e3e8eb
Ce ati spune daca, in drum spre serviciu sau spre scoala, ati vedea un
imens panou publicitar care infatiseaza un cal alb si unul negru, surprinsi
in actul procrearii? Mai mult, ce tti spune daca aceasta ar fi o reclama
pentru un producator de imbracaminte?
Ei bine, acestea nu sunt niste intrebari ipotetice; ele chiar ilustreaza
realitatea. Compania italiana Benetton SpA a decis sa foloseasca aceasta imagine
in anul 1996, pentru a-si promova imaginea in intreaga lume.
Campaniile publicitare create in-house de Oliviero Toscani, un cunoscut
fotograf de avangarda, au facut intreaga lume sa vorbeasca despre aceasta
companie timp de mai bine de 17 ani. Femeia de culoare care alapteaza un copil
alb, un bolnav de SIDA fotografiat pe patul de moarte sau chipurile unor condamnati
la moarte din inchisorile americane sunt unele dintre cele mai controversate
imagini publicitare din ultimul deceniu. Si toate au fost realizate de Benetton."Nu
ne pasa ce spune lumea despre noi, atata timp cat se vorbeste!"
a spus Oliviero Toscani intr-un interviu pentru MTV, in urma cu
2 ani.
In 1984, grupul italian a decis sa-si faca simtita prezenta la nivel international,
elaborand o strategie comunicationala care tintea publicitarea unor teme
"de inalta relevanta sociala", cum a afirmat Luciano Benetton,
presedintele grupului. In numai cativa ani, prezervative uriase "imbracau"
monumente precum Obeliscul din Paris, in timp ce reviste internationale
precum Vogue sau People gazduiau fotografia uniformei patate de sange
a unui soldat iugoslav ucis in razboiul din Bosnia. Iar sirul exemplelor
ar putea continua…
Surprinzator (sau nu?) vanzarile Benetton au crescut ametitor de la an
la an, iar reteaua de magazine acopera acum aproape tot globul. De aici s-au
nascut si cele mai inversunate critici referitoare la scopul comercial
care se ascunde in spatele mesajului umanitar. Ce-i drept, nici o companie
nu investeste zeci de milioane de dolari in campanii publicitare fara
sa aiba in vedere realizarea unui profit. Atacurile impotriva Benetton
aveau insa terenul pregatit de zecile de imagini socante care au incitat
la proteste vehemente in tari precum Italia si Germania, sau care au strans
o multime de premii in Olanda si Franta.
4.1. CAMPANII IMPOTRIVA SIDA
(AIDS AND SAFER SEX)
Prima campanie prin care grupul Benetton a initiat propria lupta impotriva
SIDA si a promovat sexul protejat a fost lansata in 1991. Cateva
zeci de prezervative colorate au fost fotografiate pe un fond alb, aceasta imagine
generand multa confuzie, mai ales in Italia si Statele Unite. In
acelasi timp, in magazinele Benetton din Europa si America de Nord se
distribuiau gratuit prezervative pentru a anunta lansarea acestei campanii.
In paralel, a fost stransa din donatii suma de 50.000 de dolari
care a revenit scolilor publice din New York pentru a initia programe educationale
de prevenire impotriva SIDA.
Orientarea Benetton catre post-publicitate, care are drept trasatura principala
lipsa imaginii produsului final (respectiv articolele de imbracaminte),
a fost ilustrata si de aceasta reclama. Benetton a renuntat la produsul in
sine in campaniile corporative in favoarea comunicarii si favorizarii
discutiilor pe marginea unor probleme cu relevanta sociala.
Strategia a fost criticata de adultii mai in varsta, dar a fost
primita cu entuziasm de catre tineri. In Statele Unite, fotografia a fost
cenzurata in mass media, fiind considerata pornografica, deci neadecvata
publicarii.
Aceasta fotografie, numita „Profilaxie" (Prophilactics), a fost una
dintre cele 6 imagini folosite in campania publicitara pe care Benetton
a dezvoltat-o in intreaga lume. Punctul de plecare al acestei campanii
a fost demistificarea prezervativului, un obiect considerat tabu de foarte multi
oameni. Astfel, prezervativele fotografiate de Oliviero Toscani au fost privite
pentru prima oara ca accesorii la moda, fiind prezentate intr-o maniera
colorata, cu tenta umoristica.
Mai mult decat atat, conotatiile acestor prezervative sunt strans
legate de insasi dimesiunile lor. Se poate observa lesne faptul ca unele
sunt mai lungi, altele mai scurte si ca au chiar forme diferite. Iata deci ca
semnificantul, adica un simplu prezervativ colorat, ascunde un simbol care,
prin decodificare, releva ideea de diversitate a raselor umane. Nu intamplator,
culorile dominante ale prezervativelor fotografiate sunt alb, galben, rosu si
albastru (un inlocuitor posibil al culorii negre).
Ceea ce se mai poate observa lesne este faptul ca unul dintre prezervative (care,
intamplator sau nu, are o culoare deschisa si are dimensiuni ceva
mai mari decat celelalte), „poarta" cu sine logo-ul United
Colors of Benetton. Iata deci ca imaginea companiei se identifica totusi cu
ceea ce este numita rasa alba, superioara si dominanta.
Campania publicitara din primavara anului 1992 a marcat un nou pas in
politica de comunicare a grupului Benetton, care poate fi numita generic "pseudo-jurnalism".
Astfel, daca intre anii 1984 si 1991, Oliviero Toscani si-a creat propria
sa "realitate" intr-un context artificial precum studioul, din
1991 "cadrul" a fost schimbat pentru lumea reala, socanta. Benetton
a prezentat in intreaga lume sase imagini care erau de fapt fotografii
de presa deja publicate in ziare si reviste. Subiectele acestor fotografii
abordau teme de natura sociala: bolile obscure, violenta si intimidarea, emigrarea
fortata, catastrofele naturale.
Ideea de "pseudo-jurnalism" transpare din valoarea de document-marturie
pe care o au aceste imagini; fiecare dintre cele 6 fotografii exprima o poveste
care are valoare de stire. Imaginile publicitare nu mai duc cu sine povara artificialitatii
inspirata de studioul foto; ele reprezinta acum o hiper realitate "imprumutata"
din stirile de televiziune sau din fotoreportaje. Aceasta schimbare radicala
de directie a fost o incercare de a demonta acuzatiile de interpretare
eronata a realitatii care au pus intr-un con de umbra campaniile numite
generic United Colors of Benetton.
Una dintre cele sase imagini a atras atentia in mod deosebit si a deschis
drumul catre numeroase dezbateri inversunate privitoare la limitele publicitatii.
Este vorba de imaginea lui David Kirby, unul dintre cei care au luptat impotriva
SIDA, dar care a fost invins de maladie, fiind prezentat pe patul de moarte,
inconjurat de familia sa. Fotografia, realizata de Therese Frare, fusese
deja publicata in revista LIFE, iar Benetton a obtinut permisiunea familiei
lui David Kirby de a arata intregii lumi aceasta imagine socanta, si cu
toate acestea reala.
Numita de Oliviero Toscani „Pieta”, amintind de celebra sculptura
a lui Michelangelo, imaginea este o marturie dramatica a ceea ce inseamna
maladia secolului - SIDA. Imaginea este "dezbracata" de simbolurile
utopice care domina lumea publicitatii in general, iar publicul este astfel
expus unei realitati crude si tragice.
Compozitia scenei fotografiate este tulburatoare, cu atat mai mult cu
cat este vorba de un instantaneu decupat din realitate. Asemanarile cu
„Pieta”, scena biblica in care trupul lui Isus Cristos este
tinut pe brate de Fecioara Maria, sunt socante, si poate acesta a fost motivul
pentru care Biserica Catolica a considerat fotografia drept o profanare.
Fotografia a fost initial alb-negru si a fost ulterior colorata printr-un proces
electronic care a accentuat intensitatea compozitiei imaginii. Cunoscuta revista
Vogue a decis sa publice fotografia, incurajata de comentariile favorabile
ale preotului Tom Cadder, un prieten apropiat al lui David Kirby. Rugat sa comenteze
aura de Christ a victimei, atribuita de multi manipularii cromatice a imaginii,
preotul a raspuns ca nimeni nu stie cum arata de fapt Iisus.
