bani de la credinciosi au reusit sa mai cumpere inca un steag pe ale carei fete erau scrise si mai sunt si azi pictate chipurile Sf. Hubertus si a Sf. Iosef (Iosif) si care a fost sfintit de catre preotul Anton Bartl in 23 mai 1869.
In anii 1858 si 1859, numarul colonistilor mai creste cu 40 familii si respectiv 237 de suflete. Acestia au fost stabiliti la Crivaia, in 20 de case cu 40 de apartamente.
In 1855 satul Franzdorf a fost inclus in patronajul Austro-Ungariei, care a preluat firmele de prelucrare a lemnului, chiar a mangalului. Tot de la acea data se infiinteaza Regimentul de Caransebes care preia 18% din intinsele paduri, iar STEG 82%.
In anul 1872, Franzdorful creste cu 21 familii care se cantoneaza in tot atatea case facute dar in locul numit Iosefinental (Poiana Valiug). Intemeietorul acestui cartier a fost Georg Brenan, directorul societatii de cai ferate de atunci, iar numele sotiei sale a fost Iosefina. Deci, dorinta lui a fost ca localitatea, unde sunt plasati sa-i poarte numele sotiei, dar este ca in cazul celor din 1793, sositi aici, care dau numele comunei dupa numele imparatului Franz.
Colonistii maresc imediat si suprafata cimitirului, adica proportional cu numarul aproximativ al celor ce sosesc si se stabilesc aici, deci sa fie mai intins.
De asemenea, prin grija patronatului, aici la Valiug, a fost ridicata si o capela.
In 1879 si filiala Crivaia a fost inzestrata cu un clopot nou. Toate acestea au fost sfintite de preotul Iohan Polanik.
In anul 1880 episcopul bisericii catolice Alexander Bonnaz, sosit ca turist pe aici, fiind incantat de frumusetile locurilor, doneaza bisericii pe langa altarul principal, un altul. Acesta a fost construit in Arad de maestrul lemnar Anton Dengl si trimis la sfarsitul lunii noiembrie 1880. Cel de-al doilea a fost confectionat la Timisoara in stil greco-oriental, de catre un italian. si tot acelasi episcop doneaza bani pentru confectionarea Sf. Mormant, care a fost realizat de un maestru tamplar autohton „Getini”.
Redam citatul: „Noii colonisti -; cei din 1793 -; au gasit in jurul localitatii nou construite, adica Franzdorf, spranjiti prin padure, o seama de locuri in care locuiau romani. Acestia locuiau in „salase” si se ocupau cu cresterea animalelor, iar in gradini cultivau ovaz, secara, cartofi si legume felurite.
Pomi fructiferi batrani si ruine din piatra mai amintesc si azi de aceste asezari: Crainic, Cozia, Cioaca, Groposu, Breazova, Balenilor, Valea lui Iuga, Coziuta, Delocian, Prunii Ponoranilor, Poiana Vasilie, Sestover, Raul Alb, Crainicel, erau doar cateva din asezari si mai poarta si azi aceleasi nume”.
Aceste denumiri le-am pomenit si mai sus, dar le-am redat fiindca ma aflu la interesele colonistilor.
Se mentioneaza: „… si azi se mai gasesc in Valiug multe din numele acestor familii: Balanu, Munteanu, Jianu, Brebenaru, Belcea, Dinteanu, Jurma, Spataru, Manescu, Retezan, Rasovan, Pasere, Simic”.

Toate aceste familii sant romani.
Uzinele Resita, ca urmare a dezvoltarii lor, au nevoie de carbuni, de lemn, produs la distante mari, dar nu erau drumuri de schimbat modul de aducere a mangalului cu cai la transport cu caruta. Se pune problema construirii unui drum corespunzator din 1750. Rezolvarea lui, se realizeaza abia in 1802, peste Piatra Alba, la Resita. Din acel moment mangalul se transporta cu caruta trasa de cai, ceea ce aduce o stare buna de economie.
In 1863 se construieste drumul Komitatului Franzdorf (Valiug) -; Cuptoare, dar care peste 11 ani, in 1874, este prelungit pana la Resita. Din aceleasi motive de economisire, prin inlocuirea transportului de convoaie de cai, in transportul cu caruta. Tot in 1874, se incepe drumul de la Podul Secul, pe Valea Barzavei, pana la Muntele Semenic, chiar la izvoarele Barzavei.
