r4h19hb
S-a nascut la 21 decembrie 1913 la Chisinau. Ramanand fara tata, a fost crescut de bunicii Gheorghe si Libeada din comuna
Cihoreni, judetul Orhei (a se vedea poezia Zalog). A studiat la liceul B.P. Hasdeu din Chisinau si la Universitatea din Iasi.
A debutat in 1932, reusind sa lanseze pana la 1940 volumele
Poezii (1937), Ore (1939), Cleopatra (1939). A publicat in re vista Viata Basarabiei , al carei redactor a fost, proza si eseistica pe teme literare. Este mentionat de George Calinescu in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (p. 1031).
La 25 iunie 1941 a fost deportat in Extremul Orient, ca unul care nu privea cu ochi buni limba scriitorilor de peste Nistru, proaspat inscaunati pe atunci la Chisinau. A scris si in exil (a se

vedea ciclul de versuri Severograd). In 1956 a fost reabilitat. A continuat sa scrie proza (romanul Severograd, 1963, si cartea de nuvele Norocul omului, 1965), a plasmuit o drama (Serghei
Lazo, 1967), a activat in domeniul traducerii artistice, dar in primul rand s-a manifestat ca poet. Principalele carti de versuri:
Poezii alese (1957), Poezii noi (1960), Versuri (1963), Mugur, mugurel (1967), Poezii si poeme (1969), Poezii si poeme
(1983), Euritmii (1990), Elegii pagane (1998).
Pentru cartea din 1983 s-a invrednicit de Premiul de Stat al
Republicii Moldova (1988).
S-a stins din viata la 29 iulie 1993 la Chisinau.
Creatia lui Nicolai Costenco de pana la 1940 este alimentata de motive din viata satului, poetul afirmandu-se ca rapsod al pamantului natal si al taranului care il fertilizeaza. Sub aspect artistic el este un traditionalist aflat sub influenta folclorului au tohton, a lui Eminescu si Cosbuc. Datinile, obiceiurile, credintele, eresurile satului basarabean si in mod deosebit chipurile oame nilor de la coarnele plugului sunt evocate cu dragoste, in mod pictural, impresionant. Se afirma de asemenea ca poet al iubirii
(Cleopatra, Zamfir si Doina), al trecutului indepartat (Constan tin haiducul). Unele influente din Charles Baudelaire sau Serghei
Esenin n-au adus nici un prejudiciu talentului sau original.
Anotimpul cel mai des intalnit in poezia de inceput a lui Nico lai Costenco este in consens cu viata omului de la tara toam na. Nu una aducatoare de rod, de vreme ce gradinile rimeaza cu suspinele, iar copacii cu saracii. Atmosfera e dezolanta. Intero gatiile si exclamatiile retorice exprima o stare sufleteasca apasa toare ca cea din finalul poezieii Toamna: Zarea de funingini au umplut-o ciorile/ Si mahaiesc cu mana ciunta morile./ Pe vetre bujorii, garoafele, gheorghinele/ Au murit si nu le-am auzit sus pinele... . In varianta din culegerea Elegii pagane (Chisinau, Gru pul editorial Litera, 1998. Colectia Biblioteca scolarului ) ver-

surile acestea lipsesc, in locul lor gasim insa cateva randuri la fel de deprimante: Toamna a venit si-au scartaiat pe deal morile/
Si-au cobit pe crangi o noapte-ntreaga ciorile./ Razoarele cu tran dafiri si gherghine/ S-au prapadit fara veste si fara suspine... .
E o stare din care poetul ar vrea sa evadeze pentru a se salva de tristete si necaz: In cusca pieptului numai inima ca o pasare calatoare/ Se zbate si acuma, ca n-a putut sa zboare . (In varian ta din cartea Elegii pagane e schimbat si finalul: In cusca pieptu lui s-a zbatut inima, ca o pasarica/ Mica, mica si care mai-mai n-a murit de frica . Existenta diferitelor variante ale uneia si aceleiasi opere nu este o raritate. In cazul nostru concret, recoman dam varianta din Elegii pagane, descoperita in ahriva scriitoru lui de fiul sau Constantin care semneaza, impreuna cu savantul
Vasile Malanetchi, selectia textelor.)
Dar si intr-o atare stare de spirit Nicolai Costenco ramane poet al taranului si al pamantului. Lucrul taranului e sfant,/ Fiind bla goslovit de soare,/ Pus cu-ndarjire in pamant/ In rauri de sudo are . Am citat din poezia Lucrul taranului in care de la batran la plod/ Asteapta nopti si zile/ Sa vada inmiitul rod/ Al brazde lor copile . Se aduna roada bogata, poetul exprima bucuria prin exclamatii retorice, prin versuri scurte, printr-o versificatie per fecta: De-s vrafuite, stranse-n pod/ Uscatele graunte,/ E vremea ntregului norod/ De cumatrii, de nunti e .
Fidel adevarului esential, Nicolai Costenco nu se limiteaza la cantarea belsugului. Si mai amare zile nu-s,/ Cand seceta apasa./
Un blestem pe pamant si sus / Stau mortii-ntinsi pe masa . Nici urma de idila: Taranii merg cu trupul frant,/ Cu ochii storsi de viata:/ Chinuitorul lor pamant/ S-acum ii strange-n brate .
Caracterul realist al viziunii poetului asupra vietii se vadeste lesne si in poezia Sat moldovenesc. Autorul e predispus liric, e gata sa se daruie fratilor : Imi vine larg plamanii/ Sa mi-i des chid cat zarea,/ Sa-ntind, cum isi intinde/ Unduitoarea mare/ De paine leganatul/ Spic plin, sa-l dau la frati . Dar atmosfera

