|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
METODE EFICIENTE IN FORMAREA SI DEZVOLTAREA CREATIVITATII
Nu este greu de sesizat faptul ca tot mai des, in zilele noastre, auzim si citim explicatii, referiri, constatam cu alte cuvinte, o vie preocupare pentru problemele creativitatii.
Dar ce este creativitatea? De ce este atat de vie preocuparea pentru clarificarea semnificatiei si importanta ei? Care sunt posibilitatile de a forma, de a o dezvolta?
Multa vreme (G. Allport introduce termenul abia in 1983) creativitatea nu a fost abordata stiintific si nu au putut fi explicate mecanismele si procesele fizice pe care le incumba. Cauzele acestei stari de fapt sunt:
-Capacitatea de creatie, creativitatea era considerata ca un dar divin si acesta nu pretindea explicatii stiintifice.
-A crea inseamna a zamisli, produce ceva din nimic.
Astazi intalnim cel putin trei pozitii in legatura cu creativitatea:
1)potentialul creativ al unei persoane este considerat rezultatul unui efort de autodezvoltare cu totul independenta si autonoma, in afara conditiilor in care traieste sau este educata persoana respectiva;
2)potentialul creativ poate fi dezvoltat intr-un cadru genetic dat (fond genetic) care poate fi cautat, gasit si eliberat, ca apoi sa fie inlaturat tot ce ar putea sa-i impiedice dezvoltarea. Deci "De unde nu-i nici Dumnezeu nu ia!".
3)O alta pozitie, cea stiintifica explica si demonstreaza ca educatia (influentele organizate, sistematizate ale vietii, ale societatii) familia, scoala orienteaza si dirijeaza producerea unor modificari cantitative si calitative in structura personalitatii umane, formeaza si dezvolta deci si capacitatile de creatie.
Creativitatea este considerata a fi determinata de invatarea, de asimilarea si apoi prelucrarea, organizarea si sistematizarea unui ansamblu de date, de fapte, de idei, principii si legi este deci, determinata de o cunoastere stintifica. Numai astfel se poate produce ceva valoros, nou, original. Aceste produse, este clar, nu pot fi realizate din nimic.
Creativitatea este capacitatea de a compune si recompune din date vechi, cunoscute, sisteme si structuri cu functionalitati noi. Aceasta capacitate cunoaste ca forme de manifestare descoperirea, inventia (inovatia) si creatia.
In sens mai larg, creativitatea se refera si la gasirea de solutii, idei, probleme, metode care nu sunt noi pentru societate dar la care s-a ajuns pe o cale independenta. Se are in vedereaici in primul rand creativitatea manifestata de elevi in scoala la diferite discipline de invatamant. De exemplu, rezolvarea de catre elev a unei probleme de matematica pe o cale diferita, eventual mai eleganta decat cea din manual sau cea care i-a fost predata in clasa este considerata creatoare, chiar daca modul de rezolvare gasit de elev nu este nou pentru stiinta. Dat fiind ca manifestarea unei astfel de creativitati poate fi un indiciu al unei creativitati ulterioare autentice este important sa cunoastem si sa cultivam la elevi aceasta forma de creativitate numita uneori individuala sau individual-psihologica.
Mecanismele, procesele psihice implicate in capacitatea de creatie sunt multiple si structurate extrem de complex, incat nu putem spune ca actul creatiei este legat numai de gandire sau numai de imaginatie, de memorie, de inteligenta. El este determinat de intreaga personalitate, fiind implicate in actul creatiei nu numai procese cognitive, ci si efectiv-volitionale si evident trasaturi specifice de personalitate, indeosebi aptitudini si atitudini.
Educatia contribuie enorm de mult la dezvoltarea creativitatii, la formarea celor capabili de creatie. In stiinta educatiei exista metode cu directa eficienta in formarea si dezvoltarea creativitatii: problematizarea, brainstormingul (asaltul de idei), invatarea prin descoperire, sinectica.
Problematizarea presupune punerea copilului in situatia de a putea depasi dificultati (teoretice sau practice) numai daca el isi organizeaza, isi structureaza cunostintele anterioare, uneori chiar negandu-le, cel putin in parte.
