O miscare artificiala a unei imagini optice aupra retinei este o conditie suficienta pentru a determina aparitia unor fenomene visuale in sistemul vizual, deaceea conditia motorie(Hubbel, Eyes, Brain, vision), adica, contractia sau relaxarea muschilor oculare nu consitue o conditie necessara a vederii. Exista dovezi experimentale ca, stabilizand artificial o imagine optica asupra retinei vederea animala piere dupa aproximativ o jumatate de secunda. (Riggs&Ratliff:1952, Ditchburn&Ginsborg: d2s15sp
1952, citati de Hubbel in Eyes, Brain, and vision ). Totusi, microsacadele oculare au necesitate numai relativa la situatia in care scena visuala este stationara, adica nu absolu necesare vederii. Acest fapt se pare ca este datorita faptului ca majoritatea celulelor din cortex sunt foarte sensibile-responsabile la miscare. Hubble considera ca, sistemul vizual este structurat astfel ca sa fie mai sensibil la stimuli venind de la obiecte miscatoare decat fata de obiectele stationare, fiind astfel natural selectat, deoarece observatia obiectelor miscatoare este mai importanta pentru problemele generale pe care le intampina animalele. Noi putem presupune ca celulele complexe ale cortexului, cu sensibilitatea lor foarte inalta la miscare, sunt presupuse in acest process. Se pare ca, aceste microsacade au doar rolul de a aprinde celulele corticale, nu sa contribuie la crearea caracterului extins al scenei noastre vizuale fenomenale. Dar, prin teoria sensoriomotorie a vederii se sustine ca extensiunea, picturalitatea, izomorfifitatea vederii noastre perceptuale se datoreaza atat unui contact continuu cu stimuli externi cat si in primul rand datorita multor miscari oculare. Adica, aceste miscari oculare rapide impreuna cu memoria sunt responsabile pentru constituirea caracterului extins si structurat al perceptelor noastre. Noe considera deasemenea ca, nu exista nici un isomofism intre nivelul fenomenal si nivelul neuronal (Pessoa et al., 19XX).
Dar Hubbel, dupa zeci de ani de cercetare, a constatat o organizare topografica a caii vizuale, de la nivelul retinelor pana la nivelel inalte ale arrilor vizuale in cortex. In conformitate cu constatarile lui Hubbel, intre retine si nucleele geniculate laterale si intre nucleele geniculatilor laterali si cortex fibrele axonice pot si complet amestecate, dar ele se desfasoara in final intr-o ordine topografica atat in nucleii geniculati laterali cat si in cortexul primar (V1). De exemplu, fibrele nervului optic dintr-o mica parte a retinei se indreapta toate catre mica parte a unui geniculat lateral, si fibrele de la o regiune data a unui geniculat merg toate catre o regiune particulara a cortexului vizual primar. Dar, imaginea pe retine este inversata. Sistemul nervos este astfel organizat ca celulele sunt grupate in suprafete plane, fiecare strat particular primindu-si inputul de la un agregat de celule din strat imediat precedent. O leziune a cortexului vizual primar rezulta intr-o orbire locala, ca si cum ar fi fost lezata partea ei corespunzatoare din retina. Ce consecinte au aceste constatari asupra teoriilor anti-isomorfiste si antipicturale ale vederii?

Impresia subiectiva pe care o au oamenii despre lumea lor vizuala is una de o mare bogatie, ce produce sentimentul unei quasi-infinitati de detalii si culori extinse inaintea ochilor nostri. Explicatia cea mai naturala pentru acest fapt pare sa fie idea ca in creier, exista o reprezentare interna a lumii a carei activare furnizeaza aceasta experienta. In scopul de a furniza bogatia perceputa a experientei, reprezentarea interna trebuie prezumabil sa fie deasemenea foarte bogata. Teoria pe care am dezvoltat-o noi aici respinge notiunea ca experienta este cauzata de activarea unui mecanism cerebral... A aveea memoria ochilor bunicilor tale consista in faptul ca tu sti ca poti, printr-un efort mental, aduce acea bucatica de informatie in mintea ta. Similar, cu vederea, cea mai mica miscare a ochilor tai sau a atentiei tale poate produce detalii despre ceva dinaintea ta. (O'Regan&Noe, 2001, p.97)

Astfel, autorii tind sa explice caracterul spatial extins al perceptelor noastre vizuale prin apelul la miscari oculare (aspecete motorii) si memorie. Ceea ce consider ca e gresit, deoarece asa cum arata Hubbel, suprafetele plane ale caii vizuale sunt izomorfice. Kossylyn deasemenea a presentat dovezi despre faptul ca intreruperea activitatii in V1 impiedica atat perceptia vizuala cat si imageria vizuala (Barinaga, 1992). Daca nivelul fenomenal n-ar fi izomorfic cu nivelul retinal, atunci leziunile retinale n-ar dezvolta orbiri locale. Pe de alta parte, atat nivelul fenomenal cat si cel retinal sunt nivele celulare. Daca V1 nu este, totusi, nivelul fenomenal, atunci, totusi, ramane alta proba: daca impiedicam ca lumina sa stimuleze jumatatile de sus ale retinelor noastre, rezultatul va fi un percept semicircular sau semisferic, nu un percept circular sau sferic mai mic. Maimult, microsacadele oculare stimuleaza toate celulele aranjate retinotopic, care sunt senszitive in primul rand la miscare, in cortex. Dar, se pare ca nu este adevarat ca stimularea intregii retine, prin aceste microsacade, la un moment temporal particular, ar furniza numai o quanta phenomenala, restul provenind de la alte miscari oculare si memorie. Aceasta pare nu numai contraintuitiv ci si nerezonabil. Daca ar fi asa, atunci o leziune retinala partiala nu ar dezvolta o vedere oarba regionala. Deaceea, microsacadele nu explica bogatia perceptelor noastre, ci ele au rolul probabil doar de a 'aprinde' celulele, care majoritatea sunt sensibile numai la miscari. Aceste microsacade nu sunt atat de ample incat sa schimbe constient fixarea atentiei oculare de la un obiect la altul, ele sunt atat de mici incat doar aprind-activeaza unele celule. Adica, efectul lor este prea mic ca sa furnizeze bogatia perceptelor noastre. Microsacadele presupun scale temporale care sunt sub scalele temporale necesare perceptelor. Aceste microsacade au rolul de a stimula celulele care au nevoie cel putin de miscari minimale pentru a raspunde. Deaceea ele sunt, in acord cu Hubbel, mai mult sau mai putin intamplatoare...
Inregistrarile traiectoriilor fixarilor oculare sunt comune, dar aceaste memorii externe nu furnizeaza caracterul circular sau sferic si plin (datorita convergentei campurilor receptive) al perceptelor noastre fenomenale.