satului, recreata de altfel in chip maiestrit ( Cobor in sat. Batranul/
Tot fumega in vale/ Prin oale fara funduri/ Ce-s puse la cotlon./
Tizicul molcom arde/ Sub oala cu sarmale/ In frunze verzi de poama,/ Sub streasna de sopron ), il determina sa consemneze antagonismul vietii: Nu-i susur de cismele?/ E lapte muls in doniti!/
In costirete tipat./ Boi rag la adapat./ La bogatani ii masa/ Cu zvon de blide, solniti,/ Cei bieti pentru-o fasula/ Cu lingura se bat .
In panza poeziei incape o frantura de poveste populara, prin noapte se-aude-o doina veche/ si scartaie-o vioara , dar nici vorba de viziune simplificatoare asupra realitatii, de vreme ce in final acel tacut si negru nour pare o aratare straina , pe care o du lauca/ O hamaie, si o cearta,/ Strident, o cucuveauca .
O adevarata bogatie de amanunte si detalii, expresii populare, metafore insolite (cerul e policandru/ De schija cu luceferi ) si, in chiar ultimul vers, un simbol o cucuveauca , expresie a prevestirii de rau, fac din poezia Sat moldovenesc o plasmuire artistica vie, memorabila.
Dar nici critica, facuta cu mijloace lirice, a regimului burghe zo-mosieresc, nici compromisurile ideologice din 1940 1941
(poezii despre Lenin si chiar despre comunism) nu l-au salvat de exilul politic. Totusi, mai curios dintre toate cate i s-au intamplat poetului e ca si in exil a continuat sa scrie despre Lenin, partid, prietenia popoarelor, temele predilecte fiindu-i insa Moldova na tala si vigoarea sufleteasca, unica in stare sa invinga vicisitudi nile vietii.
Din 1956 incepe epoca deplinei maturitati creatoare a poetu lui. Ca o arma trebuie sa fie/ A Moldovei noastre poezie! ex clama Nicolai Costenco. Ascutisul talcului in teaca/ Infrumu setata il imbraca/ Cu-al vorbelor izvod in floare/ Si-al chipurilor pietre rare.../ Ca otelul in statornicie / Pavaza frumosului sa fie!/ Ca o aschie din soare rupta,/ Cu-ntunericul mereu la lupta!
(Poezia Moldovei).

A fi contemporan, Poetilor tineri, Poetul, Arta si alte lucrari vorbesc despre crezul artistic al scriitorului. A fi poet inseamna pana/ Sa-ti fie gata orisicand/ Prin vorbe sa redea icoana/ Simtirii plasmuita-n gand , sustine Nicolai Costenco in instantaneul Poetul.
In conceptia sa creatia artistica are o valoare etica ponderabila, de vreme ce a fi poet inseamna-n frunte/ In munca nobila sa fii,/
Dusman pornirilor marunte,/ Partas al faptei mari si vii .
Compozitia anaforica, fermitatea afirmatiilor, caracterul de ma nifest in care infinitivul a fi trece imperceptibil in imperativ sunt particularitati ce asigura operei in cauza o anumita prestanta in sirul de arte poetice aparute in creatia tuturor poetilor timpului.
Mai putin afirmativa, poezia Arta se remarca prin interogatia retorica, mai credibila decat orice afirmatie si chiar mai mobili zatoare, si prin metaforismul dens al textului. Doua exemple:
Inspre varf de munte/ In spirala/ Calea noastra urca sus/ Do moala.// Cale nu prea neteda/ Si lunga.../ Cati din noi/ La varf/
Au sa ajunga? si: De ajungi la culme,/ Stea devii/ Luminand/
Milenii/ Peste-mparatii .
Poezia are un final declarativ-exclamativ care nu supara insa, pentru ca el face corp comun cu intreaga constructie metaforica anterioara: Biruinta-i ceea/ Ce intarta./ Calea asta-i/ Lupta pen tru arta!
Am pomenit si repetam ca Nicolai Costenco a platit, ca toti confratii sai de generatie, un anumit tribut conditiilor nefaste ale regimului comunist totalitar, ostil creatiei artistice libere, inova toare, indraznete. Dar scriitorul a avut, cu toate acestea, constiinta necesitatii de a spune in orice imprejurari adevarul, chiar