De exemplu vrem sa explicam ce este greutatea, in mod corect. Pentru aceasta trebuie sa negam mai copilului intai cunostintele, convingerile ce le are pana in acel moment, caci in proportii zdrobitoare copii pana la 10-11 ani considera greutatea ca pe o insusire a corpurilor. Astazi insa si prescolarii stiu ca cei din nava cosmica apoi iesiti in spatiu, pe Luna, erau ca niste fluturasi. Disparuse greutatea? Nu. Le explicam, pornind de la aceasta situatie, ca de fapt, greutatea nu este o insusire a corpurilor ci o forta care ia nastere numai in conditiile de atractie a corpurilor mari. In felul acesta prin problematizare, le dam posibilitatea sa inteleaga stiintific ce este greutatea, dar contribuim si la dezvoltarea unui mod de gandire specifica creativitatii.
Problematizarea consta intr-o suita de procedee prin care se urmareste crearea unor situatii problema care sa antreneze elevii si sa le creeze posibilitatea sa surprinda diferite relatii intre obiectele si fenomenele realitatii, intre cunostintele anterioare si cunostintele noi prin solutii pe care le elaboreaza si sub indrumarea invatatorului. Este metoda care stimuleaza participarea activa si constienta a elevului pe baza unei probleme capabile sa produca un conflict intre cunostintele anterioare si cele care si le vor dobandi prin restructurarea acestora.
Situatia-problema trebuie sa declanseze "descoperirea", sa-i puna intr-o situatie de cercetare, problematica. La clasele I-IV trebuie avut insa in vedere ca sarcina sa nu fie plictisitoare sau cu prea multe necunoscute deoarece il poate determina pe elev sa renunte.
Exemplu:(pentru clasa I )
Gasiti mai multe variante de a compune numarul:
Brainstormingul urmareste sa stimuleze copiii pe drumul caytarii a cat mai multe ipoteze, in fata unor dificultati ce trebuie depasite si abia dupa ce le-au gasit sa incepem sa analizam pentru a vedea care sunt sau nu corecte, plauzibile. In felul acesta ei capata incredere in aborcarea cu curaj a dificultatilor, increderea in posibilitatile lor, acesta fiind calitatea esentiala a unui creator.
Asaltul de idei este o metoda de cautari si creatii individuale, precum si de confruntare si omologare a ideilor, solutiilor etc. Descoperite in grup. Ea este atat o metoda de studiu, de invatare, cat si o metoda de investigatie stiintifica, de creativitate.
Temele si problemele complexe pot fi abordate si rezolvate prin metoda asaltului de idei, imbinate cu alte metode didactice si de cercetare, cum sunt descoperirea, problematizarea, studiul de caz, simularea, cooperarea, dezbaterea etc.
Etapele de desfasurare a acestor sedinte sunt:
-anuntarea temei (problemei) a importantei si obiectivelor ei;
-emiterea (elaborarea) de catre participanti a ideilor, solutiilor de abordare sau rezolvare a temei (problemei);
-incheierea sedintei de asalt de idei, atunci cand s-a adunat un numar relativ suficient de date necesare rezolvarii problemei puse in discutie;
-evaluarea datelor si stabilirea concluziilor (solutiilor) de rezolvare a temei (problemei);
Pentru reusita acestor sedinte trebuie respectate anumite reguli si anume:
-Aprecierile critice sunt interzise.
-Imaginatia sa fie total libera.
-Se cere o cantitate cat mai mare de idei.
-Ideile celorlalti trebuie sa fie preluate si ameliorate.
Exemplu: (ex-joc)
"Ce-ati spune voi daca deschizand aceeasi servieta ati gasi o broasca testoasa rezolvand o problema de matematica?"
sau
"Cum credeti ca ar fi mai avantajos sa se aranjeze cartile si revistele in depozitul unei biblioteci scolare?"
sau
"Imaginati-va ca unul singur dintre desenele voastre ar putea deveni real. Ce a-ti desena?"
Sinectica este o modalitate de creatie in cadrul grupului, ca urmare a unor combinatii si analogii eterogene, uneori chiar fara nici o legatura evidenta sau chiar fantastica intre datele temei sau problemei de rezolvat.
Sinectica presupune:
a)transformarea mintala a unui obiect, proces sau fenomen ciudat in unul familiar;
b)realizarea transformarii inverse, prin analogii personale, directe, simbolice sau fantastice;
Sinectica se aseamana in anumite privinte cu asaltul de idei in ceea ce priveste desfasurarea sedintei de creatie, interpretare si stabilire a concluziilor. Dar se deosebeste, de asaltul de idei prin urmatoarele: dinamizeaza subconstientul si inconstientul in actul de creatie, ofera posibilitatea continuarii actului creativ prin elaborarea modelului, experimentarea si aplicarea in practica a ideilor, solutiilor elaborate, admite evaluarea critica in timpul elaborarii ideilor.
