Functiile de nutritie x9h20hj
Alimentele si importanta lor pentru organism
Digestia reprezinta totalitatea transformarilor suferite de hrana. Sistemul
digestiv este format din: tub digestiv( cavitate bucala, faringe, esofag, stomac,
intestin subtire/gros); glande anexe( glande salivare, ficatul, pancreasul);
cavitatea bucala( limba, dintii, peretele superior- bolta palatina si omusor,
peretele inferior- limba si papilele gustative, peretii laterali-obrajii, mucoasa
bucala ce este umezita de saliva produsa de glandele salivare).
Atat pe maxilar cat si pe mandibula se gasesc dintii infipti
in alveolele dentare care sunt organe vii si dure. Adultii au 32 de dinti:
incisivi, canini, premolari si molari cu formula dentara(i. 2/2, c. 1/1, Pm.
2/2, m. 3/3). Copiii au 20 de dinti, dentitia se numeste de lapte, nu au premolari
si formula dentara este: i. 2/2, c. 1/1, m. 3/3.
Un dinte este format din: coroana( smalt, dentina); radacina( vase de sange,
pulpa dentara).
Faringele este locul de intalnire al caii digestive cu calea respiratorie.
Intrarea in faringe este strajuita de amigdale, organe de aparare impotriva
bacteriilor si virusilor ajunse aici prin hrana sau prin aerul inspirat. Esofagul
strabate cutia toracica si muschiul diafragm deschizandu-se in stomac
prin orificiul cardia. Mucoasa esofagului are numeroase cute care-i permit acestuia
sa se dilate in timpul trecerii lobului alimentar. Musculatura faringelui
si a esofagului participa la inghitirea hranei. Stomacul este segmentul
cel mai dilatat al sistemului digestiv situat in stanga cavitatii
abdominale, sub muschiul diafragm. Se deschide in duoden prin orificiul
pilor. Mucoasa stomacala are numeroase cute si glande care o protejeaza. Musculatura
se afla dispusa in 3 benzi( longitudinal, circular si oblic). Hrana este
amestecata cu sucul gastric si impinsa in duoden prin orificiul
pilor. Intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv, are
4-6 m. Si este format din: duoden( partea fixa a intestinului care formeaza
numeroase bucle sau anse intestinale. Intestinul subtire prezinta o mucoasa
formata dintr-un singur strat de celule si prezinta cute circulare si milioane
de vilozitati intestinale care maresc mult suprafata de prelucrare a hranei
si absorbtia. Digestia se termina in intestinul subtire. Intestinul gros-
are o lungime de 1,5 m. si prezinta la inceput apendicele, se termina
cu orificiul anal. Mucoasa prezinta pliuri si glande care produc mucus.
Rolul mucusului este acela de a ajuta la formarea materiilor fecale. Glandele
anexe isi varsa produsii de secretie prin canale speciale in segmente
ale tubului digestiv.
1. Glandele salivare produc saliva si prin canale speciale o elimina in
cavitatea bucala;
2. Ficatul este cea mai voluminoasa glanda din corp, situat in dreapta
cavitatii abdominale, sub muschiul diafragm;
3. Pancreasul se afla in spatele stomacului si secreta sucul pancreatic.
Atat bila secretata de ficat cat si sucul pancreatic se varsa in
duoden. Tubul digestiv este captusit de o mucoasa care are urmatoarele roluri:
secreta sucurile digestive; participa la absorbtia substantelor nutritive rezultate
in urma digestiei.
Hrana ingerata pe masura ce strabate tubul digestiv este supusa unui ansamblu
de transformari: mecanice, fizice si chimice care reprezinta digestia. Alimentele
sunt mai intai transformate mecanic si fizic pentru a usura prelucrarea
lor chimica desfasurata sub actiunea unor substante din sucurile digestive numite
enzime. Digestia incepe in cavitatea bucala cu: transformarile mecanice(masticatie),
transformari chimice(se realizeaza sub actiunea enzimelor. In saliva exista
enzima care descompune amidonul in produsi glucidici mai simpli, cu gust
dulce. Rezultatul digestiei din cavitatea bucala este bolul alimentar care in
timpul deglutitiei strabate faringele- laringele se inchide imediat cu
un capacel care se numeste epiglota- esofagul si ajunge in stomac prin
orificiul cardia. Digestia gastrica- hrana este depozitata temporal si prin
amestecarea cu sucul gastric ce formeaza o masa patoasa numita ahim-gastric.
Acidul clorhidric impiedica alterarea alimentelor si activeaza enzimele
gastrice. Mucusul protejeaza mucoasa stomacala de aciditatile gastrice si chiar
de atacul enzimelor proprii. Hrana ajunsa in stomac este transferata chimic
de doua categorii de enzime, astfel proteinele sub actiunea proteczei sunt transformate
in proteine mai simple; lipidele sub actiunea lipazei sunt transformate
in lipide mai simple. Digestia intestinala este rezultatul actiunii bilei
si sucului pancreatic ajunse in duoden prin canale speciale; sucului intestinal
produs de glandele mucoasei intestinale. Bila contine apa si pigmentii biliari
care-i dau culoarea verde. Pe langa acestia mai contine niste saruri biliare
care emulsioneaza grasimile facandu-le mai usor de atacat de catre lipazele
enzime. Bila nu contine enzime. Rezultatul digestiei intestinale este obtinerea
produsilor finali ai digestiei: nutrimentele. Resturile nedigerate sunt preluate
de intestinul gros si supuse unor transformari la care participa si bacteriile
prezente aici. Acestea au urmatoarele roluri: sintetizeaza vitaminele din grupele
B si R; fermenteaza resturile; realizeaza procesul de putrefactie; materiile
fecale vor fi eliminate in procesul de defecatie.
Organismul are nevoie de substante care sa-i asigure cresterea, sa-i permita
repararea uzurilor si sa-i furnizeze energia necesara activitatilor fizice si
psihice. Aceste substante si le procura din alimente.
Produsele alimentare fiind diferite, este necesara cunoasterea continutului
lor. Deosebit de important este sa stim si modul in care alimentele trebuie
preparate, manipulate si pastrate.
Alimentele contin: apa, substante organice care ard si saruri minerale(cenusa).
Unele componente alimentare, ca, de exemplu, apa, unele saruri minerale si vitaminele
sunt utilizate de organism fara a fi prelucrate, iar alte componente sunt transformate
in organism intr-o serie de produsi mai simpli, din care acesta
sintetizeaza substantele proprii organismului. Astfel sunt proteinele, grasimile(lipidele)
si zaharurile(glucidele).
Factorii nutritivi satisfac in mod diferit necesitatile organismului.
Unii sunt folositi, in special, ca material de constructie, deci au un
rol plastic; altii furnizeaza energia necesara organismului-au rol energetic,
iar altii inlesnesc desfasurarea anumitor activitati-rol catalizator(vitamine,
hormoni, enzime).De aceea putem grupa necesitatile alimentare ale organismului
in necesitati plastice si necesitati energetice.
Ca substante alimentare cu rol plastic mentionam, in primul rand,
proteinele.
Proteinele se gasesc atat in produse alimentare de origine animala
cat si vegetala. Carnea, ouale, pestele, mezelurile, branzeturile
etc. sunt bogate in proteine. Leguminoasele uscate(mazarea, fasolea, lintea),
cartofii, painea etc. contin proteine vegetale.
Alimentatia normala trebuie sa urmareasca asigurarea substantelor plastice necesare
organismului, printr-un aport echilibrat de proteine animale si vegetale.
Intre substantele organice, mentionam glucidele, pe care le gasim in
paine, cartofi, paste fainoase, dulceata etc. Aceste substante se oxideaza
la nivelul celulelor si tesuturilor, eliberand energia care este necesara
desfasurarii normale a tuturor activitatilor din organism.
Tot substante alimentare energetice sunt si lipidele care, alaturi de glucide,
furnizeaza o mare parte din energia necesara organismului.
Alimentatia normala trebuie sa satisfaca nevoile energetice ale organismului,
cuprinzand produse care contin glucide si lipide.
In alimentatia omului, o importanta deosebita prezinta apa si sarurile
minerale.