Abia de-acum, din 1863, se prezice un viitor mai luminos pentru uzine, pentru locuitorii si muncitorii de pe aici ca urmare a realizarii drumurilor mentionate aici.
Incepand cu anul 1803 se instaleaza un cuptor de afanare si doua ciocane cu roti hidraulice pentru forjat fier si le fixeaza in locul numit „Hommerschupfen” -; care tradus in limba romana inseamna „sura Ciocanului”. Aci se va aduce fier brut laminat pentru prelucrare la forja si iarasi dus inapoi cu caruta care vor veni iarasi incorporate si tot astfel zilnic. Astfel se aduc cantitati de sute de kintale pe an, de fier si inapoiat in stare de folosinta, fierul.
In acelasi an, 1803, se aduce un gater mare cu 18 panze, in pozitie verticala, instalat la locul ocolului silvic, de langa Barzava. Pe acolo s-a construit de mesterii italieni un canal pentru apa, larg la baza de sus de 1,50 metri, la cea de jos de 0,75 metri si inaltimea de 0,90 metri, care venea plin de apa. Randuita chiar la coltul de langa cei doi vecini la locul denumit, se vede si azi o parte din instalatia in beton a fixarii acestui gater. El functioneaza ca fabrica de cherestea pana in anul 1872, cand este inlocuit cu altul din cele doua aduse acum. Celalalt gater se duce la Rachita -; o colonie mentionata in aceasta lucrare -; unde traieste pana la finele secolului al XIX-lea, cand ia foc. Informatie luata de la batranii localitatii.

In anul 1916 se monteaza la instalatiile de langa gater un electromotor care, actionat cu ajutorul caderii apei, produce curent electric pentru magazinele, primarie, ocolul silvic din centrul din Tei care din acea clipa au iluminat electric si zona aceasta va capata imediat denumirea de Oras-Valiug, si in acea clipa localitatea va avea trei denumiri:
1. Valiugul de la vale (de fapt se mai zice Valiugul batran),
2. Orasul
3. Valiugul de la deal (adica cel pana la Gozna, fiind inclusa si Gozna pana catre Dealul Dragutii).
In anul 1855 se construieste drumul dintre Valiug si Garanaiar mai tarziu, in 1910 se construieste drumul de peste seaua Baravita la Anina-Steierdorf-Oravita si iata ca apare o alta cale de a merge la Valiug.
In perioada 1899-;1903 a fost prelungit drumul de la Garana (Wolfsberg) peste Brebu Nou (Neidenthal) la Slatina-Timis. Deci, de acum este legatura facuta intre Valiug si soseaua nationala prin Garana-;Slatina-Timis-;Herculane, sau Slatina-Timis directia Caransebes.
Una din marile realizari din secolul al XIX-lea este dezvoltarea cailor rutiere, atat pentru transport de materiale necesare uzinelor, cat si pentru circulatia locuitorilor din aceste frumoase zone muntoase.
Consider necesar sa reliefez in prealabil consemnari ale specialistilor in aprecierea si interventia pentru folosirea bogatiilor naturale ale Valiugului, apa si padurile: „Semenicul poate fi asimilat unui centru al lumii -; vezi credintele popoarelor -;, munte singuratic, de 1477 metri in varful Piatra Goznei, fiind ca un turn al apelor din care izvorasc si se imprastie ca spitele unei roti: Barzava, Timisul, Nera, Carasul. Oamenii de pe vaile apelor urca la munte, se intalnesc periodic pe Platoul Semenicului, schimb de experienta, prilej de unificare nationala” -; ing. Andrei Malaescu.
Dupa cum foarte bine cunoastem, bogatiile in Aurul Verde, apelor date de Barzava si afluentii ei -; ca si diferenta mare de nivel de la inaltimea dealurilor si a muntilor Semenic pana la Resita, unde se creeaza si dezvolta uzinele, au creat conditii din cele optime pentru cresterea ritmului economiei uzinelor.
Dupa revolutia din 1848 -; data la care taranii si muncitorii posesori de care si carute nu mai sunt obligati sa presteze munci gratuite in transportarea materialelor -; mai ales carbunii pentru uzine.
Acestea trebuiau oricum efectuate, fiindca focul trebuia sa arda permanent la fabrici. Asa se gaseste valorificarea apelor mentionate mai sus, care sunt dar al lui Dumnezeu, cazul de la noi: Barzava si afluentii sai.