Adevarul, dupa cum se exprima el in miniatura Cetatean al tarii poeziei: Sunt cetatean al tarii poeziei,/ Si tara asta are drepte legi:/ Sa nu roseasca fata alba a hartiei,/ Cu pana pe obrazul ei cand treci.// In slova ta minciuna pantecoasa,/ Cu serpuitu-i mers, sa n-aiba loc./ In piscul Adevarului fa-ti casa/ Si apar-o cu palosul de foc!

Dintre operele poetice care adeveresc aptitudini creatoare re marcabile face parte si Scrisoarea mamei. Ea nu e datata, insa produce impresia ca a fost plasmuita in exil, in orice caz departe de plaiul natal, de vreme ce mama ii expediaza fiului, in plic, si o frunza, gest interpretat de acesta just: sa nu uit de Moldova,/ de chipul ei frumos!
Poezia se distinge prin detalii sugestive ( e galbena hartia... , plicu-ntors pe dos ), prin situatii de viata concrete, usor de inteles in contextul timpului infectat de ateism ( Pe unde-a stat icoana,/ acuma, inramate,/ portretele sub sticla/ ne stau, la adapost ), prin blesteme populare, lesne integrabile in discursul autoricesc ( Dar vremurile negre/ s-au dus, manca-le-ar corbii! ), prin cuvinte ar haice ori numai neaose, pe potriva mamei batrane ( pribuluiesti ).
Intalnim aici denumiri populare ale etapelor noptii, obiceiuri nationale, verbe formate de autor in albia fireasca a limbii romane
( in zori cu Gainusa/ din cer doar stai la snoava./ De-ti canta-n prag cocosul,/ tu ochii-ti stresinesti... ). O comparatie se impune atentiei in chip deosebit: si doru-ti fara timbre,/ ca luna fara vasle,/ ne cauta, ne cheama/ prin zarea cu naluci . De fapt, o lectura pe verticala a acestei strofe ne confirma suporzitia ca poezia Scrisoarea mamei a fost plasmuita in exil, acolo unde zarea era cu naluci , calificativ nepotrivit Chisinaului sau altui oras civilizat.
Interogatia retorica ( Pribuluiesti vreo fata,/ vreo codana mandra/ din comsomol ori ferma,/ cu ochi aprinsi, isteti,/ si-o vezi in casa nora/ ca un bujor cum intra?/ Visezi poate si-o nunta/ cu doba si bucheti? ) si, mai cu seama, finalul concret, evocator si sugestiv ( Ma uit la frunza verde/ si vad chipul matale/ si parca mi vine parul/ carunt sa ti-l alint./ Eu lacrima ti-as sterge,/ sa nu aud de jale,/ din par doar nu pot sterge/ ninsoarea de argint ) sunt alte calitati poetice ale acestei frumoase realizari artistice cu motivul mamei. (Varianta din culegerea Elegii pagane contine alte interogatii si are un alt final, insa in principiu nu se deosebeste de varianta citata de noi. Mai mult, aici scriitorul spune raspicat