Apa este unul din componentii citoplasmei celulare, in care sunt dizolvate
diferitele substante. Pe langa aceasta, apa constituie lichidul circulant
in organism(sub forma de sange, limfa), realizand schimburile
nutritive. Apa indeplineste si alt rol, de uniformizare a temperaturii
corpului. Deci, apa nu poate lipsi din alimentatie, este indispensabila vietii.
Sarurile minerale mai importante sunt cele de sodiu, calciu, fosfor, potasiu,
fier, magneziu si altele. Sarurile de calciu si de fosfor sunt indispensabile
dezvoltarii oaselor si dintilor si le gasim in lapte, branzeturi, legume
uscate. De asemenea, fierul este un element indispensabil in alimentatie,
deoarece, dupa cum vom vedea, intra in alcatuirea globulelor rosii. Carnea,
legumele si fructele sunt principalele surse alimentare de fier.
Importanta pentru o alimentatie normala prezinta si vitaminele: A, B, C, D,
etc. Vitaminele A si D sunt necesare in special copiilor si tinerilor
aflati in faza de crestere; celelalte vitamine -B si C- sunt necesare
bunei functionari a organismului la orice varsta.
Vitamina A se gaseste intr-o serie de produse animale: galbenus de ou,
branzeturi, ficat, unt etc. Legumele verzi contin o substanta denumita
caroten(prezenta mai ales in radacina morcovului), care poate fi transformata
in vitamina A de catre organism. Insuficienta vitaminei A produce tulburari
de vedere, uscarea si ingrosarea pielii si a mucoaselor.
Vitamina D(vitamina antirahitica) se gaseste in cantitate mica in
produsele alimentare. Ouale, untul, branzeturile, untura de peste contin
vitamina D. Se prepara pe cale industriala, putand fi administrata sub
forma de picaturi uleioase, drajeuri sau injectii.
Lipsa vitaminei D din alimentatie produce rahitismul, o boala a oaselor prezenta
la unii copii.
Vitaminele B(B1,B2,B6,B12 si altele)sunt indispensabile cresterii, multiplicarii
si functionarii normale a celulelor. Le gasim mai ales in carne, produse
lactate, paine neagra, fasole uscata, legume si fructe. Lipsa lor produce
boli cum sunt: beri-beri, anemia.
Vitamina C (vitamina antiscorbutica) o gasim mai ales in legume si fructe
proaspete: ardei si ceapa verde, salata, sfecla, varza, rosii, macese, mere,
lamai, portocale etc.
Spre deosebire de celelalte vitamine, care sunt rezistente la caldura, vitamina
C se distruge prin fierbere; de aceea se recomanda ca fructele si legumele sa
se consume in special crude.
Carenta din alimentatie a vitaminei C produce scorbutul, o boala care apare
la navigatorii hraniti numai cu conserve, la copiii alimentati numai cu lapte
fiert, ca si la persoanele care nu consuma alimente crude si proaspete. Boala
se manifesta prin umflarea si sangerarea gingiilor, clatinarea si caderea
dintilor, aparitia de pete hemoragice sub piele. Ea se vindeca prin administrarea
vitaminei C in tablete si injectii, consumarea fructelor si a sucurilor
de fructe proaspete etc.
Elemente de igiena a aparatului digestiv
Igiena aparatului digestiv stabileste conditiile prin care organele digestive
isi mentin starea de sanatate necesara desfasurarii optime a functiei
de prelucrare si absorbite a alimentelor. Acestea se refera la factorul alimentar,
introdus in organism si supus proceselor digestive si la factorii de risc
care pot imbolnavi organele digestive, compromitandu-le functia.
Norme de igiena alimentara. Stim ca nevoile de substante plastice si energetice,
de lichide, saruri minerale si vitamine ale organismului sunt foarte variate
si trebuie satisfacute cat mai corespunzator diferitelor situatii in
care ne aflam: de crestere, activitate scolara sau productiva, sportiva, repaus
etc.
Produsele alimentare sunt si ele foarte diferite si pot satisface toate nevoile
variate ale organismului, dar trebuie sa le cunoastem continutul si modul de
preparare si intrebuintare corespunzator acestor trebuinte. Pentru aceasta
este necesar sa alcatuim un meniu zilnic si saptamanal in care sa
prevedem felurile de mancare in care sa se gateasca, in mod
proportionat si echilibrat, toti factorii nutritivi.
Retineti si respectati urmatoarele reguli de igiena alimentara:
-Pastrati alimentele alterabile la rece; feriti-le de contaminare prin praf,
insecte, rozatoare.
-Consumati, in mod regulat, fructe si legume crude, dupa o atenta spalare
prealabila.
-Consumati hrana proaspata si corect preparat pentru ca alimentele sa nu-si
piarda calitatile nutritive.
-Mancati la ore regulate, in cantitati necesare, pentru a da posibilitatea
organelor digestive sa lucreze ritmic si sa se odihneasca.
-Mestecati bine si incet alimentele inainte de a le inghiti,
‚tinand corpul drept; nu va aplecati deasupra farfuriei.
-Utilizati corect apa potabila, band numai la sfarsitul meselor,
pentru a nu dilua sucurile gastrice.
-Mentineti la masa o buna stare de dispozitie. Evitati situatiile care va pot
perturba apetitul si atentia de la mancare: starea de oboseala, discutiile
in timpul mesei, lectura, auditiile radio-tv etc.
-Respectati cele trei mese principale ale fiecarei mese, precum si orele la
care le serviti;
MESE ALIMENTE CANTITATE (GRAME)
Mic dejun Cafea cu lapte 200g.
2 felii de paine cu unt
Dejun + cina Salata verde 100g.
Carne, fructe 150 g. cartofi 200g. branza 50g. paine 300g.
- in afara meselor, dezobisnuiti-va sa gustati diverse alimente sau sa
mestecati guma, evitand astfel pierderea poftei de mancare;
-in alcatuirea meniului tineti cont de cantitatea alimentelor si evitati
mancarurile prea condimentate;
-mancarea trebuie sa fie corect pregatita, frumos prezentata, sa aiba
gust si miros placut;
Cunoasterea factorilor de risc va va ajuta, de asemenea, sa va protejati sanatatea
sistemului digestiv.
FACTORI DE RISC
MECANICI FIZICI CHIMICI BIOLOGICI
- obiecte ascutite o data cu alimentele - temperatura prea ridicata sau prea
scazuta a alimentelor consumate - substante chimice, acizi si baze puternice
inghitite accidental -microbi care patrund in corp pe cale digestiva
-muscarea limbii sau obrajilor in timpul masticatiei - temperatura scazuta
a apei cand dupa masa faceti baie - legume, fructe tratate cu insecticide;
- viermi paraziti
- obiecte de imbracaminte prea stramte - substante toxice din ciupercile
otravite
- spargerea unor obiecte dure cu ajutorul dintilor - consumul de alcool, cafeina,
nicotina
- ranirea limbii, a obrajilor -arsuri ale mucoasei bucale, faringele - arsuri
ale tubului digestiv - febra tifoida
- carii dentare - spargerea smaltului dintilor -intoxicatii -dizenteria
-ranirea stomacului, a intestinului subtire -Incetinirea digestiei -ulcer
gastric, duodenal -hepatita virala
-ulcer gastric, duodenal - cancer la nivelul diferitelor organe digestive -
holera
-cancer la nivelul diferitelor organe digestive; moartea -moartea - oreionul
(umflarea glandelor salivare, boala cu poarta de intrare respiratorie a virusului)
EFECTELE ACTIUNII FACTORILOR
Boli digestive. Prevenirea si combaterea lor. La nivelul cavitatii bucale sunt
destul de raspandite cariile dentare, care se formeaza sub actiunea diferitilor
microbi, si progreseaza in interiorul dintilor, distrugandu-i uneori
cu totul. Acestea sunt adevarate focare de infectie, provocand inflamatii,
amigdalite, abcese locale sau infectarea la distanta a unor organe importante
ca inima, ficatul, rinichii, etc. Problema cariilor dentare se poate evita respectand
regulile de igiena dentara, acordand o atentie deosebita spalarii dintilor:
spalarea dintilor din fata de jos in sus; spalarea laterala a dintilor
de sus in jos; spalarea fetei masticatoare a maselelor. Iata de ce este
importanta profilaxia cariilor dentare prin spalarea regulata a dintilor. Tot
ca o regula de igiena se recomanda si evitarea spargerii intre dinti a
unor obiecte tari care pot distruge smaltul dentar, permitand infectarea
si formarea cariilor dintilor.
