Ce este HIV ?

HIV ( Human Immunodeficiency Virus ), respectiv virusul imunodeficientei umane, face parte din clasa retrovirusurilor, familia Lentivirinae. El determina, in timp, deteriorarea grava a imunitatii persoanelor pe care le infecteaza. Acest virus a fost descoperit in anul 1983 in Franta de catre doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur. Descoperirea acestuia a fost confirmata un an mai tarziu in America de catre doctorul Robert Gallo de la Institutul de Cancer din Bethesda. y4x18xs
De atunci si pana in prezent cercetatorii au identificat doua tipuri de HIV, denumite HIV -1 si HIV -2. Acestea au o raspandire inegala pe glob , HIV -1 fiind mult mai des intalnit.
Astazi se stie ca HIV -1 are o mare variabilitatea genetica, ceea ce a dus la o clasificare a sa intr-un grup major M, care cuprinde subtipuri notate de la A la I si un grup mai restrans O ( outlier). In Romania, predomina subtipul F, care mai poate fi intalnit cu o pondere mare in America de Sud, Africa Centrala si Thailanda.
Ca toate retrovirusurile, HIV -1 are in structura sau un ARN ( acid ribonucleic) si o enzima ( reverstranscriptaza), care permite convertirea genomului ARN intr-un provirus ADN, integrat in genomul celulei infectate.
Celulele organismului uman dotate cu receptori CD4 sunt in principal:
· limfocitele T4 ( helper)
· unele limfocite B
· macrofagele
· celulel epidermice Langherthas
· celule epiteliale

Ce este SIDA ?
SIDA ( in franceza) sau AIDS ( in engleza) se traduce in limba romana ca sindromul de imunodeficienta dobandite.
Sindromul inseamna o suma de manifestari de boala care pot fi intalnite in diverse maladii.
Imunodeficienta se manifesta prin scaderea puterii naturale a organismului de a se apara impotriva infectiilor

- 2-

Imunitatea unui organism se data de :
. · celulele albe din sange ( leucocitele) si de alte celule din organism
· anticorpii produsi de celulele albe.
Imunodeficienta care apare in SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunitatii.
Spre deosebire de alte "imunodeficiente" cu care omul se poate naste sau prin care poate sa treaca temporar, in cazul SIDA imunodeficienta este dobandita prin infectia cu HIV, care determina prabusirea imunitatii, in special prin distrugerea limfocitelor T4 . O persoana cu SIDA are imunitate compromisa , motiv pentru care pot aparea foarte usor infectii cu diverse virusuri, paraziti, ciuperci, bacterii, care in mod obisnuit nu produc imbolnaviri. Tot astfel se justifica si aparitia unor cancere.

Cum se transmite infectia cu HIV?

La nivelul cunostiintelor actuale, se poate afirma ca virusul imunodeficientei umane, se transmite pe trei cai care recunosc mai multe variante:
· prin sange infectat
· prin contact sexual infectat
· vertical, respectv de la gravida infectata la nou-nascut.

· Transmiterea prin sange infectat cu HIV
Aceasta recunoaste urmatoarele variante:
· transfuzia de sange sau produse din sange necontrolat
· injectii cu ace si seringi reutilizate, fara a fi in prealabil sterilizate
· interventii invazive de orice fel cu instrumente taioase sau care inteapa si care sunt murdarite de sange ce poate proveni de la o persoana infectata cu HIV .
· HIV se poate transmite si prin transplant de organe, in cazul in care donatorul este infectat.
Utilizatorii de droguri administrate intravenos isi impumuta adesea seringile, contribuind astfel la transmiterae infectiei cu HIV de la unul la altul in cazul in care unul dintre acestia este infectat.

- 3 -

· Transmiterea HIV prin contact sexual
In cazul contactelor sexuale intamplatoare, cu persoane necunoscute, fara protectie cu prezervativ, HIV se poate transmite pe orice cale: vaginala, anala, orala.
Initial s-a crezut ca SIDA este o boala a homosexualilor , primele cazuri de imbolnavire fiind recunoscute la acestia. In prezent, predomina calea de transmitere heterosexuala, ambele sexe fiind expuse la risc in mod egal.
Fertilizarile artificiale cu sperma pot fi incriminate in transmiterea infectiei cu HIV, daca donatorul de sperma este infectat.

· Transmiterea verticala sau perinatala
O mama infectata cu HIV risca sa transmita infectia propriului copil: in timpul sarcinii ( inainte de nastere); in timpul nasterii ; dupa nastere ( prin alaptare).
Conform statisticilor publicate, riscul de transmitere a infectiei cu HIV pe cale verticala variaza, in functie de masurile profilactice, intre 12% si 80%, fiind in medie de 25% pentru fiecare nastere in parte.