Prestigioasa publicatie New York Times a publicat un articol pe aceasta tema,
concluzionand cu faptul ca s-a estimat ca un numar de persoane cuprins
intre 500 de milioane si un miliard au vazut imaginea lui David Kirby.
Mizand pe faptul ca realitatea socheaza si poate schimba atitudini si
chiar comportamente, Benetton a incercat sa schimbe modul de abordare
a unei maladii atat de distrugatoare. Campania din 1992 a incercat
sa sensibilizeze oamenii prin imagini desprinse dintr-o realitate ignorata de
foarte multi, dar in aceeasi masura a atras critici vehemente si interdictii
de publicare. Campania a fost perceputa ca un instrument de subminare a codurilor
culturale care atribuie foto-documentarului privilegiul credibilitatii.
In unele tari precum Paraguay, aceasta a fost prima campanie care vorbea
deschis despre SIDA, iar in multe alte tari a fost prima campanie care
a mers mai departe de sfaturile si masurile de prevenire a bolii, aducand
in prim plan ideea de solidaritate fata de bolnavii de SIDA.
In paralel cu desfasurarea campaniei publicitare, Benetton a initiat o
serie de actiuni in asociere cu organizatii implicate in lupta impotriva
SIDA. In Statele Unite, a fost produs un ghid dedicat sexului protejat,
beneficiind de sprijinul unei asociatii a homosexualilor. In Brazilia,
acelasi ghid a fost realizat in colaborare cu un alt grup dedicat luptei
impotriva SIDA, si a fost inserat in trei dintre cotidianele nationale
cu cea mai mare circulatie.
In Germania, Benetton a sponsorizat primul proiect de anvergura care avea
drept scop strangerea de fonduri destinate luptei impotriva SIDA.
Evenimenul a avut loc in 100 dintre cele mai mari discoteci germane, fiind
sustinut de "Deutsche AIDS Stiftungen" si de staruri ale muzicii germane.
In America de Sud, campania Benetton a fost supusa diferitelor forme de
cenzura impuse de grupuri de presiune precum insasi Biserica Catolica.
Cu toate acestea, presa a preluat imaginile care infatisau prezervative, fapt
ce a reprezentat un important pas inainte in promovarea eficientei
prezervativelor in prevenirea SIDA.
Anul 1993 a insemnat pentru Benetton reluarea evenimentelor speciale si
a proiectelor dedicate luptei impotriva SIDA. Astfel, in a doua
jumatate a anului, prezervativele au constituit tema centrala a unei campanii
dezvoltata la nivel national in Franta. Initiativa, care a costat cateva
milioane de franci, a mobilizat cele mai cunoscute companii din lume pentru
a milita in favoarea prevenirii SIDA prin folosirea prezervativelor.
Proiectul a fost pus in practica cu ajutorul unei organizatii non-guvernamentale
franceze de lupta impotriva virusului HIV, precum si cu sprijinul unor
agentii de media si de publicitate. Aceasta a fost prima campanie nationala
in care nu a fost implicat guvernul francez si care a fost realizata exclusiv
de companii private, de media si de asociatii de lupta impotriva SIDA.
Pe 1 decembrie, de ziua internationala a SIDA, Benetton, in colaborare
cu grupul militant ACT UP PARIS, au "imbracat" faimosul obelisc
din Place de la Concorde din centrul capitalei franceze cu un prezervativ roz
gigantic, masurand 22 metri inaltime si 3,5 metri latime. Scopul acestei
actiuni a fost acela de a trezi intreaga lume la realitatea reprezentata
de o boala atat de greu de invins. Acest simbol al prevenirii riscului
de imbolnavire cu HIV a aparut pe primele pagini ale celor mai cunoscute publicatii
din lume.
In Germania, grupul Benetton a devenit cel mai important dintre cei doi
actionari ai fundatiei AIDS-Hilfe care a fost infiintata in timpul
conferintei mondiale a SIDA de la Berlin. Benetton a oferit fundatiei atat
sprijin material, cat si idei pentru promovarea proiectelor de comunicare
despre SIDA. De exemplu, Oliviero Toscani a creat o serie de postere pentru
a strange fonduri pentru AIDS-Hilfe, si a sponsorizat evenimentele culturale
din timpul conferintei.
In paralel cu aceste evenimente, Benetton a lansat in luna septembrie
o noua campanie semnata de Oliviero Toscani, numita HIV Pozitiv (HIV Positive).
Trei fotografii au stat la baza strategiei de comunicare: un sezut, un abdomen
si un brat, fiecare marcate cu literele HIV POSITIVE, au fost folosite ca metafore
ale catalogarii pe care societatea o face celor care sunt diferiti.
Prin intermediul acestor imagini, s-a incercat evidentierea nu numai a
principalelor cai prin care se poate transmite SIDA, ci si a pericolului stigmatizarii
anumitor grupuri sociale si a stilurilor de viata ale acestora. Cu toate acestea
insa, Curtea Federala de Justitie din orasul german Karlsruhe a afirmat
ca "prin prezentarea suferintei, Benetton incearca sa induca un sentiment
de compasiune in randurile consumatorilor. Astfel, se incearca
promovarea marcii si a afacerii Benetton in mintea consumatorilor ".
In replica la aceste afirmatii, purtatorul de cuvant al grupului
Benetton a afirmat ca sunt puse in joc aspecte importante ale libertatii
corporative de exprimare. In fapt, natura insasi a publicitatii
este aceea de a recurge la apeluri emotionale intense, singura diferenta ar
fi aceea ca Benetton foloseste emotii diferite, precum lacomia, placerea sau
ura.
Campania reia tema prezervativelor colorate lansata de Benetton in anul
1991 si cea a campaniilor despre realitate din 1992. Scopul declarat al acestei
campanii a fost acela de a atrage atentia asupra complexitatii unui subiect
care este deseori perceput ca fiind stanjenitor, si pe care societatea
prefera sa-l ignore.
Folosind metoda reprezentarii intregului printr-o parte, fotografiile
lasa loc unor posibile aluzii la pornografie, pentru ca, ceea ce este ascuns
este pretabil la interpretari. Poate ceea ce a alimentat si mai mult criticile
a fost faptul ca in toate cele trei fotografii este vorba de parti ale
corpului barbatesc. Exista astfel o trimitere directa la homosexualitate, un
subiect atat de controversat in ultimii 10 ani ai secolului XX.
Primita fara obiectii importante de presa din Germania, Marea Britanie, Italia,
Spania, America Latina, Japonia si Statele Unite, campania HIV POSITIVE a provocat
o reactie neasteptat de puternica impotriva grupului Benetton in
Franta.
In toamna anului 1994, Benetton a continuat sa promoveze dialogul cu asa-numitii
"consumatori" care au tendinta de a asimila mesajul publicitar traditional
prin asociere cu un anumit produs. In sprijinul acestei initiative, a
fost publicata o fotografie care infatisa chipurile a peste o mie de persoane,
procesate astfel incat sa fie evidentiat cuvantul AIDS (SIDA),
vizibil numai dupa ce ochiul se obisnuia cu imaginea respectiva. Chipurile erau
zambitoare, dar fiecare dintre ele se confrunta cu un destin necunoscut
care poate lua forma unei boli devenita o metafora a sfarsitului de secol.
Acest tip de imagine este in fapt un procedeu deseori folosit la cabinetele
medicale pentru a verifica acuratetea vederii. Pentru ca, intr-adevar,
este foarte greu si chiar imposibil sa deosebesti o persoana care sufera de
SIDA de o alta persoana sanatoasa.
Filiala Benetton din India, tara unde SIDA devenise o problema serioasa, a lansat
o campanie de informare despre aceasta boala, sustinuta prin panouri publicitare
care prezentau prezervative colorate. S-a editat si o brosura despre metodele
de prevenire a SIDA, care a fost distribuita in scoli si prin intermediul
mass media.
In Anglia, Benetton a participat la demonstratia numita „Quilts
of Love", unde au fost expuse cuverturi de pat create de prietenii celor
care au murit de SIDA. De asemenea, Benetton a sponsorizat in Franta si
Germania doua editii ale „Festivalului de Film pentru Homosexuali si Lesbiene",
iar in Brazilia a distribuit gratuit prezervative in timpul carnavalului
de la Rio.
