Anticii spuneau că: Istoria este dascălul vieţii. A cunoaşte istoria , înseamnă să cunoşti ceea ce a fost înainte cu adevărat revoluţionar în trecutul poporului. Pentru noi istoria patriei este un izvor necesar de învăţământ şi de patriotism, un îndemn puternic în munca şi viaţa noastră. Spaţiul românesc a fost întotdeauna un pământ de răscruce, o punte de legătură între miazăzi şi miazănoapte, între răsărit şi apus. Civilizaţiile care s-au născut şi au trăit aici, erau în strânse raporturi cu civilizaţiile create de alte popoare.
Cultura daco-geţilor materială şi spirituală a primit influenţe din partea civilizaţiilor avansate ale antichităţii, dar la rândul său a influenţat popoarele vecine care s-au stabilit pe teritoriul Daciei.
Cu studierea societăţii şi statului geto-dac s-au ocupat mai mulţi istorici. Constantin Daicovici formulându-şi teza cu privire la statul dac, l-a caracterizat drept un stat sclavagist," având desigur o formă specifică datorată particularităţilor , în care a luat naştere şi deosebindu-se evident în unele privinţe de timpul clasic al statului sclavagist grec şi roman"
D.M. Prepide presupune existenţa unui sistem apăsător de arendare a pământului sau un sistem de clientelă, fără să întreprindă o analiză a fenomenului şi să precizeze despre c e fel de formaţiune socială este vorba.
Despre societatea geto-dacă aflăm mai mult din izvoarele antice: Dio Chisostomos, Iordanes etc. iar cu concluziile şi cu desfăşurarea acestei teme s-a ocupat C. Daicovic
i, D. Bereu, C. Potolescu etc.
Daco-geţii au atins în sec II-I î.e.n. un înalt grad de dezvoltare depăşind cadrele formaţiunii sociale a orânduirii gentilice şi păşind în formaţiunea socială"asiatică sau tributară. Bzrebista a apărut pe scena istoriei antice europene ca un dinast din interiorul arcului carpatic a cărui putere îşi avea originea pe plan economic-social, în marile resurse a regiunii şi în dezvoltarea ei din secolele anterioare , iar pe plan politic în "creşterea puterii dacilor sub regale rubobostes", de care atât de laconic ne vorbeşte pompeius Trogus. Burebista a fost cel care a pus bazele primului stat din istoria daco-geţilor, desfăşurând o activă şi rodnică politică internă.











2. Societatea Geto - Dacă

2.1 Structura societăţii geto-dacilor.

Dacii au fost un popor de oameni liberi, dar şi aici societatea a cunoscut de mai multă vreme o diferenţiere de rang şi de avere.
Astfel izvoarele ne fac cunoscută o nobilime , care avea originea din aristocraţia gentilică din secolele precedente. Cea mai importantă ştire o aflăm de la Iordanes, care s-a inspirat de la Diochrysostomos ce spune: că acei dintre ei, care erau de neam s-au numit la început tarabostes, iar apoi piliaţi, dintre ei se alegeau regi şi preoţi". Ei erau nobili de sânge, urmaşii aristocraţiei gentilice. Cu timpul rândurile acestor aristocraţi s-au micşorat, ocupându-le locul o aristocraţie de funcţii şi sabie, ce erau răsplătiţi de rege cu semnul nobleţii pentru"Credincioasa slujbă". Nu toţi din ei erau tatabostes, dar purtau semnul distinctive la aristocraţiei pileus.