Transportul pe apa a lemnelor -; altfel zis plutaritul lemnelor de la locul de producere pana la locul de consum -; cu ajutorul canalelor cu apa.
Nu mai amintim muncile ce se efectueaza pentru stivuirea lemnelor in asa zise bocse mari avand fiecare cate 100-160 m3. Acestea prin arderea lemnelor produc mangalul. Dar focul nu merge decat toamna si iarna, anume primul loc de la Resita pentru sprijinirea lemnului expediat de la Valiug in Land/Resita, la 4 km de uzine.
Iata prima plutire a lemnului si care sunt cotele terenului.
In anul 1865, traseul pentru plutirea lemnului de la Valiug din locul Klaus (langa Vila Klaus de azi) este de o lungime egala cu 38,9 km. Din aceasta distanta, 7 km sunt de la Klaus la Valiug, spre sud de Valiug.
De la punctul de plecare ce este la o cota de 714 m, pana la Resita este o diferenta de nivel de 458 m. Plutirea se facea la un nivel al apei de 0,5 -; 0,6 m cu o viteza de 1,085 m/s. Timpul efectiv folosit de plutarit pana la Resita dura aproximativ 6 ore.Dar asigurarea debitului de apa, ca si canalele, tunelurile, apeductele, se faceau de mana omului, in conditii deloc usoare, nici de durata mica, nici ieftine.
Redam cazul asigurarii debitului de apa din punctul Klaus pregatit, incepand cu anul 1864.
Se construieste un baraj care are rol de rezervor, din busteni de brazi ciopliti -; o munca deloc usoara -; cu umplutura de piatra.
Acest baraj ca sa fie plin cu apa avea urmatoarele dimensiuni: 76 m, 26 m, 11,5 m, aceasta din urma este inaltimea pana la care ajunge apa, primele doua numere de aici reprezentand lungimea si latimea. Capacitatea acestui paralelipiped era de 140.000 m3 de apa, iar aceasta cantitate de apa putea transporta cantitatea de 4.000-10.000 m3. Aceasta operatie de transport se desfasura numai pe perioada lunii martie pana la jumatatea lunii august cel mai devreme.
Transportul lemnelor din padure pana la locul de aruncare in apa de plutarit, se facea cu vagonetele in cadere libera pe sinele de fier, cele goale erau trase de cai la deal, pentru ca mai apoi totul sa se realizeze cu ajutorul funicularului, dar aceasta abia incepand cu anul 1893. In scopul acestei realizari era necesara angajarea unei firme cu rezultate in domeniu. Astfel, de la Bleikert din Dresda (Germania) executa lucrarile specialistul Johann Cservenka.
El vine si monteaza agregatul care este gata in primavara anului 1893 data de la care incepe operatia. Acest teleferic a facut legaturile intre padurile Semenicului -; Raul Barzava, pe o lungime de 5.576 m, cu o diferenta de nivel de 500 m.
Funicularul lucreaza pana in 1911 si s-au transportat la uzine circa 50 mil. m3 de lemn.
In perioada de pregatire s-au construit canalele: Barni de 1.768 m, Coziuta de 792 m, Teus de 192 m, Ranchina de 486 m. La fel s-au construit apeductele:
- Breazova 80 m lungime si 15 m inaltime;
- Raul Alb 30 m lungime si 18 m inaltime;
- Secul 180 m lungime si 50 m inaltime;
- Curmatura 216 m lungime si 18 m inaltime.
In aval de Valiug, la 4 km, la locul numit Cleantul Sarbului, in anii 1901, 1 septembrie pana in octombrie 1904, in vaile salbatice de sub poalele Semenicului, incepe batalia pentru apa si nu se poate incheia acum.
Se construieste barajul Breazova, primul baraj peste Barzava. Are lungimea de 90,5 m, grosimea de 20 m, iar la coroana are 3 m. Costa 1 mil. coroane.
Cand barajul este plin cu apa, ea se intinde pe o lungime de 2 km.
Barajul este construit din beton, fier si piatra.
Se construieste centrala hidroelectrica de la Breazova si mai tarziu centrala hidrolelectrica Grebla de unde se foloseste apa in scop economic. La un loc un sistem hidroenergetic ce cuprinde circa 8 km canale de aductiune si tuneluri ceea ce asigura un debit de aproximativ 0,7 m3/s. O lucrare temerara pentru acele timpuri.
