b8s4se

I. Definitie -; Procesul civil reprezinta activitatea desfasurata potrivit normelor procedurale de catre organele de jurisdictie, partile interesate sau de alte organe sau persoane care, in conditiile legii, participa la stabilirea sau realizarea drepturilor si intereselor protejate juridiceste, ajunse sau nu in stare conflictuala, inclusiv prin executarea silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.

II. Caracteristicile procesului civil
1) Procesul civil reprezinta o succesiune de acte si fapte.
2) In cadrul acestei activitati se nasc raporturi juridice procesuale atat intre parti, cat si intre acestea si instanta.
3) Obiectul procesului e reprezentat de solutionarea unui diferend, fiind de exceptie situatia in care interventia instantei este solicitata conform legii, in situatii neconflictuale.
4) Procesul civil incepe cu sesizarea organului jurisdictional prin cererea de che-mare in judecata si sfarseste prin executarea silita a hotararii judecatoresti.
5) Participantii necesari la procesul civil sunt: organul jurisdictional, reclamantul si paratul, acestora adaugandu-li-se si unii participanti, numiti principali (organul de executare silita si procurorul), dar si unii participanti auxiliari (martori, experti, avocati).
6) Scopul activitatii de judecare este concretizat in stabilirea sau realizarea unor interese legitime, astfel ca fundamentul subiectiv al judecarii este reprezentat de incalcarea sau contestarea unui drept sau interes legitim.
7) Procesul civil e guvernat de norme procedurale.

III. Structura procesului civil
Procesul civil are doua faze:
1. Faza judecatii (cognitio)
Aceasta faza cuprinde, de regula, mai multe etape: a) Etapa incunostintarii scrise reciproce a partilor, cu privire la pretentiile, apara-rile si probele pe care le propun; b) Etapa dezbaterilor; c) Etapa deliberarii si pronuntarii hotararii; d) Etapa controlului judiciar de legalitate si temeinicie a hotararii;

IV. Principiile care guverneaza procesul civil
Reprezinta reguli generale si imperative, care guverneaza desfasurarea si finali-zarea procesului civil, aflandu-se intr-o relatie de interferenta si interconditionare.

1. Principiul accesului liber la justitie
Art. 21 din Constitutia Romaniei prevede ca orice persoana se poate adresa justi-tiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.
Acest principiu implica si consecinta ca orice persoana are dreptul de a se adresa acelor instante pe care legea i le pune la dispozitie pentru ocrotirea drepturilor si intereselor sale legitime, nimeni neputand fi sustras de la competenta instantelor create de lege.

2. Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale
Acest principiu este reglementat in art. 54, Constitutia Romaniei si in art. 723, C.pr.civ. El impune ca drepturile procesuale sa fie intrebuintate exclusiv in scopul recunoscut si garantat de lege, iar nu cu scopuri sicanatorii, vexatorii sau dilatorii.

3. Principiul controlului judiciar
Este concretizat in posibilitatea recunoscuta partilor prin lege de a promova caile de atac ordinare si extraordinare in scopul inlaturarii erorilor savarsite de instanta a carei hotarari este atacata.
Caile de atac sunt de doua feluri: a) Cai ordinare -; Acelea ce pot fi exercitate de partea interesata pentru orice motiv de nemultumire al partii fata de hotararea pronuntata, indiferent daca nemultu-mirea partii vizeaza nelegitimitatea sau netemeinicia hotararii. b) Cai extraordinare -; Acelea ce pot fi exercitate doar pentru anumite motive expres si limitat prevazute de lege: recursul exercitat dupa apel, recursul in anulare, contestatia in anulare, revizuirea. Codul de procedura civila face referire si la recursul in interesul legii, dar Prof nu il considera ca fiind o cale extraordinara de atac.

4. Principiul colegialitatii instantei
Desemneaza alcatuirea completelor de judecata formate din mai multi judeca-tori. Acest principiu asigura o justitie obiectiva prin faptul ca el permite controlul reciproc intre membrii completului de judecata, asigurand o justitie edificata (hota-rarile pronuntate de judecatori se sprijina pe o confruntare de opinii, pe un schimb de idei). De asemenea, el asigura o justitie independenta, deoarece permite anoni-matul hotararii.
In prezent, judecata in prima instanta se face de un singur judecator, doar jude-catile la nivelul cailor de atac realizandu-se de catre un complet bazat pe colegiali-tate.

5. Principiul disponibilitatii
Spre deosebire de dreptul penal, unde opereaza principiul oficialitatii, de regula, instanta civila nu poate proceda la rezolvarea unui litigiu decat daca a fost sesizata in acest scop de partea interesata. Totusi exista in acest caz si unele exceptii prevazute de lege:
- Instanta trebuie sa se pronunte omnia petita, adica numai in legatura cu ceea ce i s-a cerut si in limitele a ceea ce i s-a cerut (art. 129, aln. Ultim, C.pr.civ).
- Instanta nu se va putea pronunta minus petita, nerezolvand un capat de cerere prezentat si nu se va putea pronunta plus petita, acordand mai mult decat i s-a cerut, daca legea nu prevede expres altfel, si nu se va putea pronunta ultra petita, adica rezolvand ceea ce nu i s-a cerut.
Principiul disponibilitatii se remarca in procesul civil si sub alte aspecte. Astfel, partea poate sa renunte la judecata, la dreptul dedus judecatii sau poate pune capat litigiului inceput prin incheierea unei tranzactii cu cealalta parte. De asemenea, partile pot incheia oricand pe parcursul procesului diverse contracte judiciare sau conventii, daca astfel nu se incalca normele imperative de procedura.
In situatiile in care, prin ignorarea principiului disponibilitatii, instanta s-a pronuntat minus petita partea are la dispozitie apelul sau, dupa caz, recursul, iar cand s-a pronuntat plus ori ultra petita, are la dispozitie inclusiv revizuirea.
Printr-o reglementare mai noua, aceea cuprinsa la art. 281 (2), C.pr.civ., s-a institutionalizat o procedura mai simpla si mai economicoasa pentru situatia in care instanta nu a rezolvat un capat de cerere (institutia completarii hotararii). Elementele definitorii ale institutiei de completare a hotararii sunt:
1) Partea poate face o cerere de completare a hotararii in cazul in care instanta, rezolvand litigiul, nu a rezolvat totusi toate capetele de cerere.
2) Cererea se adreseaza aceleiasi instante care s-a pronuntat deja minus petita.
3) Cererea se poate face, dupa caz, inlauntrul termenului de apel sau de recurs.
4) Instanta rezolva cererea in aceeasi alcatuire a completului de judecata, apoi pronunta o hotarare propriu-zisa, care se ataseaza primei hotarari. In acest caz, intrucat nu se poate retine culpa partilor, partile nu pot fi obligate la cheltuieli de judecata.

