Pasarile sunt astazi vertebratele cu cea mai mare raspandire pe suprafata Globului.Aceasta mare performanta a fost posibila datorita adaptarii lor la zbor, care le-a dat posibilitatea de a se deplasa usor pe distante mari si de a invinge toate obstacolele naturale; si temperaturi ridicate si constante, patrunzand astfel si in tinuturile cu cea mai aspra clima. k7r5rl
Odata cu aceasta larga raspandire pasarile s-au adaptat si la cele mai variate madii de viata, diversificandu-se astfel in mai multe grupuri ecologice: pasari acvatice, pasari de tarm, pasari de stepa, pasari de tufis si padure etc. Ele s-au adaptat si la cele mai variate regimuri de hrana: insectivore, granivore, fengivore, carnivore, omnivore etc.
Corpul pasarilor este adaptat pentru zbor avand o forma fusiforma si aerodinamic. Tegumentul este lipsit de glande cu exceptia glandei uropigene, situate deasupra cozii, a carei secretie unsuroasa este raspandita de pasare cu ciocul printre pene dandule suplete, luciu si facandule impermeabile la apa. Aceasta glanda poate fi mai dezvoltata la pasarile acvatice si poate sa lipseasca la cele de desert. Tegumentul da nastere unor formatiuni cornoase numite pene cu rol de protectie mecanica si termica. Totalitatea penelor formeaza penajul. Se deosebesc trei tipuri de pene: penele de contur, penele filiforme si puful. Penele de contur sunt penele vizibile care acopera corpul la exterior si care au rol important in zbor. Penele filiforme au o structura simpla fiind asezate cate 1-10 la baza penelor de contur. Intre penele de contur se afla puful care accelereaza functia termo-reglatoare a penajului. Schimbarea penelor, caderea celor vechi si inlocuirea lor cu cele noi se numeste naparlire. Ea se petrece o data sau de mai multe ori pe an. Deregula se face pe rand, putine fiind pasarile care isi leapada toate penele deodata. Penajul pasarilor are un colorit foarte variat, deseori de rara frumusete.
Pasarile sunt vertebratele tetrapode, care au cea mai buna adaptare la deplaserea in mediul aerian, astfel ca membrele anteriore sunt transformate in aripi iar cele posteriore servesc la mers, innot, catrat, stationat, prinderea prazii, construirea cuiburilor etc.
Scheletul pasarilor prezinta o serie de trasaturi caracteristice ca adaptari la zbor si mersul biped. Caracteristica esentiala consta in faptul ca oasele prezinta goluri pline cu aer care sunt in legatura cu plamanii si sacii aerieni. Pneumaticitatea este mai dezvoltata la oasele mari ale pasarilor bune zburatoare si este redusa la cele care zboara greu sau deloc. Indiferent de forma oaselor, acestea au peretii subtiri fara ca rezistenta lor sa scada. Subtierea peretilor oaselor si pneumaticitatea acestora duc la reducerea greutatii specifice a corpului si la o mai buna termoreglare tocmai datorita aerului din oase. Scheletul capului este format din oase subtiri strans sudate intre ele de forma globulara sau ovala prezinta lateral doua orbite largi in care sunt fixati ochii. Falcile sunt lipsite de dinti si aunt imbracate in doua teci cornoase care formeaza ciocul. Acesta poate avea forme si diversiuni diferite indicand modul de hranire si felul hranei. Coloana vertebrala prezinta cinci regiuni cu numar variat de vertrebre, cele mai numeroase fiind vertebrele cervicale bine diferentiate si foarte mobile. De vertebrele dorsale se prind sapte perechi de coaste. Vertebrele din regiunile lombara, sacrala si primele din regiunea codala formeaza un singur os numit siusaceu. Vertrebele codale sunt distincte, ultimele fuzioneaza si formeaza pigostilul de care se prind penele cozii ( coada are rol de carma ). Coastele sunt bine dezvoltate si sunt formate din doua segmente unul vertebral si altul sternal, articulate mobil in unghi aproape drept orientat cu varful inapoi. Acesta forma a coastelor permite cutiei toracice sa-si schimbe volumul prin departarea si apropierea sternului de coloana vertebrala, schimbarea actionata de muschii intercistali in timpul