Si totusi iata ce spune teoria tehnicii contemporane: -; otelul ca sa fie otel cum se cuvine, a avut nevoie dintru inceput de apa, de mai multa apa -; de apa convertita in kilowati lumina, dar si de apa -; mijlocul cel mai lesnicios de transport al lemnului necesar cuptoarelor otelariei si furnalelor.
Si tot pe teritoriul Valiugului se incepe trasarea pe harta in perioada incepand cu anul 1957 -; cand un colectiv de specialisti condus de prof. dr. ing. Dorin Pavel intocmesc studii de sporire a debitului apei, noul necesar: 1,3 -; 1,5 m3/s. Lucrarea era fundamentala pentru existenta si dezvoltarea in continuare a Resitei. Pentru setea de otel, ca lucrarea sa fie executata atunci, cu orice pret, devenise o problema a intregii natiuni debitul apei uzinei din Resita. Dar izvoarele existente erau insuficiente… spune inginerul.
Pana la urma, dupa studii, cercetari, deliberari, s-au intocmit variante multe si in sfarsit, decizia hotararii in final: o parte din izvoarele Nerei (rau ce se varsa pe versantul opus al Semenicului), trebuie aduse la Resita. Planul era ca sa capteze cursul superior al Nerei la cota 1.100 si sa-i treaca debitul in bazinul Barzavei. Iata ca se infaptuieste o adevarata revolutie in constructii hidrotehnice, fara precedent in tara noastra. Specialistii, in frunte cu ing. Andrei Malaescu, au plecat de la cota 1.097, unde izvoraste Barzava. Au impins apa intr-un tunel lung de 1.000 m, apoi pe un canal liber vreo 1.200 m, pana la Cosava. In continuare fac un alt tunel, mai scurt, 750 m, prin care au trecut-o in bazinul Nera-Nergana alt canal liber de 3.640 m, iar de aici mai departe ceea ce a fost odata Nera a devenit apa de Barzava. Asa a fost. Isi inchide dosarele. Lucrarile s-au terminat in anul 1952 cand au dat cei 1,5 m3/s cat se ceruse.
Barajul Gozna a fost construit intre anii 1948 -; 1952.
Caracteristici constructive:
Lungime -; front de barare: 230 m;
Latimea de baza: 113,80 m;
Inaltime constructiva: 48 m.
Uzina Hidroelectrica Crainicel
C.H.E. Crainicel, amplasat in apropiere de satul Valiug a fost construita in anii 1947-;1951. Aceasta uzina functioneaza conditionat de necesarul de apa industriala de la Resita fiind alimentata din:
- lacul Gozna, printr-o conducta de aductiune, castel de echilibru si conducta fortata;
- aductiunea Semenic;
- aductiunea Safra.
Iata ca si cantitatea de apa prin captarea apelor muntelui care izvorasc din Semenic, au devenit insuficiente pentru uzinele din Resita. Astfel, in anul 1961 se declanseaza o noua etapa a bataliei pentru apa. Se da in exploatare primul furnal de 700 metrii cubi care, alaturi de cele trei cuptoare Siemens Martin de 120 mc ale otelariei, solicita un debit superior, de 2,16 mc/s. Atunci s-au realizat statia de pompare de la Tinis-Trei Ape si barajul Secu. Intregind la peste 180 kmp suprafata de pe care Resita isi aduna apele.
Acest imperiu al apelor, cladit dintr-o epopeica inclestare umana, a hotarat o noua existenta a Resitei.

Alimentarea comunei Valiug cu apa potabila si canalizare

In cadrul comunei problema alimentatiei cu apa este una din cele mai solicitate atat de locuitorii de bastina cat si de proprietarii caselor de odihna construite pe teritoriul comunei. Dupa multe interventii sustinute in mod consecvent de primarul ambitios in fapte, Vasile Ponoran obtine aprobarile de rigoare, intocmeste documentatia cu organele competente in urma cu patru ani. In ultimii trei ani a reusit sa efectueze in proportie de peste 80% din lucrarile aferente acestei operatii complexe. Dar diferenta de lucrari denota suma de bani necesari a termina 100% operatiile. Dar acestia nu sunt aprobati, urmand sa se prelungeasca termenul de punere in exploatare, dar si populatia ca si omul nr. 1 al comunei vor avea inca de asteptat si nu vor fi satisfacuti nici moral pentru atatea tergiversari.