Din rândurile nobililor erau aleşi preoţii. Tot de la Iordanes aflăm, că Deceneu "a ales dintre ei pe bărbaţii cei mei de seamă şi mai înţelepţi, pe care i-a învăţat teologia, să cinstească anumite divinităţi şi sanctuare făcându-i preoţi şi le-a dat numele de iliate". Funcţiile judecătoreşti erau practicate de preoţii daco-geţilor. Dovada în acest sens ne-o furnizează Iordanes. El spune:" Iar după moartea lui Deceneu ie au avut aproape în aceeaşi veneraţie pe Comosicus, fiindcă era tot aşa de iscusit. Acesta era considerat la ei ca rege, ca preot supreme şi ca judecător, datorită priceperii sale, împărţea poporului dreptate ca ultimă instanţă". Deci Comosicus a fost judecător ca ultimă instanţă, ceea ce se presupune cu necesitatea existenţei altor judecători, în ierarhia inferioară. Acestea nu puteau fi decât preoţii, iar cauzele în care judecau trebuiau să fi fost cu aproximaţie aceleaşi, pentru care li se adresau celţii druizilor. Funcţia de judecător supreme pe care a condus-o Comosicos, a exercitat-o fără îndoială şi Deceneu, antecesorul său imediat, pe care îl egela în iscusinţă după mărturia lui Iordanes.
Din rândurile şi nobililor, regale îşi alegea sfatul, vorbindu-se de colaborarea regelui cu marele preot, pentru aducerea la deplină ascultare a supuşilor. În rândurile sfatului intrau prinţii casei regale precum şi alţi nobili. Astfel " Casius Dio ne spune că Decebal a trimis pe Diegis, fratele său cu câţiva bărbaţi ca să înapoieze lui Domiţian armele şi câţiva captivi". Nobililor le erau încredinţate diferite dregătorii, în special militare şi de administrare a teritoriului. Adunarea poporului a devenit un simplu organ consultative, care treptat s-a desfiinţat. Sfatul a ajuns să deţină întreaga putere, alegându-şi din rândurile sale un rege. Clasa dominantă a creat de represiune : armata permanentă, închisori, judecători. A pus să fie construite cetăţi puternice, pentru a fi la adăpost de nemulţumirea şi revoltele maselor . întărindu-şi treptat poziţia, regale fiind ales din rândurile aristocraţiei şi care-i prezintă interesele, începe să aibă pretenţia de a-şi transmite puterea urmaşilor, stăpânirea devenind ereditară. S-au născut clasele sociale şi statul ca instrument al clasei dominante pentru exploatarea şi asuprirea celor mulţi.
Cu regret ne lipsesc ştirile amănunţite ale autorilor antici, ca să ne descrie procesul naşterii statului. Însă nu avem nici un motiv de a ne închipui că societatea geto-dacă ar fi făcut excepţie de la un proces general. Arheologia venindu-ne mereu în ajutor, ilustrându-ne unele aspecte ale acestui proces.
Pământul n-a putut păstra totul. De aceea nimeni nu ne poate spune cât de întinse erau domeniile unui nobil dac. Dar s-au păstrat unele vestigii concrete ale deosebirilor concrete de rang şi de avere din so cietatea gete-dacică ajunsă în preajma apariţiei statului sau trecută peste acest prag. Se cunosc locuinţe şi morminte bogate ale nobililor şi bordeiele şi mormintele sărăcăcioase ale oamenilor de rând.
În cunoscuta aşezare de la Popeşti, profesorul Radu Vulpe a descoperit un complex de locuinţe ce formau " curtea" şefului de trib local. Construcţiile fiind din lemn şi lut ( în această regiune piatra lipseşte), aveau un aspect rustic. Dar în comparaţie cu alte locuinţe dezvelite în această aşezare ele formau un adevărat palat al cărui inventar confirmă rangul înalt şi bogăţia proprietarului.
La cetăţeni , în necropola geto-dacă de pe terasa dreaptă a Dîmboviţei, în 1962 s-a descoperit urmele unui veritabil monument funerar. Vatra rugului pe care fusese ars mortul, fusese mărginită cu ziduri din lespezi de piatră pe o înălţime de 70-85 cm. şi pe o lungime de 15 m. Oasele calcinate au fost cu grijă strânse de pe vatrăşi depuse cu evlavie într-un vas de pământ. În cenuşa mortului s-au găsit fragmente de zale, dintr-un scut şi din podoabe de aur şi argint. Vatra şi materialele descoperite ne arată că nu este vorba de un mormânt oarecare, ci de lăcaşul de veci al unei căpetenii care a trăit în secolul al 2-lea î.e.n.