ca poezia aceasta a fost scrisa in anii deportarii sale: Eu uit ca sunt in tundra,/ ma vad in satul nostru,/ pe prispa stam alaturi/ la sfat fara sfarsit .)
Un loc de cinste in intreaga creatie a scriitorului ii revine cartii
Mugur, mugurel.
Incepand cu confesiunea de creatie Cetatean al tarii poeziei, citata mai inainte, continuand cu glorificarea patetica a Moldovei, pe care autorul o numeste cerul vietii mele , cu evocarea marilor nostri inaintasi Eminescu, Creanga, Donici etc. si incheind cu poe zia titulara, de un folclorism autentic si viguros ( Cine stie cum ii el,/ Mugur, mugurel,/ Dorul sufletului meu,/ Mugur, mugurel?/
Am sa-ajung sa te vad floare,/ Mugur, mugurel,/ Sa te pun la che otoare,/ Mugur, mugurel? ), cartea Mugur, mugurel cuprinde si doua cicluri de poezii satirice (Inscriptii cu apa tare si Plesni tori) si patru poeme, dintre care Cotofenele albastre si Rascoala
(Hancu) se disting favorabil pe fundul intregului peisaj poematic din Republica Moldova.
Poemul Rascoala (Hancu), care in cartea Elegii pagane are titlul Neamul (Hancu), e scris cu grairea/ aleasa-a limbii popu lare,/ cu vers de doina si balada,/ cu vers de cantec si poveste .
Personajul principal, Mihalcea Hancu, e vazut de poet ca un co drenas de-al nostru,/ vana de crita, duh de zmeu .
Ca in operele folclorice, codrul si pamantul vorbesc, asemeni fiintelor vii, si dovedesc tarie de caracter, statornicie, darzenie. In chip natural vine digresiunea autoriceasca dominata de impera tive adresate cititorului (modalitate de a trezi curiozitatea aces tuia): Intotdeauna fii o apa/ si un pamant cu trupul tarii!/ Fii iarba ce imbraca glia,/ fii ramura acestui codru,/ fii piatra-n te melii ascunsa,/ fii flamura in fluturare... .
Poemul acesta este o opera desfasurata, are subiect, interme dii (dialoguri intre un om pribeag si personajul principal), canturi
(biografii succinte, redate poetic, ale unor tarani exploatati, deveniti haiduci). Fiecare personaj se impune prin patriotism fier-

binte si prin utilizarea unui limbaj cu puternice nuantari de na tura folclorica. De exemplu, Pribeagul exclama: Mare, o, mare, mare/ ii minunea Moldovei mele!/ Painea, sarea/ mai dulci is ca mierea,/ Si-i mai dulce ca orice dulceata/ a sufletului tau frumu sata! In cantul I, intitulat La Secareni, autorul descrie in culori vii o masa mare la Hancu cel batran : De trei zile si trei nopti/ imblatesc colacii copti;/ curge vinul ros, mistret,/ si din an si de antart;/ toti mesenii mi-s barbati/ prin razboaie incercati,/ sprancenati si mustaciosi,/ mai multi nalti,/ mai multi spatosi... .
Portretele personajelor sunt succinte, concrete, impresionante:
Hancu-al nostru-i din codreni,/ moldovean din moldoveni,/ cam falcos, dar primitor.../ La un ochi stricat; ii chior... . Vorbirea aces tuia catre fiul sau Mihalcea are o puternica aroma folclorica: Mergi, fiule, sanatos,/ ca un trandafir frumos!/ Pe unde ai fi departe,/ s-auzim de sanatate!/ Nu uita de ai tai frati,/ ca de codrii valurati,/ sa nu uiti nici de surori,/ ca de campul plin de flori... .

Obiectul celei mai sincere si mai mari simpatii a autorului este, bineinteles, Mihalcea Hancu. Portretul lui fizic este memorabil:
Ca Mihalcea de picior/ iute, stiti, nu-i alt fecior./ De te-a strans in pumn, ma rog,/ poti scapa numai olog!/ Pe-un implinitor ne tot/ l-a zvarlit cu cal cu tot/ peste gard cu capu-n glod! Curajul, darzenia si alte trasaturi morale nobile se desprind din vorbirea protagonistului poemului: Oameni buni,/ scumpi parinti, vecini si neamuri,/ multumim de cinste, daruri!/ Dar nici cal de calarie,/ nici arme de Venetie/ la drum nu-mi trebuiesc mie./ Unde-a fi mai greu priporul,/ mai de nadejde-i piciorul;/ Si decat sabie grea,/ ma bizui pe mana mea!
Impresioneaza foarte placut rimele rare, imbinarea cuvintelor uzuale cu arhaisme potrivite in context ( Si-a tuflit pe ceafa cusma.../ Mandri codri spre Lapusna... ).
Sunt binevenite formulele lingvistice in stil folcloric, acestea fiind si dovezi ale felului de a fi al protagonistului, ale caracteru lui sau spiritual: Pomeni-ma-vor cu drag,/ zice fluierul de fag; /