IV. Invatamantul

In trecutul istoric al acestei comune, ca de altfel al Banatului din care face parte si comuna Valiug, oamenii au fost influentati de diferitele popoare ce au avut trecere prin acest cadru natural de o rara frumusete, pana in anul 1918, an la care Banatul se alipeste la Patria muma.
Desi stapanirea a durat secole, locuitorii acestor meleaguri au rezistat tuturor asupririlor, chiar si-au pastrat limba, religia si traditiile neamului din care au provenit.
Populatia germana, alcatuita in special din multimea de colonisti sositi incepand cu data de 29 iunie 1793, pana pe la 1860 cand vine ultimul convoi in aceasta localitate, a pastrat nealterate, la populatia locala, toate cele mentionate anterior.
Asuprirea n-a fost o fericire pentru nimeni dintre aceste etnii, dar sansele de convietuire in limite absolut normale, au contribuit la realizarea bunastarii cotidiene.
Popoarele ce i-au subjugat: turcii, maghiarii si austriecii au asigurat desfasurarea activitatilor in special in domeniile sociale, domenii ce le aduceau lor venituri si cele care contribuiau la dezvoltarea economica. In general nu se poate invinovati vreunul dintre aceste popoare de amestec flagrant in evolutia societatii specifice fiecarei etape istorice.
Limba de predare in scoli, in special, n-a fost impusa decat de catre maghiari, dar si de catre acestia nu permanent.
Feudalismul era mai dezvoltat, sub aspectul organizarii muncilor in agricultura, fata de celelalte provincii din Banat, dar nu se putea compara cu cea din Austria. Aceasta, de fapt, se datora si lipsei proprietarilor de suprafete agricole. In specificul partii acesteia a Banatului, unde pamantul este un teren deluros, neproductiv, ori muntos, sunt si zone de fertilitate buna.

Proprietarii de pamant erau interesati sa dezvolte o agricultura in mod intensiv spre a obtine castiguri mai mari.In astfel de situatii ei puneau accent pe dezvoltarea fiecarei laturi aducatoare de bunuri materiale.
In domeniul exploatarii suprafetelor agricole au dat o atentie sporita cresterii duzilor, in care scop au editat brosuri care indicau fertilizarea solului, obtinerea de puiet de dud, recoltarea frunzelor, folosirea lor la hrana gandacilor de matase, albinaritul, dar si indrumari specifice cresterii acestor vietuitoare aducatoare de venituri.
In domeniul micilor gospodarii s-a dat o atentie deosebita castigurilor taranesti prin cresterea animalelor domestice de rasa, calitatea ingrijirii si respectiv a obtinerii de venituri.
Aceste activitati atrag dupa sine nevoia de a sti, de a intelege modul de organizare, de desfasurare a multor atribute, dar pentru aceasta era nevoie de carte. Adica sa cunoasca cifrele din care se formeaza numerele, sa socoteasca, sa cunoasca literele alfabetului latin, slav si chiar maghiar. Toate acestea au avut perioade istorice de folosire. Atunci biserica era un suport pretios pentru clasa politica a feudalismului. In credinta instituita de a fi multumit muncitorul pamantului cu ce capata de la stapan. Aceasta latura de educatie religioasa este evident ca nu aducea prejudicii, ba din contra. Catolicismul, in special, era acela ce facea cu adevarat prozelitism, spre a contribui la sustinerea politica a clasei proprietarilor.
Dezvoltarea scolii, a culturii in feudalism este dependenta de biserica.
Manifestarile culturale, artistice, necesitau o pregatire speciala, un program de atragere a maselor in fata carora se prezentau. Oamenii competenti pentru pregatire erau preoti sau cadre pregatite de preoti.Rezulta ca centrele ierarhice, bisericesti, erau si centre de educatie culturala.
Mai temeinic putem crede ca aceasta forma sociala este subordonata bisericii si ea este suportul oranduirii feudale.
In aceasta perioada erau foarte putine scoli in Banat.
In anul 1526, in razboiul de la Mohacs, maghiarii sunt batuti de turci si acestia stapanesc Banatul pana in 1717.Ne aflam in secolul al XVI-lea, invatamantul are caracter de clasa, se invata in limba romana, chiar sub ocupatie turceasca.