· Alte riscuri prevazute
HIV recunoaste aceleasi cai de transmitere cu cele ale virusului hepatitei B , de aceea nu trebuie sa fie folosite in comun periuta de dinti, lama de barbierit, briciul, instrumentarul de maninchiura , aparatele depilatoare, alte obiecte de uz intim.
Nu trebuie ignorate nici " fratiile de cruce", tatuajele, perforarea urechii pentru cercei, "taiatul sub limba".

· Cum se transmite HIV ?
In prezent este unamim acceptat ca HIV nu se transmite prin urina, fecale, saliva, lacrimi, transpiratie, secretii nazale, daca acestea nu contin sange infectat cu HIV in cantitati vizibile cu ochiul liber. Tusea si stranutul nu reprezinta nici un pericol.
Pe baza experientei acumulate pana in prezent este sigur ca nu exista riscuri de transmitere a infectiei cu HIV prin : strangere de mana; imbratisare; folosirea in comun a locurilor de joaca, a jucariilor, a rechizitelor, a tacamurilor si veselei, a WC-urilor si a grupurilor sanitare; sarutul pe obraz; vizitarea unui bolnav de SIDA la spital
- 4 -

sau acasa; in cursul consultatiilor medicale; in cursul relatiilor de serviciu; in cursul jocurilor sportive; in bazinele de inot; prin convetuirea in familie ( daca se respecta normele elementare de igiena si de protectie sexuala).

Receptivitatea

Receptivitatea fata de infectia cu HIV este generala. Aceasta inseamna ca orice persoana se poate infecta cu HIV , daca se expune riscului de infectie, voluntar sau accidental.
Categoria cea mai expusa infectiei cu HIV este populatia activa sexual si in special tinerii, care , prin naivitatea caracteristica varstei, se expun neprotejat.
O alta categorie cu risc este cea a lucratorilor din domeniul sanitar, indeosebi cei care activeaza in specialitati in care intra in contact cu sangele.
Centrul de Control si Prevenire a Bolilor din Atlanta, SUA, a prezentat in anul 1994 un studiu asupra riscului profesional de infectare cu HIV in randul lucratorilor din domeniul sanitar. Au fost prezentate mai multe cazuri de SIDA, sigur infectate prin expunere in timpul exercitarii profesiei: 28 asistente medicale; 7 medici; 1 tehnician de dializa; 1 infirmiera; 1 femeie de serviciu. Sursa de infectie au constituit-o in principal pacientii bolnavi de SIDA , respectiv 72%, iar restul pacientii infectati cu HIV asimptomatici.
Factorii care influenteaza riscul profesional de infectare cu HIV sunt:
- durata contactului profesional cu persoane infectate;
- stadiul infectiei HIV a pacientilor, care constituie sursa de infectie pentru personalul sanitar ( sangele provenit de la un pacient cu SIDA este mai infectant decat cel provenit de la un pacient asimptomatic);
- volumul de sange infectat care a fost inoculat ( intepatura cu un ac de seringa este mai periculoasa decat cea produsa de un ac chirurgical, deoarece primul contine mai mult sange).
- calea de inoculare;
- intinderea si profunzimea leziunii accidentale;
- frecventa inocularii;
- procedurile care implica introducerea de ace in vene sau artere;
- echipamentul de protectie;
- educatia sanitara privind protectia in timpul activitatii profesionale;
- 5 -

- atitudinea postexpunere la infectie ( administrarea de medicamente anti-HIV , imediat dupa expunere, poate reduce riscul de infectare cu aproximativ 80%).

Testarea HIV
Pentru a putea sti cu certitudine daca o persoana este infectata cu HIV, ea trebuie sa fie testata in acest sens. Testele utilizate ( ELISA) evidentiaza anticorpii anti-HIV pe care persoana testata ii produce daca este infectata. Sunt niste teste indirecte. Identificand anticorpii anti-HIV la o persoana, se poate spune ca aceasta este sigur infectata.
De la momentul infectarii si pana la paritia anticorpilor specifici anti-HIV se scurge un timp care poate varia de la cateva saptamani pana la 6 luni. Aceasta perioada de negativitatea a testului HIV la o persoana infectata se numeste "fereastra imunologica". De aceea, pentru a avea certitudinea unui test corect, acesta trebuie repetat si la 6 luni de la ultima expunere cu risc infectant . Pentru confirmarea unui test HIV pozitiv se efectueaza in laboratoare cu o dotare superioara testul Western Blot. Acesta este un test indirect , dar mult mai sensibil, mai laborios si mai scump. Principiul pe care se bazeaza este de punere in contact a serului analizat cu antigene HIV purificate si separate prin electroforeza. Testele care evidentiaza direct virusul sunt inca prea scumpe, motiv pentru care sunt utilizate in scopuri clinice restranse.
Testele ELISA la copiii nascuti din mamele infectate cu HIV au o particularitate in interpretare. Aceasta pentru ca toti nou-nascutii din mame HIV pozitive sunt pozitivi la inceputul vietii, chiar daca nu sunt infectati. Acest fenoomen apare deoarece anticorpii anti-HIV de la mama traverseaza placenta si ajung la copil. Cu timpul acesti anticorpi, dispar. Daca copilul nu este infectat cu HIV, in cateva luni testul sau ELISA devine negativ.Daca insa este infectat, acesta va incepe sa-si produca proprii anticorpi specifici, iar testul ELISA ramane pozitiv, chiar si dupa 18 luni, perioada acceptata pentru ca un copil nascut din mama HIV pozitiva sa se debaraseze de anticorpii preluati de la aceasta. De aceea interpretarea acestor teste trebuie sa fie efectuata de personal calificat.