In paralel cu campania pentru Fabrica, Benetton a initiat in 1995
trei actiuni umanitare: una s-a desfasurat simultan in Franta si Italia
pentru a aduna fonduri in sprijinul luptei impotriva rasismului,
a doua a fost initiata in Italia in colaborare cu asociatie ce lupta
pentru pace, iar a treia actiune umanitara era indreptata spre prevenirea
SIDA in India. In aceasta din urma tara, unde pericolul imbolnavirii
cu SIDA este mai mare decat in orice alta zona din lume, Benetton
a lansat prima campanie institutionala pentru a atrage atentia asupra HIV.
Campania s-a desfasurat pe parcursul a mai multor luni, pana in
anul 1996, si a avut ca scop educarea oamenilor prin intermediul publicitatii
institutionale si prin sponsorizari de evenimente destinate publicului tanar.
Pentru 1996, United Colors of Benetton a decis sa sponsorizeze programul "Lupta
Unita Impotriva SIDA" (Unite Fight AIDS), initiat de o fundatie canadiana
dedicata cercetarii SIDA. Proiectul s-a materializat intr-un spectacol
de moda si divertisment multi-media in scopul atragerii de fonduri pentru
cercetarea maladiei secolului XX. In 1996, suma donata de cele peste o
mie de persoane participante s-a ridicat la 50.000 dolari.
Pe 1 decembrie 1997, pentru a marca ziua internationala a SIDA, Benetton si
Liga Italiana de Lupta Impotriva SIDA (LILA) au lansat campania "funditei
rosii". Acest simbol al luptei impotriva SIDA s-a aflat in
centrul atentiei colectiei "Undercolors" (marca Benetton pentru lenjerie
intima): cele trei fotografii infatisau tineri care aveau aplicate pe lenjeria
intima fundite rosii, pentru a comunica nevoia de a folosi protectie impotriva
riscului imbolnavirii cu virusul HIV. "De ce o alta imagine care
abordeaza subiectul SIDA? Pentru ca noi trebuie cel putin sa fim constienti
de faptul ca putem lua parte la o lupta din care natura a iesit intotdeauna
invingatoare, iar noi am fost cei invinsi" a spus Oliviero
Toscani.
Aceasta imagine reia tema controversata a relatiilor dintre albi si negri, atat
de prezenta in campaniile Benetton. Cele doua personaje sunt reprezentate
aici doar prin "centrul" impulsurilor sexuale, care este in
acelasi timp si principala cale prin care se transmite virusul HIV. Gestul de
atingere a palmelor semnifica o relatie de parteneriat, de intelegere
a gravitatii problemei, dar si o relatie simbolica de comunicare.
Machetele de presa care au sustinut aceasta campanie au aparut in majoritatea
publicatiilor importante din Italia, Franta, Austria, Marea Britanie, Olanda,
Slovenia si Serbia.
4.2. CULTURI SI VIETI
(CULTURES AND LIVES)
Avand ca public tinta tineri cu varste intre 18 si 34 de ani,
noua strategie de comunicare a grupului Benetton a inceput in primavara
anului 1984, odata cu lansarea campaniei numita „Toate culorile din lume"
("All the Colors of the World"). Renuntand la imaginile femeilor
frumoase si sofisticate devenite deja clisee, noile reclame Benetton prezentau
grupuri de tineri de diferite rase si culori care se jucau si se distrau impreuna.
Lait-motivul acestui proiect de comunicare, care tintea in idealul colectiv
al armoniei si unitatii, a fost reprezentat de doua simboluri universale: globul
pamantesc si convietuirea in buna intelegere a tuturor raselor
omenesti. Pentru prima oara, oamenii cumparau un mesaj si o imagine, atunci
cand achizitionau produse ce purtau marca Benetton.
Maniera oarecum ostentativa de simbolizare a relatiilor interumane este evidenta
cel putin la nivel vizual. Cei doi tineri infatisati in reclama au o atitudine
extrem de hotarata, care exprima ideea de doborare a cliseelor,
accentuata mai ales prin seriozitatea care li se citeste pe chipuri. Iata deci
ca problema rasismului este extrem de grava si merita o abordare cat mai
serioasa. Globul pamantesc este simbolizat de un surogat de plastic transparent,
purtator al ideii de universalitate.
Campania a fost implementata in 14 tari si a nascut numeroase controverse.
De exemplu, in Africa de Sud revistele destinate populatiei de culoare
au publicat fotografiile publicitare ale unor tineri albi si negri, insa
publicatiile pentru albi au refuzat sa gazduiasca in paginile lor aceste
reclame. Tot in acest an, o revista de specialitate din Olanda a acordat
grupului Benetton premiul pentru cea mai buna campaniei publicitara a anului.
Anul urmator, conceptul campaniei „Toate culorile din lume" s-a concentrat
pe simbolistica steagurilor nationale, in concordanta cu conflictele politice
ale vremii. Astfel, steagul Greciei era fotografiat langa cel al Turciei,
iar cel al Statelor Unite era alaturi de steagul Uniunii Sovietice.
Aceasta din urma fotografie a fost criticata in SUA din cauza interdictiei
din acea vreme de a folosi steagul national in scopuri publicitare. Cu
toate acestea, aceeasi fotografie a fost apreciata in Europa, unde a castigat
numeroase premii.
Simbolul campaniilor publicitare Benetton lansate in 1986 a fost din nou
globul pamantesc; fotomodele cu trasaturi etnice accentuate purtau vestimentatie
Benetton tributara costumelor nationale. Intr-una dintre aceste fotografii,
un tanar evreu imbratisa un tanar arab, tinand in
maini un glob pamantesc. Desi nu a fost apreciata in Franta,
aceasta imagine a castigat un important premiu de publicitate in
Olanda.
Imaginea celor doi tineri de nationalitati diferite aduce in prim plan
o reprezentare hiperbolica - ambele personaje sunt suprasaturate de semnificatiile
propriilor rase si sunt constiente de scenariul redat mai ales prin simbolurile
vestimentare specifice.
Imaginea a fost supusa imediat unei dezbateri mediatice intense, dar putini
au stiut la acel moment faptul ca existase o versiune originala, nepublicata,
in care cei doi reprezentanti ai natiunilor arabe si israelite erau uniti
nu de un glob pamantesc, ci de un pumn de bani. Banii, simbol materialismului,
lacomiei si superficialitatii, a fost asadar inlocuit de simbolul universalitatii,
pentru ca imaginea sa circule in interiorul limitelor impuse de interpretarile
acceptabile.
Sase ani mai tarziu, o versiune a acestei fotografii infatisa pe
presedintii Ytsak Rabin si Yasser Arafat strangandu-si mainile
pe pajistea din fata Casei Albe, chiar in fata presedintelui american
din acea vreme, Bill Clinton.
Campania publicitara a anului 1988 a avut in centrul atentiei cupluri
de personaje celebre precum Marilyn Monroe, Leonardo da Vinci, Iulius Cezar,
Adam si Eva, combinand diferite culturi si mituri, de multe ori opuse
si antagonice.
Una dintre reclamele care au scandalizat Statele Unite infatisa bustul
partial acoperit de o jacheta jeans al unei Eve de culoare; aceeasi reclama
fost premiata in Olanda.
Intentia de parodiere a unor mituri sau adevaruri istorice este evidenta. Adam
si Eva sunt imbracati in jeans, iar sarpele biblic sta acum incolacit
in jurul Evei sub forma unei biete jucarii de plastic. Mai mult decat
atat, cele doua personaje afiseaza atitudini vizibil exagerate, cel putin
din punct de vedere al semnificatiei mitice - Eva are un suras „diabolic",
primul nasture al pantalonilor este deschis (ca o invitatie la pacat), iar jacheta
jeans descopera un bust gol. La polul opus se afla Adam, cel care a cazut in
dizgratie din cauza Evei; el este acum un tanar cu un chip angelic, care
pare ca nu poate opune nici o rezistenta unei Eve agresive si viclene. La nivelul
compozitiei imaginii, doua elemente ies in evidenta: marul si sarpele,
instrumentele pacatului, care se afla la acelasi nivel, dar cu un grad de expunere
diferit. Sarpele este ascuns in parul Evei, iar marul sta la pieptul lui
Adam.