Se dezvolta fabricile, mijloacele de extractie a carbunelui pentru uzine, de produs mangal prin arderea lemnului etc.
Apar proprietarii de mari fabrici, antreprenori de angajare de mari lucrari, deci asistam la dezvoltarea unei noi oranduiri sociale, clasa burghezie, a proprietarilor de averi, clasa stapanitoare a padurilor, a uzinelor si fabricilor, a mijloacelor de productie. De acum se pune problema, in mod deosebit, pe formarea de oameni care sa stie citi, sa stie scrie, sa stie socoti.
Banatul de Nord impreuna cu Caransebesul si Lugojul sunt anexate la Transilvania, dupa lupta de la Mohacs.
Propaganda bisericii calviniste se face in limba maghiara pentru cei de la orase si in limba romana pentru cei din mediul rural, pentru mestesugari si cultivatori de pamant. La orase prozelitismul pentru calvinism are succes, in timp ce la sate n-a izbandit. Biserica are nevoie de-acum de propagandisti pentru a propaga religia calvinista si, cu mult inainte de 1582, se infiinteaza la Lugoj si Caransebes scoala de pregatit invatatori in limba romana.
Se creeaza, astfel, noi conditii de propaganda religioasa pentru clasa sociala a proprietarilor de uzine si fabrici etc.
La 14 septembrie 1658 turcii cuceresc o mare parte din Banat care ramasese sub administrarea Transilvaniei. Ei nu influenteaza invatamantul in limba romana si nici slujbele bisericesti. Nu se cunoaste pana cand functioneaza aceste scoli in limba romana. (Din afirmatiile lui V. Tarcovnicu).
Se infiinteaza scoli in cadrul manastirilor, la protopopi, preoti, carturarisi se pune accent pe invatarea citirii, a insusirii limbii romane, a invatarii religiei, a socotitului si chiar rezolvarii de calcule, de probleme.
In anul 1718, armata austriaca, sub conducerea lui Eugeniu de Savoia, ii invinge pe turci. Atunci, acestia parasesc definitiv Banatul, ca si alte parti romanesti.Banatul devine, de acum, supus coroanei imperiale de la Viena. Se imparte in 11 districte conduse de administratori, care puteau fi si militari.
Din anul urmator, 1719, si pana in anul 1739 se aduc in Banat colonisti din Franta, Germania, Italia si Bulgaria.
Acestia sunt repartizati in conditii foarte bune chiar si la sate, in agricultura. In plus li s-au oferit si alte facilitati materiale.
Conducerea statului austriac a luat masuri de dezvoltare a mestesugarilor dar si masuri de sistare a dezvoltarii breslelor.Statul austriac incepe sa se preocupe de problema invatamantului catre finele secolului al XVIII-lea. La putinele scoli existente invatatorul nu putea trai din salariul sau, fiind nevoit sa se ocupe de orice activitate cat de compromitatoare, pentru autoritatea ce trebuia sa aiba. Singurul organ care-l putea numi si controla pe invatator era preotul.
Abia in 20 mai 1771, in Normal-Patentul dat de Maria Tereza, printre alte hotarari figureaza si: „Constatandu-se ca Iliricesc” (adica sarbii si romanii, nn) „nu au scoli de ajuns in care sa invete ce datorii are omul fata de Dumnezeu, fata de Domnul Tarii si aproapele sau, s-a dispus ca biserica si administratia sa aiba grija ca cei tineri sa nu se lase fara de invatatura”, din Normal-Patentul, Viena, 1771, pag. 16.
Clasa instarita nu se bucura de masurile ce se luau pentru dezvoltarea invatamantului, din considerentul de a nu li se degrada pozitia sociala, atunci cand muncitorii si toti ceilalti neavuti vor sti carte.
In cadrul spatiului din zona de azi a Valiugului, prin padurile ce inconjurau centrul civic de azi al comunei, traiau cetateni ajunsi pe aici din judetele Mehedinti siValcea, in special. Durata vietuirii lor se cunoaste abia de la atasarea lor, ca vecini si locuitori ai colonistilor ne-austrieci, in satul numit Franzdorf, ceea ce inseamna satul lui Frant, infiintat la 29 iunie 1793, cand un numar de 71 de familii sosesc in padurea de tot felul de arbori si arbusti, dar care era cea mai acceptabila fata de celelalte parti ale zonei vazute atunci. De cei indrituiti sa le ofere conditii de stabilire definitiva in tara de care apartine Banatul.