6. Principiul continuitatii si al nemijlocirii
Privind continuitatea, acest principiu impune ca aceeasi judecatori care au parti-cipat la punerea concluziilor in fond de catre parti sa participe si la deliberare in vederea pronuntarii hotararii.
In ceea ce priveste nemijlocirea, aceasta presupune ca instanta insasi, in mod direct, sa ia act de toate elementele procesului.
Exceptiile nu sunt admisibile decat daca sunt expres prevazute de lege. Toate aceste exceptii privesc de fapt materia probelor (vizeaza situatia cand o proba a fost administrata de o alta instanta decat aceea care solutioneaza fondul litigiului).
Exceptiile sunt urmatoarele:
1) In cazul in care, admitandu-se exceptia de necompetenta a instantei, cauza este trimisa la o alta instanta competenta potrivit legii sa o rezolve, probele adminis-trate deja raman dobandite in fata noii instante, intrucat probele apartin cauzei partilor.
2) In cazul perimarii judecatii, probele administrate in judecata perimata raman dobandite intr-o noua judecata.
3) In cazul stramutarii pricinii de la o instanta la alta, probele administrate de instanta de la care se stramuta pricina raman dobandite in fata instantei la care s-a stramutat pricina (pentru motivele expres aratate de lege, partea sau judecatorul pot cere sa fie judecati de o alta instanta).
4) In cazul asigurarii dovezilor pe cale principala, adica in situatia in care in perspectiva unui proces partea doreste de indata sa conserve anumite probe care, pana la momentul deschiderii procesului, s-ar putea pierde sau deteriora.
5) In cazul administrarii probei prin comisie rogatorie, adica administrarea pro-bei de catre o alta instanta, intrucat instanta care solutioneaza procesul nu poate ea insasi sa administreze acea proba.
6) In cazul in care instanta de recurs caseaza hotararea atacata si trimite cauza la o alta instanta spre a o rejudeca in fond, probele administrate de prima instanta care a solutionat fondul raman dobandite cauzei in fata instantei la care s-a trimis pricina spre o noua judecata.

7. Principiul gratuitatii justitiei
Partile nu trebuie sa-si plateasca judecatorul pentru a le rezolva cauza, ei fiind datori prin lege sa indeplineasca un serviciu public.
Cheltuielile de judecata facute de o parte in vederea deschiderii si desfasurarii procesului (taxa de timbru, onorariul avocatului, cheltuieli cu martori etc.) sunt numai avansate de catre parte, ele putand fi recuperate, potrivit art. 274, C.pr.civ., “de la partea care cade in pretentii” (partii care a pierdut procesul putandu-i-se retine culpa procesuala si, dupa parerea domnului prof. Deleanu, chiar o raspundere civila delictuala).
Potrivit art. 275, C.pr.civ., daca paratul, la primul termen de judecata, recunoaste in intregime pretentiile reclamantului fara nici un fel de rezerve si daca instanta, pe baza acestei recunoasteri, poate deja pronunta o hotarare de condamnare a paratului, el va fi absolvit de la plata cheltuielilor de judecata. Totusi, de la aceasta reglemen-tare exista si anumite exceptii, atunci cand paratul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata: a) Atunci cand, anterior deschiderii procesului, reclamantul l-a somat sa-si inde-plineasca obligatia, intrucat printr-o astfel de somatie paratul e pus in intarzaiere si el devine de rea-credinta. b) Daca, desi nu i s-a facut o somatie, paratul, potrivit legii, este socotit de drept in intarzaiere. c) Atunci cand instanta nu poate pronunta o hotarare in condamnare numai pe baza recunoasterii, ci trebuie sa administreze si alte probe. d) Ori de cate ori legea nu absolva pe parat de la plata cheltuielilor.

8. Rolul activ al instantei
Instanta trebuie sa fie obiectiva si impartiala, dar sa nu se pastreze tot timpul intr-o stare de expectativa fata de proces ci, asa cum prevede art. 129 si art. 130, C.pr.civ., ea trebuie sa se manifeste activ, acordand sprijin partilor in intelegerea si exercitarea drepturilor lor procesuale si administrand probe, chiar peste vointa par-tilor daca le considera necesare pentru solutionarea litigiului.
Daca instanta, din oficiu, va ridica o exceptie de necompetenta absoluta, nu poate transa acest incident fara ca mai intai sa-l puna in discutia partilor. Rolul activ implica supunerea discutiei partilor tuturor aspectelor procesului.