Dezvolatrea embrionului de la inceputul sarcinii pana la varsta de 6 ani.

Dezvoltarea copilului. Ansamblu al fenomenelor care participa la transformarea progresiva a fiintei umane de la conceptia ei si pana la varsta adulta.

Dezvotarea psihomotorie a copilului. Aceasta acopera dezvolatrea motorie (achizitionarea miscarilor, a coordonarii) si dezvoltarea senzoriala, intelectuala, afectiva si sociala (constructia psihismului) si este o dovata a maturarii progresive a sistemului nervos.

LA SUGAR. Posturile corpului sunt legate de tonusul muscular: hipotermia (exagerarea tonusului) in flexie a membrelor noului-nascut scade treptat, in timp ce tonusul axial (cap-gat-spate) se consolideaza. Sugarul tine capul drept in pozitie sezanda spre 3 luni, incepe sa se aseze singur spre varste de 7 luni si incpe sa mearga catre un an. Posibilitatea de a apuca obiecte incepe sa se manifeste pe la 4 luni, dar clestele format de degetul mare si cel aratator nu este utilizat decat incepand cu varsta de 9 luni. Copilul mananca singur dupa 18 luni si deseneaza o linie dupa doi ani. e7k5ke
In ceea ce priveste limbajul, vocalizarea mai multor silabe (mama, tata) apare catre varsta de 7 luni, suitele de 3 cuvinte mai mult sau mai putin semnificative la un an, propozitiile de doua-trei cuvinte la 2 ani, varsta la care copilul intelege perfect ceea ce i se spune. In ceea ce priveste relatiile, copilul urmareste cu privirea un obiect sau o figura la varsta de 3 luni, deosebeste figurile cunoscute de cele straine catre varsta de 6 luni si se joaca cu alti copii dupa varsta de doi ani.
Dezvoltarea afectiva si sociala se exprima in primele luni prin satisfacerea necesitatilor alimentare, prin importanta acordata contactelor fizice, prin rolul linistitor al vocilor parintilor. Copilul trece de la o dependenta totala la o autonomie relativa. Aceasta se manifesta prin ceea ce se numeste angoasa de separare materna, care apare catre varsta de 7 sau 8 luni.
Dezvoltarii ii mai sunt integrati si alti parametri: ritmul meselor (6 sau 7 pe zi la o luna, 4 dupa patru luni), durata somnului (18 ore la 2 luni, 15 ore sau 16 ore la 4 luni, 14 ore sau 15 ore la 9 luni), stapanirea sfincterelor (copilul este curat ziua incepand cu varsta de 1-3 ani, iar noaptea incepand cu 2 pana la 5 ani).
Supravegherea medicala consta in verificarea aparitiei acestor achizitii diferite la o data adecvata cu scopul de a decela o intarziere psihomaotorie partiala sau generalizata. Totusi, cum fiecare copil evolueaza cu propria sa viteza nu se fixeaza date precise si riguroase pentru achizitionarea uneia sau alteia dintre functiuni, ci doar limete largi. Astfel, desi mersul este achizitionat uneori catre varsta de 1 an, absenta sa nu este considerata ca fiind patologica cel putin pana la varsta de 18 ani.

IN TIMPUL PERIOADEI DE COPIL MIC. Dezvoltarea psihomotorie intre 2 si 6 ani consta doar in perfectionarea achizitiilor precedente. In ceea ce priveste motricitatea generala, copilul este vazut urcand scarile singur incepand cu varsta de 2 ani, mergand pe bicicleta dupa 2 ani si jumatate. El face mazgalituri incepand cu varsta de 2 ani, imita cercurile la trei ani si realizeaza desene variate la 5 ani. Incepand cu varsta de 2 ani, copilul se exprima in propozitii scurte si are un bagaj de mai mult de 100 de cuvinte, printre care si „eu”. Totusi, un copil care nu vorbeste nu trbuie sa-i ingrijoreze pe cei din jur inaintea varstei de 3 ani. Intre 1 si 3 ani, apar, in functie de moment, o conduita in opozitie cu parintii sau o imitare a acestora; intre 4 si 6 ani se plaseaza identificarea sexului masculin sau femenin si constituirea personalitatii.
Astfel, la varsta de 3 ani, activitatea motorie, achizitionarea deprinderii de a fi curat, indemanarea manuala, schitarea de desene si deschiderea catre altii autorizeaza intrarea copilului la gradinita. La sase ani, stapanirea limbajului si progresul grafismului permit inceputul scolarizarii.