Michelangelo si Cezar, doua personaje extrem de importante care si-au lasat
amprenta in istoria intregii omeniri, sunt reprezentati acum de
doi tineri a caror atitudine ne duce cu gandul la o joaca de copii. "Michelangelo"
poarta haine moderne si tine intr-o mana o paleta de culori, iar
in cealalta o revista cu fotografia celebrei Gioconda. "Cezar",
imparat al Romei antice, este acum un adolescent care poarta pe frunte
o coroana de lauri de plastic si imita gestul suveranului, tinandu-si
cu mana stanga toga improvizata dintr-o camasa. Mai mult decat
atat, Cezar poarta un tricou cu inscriptii in limba latina.
Al treilea cuplu, poate cel mai socant, este cel al Ioanei D'Arc si al lui Marilyn
Monroe, doua personaje celebre in felul lor, dar care se opun cel putin
prin valorile pe care le promoveaza. Ioan D'Arc, eroina nationala a Frantei,
simbol al virtutii si credintei in Dumnezeu, este infatisata de
o tanara imbracata in haine militare (cu accesorii la moda
- cureaua de exemplu) si care tine in mana dreapta o sabie. In
schimb, Marilyn Monroe, diva controversata a anilor '50, este acum o tanara
care o tine nonsalant de brat pe Ioan D'Arc si care poarta cu sine celebra statueta
Oscar.
Controversele au continuat si in anul urmator, in 1989, odata cu
lansarea campaniei pentru sustinerea egalitatii dintre albi si negri. Doua fotografii
au dat nastere unor discutii aprinse. Prima dintre ele infatisa o femeie
de culoare alaptand un copil alb. Aceasta fotografie este cea mai premiata
reclama din istoria publicitatii grupului Benetton.
A doua imagine, care prezenta doua maini-a unui barbat negru si a unuia
alb, legate cu catuse, a fost interpretata ca un simbol al opresiunii pe care
albii au exercitat-o asupra populatiei de culoare (mana alba o aresta
pe cea neagra). Acesta este un bun exemplu al felului in care actioneaza
perceptia subiectiva a oamenilor, mai ales atunci cand este vorba de subiecte
cu relevanta sociala mare.
Campania anului 1990 a fost lansata sub sloganul "Culorile Unite ale Benetton"
("United Colors of Benetton"), care, ulterior, a devenit marca oficiala
a Grupului. Aceasta campanie continea imagini cu o simbolistica deosebita: un
copil de culoare care doarme alaturi de ursuleti de plus albi, eprubete cu sangele
unor personalitati politice, mineri, brutari si vaslasi, un duet la pian,
un baietel alb si unul negru care stateau pe olite. Elementul care uimeste in
aceasta imagine este gestul copilului de culoare care, din curiozitate atinge
cu degetul chipului bebelusului alb. Acest gest poate fi interpretat si ca o
incercare a oamenilor de culoare de a rupe barierele impuse de rasism
si de a initia o prima relatie de comunicare cu rasa "alba", dominata
de prejudecati.
Aceasta ultima imagine a nascut o reactie adversa neasteptata: primaria si cardinalul
orasului Milano au cazut de acord sa intrezica dispunerea imaginii in
Piazza Duomo, concretizata in cel mai mare afis din lume (770 de metri
patrati). Motivul a fost cel al feririi de privirile credinciosilor care veneau
pentru a urmari slujba de Dumninica la Dom.
Aceasta campanie, primita cu retineri in Italia, a fost apreciata in
Austria, Franta, Statele Unite, Marea Britanie sau Olanda.
Deseori, temele universale ale omenirii sunt cenzurate de barierele culturale,
iar acest lucru este ilustrat de fotografia a trei copii (unul de culoare, unul
alb si unul asiatic) care stau cu limbile scoase. Aceasta imagine, inclusa in
campania de comunicare din 1991, a fost considerata pornografica si a fost interzisa
in tarile arabe, unde expunerea unui organ intern este interzisa. Cu toate
acestea, aceeasi fotografie, care semnifica faptul ca limbile au aceeasi culoare,
indiferent de nuanta pielii, a castigat doua premii in Marea Britanie
si Germania.
Un alt simbol al campaniei Benetton din 1991 a fost imaginea papusilor din lemn
Pinocchio, de diferite culori si care marsaluiesc in aceeasi directie.
La Festivalul International de Marionete din Cervia (Italia), acesti Pinocchio
au fost desemnati „papusile anului". In Chile, aceeasi imagine
a fost interpretata ca un comentariu subtil la adresa generalului Pinochet si
a armatei sale.
La inceputul anului 1995, Benetton a lansat doua imagini simbolice pentru
ideea de izolare si alienare, in prezent si in trecut, care au fot
preluate de publicatia britanica dedicata celor fara locuinta, „The Big
Issue”. Prima dintre fotografii prezenta o jungla de antene de televiziune
fotografiate pe un cer innorat, reprezentand un simbol al barierelor
invizibile ridicate de supraaglomerarea contemporana cu imagini video, care
afecteaza nu numai relatiile interpersonale, ci si perceperea realitatii de
catre fiecare dintre noi. Paradoxal, in societatea de astazi cand
exista atat de multe posibilitati pentru socializare, oamenii tind sa
se izoleze si sa se separe unii de altii. Zilnic ne intalnim cu
oameni pe care ii cunoastem, dar fata de care preferam sa pastram distanta.
Societatea noastra a devenit una in care fiecare membru duce o dubla existenta:
una publica si alta privata, iar nici una dintre ele nu se intersecteaza cu
cealalta.
Televiziunea, internet-ul si alte tehnologii avansate ne permit sa credem ca
facem parte din lumea exterioara caselor noastre. Putem sa simtim ca suntem
conectati cu restul oamenilor urmarindu-le vietile din interiorul confortabil
si sigur al caselor. Nu mai este iata nevoie sa iesim din spatiul locuintei
pentru a avea o viata sociala; suntem sociali in interiorul spatiului
nostru personal.
Conform unei statistici publicate in Marea Britanie in 1995, locuitorii
din Europa si Statele Unite petrec pe zi un total de 1,1 miliarde de ore in
fata televizoarelor. Aceasta campanie poate fi interpretata ca o invitatie la
o discutie libera despre "inchisorile" reale si virtuale, despre
dictatura televizualului care restrange libertatea de gandire si
exprimare a oamenilor.
A doua imagine a campaniei infatisa mai multe tipuri de sarma ghimpata,
simbol al izolarii in trecut, surprinse pe proprietati private din Johannesburg
(Africa de Sud), Belgrad (Serbia), Beirut (Liban), Tokyo (Japonia), Ierusalim
(Israel), Budapesta (Ungaria), Dublin (Irlanda) si Hamburg (Germania).
Probabil una dintre cele mai socante fotografii folosite de Benetton intr-o
campanie publicitara este cea a intitulata Dominic care infatiseaza un
hermafrodit. Imaginea face parte din cadrul unei campanii create exclusiv pentru
cotidianul francez Liberation, ca parte a operatiunilor de comunicare care prezentau
imagini retrospective realizate de Oliviero Toscani pentru United Colors of
Benetton. "Nu-ti poti alege singur sexul, dar se intampla uneori
ca unii oameni sa simta ca au alt sex decat cel cu care i-a inzestrat
natura. Ei se vad pusi in situatia de a avea atat organe sexuale
feminine, cat si masculine. Astfel apare ideea de unitate, de unificare
a sexelor, dupa cea a raselor" explica Oliviero Toscani.
In toamna aceluiasi an, imaginea unui barbat de culoare cu ochii de culori
diferite, a devenit simbolul noii campanii de comunicare pentru „Fabrica”.
Dupa spusele lui Oliviero Toscani, care a venit cu ideea infiintarii acestei
scoli, „Fabrica” este "o provocare, o scoala cum nu mai exista".