Pentru a evita actiunea diversilor factori de risc asupra corpului omenesc pe
langa respectarea regulilor de igiena se impune luarea unor masuri de
prevenire a imbolnavirii: cumpararea alimentelor doar din magazine specializate,
unde se respecta in mod obligatoriu regulile de igiena; verificarea termenului
de garantie inscris pe fiecare produs alimentar preambalat pe care il
cumparati; pastrarea, prepararea si consumarea alimentelor in conditii
stricte de igiena; igiena perfecta a mainilor in momentul servirii
mesei, precum si a cavitatii bucale dupa fiecare masa.
Intre bolile care afecteaza celelalte nivele ale aparatului digestiv mentionam
parazitozele intestinale(oxiuriaza, ascaridioza, teniaza etc.), infectiile digestive
nespecifice(gastrita, enterocolita, apendicita) si bolile infectioase transmisibile
specifice(febra tifoida, dizenteria, hepatita epidemica, poliomelita si toxiinfectiile
alimentare), produse de agenti patogeni(bacterii patogene, virusuri etc.).
Prevenirea imbolnavirilor digestive se face prin masuri igienice de evitare
a contactului cu sursele de infectie sau infestatie, care sunt destul de numeroase
si complicate, vaccinare preventiva(in febra tifoida, poliomelita, hepatita
epidemica etc.).
Tratarea acestor boli se face de catre medic, in unele fiind obligatorie
internarea la spital(bolile infectioase transmisibile).
Consumu7l de ciuperci neavizat din punct de vedere sanitar a avut drept consecinta,
in ultimii ani, numeroase imbolnaviri. Astfel de accidente sunt
datorate faptului ca unele din substantele produse de acestea sunt otravitoare
pentru om. Trecand, prin absorbtie intestinala, in sange substantele
toxice sunt transportate in tot corpul si blocheaza functionare sistemului
nervos. Dintre organismele microscopice capabile sa produca boli ale sistemului
digestiv mentionam bacteria holerei si amiba dezenteriei. Zilnic, organismul
uman are nevoie de toate substantele anorganice si organice din care este alcatuit,
precum si de o anumita cantitate de energie rezultata din arderea nutrimentelor.
Aceste nevoi sunt variabile si depind de varsta fiecarui individ; de exemplu,
in greutate de 70 kg., lucrand iarna pe un santier, va avea nevoie
de o cantitate de alimente net superioara unei femei, in greutate de 55kg.,
care lucreaza intr-un birou. Nevoile cantitative se masoara in kilocalorii
sau in kilojouli. Nutrimentele furnizeaza prin ardere urmatoarea energie:
4,1 kcal (17 kj.) se obtin dintr-un gram de glucide sau dintr-un gram de proteine;
9,3 kcal(37 kj.) se obtin dintr-un gram de lipide
ATENTIE!: pentru a ne orienta mai usor in alegerea diverselor produse
este bine sa examinam cu atentie datele inscrise pe ambalajele acestora
cu privire la continutul si valoarea lor energetica.
STIATI CA?
- in timpul vietii sale, pentru a se hrani, omul consuma un timp egal
cu
4 ani;
- zilnic, se consuma circa 2000g. Alimente, din care, dupa prelucrare a lor
in tubul digestiv, se elimina 200-400 grame excremente;
- propunandu-si sa determine populatia sa foloseasca o alimentatie echilibrata,
o organizatie franceza de educatie pentru sanatate a editat un afis pe care
este plasata o floare, fiecare petala a florii avand o culoare diferita
in care era expusa cate o categorie de alimente (lactate, fructe,
legume, mezeluri);
„La fiecare pranz, cel putin un aliment de pe fiecare culoare”;
sunt sfatuiti cei ce privesc afisul.
REGIMUL ALIMENTAR SI IMPLICATIILE SALE
Sa te hranesti cu alimente care sa cuprinda toate substantele organice si anorganice
de care are nevoie organismul, este o necesitate. O ratie alimentara echilibrata
consta in asigurarea unei juste acoperiri a nevoilor organismului ( echilibru
cantitativ). Daca nevoile cantitative nu se respecta si se consuma prea mult,
se ajunge la obezitate. Din pacate se intampla si invers: pentru
o mare parte a populatiei globului, deficienta in proteine si insuficienta
caloriilor duce la degenerescenta si la disparitia prematura a celor in
suferinta. Aceasta situatie este, de fapt, rezultatul subnutritiei populatiei,
al alimentatiei cantitative insuficiente. In prezent, in lume, un
om din opt sufera de foame.
Prin malnutritie se intelege o alimentare calitativa deficitara: de pilda,
unul din doi locuitori ai planetei are foame de proteine. La copii, adolescenti
si femeile gravide, efectele malnutritiei sunt destul de grave. Dezvoltarea
fizica si mintala a copilului vor fi afectate daca, in timpul sarcinii,
mama este insuficient hranita si ingrijita. Chiar daca, dupa ce naste,
i se ofera o hrana echilibrata, urmarile pot fi usor de recunoscut: slabe, imbatranite
prematur, aceste fiinte umane nu vor avea niciodata putere de munca, iar speranta
lor de viata va fi mica. Dupa cum se vede, hranirea nu este numai un act fiziologic,
ci si un act social. Tocmai de aceea, un regim alimentar echilibrat, cantitativ
si calitativ, se impune cu necesitate, in perioada de crestere a organismului,
cu atat mai mult cu cat de dezvoltarea normala a fiecarui individ
depinde, in cele din urma, starea de sanatate a intregii societati
si implicit viitorul acesteia. Sigur ca nu intotdeauna individul dispune
de conditii optime pentru realizarea unui astfel de deziderat. Ceea ce depinde,
insa, in exclusivitate, de propria sa vointa este formarea unui
comportament alimentar corect si a unui regim de viata rational.
RESPIRATIA SI ORGANELE SISTEMULUI RESPIRATOR
Omul poate trai 5 saptamani fara hrana, 5 zile fara apa, dar nu poate
rezista nici macar 5 minute fara aer. Creierul si inima nu pot rezista fara
oxigen. Viata si sanatatea noastra depind in primul rand de aportul
respirator, de calitatea aerului respirat cat si de prevenirea actiunii
factorilor de risc si a efectelor acestora: mecanici( obiecte introduse pe caile
respiratorii, particule de praf din atmosfera; asfixie, hemoragie, intoxicatie,
silicoza); fizici( temperatura aerului prea scazuta sau prea ridicata; amigdalita,
laringita); chimici( vaporii toxici emanati in atmosfera de mijloacele
de transport, nicotina, acidul clorhidric, gudroanele din fumul de tigara; intoxicatie,
asfixie, bronsita, cancer); biologici( microbi, ciuperci microscopice; gripa,
amigdalita, laringita, bronsita, pneumonie, tuberculoza).
Asadar, oxigenul din aer este gazul care intretine arderea ( in
soba), dar tot sub actiunea lui au loc oxidarile ( arderi fara flacara, lente)
substantelor energetice din celule.
Oxigenul este luat din aerul care intra in plamani, de unde, prin
intermediul sangelui, ajunge la celule. Dioxidul de carbon rezultat din
oxidarile celulare ajunge la plamani, tot prin intermediul sangelui,
de unde este eliminat. Important este ca prin aceste oxidari se elibereaza energia
necesara desfasurarii proceselor vitale.
Organele care servesc la introducerea oxigenului si eliminarea dioxidului de
carbon formeaza aparatul respirator.
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator este alcatuit din: caile aeriene(respiratorii)-organe
specializate prin care aerul intra si iese din organism si plamanii- organe
la nivelul carora are loc schimbul de gaze.
Caile aeriene sunt conducte prin care se asigura patrunderea aerului incarcat
cu oxigen in plamani si eliminarea aerului incarcat cu dioxid
de carbon in mediul exterior.
-Fosele nazale sunt doua canale care se gasesc la nivelul nasului. Ele comunica
cu exteriorul prin nari, iar cu faringele prin doua orificii numite coane.
Interiorul foselor nazale este captusit cu o mucoasa mereu umeda.
Aceasta, fiind puternic vascularizata, contribuie la incalzirea aerului
inspirat.