Dezvoltarea fizica a copilului. Aceasta consta in cresterea in inaltime si greutate si in maturarea osoasa, dentara si pubertara a copilului de la nastere pana la varsta adulta. Cresterea in inaltime si in greutate a intrgului corp si a fiecarui organ este legata de factori ereditari si hormonali, dar necesita si aporturi alimentare echilibrate. Supravegherea este realizata prin masuratori regulate ale inaltimii si grteutatii copilului si prin compararea lor cu mediile statistice, transpunand datele pe curbe pentru o citire mai eficace.
Maturarea osoasa este evaluta doar in caz de anomalie a cresterii. Varsta osoasa este criteriul cel mai folosit pe o radiografie a mainii se noteaza numarul epifizelor (extremitatile oaselor lungi) si a oaselor scurte unde tesutul osos a inceput sa inlocuiasca cartilagiul. Comparatia cu un reper fotografic da varsta osoasa, adica varsta pe care ar trebui sa o aiba copilul in comformitate cu maturarea sa osoasa. In mod normal, acesta varsta este egala cu varsta reala a copilului, dar poate pune in evidenta un avans sau o intarziere a cresterii osoase.
Maturarea pubertara este ultima etapa a dezvoltarii, care transforma copilul intr-un adolescent dotat cu capacitate de reproducere.

Tulburari ale dezvoltarii. Intarzierea psihomotorie este un motiv frecvent de consultatie medicala. De fapt, absenta achizitiilor psihomotorie normale la sugar si dificultatile scolare ale copilului sunt cele care alerteaza in cea mai mare masura parintii. Totusi, unii dintre ei se nelinistesc fara motiv si compara prea sistematic copilul lor cu cei din clasa sa de varsta. La un copil tebuie apreciate intotdeauna separat achizitiile manuale (apucare si grafism), achizitiile de limbaj (intelegerea si exprimarea) si achizitiile relationale. De altfel, rapiditatea dezvoltarii intelectuale nu permite nici o apreciere dinainte a calitatii sale finale.
Se intampla totusi ca un copil sa aiba probleme de autonomie si de adaptare legate de geneza personalitatii sale. Orice suspiciune de intarziere psihomotorie trebuie sa conduca la o consultate pediatrica, care va verifica in special calitatea vederii si auzului copilului, precum si starea sa neurologica.
¦ In perioda de la nastere pana la un an, excluzand cauzele organice, originea tulburarilor de dezvoltare este de cautat in concomitenta a doi factori: ritmurile copilului (ingrijirea, contacte, hrana, somn) si profilul psihologic al mamei. Frecvent intervin si alti factori, exteriori unitatii mama/copil: mediul dificil, conflictul conjugal, evenimentele traumatizante. De asemenea, sunt de luat in cosideratie desfasurarea sarcinii si a nasterii, raportul dintre imaginea reala si imaginea ideala a copilsului. O serie de tulsburari, in principal de ordin psihosomatic, pot proveni dintr-o neadaptare reciproca mama/copil, mai ales in al doilea semestru: anorexia, vome,mericism (rumegarea alimentelor), dificultati de intarcare, colici, eczema, insomnie. In general, astfel de tulburari pot fi tratate printr-o actiune psihoterapeutica. In cazurile cele mai grave risca sa se instaleze un sindrom de carenta afectiva. Atunci se dovedeste necesara o interventie rapida intr-un cadru specializat.
¦ Inaintea varstei de 2 ani alte tulburari pot traduce o stagnare sau o insuficienta in schimburile afective si in socializare, o dificultate de a stabili o relatie cu lumea exterioara: evitarea sau lipsa raspunsului prin privire sau suras, lipsa jocului; tulburari ale tonusului muscular, a statutului in sezut sau in picioare. O preocupare prea precoce pentru curatenieare uneori aceesi semnificatie. In aceste cazuri trebuie sa fie propuse o consulatre specializata cu scopul de a depista un eventual blocaj global al dezvoltarii (autism, psihoza infantila, arieratie sau oligofrenie, mongolism).
¦ De la 2 ani pana la varsta scolara, tulburarile de dezvoltare cele mai intalnite privesc limbajul (intarzierea vorbirii, dislexia), psihomotricitatea (ticuri, balbaiala, sindrom hiperkinetic), controlul sfincterian (encoprezie, enorezie), alimentatia (anorexie, obezitate, copil „mic mancau” sau „vomitator”), somnul (insomnie, cosmaruri), desteptarea intelectuala si afectiva (tulburari de comportament, anxietate, depresie, inadaptare scolara). Tulburarile pot acoperi un mare evantai de situatii dupa contextul in care apar si legat de etapele anterioare ale dezvoltarii copilului. Tratamentul lor depinde de diagnostic dupa efectuarea unui bilant.