Ce metoda de antrenare si dezvoltare a fertilitatii, sinectica ne obliga sa procedam in asa fel cu copiii incat:
a)in fata unor situatii grele, neobisnuite, care aproape ca ii sperie, sa-i conducem in asa fel incat faptele sa devina ceva obisnuit;
b)in fata unor fapte banale sa-i conducem in asa fel incat situatiile sa li se para interesante, demne de toata atentia, caci una din trasaturile omului creator consta in faptul ca stie sa se minuneze in fata banalului. Newton s-a minunat in fata faptului simplu, banal, al caderii merelor din pom si a descoperit Legea gravitatiei universale.
W. Gordon afirma: "Sinectica nu face in nici un caz activitatea creatoare mai usoara, ci mai curand ea este o tehnica prin care oameni pot munci din greu".
Invatarea prin descoperire este o strategie complexa de a dobandi prin efort personal cunostintele ce trebuie asimilate.
Este o invatare cucerita (dobandita). Folosind aceasta metoda elevul se transforma in subiect al educatiei, in propriul sau educator. Elevul sub indrumarea cadrului didactic, mai intai exploreaza, reconstruieste, redescopera si recreaza adevarul, insusindu-si prin eforturi propri ceea ce a acumulat cunoasterea umana.
Descoperirea ca metoda de invatare euristica poate sa determine elevul la caytari si munca independenta personala prin documentare si activitate experimental-aplicativa, prin investigatie stiintifica. Descoperirea dinamizeaza puternic capacitatile intelectuale, indeosebi imaginatia si gandirea creatoare, accentuand caracterul formativ al invatarii.
Invatarea prin descoperire este in stransa colaborare cu metoda problematizarii. Daca in cazul problematizarii accentul se pune pe crearea situatiilor-problema, de invatare, de cunoastere, descoperirea inseamna cautarea si gasirea solutiei.
Problematizarea si descoperirea constituie doua momente ale aceluiasi demers euristic al invatarii, ceea ce urmeaza a fi descoperit presupune ca in prealabil sa fi fost provocat, iar orice situatie problema ce apare se incheie cu descoperirea solutiei.
Ivatarea prin descoperire are loc daca stim sa conducem copilul in asa fel incat sa-l obligam la tatonari, la efortul de a cauta informatii si a le prelucra, a le structura si restructura pentru a putea gasi solutii corecte la dificultatile in fata carora sunt pusi.
Exemplu:
La lectia "Perimetrul dreptungiului" (cls. a III-a si a IV-a), folosind strategia predarii-invatarii prin descoperire (elevii cunosc deja notiunile de dreptunghi si perimetru pentru un poligon), se poate proceda la lansarea urmatoarelor sarcini operationale:
a)Se cere elevilor sa calculeze prin mai multe metode perimetrul unui dreptunghi care are dimensiunile L si l (L fiind masura lungimii, l fiind masura latimii).
b)Se cere elevilor sa aprecieze si sa argumenteze care este cea mai rapida formula de calcul.
Desenul operational poate fi urmatorul:
P = L + l + L + l, stiind ca P = suma lungimilor laturilor, apoi vor ajunge probabil la:
P = 2L + 2l, oprindu-se eventual aici.
In continuare vor fi ajutati sa-si reaminteasca proprietatea de distributivitate fata de adunare: a (b + c) = (a x b) + (a x c), pe care o vor scrie si astfel: a x b + a x c = a(b + c)
Dupa aceasta elevii vor stabili ca:
P = 2 (L + l) reprezinta perimetrul dreptunghiului exprimat cu cea mai rapida formula (cu cel mai mic numar de operatii).
Eficienta acestora si a altor metode ne indreptatesc sa afirmam ca doar prin educatie putem vorbi de o autentica creativitate, necesitatea educarii creativitatii fiind indreptatita. Tot ceea ce a acumulat omenirea in tehnica, in stiinta in nivelul de viata, intreaga dezvoltare a societatii este rezultatul adaosului continuu pe care mii si milioane de creatori l-au zamislit.
|