Regii daci, nu erau ei înseşi preoţi, aveau alături de ei pe marele preot ca" talmaci al voinţei zeilor", în sensul că ordinile regelui ar fi fost dictate de zei, după cum ne relatează Stabon:"spre a ţine în ascultare poporul, şi-a luat ajutor pe Deceneu, care susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor". Magicul împăratului Traian, Criton care l-a însoţit în războaiele împotriva dacilor spunea: că regii daci au câştigat unitatea poporului prin " practici magice", cu ajutorul marelui preot. Aceasta ar fi însemnat, că regelui geto-dacilor i-ar fi trebuit puteri supranaturale, transmise prin intermediul marelui preot, ca în vremea lui Burebista sau a lui Decebal sau direct ca în timpul lui Deceneu ca rege şi a lui Comosicus şi poate a altor regi mai mari sau mai mici al căror nume nu se cunosc. Din ştirile autorilor antici reiese într-adevăr atribuirea unui caracter aspru a regalităţii geto-dacilor, pe care o subliniază şi unele cercetări arheologice.
Masa poporului dac o formau oamenii de rând liberi. În numele lor autentic este necunoscut, ori poate nici nu aveau un nume aparte, societatea geto-dacă nu este conştientă de o împărţire în categorii sociale. Istoricul Cassicus Dio le spune: comaţi, iar Iordanes îi denumeşte capillate.
Exteriorul între aceste categorii ţinea de vestimentaţie. Dio Chrisostomos scria: " căci aici uneori se pot vedea oameni având pe cap un fel de căciuli, aşa cum poartă unii traci numiţi geţi şi cum purtau înainte vreme lacedemonienii şi macedonienii". Deosebirea dintre aceste categorii sociale nu era atât de totală, precum se afirmă. Uneori piliaţii reprezentau o nobilime de acelaşi sânge, arme.
Probabil că, nici comaţii nu erau de dispreţuit, căci dintre ei erau trimişi soli la Traian cu propuneri de pace. Ei nu purtau titluri de nobili şi semnul distinctiv al pilaţilor dar erau oameni liberi. Ţăranii trăind în obşti de muncitori ai pământului, puneau mâna pe arme numai la chemarea regelui lor. S-au dus multe discuţii despre existenţa sclaviei la daci. Izvoarele nu ne lasă să decidem că diferenţierea socială ar fi mers atât de adânc încât să fi dus la pierderea libertăţii individuale de către unii membri ai comunităţii. Probabil că au existat şi robi de multă vreme, aparţinând regelui şi familiei regale, ce erau utilizaţi ca scribi sau în serviciile de la curte. Şi unii nobili ar fi avut sclavi dar puţini la număr. Dar se presupune că aceşti robi erau străini de neam ce au ajuns în Dacia ca pradă de război, sau din alte împrejurări în aceste părţi. În acest mod Pliniu cel tânăr scria: " ostaşul Apuleius, care este în postul de la Nicomedia, mi-a scris, că un anume Callidromus, fiind reţinut cu forţa de către Maximus şi Deonisius, cărora le închiriase munca sa, s-a refugiat în statuia sa şi după ce a fost adus în faţa autorităţilor a arătat că a fost cândva sclavul lui Laberius Maximus, că a fost luat prizonier în Moesia de către Susagus şi că a fost trimis în dar de către Decebal lui Parorus regele părţilor, că a fost mulţi ani în slujba acestuia, de unde mai târziu a fugit şi că a ajuns în Nicomedia."
Societatea geto-dacă ni se înfăţişează ca o etnicitate solidară, şi ea a fost baza statului geto-dac unificator şi independent.