Este un loc unde poate fi prevazut viitorul, unde granitele impuse de traditie
pot fi stramutate prin intermediul noilor forme ale artei si prin noile tehnologii
mediatice.
Ideea de asociere a fotografiei bizare cu scoala de comunicare Fabrica pare
sa fi venit tocmai din caracterul non-traditionalist al acestei "institutii".
Realitatea si viitorul trebuie privite prin filtrul a ceea ce pare la prima
vedere anormal - ochii de diferite culori - iar limitele comunicarii pot fi
depasite prin intermediul noilor tehnologii mediatice.
4.3. CAMPANII UMANITARE
(HUMANITIES)
„United Colors of Benetton" a decis in 1993 sa se implice in
proiecte practice. Cu ajutorul asociatiei filantropice Caritas din Elvetia si
a Federatiei Internationale a Crucii Rosii din Geneva, Benetton a lansat campania
numita "Proiectul de redistribuire a hainelor", care urmarea donarea
de imbracaminte oamenilor nevoiasi.
Pentru a sustine aceasta campanie, Luciano Benetton a aparut dezbracat, fiind
invelit doar cu un banner pe care se putea citi: Dati-mi hainele inapoi.
O imagine similara a avut ca mesaj indemnul de a goli dulapurile de hainele
care nu mai sunt purtate.
Cotidianul american Wallstreet Journal a publicat un material despre aceasta
initiativa, accentuand ideea ca baza celor mai multe critici indreptate
asupra campaniilor Benetton este reprezentata de "exploatarea unor probleme
sociale delicate pentru a vinde haine". Acelasi cotidian a remarcat faptul
ca tonul acestei campanii a fost o rupere de atitudinea serioasa a Grupului
din trecut. In acest context, Luciano Benetton a declarat ca "Odata
cu prezenta mea in acest proiect, vreau sa reamintesc tuturor faptul ca
va exista intotdeauna o afacere care sa promoveze actiuni sociale concrete."
Stirea ca un senator italian s-a decis sa promoveze aceasta operatiune umanitara
a atras multa atentie din partea presei. Zeci de reviste din toata lumea au
publicat pe coperta imaginea senatorului dezbracat, acoperit doar de mesajul
umanitar.
Cele mai faimoase imagini pe care Oliviero Toscani le-a creat in 1995
pentru Benetton au fost publicate in fiecare zi, timp de 7 zile in
Franta si Italia pentru a aduna fonduri in favoarea luptei impotriva
rasismului si pentru a ajuta victimele razboiului din Bosnia-Herzegovina. Aceasta
campanie a luat forma unei serii de scurte anunturi publicitare „incitatoare"
care au aparut in cotidianul francez „Liberation” si in
cel italian „Repubblica”. Textul acestor anunturi era urmatorul:
"Daca doriti sa primiti cele mai frumoase si controversate fotografii ale
lui Oliviero Toscani, nu trebuie decat sa faceti o donatie la Asociatia
SOS Racisme", urmat de adresa si numarul de cont al organizatiei respective.
Prima imagine a anului 1996 ce a purtat semnatura Benetton, a pastrat stilul
fotografiei in care Luciano Benetton a aparut dezbracat pentru Proiectul
de Redistribuire a Hainelor din 1993. Diferenta a constat in faptul ca,
de data aceasta, intreaga familie Benetton (cei patru frati fondatori
si copiii lor) a aparut imbracata in camasi de forta. Imaginea se
dorea a fi un simbol al "nebuniei" creative cu care grupul Benetton
s-a laudat timp de 30 de ani.
In aceeasi perioada a anului 1996, Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura
din cadrul Natiunilor Unite a cerut grupului Benetton sa realizeze strategia
de comunicare pentru primul summit international pentru alimentatie care a avut
loc la Roma. A fost organizat un concert de muzica impresionant care a fost
transmis de o televiziune italiana in intreaga lume. Imaginea care
a sustinut acest eveniment important pentru intreaga lume a fost creata
de Oliviero Toscani si reprezenta o lingura simpla din lemn fotografiata pe
un fundal. Simbolizand relatia omului cu hrana sau, dimpotriva, cu foamea.
Lingura de lemn este cea mai simpla dintre uneltele care evoca un gest firesc
si atat de vechi pe care omul l-a invatat - acela de a se hrani.
Zeci de chipuri ale unor copii si tineri de diverse rase si nationalitati au
fost reunite in cadrul campaniei „Chipuri" (Facce/Faces) din
primavara anului 1998. Imaginile au fost lansate cu logo-ul celei de a 50-a
aniversari a semnarii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Campania
a inclus cateva articole din Declaratie, cum ar fi "Toti copiii au
dreptul la un nume si o nationalitate" sau "Toate fiintele umane sunt
nascute libere si au drepturi egale". Aceasta campanie a urmarit in
principal readucerea in actualitate a drepturilor fundamentale ale omului,
privit atat din punct de vedere al statutului de individ, cat si
in calitate de membru al grupurilor sociale.
Tot in primavara lui 1998, a avut loc un alt eveniment important pentru
Benetton, si anume lansarea catalogului traditional al grupului. Noutatea a
constat in faptul ca s-au tiparit 6 milioane de copii ale catalogului
in colaborare cu revista saptamanala americana „Newsweek”.
Tema centrala a acestui catalog a avut accente puternic pacifiste; Oliviero
Toscani a realizat fotografii in Israel care au ilustrat faptul ca in
viata de zi cu zi nu exista conflicte intre israeliti si palestinieni.
Astfel, Toscani a fotografiat un invatator israelit care preda unor copii palestinieni,
un barbier palestinian care servea clienti israeliti si un cuplu de tineri apartinand
celor doua tari aflate in conflict.
In primavara lui 1997, tema centrala a campaniei de comunicare Benetton
a fost fotografia unei maini de culoare care tinea in caus cateva
boabe de orez. De ce a fost aleasa mana unei persoane de culoare? Oare
mana ofera sau cerseste? Este un act de respect sau o batjocura? Sugereaza
saracie sau bunastare? Iata cateva dintre intrebarile care s-au
nascut odata cu mediatizarea acestei fotografii. United Colors of Benetton s-a
decis sa-si promoveze noua colectie vestimentara prin intermediul acestei imagini
care, asa cum a afirmat Oliviero Toscani, insista asupra simplitatii mesajului
reprezentat de contrastul dintre culorile alb si negru.
In luna mai, 1998, Benetton si-a indreptat din nou atentia catre
problemele contemporane, lansand o campanie de anvergura care sa sustina
ajutoare umanitare pentru regiunea Kosovo, aflata in razboi. Conflictul
armat izbucnise la sfarsitul lunii martie, iar problema refugiatilor era
dramatica. Primul ministru italian din acea vreme a propus grupului Benetton
sa creeze o campanie publicitara care sa sustina proiectul numit "Missione
Arcobalena", un proiect nascut pentru a strange fonduri.
Paginile publicitare ale celor mai importante publicatii din lume au sustinut
initiativa Inaltei Comisii pentru Refugiati din cadrul Natiunilor Unite,
a Consortiului Italian pentru Solidaritate, precum si initiativa Asociatiei
pentru pace. Aproximativ 40 de publicatii internationale (de la Herald Tribune,
la New York Times si de la Le Monde la El Pais) au publicat imaginea unei pete
de sange pe care Oliviero Toscani a ales-o sa reprezinte evenimentele
tragice din provincia Kosovo.
4.4. CAMPANII IMPOTRIVA RAZBOIULUI
(PEACE AND WAR)
Tratatul de pace dintre arabi si israeliti, simbolizat de strangerea de
maini dintre Yasser Arafat si Ytsak Rabin in 1993, a fost "exploatat"
de Benetton. Rezultatul s-a materializat in republicarea unei fotografii
din campania anului 1985, care prezenta un tanar arab si unul israelit
imbratisandu-se.
Cativa ani mai tarziu, in 1998, Benetton a reluat tema reprezentata
de conflictul israeliano-arab, si a conceput o brosura de moda, numita "Dusmani"
(Enemies). Acest catalog a fost expediat prin posta la milioane de persoane,
printre care abonati ai revistei Newsweek si locuitori din 120 de tari. Alianta
Evreiasca de Actiune, cu sediul central in Statele Unite, a incitat la
boicotarea grupului Benetton si a criticat aspru aceasta brosura, pe care a
caracterizat-o ca fiind "plina de minciuni, adevaruri spuse pe jumatate
si atitudini partinitoare indreptate impotriva poporului israelian".