respiratiei, numai cand pasarea nu zboara. La majoritatea pasarilor sternul e bine dezvoltat avand o coasta median vertebrala numita carena care ofere o suprafata mare de insertie a moschilor pectorali, muschii zborului. Pasarile bune zburatoare sau care folosesc aripile in inot au carena bine dezvoltata si se numesc carenate, in apozitie cu pasarile care nu zboara sui care in majoritate au sternul lipsit de carena, pasarile acarenate. Centura scopulara contribuie la consolidarea cutiei toracice care este foarte putin mobila. La oasele centurii se articuleaza membre anterioare, transformate in aripi, ale caror oase- humerusul, radiusul siculitusul- sunt bine dezvoltate. Carpienele si metacarpienele sunt mult mai reduse ca de altfel si falangele. Centura peluiana si scheletul picioarelor sunt adaptate la mersul biped, astfel: ilionul si ischianul sunt late lungi si sudate intre ele cat si cu osul sacrum formand un bazin rezistent la care se articuleaza scheletul piceoarelor. Membrele posterioare sunt adaptate pentru laergat, sarit, inot, etc. Ele sprijina greutatea corpului: femurul e indreptat oblig inainte. Scheletul gambei e formet din tibie se peroneu. Tasienele sunt sudate cu matatasienele formand osul osul-metataes de care se articuleaza falangele. Majoritatea pasarilor au patru degete din care trei sunt indreptate inainte si unul inapoi. Degetele se termina cu gheare, acestea fiind groase si tocite la pasarile alergatoare si scurmatoare, ascutite si incovoiate la pasarile rapitoare subtiri si lungi la cele arboricole. Pasarile de balta au o membrana interdigitala, prinsa fie sparat de fiecare deget, fie intre degete. La pasarile de tarm uneste doar la baza degetele trei si patru iar la restul lipseate.
Musculatura pasarilor reprezinta o adaptare la zbor fiind puternica, la unele zburatoare remarcandu-se forta si volumul muschilor pectorali. Acestia sunt inserati pe de o paret pe centura scopulara si stern, iar pe de alta parte pa humerus, prin contractile lor asigurand miscarile de ridicare si coborare a aripilor. O alta grupa de muschi bine dezvoltati sunt cei ai picioarelor avand un rol important in sustinerea corpului, iar la pasarile acarenate sunt moschii mersului.
Sistemul nervos al pasarilor este mult mai dezvoltat decat al reptilelor atat in ceea ce priveste volumul cat si in complexitatea structurala si functionala. Aceasta dezvoltare se datoreaza miscarilor variate ale pasarilor ca adaptare la mediul in care traiesc. Astfel encefalul pasarilor se caracterizeaza printr-o crestere deosebita a: telencefalului, datorita hipertrofiei corpilor striati care alaturi de talamusul optic, coordoneaza intreaga matricitate si comportamentul instinctiv al pasarilor
• Lobilir opticicare sunt in legatura cu rolul important al simtului vizual la aceste animale
• Nucleilor spiriformi, particulari pasarilor, cu rol in coordonarea miscarilor aculare si somatice
• Cerebelului care regleaza mentinerea tonusului muscular coordonand miscarile complexe
In general la pasari simtul mirosului are un rol secundar. La rapitoare de zi mirosul eate mai bine dezvoltat, iar la cele gronivore esat foarte redus.Lobii olfactivi sunt foarte redusi. Fosele nazale incep cu narile dispuse pe cioc si se termina cu coanele, orificii situate pe plafonul bucal.
La pasari apare urechea externa, formata numai din canalul auditiv extern cu rol in directionarea undelor sonore spre urechea medie. Aceasta cuprinde un singur os, auditiv calumela. Urechea interna are rol auditivsi static.
Simtul vizual al pasarilor e cel mai dezvolat din toata seria vertebratelor, ochiul fiind organul de simt cel mai dezvoltat si perfectionat. Globul ocular este aproape fix in orbita, Fapt compensat prin largirea campului vizual si prin marea mobilitate a capului si gatului, iar dispozitia lor este diferita: la pasarile diurne ochii sunt asezati lateral sau lateral-anterior, iar la cele cicturne anterior. Globul ocular este protejat de doua pleoape si glande lacrimale.