Ati observat ca in aer exista praf si alte impuritati care sunt retinute
de mucusul secretat de unele celule ale mucoasei. Acelasi rol il indeplinesc
si perisorii, mai numerosi spre nari.
Faringele este un organ in care se incruciseaza calea aerului cu
calea alimentelor. Mucoasa faringelui produce excrescente sau vegetatii numite
polipi care ingreuneaza circulatia aerului dinspre fosele nazale spre
faringe.
Laringele, portiunea urmatoare, este in acelasi timp si organul vorbirii.
Are peretii formati din mai multe cartilaje mobile; cel din fata prezinta o
proeminenta -<<marul lui Adam>>.Mucoasa care captuseste laringele
formeaza doua perechi de pliuri (cute) ,numite coarde vocale. Intre ele
se gaseste un orificiu-glota. Rol in producerea sunetelor au numai coardele
vocale inferioare. Intrarea in laringe este strajuita de un capacel cartilaginos-epiglota
care, in timpul inghitirii, impiedica patrunderea bolului
alimentar in calea respiratorie.
Traheea, un tub de 11-12 centimetri, coboara vertical prin fata esofagului.
Este formata din 15-20 inele cartilaginoase, de forma unei potcoave incomplete
spre esofag. Aceasta portiune este completata cu un tesut moale, datorita caruia
esofagul are posibilitatea sa se dilate atunci cand prin el trec bolurile
alimentare spre stomac. Cand incercam sa inghitim un bol voluminos,
simtim ca ne sufocam (esofagul apasa asupra traheei). Interiorul traheei este
captusit de o mucoasa, care are celule ciliate si celule care secreta un lichid
mucos(desavarsesc purificarea si umezirea aerului).Cilii, miscandu-se
intotdeauna, de jos in sus, antreneaza impuritatile spre laringe,
de unde apoi sunt eliminate.
Bronhiile; la partea inferioara, traheea se ramifica in doua ramuri-bronhiile
principale, fiecare intrand in cate un plaman. Bronhia
dreapta da trei ramuri, iar cea stanga, doua ramuri (bronhiile secundare).
Structura bronhiilor este asemanatoare cu a traheei , inelele cartilaginoase
sunt insa complete.
Plamanii, in numar de doi, sunt asezati in cutia toracica,
cuprinzand intre ei inima. Sunt organe moi, de culoare roz si aspect
buretos.
Plamanul drept este format din trei lobi, iar plamanul stang
din doi lobi. Fiecare lob este format din lobuli. El primeste cate o bronhie
secundara care se ramifica, formand un adevarat arbore bronhic. Ultimele
ramificatii-
Bronhiolele-sunt lipsite complet de un schelet cartilaginos. Cate o asemenea
bronhiola intra in fiecare lobul, dand nastere acinilor pulmonari,
ai caror pereti prezinta alveole pulmonare.
Alveolele pulmonare au pereti subtiri, asezati pe o membrana foarte fina ce
contine o bogata retea elastica. Aceasta structura a alveolelor permite destinderea
plamanilor. Numarul alveolelor pulmonare este foarte mare(150-200 milioane
in cei doi plamani), asa incat realizeaza o suprafata
enorma (pana la 200 metri patrati). Alveolele pulmonare sunt inconjurate
de o bogata retea de capilare provenite din artera pulmonara. Sangele
oxigenat iese din plamani prin venele pulmonare (cate doua pentru
fiecare plaman).
Plamanii sunt inveliti in doua foite, pleure. Foita interna
adera pe suprafata plamanului, iar cea externa este lipita de fata interna
a cutiei toracice. Intre ele exista o pelicula de lichid.
Lobulul pulmonar: are forma piramidala si este alcatuit din acini pulmonari;
in ei patrund ultimele si cele mai mici ramificatii ale arborelui bronsic,
adica bronhiolele respiratorii. Acinul pulmonar are forma unui ciorchine in
care fiecare bobita reprezinta o alveola pulmonara. Alveolele pulmonare sunt
inconjurate de vase de sange la nivelul lor jucandu-se schimbul
de gaze. Plamanii sunt acoperiti de pleura formata dintr-o foita interna
si una externa.
RESPIRATIA LA NIVELUL PLAMANILOR SI TESUTURILOR
Caile respiratorii si plamanii servesc la realizarea schimbului de gaze
dintre organism si mediul inconjurator, schimb numit respiratie. Respiratia
cuprinde de fapt doua etape: a. respiratia pulmonara (externa)-schimb de gaze la nivelul plamanului; b. respiratia celulara(interna)- schimb de gaze la nivelul tesuturilor si celulelor.
Prin marirea si micsorarea volumului cutiei toracice, se realizeaza intrarea
si iesirea aerului din plamani.
Prin contractia unor muschi numiti respiratori (muschii intercostali) coastele
se ridica, iar sternul este impins inainte si, ca urmare cutia toracica
se largeste. In acelasi timp, diafragma, prin contractie, din bombata
spre torace, devine plata.
Datorita faptului ca cele doua pleure nu se separa, plamanul-organ ce
dispune de elasticitate-urmeaza toracele, marindu-si volumul. Prin marirea volumului
plamanului scade presiunea aerului din interior si, ca urmare, aceasta
patrunde in plaman. Aceasta este inspiratia.
Urmeaza relaxarea muschilor respiratori si, deci, revenirea cutiei toracice
la pozitia initiala, apasand asupra plamanului. Ca urmare, o parte
din aerul din plamani este eliminat. Aceasta este expiratia.
Inspiratia si expiratia sunt miscari ritmice, pe care le facem de 16-18 ori
pe minut. Ritmul miscarilor respiratorii este mai mare la copil decat
la omul adult. De asemenea ritmul creste in timpul activitatii si scade
in timpul somnului.
In afara de inspiratia si expiratia normala, putem efectua, dupa vointa,
inspiratii si expiratii profunde, fortate, in care caz intra in
joc si alti muschi.
Volumele de aer pe care le introducem si le dam afara din plaman in
timpul inspiratiilor si expiratiilor normale si ale celor profunde sunt:
-(0,5l)-aerul introdus in inspiratie sau eliminat in expiratia normala;
-(1,5l)-aerul introdus in inspiratie fortata;
-(1,5l)-aerul eliminat prin expiratie fortata;
-aerul care nu poate fi eliminat niciodata. Insumand aceste volume
obtinem capacitatea totala a plamanilor. Aceasta poate fi masurata cu
aparate numite spirometre.
La nivelul plamanului se face un schimb permanent de gaze: dioxidul de
carbon din sange trec in alveolele pulmonare(de unde va fi eliminat),
iar oxigenul din alveole trece in sange. Acest lucru este posibil
intrucat atat peretele alveolelor cat si al capilarelor
este foarte subtire, iar suprafata de schimb este foarte mare.
Sangele care vine la plaman are culoarea rosie-inchisa ( contine
mult dioxid de carbon), iar sangele care pleaca de la plaman are
culoarea rosie-deschisa( este bogat in oxigen).
Respiratia celulara. In celule, oxihemoglobina(compus instabil) se desface.
Oxigenul rezultat participa la o serie de procese care au drept rezultat eliberarea
energiei continuta in substantele supuse oxidarii. Dioxidul de carbon
ce rezulta in urma acestor procese este preluat de sange. O parte
este sub forma de carbohemoglobina, iar in alta parte, dizolvat in
plasma, ajunge la inima, apoi la plamani, de unde va fi eliminat. Asadar,
la nivelul celulelor are loc un schimb de gaze (invers ca la nivelul alveolelor)
si anume: oxigenul trece in celule, iar dioxidul de carbon trece in
sange.
Retineti!
-Aprovizionarea celulelor cu oxigen (plamani- inima-celule) si eliminarea
dioxidului de carbon (celule- inima- plamani) se fac prin intermediul
sangelui.
ELEMENTE DE IGIENA A APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator trebuie tinut in perfecta stare de sanatate si antrenat
sa-si realizeze cat mai eficient functia. In acest sens trebuie
respectate normele igienice privind calitatile aerului respirator.
Igiena aerului si a respiratiei. Pentru ca sa fie respirabil, aerul trebuie
sa aiba o anumita temperatura( optim intre 18 si 20 grade C.), umiditate
si puritate. In acest sens natura a inzestrat organismul cu anumite
functii care ajuta la imbunatatirea calitatii aerului. Dupa cum stiti,
cavitatea nazala este astfel alcatuita incat incalzeste, umezeste
si curata aerul inspirat.