Semne de boala in cadrul infectiei cu HIV
Infectia cu HIV este considerata de majoritatea specialistilor ca o infectie cu incubatie indelungata. Mai simplu spus, din momentul infectiei si pana la aparitia

- 6 -

semnelor de boala caracteristice pentru SIDA pot trece multi ani, in medie 10 ani.
Evolutia naturala a infectiei cu HIV se caracterizeaza prin :
· manifestari stadiale ( infectia acuta, ARC, SIDA )
· prezenta unor semne de boala determinate de HIV insusi si a altora datorate scaderii imunitatii ( infectii oportuniste, cancere)
· persistenta pe viata a virusului in organismul pe care l-a infectat.
Infectia acuta
Aparitia si evolutia infectiei acute cu HIV este necaracteristica si, in general, favorabila , motiv care , uneori , trece neobservata sau este uitata.
Dupa perioada infectiei acute ( sau primare) urmeaza o perioada variabila in timp in care persoana infectata este total asimptomatica, dar contagioasa.
In cadrul infectiei acute pot fi intalnite manifestarile clinice:
Generale : Febra; faringita; adenopatie; artralgii; mialgii; letargie; anorexie; scadere ponderala.
Neurologice: Cefalee; dureri retroorbitare; menigoencefalita;neuropatie periferica; radiculopatie; nevrita brahiala; sindrom Guillain -Barré; alterare a functiilor cognitive si afective.
Dermatologice: Eruptii cutanate eritematoase maculopapuloase; sindrom rubeoliform; urticarie; descuamare; alopecie; ulceratii mucocutanate.
Gastrointestinale: Candidoza orala, linguala, faringiana; greata, varsaturi; diaree.
Respiratorii : Tuse uscata; pneumonie acuta interstitiala.

Infectia simptomatica
Infectia simptomatica cuprinde manifestari clinice multiple si diverse, unele necaracteristice intial, dar care cu timpul grupeaza , incepand sa sugereze medicului diagnosticul de infectie cu HIV .
In cadrul unor stadializari mai vechi, in cursul infectiei cu HIV era prezentata o perioada intermediara intre infectia asimptomatica si SIDA, denumita ARC ( AIDS Related Complex).
Faza finala a infectiei simptomatice o reprezinta SIDA ( sindromul de imunodeficienta dobandita ), cand persoana infectata cu HIV prezinta numeroase boli

- 7 -

infectioase greu de tratat, in special datorita imunitatii compromise si rezistentei agentilor patogeni oportunisti. Acestia sunt bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziti care in conditii de imunitate nealterata nu reusesc sa determine imbolnaviri .
Acestor infectii li se asociaza adesea si unele forme de cancer, care bineinteles ca intuneca si mai mult speranta de supravetuire a persoanei infectate cu HIV.
Criteriile de diagnostic ale sindromului de imunodeficienta dobandita adoptat de Ministerul Sanatatii din Romania in anul 1990. ( Definitia cazului de SIDA dupa aceste criterii tine seama de nivelul de tara subdezvoltata al Romaniei), se prezinta mai jos:

Semne majore:
· Scadere ponderala peste 10% · Febra prelungita peste o luna · Infectii respiratorii inferioare severe/trenante · Diaree cronica, peste o luna·
Semne minore :
· Adenopatie generalizata · Candidoza orofaringiana · Dermatite generalizate · Infectii multiple/recidivante · Herpes zoster varicelizat · Herpes simplex recidivant/cronic ·Parotida cronica · Hepato-spleno-megalie ·
Boala asociata definitorie pentru SIDA :
· Sarcom Kaposi · Limfoame · Pneomonie limfoida · Infectii oportuniste ·
Wasting sindrome ( " sindrom de devastare") · Encefalopatie HIV · Cancer cervical
( uterin) · Tuberculoza · Pneumonie recidivanta ·