Parte din cei ce puteau intercepta momentele de sosire a unor suflete omenesti pe acest pamant din Valiug se incadreaza si se inroleaza in acel colectiv de oameni care primesc locuri de casa incepand de la locul „cu tei” unde au fost cantonati si au trait scurta vreme pana si-au improvizat o locuinta, iar pentru cea definitiva li s-au pus la dispozitie materiale lemnoase etc.
In timpul muncilor la care se deplasau in padure muncitorii colonisti, intalnesc locuintele improvizate de cei cu locuintele in natura, de zeci de ani sau chiar secole. Bineinteles ca in locuinte erau oameni. Sunt invitati sa vina sa se aseze si ei civilizat, cu casa in locul unde ei se stabilisera, si astfel se naste ca spatiu cu suflete omenesti noua comuna, azi VALIUG.
Cred ca bucuria ce le-a descretit fruntile napastuitilor este greu de inteles de noi, cei care nu ne imaginam nicicum modul lor de viata dusa in tufisuri, care atrage o multime de complicatii. Asa se explica cum de locuintele sunt asezate in mod compact, ca teren, iar ale romanilor sunt la margini, vecini cu cele pentru colonisti.
Odata cu Normal-Patentul de la Viena prin care se dispuneau niste hotarari din cele mai imbucuratoare pentru parinti, in special, apoi pentru fii lor, alaturi de fericirea poporului banatean de a fi fost numit ca Director general al invatamantului banatean romanesc si sarbesc marele om Teodor Iaancovici. Sub conducerea acestuia s-au pus bazele construirii si infiintarii de noi scoli in majoritatea localitatilor regiunii. Constructiile se realizau de catre cetatenii din sate sau orase cu participarea efectiva a bisericilor.
Copii din Valiugul din 1793 n-au avut marea bucurie de a profita de o astfel de cladire, in care invatai numai de dragul conditiilor fizice. Aceasta pentru ca la acea data comuna Valiug nu existasi perioada de la 1793 pana la cunoasterea, popularizarea formarii noii localitati a fost minima.

Cu toata vitregia naturii de a nu exista o forma de invatamant in perimetrul ce cuprindea toate cele aproximativ 15 -; sa le zicem -; catune, o buna parte din copii au reusit sa invete totusi carte. De la cine?! Se poate raspunde: de la un vecin care avea ceva cultura, sau de la preot, ori de la un militar, dar se naste intrebarea: oamenii nu se expuneau sa fie cunoscuti. Dar cu mare grija s-a reusit sa nu se popularizeze locurile de ascunzisuri.
Iata un caz dintre cele mai valoroase si atunci, dar si azi, care ne ajuta sa ne cunoastem istoria invatamantului nostru de aici ca si o parte din crunta istorie a acestei localitati.
In complexitatea cautarilor de documente arhivistice ca si cele de tatonare prin tot felul de procedee de munca de la om la om, am reusit sa gasim o farama de adevar care conduce la multe descoperiri.
Dorind sa stabilim, sa descoperim, mai bine zis, adevaruri privitoare la activitatea marelui om al secolului al XIX-lea, pe nume Filaret Musta, despre care se stiau foarte putine si de foarte putina lume din toate clasele sociale.
“In perioada cat am functionat aici, la scoala din Valiug, ca profesor de matematica, avand diferite responsabilitati in afara de munca de profesor, am reusit sa aflu, dezinteresat de fapt, despre existenta unui organ din ierarhia bisericeasca ortodoxa a Banatului. Cele stiute de la izvoare, de oameni de buna credinta, sunt completate de dirijorul corului din Valiug, fiind si socrul meu, Badea Busuioc, decedat in 1988.”
Tatal sau, Musta, este intelectual din secolul al XVIII-lea, cand nu exista invatamant organizat, dar nici cai de acces cu orasele din zone limitrofe ce dispuneau de scoli. Deci s-au facut eforturi deosebite pentru a deveni ceea ce a fost. Doresc sa amintesc doar localitatile unde a invatat: Beius, Caransebes, Leipzig.
Tatal lui, de profesie preot, exercita si profesiunea de invatator, drept de care, pe atunci, se bucura cu prisosinta un preot. Deci este de admis ca facea scoala cu copii, in locurile cu catunele ce aminteam mai sus, care au fost numai minim 15, dar asezate de la Groposul, la Cozia, mai sus de localitatea Secu, la Crainic, Breazova, Rachita, Cuca etc.