Sistemul digestiv al pasarilor prezinta unele particularitati, printre care aparitia ciocului, lipsa dintilo, prezenta gusii si compartimentarea stomacului precum si scurtarea intestinului gros. Ciocurile prezinta o mare varietate: mici, subtiri, conice, curbate,scurte etc indicand modul de hranire si felul hranei. In cavitatea bucala lipsita de dinti, se afla limba musculoasa (variata ca forma si dimensiune) protejata de un strat cornos prevazut cu papile. La specile granivore (gaina, porumbelul), in peretii cavitatii bucale, se intalnesc numeroase glande mucoase, glandele salivare fiind reduse. La speciile insectivore glandele salivare sunt bine dezvoltate.
La pasari, faringele lipseste, iar esophageal se dilata, formand o gusa voluminoasa care serveste la inmagazinarea si inmuierea alimentelor. La porumbel in perioada de hranire a puilor gusa secreta un lichid laptos, cu care ii hraneste. Stomacul pasarilor e diferentiat in stomacul glandular (cu pereti subtiri si numeroase glande) si stomacul musculos (pipota sau ranza) cu pereti musculosi si o crusta chezatinoasa. Intestinul subtire, in mocoasa lui cutata, poseda glande care sacreta sucuri bogate in enzime necesare digerarii proteinelor si glucidelor. La limita dintre intestinul subtire si cel gros se afla o pereche de cercuri intestinale care intervin atat in absorbtia apei, cat si in digestea cerulozei di hrana, sub actiunea florei bacteriene. Rectul scurt se deschide in cloaca in care se deschid doua uretre si conductele genitale.Pasarile nu au anus, vezica urinara, iar urina se elimina prin cloaca.
Aparatul respirator al pasarilor are o structura o structura deosebita, expresie a adaptarii la zbor. El se compune din caile respiratorii (cavitatile nazale, trahee si branhii), doi plamani si noua saci aerieni. La bifurcatia celor doua branhii cu traheia, se afla sirixul, organ fonator specific pasarilor, care produce sunete si care poseda coarde vibratoare. Traheea prezinta un laringe rudimentar. Traheea si branhile au inele cartilaginoase care le mentine deschise permanent, inlesnind circulatia aerului.
Plamanii au aspect spongios si sunt inveliti de doua pleure. In fiecare plaman intra cate o branhie primara. Din aceasta se desprind circa 12-16 branhii secndare care se ramifica intr-un sistem de tuburi mici si subtiri ce comunica intre ele, numite parobranhii. De pe acestea pornesc branhile respiratorii scurte si numeroase, care sa continua cu capilarele aeriene, unitatile morfo-functionale ale plamanilor pasarilor. Printre capilarele aeriene se ramifica si o bogata retea de capilare sangvine, la nivelul carora se face schimbul de gaze. Se observa ca plamanii pasarilor nu prezinta alveole pulmonare. Plamanii sunt in stransa legatura cu cei noua saci aerieni, care prezinta dilatari si prelungiri ale branhilor, de forma membranoasa, situate in cavitatea generala a corpului printre diferite organe interne fiind pusi in legatura prin diverticule, chiar cu golurile oaselor pneumatice. Ei au rol de a asigura ventilatia plamanilor in timpul zborului si de a reduce greutatea specifica a corpului.
Astfel, prin ridicarea aripilor, sacii aerieni se dilata si aerul patrunde in ei, trecand prin plamani unde cedeaza o parte din oxigen; prin lasarea aripilor, sacii aerieni sunt comprimati, si aerul din ei eliminat trecand din nou prin plamani cand lasa o alta parte din oxigen si dioxid de carbon.
In repaus ventilatia plamanilor se asigura prin miscarea cutiei totacice datorita ridicarii si coborarii sternului.
Aparatul circulator la pasari este mult mai evoluat, mai perfectionat in comparatie cu al reptilelor (asigura un echilibru cat mai solid in timpul zborului) si e mai mare in comparatie cu al celorlalte vertabrate (raportata la dimensiunile corpului), datorita ncesitatilor de satisfacere a cheltuielilor energetice considerabile in timpul zborului si de mentinere a temperaturii constante (42-43 grade). Circulatia este dubla inchisa si completa.