Insa acest lucru nu este intotdeauna suficient. De aceea trebuie
avut in vedere ca in incaperile in care se locuieste
sau se lucreaza sa existe in permanenta aer proaspat si curat, cu un anumit
grad de temperatura si umiditate, ceea ce se realizeaza prin masuri simple de
ventilatie.
Viata in aer curat, oxigenat, asigura cantitatea de oxigen necesara arderilor
din organism, deci mentinerea si intarirea sanatatii. Ea previne oboseala
si contactarea diferitelor boli.
Aerul degradat, poluat , lipsit de cantitatea normala de oxigen, poate cauza
imbolnavirea organismului, in general, si a aparatului respirator,
in mod special.
Deosebit de daunator este fumatul. Tutunul contine, dupa cum se stie, o substanta
toxica foarte daunatoare, nicotina. Aceasta, absorbindu-se in organism,
din fumul de tigara, ataca in special sistemul nervos. Alte substante
inhalate cu fumul in plamani( oxidul de carbon, acidul cianhidric
etc.) au un anumit rol in producerea cancerului pulmonar, boala grava,
care este mai frecventa la fumatori decat la nefumatori.
Igiena respiratiei se refera la cateva reguli cu privire la desfasurarea
procesului respirator si la ingrijirea ce trebuie acordata aparatului
respirator pentru a fi in perfecta stare de functionare.
O prima si importanta regula in acest sens este aceea ca respiratia
normala trebuie sa se faca prin nas, si nu prin gura.
De aceea, nasul trebuie mentinut in perfecta stare de curatenie. Eliminarea
corecta a secretiilor nazale se face mai intai printr-o nara, apoi
prin cealalta. Suflatul cu putere si prin ambele nari favorizeaza impingerea
secretiei nazale spre urechi, care se pot astfel infecta.
Tot de igiena respiratiei tine si practicarea sistematica a exercitiilor fizice
si a sportului, a gimnasticii respiratorii, a drumetiilor si plimbarilor etc.
Masurile vizeaza, in primul rand, persoanele care, prin ocupatia
lor zilnica, sedentara, respira superficial si stau mult timp in incaperi
inchise, cu aer viciat. Scolarii se pot gasi si ei in asemena stare,
la scoala sau acasa.
Prevenirea bolilor aparatului respirator. La nivelul organelor aparatului respirator
se pot instala diferiti agenti patogeni, producand o serie de imbolnaviri
care tulbura functia respiratorie si pun in pericol sanatatea intregului
organism. Intre acestea, cele mai obisnuite sunt: guturaiul, amigdalita,
laringita, bronsita, pneumonia, tusea, convulsia, rujeola, tuberculoza pulmonara
etc.
Toate aceste imbolnaviri sunt infectioase, transmitandu-se de la
bolnav la omul sanatos prin asa numita „ ploaie de picaturi”.
Prevenirea este eficienta cand se respecta normele de izolare si evitare
a surselor de infectie, se tine batista la nas si la gura in caz de tuse
sau stranut, sau se face vaccinarea antituberculoasa.
In cazul recunoasterii efectelor factorilor de risc asupra sistemului
respirator, apar diverse boli ce afecteaza starea intregului organism.
Amigdalele aflate la baza limbii se pot infecta adesea. Boala poate dauna maxilarelor
si chiar inimii. E de preferat inlaturarea amigdalelor prin operatie.
Gripa e o boala infectioasa care se datoreaza unui virus si poate fi periculoasa
mai ales la copii si la persoanele in varsta. Este recomandabila
vaccinarea anuala contra virusului. Laringita este inflamarea mucoasei laringelui
datorita iritarii acesteia prin consumul de bauturi reci, suprasolicitarii coardelor
vocale, inspirarii pe gura a aerului rece. Bronsita este inflamarea bronhiilor
datorita frigului, prafului, gazelor toxice. Forma toracica a bronsitei, duce
la acoperirea cililor mucoasei bronhiilor, cu formarea unui stat ce se incearca
a fi eliminat prin accesele de tuse. Pneumonia e o boala infectioasa a plamanilor.
Tuberculoza e o boala grava a plamanilor provocata de o bacterie numita
bacilul Koch rezistenta la atacul leucocitelor. Ea se manifesta prin urmatoarele
simptome: tuse seaca, slabirea organismului, fata palida si ochii stralucitori,
temperatura ridicata la sfarsitul zilei, transpiratie abundenta noaptea.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE ASFIXIE SI INEC
Organismul nu poate trai fara oxigen mai mult de cateva minute. Daca,
din anumite motive accidentale: patrunderea unui corp strain in caile
respiratorii, inec, ingropare prin surparea unui mal de pamant,
a unei galerii de mina etc., aerul este impiedicat sa patrunda in
plamani, apare fenomenul denumit asfixie. Asfixia poate aparea si in
caz de electrocutare, trasnet, insolatie etc., cand sunt paralizati muschii
respiratori; de asemenea, la persoane care se afla in incaperi mici,
aglomerate, neaerisite sau cand in aer apar produse toxice.
Asfixia poate sa fie fatala daca nu se iau masuri imediate de prim ajutor.
Semnalele asfixiei sunt: incetarea respiratiei, fata devine vanata
sau violacee (uneori aproape negricioasa), mainile si picioarele sunt
reci, inima bate slab, aproape interceptibil. Asfixia e provocata de o oprire
temporara a respiratiei.
Tipuri de asfixie: asfixia prin inec: scoateti capul accidentatului di
apa, tineti-l aplecat inainte, pentru a elimina apa din tubul digestiv
si trahee, cu o bucata de panza, curatati-i gura de nisip si ierburi,
asezati-l pe o suprafata tare, faceti-i respiratie artificiala, incepand
cu o expiratie pana isi recapata respiratia normala; asfixia prin
electrocutare: asfixia e provocata de blocajul muschilor si oprirea inimii,
intrerupeti curentul si inlaturati firul electric, solicitati ajutor
de specialitate, faceti-i celui asfixiat respiratie artificiala si daca e nevoie,
masaj cardiac; asfixia cu gaze toxice: nu atingeti comutatorul electric, evitand
astfel riscul unei explozii, deschideti larg ferestrele, scoateti intoxicatul
la aer curat. In toate cazurile de asfixie cea mai eficace metoda de respiratie
artificiala este metoda „gura la gura” : capul asfixiatului se tine
pe spate ( cu o mana ), cu cealalta mana se strang narile
accidentatului, inspirati si suflati in gura asfixiatului aerul inspirat
( 16 respiratii/ min.), indepartati-va putin pentru a lasa accidentatul
sa respire pasiv, reluand apoi miscarea.
Radioscopia pulmonara evidentiaza in cazul unei tuberculoze in stadiu
avansat aparitia in plaman a covernelor, unde tesutul pulmonar a
fost distrus. Bolnavul elimina prin saliva o substanta in care se gasesc
bacili. Contaminarea cu bacili se face prin contact direct cu bolnavul. Vindecarea
bolii cere timp, tratament medical sustinut, odihna in sanatoriu etc.
Si in acest caz e mai usor sa previi boala decat s-o tratezi. Prevenirea
se face prin vaccinul BCG care vi se administreaza la scoala, si prin buna igiena
generala. Cancerul pulmonar are drept consecinta distrugerea ireversibila a
tesutului pulmonar. Cauza pulmonara a declansarii acestei grave melodii este
fumatul. Mortalitatea prin cancerul plamanilor depinde de varsta
la care se incepe fumatul si de numarul tigarilor pe zi. Speranta de viata
a unui fumator inrait e redusa cu opt ani fata de cea a unui nefumator.
Tutunul contine numeroase substante toxice: nicotina, substante iritante, gudronul,
monoxidul de carbon. Din pacate si nefumatorii care traiesc in apropierea
fumatorilor se imbolnavesc de astma bronsic ( respiratie dificila si tuse).
In zilele noastre, agravata prin dezvoltarea industriei, incalzirea
locuintelor cu carbuni sau petrol si extinderea traficului rutier, poluarea
aerului a devenit o sursa importanta a bolilor respiratorii, chiar daca se incearca
limitarea cantitatilor de praf si de produsi toxici eliminati in atmosfera.