Toate aceste afirmatii au un suport real, concret.
De asemenea, in aceasta carte a satului Valiug, nu pot sa trec cu vederea niste carente ca realitati -; adica documente pentru viitorul acestei localitati, atat de scumpa si draga nu numai noua, dar si urmasilor din generatie in generatie.
Comuna Franzdorf ia nastere la 29 iunie 1793 (deci Valiugul de astazi). Colonisti au mai fost adusi in anii 1810, 1858, 1859. Dintre acestia se repartizeaza o parte de 237 de persoane la Krivei, adica Crivaia, iar in Poiana Valiugului (Iosefinental) se pregatesc 20 de case pentru cei din anul 1872.
Daca colonistii vin cu invatatorul Anton Iosef Priklmayer, construiesc in mod sigur scoala pentru 1793-1794. Nu se putea ca romanii sa nu fi procedat la fel, deci sa aiba scoala tot din 1793, dar neorganizata.
Directorul scolar Grigore Punga, in documentele statistice pentru finele anului scolar 1930-1931, precizeaza: „Anul infiintarii scoalei, cam pe la 1790, cand s-a infiintat comuna”. Deci, se precizeaza ca scoala n-a existat decat in acelasi an cu infiintarea satului. Cum satul s-a infiintat in anul 1793, cu numele Franzdorf, se deduce ca invatamantul organizat, pentru acelasi sat, dar cu romani, data nu de la 1790 ci de la 1793.
Aceste adevaruri infirma cele precizate de P. Radu si D. Onciulescu, in volumul „Contributii la istoria invatamantului din Banat pana la 1800”, pag. 305, nr. crt. 675. Existenta scolii in limba germana de la Valiug nu se pomeneste in carte.
Oricum, faptul se datoreaza unei erori, ca si absenta situatiei statistice de atunci, fiindca nu se mentioneaza nici numarul de copii scolari la rubrica prevazuta in document. D. Onciulescu a recunoscut ca nu a primit la timp situatia ceruta de organele scolare de conducere din Iugoslavia, unde se centralizasera la vremea sa.
Privitor la spatiul scolar pentru elevii de la scoala germana, nu exista nimic scris decat ceea ce se poate deduce. Cum colonistii au convietuit in aceleasi conditii satesti si in relatii dintotdeauna foarte bune, nu putea sa nu sprijine si pe parintii scolarilor romani daca a fost necesar. Apoi, cum invatatorul Musta invata copiii de romani pe cand locuiau prin spatiile acelea, si dispersate, si distantate, si invatamant neoficial, se trage concluzia ca si fiii de romani s-au bucurat la auzul clopotelului de sunare de intrare in clasa de invatamant autorizat pentru care au dus o mare lupta constructiva si bisericile, respectiv preotii. Cum aici a existat preotul Musta, tatal episcopului Filaret Musta, care asa cum se precizeaza in acte scolare, a functionat ca preot si invatator, suntem siguri de fericirea de pe buzele copiilor de romani, din 1793 in continuare.
Din arhiva consultata reiese ca multi colonisti lucrau la distante mari de sat, la taiatul lemnelor sau la producerea mangalului, nu puteau parasi locul de munca.
Era necesar ca invatamantul sa asigure conditii in apropiere. Dar cum nu totdeauna era posibil, elevii urmau cursurile la invatamantul particular, adica la domiciliu, insa se prezentau la examene la scoala din sat cand aceasta ii planifica. Era invatamant particular ca si invatamant pentru cazuri speciale. Exista dovezi scrise in acest fel la scoala.
Au fost situatii frecvente in secolul al XIX-lea, in special cand fabricile din Resita aveau nevoie stringenta de lemn si trebuiau sa angajeze multi muncitori, care veneau cu familii si aveau copii de varsta scolara, dar distanta era destul de mare, peste putinta scolarului, solicitau un local cel putin provizoriu pe durata sederii lor la munca.
De regula, acest fel de situatii erau greu de rezolvat. De asemenea, au existat copii care au fost inscrisi la distante nu chiar acceptabile, cand n-au putut rezista drumurilor, acestor eforturi. N-au urmat invatamantul particular, acestia au ramas repetenti, creand scolii greutati, ei figurand nescolarizati.
Privind spatiul de scolarizare, colonistii germa