Posibiltati de tratament
Ingrijirea bolnavilor cu SIDA presupune un complex de ingrijiri medicale completate cu o serie de masuri de ordin social care au rolul de a eficientiza eforturile medicale .
Schematic, ingrijirea cuprinde :
- Tratament anti-HIV
- Tratamentul bolilor asociate infectiei cu HIV: · antibacterian · antifungic · antiprotozoaric · antiviral · al cancerelor asociate · al afectiunilor hematologice · al sindromului de slabire · al encefalopatiei · etc.
- Imunoterapie

- 8 - Alimentatie hipercalorica si hiperprotidica
- Fizioterapie
- Psihoterapie
- Suport social pentru bolnav si familia afectata
- Educatie si control

Tratamentul anti-HIV
Scopul tratamentului antiretroviral este de a impiedica , atat cat se poate, dezvoltarea HIV, si prin aceasta, de a indeparta cat mai mult in timp, dezastrul imunologic pe care HIV il determina.
Tratamentul trebuie inceput inainte ca imunodepresia sa devina manifesta.
Tratamentul initial trebuie sa contina o combinatie de minimum doua medicamente.
Modificarile schemei terapeutice trebuie sa vizeze inlocuirea sau adaugarea a cel putin doua medicamente neutilizate anterior la pacientul respectiv.
Monitorizarea tratamentului prin determinarea limfocitelor CD4 si a incarcaturii medicale este esentiala.
Raspunsul favorabil la tratament pare sa se obtina prin combinatia a cate doi analogi nucleozidici inhibitori de reverstranscriptaza cu un al treilea agent ( inhibitor de proteaza sau inhibitor nenucleozidic de reverstranscriptaza ) sau prin combinatia a doi inhibitori de proteaza.
Actualele combinatii terapeutice nu garanteaza vindecarea. Se prezinta in continuare grupele mari de medicamente anti-HIV care se incearca in tarile dezvoltate :
· inhibitori nucleozidici de reverstranscriptaza · inhibitori de proteaza · inhibitori de integraza · inhibitori de glicozidaza · inhibitori -Tat · oligonucleotide antisens · inhibitori ai proteinelor accesorii · terapie genica.
Un program de tratament modern anti-HIV in tarile in curs de dezvoltare presupune insa o serie de implicatii foarte serioase : costul tratamentului este foarte ridicat, supravegherea medicala de inalta specialitate este foarte scumpa, vietile persoanelor infectate cu HIV pot fi prelungite intr-o aorecare masura si fara tratament specific anti-HIV.

- 9 -

In aceste conditii , un program national anti-HIV este dependent de factorii de decizie politica, care trebuie sa tina seama de conditiile specifice si posibilitatile locale.

Prevenirea infectiei cu HIV
In situatia in care tratamentul curativ anti-HIV nu a dat inca satisfactiile asteptate este firesc ca fiecare individ sa constientizeze ca trebuie sa participe efectiv la prevenirea raspandirii infectiei. SIDA este o problema de sanatate publica deosebita, depasind granitele sectorului sanitar si implicand toate sectoarele vietii sociale.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a lansat din 1987 un program global de lupta anti-SIDA. In 1994, conducatorii a 42 de guverne au adoptat prin Declaratia de la 1 decembrie, la Paris, o strategie comuna in combaterea problemelor ce decurg din raspandirea infectiei cu HIV. In cadrul acestor reactii de amploare la scara mondiala, in Romania a fost adoptat Programul national de lupta anti-SIDA , care are in vedere imbunatatirea cadrului legislativ si asigurarea suportului material pentru desfasurarea masurilor preventive si curative.
Activitatea de prevenire a raspandirii infectiei cu HIV presupune: · identificarea surselor de infectie si supravegherea grupelor de risc · masuri fata de caile de transmitere, respectiv educatie sexuala si de promovare a utilizarii prezervativului, controlul sangelui de transfuzat, controlul sterilitatii instrumentarului medical si consilierea femeiii in sensul prevenirii transmiterii verticale ( de la mama la copil) · protectia poulatiei receptive, care presupune educatie sanitara si vaccinare.
Vaccinul ideal ar trebui sa aiba urmatoarele calitati: · sa fie sigur · sa aiba efect indelungat · sa induca imunitate la toate portile de intrare ale virusului · sa induca un raspuns imunologic celular si umoral impotriva celulelor deja infectate de HIV · sa asigure protectie fata de toate tipurile de HIV · sa nu produca reactii adverse severe. Pana in prezent nu s-a reusit obtinerea unui vaccin corespunzator. In aceste conditii, singura modalitate de a proteja populatia de infectia cu HIV este educarea acesteia.