ATENTIE! Pentru prevenirea imbolnavirii trebuie sa fie respectate masurile
de viata sanatoasa: utilizati corect caile respiratorii, respirati pe nas si
suflati-l regulat, dezvoltati-va cutia toracica, prin practicarea exercitiilor
fizice, faceti cat mai multe iesiri in aer liber, aerisiti regulat
camerele, evitati fumul de tigara, nu fumati.
Primul ajutor va urmari:
-scoaterea victimei din locul in care s-a produs asfixia si indepartarea
cauzei care a declansat-o;
-eliberarea cailor respiratorii ale accidentatului;
„Bolnavul” va fi culcat pe spate, cu capul intr-o parte. Cu
doua degete, infasurate intr-o panza, se curata gura pana
la fundul gatului. Intre dinti se introduce o bucata de lemn pentru
a mentine gura deschisa. Se desface gulerul de la camasa, cravata, cureaua de
la pantaloni, cordonul de la rochie, pentru a asigura libertatea miscarilor
respiratorii. Toate aceste miscari se vor executa cu maximum de viteza, deoarece
fiecare minut pierdut poate costa viata accidentatului;
-executarea respiratiei artificiale urmareste restabilirea oxigenarii asfixiatului.
Ea se poate face folosind diferite metode si se continua timp indelungat
(uneori cateva ore), pana se revine la respiratia normala. In
prealabil, se aseaza bolnavul pe o suprafata tare sau pe pamant. Se incepe
apoi respiratia artificiala cu o respiratie, pentru a expulza eventualele mucozitatile
din caile respiratorii.
Miscarile trebuie practicate ritmic si rar( 15-16 miscari pe minut) si continuate
pana la reluarea respiratiei normale.
Probleme respiratorii legate de activitatea profesionala
Se stie ca presiunea aerului- din care organismul isi preia oxigenul
necesar vietii- este aproape constanta, daca ne mentinem la aceeasi inaltime.
Astfel, la nivelul marii, presiunea atmosferica este de 760 mm. Coloana de mercur,
presiunea la care este adaptata marea majoritate a locuitorilor planetei. Totusi,
in destul de multe situatii, omul se afla in conditii cu totul diferite.
De pilda, alpinistii si meteorologii care lucreaza la mare altitudine trebuie
sa suporte scaderea presiunii atmosferice si rarefierea aerului. O data cu cresterea
altitudinii, scazand treptat presiunea atmosferica scade si presiunea
partiala a oxigenului; ca urmare, se diminueaza si saturatia cu oxigen a hemoglobinei.
Din cauza scaderii cantitatii de oxigen, tesuturile nu mai sunt oxigenate suficient
si apar tulburari, precum oboseala, starea de somnolenta, dureri de cap, ameteli,
transpiratii reci, greutate in respiratie, dereglarea pulsului. In
alte meserii, omul trebuie sa suporte dimpotriva, o presiune ridicata. Aceasta
este, de pilda, cazul scufundatorilor. In apa presiunea creste cu o atmosfera
la 10 m. Omul nu poate suporta o presiune mai mare de 10-15 atmosfere. Sub actiunea
presiunii ridicate, azotul din aer se dizolva in sange si se depoziteaza
in tesutul gras din organism. Daca revenirea scafandrului la suprafata
se face rapid, azotul intra in capilare si formeaza bule de gaze, iar
acesta moare prin astuparea vaselor sangvine. De aceea, iesirea la suprafata
se face in mod obligatoriu, treptat, iar timpul de lucru sub apa este
limitat. Cand un om planeaza in apa si se scufunda, unii parametri
caracteristici activitatii cardio-respiratorii se modifica. Astfel, la 20-30
de secunde dupa imersie, scufundatorul va avea frecventa cardiaca scazuta la
50-55 batai pe minut, ca principala reactie a consumului de oxigen. Probleme
respiratorii se ivesc si in cazul practicarii unor anumitor meserii intr-o
atmosfera viciata. Saturismul este o boala profesionala provocata de intoxicarea
cu saruri de plumb, intrate pe calea respiratorie, care apare la lucratorii
din metalurgia plumbului, sudura cu aliaje de plumb. Boala se manifesta prin
anemie, dureri abdominale si articulare, complicatii renale si nervoase, tremuratul
mainilor. Silicoza e o boala de plamani aparuta in urma inhalarii
prafului de dioxid de siliciu si apare la lucratorii din mina, cariere de piatra
si gresie etc. Astfel de boli profesionale necesita un tratament medical serios
si masuri de profilaxie. Mult mai usor de suportat li de combatut e iritarea
cailor respiratorii de care sufera unele persoane care isi desfasoara
activitatea intr-o atmosfera a carei calitate lasa de dorit: cantaretii
in atmosfera salilor de contact, profesorii langa tabla plina de
praf de creta, sportivii in salile de sport mai putin aerisite.
STIATI CA: la o temperatura normala de 20 0 C, un om tanar inspira si
expira cantitati diferite de aer, in functie de pozitia in care
se afla si de miscarile pe care le face. Cantitatea de aer ventilat intr-un
minut variaza de la 6 l. Cand este culcat, 7l. Cand este asezat
si 8 l. Cand se afla in picioare, fara a se misca, la 14 l. Cand
merge, 43l. Cand alearga si poate ajunge la 100l. Cand depune un
efort fizic intens. La nivelul miocardului se realizeaza cel mai mare consum
de oxigen din organism, apoi urmeaza: scoarta cerebrala, rinichii, ficatul,
encefalul, muschii scheletici si nu in ultimul rand sangele.
IGIENA SISTEMULUI LOCOMOTOR
Cu trecerea timpului, mediul ambiant a devenit din ce in ce mai poluat
provocand treptat mici dereglari ale organismului nostru.
Igiena sistemului locomotor si a organelor de simt a devenit tot mai importanta
cu trecerea timpului, omul simtind nevoia de a-si mentine senzatia de prospetime
si curatenie a pielii. Piata comerciala a fost invadata de produse ce au diferite
insusiri: unele pentru protectie impotriva microbilor; altele fac
pielea mai matasoasa, mai fina si majoritatea au un miros placut ce il
atrage pe cumparator. O buna igiena zilnica ne poate diferentia dintr-o multime
si ne poate fi un atu in diferite situatii.
Igiena aparatului locomotor se refera la cunoasterea conditiilor in care
cele doua sisteme-osos si muscular se pot dezvolta si functiona in mod
corespunzator.
Un aparat locomotor normal se remarca atat prin dezvoltarea armonioasa
a sistemelor osos si muscular, cat si printr-o tinuta corecta, frumoasa
si o capacitate de miscare armonioasa a sistemelor osos si muscular, cat
si printr-o tinuta armonioasa a intregului organism.
La toate acestea contribuie: o alimentatie corecta, echilibrata in substante
plastice si energetice din care sa nu lipseasca vitaminele(in special
vitamina D), sarurile de calciu si fosfor; si diferite activitati fizice si
sport.
In cazul unui aport de substante nutritive insuficiente(mai ales al vitaminelor),la
copii, oasele raman moi sau se deformeaza)boala se numeste rahitism.
Deformari ale oaselor si chiar ale articulatiilor pot aparea si in cazul
unor boli infectioase(reumatism, tuberculoza etc.).
In lipsa unei activitati adecvate (munca fizica sau sport)oasele si muschii
devin incapabile de efort si de miscari , mai sustinute. Sedentarismul, deci,
trebuie combatut prin miscare.
Gimnastica de dimineata, ca si cea de la locul de munca ajuta la mentinerea
capacitatilor de munca a persoanelor, precum si la prevenirea oboselii si a
surmenajului.
Tinuta corecta a corpului ajuta la buna dezvoltare a musculaturii scheletice
in special a muschilor spatelui.
Ea se formeaza si se mentine daca in orice situatie ne-am afla, la masa,
in atelier, in mers etc. , pastram o pozitie dreapta corecta.
Persoanele la care se observa o tinuta incorecta au, de obicei musculatura si
oasele slabe, prezinta umerii lasati, spatele garbovit etc. Pozitia incorecta
a corpului poate duce la consolidarea unor deformari ale coloanei vertebrale.
De exemplu, la persoanele care muncesc stand in pozitie aplecata se poate
accentua si fixa convexitatea dorsala, dand devierea de coloana denumita
cifoza.
