-prin pipait putem afla surprinzator de multe lucruri despre lumea inconjuratoare. Daca pipaim formatiuni geometrice sau materiale cu o structura definita , creierul uman primeste informatii mai exacte decat cele transmise de ochi, urechi, nas sau gura.

Dintre cele cinci simturi- auzul, vazul, mirosul, gustul pipaitul , cel din urma este cel mai greu de inteles si de definit. In fond nu este vorba doar despre un singur simt, ci despre sistemul complex compus din diferite simturi. Acesta constituie un fundal si in functionarea celorlalte simturi, de multe ori ne lasam condusi de pipait, daca vrem sa ne asiguram ca celelalte simturi nu ne-au inselat. De cate ori nu intindem mana si atingem ceva pentru ca dorim sa stim daca este ceea ce pare?

ROLUL PIPAITULUI

Toate celelalte sunt legate de un organ anume , - de Ochi, de nas, de gura- organul pipaitului se intinde asupra intregului organism, si pe cand cele patru organe reactioneaza doar la un singur tip de stimul, pipaitul sesizeaza atat informatii de temperatura, cat si durere. Poate cel mai simplu este daca privim pipaitul ca pe o sinteza a unui grup de simturi , printre care unora le corespund corpusculi speciali sau terminatiuni nervoase in piele. Acestea reactioneaza la diferite excitatii si semnalizarile receptionate sunt transmise creierului pentru a fi prelucrate.

CUM PIPAIM

Simtul tactil ne face capabili sa realizam multe lucruri. U ajutorul lui simtim atingerea, mangaierea, prin pipaire putem de asemenea aproxima dimensiunile obiectelor, forma lor, fara sa le vedem, tot cu acest simt putem aproxima si greutatea lor, putem spune despre ceva ca este dur sau moale, cald sau rece si daca ne provoaca sau nu durere. Contribuie si la orientare, adica sa fim constienti si cu ochii inchisi de pozitia oricarei parti a corpului. c9c24ci
Pe langa acestea pipaitul este folosit si in cazul in care se porneste o alarma timpurie, receptorii de caldura si de durere atentioneaza adesea creierul de pericol mult mai repede decat acesta constientizeaza, astfel ne putem apara imediat, de exemplu ne retragem mana daca atingem o suprafata fierbinte si astfel scapam de arsuri mai grave.
Functionarea simtului tactil a fost cercetat indelung. Atunci cand cercetatatorii au descoperit pentru prima oara ca pipaitul se bazeaza pe capacitatea de a receptiona stimuli de la diferiti corpusculi sau terminatii nervoase, au crezut ca o singura terminatie nervoasa este excitata de un singur fel de stimul- de exemplu: durere, apasare, cald, rece. Aceasta explicatie a fost repede confruntata cu multe contradictii. Este adevarat ca unele terminatii sunt mai sensibile la anumite tipuri de excitatii, dar s-au gasit si terminatii nervoase care reactioneaza la mai multe tipuri de stimuli, si s-a descoperit ca nu erau chiar independenti intre ele. In plus, senzatiile corespunzatoare unor corpusculi terminali erau doar cateva din cele ce puteau fi receptionate.
Urmatoarele cercetari au clarificat ca orice terminatie nervoasa sau corpuscul are propria sa zona receptoare pe piele- acea portiune care prin stimulare excita nervul respectiv. Aceste zone receptoare se intrepatrund intr-o oarecare masura, astfel daca exercitam o presiune pe un punct definit al suprafetei pielii, in acelasi timp se produce o excitatie in mai multi nervi senzitivi. Pe langa aceasta, nervii pot fi stimulati la fel si prin excitarea zonei receptoare cu caldura sau presiune.

TRANSMITEREA MESAJELOR

Fibrele nervoase care pornesc din corpusculii terminali din piele sesizeaza multe feluri de excitatii, dar numai cele cauzate de temperatura si presiune sunt destul de puternice ca sa poate fi detectate de creier. Atat temperatura cat si diferentele de presiuni stimuleaza frecvent fibrele, si aceste excitatii ajung mai devreme in sistemul nervos central. Creierul deosebeste tipul excitatiei dupa viteza de propagare a acesteia. Informatiile tactile ajung in sistemul nervos central prin nervii senzitivi corespunzatori.
Sensibilitatea unor zone receptoare este determinata de densitatea terminatiilor nervoase din zona excitata a pielii. Astfel se distinge pe limba varfurile ascutite a doua creioane ca doua senzatii distincte chiar daca distanta dintre ele este doar de 1 mm. Pe spinare insa distanta dintre ele trebuie sa fie cel putin 50 mm ca sa le putem distinge separat.
S-au facut multe experimente pentru a stabili daca anumite fibre nervoase transmit anumite excitatii. Anumite fibre nervoase transmit informatia doar daca pielea este ranita, incalzita, impunsa, etc. Insa acest lucru nu este determinat de corpusculul terminal ci de modelul impulsurilor din fibrele nervoase care formeaza o cale de transmitere a informatiei tactile de la corpusculii terminali la creier. Desi unele tipuri de terminatii nervoase sunt mai sensibile la anumiti stimuli de presiune externa, in prezent, majoritatea specialistilor sunt de parere ca viteza de propagare a stimulilor si distributia lor intre diferitele fibre nervoase, definec modelul care este perceput de creier drept o anumita senzatie.
Deoarece simtul tactil este foarte sensibil, el poate compensa lipsa altui simt. Cel mai bun exemplu in aceste sens este sistemul Braille prin care nevazatorii pot citi cu varfurile degetelor.