In februarie, 1994, Benetton a lansat o campanie dedicata pacii. Simbolul
acestei campanii a fost un tricou si o pereche de pantaloni patati de sange,
care apartinusera soldatului Marinko Gagro, ucis in razboiul din fosta
Iugoslavie. Aceasta imagine socanta era insotita de urmatorul mesaj: "Eu,
Gojko Gagro, tatal decedatului Marinko, doresc ca ceea ce a mai ramas din fiul
meu sa fie folosit pentru pace si impotriva razboiului". Fraza a
aparut in limba sarbo-croata, fara nici un fel de traducere, pe
o pagina dubla, in majoritatea cotidianelor si revistelor importante din
lume. Marinko Gagro a devenit astfel "soldatul cunoscut" - un tanar
ca oricare altul, care ar fi vrut sa traiasca, sa-si termine studiile si sa
se casatoreasca.
Imaginea ramasitelor din uniforma soldatului a fost folosita de catre organizatorii
unui mars organizat de Pasti, dedicat infiintarii unei Curti Internationale
a Criminalitatii pentru suspendarea pedepsei capitale.
La sfarsitul anului 1995, a fost implementat proiectul „Culorile
Unite ale Pacii" (United Colors of Peace) care s-a materializat in
timpul anului scolar urmator. Aceasta initiativa a avut girul profesorilor si
al elevilor din scolile gimnaziale din Italia, Germania, Franta, Belgia si Spania,
si a constat intr-un program educational cu mesaj pacifist. Ideea centrala
era aceea de a promova relatii de prietenie si toleranta intre diferitele
culturi ale lumii.
Conceptul unei alte campanii dedicate pacii si dezvoltate intre anii 1995-1996
a avut ca punct de plecare conflictele etnice si religioase, migratia populatiilor
din zonele afectate de foamete, razboi si persecutii. Grupul Benetton a vrut
astfel sa promoveze ideea de convietuire a celor mai diverse culturi intr-o
societate multi-etnica, iar acest lucru a fost implementat printr-un program
de educare special conceput pentru elevii din scolile elementare din Europa.
Acest demers initiat sub titlul "Pacea poate fi invatata" (Peace
can be taught), nu mai fusese facut de nici o alta organizatie. Pentru toti
copiii implicati in acest program au fost folosite aceleasi metode si
materiale didactice, indiferent de nationalitate, scopul final fiind acela de
a construi o lume a tuturor.
O pata intensa de sange pe un fond alb, iata care a fost simbolul campaniei
din 1999, care a avut drept scop sublinierea importantei actiunilor umanitare
pentru locuitorii provinciei Kosovo. Dezvoltata impreuna cu Inalta
Comisiei pentru Refugiati din cadrul Natiunilor Unite, campania a incercat
sa ofere ajutor refugiatilor de razboi si sa atraga atentia asupra nevoii de
programe concrete de intrajutorare. "Singura forma de comunicare
ce pare ca nu baga in seama faptul ca suntem in razboi, este publicitatea.
Prin aceasta campanie nu dorim sa facem distinctie intre victimele din
randurile atacatorilor sau din din randul celor atacati" a
spus Oliviero Toscani.
4.5. CAMPANII IMPOTRIVA RASISMULUI
(RACE)
Conventia infatisarii unui inger cu ajutorul culorii albe isi are
radacinile in traditia iconografica a picturii si in spectacolele
medievale de teatru care insoteau ceremoniile religioase. Acesta conventie
ofera culorii albe un statut privilegiat fata de culoarea neagra, dar din punct
de vedere moral si social este perfect neutra (in mod traditional, culoarea
alba simbolizeaza binele, iar culoarea neagra raul). Doctrinele rasiste, pe
de alta parte, infatiseaza oamenii albi ca fiind superiori celor de alte
culori. Benetton a incercat sa pastreze discursul sau publicitar despre
rasism la un nivel corect din punct de vedere politic, mizand pe egalitatea
dintre rase.
Pentru a evoca primele alegeri libere in Africa de Sud, din 27 aprilie
1994, Benetton a lansat un eveniment de comunicare, reprezentat de fotografia
care infatisa o mana alba care trecea o stafeta unei maini
de culoare. Imaginea s-a dorit a fi un simbol al trecerii de la o societate
dominata de rasism catre o societate democratica. Cultura tolerantei a fost
sarbatorita in Johannesburg timp de doua zile in care s-a cantat,
s-a dansat si s-au citit poezii.
De asemenea, fotografia ce prezenta un copil alb care era alaptat de o negresa
a iscat controverse chiar in randul populatiei de culoare care considera
ca se perpetua astfel stereotipul doicii de culoare, care corespunde unei relatii
de subordonare. Daca trecem in revista rolurile pe care femeia (indiferent
de rasa) le-a jucat in general in istoria umanitatii, ajungem la
concluzia ca cel care domina este rolul mamei.
Protestele legate de imaginea propusa de Benetton confirma imposibilitatea pe
care multi oameni o resimt in a vedea persoana, mai departe de culoarea
pielii. Cu toate acestea, problemele legate de rasa tind sa se estompeze, fara
a fi insa complet eliminate, mai ales datorita faptului ca oamenii de
culori diferite sunt fortati sa traiasca impreuna. Totusi, oamenii sunt
mult prea izolati unii de altii si prea preocupati de problemele legate de propriile
lor vieti pentru a avea ragazul de a ii intelege pe ceilalti.
In ciuda tuturor protestelor, imaginea a castigat premiul Grand
Prix pentru cea mai buna fotografie publicitara, devenind cea mai premiata imagine
din istoria campaniilor publicitare ale grupului Benetton.
Campania numita "Ingeri, dracusori si o familie" (Angels, Devils
and a Family) a militat pentru egalitatea dintre rase. Imaginea unui copil cu
chip de inger si cea a unui alt copil de culoare care avea parul aranjat
sub forma unor cornite de dracusor, a generat reactii critice si a ridicat intrebarea
"Cine este ingerul si cine este dracusorul?". De asemenea, o
alta imagine prezenta familia viitorului, compusa dintr-o mama blonda, un copil
cu trasaturi asiatice si tatal de culoare. Aceeasi campanie a inclus si o a
treia fotografie care, surprinzator, nu a iscat nici o controversa - este vorba
de un barbat alb care saruta o femeie de culoare.
Imaginile centrale ale campaniei de comunicare din 1992 au fost surpinse de
fotojurnalisti, fiind prima oara cand Benetton nu foloseste imagini realizate
de Oliviero Toscani. Una dintre ele infatisa un vapor plin de 4.000 de refugiati
albanezi si a fost respinsa de reviste din Franta si Danemarca.
Alta imagine este cea a realizata de Patrick Robert, fotograf al agentiei de
presa britanice Sygma, si care infatisa un soldat liberian care tinea in
maini la spate un os uman. In Franta, fotografia a fost interzisa din
ordinul Curtii Supreme, iar in Marea Britanie si Japonia s-a confruntat
cu oprobriul publicului. Fotograful a spus la acea vreme ca nu il deranjeaza
faptul ca nu exista un text care sa explice imaginea. "Pentru mine, obiectivul
campaniei publicitare a fost atins: atragerea atentiei publicului fata de aceste
victime" a marturisit Patrick Robert.
Mai multe controverse a iscat o alta fotografie care prezenta o fata de culoare
care insa suferea de o depigmentare generalizata a pielii, fiind privita cu
retinere si suspiciune de catre ceilalti membri ai tribului din care facea parte.
Imaginea, surprinsa de fotograful francez Yves Gellie, aduce in discutie
mai multe aspecte despre conceptul de rasa. Fotografia e realizata de la nivelul
ochilor si ofera privitorului senzatia de prezenta nemijlocita intre membrii
acelui trib. Oricine se poate identifica cu tanara care sufera de depigmentarea
pielii, mai ales datorita faptului ca aceasta este o victima in interiorul
tribului de culoare in care traieste. Prin identificare si asociere pozitiva,
privitorii (mai ales cei albi) au posibilitatea de a simti ei insisi ce ar putea
sa insemne o inversare a proportiilor rasei albe si negre.