Sangele venos nu se mai amesteca cu cel arterial. In atriul stang intra doua vene pulmonare (spre deosebire de mamifere care au patru), iar din ventriculul stang pleaca carja aortica indreptata spre dreapta (fata de mamifere la care este indreptata spre stanga).
Sistemul circulator limfatic aste format din doua canale toracice, prevazute cu valve si ganglioni limfatici (la unele specii).
Aparatul genital al masculilor este alcatuit din douo testicule, de la care pornesc canalele de evacuare ale produselor sexuale, ce se deschid in cloaca. Aparatul genital feminin este, de regula impar, fiind redus la un singur ovar (cel stang). Ovarul si oviductul drept sunt reduse. Oviductul prezinta in portiunea exterioara glande speciale care secreta in jurul oului coaja calcaroasa.
Majoritatea pasarilor sunt monogame, un mascul se imperecheaza cu o singura femela. Alte pasari sunt poligame, un mascul se imperecheaza cu mai multe femele. De regula in cazul poligamiei, masculul nu se ingrijeste de clocit si de cresterea puilor. Exista cazuri de poliandsie cand o feemela se imperecheaza cu mai multi masculi. In acest caz masculul este cel care se ocupa de clocitul oualor si de cresterea puilor.
Pasarile sunt ovipare. Aceasta inseamna ca femelele depun oua. In general oul pasarilor are forma ovala siprezinta la exterior o coaja calcaroasa tare, prevazuta cu pori. Rolul ei este sa apere oul de socuri. Sub aceasta se afla membrana cojii alcatuita din doua foite, care in partea cea mai rotunjita a oului, se indeparteaza una de alta determinand camera cu aer. Foita interna a acestei membrane acopera albusul, o substanta vascoasa de natura proteica. In partea centrala a albusului, sustinut de niste formatiuni rasucite in spirala, numitae salaze, se afla oul propriu-zis, reprezentat prin galbenus si albus. Oul propriu-zis este o celula enorma, galbenusul fiind substanta de rezerva,vitelusul, iar banutul (nucleul) inconjurat de citoplasma. Salazele au rolul de a mentine galbenusul in asa fel incat orce pozitie ar avea, banutul sau discul genitiv, care se va transforma prin transformarea embrionului, sa se gaseasca intodeauna indreptat in partea de sus catre corpul cald al pasarii clocitoare.
Oul propriu-zis (galbenusul si banutul) se formeaza in ovar, iar celelalte invelisuri, albusul, membrana cojii si coaja calcaroasa, se adauga prin trecerea ouluiprin oviduct, fiind secretate in peretii acistuia.
Numarul de oua depus anual de pasari este destul de mic, fata de cel depus de alte grupe de vertebrate. De exemplu, gainile si strutii depun intr-un an cateva zeci de oua, pasarile cantatoare trei, patru oua, vulturii si colibrii doua oua, iar pinguinul cate un singur ou. Dupa ce au fost depuse in cuib, sunt clocite pe rand, atat de femela cat si de mascul, rareori numai unul. In aceasta perioada, temperatura corpului se ridicapeste cea obijnuita, ajungand la 43 grade.
Durata clocitului vareaza la diferite grupe de pasari; astfel la colibrii dureaza 11-12 zile, la porumbei si turturele 14-15 zile, la pasarile cantatoare 15-18 zile, la gaini trei saptamani si la gaste si rate patru saptamani etc.
Inca din primele studii de dezvoltare a embrionului, se formeaza cele doua anexe embrionare: amniosul si alantoida. Schimbul de gaze se face prin alantoida si este asigurat de existenta porilor din coaja calcaroasa. In timpul dezvoltarii embrionului o parte din coaja este folosita pentri formarea scheletului, astfel ca ea devine din ce in ce mai subtire. Asa se expliva cum puiul poate sa sparga cu ciocul lui destul de slab dezvoltat coaja oului pentru a iesi din ou.
Dupa rezistenta lor puii se impart in doua categorii: pui nidisoli, neputinciosi, care raman in cuib pana la dezvoltare completa si pui care pot paresii imediat cuibul numiti nidilugi.

<\/div><\/div>