Ne-am obisnuit sa spunem ca o mare personalitate a culturii universale intra, prin opera sa, in lumea nemuritorilor. Bibliotecile ii pastreaza cartile, istoria ii consemneaza opera. Putini sunt cei care isi gasesc insa imortalizarea in ceruri.Unul din ei este SPIRU HARET.
Priviti intr-o noapte senina globul stralucitor al Lunii. Veti vedea aceiasi munti si aceleasi vai ca si cele ce puteau fi vazute cu mii de ani in urma. Nimeni nu a reusit sa-i vada insa si cealalta fata, nimeni pana in anul 1959, cand s-a obtinut prima ei fotografie din spatiul cosmic. Alti munti si alte vai, total necunoscute pana atunci. Prima grija a fost identificarea fiecarui detaliu descoperit. Intreaga comunitate stiintifica internationala a fost solicitata pentru a propune numele celor mai prestigioase personalitati din lume, demne de a figura pe harta Lunii. Dintre cele cateva acceptate de Uniunea Astronomica Internationala a fost si unul al unui roman: SPIRU HARET (1851-1912), membru activ al Academiei Romane din 1892.Numele lui a fost atribuit unui crater selenar (de coordonate -1760, -590).Dar cine a fost Spiru Haret?
O intrebare la care cei mai multi vor raspunde: un mare om de cultura, care a jucat un rol important in organizarea si modernizarea invatamantului primar, secundar si superior romanesc, ba chiar si in studiul matematic al vietii sociale (pentru a nu aminti decat celebra sa carte Mécanique sociale din 1910). Unii chiar ii pot descrie portretul dupa celebra statuie din fata Universitatii din Bucuresti.Perfect_adevarat.
Putini cunosc insa contributiile sale remarcabile la dezvoltarea astronomiei.
S-a nascut cu 150 de ani in urma, la 15 februarie 1851 la Iasi. Primele clase le-a urmat la Dorohoi si Iasi si le termina cu califcativul "eminentia" la Bucuresti. Tot aici devine elev al renumitului liceu "Sf.Sava". Precocitatea stiintifica poate fi probata de cele doua manuale pe care le publica inca de pe bancile liceului, unul de algebra si altul de trigonometrie. Cel de-al doilea va fi revizuit, publicat in 1873 si republicat in anul urmator, devenind manual de liceu timp de mai bine de o jumatate de veac; este vorba de "Elemente de trigonometrie". Va redacta mai tarziu (1874) un "Curs de geometrie elementara" pentru clasa a IV-a primara si clasa I secundara.

Dupa sustinerea bacalaureatului (1869) se inscrie la Facultatea de Atiinte a Universitatii din Bucuresti, fiind in aceasta perioada si profesor de matematica la seminarul Nifon din Bucuresti.
Asa cum stim, una din masurile remarcabile ale lui Al.I.Cuza a fost infiintarea Universitatilor de la Iasi (1860) si Bucuresti (1864). Prima lor grija a fost formarea unor specialisti de marca, la nivel european. Cei mai merituosi studenti au fost trimisi imediat in strainatate pentru a-si pregati doctoratul. In urma unui concurs, deschis de Titu Maiorescu, Spiru Haret primeste un "stipendiu de 3000 lei anual pentru a studia in acest timp stiintele matematice teoretice la Facultatea de Atiinte din Paris" (adresa Ministerului de Instructie din 30 septembrie 1874).

Cum cea mai renumita Universitate a vremii era Sorbona, iar cursurile cele mai interesante erau cele de mecanica cereasca, era firesc ca trei dintre primii patru tineri ce-si vor lua doctoratul la Paris sa trateze subiecte din acest domeniu: Spiru Haret, Constantin Gogu (1854-1897) si Nicolae Coculescu (1866-1952). Al patrulea era Gheorghe Siteica (1873 - 1939) .Haret prinde gustul pentru astronomie inca din clasa a III-a de liceu, cand ii cade in mana un articol despre... Luna! Nu avea sa stie ca tocmai acesta va fi astrul pe care va fi inscris pentru totdeauna numele sau.
In 1875 Haret isi trece la Paris licenta in matematica, in 1876 o alta in fizica, pentru ca la 18 ianuarie 1878 sa prezinte o teza de doctorat "Asupra invariabilitatii axelor mari ale orbitelor planetare". Lucrarea a fost sustinuta in fata unei comisii prezidate de renumitul profesor V.A.Puiseux si va fi publicata in Tomul XVIII al Memoriilor Observatorului din Paris. Se stia deja ca planetele isi perturba reciproc orbitele pe care se deplaseaza, orbite care se abat astfel de la forma de elipsa, "legiferata" de Kepler. Aceasta influenta se manifesta prin masa lor, care intervine in ecuatiile matematice ce descriu acest fenomen complex.