In primavara anului 1996, pe panourile publicitare din intreaga lume erau
expuse fotografii ce reprezentau trei inimi pe care era scris "Alb",
"Negru" si "Galben" - noul mesaj anti-rasist lansat de United
Colors of Benetton impreuna cu organizatia SOS Racisme. La sediul Fabrica a
fost organizata o conferinta de presa internationala pe tema rasismului, la
care au participat 40 de delegati din 16 tari, iar postul de televiziune MTV
a difuzat timp de peste 24 de ore 43 de spoturi a cate 5 secunde fiecare pe
teme legate de toleranta. Spoturile au fost concepute si realizate intr-o maniera
extrem de originala de tinerii artisti de la Fabrica. Intr-unul dintre aceste
spoturi, un barbat trebuie sa medieze un "conflict" dintre mana sa
dreapta care era neagra, si mana stanga de culoare alba, iar alt spot infatisa
metamorfoza unui barbat alb intr-unul negru si invers.
In aceeasi zi (16 martie 1996), cotidianul francez Liberation si cel italian
Il Manifesto, au tiparit primele pagini integral in alb si negru.
Din anumite puncte de vedere, campania publicitara din toamna anului 1996 a
marcat intoarcerea la lucrurile simple: doi cai, surprinsi in mijlocul
unui contact sexual, erau fotografiati pe un fond alb. In opinia lui Oliviero
Toscani, "cei doi cai simbolizeaza prin excelenta spontaneitatea naturii,
care e din ce in ce mai greu acceptata in lumea artificiala in
care traim, o lume in care nimic nu mai este ceea ce pare a fi. Aceasta
imagine ne obliga sa reflectam asupra unui principiu pe care deseori il uitam:
ceea ce este natural, nu este niciodata vulgar." Imaginea a starnit controverse
si a dat nastere comentariilor ironice in intreaga lume. Intr-un orasel
de langa Tel Aviv, o asociatie a militantilor ortodocsi a rupt imaginea armasarului
negru de pe poster, considerand fotografia pornografica.
O alta imagine care a creat proteste furioase din partea Bisericii Catolice
a fost cea care a promovat divizia sportiva (Benetton SportSystem) a Grupului.
Oficialii Bisericii au afirmat faptul ca aceasta imagine a fost intentionat
creata pentru a ofensa crestinismul. Este vorba de o macheta de presa care il
infatisa pe Isus Cristos rastignit, alaturi de logo-ul Benetton si de cuvintele
"Joci de unul singur?" (Do You Play Alone?). Alaturi exista o alta
fotografie, cea a ghetelor pentru alpinisti Benetton Asolo, precum si textul
urmator: "Cand nu mai exista nimic altceva decat tu si muntele, nu
trebuie sa te simti abandonat. Exista ceva in care trebuie sa crezi. Asolo
ASF-conteaza pe ei pentru o performanta extrema. " (Where is nothing but
you and the mountain, don't feel abandoned. You have something to believe in.
Asolo ASF-Count on it for extreme performance).
Presedintele Ligii Catolice de la acea vreme, William A. Donohue, a spus ca
Benetton a intrecut limita cu aceasta reclama "batjocorind simbolul sacru
al crestinismului".
Aceste imagini care se sprijina pe valori socante ale realitatii dau impresia
unui "spectacol cu ciudatenii" care se desfasoara zi de zi, chiar
sub ochii nostri, fara a-i da atentie insa de fiecare data.
"Chipuri" (Facce) a fost campania creata pentru toamna si iarna anului
1997. Peste 500 de portrete ale unor tineri de nationalitati si rase diferite
au fost fotografiate de Toscani pentru a demonstra frumusetea in diversitate
a rasei umane. "Acestea sunt chipuri ale prezentului care afirma faptul
ca stereotipurile neaga realitatea, iar ceea ce este frumos poate fi diferit
de ceea ce stiam" spune Oliviero Toscani.
Campania a fost prezenta in 14 tari din lume, iar in Africa de Sud,
publicatiile care aveau drept public tinta populatia alba au refuzat sa publice
machetele de presa ale acestei campanii.
4.6. CAMPANII DESPRE REALITATE
(REALITY)
Benetton foloseste valorile socante si realitatea prezentata de fotografii pentru
a atrage atentia oamenilor si pentru a imprima notorietate marcii United Colors
of Benetton. Campaniile despre realitate pornesc de la ideea promovarii umanitatii
pentru a crea un sentiment de putere al acelor care se identifica cu mesajul
de siguranta si egalitate transmis. Prin imaginile folosite in campaniile
despre realitate, compania Benetton a incercat sa se impuna ca instrument care
poate genera schimbare sociala. In realitate insa, Benetton induce senzatia
de putere in fiecare dintre privitorii imaginilor sale care, in
cele din urma, vor cumpara produse in virtutea valorii-soc si a memorabilitatii.
Cele doua campanii ale anului 1991 au nascut controverse fara precedent. Prima
dintre ele avea sa deschida drumul catre asa-numitele campanii despre realitate.
Acest lucru a fost materializat prin prezentarea unor imagini din realitatea
cotidiana, cu relevanta sociala universala. Astfel, fotografia-simbol a acestei
campanii ilustra un cimitir francez din timpul primul razboi mondial: lungi
randuri de cruci albe, aliniate simetric aminteau parca faptul ca in razboi
nu exista invingatori, ci doar moarte. Imaginea a fost publicata in Italia
cu cateva zile inainte ca razboiul din Golf sa izbucneasca. Reclama a fost interzisa
la scurt timp. Dupa dezbateri aprinse initiate de cotidianele importante din
lume, s-a decis interzicerea fotografiei si in Franta, Marea Britanie
si Germania.
Campania din toamna anului 1991 a fost sever criticata, mai ales din cauza a
doua imagini. Prima dintre acestea, care infatisa sarutul dintre un preot si
o calugarita, a generat reactii adverse in multe tari. Mesajul de dragoste
mai presus de barierele conventionalului a fost inteles mai bine in acele
tari unde influenta bisericii catolice era mai slaba. In Anglia, de exemplu,
aceasta fotografie a castigat premiul "Eurobest".
A doua imagine care a creat controverse fara precedent in aproape toata
lumea, a fost cea care prezenta un copil nou-nascut care era inca legat prin
cordonul ombilical de mama sa. Simbol al vietii asa cum este ea la inceput,
cu urmele considerate de multi „murdare" ale existentei intrauterine,
imaginea copilului nou-nascut a fost creata pentru panotajul exterior si pentru
reviste precum Rolling Stones sau Glamour.
In Italia, protestele au inceput in orasul Palermo, unde autoritatile
locale au cerut grupului Benetton sa stranga toate afisele publicitare cu aceasta
imagine. In Milano, au fost impuse cenzuri care au interzis de la bun
inceput prezenta acestui afis in Duomo Piazza. Motivul acestei masuri
a fost faptul ca subiectul fotografiei era excesiv de vulgar.
Tot in anul 1991, o alta imagine a socat intreaga lume - scaunul electric.
Fotografia, parte din seria "The Omega Suites", prezinta scaunul electric
din inchisoarea de corectie din Greenhaven, statul New York. In Statele
Unite, problema pedepsei cu moartea a fost intens dezbatuta timp de mai bine
de 20 de ani. Incepand din 1977, mai mult de 170 de persoane au fost executate,
iar in primele luni ale anului 1992 au fost electrocutati 19 de condamnati.
Executiile au loc cu usile inchise, in incaperi speciale numite "Omega
Suites".
Nici una dintre fotografiile realizate pentru campania de comunicare Benetton
din 1991-1992 nu infatiseaza explicit o executie, ci plaseaza doar scaunul electric
intr-un context care permite privitorilor sa se gandeasca ce inseamna o astfel
de moarte. Ideea centrala care a stat la baza acestei campanii a fost aceea
ca numai prin personalizare si umanizare se poate vorbi de o schimbare a atitudinii
referitoare la ce inseamna pentru societate uciderea sub protectia legii.
