h4r22ru
1.Obiectul de studiu al ecologiei
1.1.Individualizarea stiintei ecologice.
1.2.Metoda de studiu a ecologiei.
1.3.Caracterul integrator si interdisciplinar al ecologiei.
1.1.Desi ideea ecologica este cu mult mai veche avandu-si radacinile in perioada
marilor ganditori antici ecologia ca stiinta a fost formulata in a doua jumatate
a secolului al nouasprezecelea (1866) de catre biologul Haeckel Ernest drept
un domeniu de cunostinte privind economia naturii.
<<oikos>> -casa, gospodarie;
<<logos>> -stiinta.
Prin urmare obiectul de studiu al ecologiei l-ar constitui studiul relatiilor
organismelor vii cu mediul lor ambiant organic si anorganic.
Prin economia naturii Haeckel a inteles modul in care se repartizeaza substantele
pe specii, modul cum se produce, cum circula si cum se descompune.
Economia naturii: ansamblul proceselor de producere, transmitere, transformare,
distributie, depozitare si degradare a materiei organice vii in ecosistem.
Ecologia: o stiinta biologica de sinteza care studiaza prin excelenta conexiunile
ce apar intre organisme si mediul lor de viata (alcatuit din ansamblul factorilor
de mediu abiotici si biotici) precum si structura, functiile si productivitatea
sistemelor biologice supraindividuale (populatii, biocenoze) si a sistemelor
mixte (ecosistemele).
1.2.Pentru orice stiinta metoda de studiu desprinde din realitatea cercetata
legi, regularitati, concepte, principii pe care le utilizeaza in teoria proprie.
Metoda de studiu a ecologiei foloseste atat procedee generale, instrumente si
modalitati comune pentru orice activitati stiintifice in general si procedee
specifice domeniului cercetat. a.Abordarea istorica: procedeul vizeaza evolutia fenomenului studiat cat si
evolutia cercetarilor referitoare la acest domeniu sau la domenii conexe (vecine).
Ideea ecologiei este o idee care s-a dezvoltat extrem de lent avandu-si radacini
in perioada antichitatii in special in perioada presocraticilor. Ideea ecologiei
se desprinde din analiza celor trei probleme pe care si le puneau acesti ganditori
-mai intai de a sti daca lumea era adaptata nevoilor de atunci, satisfacerea
acelor nevoi;
-influenta mediului inconjurator asupra caracteristicilor sociale, culturale,
fiziologice ale indivizilor;
-care sunt modificarile pe care omul prin activitatile sale le provoaca in natura.
Aceasta idee se regaseste si la Platon.
Exista autori care ii considera pe Aristotel si Teofrust ca precursori ai gandirii
ecologice.
Inainte ca ecologia sa apara ca ramura de sinestatatoare inainte de Darwin si
Haeckel cercetarile in domeniu au fost preluate de Auguste Pyrame de Candolle
(1833) care a demonstrat necesitatea intemeierii unei noi discipline botanice
avand ca subiect de cercetare relatiile reciproce intre plante si mediul lor
de viata.
La 1840 Liebig a descoperit circulatia atomilor elementelor chimice in sistemul
planta-sol.
Unii autori ii numesc pe Lavoisier (1792), Pasteur (1861) ca intemeietori ai
ecologiei moderne.
-Lavoisier a prezentat ideea de baza a circulatiei materiei;
-1861 Pasteur descrisese mersul complet al descompunerii materiei moarte.
La 1859 Darwin a aratat dependenta reciproca a organismelor vii prin interactiunile
intre marimile lor numerice. b.Abordarea sistemica: se refera la faptul ca ecologia nu poate fi inteleasa
in afara notiunii de sistem preluand o cucerire esentiala Teoria generala a
sistemelor.
Teoria organizarii sistematice a materiei in general si a materiei vii in special
reprezinta baza conceptuala si respectiv baza metodologica in abordarea problemelor
in ecologie.
Teoria sistemelor se bazeaza pe faptul ca intreaga materie este organizata in
corpuri materiale de cele mai diferite naturi.
Un sistem se defineste ca un ansamblu de elemente identice sau diferite unite
prin conexiuni intr-un intreg functional.Sistemul este un ansamblu organizat
alcatuit astfel incat conexiunile si functiile elementelor componente, care
pot fi inclusiv subsisteme contribuie la mentinerea si indeplinirea functiilor
intregului.
In sistematica vegetala si animala sistemul reprezinta ordonarea sistemelor
si categoriilor taxonomice superioare conform unor criterii naturale sau artificiale.