Celebrii matematicieni Pierre Laplace (1773) si apoi Louis Lagrange (1776) luasera deja in consideratie, cu mult inaintea lui Haret, influenta maselor unor planete, care intervin in ecuatii la puterea intai. Ai unul si celalalt au constatat ca, in acest caz, axele mari ale elipselor pe care le descriu sunt invariabile intr-o buna aproximatie. Chiar daca masele intervin in ecuatii si la puterea a doua, teoria ramane valabila, asa cum aratase Siméon Denis Poisson in 1808. Un alt francez, Mathieu, a incercat chiar o extensie pana la puterea 3.

Dar iata ca Haret demonstreaza ca, in acest caz, orbitele descrise de planete nu mai sunt atat de stabile pe cat se credea, ci sufera o oarecare variatie in timp (variatii seculare). Nu poate fi deci vorba de o stabilitate absoluta in sistemele planetare. Cercetarile lui Haret au fost continuate de Henri Poincaré (1854-1912), care a apreciat chiar descoperirea facuta de acesta ca "o mare uimire".
Studiind la randul sau teza lui Haret, Felix Tisserand (1845-1896) recomanda, in celebra sa carte "Traité de mécanique céleste", vol.I, extinderea metodei la cazul planetei Saturn, pentru a verifica rezultatele lui Urbain Le Verrier (1811-1877) privind perturbatiile acestei planete. Cercetarile lui Haret au fost reluate mult mai tarziu de J. Meffroy (1955), pe baza noilor teorii si tehnici de calcul.

Haret a mai publicat cateva articole de astronomie: despre acceleratia seculara a Lunii (1880), despre pata rosie de pe Jupiter si meteorul luminos de la 30 noiembrie 1912 (1912). Spiru Haret poate fi considerat primul astronom teoretician roman din veacul al 19-lea.Intors in tara in 1878, Haret este numit profesor de mecanica rationala la Universitatea din Bucuresti pana in 1910, cand se retrage la pensie, cedand locul lui Dimitrie Pompeiu (1873-1954). A mai fost si profesor de matematica la scoala de poduri si sosele.Evident ca ar fi dorit, ca si ceilalti doctoranzi in mecanica cereasca, sa poata gasi in tara o institutie unde sa-si poata continua cercetarile de astronomie incepute in Franta, dar asa ceva nu exista.

Inca din 1870, intr-una din sedintele Academiei abia infiintate, entuziastul invatat si om de stat P.S.Aurelian intreba guvernul si corpurile legiuitoare: "Pana cand Romania va fi lipsita de o institutie atat de importanta si care exista in state care nu au nici a zecea parte din veniturile noastre?" si, mai tarziu: "Cand oare ne vom invrednici si noi sa avem un Observator de Astronomie? Care ministru va avea onoarea sa poarte numele de fondator al Observatorului de Astronomie din Bucuresti?" Intrebarile au fost reluate si de At.C.Hepites (1851-1922), mai ales in interventiile sale la Academie ca si in articolele de istorie a astronomiei pe care le-a publicat.Rezultatul este ca Presedintele Senatului, P.S.Aurelian, inainteaza la 31 martie 1908 Presedintelui Consiliului de Ministri legea prin care Institutul Meteorologic trece la 1 aprilie de la Ministerul Agriculturii sub administratia Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor. Urmarea este decretul publicat in Monitorul Oficial nr.10 prin care profesorul Nicolae Coculescu este numit la 1 aprilie 1908 directorul Observatorului Meteorologic si Astronomic. Semnatura apartine ministrului Spiru Haret.

Iata deci cine a fost ministrul care a avut onoarea de a purta numele de fondator al Observatorului de Astronomie din Bucuresti.Dupa aproape un secol de existenta, cand numele ilustrului sau fondator s-a inscris de mult pe harta cerului, cercetatorii de azi ai Institutului Astronomic al Academiei Romane nu pot aduce un omagiu mai bun inaintasului lor, cu prilejul implinirii a 150 de ani de la nastere, decat recunoasterea in lume a contributiilor lor la cunoasterea universului.