Tinuta incorecta poate favoriza si o deviere laterala a coloanei vertebrale
numita scolioza. La aceasta deviere pot ajunge elevii mai mici, care obisnuiesc
sa-si poarte servieta cu carti numai intr-o mana. Corect este ca ei sa-si
schimbe alternativ greutatea dintr-o mana in alta, sau si mai corect,
sa poarte ghiozdanul in spate.
Exista si o deviere de coloana denumita lordoza, in care pozitiile incorecte
pot accentua concavitatea lombara a coloanei.
Alti factori cu potential vatamator asupra aparatului locomotor pot fi: factorii
mecanici, care pot cauza striviri, taieri, entorse, luxatii, fracturi etc.;
factori fizici(temperaturi ridicate sau scazute care pot produce arsuri sau
degerari la nivelul membrelor; factori biologici: virusuri, diferiti microbi
care pot cauza infectii mai ales la nivelul articulatiilor ce se pot complica
sub forma care reduc sau compromit activitatea membrului respectiv).
Suprasolicitarile aparatului locomotor determina la persoanele respective febra
musculara. Aceasta este o stare de oboseala cu dureri musculare si articulare,
care impiedica miscarile si reduc capacitatea de munca a omului.
Pentru a le evita este necesara cresterea treptata a intensitatii efortului,
car trebuie sa alterneze cu intervale de odihna.
Ranile sunt rupturi ale pielii si tesuturilor, care duc la hemoragii externe,
cu posibilitatea infectarii ranii sau chiar a intregului organism. Ranile
pot aparea datorita unor accidentari cu corpuri taioase sau ascutite, prin caderi,
arsuri, etc.
REGULI DE PRIM AJUTOR
Cei care acorda primul ajutor se vor spala pe maini cu apa si sapun; va
curata rana de jur imprejur si dinauntru in afara cu o substanta
dezinfectanta( alcool, tinctura de iod, apa oxigenata, permanganat de potasiu)
se aplica pe rana una sau doua comprese, iar deasupra vata, dupa care se bandajeaza
cu o fasa de tifon.
Entorsele sunt rasuciri, indoiri sau intinderi fortate (care leaga
oasele in articulatii) fara ca oasele sa iasa din articulatia lor. Ele sunt
foarte dureroase si duc la umflarea incheieturii, la miscari dificile
si chiar imposibile.
Primul ajutor consta in acoperirea cu un strat gros de vata, dupa care
se face un pansament.
Bandajul de uda cu apa rece si se face de urgenta transportul accidentatului
la medic.
Luxatiile pot fi produse de un efort brusc, o lovitura sau o ranire puternica,
care provoaca nu numai intinderea sau ruperea ligamentelor( ca in
entorsa) ci si deplasarea osului din articulatie.
La locul unde se produc luxatiile, incheietura se umfla, devine dureroasa,
iar membrul isi modifica aspectul normal.
In luxatii nu este voie sa incercam repunerea oaselor la loc, deoarece
am putea prinde in articulatie nervii, complicand astfel situatia.
Primul ajutor consta in imobilizarea membrului in pozitia cea mai
comoda(care nu provoaca durere) si transportul accidentatului la spital.
Luxatiile membrului superior se imobilizeaza punandu-l intr-o esarfa,
iar articulatia luxata a membrului inferior se bandajeaza ca si in cazul
entorselor.
Fracturile sunt rupturi ale oaselor.
Ele pot fi inchise cand sunt rupte numai oasele si deschise cand
unul sau ambele capete ale osului fracturat ies afara din piele.
Fracturile inchise le imobilizam cu ajutorul unor atele gata confectionate
sau pe care le confectionam repede din scanduri, bucati de carton, bastoane
etc.
Atelele trebuie sa fie destul de lungi ca sa prinda intre ele ambele articulatii
ale osului fracturat.
Ele trebuie captusite cu vata sau carpe in special deasupra locului
fracturat. Atelele se fixeaza apoi in fese, carpe, curele, etc.
Daca nu gasim atele, folosim corpul accidentatului drept obiect de sprijin pentru
membrul fracturat.
In fracturile deschise se opreste mai intai hemoragia, aplicand
garoul, se panseaza rana si, dupa aceea, se face imobilizarea.
Transportul accidentatilor este o parte componenta a primului ajutor. Se face
cu targa, autovehicule de salvare, elicoptere sanitare, etc.
Pe distante mai mici ranitii pot fi transportati in brate, in spate si
pe umeri.
MASURILE PENTRU PREVENIREA VATAMARILOR SISTEMULUI LOCOMOTOR:
- Masuri aplicate factorilor cu potential vatamator( mecanizarea sau automatizarea
procesului de munca; impiedicarea raspandirii factorilor vatamatori
in mediu prin masuri aplicate chiar la sursa de producere a lor; reducerea
intensitatii cu care actioneaza factorii vatamatori);
-Masuri ce privesc conditiile in care actioneaza factorii vatamatori(
reducerea timpului de contact al actiunii factorilor cu omul prin masuri de
organizare a muncii; asigurarea de conditii igienico-sanitare corespunzatoare);
-Masuri ce privesc organismul omului( folosirea de echipament de protectie;
marirea rezistentei fata de diferiti microbi; asigurarea unei alimentatii care
sa permita mineralizarea scheletului si consumului energetic; expunerea progresiva
a corpului la razele solare pentru sintetizarea in corp a vitaminelor
D; promovarea culturii fizice ca un factor indispensabil unei bune functionari
a aparatului locomotor).
IGIENA ORGANELOR DE SIMT
Pentru a pastra importantele functii pe care le are, pielea trebuie ingrijita
cu atentie si pastrata intacta si curata. Curatarea pielii se realizeaza prin
spalare cu regularitate dimineata si seara. Se recomanda mai ales dusul sau
fractionarea cu un prosop umed care are o actiune stimulatoare asupra sistemului
circulator si nervos. In cursul zilei este obligatoriu spalatul pe maini,
inaintea fiecarei mese, dupa folosirea toaletei. Simtul gustului se afla
in stransa legatura cu simtul mirosului. Daca alimentul emana substante
urat mirositoare, este semn ca el este alterat si trebuie inlaturat.
Igiena organelor de simt urmareste pastrarea si dezvoltarea simtului gustativ
si al mirosului care au rol important in diferentierea substantelor chimice
percepute de catre om. In acest sens are loc chiar un proces de perfectionare
a acestor simturi, care la degustatorii de vinuri, de exemplu, atinge un grad
inalt de rafinament. Organele de simt au un rol fundamental in viata
unui om. De aceea este necesar sa le acordam o atentie majora. Unul dintre cele
mai importante organe de simt sunt ochii. Acestia pot fi supusi unor factori
de risc: fizici(lumina puternica sau prea slaba ca intensitate), chimici(acizi
si baze puternice, alcoolul metilic; biologici(virusuri, bacterii, ciuperci).
Tratarea cu indiferenta a acestor factori poate duce la hemoragii, rani pe retina,
defecte de vedere, arsuri, conjunctivita sau chiar la orbite. Pentru a pastra
cat mai multa vreme ochiul in buna stare, este necesara respectam
unele reguli de igiena:
-cand citim sau scriem lumina trebuie sa cada pe obiect si nu pe ochi
si sa vina din partea stanga sau de sus; creionul, pixul, compasul, petardele,
prastia pot fi periculoase pentru ochi sunt indreptate asupra lor; sa
se evite pozitiile de activitate aplecata sau pozitii nenaturale ale capului,
corpului; sa se evite mentinerea ridicata a bratelor timp indelungat,
pentru ca duce la oboseala si pierderea preciziei miscarilor; pe cat se
poate sa se incerce executarea de lucrari in pozitie sezand;
sa se prevada rezeme pentru coate, antebrate sau maini.
PUBERTATEA SI ADOLESCENTA
Etapa biologica normala a evolutiei noastre, pubertatea face tranzactia de
la copilarie la viata adulta. Ea reprezinta in fapt un complex de acumulari
cantitative si calitative in procesul de crestere, dezvoltare si maturizare
a organismului. Acum au loc importante modificari morfo-fiziologice, psihologice
si psiho-sexuale, oferind un caracter particular patologiei acestei varste.