Pomeni-ma-vor cu foc,/ zice fluieras de soc!/ Pomeni-ma-vor dui os,/ zice fluieras de os!
Mihalcea Hancu nu-si uita nicicand radacinile ( Unde soarta m-ar purta,/ satule, nu te-oi uita!/ Leagan al copilariei,/ tu izvor al bucuriei! ), el nutreste sentimente adanci si sincere pen tru parinti ( Tata, pare, il intreaba,/ asezat si fara graba:/ Mai, ce ti-a trasnit, deodata,/ sa lasi vatra, mama, tata/ si s-o iei asa, hai-hui,/ ca un pui al nimanui? , Mama... sta la cap, vegheaza,/ lacrimi varsa si ofteaza... ), in relatiile cu haiducii intalniti in co dru dovedeste agerime de spirit si de actiuni (Hancu de ceafa mi-l insfaca,/ cum ai apuca bardaca,/ si mi ti-l zvarle pe-o craca ,
Hancu-un deget doar repede/ si l-a-ntins pe iarba verde... ), apoi se declara frate cu haiducii ( Va socot, fratilor, cum pre/ frati mai mari. Si la credinta/ si a voastra suferinta/ ma inchin pan la pamant! ) si nu-si inchipuie viata intemeiata pe supunere, indu rare si sclavie ( Cum de rabdati? Hancu striga./ In fata unui gre cotei afurisit/ s-o puneti de maliga?/ N-aveti furci,/ N-aveti cutit? ) si promite ajutor oamenilor napastuiti ( Intoarceti-va si fiti pe pace./ N-om lasa sa faca ce-i place/ gainarului domnesc... ).
Capetenia de haiduci, apoi Ion Fagadaru, Ghita Materele, fratii
Hulpe si celelalte personaje se intiparesc profund in memoria citi torului gratie sentimentelor de ura fata de impilatorii poporului truditor, atitudinii lor de adevarati patrioti, vocabularului lor de origine folclorica. Un rost de importanta principiala are in struc tura poemului Pribeagul: el asigura legatura intre toate perso najele, sustinand cu ele un dialog pitoresc si antrenant.
Portretul de creatie al lui Nicolai Costenco nu e deplin cat timp nu vorbim de inca doua poezii ale scriitorului. Prima e Limba moldoveneasca, un adevarat imn limbii noastre stramosesti, imn bogat in definitii poetice, cutreierat de un fior liric adanc, purtator al unui mesaj deosebit de important si actual. Dar e nevoie sa explicam titlul ei. Nicolai Costenco a scris moldoveneasca , la fel ca toti confratii de breasla in epoca respectiva, cand regimul totalitar comunist nu ingaduia vreo discutie in privinta denumirii

autentice a limbii noastre. Nicolai Costenco, redactor al revistei
Viata Basarabiei de prin 1932, stia ca toti ceilalti scriitori din stanga Prutului ca limba noastra e romana. Mai mult, anume pen tru dorinta sa de a pastra curatenia limbii romane, pentru neac ceptarea limbii schimonosite din stanga Nistrului a facut el 15
(cincisprezece!) ani de exil in Extremul Orient. De aceea poezia in intregime, inclusiv titlul ei, urmeaza sa fie inteleasa ca o oda consacrata limbii noastre romane.
Cea de-a doua poezie fara de care portretul de creatie al lui
Nicolai Costenco nu este deplin se intituleaza Aici eu am sa-mi scutur spicul. Ea este expresia desavarsita a dragostei poetului pentru meleagul natal, pentru oamenii lui, pentru obiceiurile nationale. De alta lume nu mi-i dor, scrie raspicat proaspatul intors din gulagul stalinist, nu vantur fara rost nimicul./ Fiind crescut pe acest ogor,/ Aici eu am sa-mi scutur spicul . Urmeaza trei strofe de glorificare inspirata, metaforica si memorabila a pamantului natal, si reluarea strofei initiale, poezia exprimand ceea ce da sens si valoare existentei personajului liric, in cazul de fata coincizand cu autorul insusi: dragostea sincera si netarmurita a fiului poet fata de maica sa tara unica, unde codrii verzi/ Isi clatina mareata apa,/ Din care norii cu zapezi,/ Ca niste boi plavani, se-adapa .
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihai Cimpoi, Nicolai Costenco. In cartea lui: Alte disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1971.
Vasile Badiu, Eroul traditional in ipostaze noi. In cartea: Eroul con temporan in literatura moldoveneasca , Chisinau, Ed. Stiinta, 1972.
Mihail Dolgan, Sunt cetatean al tarii poeziei . In cartea lui: Crez si maiestrie artistica , Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1982; Lirica din perioada exilului siberian. In Literatura si arta , 1995, 26 ianuarie.
Ion Ciocanu, Cetatean al tarii poeziei. In cartea: Nicolai Costenco,
Euritmii , Chisinau, Ed. Hyperion, 1990.