Exista o arhitectonica in trepte a lumii animale pe plan cosmic si planetar,
o ierarhizare a sistemelor: a.) -;nivelul fizico-chimic; b.) -;nivelul biologic; c.) -;nivelul social. b.)In cazul nivelului biologic exista o ierarhie interna a lumii vii, ierarhie
conceputa ca un sir liniar de niveluri de integrare. Dupa criteriul universalitatii un
nivel de integrare reprezinta totalitatea sistemelor incluse spatial in alcatuirea
unui sistem biologic dat. La baza acestei ierarhii interne se afla organismul
individual. c.Abstractizarea: se bazeaza pe utilizarea modelelor prin intermediul carora
este cunoscuta realitatea biologica si cea fizico-chimica, realitate ce formeaza
obiectul de studiu al ecologiei.
Modelul: o forma abstracta a realitatii ce pastreaza doar elementele materiale
si legaturile esentiale din lumea reala. Sunt utilizate:
-modelele imitative (iconice): desene, imagini, filme;
-modelele de tip index: scheme, diagrame, grafice;
-modelele de tip simbol: concepte, teorii, legi, definitii. d.Masurarea: se utilizeaza pentru a pune in evidenta dimensiunile cantitative
ale fenomenului ecologic. Ecologia foloseste diverse etaloane: joule, calorie,
erg, lux, gr, foton.
1.3.Caracterul interdisciplinar si integrator al ecologiei:
Ecologia se sprijina pe rezultatele biologiei. Ea se suprapune partial domeniului
geologiei si geografiei, pe rezultatele chimiei, pe rezultatele botanicii si
zoologiei, matematica, statistica.
Natura integratoare: aceasta disciplina isi creeaza propriile concepte, isi
formuleaza propriile legi.
2.Notiuni, principii si legi ale ecologiei:
2.1.Structura sistemelor supraindividuale de organizare a materiei vii;
2.2.Conceptele de mediu natural, mediu inconjurator sau ambiant;
2.3.Lanturi trofice si niveluri trofice;
2.4.Principii si legi de baza ale proceselor ecologice;
2.5.Relatiile dintre componentele mediului inconjurator.
Sistemele din natura desi sunt diferite se grupeaza in nivele de organizare
din ce in ce mai complexe formand o adevarata ierarhie organizatorica. La baza
acestei ierarhii se afla nivelul atomic si molecular, organizarea evoluand tot
mai complex. In organizarea materiei vii a sistemului biologic s-au diferentiat
2 linii ierarhice:
-ierarhia individuala sau morfofiziologica care cuprinde sistemele din interiorul
unui organism:celule, tesuturi, organe;
-ierarhii supraindividuale care cuprind individul, populatia, biocenoza, biomul,
biosfera.
Ierarhia spatiala a nivelelor supraorganismice este reprezentata de nivelul
pupulatiei, biocenozei, ecosistemului si biosferei.
BIOSFERA
ECOSISTEM=BIOCENOZA+BIOTOP
BIOCENOZA
POPULA|IA
Individul:materia vie nu exista decat prin intermediul individului, plante si
animale pe diferite nivele de dezvoltare.
Populatia: in sens ecologic reprezinta un sistem alcatuit din indivizii aceleiasi
specii care vietuiesc in aceeasi zona.
Populatia reprezinta comunitati de indivizi conspecifici din acelasi biotop.
Totalitatea populatiilor cuprinse in acelasi biotop (plantatie, pajiste, padure)
reprezinta biocenoza sau comunitati de populatii.
Biotopul: reprezinta suportul de baza al biocenozei sau ansamblul factorilor
fizici (apa, aer, sol, lumina) lipsiti de materie vie dar care constituie suportul
de dezvoltare al acesteia.
Ecosistemul: interactiunea intre biocenoza si biotop, este un complex dinamic
de comunitati de plante, animale si microorganisme si mediul lor de viata care
interactioneaza intr-o unitate functionala.
Ex: padure, lac, pestera.
Agregarea ecosistemelor la nivel continental duce la formarea biomului (un complex
de ecosisteme care grupeaza biocenoze similare ca infatisare si care corespund
unor conditii fizico-chimice asemanatoare determinate de zonele de latitudine
ale planetei.
Ex:padurea cu frunzele cazatoare din intreaga zona temperata.
Totalitatea ecosistemelor de pe Terra formeaza biosfera.
2.2.Conceptele de mediu, mediu natural si mediu inconjurator:
Mediul in sens larg reprezinta totalitatea lucrurilor materiale, evenimentelor
si energiilor de care depinde viata unei fiinte.
Mediul infinit sau general corespunde cu notiunea de mediu ca un sistem nediferentiat.
Fiecare specie alege din mediul general un spatiu finit, respectiv acele elemente
care corespund naturii sale.
Mediul natural: reprezinta totalitatea factorilor naturali care se prezinta
intr-o anumita stare de echilibru si care determina conditiile de viata pentru
regnul vegetal, animal si pentru om. Imaginea comuna pe care omul si-o face
atunci cand utilizeaza conceptul de mediu natural cuprinde:
-aerul;
-oceanul, marile, lacurile;
-apele curgatoare, solul si subsolul si formele de viata pe care le creeaza
si sustin.