Trecerea de la copilarie la adolescenta include elemente complexe, dar treptate,
incepand cu dezvoltarea somatica si terminand cu maturizarea
diferitelor aparate si sisteme ale organismului, realizandu-se in
final, o dezvoltare armonioasa a corpului omenesc, cu formare trasaturilor specifice
adultului.
Instalarea pubertatii indica faptul ca organismele feminine incep sa devina
apte pentru procreare si maternitate. Aceasta stare de lucruri dureaza 4-5 ani
si poate fi divizata in trei sub-etape:
Ø pre-pubertate;
Ø pubertatea propriu-zisa
Ø post-pubertate(adolescenta)
Adolescenta este perioada de trecere de la copilarie la varsta adulta.
In acest rastimp, functiile organismului sunt perfectionate la maximum,
adolescenta fiind perioada de definitivare a caracterului viitorului adult,
intreg organismul avand un echilibru bine definit. Este o perioada
de maxima creativitate, cu toate ca istoria a dovedit ca si dupa aceasta varsta
se pot crea opere de mare valoare in arta sau in stiinta.
In perioada de adolescenta, tanarul trece de la o stare de dependenta
social-economica totala, in care scoala si familia ii calauzesc
activitatea si comportamentul, la o independenta relativa.
El incearca sa-si formeze o personalitate stabila, manifestand interes
pentru modificarea fortelor proprii. Spre deosebire de pubertate adolescenta
este mai linistita, cu un echilibru mai bun.
Prietenia este privita cu alti ochi si este mai durabila. Prietenia este tratata
cu atentie, devenind o invitata permanenta la petreceri, plimbari si spectacole.
Tanara multumita de semnele de iubire cu care este inconjurata,
pretuieste frumusetea, gesturile delicate. Altitudinea de izolare dispare, este
invinsa timiditatea, se cauta societatea baietilor, fata fiind convinsa
ca a gasit iubirea vesnica. Daca baiatul priveste aceasta relatie ca pe o noua
si posibila aventura, finalul va crea o mare deziluzie pentru fata, prima dragoste
ramanand astfel ca o singura amintire.
Echilibrul pierdut pentru moment va fi redobandit prin dorinta de realizare
in viata, in domeniul profesiei alese. Acum este momentul cel mai
propice pentru ca familia, colectivitatea, sa ajute la redresarea tanarului
sau tinerei aflate in impas, sa contribuie efectiv la integrarea in
viata a acestora. In adolescenta se completeaza si se fixeaza programul
creditor stabilit, se afirma multi copii supradotati.
Tinerii de ambele sexe se simt, in aceasta perioada, atrasi intre
ei, relatiile lor dobandind tot mai multa motivatie interioara.
Adolescentii doresc sa munceasca sa realizeze ceva deosebit, sa se afirme, sa
comunice intre ei, sa se distreze impreuna. Asa se ajunge la persoana
ideala, apropiata de calitati fizico-psihice si morale visate. Adolescentii,
mai ales cei romantici, sunt preocupati de dragoste, sunt curiosi, entuziasti,
cu sentimente frumoase si pure. Gandurile lor de viitor se indreapta
de pe acum catre o familie, catre copii, catre idealurile profesionale si morale.
Biologic, la baza atractiei dintre tinerii de sex opus sta instinctul sexual.
In general, barbatul, datorita unui instinct sexual mai intens, se manifesta
mult mai fatis fata de sexul opus. Tocmai acest instinct trebuie educat si dirijat
cu multa precautie, cu nuante si intelegere. Maturitatea sexuala se caracterizeaza,
in acest moment, prin dezvoltare morfo-functionala a organelor genitale
interne si externe, cele externe devenind apte pentru coabitare, iar cele interne
apte pentru fecundatie si gestatie, respectiv pentru dezvoltarea produsului
de conceptie. Stabilirea unor legaturi intre doi tineri de sex opus se
face insa mai greu acum, intrucat tanarul adolescent
poate avea prezente inca trasaturi psihologice reminiscente din copilarie,
un impuls sexual slab sau interdictii prea mari. Acestea franeaza realizarea
sa pe linia unei sexualitati normale, ducand la o incidenta crescanda
a masturbatiei sau autoeraismului, manifestari frecvente de astfel de adolescenti,
in special la baieti. Dupa aceste traversari se ajunge la primele relatii
sexuale normale. Masturbatia, ce atinge in acest moment, statistic, valori
destul de mari in lume, este tranzitorie. Ea dispare odata cu aparitia
vietii sexuale putand fi reluata in anumite perioade. Persistenta
este simptomatica, apartinand nevoii pubertare. Erotismul juvenil este
crescut si ca urmare a unor stari de excitatie sexuala declansate de accesul
la publicatii pornografice-in tarile occidentale- mai ales fotografii,
filme erotice, cu subiect sexual, folosirea de excitante ca ciocolata, cafeaua
sau alcoolul. Daca, pentru inceput, drogurile creeaza o oarecare voluptate,
cu timpul ele isi dezvaluie actiunea negativa asupra procesului de sexualitate,
ca toate toxicomaniile insa inerte. Iata de ce mai ales in lumea
capitalista, tinerii sunt tentati sa-si in ceapa mai devreme viata sexuala(13-15
ani), fetele clasandu-se inaintea baietilor in aceasta nefasta
„competitie” lasand la o parte -;sau pe un plan secundar-preocuparile
privind instruirea, atat de necesara la aceasta varsta. Evident,
nu generalizam un fenomen strain moralei noastre, il amintim nu doar pentru
ca el face part din capcanele care duc ulterior la dizarmonie, la imbatranire
sexuala prematura, la un erotism obsesiv. In privinta legaturii dintre
comportamentul sexual si hormoni, stiinta a aratat ca, la om(ambele sexe) exista
o dependenta completa a comportamentului sexual fata de hormoni sexuali. Prezenta
hormonilor sexuali este necesara unui comportament sexual normal. In acceptia
autorilor de specialitate influenta hormonilor sexuali asupra memoriei, atentiei,
a activitatilor psihice si instinctive este deosebita. Impregnarea, in
special cu hormoni androgeni si corticosuprarenali, stimuleaza personalitatea,
vigoarea spirituala, scoarta cerebrala, realizand o crestere a performantelor
personale, a creativitatii, legatura dintre sexualitate si afirmarea personalitatii
fiind complexa, dar nu unica. Este gresit a judeca valoarea unui individ numai
dupa calitati pur biologice. Factorii sociali si psihici pot masca uneori complet
efectul hormonilor asupra comportamentului sexual. Limitele privind data aparitiei
pubertatii sunt cuprinse, in general, intre 10 si 17 ani.
PRIETENIE SI DRAGOSTE
Pentru fiecare tanar vine un timp cand cei din preajma sa ii
apar in alta dimensiune, iese din contextul familiaritatii ocrotite in
care s-a obisnuit, apoi iese din familie spre rosturile lui: amintirea copilariei
se stinge, lasand insa intotdeauna urme adanci in
tot restul vietii. In clipa de dincolo de pragul tineretii ne amintim,
de asemenea, cu o nostalgie si frumusete, unice, de prima iubire, de ziua cand
ne-am indragostit pentru prima oara, ziua care nu se uita niciodata.
Este normal si firesc ca prima iubire sa fie legata de anii de scoala. O colega
sau un coleg carora le-am acordat candva o mare „importanta”,
o mare preocupare afectiva; capata dintr-o data o aura noua, emotionanta, de
lumina si iubire: astfel, prime iubire devine totul pentru noi, uneori se schimba
sensul vietii, se graveaza pe propria noastra existenta.
Acest moment crucial din tinerete nu trebuie dezamagit, nu trebuie traumatizat.
O fata, un baiat se afla mereu prin preajma noastra si dintr-o data li se schimba
ochii- in sens metaforic, evident- ne devin dragi, dorim sa-i reauzim
sunetul vocii, reactiile si mersul, toate incep sa ne preocupe, sa faca
parte dintr-o obsesie careia trebuie sa-i adaugam un sens inalt, o certitudine,
demnitate si durata.
Iubirea, dragostea, sunt dimensiuni ale existentei umane cu un rol deosebit
de insemnat, uneori constituind o dominanta de coloana careia nu avem
dreptul sa-i clintim sau sa uratim cursul firesc, taria si frumusetea.
Adolescenta trebuie ferita de grijile nascute din lipsa de cunoastere, dar si
de anormalitati, educata in s