Imaginea unei pasari ale carei pene erau imbibate cu petrol a marcat pozitia
grupului Benetton in ceea ce priveste catastrofa ecologica rezultata in
urma razboiului din Golf. Aceeasi fotografie a simbolizat de asemenea victimele
nevinovate ale conflictului, precum si pericolul pe care il reprezinta ignoranta.
In iunie 1993, Oliviero Toscani a fost invitat de catre oficialii Bienalei
de la Venetia, un spectacol bi-anual de arta contemporana, sa conceapa imaginea
pavilionului dedicat artei de avangarda. Rezultatul a fost o camera a "portretelor",
care avea 400 de metri patrati si in care au fost expuse zeci de fotografii
ale organelor genitale, de diferite marimi si culori. Mesajul acestei socante
viziuni despre arta de avangarda a fost de a realiza o radiografie asupra societatii,
fara reperele oferite de bagajul sociologic al fiecarui individ.
In timpul verii anului 1996, strategia grupului Benetton s-a axat pe ideea
de comunicare fara frontiere, intr-o Europa unita. In acest sens a fost
organizata o expozitie la muzeul Bonnefanten din orasul olandez Maastricht.
Muzeul a prezentat pentru prima data sub acelasi acoperis toate aspectele comunicarii
pe care grupul Benetton le-a promovat.
Pe peretii imaculati ai muzeului au fost expuse cele mai reprezentative imagini
care au sustinut campaniile publicitare ale grupului: fotografia copilului nou
nascut care inca mai era legat de mama sa prin cordonul ombilical era asezata
vis a vis de imaginea hainelor patate de sange ale unui soldat mort in
rzboiul din Boznia. Aceasta dispunere spatiala simbolizeaza cele doua limite
in care se incadreaza viata: nasterea si moartea, inceputul si sfarsitul.
Au fost initiate discutii care au avut ca subiect arta, comunicarea de anagarda
si industria. Doua camere separate din cadrul muzeului au gazduit o prezentare
a activitatilor pe care fabrica le-a dezvoltat, si in plus centrul de
cercetare in domeniul comunicarii si o colectie de obiecte pe care revista
Colors le-a obtinut in timpul documentarilor facute.
Benetton foloseste in toamna anului 1998 aceleasi imagini pentru catalogul
toamna/iarna si lanseaza campania numita "Florile soarelui" (The Sunflowers).
Vedetele fotografiilor, realizate de Oliviero Toscani, au fost tineri cu probleme
de ordin psihic si fizic, internati la institutul Sf. Valentin din Ruhpolding
(Germania).
Numele campaniei este inspirat de cuvintele scriitoarei Susanna Tamaro, care
spunea ca ea obisnuia sa vada de la fereastra casei sale un camp de floarea
soarelui. Scriitoarea asocia "bucuria incapatanata a acestor flori si docilitatea
cu care urmareau traiectoria soarelui" cu zambetele copiilor internati
la institutul din Ruhpolding. Atunci cand a explicat de ce s-a hotarat sa faca
aceste fotografii, Oliviero Toscani a aminti un faimos dicton dadaist "trebuie
sa cautam ceva mult mai profund decat frumusetea superficiala. Am ales
acesti copii pentru ca ei sunt frumosi in cel mai pur sens al cuvantului".
Alte doua companii multinationale - Telecom Italia si Procter & Gamble -
s-au alaturat grupului Benetton pentru a promova mesajul "Florilor de soare".
Pentru primavara-vara anului 1999, Benetton a decis sa adapteze strategia sa
de comunicare lumii modei. Astfel, imaginile papusilor Kokeshi reprezinta spiritul
inventiv si originalitatea uimitoare a tinerilor din cartierul Omote Sando din
Tokyo. "Intr-o lume ca cea a modei, unde toata lumea poarta haine negre
sau, daca esti norocos, gri, intr-o lume in care depresia pare sa-i inspire
pe creatori, noi am plecat in cautarea culorilor" a spus Oliviero
Toscani, incercand sa explice aceasta noua etapa din strategia de comunicare
a campaniilor Benetton.
In luna ianuarie a anului 2000, Oliviero Toscani a socat intrega lume
lansand campania "Noi, condamnatii la moarte" (We, in the Death
Row). Fotografii uriase cu portretele celor mai temuti criminali din Satele
Unite au invadat marile orase ale lumii, pentru a ilustra incercarea grupului
Benetton de a lupta impotriva pedepsei cu moartea, care inca mai este in
vigoare in unele tari din lume.
Initial, Toscani a produs o brosura si o caseta video pe care le-a distribuit
la toate magazinele Benetton din cadrul lantului de centre comerciale american
Sears. Scopul acestei actiuni era sporirea impactului vizual, completand uriasele
afise publicitare care infatisau portretele condamnatilor la moarte. Folosirea
spatiului public pentru expunerea acestor portete a revoltat familiile victimelor,
care considerau Benetton pune intr-o lumina favorabila, in scopuri comerciale,
niste criminali. Au fost declansate numeroase actiuni legale impotriva companiei
Benetton, fapt ce i-a determinat pe managerii Sears sa rezilieze contractul
incheiat cu grupul italian.
Daca in Statele Unite, unde exista un curent de opinie puternic favorabil
pedepsei capitale, campania We on the Death Row a provocat dispute aprinse,
in Europa ideea grupului nu a produs efecte puternice. Acest lucru este
explicat in mare parte de faptul ca europenii sunt in general impotriva
pedepsei cu moartea.
Ceea ce a reusit aceasta campanie a fost generarea de discutii aprinse si controverse
legate de insesi imaginile promovate. Numeroase grupuri si-au exprimat indignarea,
ignorand mesajul simplu al proiectului - acela de a oferi o perspectiva umana
asupra pedespei capitale si de a-i face pe oameni sa inteleaga importanta si
gravitatea acestei probleme sociale. Ceea ce nu a reusit campania a fost o evaluare
corecta a climatului cultural (respectiv atitudinea oamenilor vis-a-vis
de pedeapsa cu moartea) si estimarea unui raspuns din partea audientei (grupurile
activiste minoritare).
Acest proiect a fost conceput pentru a infatisa ce inseamna cu adevarat pedeapsa
cu moartea, iar imaginile celor 12 detinuti au fost completate de interviuri
realizate de un jurnalist de la publicatia Newsweek. Detinutii condamnati la
moarte care au fost prezentati in campanie au vorbit despre viata din
inchisoare, despre faptul ca duc dorul familiilor lor, despre ceea ce nu a mers
bine in vietile lor si despre faptul ca le este frica sa moara. Asa cum
a marturisit chiar unul dintre condamnati, crimele comise l-au schimbat pentru
totdeauna in sensul rau al cuvantului.
Campania a fost destinata panotajului exterior, iar portretele prizonierilor
au aparut in paginile celor mai importante publicatii din Europa, Statele
Unite si Asia, la inceputul anului 2000.
Privitorul imaginilor despre realitate propuse de grupul Benetton este liber
sa judece ceea ce vede, indiferent daca sunt sau nu sugerate anumite elemente
care sa focalizeze atentia spre un anumit aspect al problemei dezbatute. Cel
ce priveste se afla in pozitia privilegiata a celui care poate interpreta
imaginile cu detasare si in acelsi timp cu un sentiment de dominare asupra
celor infatisate. Acest lucru este sustinut de faptul ca toate imaginile publicitare
ale grupului Benetton sunt fotografii, ceea ce inseamna ca ele sunt mai mult
decat simple imagini. Ele prezinta oamenii si lucruri reale datorita valorii
de document pe care au o in general fotografiile.
La inceputul lui 2001, Benetton a decis sa schimbe tactica de promovare a produselor
sale, abandonand tacticile soc si optand pentru teme mai "lumesti",
mai usor de acceptat de public. Campania publicitara pentru colectia toamna-iarna
a anului 2001 se va concentra mai mult asupra produselor. Aceasta schimbare
radicala a strategiei coincide cu plecarea surprinzatoare a lui Oliviero Toscani
din echipa de creatie a companiei. Imaginile noii campanii vor fi concepute
de un fotograf britanic, plecat de pe bancile institutului Fabrica. O alta schimbare
surprinzatoa