Distingem in cadrul mediului natural componente fizice naturale (componente
abiotice: apa, aer, relief, sol).
Mediul natural transformat de om intr-o masura mai mare sau mai mica se numeste
mediu geografic (umanizat).
Mediul inconjurator: fiind o notiune fundamentala ce sta la baza ecologiei circumscrie
ansamblul factorilor ecologici ( ambianta) in conjunctura carora activitatea
umana a provocat modificari profunde, de cele mai multe ori ireversibile.
Mediul inconjurator reprezinta intr-o acceptiune mai larga, ansamblul la un
moment dat al factorilor naturali (fizici, chimici, biologici) si al factorilor
sociali care in stransa interactiune influenteaza echilibrul ecologic si determina
conditiile de viata pentru om si de dezvoltarea societatii in ansamblu.
In cadrul mediului se diferentiaza, mediul terestru si mediul acvatic.
Mediul terestru: -arid si umed;
Mediul acvatic: stagnant si aerat.
Factori ecologici:
-factori climatici;
-factori orografici;
-factori edafici (sol);
-factori biotici.
Organismul individual impreuna cu factorii ecologici constituie o unitate functionala.
Habitat: reprezinta mediul in care traieste un individ biologic sau conditiile
ecologice in care traieste o anumita specie.
Oikumena: reprezinta mediul locuit de oameni, reprezentat de acel spatiu constituit
dintr-un mozaic de medii naturale si artificiale create de acestia.
Stiinta habitatului cerceteaza influentele sistemelor de factori ecologici asupra
morfologiei si fiziologiei organismului identifica 9 tipuri de medii:
-mediul cosmic;
-mediul geofizic (fortele de atractie gravitationala);
-mediul climatic;
-mediul orografic (relieful);
-mediul edafic (solul);
-mediul hidrologic (apa);
-mediul geochimic;
-mediul biocenotic (fiintele vii);
-mediul biochimic.
2.3.Lanturi trofice si niveluri trofice:
Lanturi trofice: filiere pe care un organism isi procura hrana. Ele reprezinta
unitati functionale ale transformarii si transmiterii nutrientilor.
In cadrul unui lant trofic se disting 3 niveluri trofice majore: a).-nivelul producatorilor; b).-nivelul consumatorilor; c).-nivelul descompunatorilor (saprofage). a).-plantele verzi (plantele autotrofe-capabile de fotosinteza); b).-regnul animal:
-consumatori primari (C 1): ierbivore sau fitofage (preiau materia sintetizata
de plante);
- C 2: carnivore (zoofage);
- C 3: tertiari. c).-material mort (descompunatorii): bacterii care transforma materia organica
moarta in materie anorganica.
Sensul este: Producatori ? Consumatori ?Descompunatori.
Hrana circula in biocenoze de la plante la zoofage insemnand ca exista anumite
cai de circulatie a hranei numai de la stanga la dreapta.
Ex de lanturi trofice:
-la campie: graminee?gargarite?soparle?soim;
-balti si lacuri: diatomee?racusori?bou de apa? gasca sau rata?uliul de balta;
-padure: frunze ? omizi ? ciocanitoarea ? uliul pasarelelor;
2.4.Principiile si legile de baza ale proceselor ecologice: a). Principiul Unitatea viata-mediu: acest principiu postuleaza ca pe toate
nivelurile de integrare a lumii vii viata este dependenta de mediu. Aceasta inseparabilitate
a vietii si a mediului este exprimata morfologic prin forme biotice, iar fiziologic
prin schimbul de substante intre viata si mediu. b).Principiul feed-back (retroactiunii): populatiile si biocenozele se aseamana
cu sistemele cibernetice fiindca sunt legate cu mediul printr-un numar mare
de sisteme INPUT -; OUTPUT. c).Legile factorilor limitativi: un factor al mediului poate fi numit limitativ,
atunci cand in mediu concentratia sa devine prea mica sau prea ridicata.
Ex: atunci cand concentratia atomilor unor elemente chimice ( Zn, Mg, Co) creste
in apa dincolo de un anumit prag, acesta se comporta ca factor limitativ in raport
cu concentratia algelor in scopul cresterii acestor concentratii.
Atunci cand o specie suporta variatii ample ale factorilor limitativi ea poate
fi absenta din cauza eliminarii sale de catre specia concurenta.
Legile factorilor limitativi cuprind:
-legea tolerantei;
-legea minimului;
-legea relativitatii.
2.5.Relatiile dintre componentele mediului inconjurator : a). Relatii aparent statice :
Ex: un arbore langa un lac; b). Relatii dinamice: determina modificari importante ale unuia dintre elementele
aflate in contact asupra celuilalt. c). Relatii spatiale: au o dezvoltare in teritoriu d). Relatii de timp: se pot produce in perioade foarte scurte de timp sau in
perioade foarte indelungate de timp:
Ex: -urmarile unui cutremur
-Delta Dunarii.