s8d1dt
Manipularea unor mari mase de oameni prin limbaj nu este o descoperire de data recenta. Dimpotriva, discursul politic — a carui finalitate a fost, de­a lungul istoriei, subordonata instinctului dominator al celor de la putere — a recurs, de cite ori a putut, la tehnici per-suasive ce ocolesc deliberat principiile logicii si ale moralei, ba chiar bunul simt. Vechii greci stapineau foarte bine subtilitatile manipularii, aplicindu­le cu succes, romanii asijderea. Istoricul atenian Thucydide (in opera sa : Istoria razboiului peloponesiac) observa ca in epocile de decadere politica, sociala, militara si morala cuvintele isi schimba radical intelesul, transformindu­se in contrariul lor : „Statele erau, asadar, agitate de lupte civile : cele care ramasesera mai in urma, auzind ceea ce se petrecuse pe aievea, cautau sa le intreaca punind la cale planuri nemaiauzite, atacind prin viclenii pline de intrigi ori razbunindu­se prin cruzimi extrem de rafinate. Schimbasera pina si intelesul obisnuit al cuvintelor dupa interpretarea subiec-tiva a faptelor. Indrazneala nebuneasca era socotita drept barbatie gata sa slujeasca oricaror pofte ale priete-nilor, incetineala prudenta era lasitatea ascunsa sub frumoase aparente ; cumintenia, un pretext al omului fricos”. Istoricul roman Sallustius, in De coniuratione Catilinae se duce cu gindul pina acolo incit inverseaza relatia cauza-;efect, punind decaderea sociala pe seama abuzurilor savirsite asupra limbii. Dupa el, asadar, frauda semantica sta la baza decaderii statului si nu invers : „De multa vreme, ce e drept, noi am pierdut adevaratele intelesuri ale cuvintelor, fiindca risipa din averile straine se numeste darnicie, iar indrazneala in fapte rele, curaj. Din aceasta cauza, statul a ajuns in situatia extrema de azi”.
In cartea Functionarii divini. Politica, despotism si mistica in China antica (Editura Amarcord, 1995), reputatul sinolog Jean Levi dovedeste ca nici vechii chinezi nu erau straini de asemenea tehnici. Din contra, probabil chiar ei, pentru prima oara in istoria umanitatii, au introdus sistematic viclenia in sinul discursului politic. Ei, cei dintii, au dat astfel, prin limbaj, „o lovitura de gratie moralei”. Nu intimplator si nicidecum fara obiect, Confucius recomanda suveranilor, o data ajunsi la putere, sa ia o masura radicala, formulata lapidar de filozof : „corectati numele !” Acest indemn de natura etica era indreptat impotriva sireteniei si abilitatilor retorice care au schimbat adevaratele rapor-turi dintre cuvinte, obiecte si notiuni, pentru a se putea servi de limbaj dupa voie. Recomandarea maestrului chinez reflecta atit indignarea fata de malversatiile al caror obiect devin cuvintele, cit si revolta fatisa impo-triva profanarii logicii. Filozoful nu voia altceva decit sa faca ordine „intr­un spatiu al abuzurilor nepedepsite, care este limbajul”. Dar cine asculta de sfaturile unui filozof ? Nu a cerut, oare, mai tirziu cu aproape 22 de secole, si Voltaire acelasi lucru ? Cine este interesat de morala, de rationalitate sau de adevar atunci cind e vorba de a trage un profit imediat ? Limbajul mincinos a fost in continuare folosit cu scopuri oculte, caci adeseori „elocventa a reusit acolo unde au dat gres cele mai puternice armate”.
Asemenea alcatuiri verbale, elaborate in dispretul semanticii, erau la mare cinste pina in 1989. Iata, imediat dupa ultimul razboi, unul din cele mai odioase personaje ale istoriei noastre, Ana Pauker, era rasfatata mincinos in presa, la adunarile populare si pretutindeni in cadru oficial cu apelativul Ana noastra, mimindu­se astfel „contopirea” ei cu idealurile si aspiratiile unei natiuni de ea insasi impilate ; mai aproape de zilele noastre, tiranului de la Scornicesti i se spunea titanul de la Scornicesti ; fara nici o jena, el a fost apoi comparat cu personalitati ale istoriei universale ori autohtone precum Pericle si Cezar sau Mihai Viteazul si Alexandru Ion Cuza. Epoca de scrum si de cenusa era epoca de aur, formula „totul pentru om” insemna, in fapt, totul pentru… „Omul”, in timp ce frigul si foamea bintuiau nestingherite intr­o tara a nimanui, uitata de Dumnezeu, discursurile oficiale ne hraneau si ne incalzeau cu vorbe mestesugite, asigurindu­ne ca ne indreptam neabatut spre societatea socialista multilateral dezvoltata, spre noi culmi de civilizatie si… „pogres”.
Calapoadele manipularii prin discurs s­au perfectionat necontenit de­a lungul vremii. Au aparut, adaptindu­se mereu contextului social, strategii noi, necunoscute nici de chinezi, nici de vechii greci si nici de romani, nici de iezuitul Malagrida si nici de cinicul Machiavelli. Una din cele mai perfide forme de indoctrinare, apanaj rafinat al comunismului, a fost indoctrinarea prin simularea comunicarii, in fapt prin noncomunicare. Individul asculta silit, in cadru institutionalizat, discursuri ignare, hipertrofiate si incoerente, pe care era nevoit apoi
— mimind entuziasmul — sa le reproduca fidel la invatamintul politic obligatoriu. Se realiza astfel, prin umilinta perpetua si indobitocire cu premeditare, un obiectiv capital : anihilarea personalitatii umane si transformarea individului nu in „om nou”, cum ni se tot promitea, ci intr­o maimuta stupida si resemnata.
Prin tot ceea ce au intreprins ei, adeptii evolutionis-mului biologic ne­au impins in animalitate, practicind, impotriva crezului lor declarat, un… darwinism intors pe dos.